Prestaţie tabulară. Decizia nr. 776/2013. Tribunalul SUCEAVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 776/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 19-03-2013 în dosarul nr. 2890/206/2011
Dosar nr._ - prestație tabulară – partaj voluntar -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 776
Ședința publică din 19 martie 2013
Președinte-M. C.
Judecător- D. D.
Judecător-T. M.
Grefier-P. T.
Pe rol, judecarea recursului declarat de pîrîții L. P., din oraș P. ., ., ., L. D., din ., jud.B. și N. M. T., din oraș I., jud.B., moștenitori după L. V., împotriva sentinței civile nr.622 din 18 mai 2012 a Judecătoriei Cîmpulung Moldovenesc (dosar nr._ ), intimați fiind reclamantul Z. V., din com.V. ., jud.Suceava și pîrîții G. E., din D. ., ., ., H. M., din municipiul Suceava ., ., ., H. V., din S. ., jud.Hunedoara și ..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatînd recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
D. deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistră pe rolul Judecătoriei C-lung Moldovenesc sub nr._ din data de 17.11.2011, ulterior precizată și completată (filele 39,68), reclamantul Z. V. a chemat în judecată pe pârâții L. V., G. E., H. M. și H. V. și ulterior ., pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța, instanța să constate calitatea sa de moștenitor după defuncții Z. P. și Z. T.; să constate că reclamantul a acceptat succesiunea după autorii săi și să dispună intabularea dreptului său de proprietate asupra bunurilor imobile constând in imobile teren și construcții, respectiv: . CC de 325 mp cu C1 și C2; . de 911 mp provenite din . C.F.815 V. și să se dispună intabularea lotului format.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamantul a arătat că, imobilele teren provin de la L. P., tatăl mamei sale, Z. P., care a dobândit terenul prin moștenire. construcțiile au fost edificate de Z. T. și Z. P..
A mai arătat reclamantul că el folosește imobilele urmare a acceptării tacite a succesiunii după părinții săi. Solicită intabularea dreptului său de proprietate în cartea funciară.
La data de 27 ianuarie 2012 reclamantul a formulat și depus la dosar o completare la acțiune prin care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă a Comunei V. prin primar și a anexat extras privind CF 915 V..
Pârâții G. E., H. M. și H. V. au depus la dosar o declarație extrajudiciară prin care au arătat că sunt de acord cu acțiunea promovată de reclamant.
În cauză s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială, fiind audiați martorii Pazar D. și B. V..
La termenul din data de 16 martie 2012 reclamantul a solicitat acordarea unui termen pentru precizarea acțiunii. Instanța a acordat reclamantului termenul solicitat și i-a pus în vedere să timbreze capătul de cerere privind modul de dobândire a terenului cu suma de 523 lei și timbru judiciar de 3 lei.
Reclamantul a formulat cerere de ajutor public judiciar pentru această sumă, iar prin încheierea din 18 mai 2012 instanța a admis cererea reclamantului și s-a dispus scutirea acestuia de plata sumei de 523 lei reprezentând taxa de timbru.
S-a solicitat de către reclamant suplimentarea probatoriului cu încă un martor pentru dovedirea capătului de cerere privind modul de dobândire a terenului, fiind încuviințat și audiat martorul N. D..
Pentru termenul de astăzi, reclamantul și-a completat acțiunea solicitând să se constate că mama sa Z. P. a dobândit prin moștenire după tatăl său L. P., imobilele teren și construcții, respectiv parc.1 CC de 325 mp cu C1, C2 și 2P de 911 mp, provenite din parc.24/19 din C.F.815 V. și a depus la dosar copii după certificatele de naștere privind pe pârâții L. V., Z. V., Z. E., Z. M..
Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc, prin sentința civilă nr.622 din 18 mai 2012 a admis acțiunea completată având ca obiect „prestație tabulară – partaj voluntar”; a constatat că L. P. a dobândit, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra imobilului nr._, în suprafață de 1236 mp teren, identic cu parcelele nr.1 clădire și nr. 2P, ambele provenite din o parte a parcelei 24/19 din CF 915 V.; a constatat că L. P. a dobândit, prin edificare, dreptul de proprietate asupra construcțiilor casă C1 și anexă C2, situate pe . constatat că Z. P. a dobândit, prin moștenire, dreptul de proprietate asupra imobilelor descrise mai sus; a dispus ieșirea din indiviziune a părților și atribuie reclamantului imobilele descrise mai sus; a dispus înscrierea în CF, pe numele reclamantului, cu dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1236 mp teren și asupra construcțiilor C și C2, dobândite în modalitatea arătată mai sus, conform planului de situație recepționat de OCPI Suceava, sub nr. 8753/2011.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că terenul din litigiu, în suprafață de 1236 mp., este înscris în CF915 V., pentru . 1873.
Martorii audiați în cauză au confirmat faptul că terenul din litigiu a fost stăpânit de către familia L. (părinții defunctei Z. P.) încă dinainte de cel de-al doilea război mondial. De asemenea, martorii audiați în cauză au confirmat faptul că L. P. a construit, pe terenul din litigiu, o casă și o anexă iar la decesul acestora terenul i-a revenit lui Z. P.. Aceasta din urmă a decedat în anul 1968, iar la decesul său au rămas ca moștenitori părțile din prezenta cauză, în calitate de fii și fiice, aspect reținut de instanță pe baza actelor de stare civilă aflate la dosar.
Așa fiind, instanța, în temeiul disp. art. 111 Cod proc. civ., raportat la disp. art. 1452, art. 1478 din Codul civil austriac bucovinean, (aplicabile în speță față de disp. art. 8 bndin DL511/1938), a constatat că L. P. a dobândit, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1236 mp. teren.
În baza art. 111 C. proc. civ., raportat la disp. art. 480 din Codul civil din 1864.(aplicabile în speță față de disp. art. 6 din Codul civil), instanța a constatat că L. P. a dobândit, prin edificare, dreptul de proprietate asupra construcțiilor casă și anexă gospodărească.
Pârâtele G. E.,H. M. și Heghetuș V., prin declarația olografă aflată la fila 44 din dosar, au arătat că sunt de acord să-i cedeze reclamantului partea ce li se cuvine din teren, casă și anexă.
Pârâtul L. V., deși legal citat,cu mențiunea „personal la interogatoriu”, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare deși, la termenul din data de 27 ianuarie 2012, instanța i-a acordat acestuia termen pentru lipsă de apărare.
Având în vedere lipsa la interogatoriu a pârâtului L. V., instanța a dat eficiență disp. art. 225 din codul de procedură civilă și a interpretat lipsa acestuia la interogatoriu ca fiind un început de dovadă scrisă în folosul reclamantului.
Coroborând lipsa pârâtului la interogatoriu cu poziția procesuală a pârâtelor menționate mai sus, instanța a dispus ieșirea din indiviziune a părților și a atribuit reclamantului toate imobilele din litigiu.
În baza art. 7 din Legea nr. 7/1996, s-a dispus înscrierea în CF, pe numele reclamantului, cu dreptul de proprietate dobândit în modalitatea arătată mai sus asupra imobilelor teren și construcții, conform planului de situație recepționat de OCPI Suceava sub nr. 9753/2011.
Împotriva sentinței civile au declarat recurs moștenitorii pîrîtului L. V., decedat la data de 3 iunie 2012, L. P., L. D. și N. M. T..
În motivare, au arătat că nu s-a avut în vedere faptul că imobilul casă a fost edificat de L. P., care l-a lăsat moștenire pîrîtului L. V., acesta renovând-o în totalitate.
De asemenea, au criticat admiterea cererii pentru ieșire din indiviziune cu privire la construcții și teren prin ignorarea autorului lor.
Verificînd actele și lucrările dosarului, instanța constată că recursul este fondat, hotărîrea fiind dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de modificare prev.de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Prin cererea dedusă judecății, completată ulterior, reclamantul a solicitat să se constate că defunctul L. P. a dobîndit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului nr._, în suprafață de 1236 m.p. identic cu p. nr.1 clădire și nr.2P provenite din o parte a parcelei 24/19 din CF 915 V.; că L. P. a dobîndit prin edificare dreptul de proprietate pentru construcțiile casă C1 și anexă C2, de pe . Z. P. a dobîndit prin moștenire dreptul de proprietate asupra acestor imobile; să se dispună ieșirea din indiviziune și înscrierea lor pe numele reclamantului.
Din actele de stare civilă depuse la dosar rezultă că Z. P. a fost fiica defunctului L. P., iar părțile sînt fiii acesteia.
Terenul a cărei uzucapiune s-a solicitat a se constata se află în zonă de carte funciară, în cauză fiind aplicabile dispozițiile D-L nr.115/1938.
Codul civil austriac bucovinean invocat în cauză vizează uzucapiunile începute și împlinite pînă la . D-L nr.115/1938.
Or, din probele administrate în cauză rezultă că L. P., a cărui naștere și deces nu au fost confirmate prin acte de stare civilă, a început stăpînirea terenului în litigiu „anterior primului război mondial”.
Ori, stabilirea uzucapiunii în baza actului normativ invocat, impune împlinirea termenului de 30 de ani a posesiei la data apariției decretului, întrucît ulterior datei de 15 octombrie 1938, uzucapiunile puteau începe și produce efecte numai în cazurile și condițiile prevăzute de Legea nr.115/1938.
Motivarea în drept de către instanță, pe art.8 al.2 din DL 511/1938, impunea dovedirea de către reclamant a faptului că autorul L. P. a avut o posesie care să îndeplinească cumulativ condițiile prevăzute de Codul civil austriac și Codul civil român, în condițiile în care, uzucapiunea ar fi început și nu s-a împlinit în octombrie 1938.
Ori, prin nedepunerea la dosar a actelor de stare civilă care să prezinte perioada în care a trăit L. P. (în acțiune se arată că a decedat în anul 1919, dar din actul de deces al fiicei sale, autoarea părților, rezultă că aceasta s-a născut în 1924 (f.7) ) și neadministrarea probelor din care să rezulte neîndoios că acesta a avut o posesie conformă cu prevederile actului juridic în baza căruia s-a solicitat constatarea dreptului de proprietate, reclamantul nu și-a dovedit pretențiile.
Deosebit de aceasta, suprafața de 1236 m.p. în litigiu apare înscrisă în CF 915 V. pentru pîrîta . anul 1873.
Faptul că în perioada dinaintea celui de-al doilea război mondial terenul se afla în posesia lui L. P., așa cum au precizat martorii audiați, infirmă îndeplinirea condițiilor cerute pentru uzucapiunea dinainte de 15 octombrie 1938.
Astfel, martorul Pazar D., de 57 de ani, susține că l-a cunoscut pe L. P. care a stăpînit terenul pînă la deces (f.57).
Nefiind dovedit dreptul de proprietate asupra terenului, nici capătul de cerere vizînd constatarea dreptului de proprietate asupra construcțiilor nu poate fi primit, mai ales că recurenții susțin că autorul lor, L. V., este cel care a primit moștenire construcțiile edificate de L. P., procedînd la refacerea acestora.
Și declarațiile martorilor sînt contradictorii.
Astfel, martorul B. V. (f.58), de 61 de ani, arată că defuncta Z. P. cu soțul său Z. T. au construit casa „în urmă cu mai mulți ani”, iar martorul Pazar D. arată că atît casa cît și anexa „au fost edificate de P. și T. Z.”.
Ori, procedîndu-se la ieșirea din indiviziune cu privire la construcțiile care ar fi fost edificate de L. P., deși probatoriul vizează construcții edificate de Z. T. și P., instanța a dat o hotărîre nelegală, dispunînd asupra unor bunuri neidentificate.
Așadar, nefiind dovedit dreptul de proprietate al defunctului L. P. asupra bunurilor invocate, ieșirea din indiviziune nu poate fi primită, astfel încît, în baza art.312 Cod procedură civilă, tribunalul va admite recursul, va modifica sentința civilă și va respinge acțiunea ca nefondată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Admite recursul declarat de pîrîții L. P., din oraș P. ., ., L. D., din ., jud.B. și N. M. T., din oraș I., jud.B., moștenitori după L. V., împotriva sentinței civile nr.622 din 18 mai 2012 a Judecătoriei Cîmpulung Moldovenesc (dosar nr._ ), intimați fiind reclamantul Z. V., din com.V. ., jud.Suceava și pîrîții G. E., din D. ., ., ., H. M., din municipiul Suceava ., ., ., H. V., din S. ., jud.Hunedoara și ..
Modifică sentința civilă și în consecință:
Respinge acțiunea ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 martie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
M. C. D. D. T. M. P. T.
Red. T.M.
Jud.fond – V. L.
Tehnored.P.T. – Ex.2 – 29 aprilie 2013
← Fond funciar. Decizia nr. 401/2013. Tribunalul SUCEAVA | Acţiune în constatare. Decizia nr. 234/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
---|