Pretenţii. Decizia nr. 1934/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1934/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 8280/314/2010
Dosar nr._ - pretenții –
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
S E C Ț I A C I V I L Ă
DECIZIA CIVILĂ NR. 1934
Ședința publică din 12 septembrie 2013
Președinte: G. F.
Judecător: C. N. M.
Judecător: F. L.
Grefier: D. E. M.
Pe rol, judecarea recursului formulat de către pârâtul M. S. – prin primar împotriva sentinței civile nr. 4550 din 16 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._, intimat fiind reclamanta M. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat B. L., pentru pârâta intimată M. M., lipsă fiind aceasta, precum și recurentul
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că la dosarul cauzei a fost depusă – prin serviciu arhivă – de către recurent precizări prin care învederează că nu datorează taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, având în vedere dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997, revine de la măsura achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 325 lei și timbru judiciar de 3 lei, stabilită în sarcina recurentului.
Întrebată fiind, apărătoarea intimatei arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța, constatând probatoriul administrat în cauză epuizat și recursul în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat B. L., pentru reclamanta intimată, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, întrucât recurentul invocă o apărare nouă din care ar rezulta culpa reclamantei că nu a solicitat rezilierea contractului, în condițiile în care pârâtul nu a pus la dispoziție terenul, însă reclamanta a ales cea din urmă variantă, respectiv obligarea pârâtului la plata de daune având în vedere că acesta nu i-a pus la dispoziție terenul ce face obiectul contractului, deși s-a adresat acestuia de mai multe ori în acest sens. Cu cheltuieli de judecată din recurs.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei S. sub nr._ la data de 7.09.2010, reclamanta M. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. S.- prin primar, obligarea pârâtului la plata de daune în cuantum de 9000 lei pentru prejudiciul cauzat prin nerespectarea obligației contractuale „ de a pune la dispoziția chiriașului terenul” ce face obiectul Contractului de închiriere pentru terenuri de folosință agricolă nr. 0278 din 1.01.2001. De asemenea, reclamanta a solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a încheiat la data de 01.01.2001 cu M. S., prin primar, Contractul de închiriere pentru terenuri de folosință agricolă nr. 0278, obiectul contractului fiind terenul situat în mun. S., . suprafață de 400 m.p., cu destinația teren arabil. Pentru acest teren, reclamanta a plătit chiria stipulată în contract.
A mai arătat reclamanta că ulterior, contractul a fost prelungit în condițiile legii, conform actelor adiționale încheiate în fiecare an, până la 31.12.2009.
De asemenea, reclamanta a susținut că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația principală pe care și-a asumat-o, respectiv aceea de a-i pune la dispoziție terenul ce face obiectul contractului, deși a fost sesizat în repetate rânduri și verbal și scris. Având în vedere că nu a putut folosi terenul, cultiva și exploata, reclamanta a suferit un prejudiciu de 3000 lei/ anual.
Pentru aceste considerente, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata de daune în cuantum de 9000 lei aferente anilor 2007, 2008 și 2009 și a chiriei plătite actualizată.
La termenul de judecată din data de 16.10.2012, reclamanta și-a restrâns acțiunea în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 3075 lei cu titlu de venit net nerealizat și la plata sumei de 75 lei reprezentând contravaloare chirie aferentă anilor 2007- 2009, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1088 Cod civil, art. 274 Cod procedură civilă.
În dovedirea susținerilor din acțiune, reclamanta a depus la dosar înscrisuri (f.4-13 dosar).
Legal citat, pârâtul M. S.- prin primar a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată (f.23 dosar).
În motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat că prin actul adițional din 2006 în afară de durata contractului au fost inserate clauze privind prețul chiriei terenului agricol în cuantum de 0,05 lei m.p./an și în aceste condiții apreciază ca neîntemeiată și nejustificată solicitarea de obligare la plata de daune.
În temeiul art. 242 Cod procedură civilă, pârâtul a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților.
Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 651+17 lei și un timbru judiciar de 3,9 lei (f.18, 33 dosar).
Instanța a încuviințat și administrat proba cu martorii C. A. (f.36) și M. M. (f.86), propuși de reclamantă și proba cu interogatoriul pârâtului (f.73 dosar).
Prin sentința civilă nr. 4550 din 16.10.2012, Judecătoria S. a admis acțiunea având ca obiect „pretenții” formulată de reclamanta M. M.; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3.075 lei cu titlu de daune; suma de 75 lei reprezentând contravaloare chirie aferentă anilor 2007, 2008, 2009, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin Contractul de închiriere nr. 0278/01.01.2003 reclamanta a închiriat de la pârâtă suprafața de 400 mp teren arabil situat în mun. S., ..10.
Contractul a fost prelungit succesiv, prin acte adiționale (nr. 2585/04.04.2008 și_/22.06.2009-f. 6, 7) până la data de 31.12.2009, când a încetat prin ajungere la termen.
La data prezentei terenul în cauză este închiriat unei alte persoane, respectiv numitului B. Ș. Vichentie, conform Contractului 639/08.02.2011.
Chiria a fost stabilită la 0,05 lei/mp, conform actului adițional nr. 8333/17.03.2006.
Obligațiile părților, relevante în cauză constau, pentru proprietarul-pârât în a pune la dispoziția chiriașului terenul ce face obiectul contractului și a controla modul în care este folosit și întreținut de către chiriaș terenul, spre a lua măsurile ce se impun în vederea folosirii acestuia potrivit destinației stabilite în contract (art. 6 Contract 0278/2003), iar pentru chiriașul-reclamant de a plăti chiria la termenul și în cuantumul stabilit (art. 7 Contract 0278/2003).
Reclamanta a achitat chiria aferentă anilor 2007, 2008, 2009, în valoare de 25 lei/an, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la filele 111-113 dosar.
Contrar susținerilor pârâtului din răspunsul la pct. 2 din interogatoriu (f. 73), reclamanta a notificat în 2007 Primăria S. despre faptul ocupării terenului închiriat de către o terță persoană, pârâta, prin adresa nr. _/15.01.2007 comunicând faptul că susținerile reclamantei se confirmă în sensul ocupării cu construcții provizorii a terenului închiriat.
Prin aceeași adresă pârâta a făcut cunoscut reclamantei că a somat pe numitul B. (cel ce ocupa terenul închiriat) să dezafecteze construcțiile provizorii ridicate fără autorizație, menționând inclusiv posibilitatea ca această activitate să se realizeze de către autoritatea publică locală, pe cale administrativă-f. 60.
Deși obligat prin art. 6 din Contractul 0278/2003 să pună la dispoziția reclamantei-chiriașe terenul în suprafață de 400 mp, pârâtul nu și-a respectat această obligație nici după sesizarea adresată acestuia în anul 2007, declarațiile martorilor C. A. (f. 36) și M. M. (f. 86) audiați în cauză confirmând că reclamanta a fost lipsită de posesia terenului închiriat.
Conform art. 969 cod civil 1864 convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Conform art. 1073 Cod civil 1864 creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.
Reține instanța că, deși reclamanta și-a executat obligația de plată a chiriei, pârâta nu și-a îndeplinit obligația corelativă de a pune la dispoziția chiriașului terenul închiriat, și nici aceea de a controla modul în care este folosit și întreținut de către chiriaș terenul, spre a lua măsurile ce se impun în vederea folosirii acestuia potrivit destinației stabilite în contract (art. 6 Contract 0278/2003), nici după sesizarea acesteia, așa cum se menționează în adresa nr._/15.01.2007 a pârâtei, astfel că în baza textelor legale mai sus citate reclamanta este îndreptățită la dezdăunări.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor, în cauză reclamanta a depus la termenul din 15.11.2011 Raport de expertiză extrajudiciară întocmit de exp. tehnic judiciar A. Conrad M., în care se stabilește un cuantum al venitului net posibil de realizat pe suprafața de teren în cauză, pe cei trei ani anteriori sesizării instanței, după scăderea cheltuielilor de producție, în cuantum de 3.075 lei (respectiv 1.011 lei pentru anul 2007, 1.370 lei pentru anul 2008 și 690 lei pentru anul 2009)-f. 56.
Raportul de expertiză a fost comunicat pârâtei odată cu citația pentru termenul din 24.01.2012 (f.75), pârâta nefăcând nici o obiecție față de acesta.
Față de cele mai sus arătate, în temeiul art. 969, art. 1073 Cod civil 1864, instanța va admite cererea precizată a reclamantei și va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 3.075 lei cu titlu de daune pentru nerespectarea obligației de a pune la dispoziție terenul în suprafață de 400 mp. ce a făcut obiectul Contractului de închiriere nr. 0278/01.01.2003, pentru perioada 2007-2009.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect restituirea chiriei aferentă anilor 2007-2009, se impune admiterea acestuia, de vreme ce pârâta nu și-a executat obligația corelativă de punere la dispoziție a terenului pentru care s-a plătit chiria, cu mențiunea că, în speță, nu se poate dispune asupra rezilierii contractului, de vreme ca acesta a încetat prin ajungere la termen la data de 31.12.2009.
În consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 75 lei reprezentând contravaloare chirie aferentă anilor 2007, 2007, 2009, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, acestea au fost în cuantum de 1871 lei, din care 668 lei taxă de timbru, 3 lei timbru judiciar, 500 lei contravaloare expertiză și 700 lei onorariu avocat, fiind suportate în exclusivitate de reclamantă (f 18, 33, 80, 116).
Cum pârâta a căzut în pretenții, în temeiul art. 274 C.P.C. aceasta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentinței civile nr. 4550/16.10.2012 a Judecătoriei S. a declarat recurs pârâtul M. S. – prin primar, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului a arătat că, solicitarea reclamantei de a i se acorda daune în condițiile existenței propriei sale culpe în executarea contractului este nefondată, având în vedere temeiul legal reținut de instanța de fond în motivarea sentinței, respectiv art. 969 Cod civil, ținând seama de posibilitatea leagă a reclamantei de a solicita, oricând, înlăuntrul termenului contractului, rezilierea acestuia pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, și prin raportare la prevederile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:
Pârâtul M. S. prin primar a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 4550/ 16. 10. 2012, pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând următoarele: greșit a reținut instanța de fond, incidența prevederilor art. 969 Cod civil, în condițiile în care una din clauzele contractuale prevedea expres dreptul oricărei părți de a cere rezilierea contractului în caz de neexecutare culpabilă a obligației de către cealaltă parte; că reclamanta nu a solicitat rezilierea contractului, ci a continuat să plătească chiria, deși nu a avut folosința terenului închiriat; că suma stabilită cu titlu de daune nu este corectă, deoarece raportul de expertiză întocmit nu conține elemente reale care să ateste modul în care expertul a stabilit această sumă, și că de fapt, în susținerea acțiunii sale, reclamanta își invocă propria culpă.
Din analiza probelor administrate în fața instanței de fond, tribunalul reține următoarele:
Între părțile din prezentul litigiu a intervenit un contract de închiriere pentru terenuri de folosință agricolă, nr. 0278 din 1 ianuarie 2001, în baza căruia pârâtul - recurent municipiul S. prin primar a închiriat în favoarea reclamantei intimate M. M., suprafața de 400 mp teren cu destinație agricolă, pentru prețul de 178.30 lei/mp, respectiv 71.400 pentru suprafața de 400 mp teren.
Potrivit art. 7 din contract, proprietarul avea ca obligații, să pună la dispoziția chiriașului, terenul ce face obiectul acestui act, iar art. 8 prevedea, printre alte obligații ale chiriașului, pe cea de achitare a chiriei în cuantumul și în termenele prevăzute în contract.
Contractul menționat a fost prelungit prin acte adiționale ulterioare, depuse la filele 6 – 13 dosar.
Deși înscrisurile existente la dosar dovedesc că reclamanta intimată și-a onorat obligațiile contractuale ce-i incumbau, referitoare la plata chiriei, recurentul – pârât nu a pus la dispoziția chiriașei, imobilul identificat prin contractul de închiriere.
În acest sens, sunt relevante depozițiile martorilor audiați în cauză, respectiv C. A. – fila 36 dosar fond, vecină cu gospodăria reclamantei. Menționează martora, că reclamanta a închiriat 5 ari teren pe . vecinătate a casei reclamantei intimate, însă aceasta nu a avut posesia imobilului închiriat niciodată; că terenul respectiv este folosit prin închiriere, de o altă familie, B. Ș.; că reclamanta plătește anual chiri, și a făcut demersuri către municipiu pentru a intra în posesia parcelei închiriate, însă nu a reușit; că terenul este îngrădit, nu se află construcții edificate pe el și poate fi folosit pentru obținerea diverselor culturi.
Aceleași împrejurări sunt relatate și de martorul M. M. – fila 86 dosar fond.
Este de observat că în cauză, prima instanță a administrat și proba cu interogatoriul pârâtului recurent – fila 73 dosar fond, prin care acesta arată că, într-adevăr, între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr. 0278/2001 cu termen de valabilitate de un an, cu posibilitatea prelungirii acestuia; că actul a fost prelungit până la data de 31 decembrie 2009; că pe parcursul derulării contractului, M. S. nu a fost notificat de către reclamanta intimată cu privire la neîndeplinirea obligației de a-i pune la dispoziție terenul închiriat; că pe acest teren, în prezent este o magazie de lemne, terenul fiind ocupat de B. Ș., în baza contractelor de închiriere din 2011. În legătură cu edificarea magaziei de lemne și modul de folosire a terenului formând obiectul celor două contracte de închiriere, planșele fotografice depuse la filele 76 – 78 sunt relevante, demonstrând, într-adevăr, existența unor magazii, și depozitarea de produse agricole.
În ceea ce privește documentația depusă la filele 94 și următoarele dosar fond, tribunalul reține că aceasta dovedește fără putință de tăgadă, că reclamanta intimată și-a manifestat în mod expres intenția de a folosi terenul descris în contractul de închiriere, asemenea împrejurare rezultând din faptul achitării chiriei pe acest teren la zi; din faptul prelungirii prin acte adiționale, a contractului de închiriere, pentru perioada 2001 – 2009.
Tribunalul reține că poziția procesuală a recurentului nu este obiectivă, întrucât deși afirmă că reclamanta intimată nu a făcut demersuri în sensul notificării sale cu privire la faptul că reclamanta nu are posesia terenului, la fila 60 dosar se regăsește răspunsul dat chiar de recurentă, tocmai la aspectul sesizat de reclamantă referitor chiar la faptul că nu are posesia terenului.
Astfel, la fila menționată, prin adresa_/15 ianuarie 2007, recurenta pârâtă răspunde reclamantei, că într-adevăr, pe terenul formând obiectul contractului de închiriere încheiat între părți, se află edificate niște construcții provizorii de către B. Ș., care a fost somat să ridice aceste construcții, ridicate fără autorizație.
În pofida celor susținute însă, este de observat că la dosar, există contractul de închiriere dintre recurentă și numitul B. Ș., pentru aceeași suprafață de teren.
Coroborând toate probele administrate în speță, este evident că în cauză, reclamanta intimată, reușind să răstoarne prezumția de bună – credință, a demonstrat că proprietarul terenul de 400 mp de pe .-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate, în sensul prevăzut prin art. 7 din contract, în conformitate cu care proprietarul avea obligația de a pune la dispoziția chiriașului, terenul ce face obiectul acestui act, deși chiriașul și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcină, în art. 8 din același contract, care prevedea obligația de achitare a chiriei în cuantumul și în termenele prevăzute în contract.
Mai mult, reclamanta, dând dovadă de bună – credință, a sesizat proprietarul cu privire la faptul că se află în imposibilitate de a folosi bunul închiriat, și sperând că acesta va depune diligențele necesare în scopul îndeplinirii de bună voie a obligației ce-i revenea, a achitat în continuare chiria pe teren, prelungind în mod succesiv, contractul, prin acte adiționale.
Este evidentă lipsa de diligență a proprietarului, reaua sa credință rezultând și din închirierea aceluiași imobil, către o altă persoană fizică.
Mai reține instanța de control judiciar, că în asemenea împrejurări, este evident că pârâtul recurent nu a respectat contractul, încât în cauză, corect a reținut judecătorul fondului, incidența prevederilor art. 969 Cod civil de la 1864, în considerarea cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, dar și incidența art. 1073 Cod civil, conform căruia creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.
Este de observat că reclamanta intimată, în considerarea principiului disponibilității de care se bucură reclamantul în procesul civil, a invocat drept temei de drept în susținerea pretențiilor sale, dispozițiile art. 1088 Cod civil, și nu cele referitoare la locațiune.
Prin urmare, criticile aduse de recurent, prin care acesta arăta că una din clauzele contractuale prevedea expres dreptul oricărei părți de a cere rezilierea contractului în caz de neexecutare culpabilă a obligației de către cealaltă parte; că reclamanta nu a solicitat rezilierea contractului, ci a continuat să plătească chiria, deși nu a avut folosința terenului închiriat sunt neavenite, urmând a fi înlăturate ca atare, căci nu poate impune calea procedurală pe care reclamanta a înțeles să o aleagă în satisfacerea dreptului de care a fost prejudiciată pe parcursul atâtor ani.
Dimpotrivă, acest motiv de recurs nu face decât să sublinieze lipsa de diligență manifestată atât de evident, din partea recurentului, prin aceea că nici după ce a fost notificat de către reclamanta intimată, nu a înțeles să-și îndeplinească obligația ce-i incumba. Practic, recurentul pârât își invocă propria culpă în această speță, ceea ce nu este posibil.
Ori, printr-un asemenea comportament culpabil, este evident că cea care a fost păgubită, a fost chiriașa, reclamanta intimată din prezenta cauză, care, pe de o parte, a achitat contravaloarea chiriei, însă a fost lipsită de folosința bunului închiriat, precum și de foloasele pe care le-ar fi avut dacă s-ar fi bucurat de folosința terenului.
Așa fiind, temeinic și legal, prima instanță a reținut că reclamanta este îndreptățită la dezdăunări.
Nici critica referitoare la cuantumul despăgubirilor nu este fondată, deoarece tribunalul constată că în speță s-a întocmit un raport de expertiză extrajudiciar; acesta a fost comunicat recurentului, astfel cum rezultă din dovada de comunicare a procedurii de citare pentru termenul din 24 ianuarie 2012 de la fila 75 dosar fond.
Este de observat că acest raport nu a fost contestat de recurent, nu s-au formulat obiecțiuni.
Prin urmare, aspectele invocate referitoare la faptul că această lucrare nu prezintă indicii avuți în vedere la stabilirea sumei, care nu este certă, și că raportul de expertiză nu conține nici un element real, nu pot fi reținute și analizate de instanța de control judiciar, tocmai pentru că, așa cum arătam anterior, lucrarea nu a fost contestată, și nu s-au formulat obiecțiuni, nefiind astfel, supusă analizei instanței de fond, așa încât tribunalul nu poate analiza aceste apărări formulate pentru prima dată în calea de atac a recursului.
Așa fiind, tribunalul constată că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, iar motivele de recurs invocate nu sunt susținute, astfel că în considerarea art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. 1 și art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
Având în vedere prevederile art. 316 raportat la art. 298 și 274 Cod procedură civilă, va obliga recurentul să plătească intimatei, suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de către pârâtul M. S. – prin primar împotriva sentinței civile nr. 4550 din 16 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._, intimat fiind reclamanta M. M..
Obligă recurentul să plătească intimatului 200 lei cheltuieli de judecată din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 septembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
G. F. C. N. M. F. L. D. E. M.
Red. F.L.
Jud. L. C.Ș.
Tehnored. D.E.M.
2 ex.
18.10.2013
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Hotărâre din... | Pretenţii. Sentința nr. 1217/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
