Partaj judiciar. Decizia nr. 487/2013. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 487/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 048/314/2005

Dosar nr._ -partaj succesoral-

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR.487

Ședința publică din data de 10 decembrie 2013

Președinte S. A.

Judecător F. L.

Grefier R. M.

Pe rol, judecarea apelurilor declarate de pârâtul F. Gh. V., domiciliat în com. Șcheia, ..Suceava, și intervenienții S. V. și H. V., domiciliați în com. Șcheia, ..Suceava, împotriva sentinței civile nr. 3469 din 3 iulie 2012 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul civil nr._ – reclamanți intimați fiind F. F., domiciliat în com. Șcheia, ..Suceava și F. G.-G., domiciliat în mun. Suceava, ., .. B, ., jud. Suceava.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pârâtul recurent F. Gh.V., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, din oficiu, invocă excepția de perimare a apelurilor declarate în cauză și pune în discuția părților excepția invocată.

Pârâtul recurent arată că este de acord cu admiterea excepției invocate.

După deliberare,

TRIBUNALUL,

Asupra apelurilor de față, constată:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 15.02.2005 sub nr.1448/2005 (nr.nou_ ), completată și precizată ulterior, reclamantul F. N., a chemat în judecată pe pârâtul F. V., pentru partaj succesoral după defunctul F. G., decedat la 1.01. 1987.

În motivare, a arătat că după defunct a rămas o suprafață de 1, 39 ha teren, în mai multe trupuri, reconstituită în proprietate pe titlul comun nr. 1094 din 4.04.1995, suprafața de 1. 300 m. p. teren construit și grădină, reconstituit în proprietate pe titlul de proprietate nr. 223 din 1994, emis pe numele pârâtului și casa pe care pârâtul o are pe acest teren, făcută de tatăl lor.

Pârâtul a depus întâmpinare și cerere reconvențională, arătând că reclamantul trebuie să aducă la partaj suprafața de 3. 600 m. p. teren, situat la „ Tinoasa „, reconstituit pe titlul de proprietate nr. 82 din 1993, emis pe numele acestuia, suprafața de 1. 300 m. p. pe care se află gospodăria sa și casa, pe care tot tatăl lor a făcut-o.

Prin sentința civilă nr.106 din 16.01. 2007, Judecătoria Suceava a admis acțiunea și a împărțit numai terenurile de pe titlul comun nr. 1094 din 4. 04. 1995, prin decizia civilă nr. 1034 din 10. 05. 2007 Tribunalul Suceava a admis recursurile părților și a casat sentința cu trimitere spre rejudecare cu motivarea că judecătoria nu a judecat și reconvenționala pârâtului, situație echivalentă cu necercetarea fondului.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr._ .

În rejudecarea începută la 18.06.2007, au intervenit în proces: H. E. și L. E., arătând că sunt fiicele defunctului și vor să participe la împărțeală.

La 21. 02. 2008, a decedat E. H., fiind introduși în proces: V. S. și V. H., iar la 25. 04. 2012, L. E. a arătat în scris că, de fapt ea n-a făcut intervenție și nu mai vrea să fie citată în acest proces.

Prin sentința civilă nr.3469 din 3 iulie 2012 pronunțată de Judecătoria Suceava s-a admis acțiunea, s-a admis cererea reconvențională a pârâtului F. V., s-au respins cererile de intervenție formulate de numiții: L. I., S. V. și H. V..

S-a atribuit reclamanților F. F. și F. G. G.:

-suprafața de 2. 500 m. p. din trupul nr. 1, situat la „ Tinoasa „, în valoare de 87. 500 lei, identificată cu galben, în schița Răchitneanu de la fila 401 dosar, vol.II, spre L. V.,

-trupul nr. 3, teren arabil situat la „ J. „, în suprafață de 1. 500 m. p., în valoare de 1. 500 lei ( schița de la fila 400 dosar ),

-trupul nr. 4, teren arabil situat la „ F. Ciritei „, în suprafață de 2.000 m. p., în valoare de 70. 000 lei ( schița de la fila 404 dosar ),

-trupul nr. 5, teren arabil situat la „ Tinoasa „, în suprafață de 3. 400 m. p., în valoare de 119. 000 lei ( schița de la fila 401 dosar ) ; terenuri în valoare totală de 278. 000 lei ( cota lor fiind de 277. 250 lei ),

S-a atribuit pârâtului F. V.:

-suprafața de 4. 000 m. p., din trupul nr. 1, teren arabil, situat la „ Tinoasa „, în valoare de 140. 000 lei, identificată în schița Răchitneanu de la fila 401 dosar ( spre F. V. ) și

-trupul nr. 2, teren arabil situat la „ F. „, în suprafață de 3. 900 m.p., în valoare de 136. 500 lei ( schița de la fila 403 dosar ); terenuri în valoare totală de 276. 500 lei, aflate în posesia lui ( cota lui fiind de 277. 250 lei ).

Reclamanții au fost obligați să plătească pârâtului suma de 750 lei, sultă.

Pârâtul a fost obligat să predea reclamanților suprafața de 2. 500 m. p. din trupul nr. 1 de la „ Tinoasa „, și să plătească acestora suma de 739 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarele:

Din expertiza topo Răchitneanu, făcută în rejudecare și din actele de proprietate, rezultă că masa succesorală după defunct se compune din:

- trupul nr. 1 teren arabil situat la „ Tinoasa „, în suprafață de 6. 500 m. p., în valoare de 227. 500 lei,

- trupul nr. 2, teren arabil situat la „ F. „, în suprafață de 3. 900 m. p., în valoare de 136. 500 lei,

- trupul nr. 3, teren arabil situat la „ J. „, în suprafață de 1. 500 m. p., în valoare de 1. 500 lei,

- trupul nr. 4, teren arabil, situat la „ F. Ciritei „, în suprafață de 2. 000 m. p., în valoare de 70. 000 lei și

- trupul nr. 5, teren arabil situat la „ Tinoasa „, în suprafață de 3. 400 m. p., în valoare de 119. 000 lei;

terenuri în valoare totală de 554. 500 lei, din care primele 4 trupuri sunt incluse în titlul comun nr. 1094 din 1995 și ultimul trup, pe titlul nr. 82 din 1993, emis pe numele reclamantului.

Referitor la suprafețele de câte 1. 300 m. p., alăturate, pe care se află gospodăriile părților, a se vedea schița de la fila 402 dosar și la casele care se află pe aceste terenuri, este de arătat că nu fac parte din masa succesorală, deoarece, potrivit convenției dintre părți din 1960 – 1962, fiecare dintre aceste parcele de teren, este socotită proprietatea celui a cărui casă este construită pe ea și de la această înțelegere, nu se mai poate reveni, susținerile și insistențele părților având evident, un caracter și șicanatoriu.

De altfel, una dintre parcele, apare în sentința nr. 1412 din 15. 03. 2000 a Judecătoriei Suceava, prin care reclamantul a obținut o constatare a cumpărării, iar cealaltă parcelă, de valoare egală, apare pe titlul nr. 223 din 1994 emis pe numele pârâtului, ambele parcele făcând parte dintr-un singur trup de teren, care a aparținut, anterior cooperativizării unui singur proprietar, numit V. I. .

Cu privire la faptul că, în unele locuri, terenurile au în realitate suprafețe mai mari decât în titluri, este o problemă a părților, care trebuia rezolvată anterior partajului, fie pe calea legii nr. 18 din 1991, fie pe calea altor acțiuni; la partaj neputând fi incluse decât suprafețele trecute pe titluri.

Moștenitori după defuncți au rămas: reclamantul și pârâtul, în calitate de fii, fiecare cu câte o cotă de ½ în valoare de câte 277. 250 lei.

La 17. 01. 2012 a decedat reclamantul, fiind introduși în cauză moștenitorii acestuia: F. F. și F. G. G..

Referitor la cererile de intervenție ale numiților: L. I., S. V. și H. V., în primul rând, ele sunt inadmisibile, în rejudecare, unde nu se poate modifica cadrul procesual existent și pe fond, este de arătat că intervenientele n-au făcut dovada acceptării succesiunii după defunct și nici după fratele I. F., decedat la 16. 05. 1999.

Cu privire la intervenienta S. V., ea a manifestat interes pentru averea unchiului ei, I. F., dar a încercat să ajungă moștenitoare, falsificând un pretins testament olograf, motiv pentru care a fost condamnată penal și nu poate fi considerată moștenitoare.

Având în vedere cele mai sus constatate, în baza art. 728 din Codul civil, instanța a admis acțiunea și reconvenționala și a procedat la împărțire.

La atribuire, a avut în vedere: cotele, posesia și respectarea principiului atribuirii în natură, cu o sultă cât mai mică.

Astfel, a atribuit moștenitorilor reclamantului: suprafața de 2. 500 m. p. teren din trupul nr. 1, situat la „ Tinoasa „ și trupurile: nr. 3 – „ J. „, nr. 4 – „ F. Ciritei „ și nr. 5 – „ Tinoasa „ ; în valoare de 278. 000 lei și pârâtului: suprafața de 4. 000 m. p. din trupul nr. 1 – „ Tinoasa „ și trupul nr. 2 – „ F. „ ; aflate în posesia sa, în valoare totală de 276.500 lei.

În baza art. 742 din codul civil, moștenitorii reclamantului, au fost obligați să plătească pârâtului, diferența dintre valoarea cotei lor și valoarea lotului primit.

În baza art. 276 din codul de procedură civilă și având în vedere cotele din activ, instanța a compensat cheltuielile de judecată și pârâtul a fost obligat la plata diferenței de cheltuieli.

Împotriva sentinței civile sus-menționate, au declarat apel pârâtul F. Gh.V. și intervenienții S. V. și H. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin încheierea de ședință din data de 9 octombrie 2012, în baza art. 242 alin.1 pct. 2 C.pr.civ., Tribunalul Suceava a suspendat judecarea cauzei.

La data de 28 octombrie 2013, intervenienta S. V. a depus la dosar cerere de repunere pe rol a cauzei.

În data de 10 decembrie 2013, instanța a invocat din oficiu excepția de perimare a apelurilor declarate în cauză și a rămas în pronunțare pe excepția invocată.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele cu privire la excepția invocată:

După cum rezultă din dispozițiile art. 137 al. 1 Cod pr. civilă, instanța este obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

După cum rezultă din dispozițiile art. 248 al. 1 Cod pr. civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor*) dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an iar potrivit dispozițiilor art. 252 Cod pr. civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 9 octombrie 2012, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 alin.1 pct. 2 Cod pr. civilă pentru lipsa nejustificată a părților iar de la data încheierii de suspendare, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemai îndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de către partea care justifică un interes, iar în cauză nu s-a dovedit existența unui caz de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare.

Prin urmare, în temeiul art. 252 Cod pr. civilă, instanța va admite excepția de perimare invocată din oficiu, excepție de procedură, absolută și peremptorie și, în temeiul art. 248 al. 1 Cod pr. civilă, va constata perimate apelurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Constată perimată judecata apelurilor declarate de pârâtul F. Gh. V., domiciliat în com. Șcheia, ..Suceava, și intervenienții S. V. și H. V., domiciliați în com. Șcheia, ..Suceava, împotriva sentinței civile nr. 3469 din 3 iulie 2012 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul civil nr._ – reclamanți intimați fiind F. F., domiciliat în com. Șcheia, ..Suceava și F. G.-G., domiciliat în mun. Suceava, ., .. B, ., jud. Suceava.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică din data de 10 decembrie 2013.

Președinte, Judecător, Grefier,

S. A. F. L. R. M.

Red.S.A.

Jud.C. D.

Tehnored.R.M.

7 ex.11.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Decizia nr. 487/2013. Tribunalul SUCEAVA