Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 491/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 491/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 21-03-2014 în dosarul nr. 6444/86/2012*
Dosar nr._ - despăgubiri la Legea nr. 221/2009 –
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 491
Ședința publică din data de 21 martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. E. L.
GREFIER: Ș. L. G.
Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror T. DOINIȚA din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava
Pe rol, judecarea acțiunii civile având ca obiect „despăgubiri la Legea nr. 221/2009” privind pe reclamantul Jîjian G. D., în contradictoriu cu pârâtul S. R. Prin Ministerul Finanțelor Publice.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului a constatat că prin Încheierea de ședință pronunțată la data de 4 decembrie 2012, în baza art. 1551 Cod procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecării cauzei, pentru ca la data de 21 martie 2014, cauza să fie repusă pe rol din oficiu, în vederea verificării perimării.
Instanța invocă, din oficiu, excepția de perimare a cererii de chemare în judecată, punând în discuție excepția invocată.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava precizează că din punctul său de vedere în cauză a intervenit perimarea cauzei, sens în care solicită admiterea excepției invocată de instanța de judecată și a se constata perimarea cauzei.
Instanța rămâne în pronunțare cu privire la excepția invocată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL:
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestui tribunal sub nr._ la data de 18 mai 2012, reclamantul J. G. a formulat cerere de acordare a despăgubirilor potrivit Legii nr.221/2009.
În motivarea acțiunii a arătat reclamantul faptul că în perioada 1951-1989 a fost strămutat împreună cu familia sa din România, astfel încât în calitate de victimă a regimului comunist s-a considerat pe deplin îndreptățit să se prevaleze de dispozițiile prevăzute atât de Decretul Lege nr.118/1990 cât și de Legea nr.22/2009 prin care se acordă despăgubiri persoanelor care u avut de suferit de pe urma condamnărilor și actelor administrative cu caracter politic.
Astfel, reclamantul a arătat că în perioada 18.06._55 a fost deportat împreună cu familia sa după ce i-au fost confiscate toate bunurile mobile și imobile.
Odată cu ridicarea restricțiilor prevăzute în actul abuziv lui și familiei sale i s-a interzis întoarcerea la locul de baștină și nici nu au la ce să se mai întoarcă întrucât toate bunurile care au fost confiscate au fost distruse.
În consecință, a solicitat obligarea Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 50.000 Euro considerându-l un just echivalent al daunelor suferite.
Prin Încheierea de ședință din data de 13 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de C. Administrativ și Fiscal, cauza a fost scoasă de pe rol iar dosarul a fost trimis spre competentă soluționare Secției Civile a Tribunalului Suceava.
Cauza a fost înregistrată pe rolul secției civile sub nr._, fixându-i-se termen de judecată la data de 6 noiembrie 2012, termen de judecată la care instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice București, acesta fiind citat cu duplicat după cererea de chemare în judecată și după înscrisurile aferente acesteia, precum și cu duplicatul precizărilor la acțiune din 5 iunie 2012 de la fila 11 dosar.
Pârâtul a formulat întâmpinare la acțiunea promovată de reclamant prin care a solicitat să i se pună in vedere reclamantului, sub sancțiunea prevăzuta de art. 155/1 Cod de procedura civila, să precizeze dacă suma de 50.000 euro solicitată cu titlu de despăgubiri reprezintă despăgubiri pentru prejudiciul moral sau despăgubiri materiale.
De asemenea, în măsura în care cererea reclamantului vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, a precizat următoarele:
Prin decizia Curții Constituționale nr. 1358/21.10.2010 a fost admisa excepția de neconstituționalitate ridicată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice si s-a constatat ca prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 care reglementau acordarea daunelor morale sunt neconstituționale.
În condițiile stabilite de art. 31 alin. (1) si (3) din Legea nr. 47/1992 si art. 147 alin. (4) din Constituția României, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legala este definitivă și obligatorie, opozabilă erga omnes, iar efectele ei se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cea care a fost invocată excepția.
De altfel, prin Decizia nr. 186/18.11.1999, publicata în M. Of. nr. 151/12.04.2000, Curtea Constituționala a statuat ca obligativitatea deciziilor Curții pentru instanțele judecătorești, ca de altfel si pentru celelalte persoane fizice si juridice, decurge din principiul înscris in art. 51 din Constituție in redactarea de la data respectiva, potrivit căruia respectarea Constituției, a supremației sale si a legilor este obligatorie.
Având in vedere aceste considerente, concluzia care se impune a fi reținuta este aceea ca dispoziția din lege declarata neconstituționala nu i se mai poate aplica, instanța investita cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplica norma declarata neconstituțională continuând soluționarea cauzei și având obligația sa nu aplice in acea cauza dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale.
Ca atare, la data prezentei nu mai exista temeiul de drept pentru acordarea daunelor morale în baza dispozițiilor Legii nr. 221/2009.
3. În măsura în care cererea reclamantului vizează acordarea de despăgubiri materiale, precizează următoarele:
3.1. Reclamantul nu face dovada cu înscrisuri atât a existenței în patrimoniul sau a bunurilor mobile și imobile pretins a fi fost confiscate, cât și a faptului ca acestea au fost confiscate ca urmare a măsurii administrative cu caracter politic (proces - verbal de confiscare sau alte înscrisuri în acest sens).
3.2. Bunurile mobile nu fac obiectul dispozițiilor reparatorii ale Legii nr. 221/2009.
Conform dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu hau fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
Din economia dispozițiilor legale sus menționate rezulta ca dreptul persoanelor îndreptățite de a beneficia de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative vizează exclusiv bunurile imobile, întrucât atât Legea nr. 10/2001 cât și Legea nr. 247/2005 vizează regimul juridic al unor bunuri imobile preluate în mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Aceasta concluzie rezultă și din expunerea de motive ce a însoțit de proiectul Legii nr. 221/2009, potrivit căreia în ceea ce privește repararea prejudiciului material, Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, prevede restituirea in natură sau prin echivalent a imobilelor preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natura politică, prevăzute de legislația penală, săvârșite ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist. Aceste bunuri sunt calificate de către art. 2 alin. (1) Ut. b) din Legea nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, ca fiind imobile preluate în mod abuziv. Totuși, dificultățile legate de procesul de punere în aplicare a acestei legi au determinat ca, în multe cazuri, persoane în vârstă care au făcut obiectul persecuțiilor regimului totalitar comunist sa nu obțină nici până la aceasta ora vreo despăgubire concretă.
Potrivit aceleiași expuneri de motive, prin proiectul de lege privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 se urmărește realizarea unor obiective, printre care si acela al reglementarii unei posibilități speciale de reparare a prejudiciului material produs prin confiscarea unor bunuri ca efect al hotărârii de condamnare cu caracter politic. Astfel, prin derogare de la prevederile Legii nr. 10/2001, cu modificările si completările ulterioare, persoana in cauza, precum si soțul sau descendenții pana la gradul al II-lea, inclusiv, pot opta pentru acordarea direct de către instanța de judecată a unor despăgubiri bănești care să acopere valoarea bunurilor confiscate.
Apreciază că nu poate subzista concluzia potrivit căreia Legea nr. 221/2009 nu exclude acordarea de despăgubiri pentru bunurile mobile, urmând a fi avute in vedere in acest sens:
- expunerea de motive ce a însoțit de proiectul Legii nr. 221/2009;
- norma de trimitere la dispozițiile Legii nr. 10/2001 si Legii nr. 247/2005 prevăzuta de art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009
- nu se vor acorda despăgubiri în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea 221/2009 pentru bunurile imobile care au fost restituite sau pentru care s-au stabilit masuri reparatorii in echivalent în conformitate cu Legea 10/2001 sau Legea 247/2005;
- acordarea de despăgubiri in condițiile prevăzute la alin. (1) lit. b) atrage încetarea de drept a procedurilor de soluționare a notificărilor depuse potrivit Legii nr. 10/2001, republicata, cu modificările si completările ulterioare, sau Legii nr. 247/2005, cu
- modificările si completările ulterioare (art. 5 alin. (5) din lege);
Legea nr. 221/2009 instituie practic o procedură alternativa celei din materia retrocedării imobilelor preluate abuziv, reglementată de Legea 10/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, față de complexitatea și durata procedurilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, posibilitatea formulării unei acțiuni in temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea 221/2009 cu scopul obligării statului român la acordarea de despăgubiri constituie un demers juridic mult mai ușor de îndeplinit.
În concluzie, în raport de toate argumentele sus menționate, consideră că în temeiul Legii nr. 221/2009 nu pot fi acordate despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor mobile confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative.
Aceasta concluzie este susținută si de practica judiciară, sens în care înțelege să se prevaleze de decizia Înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 2192/23.03.2012, în care se rețin următoarele:
În baza art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru bunurile imobile care se subsumează sferei de aplicare a Legii nr. 10/2001, respectiv terenuri si construcții (imobile prin natura) si utilaje si instalații preluate odată cu imobilul (imobile prin destinație).
În consecința, nu este îndeplinită condiția impusa de art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 pentru acordarea despăgubirilor materiale, reprezentând contravaloarea lipsei de folosința a casei, grădinii si terenului agricol, aferenta perioadei strămutării, contravaloarea recoltelor culese si neculese in aceeași perioada, precum si a utilajelor agricole (pluguri, semănători, secerători, batoze, căruțe etc.) și a animalelor domestice, confiscate ca efect al strămutării, întrucât nu intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001, fiind fie bunuri mobile, fie bunuri imobile prin destinație care intra in sfera de reglementare a acestei legi (utilajele agricole), dar pentru care nu s-a făcut dovada ca a fost urmată procedura reglementata de Legea nr. 10/2001, în cadrul căreia nu a fost obținută restituirea acestora in natura sau prin echivalent
Numai echivalentul bănesc al bunurilor ce intra in domeniul de reglementare al legii de reparație nr. 10/2001, modificata si completata prin Legea nr. 247/2005, poate fi solicitat in temeiul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009. Numai in acest fel se justifica trimiterea expresa făcuta de legiuitor, in cuprinsul normei citate, la prevederile Legii nr. 10/2001 si ale Legii nr. 247/2005.
Or, în domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, nu intra decât terenurile și construcțiile (imobile prin natură) și utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul (imobile prin destinație). În acest sens sunt dispozițiile art. 6 alin. (1) si (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora:
(1) Prin imobile, în sensul prezentei legi, se înțeleg terenurile, cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării in mod abuziv, precum si bunurile mobile devenite imobile prin incorporare in aceste construcții;
(2) Masurile reparatorii privesc si utilajele si instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, in afara de cazul in care au fost înlocuite, casate sau distruse.
În consecința, în baza art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru bunurile imobile care se subsumează sferei de aplicare a Legii nr. 10/2001, respectiv terenuri si construcții (imobile prin natura) si utilaje si instalații preluate odată cu imobilul (imobile prin destinație).
Pentru considerentele expuse a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamantul J. G. D..
Prin încheierea de ședință din 4 decembrie 2012, instanța a dispus, în temeiul art.1551 Cod procedură civilă, suspendarea judecății.
În data de 21 martie 2014, instanța, din oficiu, a invocat excepția de perimare a cererii de chemare în judecată și a rămas în pronunțare asupra excepției invocate.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele cu privire la excepția invocată:
După cum rezultă din dispozițiile art. 137 al. 1 Cod pr. civilă, instanța este obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
După cum rezultă din dispozițiile art. 248 al. 1 Cod pr. civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor*) dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an iar potrivit dispozițiilor art. 252 Cod pr. civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 4 decembrie 2012, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 1551 Cod pr. civilă din culpa părții reclamante, iar de la data comunicării încheierii de suspendare părților în data de 13 decembrie 2012 (după cum rezultă din dovezile de comunicare de la f. 26 și 27), prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, neîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de către partea care justifică un interes iar în cauză nu s-a dovedit existența unui caz de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare.
Prin urmare, în temeiul art. 252 Cod pr. civilă, instanța va admite excepția de perimare invocată din oficiu, excepție de procedură, absolută și peremptorie și, în temeiul art. 248 al. 1 Cod pr. civilă, va constata perimată cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Admite excepția perimării cauzei, invocată din oficiu de instanță.
Constată perimată acțiunea având ca obiect „”despăgubiri la Legea nr. 221/2009” formulată de reclamantul Jîjian G. D., domiciliat în municipiul Vatra Dornei, ., jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București, cu sediul în sector 5, ., București.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 martie 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. E. Ș. L. G.
Red. V.E.L.
Tehnored. Ș.L.G.
Ex.4./08.04.2014.
| ← Fond funciar. Hotărâre din 14-10-2014, Tribunalul SUCEAVA | Fond funciar. Decizia nr. 339/2014. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
