Uzucapiune. Decizia nr. 2032/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2032/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 23-09-2013 în dosarul nr. 9120/86/2011
Dosar nr._ -uzucapiune-
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 2032
Ședința publică din data de 23 septembrie 2013
Președinte: S. A.
Judecător: V. E. L.
Judecător: C. L.
Grefier: R. M.
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtele D. A. și N. P. împotriva sentinței civile nr.1428 din 14 noiembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei (dosar nr._ ), intimați fiind pârâtele M. L. și S. P., reclamanții N. E. și N. M. și pârâta P. comunei C. – prin primar, jud. Suceava.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 16 septembrie 2013, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, în baza dispozițiilor art.156 al. 2 Cod procedură civilă, pentru a da posibilitate apărătorilor părților de a depune concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 23 septembrie 2013.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vatra Dornei la data de 21 septembrie 2007 sub nr._, așa cum a fost precizată, reclamanții N. E. și N. M. au solicitat ca în contradictoriu cu pârâta ., N. P. și N. G. să se constate că pârâții au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1851 mp teren situat în . D. C., O.S.C., Kindermen I., p. Bârnărel, drum de acces, și prin edificare dreptul de proprietate asupra construcțiilor casă și anexe bucătărie de vară, baie, beci, grajd, două magazii, amplasate pe acest teren identificate prin planul de situație întocmit de N. C. și vizat de OCPI sub nr._/19.10.2007; să se constate că reclamanții au dobândit prin cumpărare dreptul de proprietate asupra terenului și construcțiilor descrise mai sus; să se dispună înscrierea în CF pe numele reclamanților în devălmășie a dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren și construcții descrise mai sus conform planului de situație depus la dosar.
În motivare au arătat că pârâții au stăpânit peste 30 de ani public și nestingheriți de nimeni ca adevărați proprietari terenul descris în petitul acțiunii care este îngrădit și a respectat aceste limite de hotar teren pe care și-au edificat construcțiile casă cu anexe gospodărești.
La data de 29 august 2007, pârâții au înstrăinat reclamanților terenul și construcțiile înțelegerea fiind consfințită într-un înscris sub semnătură privată în baza căruia s-a plătit prețul și s-a predat posesia bunurilor înstrăinate.
În drept, și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1846, 1847, 1890, 1073, 1077 cod civil și art. 24,28 din Legea 115/1938.
Pârâții N. P. și N. G. prezenți în fața instanței au arătat că sunt de acord cu admiterea acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 1428 din data de 14 noiembrie 2007, Judecătoria Vatra Dornei a admis acțiunea civilă având ca obiect constatare dobândire drept de proprietate prin uzucapiune și validare vânzare cumpărare formulată de reclamanții N. E. și N. M., împotriva pârâților N. P. și N. G. și ., așa cum a fost precizată, a constatat că pârâții au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1851 mp teren situat în . D. C., O.S.C., Kindermen I., p. Bârnărel, drum de acces, și prin edificare dreptul de proprietate asupra construcțiilor casă și anexe bucătărie de vară, baie, beci, grajd, două magazii, amplasate pe acest teren identificate prin planul de situație întocmit de N. C. și vizat de OCPI sub nr._/19.10.2007, a constatat că reclamanții au dobândit prin cumpărare dreptul de proprietate asupra terenului și construcțiilor descrise mai sus și a dispus înscrierea în CF pe numele reclamanților în devălmășie a dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren și construcții descrise mai sus conform planului de situație de la filele 18-20 dosar.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pârâții au dovedit că au exercitat asupra terenului din litigiu o posesie utilă în înțelesul prevăzut de art. 1847 Cod civil, astfel încât sunt date condițiile dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiunea reglementată de art. 1890 Cod civil.
O dovadă în plus a faptului că pârâții s-au manifestat față de teren ca adevărați proprietari este și aceea că și-au edificat pe acesta construcțiile casă și anexe, pe care le-au înscris în evidența rolului agricol, sens în care, conf. art. 111 Cod pr. civilă, instanța a constatat și această modalitate de dobândire a proprietății.
De asemenea, din analiza înscrisului sub semnătură privată și a poziției pârâților a rezultat că aceștia au înstrăinat reclamanților terenul și construcțiile, iar prestațiile anticipatorii specifice vânzării, de plată a prețului și de predare a posesiei au fost executate încă de la momentul tranzacționării astfel că, potrivit art. 1295 Cod civil, vinderea este perfectă.
Având în vedere că înscrisul încheiat între părți are valoarea juridică a unei promisiuni de contract, iar părțile și-au dat în mod valabil consimțământul la transmiterea proprietății instanța în conformitate cu prev. art. 1073, 1077 Cod civil și art. 5 a1.2 titlul X din L.247/2005, a validat convenția dintre părți și pe cale de consecință a pronunțat o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare
În baza art. 24 din Legea 115/1938 și art. 30 cod fam. a dispus înscrierea în CF pe numele reclamanților în devălmășie a dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren și construcții descrise mai sus conform planului de situație de la filele 18-20 dosar.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții N. P. și M. L., D. A., N. P. și S. P., moștenitorii pârâtei N. G., decedată la data de 21 februarie 2010, solicitând admiterea recursului, modificarea în partea a sentinței civile recurate în sensul de a se constata că pârâtul N. P. împreună cu soția sa N. G. au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1851 mp teren situat în comuna C., . și prin edificare construcțiile amplasate pe acest teren, cu excepția garajului, să se dispună intabularea în CF a dreptului de proprietate astfel dobândit pe numele lor și să se respingă cererea reclamanților N. E. și N. M. prin care au solicitat să se constate dreptul lor de proprietate asupra acestor imobile, ca nefondată.
În motivare s-a arătat că prin vicierea consimțământului, N. P. și N. G., au fost constrânși să semneze actul sub semnătură privată datat 29 august 2007 prin care promiteau vânzarea tuturor bunurilor lor către reclamanți în schimbul unui preț de 2000 lei, a obligației de întreținere și a dreptului reclamanților de a folosi doar o cameră din casă și o bucătărie de vară. În act s-a menționat că pârâții N. P. și N. G. au primit prețul de 2000 lei, or, în realitate aceștia au dat fiului lor, reclamantul N. E., suma de 2000 lei cu care acesta a cumpărat o drujbă. Au cerut reclamanților să distrugă actul datat 29 august 2007 care nu corespunde voinței lor libere și neviciate, fiind o promisiune de vânzare forțată, însă aceștia au susținut că actul a fost trimis deja judecătorului, astfel că ulterior s-a întocmit un act adițional sub semnătură privată datat 29 august 2007 prin care s-a convenit că fiecare dintre cei 5 copiii ai soților N. P. și N. G. primește în proprietate, în schimbul întreținerii părinților câte o cameră din casa de locuit, cu rezerva uzufructului viager în folosul beneficiarilor întreținerii și că reclamantul N. E. primește în plus o bucătărie de vară și suprafața de 5000 mp teren pentru a-și construi o casă. Acest act modificator a rămas la reclamanți spre a fi trimis la Judecătoria Vatra Dornei, iar în toamna anului 2007 reclamanții i-au luat cu mașina și i-au dus la Judecătoria Vatra Dornei unde trebuiau să spună că au primit prețul și că sunt de acord cu acțiunea.
Deși în fața primei instanțe au arătat că au posesia imobilelor, că nu au primit nici un preț de la reclamanți și că sunt de acord să-i dea fiului lor o cameră, o bucătărie de vară și 5000 mp teren conform actului adițional încheiat, fără temei și în lipsa oricărei dovezi, instanța de fond a admis acțiunea.
Mai arată că sentința civilă nu le-a fost comunicată nici până la această dată, a formulării recursului, 22 martie 2010. Recursul nu a fost motivat în drept.
În data de 24 și 31 martie 2010, pârâtul N. P. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 1428 din data de 14 noiembrie 2007 a Judecătoriei Vatra-Dornei, care nu i-a fost comunicată.
În motivarea recursului a arătat că dosarul s-a soluționat la primul termen de judecată la care pârâții nu au fost legal citați. Nu a cunoscut conținutul cererii de chemare în judecată, care nu i-a fost comunicat nici lui, nici soției sale, N. G.. Au fost duși de către reclamanți la Judecătoria Vatra-Dornei pentru constatarea uzucapiunii, pârâții folosind terenul de peste 40 de ani. Martorii s-au prezentat pentru a dovedi folosința continuă și neîntreruptă asupra terenului. Pârâtul arată că nu a vândut reclamanților teren sau construcții. Dacă ar fi dorit să vândă ar fi mers la notarul public și nicidecum la judecător, în aceste condiții acțiunea în constatarea acestei vânzări fiind inadmisibilă. În drept, pârâtul-recurent a invocat dispozițiile art. 304 pct. 5, pct.6, pct. 8 și pct.9 Cod pr. civilă.
Reclamanții-intimați N. E. și N. M. au depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică, invocând pe cale de excepție, tardivitatea declarării recursului în raport de dispozițiile art. 301 Cod procedură civilă și anularea recursului ca nemotivat conform art. 302 al. 1 lit. c și art. 303 Cod procedură civilă.
Pe fond, au arătat că nu este vorba de nici o viciere a consimțământului sau vânzare forțată, că nu s-a întocmit un act adițional datat 29 august 2007, că prezenți personal în instanță, pârâtul recurent N. P. și soția sa N. G. au declarat la interogatoriul civil luat în ședința publică din 14 noiembrie 2007 că sunt de acord cu acțiunea așa cum a fost formulată și că nu au nici o pretenție, confirmând astfel înstrăinarea terenului și construcțiilor aflate în litigiu.
Au mai arătat că în baza sentinței civile nr. 1428/14 noiembrie 2007 a Judecătoriei Vatra Dornei și-au intabulat dreptul de proprietate în CF sens în care au invocat dispozițiile art. 25 și 26 din Legea nr. 7/1996, republicată care prevăd că dreptul de proprietate dobândit prin hotărâre judecătorească este opozabil chiar fără înscriere, iar înscrierile în CF își vor putea produce efectele de opozabilitate față de terți de la data înregistrării cererilor.
Cu referire la cererea recurenților de admitere în parte a acțiunii, arată că este inadmisibilă în condițiile în care în fața instanței de fond pârâții nu au formulat o cerere reconvențională prin care să-și justifice interesul legitim și prin care să solicite intabularea în CF pe numele lor a dreptului de proprietate asupra terenului și construcțiilor în litigiu.
Au depus la dosar încheierea de CF nr. 1716/3 martie 2008 și extras de CF.
Pârâtele M. L. și S. P. prin cererile depuse la f. 47-52 dosar au arătat că nu-și însușesc recursul declarat în cauză fiind de acord cu hotărârea primei instanțe, că înțelegerea făcută de părinții lor cu reclamanții intimați a fost cunoscută de toți frații care au fost de acord să li se facă act de vânzare-cumpărare pentru terenul și construcțiile aflate în litigiu, motivat de faptul că ei au locuit împreună cu părinții lor de peste 20 de ani și i-au ajutat în tot acest timp. Nu s-a pus problema ca în contract să se treacă vreo clauză de întreținere sau vreun drept de uzufruct viager, tocmai pentru că reclamanții intimați (fiu și noră) i-au ajutat întotdeauna necondiționat, făcând numeroase îmbunătățiri la imobilul casă de locuit.
Prin decizia civilă nr. 1135 din 13.09.2010 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr._ s-a luat act că pârâtele M. L. și S. P. nu au formulat recurs în cauză, s-a respins ca nefondată excepția tardivității formulării recursului declarat de pârâții N. P., D. A. și N. P., invocată de reclamanții intimați N. E. și N. M., s-a respins ca nefondată excepția nemotivării recursului în termen legal formulat de pârâții N. P., D. A. și N. P., invocată de aceeași intimați, s-a respins recursul declarat de către pârâții D. A., N. P., N. G. – decedată, ca nefondat, pârâții recurenți N. P., D. A. și N. P. au fost obligați să plătească reclamanților intimați N. E. și N. M. suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorar avocat.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
În baza principiului disponibilității ce guvernează conduita părților în procesul civil și a dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă a luat act că pârâtele M. L. și S. P. nu au formulat recurs în cauză.
Examinând conform art. 137 Cod procedură civilă excepția privind tardivitatea formulării recursului declarat de pârâții N. P., D. A. și N. P. și a nemotivării acestuia în termen legal, invocate prin întâmpinare de către reclamanții recurenți, tribunalul a constatat că nu sunt întemeiate.
Potrivit art. 301 Cod procedură civilă „Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”, iar potrivit art. 303 al. 1 Cod procedură civilă „Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs”.
În speță, sentința civilă nr. 1428/14 noiembrie 2007 a Judecătoriei Vatra Dornei a fost comunicată pârâtului recurent N. P. și soției sale, N. G., la domiciliul acestora indicat în cererea de chemare în judecată fiind predată însă părții adverse, respectiv reclamantei intimate N. M., nora pârâtului recurent, care a semnat de primire în această calitate, aspect ce rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare aflată la fila 31 dosar fond, fapt ce echivalează cu necomunicarea hotărârii pârâților recurenți.
Din această perspectivă, susținerea reclamanților intimați în sensul că pârâtul recurent a avut cunoștință de hotărârea pronunțată, nu poate fi primită față de rigurozitatea și caracterul imperativ al normelor de procedură civilă ce reglementează comunicarea actelor de procedură și de dispozițiile art. 301 Cod procedură civilă care prevăd în mod expres că termenul de recurs curge de la data comunicării hotărârii. Aceasta înseamnă că atât timp cât hotărârea nu a fost comunicată, termenul de recurs nu curge împotriva părții căreia nu i s-a făcut comunicarea.
Prin urmare, tribunalul a constatat că recursul declarat de pârâții N. P., N. P. și D. A. la data de 24 martie 2010, cât și motivarea acestuia s-au realizat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 301 și art. 303 al. 1 Cod procedură civilă.
Examinând pe fond recursul în raport de motivele invocate, de dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, de actele și lucrările dosarului și de considerentele hotărârii atacate, tribunalul a constatat că nu este întemeiat.
Instanța de fond și-a fundamentat soluția de admitere a cererii reclamanților având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pe înscrisul constatator al convenției încheiate la data de 27 august 2007 semnat de ambele părți contractante în calitate de vânzători și respectiv de cumpărători prin care pârâții N. P. și N. G. s-au obligat să vândă reclamanților N. E. și N. G. suprafața de 1851 mp teren situat în comuna C., . și construcțiile casă și anexe amplasate pe acest teren (f.7-8 dosar fond) și pe acordul pârâților care au achiesat la pretențiile reclamanților, reținând așadar în mod corect incidența în cauză a dispozițiilor art. 1073, 1077 Cod civil și art. 5 al. 2, Titlul X din Legea nr. 247/2005.
Deși în acest act se menționează că promisiunea de vânzare-cumpărare se face cu rezerva uzufructului viager în folosul vânzătorilor, în mod corect instanța de fond s-a pronunțat în limitele investirii sale fixate de reclamanți prin cererea de chemare în judecată (art. 129 al. 6 Cod procedură civilă) prin care s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare (fără clauza uzufructului viager și a obligației de întreținere în favoarea vânzătorilor), pârâții fiind de acord cu admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Susținerile pârâților recurenți în sensul că actul constatator al vânzării-cumpărării s-a încheiat prin vicierea consimțământului vânzătorilor promitenți care au fost constrânși să semneze actul, că ulterior s-a întocmit un act adițional prin care s-a convenit ca fiecare copil să primească în proprietate câte o cameră din imobilul casă de locuit proprietatea părinților lor în schimbul întreținerii acestora, nu au putut fi reținute de instanță, fiind simple susțineri lipsite de orice suport probator.
Mai mult, aceste susțineri sunt infirmate în mod clar de declarațiile pârâților care prezenți în instanță fiind la termenul de judecată din 14 noiembrie 2007, au confirmat faptul că au înstrăinat reclamanților terenul și construcțiile în litigiu pentru care au primit prețul și au predat posesia, fiind de acord cu acțiunea așa cum a fost formulată, fără a avea vreo pretenție (f. 23 dosar fond).
Dacă susținerile recurenților din memoriul de recurs ar fi fost reale, este evident că nu ar fi adoptat această poziție procesuală în fața instanței de fond.
Cât privește cererea pârâților recurenți de a se dispune intabularea dreptului de proprietate în CF asupra imobilelor în litigiu pe numele pârâtului recurent N. P. și a soției sale, N. G., tribunalul a constatat că aceasta nu a fost formulată în fața instanței de fond, fiind o cerere nouă ce nu poate fi analizată direct în recurs față de dispozițiile art. 294 al. 1 Cod procedură civilă care prevăd că „În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi (...)”.
Pentru aceste considerente, tribunalul, în baza art. 312 al. 1 Cod procedură civilă a respins recursul pârâților N. P., D. A. și N. P. ca nefondat și a menținut sentința primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
În baza art. 274 Cod procedură civilă a obligat pe pârâții recurenți N. P., D. A. și N. P. să plătească reclamanților intimați N. E. și N. M. suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorar avocat.
Împotriva deciziei civile sus-menționate a formulat contestație în anulare, contestatorul N. P. (decedat), prin care a solicitat anularea deciziei civile nr.1135 pronunțată la data de 13.09.2010 de Tribunalul Suceava în dosar nr._ pentru motivele prev. de art. 317 al. 1 pct. 1 și art. 318 Cod procedură civilă.
În motivare a arătat că prin declarația de recurs a solicitat în mod expres instanței să dispună citarea sa de la adresa: Mun. Suceava, ., ., .. P. N., unde locuiește cu chirie de la începutul anului 2010.
Nu a fost citat niciodată la această adresă.
Contestatorul a suferit o intervenție chirurgicală la data de 10.09.2010, iar în ziua judecății - 13.09.2010 - era internat în spital, aflând de termenul de judecată de la alte părți din dosar.
Nu a fost deloc citat pentru termenul din 13.09.2010.
Anterior judecății a fost anunțat de avocatul angajat C. I. că a fost nevoit să rezilieze contractul de asistență juridică încheiat cu el și pentru moștenitorii defunctei sale soții, întrucât doi dintre cei patru moștenitori, respectiv M. L. și S. P., nu și-au însușit contractul de asistență juridică, și respectiv recursul, au făcut susțineri în favoarea reclamanților și contra apărărilor contestatorului, iar legea și statutul profesiei de avocat nu-i permite să facă apărări într-o cauză pentru părți cu interese contrare.
Referitor la contractul de asistență juridică încheiat pentru el cu d-na avocat Ostafîciuc A. de fiica sa N. P., arătă că nu-și însușește acest contract și pentru reprezentarea sa în instanță, el dorind să participe la judecată pentru a-și susține apărările și a depune înscrisuri.
În acest context a formulat cererea de acordare a unui nou termen de judecată transmisă instanței în ziua judecății, însoțită de adeverință medicală eliberată de spital.
Instanța nu a dat curs solicitării sale și a pășit la judecată, fără ca el să fie legal citat în instanță pentru data de 13.09.2010.
El și soția sa, N. G., decedată la data de 21.03.2010, au dorit să se intabuleze cu o suprafață de teren pe care o aveau, parte de la D. I. și parte de la Kinderman E., ambii decedați.
Au semnat cererea pentru intabularea lor cu terenul și cunoșteau că vor merge la judecătorul de carte funciară în momentul când inginerul N. C-tin va face planul de situație al terenului.
Planul de situație pentru teren nu a mai fost întocmit, întrucât inginerul s-a îmbolnăvit grav, fiind imobilizat la pat.
Într-o bună zi el și soția sa au fost duși la Vatra Dornei de fiul său reclamant, împreună cu martorii care știu că au stăpânit terenul din anii 1960.
El și soția sa nu au știut că la Vatra Dornei se judecă cu fiul pentru vânzarea bunurilor proprietatea lor și au fost de acord cu admiterea cererii lor de intabulare așa cum a fost formulată.
Cererea de chemare în judecată nu le-a fost comunicată niciodată, nu au primit citații la proces, nu au văzut planul de situație al terenului, nu au primit vreo hotărâre judecătorească – de care nici n-au știut că există, ei știind că în acea zi au fost înscriși în CF cu dreptul de proprietate.
Nu au știut că la dosar s-a depus actul sub semnătură privată datat 29 august 2007 - ce constituie o promisiune de vânzare a tuturor bunurilor lor către reclamanți cu obligația acestora să le acorde întreținere și dreptul lor de uzufruct viager și nu își aduce aminte să fi semnat acest înscris.
El știe că s-a întocmit un alt înscris datat 29 august 2007 care a rămas la reclamanți, prin care aceștia primesc o cameră din casa de locuit, o bucătărie de vară și 500 m.p. teren pentru a-și construi o casa. Și alți copii ai lor primeau camere din casă. Cu acest înscris urma să meargă la notar pentru ca reclamanții și surorile sale să primească donațiile acolo înscrise.
La instanța de fond ei nu au fost supuși unui interogatoriu, conform codului de procedură civilă. Nu au fost întrebați ce teren și ce construcții au vândut, ce preț li s-a plătit, când s-a făcut plata prețului, dovada plății prețului etc. Ei nu au vândut nici un bun și nu au primit nici un leu drept preț.
El și soția sa nu au avut cunoștință ce consemnări s-au făcut în „Declarația" luată de judecător la data de 14.10.2007, și constată existența unei grave erori în care s-au aflat el și soția sa, în ce privește conținutul acestei declarații. Ei vorbeau de intabularea lor cu terenul și de înscrisul privind donațiile făcute copiilor lor, iar judecata s-a făcut pentru o vânzare și intabulare a reclamanților.
Înțelege să se înscrie în fals cu această declarație.
În recurs nu a putut face această apărare, nefiind legal citat și nu a cunoscut conținutul declarației, situația reținută de instanța de fond fiind total eronată.
Toate susținerile din recursurile sale corespund adevărului, fiicele M. L. și S. P. confundând donația cu vânzarea, acestea știind că el și soția sa nu au avut intenția să vândă niciodată, nu au primit nici un leu cu titlu de preț de la reclamanți.
Pentru toate aceste motive solicită admiterea contestației, anularea deciziei contestate.
În drept, a invocat disp. art. 317 al. 1 pct. 1 Cod procedură civilă și art. 318 Cod procedură civilă.
La termenul de judecată din data de 14 martie 2011 s-a făcut dovada decesului contestatorului N. P., iar numita N. P. – succesoarea legală a fost introdusă în cauză în calitate de contestatoare.
Intimații, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare, însă apărătoarea intimaților N. E. și N. M., prezentă la dezbateri, a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată.
Tribunalul Suceava prin decizia civilă nr.67 din 16 iunie 2011 (dosar nr._/86/2010) a admis contestația, a anulat decizia civilă nr. 1135/13 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr._ și a dispus rejudecarea recursului.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 317 al. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, numai dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului ori recursului.
Prin contestația de față, numitul N. P. (în prezent decedat, calitatea procesuală fiind preluată de către moștenitoarea acestuia, N. P.) a solicitat anularea deciziei civile nr. 1135/13 septembrie 2010 a Tribunalului Suceava pronunțată în recurs în dosar nr._, invocând faptul că procedura de citare cu acesta ar fi fost nelegal îndeplinită la termenul de judecată când s-a dezbătut calea de atac, anume 13 septembrie 2010.
Verificând lucrările dosarului de recurs, instanța a constatat că N. P. a solicitat a fi citat în calea de atac la adresa din Mun. Suceava, ., . familia P. N..
Deși prin rezoluția judecătorului s-a dispus comunicarea actelor de procedură către această parte la adresa indicată, totuși pentru cele două termene de judecată, din 1 iunie 2010 și 13 septembrie 2010, recurentul a fost citat la adresa din primă instanță.
La termenele de judecată s-a prezentat însă av. O. A., depunând împuternicire avocațială pentru recurent și pentru numita N. P. (ce a preluat la acea dată calitatea procesuală de recurentă a mamei sale, N. Grațiela, decedată între timp), astfel că instanța a considerat procedura legal îndeplinită, deci inclusiv pentru termenul de judecată când au avut loc dezbaterile pe fondul recursului, 13 septembrie 2010.
Verificând împuternicirea avocațială (f. 34 dosar recurs), instanța a constatat că aceasta cuprinde o formulare generală „asistență și reprezentare recurentă constatare vânzare”, astfel că nu se poate deduce foarte clar din conținutul ei care sunt limitele împuternicirii pe care doamna av. O. A. a primit-o de la cei doi clienți, recurentul N. P. și recurenta N. P..
Întrucât prin prezenta contestație N. P. a invocat faptul că nu a mandatat-o pe doamna av. O. A. să-l reprezinte în instanță, ci doar să-l asiste, reprezentarea fiind valabilă doar în cazul celeilalte recurente, ținând cont că mențiunile din împuternicirea avocațială sunt neclare, instanța a solicitat de la doamna avocat contractul de asistență juridică în vederea lămuririi împuternicirii.
Verificând așadar contractul de asistență juridică înaintat de doamna avocat, nr. 79/31 mai 2010, instanța a constatat că într-adevăr, recurentul N. P. a mandatat-o pe doamna avocat doar să-l asiste, nu să-l și reprezinte (f. 84 prezentul dosar).
Or, dacă partea este doar asistată de avocat, trebuie citată partea.
Întrucât la termenul de judecată din 13 septembrie 2010 (termen care interesează în prezenta contestație) recurentul N. P. nu a fost citat la domiciliul pe care și l-a ales conform art. 93 Cod procedură civilă, procedura cu acesta a fost nelegal îndeplinită, astfel că pășind la judecată tribunalul a încălcat disp. art. 85 Cod procedură civilă care stipulează că „judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel”.
În conformitate cu art. 107 Cod procedură civilă președintele trebuie să amâne judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulității.
Este vorba despre o nulitate expresă, conform art. 105 al. 2 teza a-II-a Cod procedură civilă, necondiționată de existența unei vătămări.
Oricum, în cauză vătămarea este evidentă în condițiile în care recurentul a lipsit, fiindu-i încălcat dreptul la apărare, iar soluția pronunțată fiindu-i defavorabilă.
Este adevărat că a doua zi, după pronunțare, la 14 septembrie 2010, a fost depusă la dosar din partea recurentului o cerere de acordare a unui nou termen de judecată din motive medicale, din cuprinsul căreia ar rezulta că partea ar fi cunoscut termenul de judecată.
Cu toate acestea nu se poate considera procedura de citare legal îndeplinită cu recurentul, întrucât principiul echipolenței este de strictă interpretare și aplicare. Or, legiuitorul nu a prevăzut expres în procedura civilă că nelegala citare s-ar acoperi dacă partea formulează o cerere din care rezultă că ar avea cunoștință de termen.
Un alt motiv de contestație, invocat generic în contestație și precizat în cursul procesului, l-a reprezentat împrejurarea că instanța de recurs ar fi omis din greșeală să cerceteze toate motivele de recurs, potrivit art. 318 Cod procedură civilă.
În urma administrării probatoriului pe acest aspect a rezultat că, într-adevăr, la data de 31 martie 2010 au fost depuse la Judecătoria Vatra Dornei și alte motive de recurs, redactate prin av. D. A., ce poartă viza Judecătoriei Vatra Dornei, acestea fiind înaintate inclusiv prin fax (f. 85, 86), motive depuse în termen, chiar înaintea celor analizate de instanța de recurs și redactate prin avocat C. I. (f. 25 dosar recurs).
Aceste motive nu au mai fost însă înaintate Tribunalului Suceava, astfel că instanța de recurs nu le-a putut analiza.
Nu s-ar putea aprecia că s-ar fi renunțat la aceste motive, dată fiind „tăcerea” celeilalte recurente N. P. în fața instanței de recurs, întrucât singurul îndreptățit să facă vreun act de dispoziție pe acest aspect era doar recurentul, nelegal citat, el fiind cel care a formulat aceste motive.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 18.07.2011 sub nr._ .
Analizând recursul declarat în cauză prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și a considerentelor hotărârii atacate, tribunalul reține următoarele:
Cum prin memoriile din data de 10 mai 2010 de la f. 13 și 21 dosar recurs inițial, pârâtele S. P. și M. L. au arătat că nu au declarat recurs împotriva hotărârii primei instanțe și nu-și însușesc recursul declarat de ceilalți pârâți, tribunalul va lua act că aceste pârâte nu au declarat recurs în cauză.
În ceea ce privește excepția de tardivitate a introducerii recursului, invocată de reclamanții-intimați în data de 13 septembrie 2010, în conformitate cu dispozițiile art. 137 al. 1 Cod pr. civilă, tribunalul o va respinge ca neîntemeiată, date fiind considerentele Deciziei nr. 67 din data de 16 iunie 2011 a Tribunalului Suceava, intrată în puterea lucrului judecat, în care s-a arătat că motivele de recurs formulate prin intermediul av. D. A., sunt formulate în termen iar cererea de recurs formulată de pârâtul defunct N. P. la data de 24 martie 2010, a fost introdusă în termenul legal de 15 zile prevăzută de art. 301 Cod pr. civilă, având în vedere că hotărârea atacată nu i-a fost comunicată personal pârâtului-recurent și nici soției sale, N. G., dovezile de comunicare ale hotărârii de la f. 30 și 31 ds. fond fiind semnate de către partea adversă, reclamanta-intimată N. M., neputându-se prezuma că aceasta a comunicat hotărârea socrilor săi.
În ceea ce privește excepția de nemotivare a recursului, invocată de reclamanții-intimați în data de 13 septembrie 2010, în conformitate cu dispozițiile art. 137 al. 1 Cod pr. civilă, tribunalul o va respinge, de asemenea, ca neîntemeiată, având în vedere că memoriile de recurs depuse în data de 31 martie 2010 și 6 aprilie 2010 sunt motivate în termenul prevăzut de art. 303 al. 2 Cod pr. civilă.
Pe fondul recursului, tribunalul reține următoarele:
Prin înscrisul sub semnătură privată intitulat ,,Contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și uzufruct viager” încheiat la data de 29 august 2007 între reclamanții-intimați N. E. și N. M. și defuncții N. P. și N. G., defuncții s-au obligat să le vândă reclamanților-intimați dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1851 mp teren situat în comuna C., . și construcțiile amplasate pe acest teren, respectiv o casă de locuit cu 5 camere și anexe gospodărești, la un preț de_ lei din care vânzătorii au declarat că au primit de la cumpărători suma de 2000 lei, cumpărătorii asumându-și obligația de întreținere a promitenților-vânzători pe tot restul vieții, vânzarea efectuându-se cu rezerva dreptului de uzufruct viager asupra unei părți din imobilele construcții, înscrisul fiind semnat de toate părțile contractante și de martorii Kinderman E. și D. C.(f.8-ds. fond), prezenți la încheierea convenției.
Au invocat pârâtele-recurente prin motivele de recurs că au fost constrânși prin vicierea consimțământului, N. P. și N. G., să semneze actul sub semnătură privată datat 29 august 2007 prin care promiteau vânzarea tuturor bunurilor lor către reclamanți în schimbul unui preț de 2000 lei, a obligației de întreținere și a dreptului reclamanților de a folosi doar o cameră din casă și o bucătărie de vară. În act s-a menționat că pârâții N. P. și N. G. au primit prețul de 2000 lei, or, în realitate aceștia au dat fiului lor, reclamantul N. E., suma de 2000 lei cu care acesta a cumpărat o drujbă.
Tribunalul reține în primul rând că promitenții-vânzători nu au invocat această apărare în fața instanței de fond ci, în data de 14 noiembrie 2007, pârâții N. P. și N. G. s-au prezentat în fața instanței și, cu ocazia interogatoriului luat acestor pârâți, aceștia au confirmat validitatea convenției și faptul că au înstrăinat reclamanților terenul și construcțiile din litigiu pentru care au primit prețul și au primit posesia. Tot cu ocazia interogatoriului luat pârâților, aceștia au fost de acord cu acțiunea așa cum a fost formulată și au arătat că nu au nici o pretenție(f.23-ds. fond).
În conținutul principiului disponibilității care guvernează procesul civil intră și dreptul părților de a face acte procesuale de dispoziție, care sunt renunțarea, achiesarea și tranzacția.
Achiesarea pârâtului constă în recunoașterea pretențiilor reclamantului și se obține fie spontan, fie prin intermediul interogatoriului.
Or, atâta timp cât pârâții au recunoscut în mod nemijlocit pretențiile reclamanților cu ocazia interogatoriului luat acestora în data de 14 noiembrie 2007, în mod corect a luat act prima instanță de manifestarea de voință a părților și a pronunțat o hotărâre de admitere a acțiunii ca efect al achiesării totale a pârâților la pretențiile reclamanților, în cauză nefiind incidente nici unul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 Cod pr. civilă.
Forța probantă a mărturisirii pârâților nu poate fi înlăturată de simplele susțineri din recurs referitoare la vicierea consimțământului promitenților-vânzători la încheierea actului prin constrângerea acestora să semneze acest act, susțineri care nu au fost dovedite și care sunt infirmate de declarațiile martorilor Kinderman E. și D. C. audiați în primă instanță, care au fost prezenți la încheierea convenției și care au arătat că pârâții au înstrăinat terenul și construcțiile reclamanților(f.24 și 25 ds. fond).
Înscrisul intitulat ,,Act adițional la contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și uzufruct viager datat 29 august 2007” depus în recurs, nu constituie o dovadă a susținerilor recurenților și are nici o valoare juridică, atâta timp cât acest act nu este semnat de părți, existând o singură semnătură la rubrica ,,N. G.” și este întocmit ulterior pronunțării hotărârii recurate și anume, în data de 5 martie 2009, fiind în mod evident un înscris preconstituit în vederea folosirii acestuia în recurs.
De altfel, susținerile pârâtelor-recurente sunt infirmate de celelalte două pârâte, S. P. și M. L., surorile pârâtelor-recurente, care în memoriile depuse în data de 8 septembrie 2010(f. 47 și 50-recurs inițial) au arătat că nu își însușesc recursul declarat de autorii lor și că înțelegerea făcută de promitenții-vânzători cu reclamanții-intimați a fost cunoscută de toți frații care au fost de acord ca acestora să li se facă act de vânzare-cumpărare pentru terenul și construcțiile în litigiu, motivat de faptul că ei au locuit împreună cu părinții de peste 20 de ani și i-au ajutat în tot acest timp.
Cum pârâtele-recurente și pârâtele-intimate S. P. și M. L. sunt succesoare universale în drepturile și obligațiile contractuale ale promitenților-vânzători, ele sunt obligate să respecte obligația de a face asumată de autorii lor prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți, care a fost valabil încheiat, și care, deși este nul ca act de vânzare-cumpărare, deoarece nu îmbracă forma autentică prevăzută de lege ad validitatem, este valabil însă ca antecontract de vânzare cumpărare, potrivit principiului conversiunii actului juridic, care, în esență, presupune înlocuirea actului nul cu un act juridic valabil, temeiul conversiunii reprezentându-l regula statornicită de art. 978 Cod civil, după cum s-a reținut cu autoritate de lucru judecat între părți prin sentința civilă nr. 970 din data de 3 octombrie 2012 a Judecătoriei Vatra-Dornei( dosar nr._ ), rămasă irevocabilă, prin care s-a respins ca nefondată acțiunea în constatare a nulității absolute a acestei convenții promovată de pârâtele-recurente pe motiv că lipsea forma autentică și semnătura părților pe prima pagină a actului juridic(f.181-ds. recurs).
În ceea privește motivul de recurs referitor la neplata prețului, tribunalul constată că acesta reprezintă o veritabilă excepție de neexecutare a contractului invocată de pârâtul-recurent defunct N. P., dar care nu poate fi primită în contextul în care pârâții defuncți au recunoscut personal în data de 14 noiembrie 2007, cu ocazia interogatoriului civil luat în fața instanței, că au primit prețul pentru imobilele vândute iar susținerile referitoare la comportamentul reclamanților față de pârâții defuncți după încheierea antecontractului, nu au relevanță în cauză și, în plus, sunt contrazise de celelalte două fiice, pârâtele–intimate S. P. și M. L. care, în memoriile depuse în data de 8 septembrie 2010(f.47 și 50-recurs inițial) au arătat că reclamanții i-au ajutat întotdeauna necondiționat pe părinți și că nu i-a împiedicat nimeni să locuiască în casă sau în bucătăria de vară.
Prin urmare, aceste motive de recurs sunt neîntemeiate.
În ceea ce privește motivele de recurs din data de 31 martie 2010, în care se invocă faptul că defuncții N. P. și N. G. nu au fost legal citați și nu au primit cererea de chemare în judecată și completarea acesteia, tribunalul reține că dovezile de îndeplinire a procedurii de citare de la f. 13 și 15 ds. fond au fost semnate într-adevăr de nepoata acestora și fiica reclamanților dar pârâții au fost prezenți la termenul din data de 14 noiembrie 2007, astfel încât orice viciere a procedurii de citare cu aceștia a fost acoperită și prezenți fiind la termen, nu au invocat faptul că nu au primit cererea de chemare în judecată și nici nu au solicitat termen pentru pregătirea apărării, fiind de acord cu admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată(f.23-ds. fond). Or, după cum rezultă din dispozițiile art. 108 al. 3 Cod pr. civilă, neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfățișare ce a urmat după această neregularitate și înainte de a pune concluzii în fond, astfel încât nulitatea relativă neinvocată în termen-în fața primei instanțe- nu mai poate fi valorificată nici prin motivele de recurs, deoarece la termenul la care partea ar fi putut să invoce nulitatea și nu a făcut-o, a operat decăderea din acest drept.
Susținerile din cererea de recurs că promitenții-vânzători au fost duși la Judecătoria Vatra Dornei doar pentru constatarea uzucapiunii, că nu au vândut niciodată teren sau construcții și că martorii s-au prezentat doar în acest scop, nu pot fi primite, în condițiile în care martorii audiați în primă instanță, Kinderman E. și D. C. au fost prezenți la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare și au relatat și despre înstrăinarea terenului și construcțiilor reclamanților de către pârâți iar pârâții au asistat la administrarea probei testimoniale, au ascultat depozițiile martorilor propuși și aveau posibilitatea să le pună întrebări acestora, lucru pe care nu l-au făcut.
În plus, cu ocazia interogatoriului au recunoscut că au înstrăinat reclamanților terenul și construcțiile din litigiu pentru care au primit prețul și este îndoielnic că ar fi făcut o astfel de mărturisire în fața judecătorului în condițiile în care ar fi știut că obiectul acțiunii este doar constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune( după cum se susține prin memoriul de recurs din data de 31 martie 2010), caz în care ar fi avut, în mod evident, calitatea de reclamanți și nu de pârâți, deoarece s-ar fi solicitat recunoașterea unui drept real exclusiv în patrimoniul lor.
Motivul de recurs referitor la excepția de inadmisibilitate a acțiunii în constatarea vânzării pe motiv că pârâții se puteau prezenta oricând la notariat dacă doreau să îl încheie, este neîntemeiat, având în vedere că pârâții defuncți au achiesat în mod expres și necondiționat la pretențiile reclamanților-intimați în primă instanță și este evident că părțile nu puteau să se prezinte la notariat anterior dobândirii de către promitenții-vânzători a actului de proprietate autentic constând din hotărârea judecătorească de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune. Faptul că părțile au înțeles să își materializeze acordul de voință prin încheierea actului de vânzare autentic prin intermediul instanței, nu constituie neapărat un fine de neprimire a acțiunii, dată fiind imposibilitatea obiectivă a părților de a se prezenta în fața notarului public până atunci, în absența existenței unui titlu de proprietate autentic al promitenților-vânzători asupra imobilelor ce făceau obiectul convenției.
Atâta timp cât promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare întrunea condițiile generale de valabilitate ale contractelor de vânzare-cumpărare, promitenții-vânzători au recunoscut plata prețului și au achiesat total la pretențiile reclamanților, fiind de acord cu admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată( fără dreptul de întreținere și de uzufruct viager, instanța nefiind învestită cu această solicitare prin cererea de chemare în judecată), în mod corect a reținut instanța de fond incidența dispozițiilor art. prev. art. 1073, 1077 Cod civil și art. 5 a1.2 titlul X din L.247/2005, a validat convenția dintre părți, și pe cale de consecință, a pronunțat o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare. Având în vedere achiesarea deplină a pârâților la pretențiile reclamanților în primă instanță, pârâtele-recurente( în calitate de succesoare universale ale promitenților-vânzători) nu pot invoca în recurs ca fine de inadmisibilitate a acțiunii, împrejurarea că autorii lor se puteau prezenta la notariat să încheie actul, dacă doreau acest lucru, date fiind dispozițiile art. 108 al. 4 Cod pr. civilă.
Cât privește cererea pârâtelor- recurente de a se dispune intabularea dreptului de proprietate în CF asupra imobilelor în litigiu pe numele pârâtului recurent N. P. și a soției sale, N. G., tribunalul constată că aceasta nu a fost formulată în fața instanței de fond, fiind o cerere nouă ce nu poate fi analizată direct în recurs față de dispozițiile art. 294 al. 1 Cod procedură civilă care prevăd că în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi, aceste dispoziții fiind aplicabile și în judecarea căii de atac a recursului, date fiind prevederile art. 316 Cod pr. civilă.
Prin urmare, și aceste motive de recurs sunt neîntemeiate iar instanța nu poate primi și analiza criticile noi de nelegalitate și de netemeinicie ale hotărârii atacate și motivele noi de nulitate ale convenției invocate de pârâtele-recurente prin răspunsurile la întâmpinare din data de 29 noiembrie 2011(f.18), concluziile scrise din data de 30 ianuarie 2012(f.109), completările la concluziile scrise din data de 3 februarie 2012(f.123) și concluziile scrise din data de 6 februarie 2012(f.141), atâta timp cât nu au fost depuse în termenul legal prevăzut de art. 302 al. 2 Cod pr. civilă și exced limitelor învestirii instanței de recurs ca efect al admiterii contestației în anulare prin Decizia nr. 67 din data de 16 iunie 2011 a Tribunalului Suceava prin care s-a dispus rejudecarea recursului declarat de pârâții N. E., D. A. și N. P. prin memoriile de recurs din data de 31 martie 2010 și 6 aprilie 2010, când este cert că pârâtul defunct și pârâtele-recurente știau conținutul hotărârii recurate, aspect ce rezultă și din cererea de studiu a dosarului de la f. 34-ds. fond.
În condițiile în care motivele de recurs invocate s-au dovedit a fi neîntemeiate, în temeiul art. 312 al.1 Cod pr. civilă, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
Văzând că pârâtele-recurente au căzut în pretenții și reținând culpa procesuală a acestora prin promovarea și continuarea judecării unei căi de atac care s-a dovedit a fi nefondată, în temeiul art. 274 prin raportare la dispozițiile art. 316 coroborate cu cele ale art. 298 Cod pr. civilă, tribunalul va dispune obligarea pârâtelor-recurente N. P. și D. A. să achite reclamanților-intimați N. E. și N. M. suma de 2150,89 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând din contravaloarea onorariului de avocat, după cum rezultă din chitanțele de la f.58-ds. nr._ -recurs și 153-ds. nr._ și a contravalorii transportului reclamanților-intimați, după cum rezultă din bonul fiscal de la f. 152-ds. nr._ .
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Ia act că pârâtele M. L. și S. P. nu au declarat recurs în cauză.
Respinge excepția de tardivitate a recursului, invocată de către reclamanții-intimați, ca neîntemeiată.
Respinge excepția de nemotivare a recursului, invocată de reclamanții-intimați, ca neîntemeiată.
Respinge recursul declarat de pârâtele D. A., domiciliată în ., jud. Suceava și N. P., domiciliată în municipiul Suceava, .. 24, .. A, ., împotriva sentinței civile nr. 1428 din 14 noiembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei (dosar nr._ ), intimați fiind pârâtele M. L. și S. P., domiciliate în . și reclamanții N. E. și N. M., domiciliați în ..179, jud. Suceava și pârâta P. comunei C. – prin primar, jud. Suceava, ca nefondat.
Dispune obligarea pârâtelor-recurente N. P. și D. A. să achite reclamanților-intimați N. E. și N. M. suma de 2150,89 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din data de 23 septembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
S. A. V. E. L. C. L. R. M.
Red.V.E.L.
Jud.G. B.
Tehnored.R.M.
2 ex.03.10.2013
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1879/2013. Tribunalul SUCEAVA | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
