Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 459/2013. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 459/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 4034/285/2012

Dosar nr._ - ordonanță președințială – cerere de evacuare –

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 459

Ședința publică din data de 14 FEBRUARIE 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. M. N.

JUDECĂTOR: F. L.

JUDECĂTOR: G. F. F.

GREFIER: Ș. L. G.

Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanții H. V., H. V. și H. M. A I., cu toții domiciliați în . împotriva sentinței civile nr.3601 din 28 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr._, intimați fiind pârâții H. M. a S., P. D., P. R., P. N. și P. G., cu toții domiciliați în ..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat C. C. pentru intimații pârâți, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat C. C. pentru intimații pârâți solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând la dosar copia sentinței civile nr.3547 din 26.09.2012 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._, (fila 41) prin care face dovada că cererea s-a bazat pe un dosar execuțional care a fost desființat în totalitate, în dovedirea acestei susțineri depunând și copia unui certificat de grefă emisă de Tribunalul Suceava - Secția Civilă aferent deciziei civile nr.58/10.01.2013 ( fila 42).

Instanța în temeiul disp. art.305 Cod Procedură Civilă, încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de apărătorul ales al intimaților pârâți, după care, văzând că nu mai sunt alte cereri, probe de solicitat sau excepții de invocat, constată recursul în stare de judecată, acordând cuvântul la dezbateri.

Avocat C. C. pentru intimații pârâți solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că în conformitate cu sentința civilă nr.3601 din 28 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr._ motivele pentru care s-a solicitat evacuarea imobilului constând în casă de locuit, anexă și șopron pentru lemne, situate în ., județul Suceava sunt identice cu cele învederate în cadrul dosarului nr._ în care s-a pronunțat decizia civilă nr.254/29.01.2013 a Tribunalului Suceava – Secția Civilă. Nu se solicită cheltuieli de judecată.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

TRIBUNALUL:

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3601 din 28 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr._, s-a respins cererea pe cale de ordonanță președințială formulată de reclamanții H. V., H. V. și H. M. a I., domiciliați în ., în contradictoriu cu pârâții H. M. a S., P. D., P. R., P. N. și P. G., domiciliați în ..

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin cererea înregistrată la Judecătoria Rădăuți la data de 12 iulie 2012, reclamanții H. V., H. V. și H. M. a I. i-au chemat în judecată pe pârâții H. M. a S., P. D., P. R., P. N. și P. G., solicitând instanței ca pe cale de ordonanță președințială să dispună obligarea pârâților să evacueze imobilul constând în casă de locuit și anexe și șopron pentru lemne, situate în ., jud.Suceava.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin Decizia nr.926/10.06.2010 a Tribunalului Suceava, definitivă și irevocabilă, decizie ce a fost rectificată prin Încheierea din data de 19.07.2011, pârâta H. M. a lui S. a fost obligată să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în ., dar aceasta a refuzat să se conformeze hotărârii judecătorești și somațiilor emise de Biroul executorilor judecătorești Lex Imperyon M. Rădăuți. Cu ocazia executării silite în imobilul respectiv au fost găsiți și ceilalți pârâți, fiind promovată acțiunea înregistrată sub nr._ în care s-a pronunțat sentința civilă nr.4333 din data de 02.12.2011. Reclamanții au precizat că pârâta H. M. a S. a adus celelalte persoane în imobil doar pentru a tergiversa executarea Deciziei nr.926/2010 a Tribunalului Suceava, pârâții fiind rudele sale.

La termenul din data de 21.09.2012 reclamanții au formulat precizări, în sensul dispunerii evacuării în dosarul executorului judecătoresc nr.126/28.01.2012.

În drept, au fost invocate prev. art.581-582 C.pr.civ.

Legal citați, pârâții nu au formulat întâmpinare, nu s-au prezentat în fața instanței, însă pârâta H. M. a S. a fost asistată de apărătorul ales.

În vederea soluționării cauzei instanța a ținut seama de înscrisurile depuse la dosar.

Analizând întregul material probator instanța a considerat că cererea formulată de reclamanți conform art. 581 Cod proc. civilă nu este fondată.

Ordonanța președințială reprezintă un mijloc procedural ce întrunește condițiile unei acțiuni civile, având însă caracter specific determinat de caracterul particular al măsurilor ce pot fi luate pe această cale.

Potrivit art. 581 C. proc. civ., două sunt condițiile specifice exercitării procedurii ordonanței președințiale: urgența și caracterul vremelnic al măsurii ce se ia pe această cale. Din caracterul vremelnic decurge și o a treia condiție, și anume ca prin măsura luată să nu se prejudece fondul.

Aceste condiții trebuie să existe cumulativ, inexistența uneia dintre ele făcând inadmisibilă cererea de ordonanță președințială.

Urgența reprezintă o cerință esențială a ordonanței președințiale, legea nedefinind conceptul de urgență, instanța de judecată urmând să aprecieze, în concret asupra dispunerii măsurii, având în vedere criteriile obiective ale speței.

Actori incumbit probatio este regula de bază consacrată și în legislația noastră, potrivit căreia îndatorirea prezentării dovezilor pentru orice pretenție formulată în justiție, ca și pentru orice susținere, care nu este o simplă negare a pretențiilor celeilalte părți, ci constituie o propunere proprie, revine de la început autorului acesteia, adică reclamanților.

Condiția urgenței nu trebuie confundată cu celeritatea, care este o caracteristică a oricărui proces civil, în sensul finalizării într-un termen rezonabil, dar în prezenta cauză reclamanții nu probat că este îndeplinită această cerință a urgenței.

Prin cerea înregistrată la Judecătoria Rădăuți la data de 24.10.2011, sub nr._, reclamanții H. V., H. V. și H. M. a I. au chemat în judecată pe pârâții H. M. a S., P. D., P. R., P. N. și P. G., solicitând instanței ca pe cale de ordonanță președințială să dispună obligarea pârâților să evacueze imobilul constând în casă de locuit și anexe și șopron pentru lemne, situate în ., Jud. Suceava.

Prin sentința civilă nr.4333 din data de 02.12.2011, rămasă definitivă prin Decizia Tribunalului Suceava nr.242 din data de 07.02.2012, s-a admis cererea reclamanților și s-a dispus evacuarea pârâtei H. M. a lui S., fără a se dispune și evacuarea celorlalți pârâți.

Instanța reține faptul că aceeași reclamanți au promovat în anul 2011 o acțiune întemeiată pe procedura de drept comun având ca obiect evacuarea acelorași pârâți din imobilul situat în ., Jud.Suceava, fără a interveni alte elemente de fapt sau de drept care să justifice urgența.

Instanța reține faptul că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul judecătoriei Rădăuți la data de 25 octombrie 2011 sub nr._, reclamanții H. V., H. V. și H. M. a I. i-au chemat în judecată pe pârâții P. D., P. R., P. N. și P. G., ultimele două prin reprezentanți legali P. D. și P. R., pentru evacuare solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să se dispună obligarea pârâților să evacueze imobilul constând din casă de locuit și anexe gospodărești, situate în ., Jud Suceava cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâții au precizat că nu mai locuiesc în imobilul arătat în acțiune solicitând în acest sens proba cu martori. Nici una din părți nu a asigurat prezența martorilor încuviințați, nici la termenul de judecată din data de 13.03.2012 și nici la termenul din 27 martie 2012, astfel că instanța la acest ultim termen a decăzut părțile din proba cu martori.

Prin sentința civilă nr.1459 din data de 02.04.2012 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul civil nr._ s-a respins acțiunea reclamanților având ca obiect evacuare, aceștia formulând recurs la Tribunalul Suceava, cu termen de judecată la data de 29.01.2013.

Legea indică doar situațiile ce pot face necesară și posibilă o intervenție a justiției, respectiv pentru păstrarea unui drept care s-ar pierde prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente ce nu s-ar putea repara, înlăturarea piedicilor ivite cu prilejul executării. În primele două situații, instanța are posibilitatea de a aprecia în concret asupra urgenței.

Această condiție există și justifică emiterea unei astfel de ordonanțe doar în cazul în care păstrarea unui drept sau prevenirea unei pagube nu s-ar putea realiza în mod adecvat pe calea dreptului comun.

Prezența altor persoane în imobilul în cauză nu reprezintă o piedică ivită cu prilejul executării, ci o situație de fapt constată de executorul judecătoresc care a pus în aplicare dispozițiile deciziei nr.926/2010 a Tribunalului Suceava și care nu este opozabilă celorlalți pârâți.

Instanța constată că prezenta acțiune cuprinde aceleași motive de fapt ca și acțiunea întemeiată pe procedura de drept comun din dosarul civil nr._ .

Din toate aceste considerente, în baza art. 581 Cod proc. civilă, instanța va respinge cererea formulată de reclamanți, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au promovat recurs reclamanții H. V., H. V. și H. M. A I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe și în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, respectiv a se dispune evacuarea imobilului constând în casă de locuit, anexă și șopron pentru lemne, situate în ., județul Suceava.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor prevăzute de art.304 pct.9 Cod Procedură Civilă, tribunalul reține că recursul este nefondat pentru următoarele argumente:

Corect a reținut instanța de fond că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.581 Cod Procedură Civilă pentru admiterea cererii de evacuare pe calea ordonanței președințiale și că motivele de fapt invocate de reclamanți în cererea de față sunt identice cu cele invocate în cadrul acțiunii în evacuare formulată în cadrul procedurii de drept comun, în dosar nr._ al Judecătoriei Rădăuți.

Câtă vreme fondul dreptului disputat de părți a fost tranșat în cadrul acestei judecăți este de prisos a fi cercetată aparența acestui drept în procedura sumară a ordonanței președințiale.

Nefiind astfel îndeplinite condițiile speciale de admisibilitate a ordonanței președințiale, așa cum sunt reglementate de disp. art.581 alin.1 Cod Procedură Civilă, respectiv urgența, caracterul vremelnic al măsurii solicitate a se lua pe această cale precum și condiția ca măsura luată să nu prejudece fondul, soluția de respingere a cererii pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică.

Față de adeste considerente, în temeiul disp. art. 312 Cod Procedură Civilă, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE :

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanții H. V., H. V. și H. M. A I., cu toții domiciliați în . împotriva sentinței civile nr.3601 din 28 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr._, intimați fiind pârâții H. M. a S., P. D., P. R., P. N. și P. G., cu toții domiciliați în ..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 FEBRUARIE 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C. M. F. L. G. F.

N. F.

GREFIER,

Ș. L.

G.

Red. C.M.N.

Jud. fond C. G. O.

Tehnored. Ș.L.G.

Ex.2./22.03.2013.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 459/2013. Tribunalul SUCEAVA