Obligaţie de a face. Sentința nr. 3815/2013. Tribunalul SUCEAVA

Tribunalul SUCEAVA - Sentințe și decizii civile / 2013

Sentința nr. 3815/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 8887/314/2012

Dosar nr._ -obligația de a face-

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR.447

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2013

Președinte C. L.

Judecător S. A.

Grefier R. M.

Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâtele A. S. G. și A. A. L., împotriva sentinței civile nr.3815 din 19 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava (dosar nr._ ), reclamantă intimată fiind M. E..

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns pârâta recurentă A. S. G. asistată de avocat N. L. și avocat I. Doinița pentru reclamanta intimată, lipsă fiind aceasta și secund pârâta recurentă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța aduce la cunoștință părților că cererea de abținere formulată în cauză de d-na judecător C. L. a fost respinsă.

Întrebați fiind, apărătorii părților arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză, excepții de invocat și probe de solicitat.

Având în vedere că în cauză nu mai sunt invocate alte excepții, formulate alte cereri și probe de administrat, instanța declară cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul la dezbateri pe fondul cauzei.

Apărătorul pârâtelor apelante a solicitat admiterea apelului, conform concluziilor puse la termenul anterior, în sensul schimbării în totalitate a sentinței apelate și respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată. Reiterează faptul că instanța de fond a nesocotit principiul disponibilității, consacrat de art. 129 alin. 6 cod procedură civilă anterior, schimbând obiectul pricinii și pronunțându-se cu privire la o altă pretenție decât cea dedusă judecății; că instanța de fond a acordat reclamantei altceva decât ceea ce aceasta a cerut, dispozitivul hotărârii făcând referire la lucrările indispensabile menținerii utilității și valorii imobilului reclamantei, iar nu la lucrările de consolidare și mansardare la care se referă acțiunea introductivă iar din considerentele sentinței apelate nu rezultă că lucrările de consolidare și mansardare pentru care reclamanta a afirmat că dorește să obțină autorizația de construcție fac parte din categoria lucrărilor necesare pentru menținerea utilității și valorii imobilului proprietatea reclamantei, așa încât, în lipsa vreunui argument de fapt și de drept în acest sens, nu se poate deduce că lucrările la care se referă dispozitivul hotărârii ar consta ori ar include acele lucrări vizate prin acțiunea introductivă; că, soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică întrucât probatoriul administrat nu justifică necesitatea obținerii acordului lor în vederea executării lucrărilor de consolidare și mansardare la imobilul proprietatea reclamantei, iar disp. art.641 alin. 3 cod civil nu sunt aplicabile.

Apărătorul reclamantei intimate a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată, conform concluziilor puse la termenul anterior. Arată că excepția încălcării principiului disponibilității nu este dată în cauză; că, prin acțiune au solicitat ca instanța să suplinească acordul pârâtelor pentru obținerea autorizației de construire, absolut necesară consolidării și mansardării părții de imobil proprietatea reclamantei; că zidul despărțitor dintre cele două imobile este comun iar prin lucrările făcute de pârâte la partea lor de casă, au amplasat acoperișul lor în proporție de 50% peste acoperișul vechi la casă; că pârâtele au invocat inexistența unei stări de indiviziune asupra imobilului, caz în care art.641 alin.3 N.C.C. nu sunt aplicabile în cauză; că, în ceea ce privește acoperișul vechi, așa după cum rezultă din decizia civilă nr.1322/2010 a Tribunalului Suceava, deși podul este proprietatea reclamantei, acoperișul care se întinde atât peste construcția reclamantei cât și peste cea a pârâtelor este comun și nu poate fi proprietatea exclusivă a unuia din părți.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

TRIBUNALUL

Asupra apelului față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 01.11.2012, sub nr. de dosar_, reclamanta M. E. a chemat în judecată pe pârâtele A. S. G. și A. A. L., și a solicitat instanței suplinirea acordului pârâtelor pentru obținerea autorizației de construcție, indispensabil necesară consolidării și mansardării imobilului proprietatea reclamantei, cu cheltuieli de judecată .

În motivare reclamanta a susținut că imobilul din ..3, jud. Suceava a fost împărțit în două loturi, din care unul a fost cumpărat la data de 15.01.1958 prin contractul_ de A. Varonica și A. L., cealaltă jumătate fiind cumpărată prin contractul de vânzare-cumpărare 5285/1985 de reclamantă.

Reclamanta a susținut că pârâtele au dobândit proprietatea asupra a 1/2 din imobil prin contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și uzufruct viager nr. 3200/25.08.2006 de la A. V., fiindu-le transmisă și autorizația de construcție 1254/2005 în baza căreia și-u extins și mansardat imobilul, refăcând și acoperișul aferent acestuia.

Reclamanta a precizat că urmare a lucrărilor de refacere a acoperișului, șarpanta nouă a fost construită în proporție de 50% peste șarpanta veche, proprietatea reclamantei, nefiind respectată autorizația de construcție fapt care a cauzat slăbirea rezistenței acoperișului vechi și apariția unor defecte majore fiind posibilă surparea și dărâmarea întregului acoperiș prin suprasarcină.

Reclamanta a susținut că fiind absolut necesară repararea acoperișului și consolidarea părții de clădire afectată de lucrările pârâtelor a solicitat Primăriei Suceava eliberarea unei autorizații de construcție. S-a arăt că fost obținut certificatul de urbanism dar pentru obținerea autorizației de construcție este necesar acordul autentic al proprietarului locuinței adiacente, respectiv al pârâtelor.

Reclamanta a precizat că pârâtele au refuzat să răspundă notificării sale iar consolidarea clădirii este indispensabilă menținerii și folosirii ei.

În drept a invocat t. 641 alin.3 N.C.civ. și art. 274 C.pr.civ.

Pârâtele la data de 28.03.2013 au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată(f.103-107).

Pârâtele au susținut că pe amplasamentul în discuție există două construcții limitrofe cu destinația de case de locuit, una aparținând reclamantei, amplasată pe . una aparținând pârâtelor, amplasată pe . cele două locuințe fiind un corp comun înscris în CF 176 .>

Pârâtele au precizat că în prezent cele două imobile deși sunt alăturate, formează corpuri de proprietate separate, fiind înscrise în cărți funciare diferite pe numele fiecărei părți.

S-a arătat că între părți nu există nici o stare de indiviziune, sigura dependință cu privire la care a existat o dispută privind starea de coproprietate a fost podul situat deasupra celor două locuințe, dar prin sentința civilă 1859/2008 s-a reținut că acesta este proprietatea exclusivă a reclamantei, astfel că nu este dată condiția premisă a art. 641 alin.3 C.civ., respectiv cea a coproprietății.

Pârâtele au mai precizat că lucrările de refacere și consolidare a acoperișului vechi și a șarpantei nu afectează prin ele însele un imobil comun sau imobilul adiacent al pârâtelor, nefiind necesar acordul pârâtelor pentru realizarea acestor lucrări. Au susținut că nici pentru lucrările de consolidare la construcția reclamantei nu este necesar acordul vecinilor, iar lucrările de mansardare pot fi executate deasupra construcției reclamantei fără a afecta imobilul pârâtelor.

Pârâtele au mai arătat că reclamanta nu a întocmit și nu a prezentat nici un proiect prin care să fie individualizate în concret lucrările ce urmează a fi executate pentru a se stabili dacă aceste lucrări ar afecta imobilul pârâtelor iar în lipsa unui asemenea proiect nu se poate solicita acordul generic al pârâtelor.

Pârâtele au precizat că au efectuat lucrări de mansardare imobilului lor și nu a fost necesar acordul reclamantei.

Reclamanta a depus note de ședință (f. 110-111) prin care a precizat că există coproprietate asupra zidului comun iar pârâtele au amplasat acoperișul nou peste cel vechi, proprietatea reclamantei, în proporție de 50% astfel că reclamanta nu are nici o posibilitate de a-și consolida și mansarda locuința deoarece lucrările ce trebuie efectuate la acoperișul vechi implică intervenția asupra acoperișului nou.

Prin sentința civilă nr.3815 din 19 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava s-a admis acțiunea, s-a dispus suplinirea acordului pârâtelor pentru obținerea autorizației de construcție de către reclamantă pentru efectuarea lucrărilor indispensabile menținerii utilității și valorii bunului imobil proprietatea reclamantei, pârâtele fiind obligate la plata către reclamantă a sumei de 608,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarele:

Potrivit înscrisurilor de la dosarul cauzei și susținerilor părților, pe amplasamentul în discuție există două construcții limitrofe cu destinația de case de locuit, una aparținând reclamantei, amplasată pe . una aparținând pârâtelor, amplasată pe . cele două locuințe fiind un corp comun înscris în CF 176 .>

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._ vânzătorii C. I., C. A. au transmis soților A. L. și A. V. imobilul compus din jumătate de casă și suprafața de 92 mp teren construibil în jurul casei, identic cu pf 1621/2 din CF 3517 a .>

Prin contractul de vânzare/cumpărare nr.3200 din 25.08.2006, defuncta A. V. a transmis pârâtelor nuda proprietate cu privire la ./2 din CF 3517 în suprafață de 92 mp împreună cu casa de locuit amplasată pe acest tern, autorizația de construcție 1254/2005 și dreptul de servitute asupra pf 1621/3.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1468/1982 soții A. L. și A. A., moștenitori testamentari ai defuncților C. I. și C. A. au vândut soților Jardă G. și Jardă, casa de locuit și construcțiile gospodărești anexe amplasate pe ./1, proprietate de stat ce a fost atribuită în folosința cumpărătorilor, în urma vânzării pf 1621/1 și construcțiile fiind transcrise în CF 5301.

Prin contractul de vânzare-cumpărare 5285/1985 soții Jardă G. și Jardă M. au vândut reclamantei casa de locuit nr. 1677, compusă din două camere și dependințe, respectiv beci, magazie, coteț de păsări amplasate pe suprafața de 100 mp teren identică cu pf 1621/1 din CF 5301 aparținând Statului Român, reclamanta dobândind asupra terenului dreptul de folosință.

Din înscrisurile de la dosarul cauzei coroborate cu decizia civilă 1322/05.10.2010 a Tribunalului Suceava, instanța a reținut că deasupra construcțiilor reclamantei, aflate pe pf 1621/1 și cea pârâtelor, aflată pe pf 1621/2 din CF 3517, se află un pod care, potrivit sentinței civile 1859/2008 a Judecătoriei Suceava, este proprietatea exclusivă a reclamantei, iar deasupra podului există acoperișul ce se întinde atât asupra părții de construcții a reclamantei cât și peste pf 1621/2, proprietatea pârâtelor, acoperișul imobilului nefiind proprietatea exclusivă a uneia din părți.

Potrivit deciziei civile 1322/05.10.2010 a Tribunalului Suceava, instanța a reținut că pârâtele au efectuat, potrivit autorizației de construcții 1254/2005, lucrări la imobilul proprietatea lor, constând în lucrări de mansardare a imobilului și refacere acoperiș justificate prin prisma faptului că vechiul acoperiș era complet degradat, ceea ce facilita pătrunderea apei din ploi și zăpezi în podul casei ( asupra căreia este proprietară reclamantă) și în continuare în camerele aparținând pârâtelor.

De asemenea, instanța a constatat că s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că acoperișul mansardei supraetajate a pârâtelor este amplasat peste acoperișul reclamantei dar acest nou acoperiș nou a fost realizat conform autorizației de construcție 1254/2005 și prin modul de realizare a șarpantei și prin suprafața de contact a noului acoperiș cu cel vechi nu a fost afectată rezistența acestuia din urmă.

S-a reținut prin decizia civilă 1322/05.10.2010 a Tribunalului Suceava, că grindele și capetele căpriorilor au fost tăiate pentru a se putea turna un planșeu de beton deasupra parterului imobilului realizat prin sprijinire pe stâlpi și grinzi de beton pe proprietatea reclamantei care și ea a solicitat autorizație de construire pentru lucrări de consolidare.

Prin prezenta acțiune reclamanta arată că se impune efectuarea la imobilul proprietatea sa a unor lucrări de consolidare a acoperișului vechi și mansardare, lucrări care ar implica și intervenția la acoperișul nou al pârâtelor ridicat parțial peste acoperișul vechi și pentru a obține autorizație de construcție îi este necesar acordul pârâtelor.

În temeiul art. 641 alin.3 C.civ coproprietarul sau coproprietarii interesați pot cere instanței să suplinească acordul coproprietarului aflat în imposibilitate de a-și exprima voința sau care se opune în mod abuziv la efectuarea unui act de administrare indispensabil menținerii utilității sau valorii bunului.

Față de starea de fapt reținută mai sus, instanța a constatat că refuzul pârâtelor de a-și da acordul reclamantei în vederea obținerii autorizației de construcției necesară pentru consolidarea și reabilitarea locuinței acesteia, a acoperișului vechi a imobilului asupra căruia nici una din părți nu este proprietar exclusiv, nu are un interes serios si legitim.

Aspectele învederate prin întâmpinare de către pârâte nu pot justifica refuzul întrucât sunt nefondate și inconsecvente. Astfel, cu privire la riscul pe care l-ar putea prezenta realizarea lucrărilor reclamantei, lucrările nu se pot efectua decât după obținerea autorizației de construire și a avizelor cerute de Legea nr. 50/1991 și de alte acte normative incidente, precum și după realizarea unor documentații și studii, care să concluzioneze că imobilul reclamantei și implicit al pârâtelor aflat sub podul reclamantei nu vor fi afectate de lucrările ce se solicită prin cererea de eliberare autorizație de construcție. Instanța a mai reținut și faptul că prin concluzii orale în fața instanței, pârâtele au susținut că doar pentru efectuarea lucrărilor de consolidare, cele necesare exploatării normale a imobilului reclamantei și-ar exprima acordul dar acesta nu îi este necesar reclamantei pentru că nici pârâtele nu au avut nevoie de acordul reclamantei.

Așadar, pârâtele nu și-au justificat în mod convingător refuzul, în condițiile în care această măsură apare ca fiind motivată conform înscrisurilor de la dosarul cauzei de unde rezultă și faptul că imobilul reclamantei a suferit unele degradări, fiind necesara efectuarea unor reparații la acoperiș și de consolidare a imobilului reclamantei, lucrări indispensabile menținerii utilității și valorii bunului imobil proprietatea reclamantei (f. 13-21).

Instanța nu a avut în vedere la soluționarea cauzei raportul de expertiză extrajudiciar (f. 13-21) decât ca un înscris din care se prezumă că imobilul reclamantei are nevoie de lucrări de consolidare, lucrări care ar putea să se extindă și la șarpanta nouă.

Și în urma cercetării la fața locului instanța a constatat că lucrările pe care va dori reclamanta să le efectueze la imobilul său pentru consolidarea și exploatarea normală a imobilului său sunt în măsură să intervină asupra acoperișului realizat de pârâte, parte peste acoperișul comun vechi al locuinței, fiind astfel îndeplinită condiția unor la lucrări la imobile coproprietate.

Lucrările pe care le va efectua reclamanta nu pot fi analizate de instanță, acestea urmează a fi aprobate prin autorizația de construcție ce se eliberează după realizarea tuturor documentațiilor și studii necesare eliberării acesteia.

Instanța verifică doar aparența necesității unor lucrări indispensabile menținerii utilității și valorii bunului imobil proprietatea reclamantei în vederea unei exploatări normale a imobilului care să permită suplinirea acordului pârâtelor pentru obținerea autorizației de construcție, autorizația în care se vor detalia lucrările ce se vor efectua, lucrări ce se vor aproba de autoritățile competente cu îndeplinirea standardelor legale.

Așa fiind, devin incidente dispozițiile art. 15 N.C.Civ. teza a doua, potrivit cărora niciun drept nu poate fi exercitat într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe. Din acest principiu reiese că legiuitorul a înțeles să ocrotească un drept subiectiv și să îi recunoască efectele juridice doar în măsura în care acesta este valorificat cu respectarea limitelor sale și a scopului în considerarea căruia a fost edictat. O astfel de abordare legală permite fiecărui titular de drept subiectiv să-l valorifice în interesul său, însă cu respectarea drepturilor și a intereselor terților.

În consecință, văzând prevederile art. 1353 N.C.Civ., conform cărora cel care cauzează un prejudiciu prin chiar exercițiul drepturilor sale nu este obligat să-l repare, cu excepția cazului în care acesta este exercitat abuziv, instanța a reținut că singura modalitate de a repara prejudiciul provocat prin exercitarea abuzivă a dreptului său de către pârât este în natură, conform principiului prevăzut în art. 1386 N.C.civ., prin obligarea acestuia la exprimarea consimțământului la efectuarea de către reclamantă a lucrărilor indispensabile menținerii utilității și valorii bunului imobil proprietatea reclamantei.

Potrivit art. 641 alin.3 N.C.civ. instanța a constat întemeiată acțiunea reclamantei și pe cale de consecință a dispus prin prezenta suplinirea acordului pârâtelor pentru obținerea autorizației de construcție de către reclamantă pentru efectuarea lucrărilor indispensabile menținerii utilității și valorii bunului imobil proprietatea reclamantei.

Potrivit art. 274 C.pr.civ. instanța a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 608,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată ( taxă de timbru judiciar, timbru judiciar și onorar avocat).

Împotriva sentinței civile au declarat apel pârâtele A. S. G. și A. A. L., criticând-o ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii și cu interpretarea eronată a probatoriului administrat în cauză, fiind incidente motivele de casare/modificare prev. de art. 304 pct. 5, 9, art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă.

În motivare au arătat că instanța de fond a nesocotit principiul disponibilității, consacrat de art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă anterior, schimbând obiectul pricinii și pronunțându-se cu privire la o altă pretenție decât cea dedusă judecății.

Astfel, prin cererea introductivă reclamanta a solicitat suplinirea acordului lor în vederea obținerii autorizației de construcție pentru lucrări de consolidare și mansardare a imobilului proprietatea acesteia iar prin sentința apelată prima instanță a admis în totalitate acțiunea, dispunând suplinirea acordului lor în vederea obținerii autorizației de construcție pentru efectuarea lucrărilor indispensabile menținerii utilității și valorii imobilului proprietatea reclamantei.

Din compararea petitulului cererii introductive cu dispozitivul sentinței apelate se observă în mod evident, sub un prim aspect, că instanța de fond a acordat reclamantei altceva decât ceea ce aceasta a cerut, dispozitivul hotărârii făcând referire la lucrările indispensabile menținerii utilității și valorii imobilului reclamantei, iar nu la lucrările de consolidare și mansardare la care se referă acțiunea introductivă.

Sub un al doilea aspect, din considerentele sentinței apelate nu rezultă că lucrările de consolidare și mansardare pentru care reclamanta a afirmat că dorește să obțină autorizația de construcție fac parte din categoria lucrărilor necesare pentru menținerea utilității și valorii imobilului proprietatea reclamantei, așa încât, în lipsa vreunui argument de fapt și de drept în acest sens, nu se poate deduce că lucrările la care se referă dispozitivul hotărârii ar consta ori ar include acele lucrări viza te prin acțiunea introductivă.

În condițiile în care reclamanta a investit instanța cu o cerere prin care, în temeiul art. 641 alin. 3 Cod civil, a solicitat suplinirea acordului lor în vederea obținerii autorizației de construcție pentru lucrări de consolidare și mansardare a imobilului său, respectarea principiului disponibilității presupunea ca instanța de fond să verifice dacă lucrările vizate de reclamantă fac parte din categoria celor la care se referă textul art. 641 alin. 3 Cod civil, respectiv dacă pentru aceste lucrări este sau nu necesar acordul lor, și, în raport de aceste aspecte, să stabilească dacă se justifică sau nu suplinirea acordului lor în vederea executării lucrărilor menționate în cererea introductivă. Cum însă instanța de fond nu a examinat natura juridică a lucrărilor indicate de reclamantă în cererea introductivă ( de consolidare și mansardare a imobilului proprietatea sa) și nu a stabilit motivat dacă acestea se încadrează sau nu în categoria celor la care se referă disp. art. 641 alin. 3 Cod civil, soluția de suplinire a acordului lor pentru executarea unor lucrări neindividualizate în mod concret, ci calificate doar în mod generic ca fiind lucrările necesare pentru menținerea utilității și valorii imobilului reclamantei echivalează cu o schimbare a obiectului pricinii întrucât poate conduce la obținerea autorizației de construcție pentru alte lucrări decât cele invocate de reclamantă în acțiune.

Față de cele arătate și față de omisiunea primei instanțe de a se pronunța motivat asupra naturii lucrărilor menționate în cererea introductivă și asupra necesității obținerii acordului lor pentru aceste lucrări particulare de consolidare și mansardare a imobilului reclamantei, în cauză este incident motivul de casare prev. de art. 304 pct. 5 rap. la art.312 alin. 5 Cod procedură civilă anterior, texte în temeiul cărora solicită în principal casarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pe fondul cauzei, soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică întrucât probatoriul administrat nu justifică necesitatea obținerii acordului lor în vederea executării lucrărilor de consolidare și mansardare la imobilul proprietatea reclamantei, iar disp. art.641 alin. 3 Cod civil nu sunt aplicabile.

Astfel, textul art. 641 Cod civil se referă la actele de administrare și dispoziție cu privire la un bun comun ce formează obiect al dreptului de coproprietate iar reglementarea cuprinsă în art. 641 alin. 3 are în vedere aceeași ipoteză, a proprietății comune, împrejurare ce rezultă atât din alineatele 1,2 ale aceluiași articol, dar și din faptul că în alin. 3 se face referire la "coproprietarul" sau "coproprietarii interesați" care pot cere instanței suplinirea acordului "coproprietarului aflat în imposibilitate de a-și exprima voința sau care se opune în mod abuziv la efectuarea unui act de administrare"

Prin urmare, situația premisă pentru aplicarea art.641 alin. 3 Cod civil constă în existența unei stări de indiviziune asupra unui bun cu privire la care se impune efectuarea unui act de administrare, ori această situație premisă nu este dată în cauză în raport de situația faptică a imobilelor în litigiu.

În acest sens, așa cum rezultă din actele de proprietate depuse la dosar și cum s-a constatat cu ocazia efectuării cercetării locale, locuința lor și cea a reclamantei sunt adiacente, având în comun un singur perete ( situat la parterul clădirilor).

Lucrările pentru care reclamanta dorește să obțină autorizație de construcție nu vizează însă singurul perete comun al celor două imobile (întrucât acesta a fost deja consolidat cu ocazia edificării mansardei proprietatea lor) ci se referă, așa cum rezultă din motivarea acțiunii introductive la consolidarea și refacerea acoperișului vechi, respectiv la mansarda rea imobilului reclamantei.

Referitor la acoperișul vechi, greșit a reținut prima instanță că în privința acestuia ar exista o stare de indiviziune din moment ce prin sentința civilă nr. 4521/2009 a Judecătoriei Suceava s-a constatat că podul aflat sub acest acoperiș este proprietatea exclusivă a reclamantei iar prin sentința civilă nr. 1859/2008 a aceleiași instanțe a fost respinsă, pentru lipsa calității procesuale active, acțiunea lor pentru ieșire din indiviziune cu privire la pod. Raportat la considerentele acestei din urmă sentințe, prin care s-a reținut că între ei, părțile nu există o stare de indiviziune în privința podului deasupra căruia se află acoperișul vechi, rezultă că acoperișul vechi aparține în exclusivitate reclamantei, aceasta deoarece acoperișul nu reprezintă o lucrare autonomă în accepțiunea art.578 alin. 2 Cod civil, ci o lucrare adăugată necesară aferentă podului care, potrivit art. 579 Cod civil, aparține proprietarului podului, adică reclamantei. Așa fiind, în cauză nu este dată ipoteza unei proprietăți comune pentru a cărei reparare/consolidare să fie necesară obținerea acordului lor.

Pe de altă parte, din nici o probă nu rezultă că eventualele lucrări de refacere/consolidare a acoperișului vechi proprietatea reclamantei impun efectuarea vreunei intervenții și asupra acoperișului proprietatea lor, situat deasupra mansardei edificate de ele în temeiul autorizației de construcție nr. 1254/2005. Deși s-a reținut că proba cu cercetare locală ar fi relevat posibilitatea ca executarea lucrărilor de reparații și consolidare la acoperișul vechi să afecteze acoperișul nou proprietatea lor exclusivă, această statuare nu are nici un suport în raport de cuprinsul procesului verbal de cercetare locală, din care nu rezultă în nici un mod ce intervenții concrete asupra acoperișului lor ar fi necesare pentru reabilitarea acoperișului reclamantei. În lipsa oricărei probe care să ateste necesitatea vreunor intervenții asupra acoperișului lor și în condițiile în care reclamanta nu a întocmit și nu a depus la dosarul cauzei un proiect tehnic din care să rezulte lucrările concrete vizate de aceasta și modalitatea în care ele urmează a fi executate, fără nici un temei a prezumat prima instanță că repararea și consolidarea acoperișului vechi, proprietate a reclamantei pot afecta acoperișul lor și că în acest context ar fi necesar acordul lor în vederea obținerii autorizației de construcție.

De altfel, potrivit certificatului de urbanism nr. 333/2012, acordul lor prealabil în vederea obținerii autorizației de construcție este necesar numai în măsura în care lucrările vizate de reclamantă afectează părți din proprietatea comună sau proprietatea lor exclusivă, ori în condițiile în care nu s-a dovedit că repararea și consolidarea acoperișului vechi nu se pot realiza decât prin afectarea acoperișului lor greșit a reținut instanța de fond că refuzul de a-și exprima acordul pentru executarea unor lucrări de natură a le afecta dreptul de proprietate exclusivă asupra acoperișului nou ar avea semnificația unui abuz de drept.

Deosebit de aceasta, potrivit art. 27 din Ordinul nr. 839/2009 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, acordul lor în vederea obținerii de către reclamantă a autorizației de construcție este necesar în următoarele ipoteze:

- pentru construcții noi amplasate adiacent construcțiilor existente;

- pentru schimbarea de destinație în clădirile existente;

- pentru amplasarea de construcții cu altă destinație decât cea a construcțiilor învecinate.

Cum însă lucrările de refacere și/sau consolidare a acoperișului vechi (la care reclamanta are acces prin podul proprietatea ei exclusivă) nu se încadrează în categoria lucrărilor sus menționate, rezultă că, în absența oricărei probe care să dovedească necesitatea vreunor intervenții asupra imobilului lor adiacent pentru realizarea acestor lucrări, eliberarea autorizației de construcție nu este condiționată de acordul lor prealabil, reclamanta având posibilitatea de a executa respectivele lucrări de refacere, consolidare și chiar modificare a acoperișului fără a afecta imobilul proprietatea lor.

Nu în ultimul rând, este de relevat și faptul că nu au fost dovedite susținerile din acțiunea introductivă în sensul că necesitatea lucrărilor de refacere/consolidare la acoperișul vechi ar fi fost generată de lucrările de mansardare executate deasupra imobilului lor în temeiul autorizației de construcție nr. 1254/2005, aceste susțineri fiind infirmate de considerentele sentinței civile nr. 3886/2009 a Judecătoriei Suceava, din care rezultă că lucrările de mansardare executate de ele nu au afectat acoperișul vechi și nici imobilul proprietatea reclamantei. Cât privește rapoartele de expertiză și notele de constatare depuse de reclamantă la dosarul cauzei, acestea nu au valoare probatorie întrucât nu au fost întocmite în condiții de opozabilitate și nu pot înlătura prezumția absolută a puterii lucrului judecat de care se bucură statuările din sentința sus menționată referitoare la faptul că imobilul reclamantei nu a fost afectat de lucrările efectuate de ele.

În raport de cele arătate, solicită a se reține că în privința lucrărilor de reparare/consolidare a acoperișului vechi proprietatea reclamantei nu s-a dovedit necesitatea obținerii acordului lor prealabil, context în raport de care abuzul de drept imputat de instanța de fond este inexistent sub acest aspect.

În ceea ce privește lucrările de mansardare pe care reclamanta a afirmat că intenționează să le execute, acestea nu fac parte din categoria lucrărilor la care se referă disp. art. 641 alin. 3 Cod civil.

Astfel, potrivit Normativului pentru proiectarea mansardelor la clădiri NP 064-02, pct. 1.3, mansardarea constă în realizarea unui spațiu între învelitoarea acoperișului și ultimul nivel, iar mansarda reprezintă o extindere a spațiului locativ funcțional, fiind inclusă în numărul de niveluri supraterane.

Față de definițiile cuprinse în actul normativ sus menționat, lucrarea de mansardare reprezintă în fapt o extindere pe verticală a imobilului proprietatea reclamantei, ori în mod evident o asemenea lucrare nu este un simplu act de administrare indispensabil pentru menținerea utilității sau valorii bunului și nu se încadrează în categoria lucrărilor prev. de arte 641 alin. 3 Cod civil, așa încât textul de lege sus menționat nu poate constitui temei pentru suplinirea acordului lor în vederea executării unei asemenea lucrări.

Raportat la situația faptică a imobilelor în litigiu, respectiv la împrejurarea că podul pe care reclamanta dorește să îl mansardeze este parțial situat deasupra locuinței lor, lucrarea de mansardare a podului este de natură să afecteze imobilul proprietatea lor prin înglobarea planșeului de deasupra încăperilor lor în mansardă și prin crearea unei suprasarcini asupra acestui planșeu, cu consecința afectării stabilității și rezistenței construcției lor. Așa fiind, refuzul lor de a-și exprima acordul pentru edificarea unei mansarde pe întreaga suprafață a podului, inclusiv deasupra construcției și terenului proprietatea lor are o justificare obiectivă și nu poate fi calificat ca un abuz de drept cum greșit a considerat instanța de fond. Aceasta nu înseamnă însă că reclamanta nu poate edifica o mansardă deasupra imobilului proprietatea ei, așa cum de altfel au procedat și ele cu ocazia mansardării imobilului lor, o asemenea lucrare nefiind condiționată de acordul lor în măsura în care ea nu afectează construcția adiacentă proprietatea lor.

Pe cale de consecință, nici pretenția reclamantei de suplinire a acordului lor în vederea obținerii autorizației de construcție pentru lucrări de mansardare nu se justifica a fi primită întrucât, pe de o parte, textul arte 641 alin. 3 nu este aplicabil unei lucrări de această natură iar, pe de altă parte, refuzul lor de a consimți la efectuarea lucrării respective este justificat în mod obiectiv de necesitatea protejării structurii de rezistență a imobilului proprietatea lor.

Pentru argumentele expuse anterior solicită în subsidiar ca, în măsura în care nu se va reține excepția necercetării fondului, admiterea apelului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, și înlăturării dispoziției privind obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată.

În temeiul art. 274 cod procedură civilă anterior solicită și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de ele în ambele cicluri procesuale.

Prin întâmpinarea depusă la dosar (fil.49-50), reclamanta intimată M. E., a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că nu este dată în cauză excepția încălcării principiului disponibilității.

A mai arătat că prin acțiune, a solicitat ca instanța să suplinească acordul pârâtelor pentru obținerea autorizației de construcție, absolut necesară consolidării și mansardării părții de imobil proprietatea sa.

Art. 641 alin. (3) NCC invocat prin acțiune prevede o singură condiție de fond pentru admiterea acțiunii, respectiv ca actul de administrare solicitat să fie indispensabil menținerii utilității sau valorii bunului.

Art. 1 din Legea nr. 50/1991, republicată, impune ca executarea lucrărilor de construcție să se facă doar în baza unei autorizații, emisă în temeiul unei documentații de urbanism, avizată și aprobată potrivit legii.

Ca urmare, nu poate să procedeze la consolidare, modificare acoperiș și mansardare pod fără a obține autorizația de construire impusă de Legea nr. 50/1991.

Zidul despărțitor dintre cele două imobile este comun iar prin lucrările făcute de pârâte la partea lor de casă, au amplasat acoperișul lor în proporție de 50% peste acoperișul vechi al casei, astfel că este necesar acordul pârâtelor pentru a obține autorizația de construcție.

Lucrările de consolidare, mansardare pod și modificare acoperiș sunt indispensabile menținerii utilității și valorii bunului nefiind vorba despre simple lucrări de zugrăvire sau întreținere.

Prin sentință, instanța nu a schimbat obiectul cererii ci, a dispus suplinirea acordului pârâtelor pentru obținerea autorizației de construcție pentru efectuarea lucrărilor indispensabile menținerii utilității și valorii bunului, pronunțându-se exact pe cererea reclamantei.

Pârâtele au invocat inexistența unei stări de indiviziune asupra imobilului, caz în care art. 641 alin. (3) NCC nu este aplicabil în cauză.

Nu a invocat starea de indiviziune ci coproprietatea asupra despărțiturilor comune prevăzută de art. 641 alin. (3) și art. 660 NCC, coproprietatea asupra zidului comun fiind recunoscută și de pârâte.

În ce privește acoperișul vechi, așa după cum rezultă din decizia civilă nr. 1322/5.10.2010 a Tribunalului Suceava (dosar nr._ ) deși podul este proprietatea ei, a reclamantei, acoperișul, care se întinde atât peste construcția reclamantei cât și peste cea a pârâtelor, este comun și nu poate fi proprietatea exclusivă a uneia din părți (a se vedea prevederile Legii nr. 230/2007).

În același sens s-a pronunțat și ÎCCJ prin decizia civilă nr. 2652/2004 astfel că, în cauză fiind îndeplinite condițiile impuse de art. 641 alin. (3) și art. 660 NCC.

Din probele administrate în cauză reiese până la evidență că prin lucrările făcute de pârâte la partea de imobil proprietatea lor, au amplasat acoperișul nou peste acoperișul vechi, în proporție de 50%, nerespectând autorizație de construire nr. 1254/2005 și nici cele două dispoziții de șantier în integralitatea lor (a se vedea expetiza Duhaneș din dosarul nr._ al Judecătoriei Suceava anexată prezentei acțiuni).

Ea, reclamanta a obținut certificatul de urbanism impus de Legea nr. 50/1991 însă cum consolidarea acoperișului și mansardarea podului au legătură cu acoperișul amplasat de pârâte peste acoperișul vechi, acordul de principiu pentru obținerea autorizației de construcție este absolut necesar.

Dacă s-ar accepta punctul de vedere al pârâtelor, ea, reclamanta, nu va putea să facă niciodată lucrări de mansardare a locuinței ei, de reparare sau înlocuire a acoperișului pentru că pârâtele nu-și vor da acordul niciodată.

De altfel, pârâtele nu sunt consecvente în susținerile lor: pe de o parte, nu sunt de acord să obțină autorizație, pe de altă parte, dacă face lucrări la pod, o reclamă că nu are autorizație (a se vedea reclamația făcută de pârâte în anul 2006 depusă la dosar).

În ce privește lucrările ce urmează să fie efectuate, acestea vor fi avizate de organele în drept potrivit documentațiilor ce vor fi depuse, în litigiul de față discutându-se doar aparența necesității lucrărilor indispensabile menținerii utilității și valorii imobilului care să impună suplinirea acordului pârâtelor.

Ca atare, a dovedit îndeplinirea condițiilor impuse de art. 641 alin. (3) și art. 660 NCC cât și caracterul abuziv al opoziției pârâtelor și solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată din recurs.

Examinând sentința atacată în raport cu motivele de apel formulate, cu dispozițiile legale incidente și probatoriul administrat în cauză, tribunalul constată următoarele:

Referitor la primul motiv de apel potrivit căruia instanța de fond a nesocotit principiul disponibilității, consacrat de art.129 alin.6 Cod procedură civilă, schimbând obiectul pricinii și pronunțându-se cu privire la o altă pretenție decât cea dedusă judecății, tribunalul reține că în speță, tema pretențiilor și a probațiunii vizează suplinirea acordului pârâtelor intimate pentru obținerea autorizației de construcție indispensabil necesară consolidării și mansardării imobilului proprietatea reclamantei.

Instanța de fond prin sentința civilă apelată a dispus suplinirea acordului pârâtelor pentru obținerea autorizației de construcție de către reclamantă pentru efectuarea lucrărilor indispensabile menținerii utilității și valorii bunului imobil proprietatea reclamantei. Prin această soluție instanța a verificat doar aparența necesității unor lucrări indispensabile menținerii utilității și valorii bunului imobil proprietatea reclamantei în vederea unei exploatări normale a acesteia și care să permită suplinirea acordului pârâtelor pentru obținerea autorizației de construcție, autorizație în care se vor detalia lucrările ce se vor efectua, lucrări ce se vor aproba de autoritățile competente cu îndeplinirea standardelor legale.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, a considerentelor precum și a dispozitivului sentinței atacate, se reține că în cauză nu au fost indicate lucrările de consolidare și mansardare pentru care reclamanta dorește să obțină autorizație de construcție, așa încât nu se poate aprecia necesitatea suplinirii acordului pârâtelor pentru executarea unor lucrări neindividualizate în mod concret ci doar calificate de către prima instanță ca fiind necesare pentru menținerea utilității și valorii imobilului reclamantei intimate, fapt ce echivalează cu o schimbare a obiectului pricinii în situația în care autorizația de construcție poate fi obținută și pentru orice alte lucrări decât cele invocate în acțiune.

Cu privire la fondul cauzei, susține reclamanta prin cererea de chemare în judecată că în baza autorizației de construcție nr.1254/2005 pârâtele și-au extins și mansardat imobilul refăcând și acoperișul aferent acestuia, și, că, urmare a acestor lucrări, șarpanta nouă a fost executată în proporție de 50% peste șarpanta veche proprietatea ei, nerespectându-se autorizația de construcție și cauzând slăbirea rezistenței acoperișului vechi și apariția unor defecte majore, fiind posibilă surparea și dărâmarea întregului acoperiș, prin suprasarcină, aspecte care au fost constatate prin mai multe rapoarte de expertiză întocmite în cursul litigiilor desfășurate între părți.

Din probele dosarului rezultă că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr._ partea din casă cumpărată de antecesorii pârâților a fost delimitată de restul construcției ce a ajuns prin transmisiuni succesive în patrimoniul reclamantei iar în prezent cele două imobile formează corpuri de imobile separate fiind înscrise în cărțile funciare pe numele fiecărei părți.

În raport cu această situație, este de reținut că între pârâtele apelante și reclamanta intimată nu există stare de indiviziune întrucât fiecare dintre părți au în proprietate parcele de teren și construcții bine delimitate înscrise în evidențele de carte funciară ca imobile distincte. Singura dependință cu privire la care a existat o dispută privind starea de coproprietate a fost podul situat deasupra celor două locuințe, pod în privința căruia prin sentința civilă nr.1859/2008 a Judecătoriei Suceava, irevocabilă, s-a reținut că acesta constituie proprietatea exclusivă a reclamantei iar ulterior sentința civilă nr.4521/2009 a Judecătoriei Suceava (neopozabilă pârâtelor), a confirmat că reclamanta este titulara dreptului de proprietate asupra podului casei de locuit.

Prin urmare, părțile sunt titulare ale dreptului de proprietate exclusivă cu privire la imobile învecinate dar distincte între acestea neexistând o stare de indiviziune, împrejurare în raport de care dispozițiile art.641 din Noul Cod civil care constituie temeiul de drept al acțiunii deduse judecății, nu sunt aplicabile. Acest text face referiri la actele de administrare și dispoziție cu privire la un bun comun ce formează obiect al unui drept de coproprietate iar reglementarea cuprinsă în art.641 alin.3 are în vedere aceeași ipoteză a proprietății comune, împrejurare ce rezultă atât din aliniatele 1, 2 ale aceluiași articol dar și din faptul că în aliniatul 3 se face referire la „coproprietarul” sau „coproprietarii interesați” care pot cere instanței suplinirea acordului „coproprietarului aflat în imposibilitate de a-și exprima voința sau care se opune în mod abuziv la efectuarea unui act de administrare”.

Prin nici o modalitate nu s-a dovedit că eventualele lucrări de refacere/consolidare a acoperișului vechi proprietatea reclamantei impun efectuarea unor intervenții și asupra acoperișului proprietatea apelantelor, situat deasupra mansardei edificate de acestea în temeiul autorizației de construcție nr. 1254/2005. Deși s-a reținut din proba cu cercetare locală că ar fi relevant posibilitatea ca executarea lucrărilor de reparații și consolidare la acoperișul vechi să afecteze acoperișul nou proprietatea exclusivă a apelantelor, această statuare nu are nici un suport probator, nerezultând în nici un mod ce intervenții concrete sunt necesare pentru reabilitarea acoperișului reclamantei. În lipsa oricărei probe care să ateste necesitatea unor intervenții asupra acoperișului și în condițiile în care reclamanta nu a întocmit și nu a depus la dosarul cauzei un proiect tehnic din care să rezulte lucrările concrete vizate și modalitatea în care ele urmează a fi executate, fără nici un temei a prezumat prima instanță că repararea și consolidarea acoperișului vechi, proprietate a reclamantei pot afecta acoperișul pârâtelor și că în acest context ar fi necesar acordul acestora în vederea obținerii autorizației de construcție.

Deosebit de aceasta, potrivit art. 27 din Ordinul nr. 839/2009 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, acordul apelantelor în vederea obținerii de către reclamantă a autorizației de construcție este necesar în următoarele situații: pentru construcții noi amplasate adiacent construcțiilor existente; pentru schimbarea de destinație în clădirile existente; pentru amplasarea de construcții cu altă destinație decât cea a construcțiilor învecinate.

Cum însă lucrările de refacere și/sau consolidare a acoperișului vechi (la care reclamanta are acces prin podul proprietatea ei exclusivă) nu se încadrează în categoria lucrărilor sus menționate, rezultă că, în absența oricărei probe care să dovedească necesitatea unor intervenții asupra imobilului adiacent pentru realizarea acestor lucrări, eliberarea autorizației de construcție nu este condiționată de acordul prealabil al apelantelor, reclamanta având posibilitatea de a executa respectivele lucrări de refacere, consolidare și chiar modificare a acoperișului fără a afecta imobilul proprietatea lor.

Relevat este și faptul că nu au fost dovedite susținerile din acțiunea introductivă în sensul că necesitatea lucrărilor de refacere/consolidare la acoperișul vechi ar fi fost generată de lucrările de mansardare executate deasupra imobilului lor în temeiul autorizației de construcție nr. 1254/2005, aceste susțineri fiind infirmate de considerentele sentinței civile nr. 3886/2009 a Judecătoriei Suceava, din care rezultă că lucrările de mansardare executate de ele nu au afectat acoperișul vechi și nici imobilul proprietatea reclamantei. Cât privește rapoartele de expertiză și notele de constatare depuse de reclamantă la dosarul cauzei, acestea nu au valoare probatorie întrucât nu au fost întocmite în condiții de opozabilitate și nu pot înlătura prezumția absolută a puterii lucrului judecat de care se bucură statuările din sentința sus menționată referitoare la faptul că imobilul reclamantei nu a fost afectat de lucrările efectuate de ele.

Așadar, față de aspectele prezentate, tribunalul constată că în privința lucrărilor de reparare/consolidare a acoperișului vechi proprietatea reclamantei nu s-a dovedit necesitatea obținerii acordului prealabil al pârâtelor apelante, context în raport de care abuzul de drept imputat de instanța de fond este inexistent sub acest aspect.

Potrivit Normativului pentru proiectarea mansardelor la clădiri NP 064-02, pct. 1.3, mansardarea constă în realizarea unui spațiu între învelitoarea acoperișului și ultimul nivel, iar mansarda reprezintă o extindere a spațiului locativ funcțional, fiind inclusă în numărul de niveluri supraterane.

Lucrările de mansardare pe care reclamanta a afirmat că intenționează să le execute, acestea nu fac parte din categoria lucrărilor la care se referă disp. art. 641 alin. 3 Cod civil.

Astfel, față de definițiile cuprinse în actul normativ sus menționat, lucrarea de mansardare reprezintă în fapt o extindere pe verticală a imobilului proprietatea reclamantei, ori în mod evident o asemenea lucrare nu este un simplu act de administrare indispensabil pentru menținerea utilității sau valorii bunului și nu se încadrează în categoria lucrărilor prev. de arte 641 alin. 3 Cod civil, așa încât textul de lege sus menționat nu poate constitui temei pentru suplinirea acordului lor în vederea executării unei asemenea lucrări.

Prin urmare, raportat la situația faptică a imobilelor în litigiu, respectiv la împrejurarea că podul pe care reclamanta dorește să îl mansardeze este parțial situat deasupra locuinței lor, lucrarea de mansardare a podului este de natură să afecteze imobilul proprietatea pârâtelor apelante prin înglobarea planșeului de deasupra încăperilor lor în mansardă și prin crearea unei suprasarcini asupra acestui planșeu, cu consecința afectării stabilității și rezistenței construcției pârâtelor. Așa fiind, refuzul apelantelor de a-și exprima acordul pentru edificarea unei mansarde pe întreaga suprafață a podului, inclusiv deasupra construcției și terenului proprietatea lor are justificare obiectivă și nu poate fi calificat ca un abuz de drept cum greșit a considerat instanța de fond.

Pe de altă, potrivit dispozițiilor Legii nr.50/1991 modificată și republicată, pentru emiterea autorizației de construcție este necesar întocmirea unei documentații tehnice aferente investiției compusă din proiect tehnic și detaliile lucrărilor de execuție.

În speță, lucrările pe care reclamanta intimată dorește să le execute la imobilul său necesită întocmirea unui proiect tehnic care să cuprindă investiția ce urmează a fi executată, în acest scop existând posibilitatea evaluării impactului acestora față de construcția proprietatea pârâtelor.

Deși la instanța de fond s-a pus în discuție ca reclamanta să depună la dosar proiectul tehnic cu lucrările pentru care solicită autorizație de construcție și acordul pârâtelor, aceasta nu a fost de acord cu aceste solicitări. În lipsa unui asemenea proiect tehnic solicitarea reclamantei de suplinire a acordului pârâtelor este neîntemeiată, deoarece ar exista posibilitatea de a se executa lucrări care ar putea afecta construcția pârâtelor.

Față de toate cele mai sus arătate, în baza disp.art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul va admite apelul și schimbând în totalitate sentința civilă atacată va respinge acțiunea, ca nefondată.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE

Admite apelul declarat de pârâtele A. S. G. și A. A. L., domiciliate în mun.Suceava, ..3, jud.Suceava, împotriva sentinței civile nr.3815 din 19 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava (dosar nr._ ), reclamantă intimată fiind M. E., domiciliată în mun.Suceava, ..3, jud.Suceava.

Schimbă în totalitate sentința civilă nr.3815/2013 a Jud.Suceava și în consecință:

Respinge ca nefondată acțiunea.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică din data de 19 noiembrie 2013.

Președinte, Judecător, Grefier,

C. L. S. A. R. M.

Red.S.A.

Jud.C. A.

Tehnored.R.M.

5 ex.13.12.2013

← Fond funciar. Decizia nr. 891/2013. Tribunalul SUCEAVA		Obligaţie de a face. Decizia nr. 818/2013. Tribunalul SUCEAVA →

Obligaţie de a face. Sentința nr. 3815/2013. Tribunalul SUCEAVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 3815/2013. Tribunalul SUCEAVA