Pretenţii. Sentința nr. 2064/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2064/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 11859/314/2011
Dosar nr._ - pretenții-
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA Nr. 2429
Ședința publică din 12 noiembrie 2013
Președinte: D. D.
Judecători: M. C.
Judecători: T. M.
Grefier: P. L.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul M. S., prin primar I. Lungi împotriva sentinței civile nr. 2064 din 26.03.2013 pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._, intimat fiind pârâtul B. I., domiciliat în S., .. 23, ..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare cu părțile a fost legal îndeplinită.
Grefierul a expus oral referatul cauzei, după care, instanța, constatând că recursul se află în stare de judecată, a trecut la soluționare.
După deliberare,
T RI B U N A L U L ,
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe Judecătoriei S. sub nr._/ 314/2011 din data de 21.12.2011 reclamantul M. S., a chemat în judecată pe pârâtul B. I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să oblige pârâtul la plata sumei de 24.324 lei, reprezentând plată datorată, 1231 lei majorări de întârziere, 12.010 lei pentru ocuparea suprafeței de teren de 45 mp, aferentă garajului proprietatea pârâtului, situată în S., . pârâtului la ridicarea construcției, de pe terenul proprietatea municipiului S., pe cheltuiala proprie.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, pârâtul a ocupat în temeiul contractului de închiriere nr.0125/01.01.1998 și a actelor adiționale de prelungire a duratei contractului, suprafața de teren aferentă construcție-garaj, proprietatea lui din S., . de teren ocupată de garaj fiind de 45 mp. Conform HCL nr.341/2004 prețul închirierii era de 3,2 lei/mp/lună, respectiv 1.728 lei/an.
Reclamantul a mai arătat că terenul face parte din domeniul privat al municipiului S..
În drept reclamantul a invocat disp.art.112 Cod procedură civilă, art.1357 Cod civil.
Legal citat, pârâtul, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.
La data de 26 iunie 2012, reclamantul a depus la dosar precizări cu privire la modul de calcul al sumelor solicitate prin primul capăt de cerere și a precizat perioada în care s-a desfășurat fapta ilicită a pârâtului.
Prin sentința civilă nr. 2064 din 26 martie 2013, Judecătoria S. a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 1 ianuarie 2005 – 21 decembrie 2008.; a respins cererea reclamantului în ce privește pretențiile aferente perioadei 1 ianuarie 2005 – 21 decembrie 2008 ca prescrisă. și, a respins celelalte pretenții ale reclamantului, ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul M. S. a solicitat obligarea pârâtului B. I. la plata sumei de_ lei (modificată ulterior, prin precizările de la filele 23-24 dosar, la suma de_,49 lei), reprezentând daune și majorări de întârziere pentru ocuparea suprafeței de teren de 45 mp, aferentă garajului proprietatea pârâtului, situată în S., . obligarea pârâtului la ridicarea construcției. Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe răspunderea civilă delictuală, iar în ce privește daunele și majorările de întârziere solicitate a menționat că acestea sunt aferente perioadei 2005-2011.
Potrivit art. 1 alin.1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune având obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, acesta fiind de 3 ani, conform art. 3 din același act normativ, termenul începând să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune. Art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 prevede că prescripția dreptului la acțiunea în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și cel care răspunde de ea.
D. fiind că pârâtul a închiriat de la reclamant suprafața de teren de 45 mp, aferentă garajului său, situată în S., . 1998, astfel cum reiese din contractul 0125 din 01.01.1998, iar daunele solicitate reprezintă contravaloarea chiriei și majorărilor de întârziere aferente acesteia, instanța constată că reclamantul cunoștea paguba și pe cel care răspunde de ea imediat ce se săvârșea presupusa faptă ilicită a ocupării respectivului teren de către pârât.
Având în vedere că prezenta acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 21.12.2011, raportat la dispozițiile legale menționate și situația de fapt reținută, instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 1 ianuarie 2005 – 21 decembrie 2008, invocată din oficiu și a respins cererea reclamantului în ce privește pretențiile aferente perioadei 1 ianuarie 2005 – 21 decembrie 2008 ca prescrisă.
În ceea ce privește celelalte pretenții ale pârâtului, instanța le-a respins ca neîntemeiate, raportat la temeiul de drept al acțiunii.
Astfel, potrivit înscrisurilor de la dosar prin contractul de închiriere nr. 0125 din 01.01.1998 (fila 48 dosar) reclamantul a închiriat pârâtului B. I. suprafața de 45 mp teren situată în S., Calea Burdujeni, aferentă garajului pârâtului, stabilindu-se durata închirierii de 5 ani și valoarea chiriei, ce urma să fie calculată anual conform tarifului aprobat prin hotărâre a Consiliului local.
Ulterior, pârâtul a depus cereri de prelungire a contractului, dar actele adiționale nr. 5/2001 (fila 15) și 7/01.07.2005 (fila 18), nu sunt semnate de pârât, ci doar de reprezentanții reclamantului.
Instanța a reținut că, față de înscrisurile de la dosar, având în vedere că, ulterior expirării termenului prevăzut în contractul nr. 0125 din 01.01.1998, pârâtul a continuat să folosească imobilul închiriat, iar reclamantul a permis acesta, potrivit art. 1437 cod civil a operat tacita relocațiune, prelungirea contractului făcându-se, de această dată, pe o perioadă nedeterminată.
În drept, instanța a reținut că, potrivit art. 998-999 Cod civil (pentru perioada anterioară datei de 01.10.2011) și dispozițiilor art. 1357 Noul Cod civil (pentru perioada 01.10._11), pentru a opera răspunderea civilă delictuală, este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiții: să existe o faptă ilicită, adică o acțiune sau inacțiune prin care se aduce atingere drepturilor subiective sau intereselor legitime ale persoanei vătămate; un prejudiciu, acele consecințe dăunătoare de natură patrimonială sau nepatrimonială, efecte ale încălcării drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane ; legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu; vinovăția autorului faptei ilicite.
A mai reținut că în cauză nu este îndeplinită condiția existenței unei fapte ilicite, întrucât pârâtul nu ocupă, fără drept, terenul proprietatea reclamantului. Astfel, atâta vreme cât a operat tacita relocațiune a contractului de închiriere dintre părți, iar în contract nu există nicio clauză prin care părțile să fi convenit ca rezilierea acestuia să opereze de drept, fără nicio formalitate, în cazul nerespectării de către pârât a obligației privind plata chiriei, pârâtul folosește terenul în baza contractului de închiriere, în privința căruia reclamantul nu a solicitat instanței rezilierea. De asemenea, în aceste condiții, reclamantul nu poate solicita nici ridicarea garajului pârâtului de pe terenul proprietatea sa, întrucât, după cum am arătat anterior, contractul de închiriere nu a fost reziliat și, prin urmare, pârâtul nu poate fi obligat să restituie terenul închiriat în starea în care l-a primit.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul M. S., solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate și pe cale de consecință, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivare, a arătat că, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că i-a adus la cunoștință pârâtului faptul că figurează în evidențele fiscale cu debite restante.
Nu poate opera tacita relocațiune conform art. 1437 Cod civil, întrucât pârâtul trebuia să folosească bunul închiriat fără a fi deranjat de proprietar și trebuia să achite în continuare chiria, însă, din numeroasele adrese rezultă cu claritate faptul că acesta nu a achitat nici o sumă de bani pentru ocuparea terenului din Calea Burdujeni, S., mai mult, instituția somându-l să părăsească terenul.
Pârâtul a continuat să ocupe suprafața de teren de 45 mp din Calea Burdujeni S. fără relații contractuale în tot acest timp, fără să achite chiria, în aceste condiții neputându-se vorbi despre reînnoirea locațiunii conform art. 1437 Cod civil.
În ceea ce privește capătul de cerere privind ridicarea construcției, pe cheltuiala proprie a pârâtului, de pe terenul proprietatea Municipiului S., aceasta apare ca întemeiată potrivit disp. art. 7 din contractul de închiriere, care prevede că la sfârșitul contractului chiriașul să restituie terenul închiriat în starea în care l-a primit.
În drept, a invocat disp. art. 304 Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul constată întemeiată în parte criticile formulate.
Conform prevederilor art. 1437 Cod civil „după expirarea termenului stipulat prin contractul de locațiune, dacă locatarul rămâne și e lăsat în posesie, atunci se consideră locațiunea ca reînnoită, efectele ei însă se regulează după dispozițiile articolului relativ la locațiunea fără termen (art. 1436, 1452)”.
Împrejurarea că recurentul i-a adus pârâtului la cunoștință că figurează în evidențele fiscale cu debite restante nu echivalează cu o opoziție față de posesia bunului închiriat, de natură să înlăture aplicarea disp. art. 1437 Cod civil.
Dimpotrivă, pretinderea chiriei constituie un argument că reclamanta a înțeles să consimtă la reînnoirea locațiunii.
Așa fiind, în mod corect prima instanță a reținut că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 998, 999 Cod civil privind răspunderea civilă delictuală.
Reținând, însă continuarea raportului de locațiune între părți, este evident că pârâtul este ținut să-și îndeplinească obligația de plată a chiriei, astfel că sub acest aspect, pentru perioada 2009 – 2011 acțiunea este întemeiată.
În consecință, tribunalul în baza art. 312 Cod procedură civilă, tribunalul va admite recursul, și, modificând în parte sentința va admite acțiunea în parte, în sensul că va obliga pe pârât să achite reclamantei suma de 8928,79 lei reprezentând chirie și majorări de întârziere pentru perioada sus menționată, conform calculului prezentat de reclamantă (filele 23 – 24).
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Admite recursul declarat de reclamantul M. S., prin primar I. Lungi împotriva sentinței civile nr. 2064 din 26.03.2013 pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._, intimat fiind pârâtul B. I., domiciliat în S., .. 23, ., ..
Modifică în parte sentința civilă și în consecință:
Admite în parte acțiunea în pretenții formulată de reclamantul M. S., prin primar în contradictoriu cu pârâtul B. I..
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 8928,79 lei cu titlu de chirie și majorări de întârziere.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 noiembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
D. D. M. C. T. M. P. L.
Red. M.C.
Jud. fond: A. C.
Tehnored. P.L./ 2 ex. - 06.01.2014
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 234/2013. Tribunalul SUCEAVA | Pretenţii. Sentința nr. 2079/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
