Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 169/2014. Tribunalul SUCEAVA

Tribunalul SUCEAVA - Sentințe și decizii civile / 2014

Decizia nr. 169/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 23-01-2014 în dosarul nr. 8584/314/2009

Dosar nr._ - acțiune în răspundere contractuală -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 169

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. M. N.

JUDECĂTOR: F. L.

JUDECĂTOR: G. F. F.

GREFIER: Ș. L. G.

Pe rol, pronunțarea asupra recursurilor formulate de reclamanții L. D. și L. C., ambii domiciliați în . Suceava și pârâtul S. D., domiciliat în mun. Suceava, ..4 A, împotriva sentinței civile nr. 1995 din data de 22 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._ .

Dezbaterile asupra cauzei civile în fond au avut loc în ședința publică din data de 16 IANUARIE 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie și când, pentru a da posibilitatea apărătorului ales al pârâtului S. D., avocat S. S. să formuleze în scris și să depună la dosar atât un răspuns la întâmpinarea reclamanților cât și concluzii scrise aferente cauzei pendinte, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru data de astăzi, 23 IANUARIE 2014.

După deliberare,

TRIBUNALUL:

Asupra recursurilor de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15 octombrie 2009 sub nr. de dosar_ reclamanții L. D. și L. C. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. D., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la restituirea sumei de 128.400 lei reprezentând prețul plătit și daune interese constând în diferența dintre prețul plătit și valoarea actuală de circulație a terenului pentru suprafața de 1500 m.p. teren arabil, identic cu . a corpului de proprietate nr. 1453/33 înscrisă în CF nr. 2869 a . locul numit „Hrubă” ce a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1867 din 26 iunie 2003 de B.N.P. D. N. încheiat între ei, reclamanții în calitate de cumpărători și pârâtul în calitate de vânzător, să le plătească suma de 207 lei cheltuieli cu autentificarea contractului și taxe timbru, actualizată cu rata inflației de la data plății și până la plata efectivă a acestora, cu cheltuieli de judecată.

În motivare au arătat că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1867/16.06.2003 de B. N.P. D. N. din Suceava au cumpărat de la pârâtul S. D., suprafața de 1500 m.p. teren arabil, situat în extravilanul satului Ipotești, ., identic cu . a corpului de proprietate nr. 1453/33 înscrisă în CF nr. 2869 a . de vânzător prin reconstituirea dreptului de proprietate, conform titlului de proprietate nr. 785/14.10.1994 emis de Comisia Jud. Suceava, prețul vânzării fiind de 4.000.000 ROL, pe care l-au achitat pârâtului la data semnării contractului. În anul 2005, numitul P. G. le-a ocupat terenul și acționându-l în judecată pentru revendicare, acțiunea le-a fost respinsă prin sentința civilă nr. 3504 din 28 octombrie 2005 a Judecătoriei Suceava, rămasă irevocabilă din decizia civilă nr. 1403/26.09.2006 a Tribunalului Suceava. Întrucât au stăpânit în continuare terenul de la locul numit „Hrubă”, dobândit prin cumpărare de la pârât, numitul P. G. a lui I. a formulat plângere penală împotriva prim reclamantului pentru tulburare de posesie, prev. de art. 220 Cod penal, formând obiectul dosarului penal nr. 1131/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, soluționat prin ordonanța din 01.02.2008 de scoatere de sub urmărire penală.

Au mai arătat reclamanții că din toamna anului 2007 au fost deposedați de terenul cumpărat de la pârât de numitul P. G., adevăratul proprietar al terenului, în calitate de moștenitor după P. C., după care pârâtul a chemat în judecată pe P. G. în dosarul nr._ al Judecătoriei Suceava cerând anularea titlului de proprietate nr. 1220/1998 emis după def. P. C., iar prin sentința civilă nr. 695/ 08.02.2008 a Judecătoriei Suceava – irevocabilă a fost respinsă acțiunea pârâtului, fiind admisă cererea reconvențională formulată de P. G., constatându-se nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 785/14.10.1994 emis pe numele pârâtului S. T. D., în sensul excluderii suprafeței de 1500 m.p. teren situat la locul numit „La Hrubă” pe care pârâtul le-a vândut-o lor în anul 2003.

Reclamanții și-au motivat cererea pe disp. art. 1337,1341,1344 Cod civil, art. 274 Cod procedură civilă.

În dovedire au depus la doar mai multe înscrisuri (filele 4 – 17) .

Cererea a fost legal timbrată.

Pârâtul a depus la dosarul cauzei întâmpinare (filele 29 - 32) prin care au invocat pe cale de excepție prescripția dreptului material la acțiune, în raport de disp. art. 1 și 3 din Decret 167/1958.

În motivare, pârâtul a arătat că este real că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1867/26.06.2003 de BNP D. N. a vândut L. D. D., căsătorit cu L. C., imobilul constând în suprafața de 1500 m.p. teren arabil situat în extravilanul satului Ipotești, ., identic cu . a corpului de proprietate nr. 1453/33 înscrisă în CF 1869 a . ca bun propriu prin reconstituirea dreptului de proprietate conform titlului de proprietate 785/14.10.1994, contra sumei de 400 lei, iar prin sentința civilă nr. 3504/28.10.2005 a Judecătoriei Suceava, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1403 /2006 a Tribunalului Suceava a fost respinsă ca nefondată acțiunea în revendicare promovată de reclamanți împotriva pârâților P. G. și P. M.. Prin această sentință reclamanții au fost evinși de P. G. și P. M..

Pârâtul a mai arătat că la momentul la care a vândut terenul către reclamanți a fost de bună credință, fiind convins de valabilitatea titlului de proprietate nr. 785/1994, care a avut la bază un schimb între P. I. și el, în urma căruia a primit 1500 m.p. la locul „Hrubă” în schimbul suprafeței de 1400 m.p. „Pe Săliște” și care s-a materializat în înscrisul sub semnătură privată din 10.10.1994. După ce s-a consumat evicțiunea, le-a propus reclamanților să le transmită în proprietate în schimbul suprafeței „Hrubă” o suprafață echivalentă din punct de vedere valoric, de 3000 m.p., dobândită cu titlul de moștenire legală în baza contractului de partaj autentificat sub nr. 450/13.02.1997, însă a fost refuzat.

În drept au fost invocate disp. art. 115, 118 Cod procedură civilă.

Instanța de fond a administrat la solicitarea părților proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosar, proba cu interogatoriul civil al reclamanților și pârâtului și proba testimonială, în cadrul căreia au fost audiați martorii propuși de părți, S. M. și P. G. declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar la f. 67 și 68.

Instanța de fond a administrat și proba cu o expertiză de evaluare a terenului, raportul expertului L. A. fiind depus la dosar (f. 116 – 138) și suplimentul la raportul de expertiză (f. 178 - 199).

Prin sentința civilă nr. 1995 din data de 22 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune. S-a admis în parte acțiunea în răspundere contractuală, formulată de reclamanții L. D. și L. C., domiciliați în . în contradictoriu cu pârâtul S. D., domiciliat în Suceava, ..4A, jud. Suceava.

Pârâtul a fost obligat să achite reclamanților suma de_ euro, sumă ce va fi plătită în lei conform cursului de schimb la data efectuării plății, să achite acelorași reclamanți suma de 207 lei cheltuieli făcute de reclamanți cu autentificarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1867/16.06.2003, sumă ce va fi actualizată cu rata inflației de la data plății și până la plata efectivă a acestora, precum și la plata în favoarea reclamanților a sumei de 8416,14 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, analizând excepția invocată și acțiunea formulată prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 26.06.2003 reclamanții au cumpărat de la pârât suprafața de 1500 mp teren arabil la locul numit „Hrubă”, încheindu-se astfel contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1867 din 26.06.2003. Prețul vânzării a fost de_ de lei vechi, iar cheltuielile cu autentificarea contractului în sumă de 207 lei au fost suportate de către cumpărători.

La baza încheierii contractului de vânzare – cumpărare a stat titlul de proprietate nr. 785/14.10.1994 (f. 5) cu care vânzătorul a făcut dovada calității de proprietar.

Prin încheierea din data de 3232 din 18.04.2006, BNP D. N. a dispus rectificarea contractului mai sus amintit, în sensul că obiect al contractului de vânzare cumpărare încheiat de părți este suprafața de 747 mp teren arabil și nu suprafața de 1500 mp. teren arabil. Încheierea de rectificare a fost semnată și de vânzătorul pârât și de cumpărătorul reclamant L. D. D. (f. 33)

Prin sentința civilă nr. 3504/28.10.2005 a Judecătoriei Suceava (f. 6 – 9) a fost respinsă acțiunea reclamanților cumpărători prin care revendicau suprafața de 1500 mp de la numiții P. G. și P. M.. Sentința a rămas definitivă și irevocabilă.

Prin sentința civilă nr. 4528/12.12.2006 a Judecătoriei Suceava (f. 10 – 11) a fost respinsă acțiunea formulată de către vânzătorul S. D. în contradictoriu cu numitul P. I., acțiune prin care se solicita constatarea faptului că la data de 10.10.1994 a intervenit un contract de schimb între aceștia.

Prin sentința civilă nr. 695 din 08.02.2008 a Judecătoriei Suceava (f. 14 – 15) s-a respins acțiunea formulată de către vânzătorul S. D. în contradictoriu cu numitul P. G. având ca obiect anularea titlului de proprietate nr. 1220/1998 emis pe numele acestuia din urmă. Prin aceeași sentință a fost admisă cererea reconvențională a numitului P. G. și s-a constata nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 785/14.10.1994 emis pe numele lui S. D..

Ori, titlul de proprietate nr. 785/1994 emis pe numele vânzătorului S. D. este cel care a stat la baza încheierii contractului de vânzare – cumpărare încheiat de acesta cu reclamanții din prezenta cauză.

Părțile din prezenta cauză sunt de acord că în cauză a avut loc evicțiunea cumpărătorilor reclamanți.

Ceea ce este în litigiu este data la care a avut loc evicțiunea, respectiv data când s-a născut dreptul la acțiunea al reclamanților și întinderea răspunderii vânzătorului.

Astfel, sub un prim aspect, pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune și arată că dreptul la acțiune s-a născut la data la care acțiunea în revendicare a reclamanților formulată împotriva numiților P. a fost respinsă – 28.10.2005 – iar prezenta acțiune, introdusă la data de 15.10.2009 este în afara termenului de prescripție de 3 ani.

Pe de altă parte, reclamanții arată că dreptul lor la acțiune s-a născut la data de 08.02.2008, atunci când instanța de judecată a constatat nulitatea absolută parțială a TP 785/1994 tocmai pentru suprafața de 1500 mp.

Termenul de prescripție aplicabil în cauză este termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Potrivit art. 1337 ș.u. cod civil, vânzătorul răspunde contra evicțiunii rezultând din fapta unui terț dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: să fie vorba de o tulburare de drept, cauza evicțiunii să fie anterioară vânzării, cauza evicțiunii să nu fi fost cunoscută de către cumpărător.

În ceea ce privește prima condiție, instanța de fond a reținut că în promovarea acțiunii ce a făcut obiectul dosarului soluționat prin respingerea acțiunii în revendicare prin sentința civilă nr. 3504/28.10.2005 a Judecătoriei Suceava nu s-a pus problema unei tulburări de drept, ci a unei tulburări de fapt, tulburare de fapt care a fost mobilul reclamanților cumpărători de a formula acțiunea în revendicare împotriva posesorului neproprietar.

Astfel, instanța nu a reținut că termenul de prescripție ar fi început să curgă de la data respingerii acțiunii în revendicare a cumpărătorilor (29.10.2005).

Instanța de fond a reținut că termenul de prescripție a început să curgă de la data la care a fost constatată nulitatea absolută a TP 785/1994 (08.02.2008), nulitate care în virtutea principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis a operat și în privința actului subsecvent încheiat în temeiul TP 785/1994 – contractul de vânzare cumpărare nr. 1867/2003.

Astfel, în acest moment s-a produs o tulburare de drept a cumpărătorilor care a dus la pierderea proprietății asupra bunului, cauza este anterioară încheierii contractului pentru că nulitatea operează retroactiv în privința titlului de proprietate nr. 785/1994, efectele nulității acestuia producându-se din chiar momentul încheierii actului juridic (1994), deci anterior încheierii contractului de vânzare – cumpărare (2003), iar cauza evicțiunii (nulitatea TP 785/1994) nu avea cum să fie cunoscută de către cumpărători.

Așa fiind, instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, cu motivarea că dreptul la acțiune al reclamanților s-a născut la data de 08.02.2008, iar introducerea acțiunii la data de 15.10.2009 s-a realizat în interiorul termenului de prescripție.

Referitor la cel de-al doilea aspect în litigiu, respectiv întinderea reparațiilor cuvenite cumpărătorilor, s-au reținut următoarele:

Pe de o parte, reclamanții cumpărători arată că vânzătorul trebuie să despăgubească cumpărătorii cu o sumă care să acopere prețul vânzării și diferența dintre prețul plătit și valoarea actuală de circulație pentru suprafața de 1500 mp teren.

Pe de altă parte, pârâtul consideră că această sumă ar trebui să privească suprafața de 747 mp teren.

Potrivit art. 1341 – 1342 cod civil 1864, vânzătorul este obligat să restituie integral prețul primit, cheltuielile contractului și poate fi obligat la diferența dintre prețul vânzării și sporul de valoare dobândit de lucru între momentul încheierii contractului și data producerii evicțiunii, indiferent care a fost cauza care a produs excedentul de valoare sau dacă sporul a fost sau nu previzibil ori vânzătorul de bună sau de rea-credință.

Instanța de fond a apreciat că suprafața de teren asupra căreia va avea în vedere aceste elemente este de 747 mp teren.

Aceasta pentru că, deși în contractul autentificat sub nr. 1867/2003 apare ca obiect al vânzării suprafața de 1500 mp, prin încheierea din data de 18.04.2003, s-a rectificat suprafața de teren, în sensul că în loc de 1500 mp se va citi 747 mp teren. Această încheiere poartă semnătura vânzătorului, dar și a unuia dintre cumpărători – L. D., în privința căruia operează și prezumția de mandat tacit din partea celuilalt cumpărător, L. C..

Acesta este motivul pentru care, având în vedere și concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, s-a făcut aplicarea criteriilor de mai sus raportat la suprafața de 747 mp teren ce a făcut obiectul contractului dintre părți și s-a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamanți a sumei de_ euro sumă ce va fi plătită în lei conform cursului de schimb la data efectuării plății.

De asemenea, instanța de fond a obligat pârâtul și la plata cheltuielilor de autentificare a contractului, în sumă de 207 lei, sumă ce va fi actualizată cu rata inflației de la data plății (data încheierii contractului de vânzare – cumpărare) și până la plata efectivă a acestora.

Având în vedere și dispozițiile art. 274 cod procedură civilă, pârâtul a fost obligat la plata către reclamanți a sumei de 8416,14 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe în termen legal au formulat recurs reclamanții L. D. și L. C. și pârâtul S. D..

Reclamanții L. D. și L. C. au formulat recurs împotriva s.c. nr. 1995 din 22 martie 2013 a Judecătoriei Suceava, pronunțată în dosarul nr._, prin care s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a admis în parte, acțiunea în răspundere contractuală formulată împotriva pârâtului S. D., a fost obligat pârâtul să le achite suma de 14.992 Euro, sumă ce va fi plătită în lei conform cursului de schimb la data efectuării plății, suma de 207 lei cheltuieli făcute cu autentificarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1867/16.06.2003, actualizată cu rata inflației de la data plății și până la plata efectivă a acesteia și 8416,14 lei cheltuieli de judecată.

Această sentință este nelegală și netemeinică sub aspectul întinderii reparațiilor la care a fost obligat pârâtul fiind dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Prin acțiune au cerut ca pârâtul-vânzător să îi despăgubească cu suma de 128.400 lei, reprezentând prețul plătit și daune interese constând în diferența dintre prețul plătit și valoarea actuală de circulație a terenului pentru suprafața de 1500 m.p. teren arabil, identic cu . a corpului de proprietate nr. 1453/33, înscrisă în C.F. nr. 2869 a Comunei Cadastrale Suceava, la locul numit „Hrubă" ce a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1867 din 26 iunie 2003 de B.N.P. D. N., întrucât au fost evinși de un terț iar instanța de fond a apreciat că suprafața de teren asupra căreia se pot acorda despăgubiri, conform art. 1341-1342 Cod civil de la 1864, este de 747 m.p. pe motiv că, deși în contractul autentificat apare ca obiect al vânzării suprafața de 1500 m.p., prin încheierea nr. 3232 din 18.04.2006 B.N.P. D. N. a dispus rectificarea contractului menționat, în sensul că obiect al contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți este suprafața de 747 m.p. teren arabil și nu suprafața de 1500 m.p. teren arabil, încheiere semnată de vânzătorul pârât dar și de cumpărătorul reclamant L. D., în privința căruia operează și prezumția de mandat tacit din partea celuilalt cumpărător, L. C..

Prima instanță a aplicat greșit legea în ceea ce privește prezumția de mandat tacit în speță.

Potrivit art. 35 alin. 1 din Codul familiei, sub imperiul căruia s-a încheiat contractul și încheierea de rectificare a contractului „soții administrează și folosesc împreună bunurile comune și dispun tot astfel de ele".

Art. 35 alin. 2 din același cod a instituit prezumția mandatului tacit reciproc de reprezentare, prevăzând că „oricare dintre soți, exercitând singur aceste drepturi, este socotit că are și consimțământul celuilalt soț" .

Cu privire la actele de dispoziție în alin. 2 al art. 35, partea finală, se arată că niciunul dintre soți nu poate înstrăina și nici nu poate greva un teren sau o construcție ce face parte din bunurile comune dacă nu are consimțământul expres al celuilalt soț".

În categoria actelor de dispoziție intră actele de dispoziție juridică, ca cele de înstrăinare sau grevare a bunurilor prin constituirea de drepturi reale și actele de dispoziție materiale, precum cele de stabilire a destinației economice a bunurilor, de consumare sau de transformare a lor.

Cum încheierea nr. 3233/18.04.2006 a B.N.P. D. N. prin care s-a dispus rectificarea întinderii obiectului contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1867/26 iunie 2003, este un act de dispoziție, nu operează prezumția de mandat tacit între soți, ci sunt aplicabile disp. art. 35 alin. 2 partea finală din Codul Familiei, deoarece prețul a fost achitat vânzătorului pentru o suprafață de 1500 m.p. si nu pentru 747 m.p. teren, încât fiind dobânditor de bună credință, au dreptul la restituirea prețului pentru întreaga suprafață de teren cumpărată, fiind evinși cu suprafața de 1500 m.p. teren cumpărați în anul 2003 și nu cu 750 m.p. trecuți în încheierea de rectificare a întinderii obiectului contractului.

Pentru motivele expuse, recurenții au solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a s.c. nr. 1995/22 martie 2013 în sensul obligării intimatului-pârât la plata sumei de 29.984 Euro, în loc de 14.992 Euro și obligarea intimatului pârât la plata cheltuielilor de judecată din recurs, conform art. 274 Cod procedură civilă.

În drept, recurenții L. D. și L. C. și-au întemeiat recursul pe disp. art. 304 pct. 9 și art. 274 Cod procedură civilă.

Pârâtul S. D. prin recursul promovat în cauză a solicitat pentru motivele prev. de art. 304 pct. 7 și 9 C.pr.civ., rap. la art. 3041 C.pr.civ., admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul de a respinge, în principal, ca prescrisă acțiunea; în subsidiar, în sensul de a se respinge ca neîntemeiată acțiunea, iar în măsura în care s-ar trece peste apărările întemeiate pe chestiunea prescripției și a neîndeplinirii condițiilor răspunderii contractuale pentru evicțiune în raport de disp. art. 1340 C.civ., în sensul de a se admite acțiunea doar în limita sumei de 9.330 euro.

Totodată, a solicitat pârâtul a înlătura din sarcina sa obligația de plată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.416,14 lei și a obliga reclamanții la plata în favoarea sa la plata cheltuielilor de judecată din recurs.

În motivarea recursului a arătat că, în mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, în realitate fiind incidente disp. art. 1 și 3 Decr. 167/1958.

Argumentul pentru care instanța de fond respinge excepția este acela că dreptul la acțiune s-a născut la data la care a fost constatată nulitatea absolută a TP 785/1994 (care a stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare 1867/_08 (data pronunțării S.C. nr. 695/2008 a Judecătoriei Suceava), abia la acest moment producându-se o „tulburare de drept" și că în cadrul dosarului finalizat prin S.C. nr. 3504/28.10.2005 a Judecătoriei Suceava (dată în materie de revendicare) nu s-a pus problema unei tulburări de drept, ci de fapt, încât la data de 28.10.2005 (moment invocat de mine ca început al termenului de prescripție a dreptului material la acțiune) nu era născut dreptul la despăgubiri, derivat din răspunderea contractuală a vânzătorului pentru evicțiune.

A considerat că instanța de fond este într-o mare eroare cu privire la efectele promovării unei acțiuni în revendicare, dar și cu privire la condițiile garanției pentru evicțiune, stabilind greșit momentul de început al termenului de prescripție, care era 28.10.2005 și nu 08.02.2008.

Astfel, prin cererea dedusă judecății la data de 15.10.2009, reclamanții L. D. și L. C. au solicitat să le restitui suma de 128.400 Iei, reprezentând prețul plătit și daune - interese constând în diferența între prețul plătit și valoarea actuală de circulație a terenului de 1.500 mp „Hrubă", identic cu . din CF 2869 Suceava și să le plătesc suma de 207 lei cheltuieli cu autentificarea contractului și taxe de timbru, actualizată în raport de indicele de inflație între data plății și achitarea efectivă a acestei sume, invocând răspunderea vânzătorului pentru evicțiune.

Este real că prin contractul de vânzare - cumpărare aut. sub nr. 1867/26.06.2003 de BNP D. N. (fila 4) am vândut către L. D. D., căsătorit cu L. C., imobilul constând în suprafața de 1.500 mp teren arabil, situat în extravilanul satului Ipotești, corn. Ipotești, identic cu . a corpului de proprietate nr. 1453/33, înscrisă în CF 2869 a corn. cad. Suceava, dobândit ca bun propriu prin reconstituirea dreptului de proprietate conform titlului 785/14.10.1994 (fila 5), contra sumei de 400 lei. Prin încheierea de rectificare nr. 3232/28.04.2006 (fila 33) s-a îndreptat eroarea din actul autentic de vânzare-cumpărare, în sensul că imobilul înstrăinat constă în suprafața de 747 mp teren arabil, situat în extravilanul satului și comunei Ipotești, identic cu ./80 nou formată prin divizarea parcelei nr. 1453/33 din CF 2869 Suceava, în parcelele 1453/33 și 1453/80, prin divizarea parcelei nr. 1453/32 din CF 2873 a corn. cad. Suceava, în parcelele 1453/32 și 1453/81, prin divizarea parcelei nr. 1453/68 fară CF, în parcelele 1453/68 și 1453/82 și prin comasarea parcelelor 1453/82 și 1453/81 la .>

Prin S.C. nr. 3504/28.10.2005 (Ds. nr. 2694/2005) a Judecătoriei Suceava (fila 6), irevocabilă prin D.C. nr. 1403/26.09.2006 a Tribunalului Suceava (fila 16), a fost respinsă ca nefondată acțiunea în revendicare promovată de reclamanți împotriva numiților P. G. și P. M..

Dosarul finalizat prin această sentință are natura unei tulburări de drept și nu de fapt.

Prin tulburare de fapt se înțelege orice fapt material care îl privează în tot sau în parte pe cumpărător de exercitarea atributelor dreptului de proprietate dobândit printr-un contract de vânzare-cumpărare. Tulburarea de drept, în schimb, presupune invocarea de către terț a unui drept real (precum proprietatea, uzufructul, servitutea) asupra bunului dobândit prin vânzare-cumpărare de către cumpărător sau a unui drept de creanță (precum dreptul de locațiune).

Cât timp în cadrul dosarului finalizat prin S.C. nr. 3504/2005 a Judecătoriei Suceava terții evingători s-au apărat invocând dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, respectiv preferabilitatea titlului acestora în cadrul examenului comparativ al titlurilor opuse reciproc de cumpărătorii-reclamanți și terții evingători-pârâți și cum prin această sentință reclamanții au fost evinși de P. G. și P. M., rezultă că prescripția dreptului material la acțiune având ca obiect creanța de despăgubire a început să curgă la data de 28.10.2005.

Pe de altă parte, condiția pentru a deveni operantă obligația de garanție este ca pierderea sau, după caz, tulburarea proprietății, să se datoreze faptei vânzătorului sau faptei unui terț; evicțiunea să provină de la vânzător sau de la un terț, tulburarea putând fi o tulburare de fapt sau o tulburare de drept (în același sens, ÎCCJ, s../2009; Curtea Constituțională, Decizia nr. 668/2008).

Cum creanța de despăgubire a cumpărătorului de către vânzător ia naștere la data producerii evicțiunii (T.S., col. tiv., D. nr. 1412/1958, în Repertoriu 1952 - 1969, pag. 209), care, în contextul celor arătate în prevedent, este 28.10.2005, data rămânerii definitive a hotărârii care consfințește evicțiunea consumată, acțiunea reclamanților apare ca fiind prescrisă, greșit instanța de fond respingând excepția.

De asemenea, a considerat că în mod greșit a fost admisă acțiunea, solicitând a se constata că sentința recurată nu este conformă exigențelor de motivare impuse de art. 261 al. 1 pct. 5 C.pr.civ. și art. 6 CEDO, în sensul că prima instanță nu răspunde deloc la apărarea esențială a subsemnatului, în sensul neîndeplinirii condițiilor răspunderii pentru evicțiune, potrivit art. 1340 C.civ.

Art. 1337 C.civ. prevede că vânzătorul este de drept obligat să-1 garanteze pe cumpărător de evicțiunea totală sau parțială a lucrului vândut, precum și de sarcinile care nu au fost declarate la încheierea contractului.

Obligația de garanție a vânzătorului contra evicțiunii rezultând din fapta unui terț operează dacă sunt îndeplinite cumulativ mai multe condiții:

- să fie vorba de o tulburare de drept;

- cauza evicțiunii să fie anterioară vânzării;

- cauza evicțiunii să nu fi fost cunoscută de cumpărător.

Legat de ultima condiție, în ipoteza în care cumpărătorul a avut cunoștință de pericolul evicțiunii, înseamnă că a acceptat riscul, problema răspunderii vânzătorului în caz de realizare a riscului nemaiputându-se pune, contractul având caracter aleatoriu (T.S., s.civ., D. nr. 1754/1972, în CD. 1972, pag. 100 - 101). Sarcina probei cunoașterii cauzei evicțiunii de către cumpărător incumbă vânzătorului.

La momentul la care reclamanții au intenționat să cumpere terenul în litigiu, s-au interesat de situația juridică a acestuia, purtând discuții inclusiv cu terții evingători P. G. și M., care i-au sfătuit să nu achiziționeze suprafața în discuție. Acest aspect rezultă din depoziția martorului P. G. (fila 68), încât apreciez că reclamanții au contractat pe riscul lor și nu mai pot invoca răspunderea subsemnatului pentru evicțiunea consumată, în raport de disp. art. 1340 C.civ.: „stipulația prin care vânzătorul se descarcă de răspundere pentru evicțiune nu-1 scutește de a restitui prețul, în caz de evicțiune, afară numai dacă cumpărătorul a cunoscut, la facerea vânzării, pericolul evicțiunii sau dacă a cumpărat pe răspunderea sa proprie".

Așa fiind, sub acest aspect, a considerat pârâtul că acțiunea se impunea a fi respinsă.

Mai mult, a arătat că la momentul la care a vândut terenul către reclamanți a fost de bună - credință, fiind convins de valabilitatea titlului de proprietate 785/1994 (fila 5), care a avut la bază un schimb sub semnătură privată între P. I. a lui C. și el, în urma căruia am primit 1.500 mp la locul „Hrubă", în schimbul suprafeței de 1.400 mp „Pe Săliște" și care s-a materializat în înscrisul sub semnătură privată din 10.10.1994. Pentru a consfinți acest schimb și în formă autentică a formulat o acțiune de constatare schimb, care, însă, s-a respins prin S.C. nr. 4528/2006 a Judecătoriei Suceava (fila 10). Totodată, a atacat valabilitatea TP 1220/1998 (fila 73) în care figura terenul de 1.500 mp „Hrubă", acțiunea fiind respinsă prin S.C. 695/08.02.2008 a Judecătoriei Suceava (fila 14).

După ce s-a pus problema evicțiunii reclamanților, am propus acestora să le transmit în proprietate în schimbul suprafeței „Hrubă" o suprafață echivalentă din punct de vedere valoric, de 3.000 mp, dobândită cu titlu de moștenire legală în baza contractului de partaj aut. sub nr. 450/13.02.1997, însă am fost refuzat.

Reclamanții figurează înscriși în cartea funciară cu 612 mp teren la locul în litigiu (din cei 747 mp) - a se vedea extrasul de la fila 151 și după ce terții evingători nu au mai emis pretenții asupra terenului „Hrubă", reconstituindu-și dreptul de proprietate asupra terenului primit la schimb la locul „Pe Săliște", potrivit S.C. nr. 2620/2008 a Judecătoriei Suceava (fila la46) au reintrat în posesia terenului în litigiu, dovadă înscrisurile depuse de mine la dosar (a se vedea extrasul din planul cadastral pe ortofotoplan cuprinzând situația existentă în baza de date grafică la 17.11.2011).

Pârâtul a arătat că a făcut toate aceste precizări pentru a dovedi buna sa credință, dar și faptul că ulterior evicțiunii reclamanții au rămas proprietari tabulari ai terenului de 612 mp și posesori de fapt ai terenului de 757 mp.

Pârâtul a mai considerat că în mod greșit instanța de fond a stabilit întinderea obligațiilor mele pecuniare.

Art. 1341 C.civ. prevede că, dacă este evins, cumpărătorul are dreptul de a cere de la vânzător restituirea prețului (pct. 1) și daune -interese și spezele contractului de vindere (pct. 4). Iar art. 1344 C.civ. prevede că vânzătorul este dator să plătească cumpărătorului, pe lângă prețul vânzării, excedentele valorii în timpul evicțiunii.

Instanța de fond a avut în vedere faptul că prin încheierea de rectificare nr. 3232/28.04.2006 s-a îndreptat eroarea din actul autentic de vânzare-cumpărare, în sensul că imobilul înstrăinat constă în suprafața de 747 mp teren arabil, situat în extravilanul satului și comunei Ipotești, dar a determinat eronat suma datorată cu titlu de creanță de despăgubire.

A solicitat instanței de control judiciar să constate că a fost și este de acord să restituie reclamanților prețul primit, precum și diferența dintre preț și sporul de valoare dobândit de terenul de 747 mp (nu de 1.500 mp), însă acest spor trebuie calculat între momentul încheierii contractului (26.06.2003) și data producerii evicțiunii (28.10.2005, când a rămas definitivă soluția pronunțată în dosarul de revendicare). Așa cum a arătat și anterior, creanța de despăgubire ia naștere la data producerii evicțiunii, moment până la care se calculează plus valoarea înregistrată eventual de obiectul vânzării.

Potrivit suplimentului de expertiză (fila 178 și urm.), la nivelul lunii octombrie 2008 valoarea de circulație a terenului era de 9.330 euro, valoare care ține cont de situarea suprafeței în litigiu în extravilan.

Înscrisurile din care rezultă pretinsa apartenență a terenului la intravilan nu pot fi avute în vedere, cât timp suprafața în litigiu, inclusiv potrivit evidențelor primăriei, la data încheierii contractului și la data producerii evicțiunii, era amplasată în extravilan, aspect confirmat și de mențiunile de carte funciară și de mențiunile PUG (fila 162).

Legat de spețele contractului de vindere, în cuprinsul convenției aut. sub nr. 1867/26.06.2003 se menționează că „impozitele și taxele aferente imobilului sunt achitate la zi, iar de la această dată privesc pe cumpărător, care suportă și taxele perfectării actului", încât a fost de acord să restituie contravaloarea acestor taxe, de 207 lei.

În schimb, greșit a fost obligat la plata sumei de 207 lei actualizată cu rata inflației de la data plății (data încheierii contractului de vânzare-cumpărare) și până la restituirea sa efectivă. Pe de o parte, instanța de fond nu indică temeiul legal al acordării acestor pretenții, iar, pe de altă parte, în ce privește taxele notariale, nu poate fi obligat la restituirea valorii actualizate ale acestora (cu titlu de daune-interese compensatorii, ca efect al deprecierii monedei naționale), din moment ce suma de 207 lei nu a intrat în patrimoniul meu, ci al notarului.

Nu în ultimul rând a considerat că tot în mod greșit instanța de fond nu a făcut aplicarea art. 276 C.pr.civ., pretențiile reclamanților fiind admise doar în parte.

Cheltuielile avansate de reclamanți, de 8.416,14 lei, sunt aferente unor pretenții de circa 30.000 euro invocate împotriva sa, admise doar în parte, încât și pe acest considerent se impune admiterea recursului.

Pentru toate cele expuse pe larg în scris pârâtul a solicitat admiterea recursului, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.pr.civ., rap. la art. 3041 C.pr.civ., art. 274 C.pr.civ., iar în temeiul art. 242 al. 2 C.pr.civ., a solicitat judecata recursului și în lipsă.

Recurenții reclamanți L. D. și L. C. au formulat întâmpinare la recursul promovat în cauză de pârâtul S. D. prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, în cauză nefiind date cerințele art.304 pct.7 și 9 cod proc. civilă raportat la art.3041 cod proc. civilă pe care a fost motivat recursul și obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată din recurs,

În motivare au arătat că în mod temeinic și legal a respins prima instanță excepția prescripției dreptului material la acțiune, sub acest aspect criticile recurentului-pârât fiind vădit nefondate.

În doctrină s-a statuat că, în principiu, vânzătorul poate fi chemat să răspundă pentru tulburări de drept, provenind de la terți, dar numai tulburări a căror cauză este anterioară vânzării (drepturi ale terțului născute anterior vânzării, chiar dacă exercitate ulterior).

În speță, recurentul-pârât pretinde fără temei că ei au fost evinși de numiții P. G. și P. M. la data de 28.10.2005, când prin sentința civilă nr.3504/28.10.2005 a Judecătoriei Suceava, pronunțată în dosarul nr.2694/2005 (f.6 - 9 dosar fond), irevocabilă prin decizia nr. 1403/26.09.2006 a Tribunalului Suceava au fost obligați să lăse acestora în deplină proprietate terenul de 15 ari de la locul „Hrubă" ce a format obiectul vânzării prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1867/26 iunie 2003 (f.4 dosar fond), moment de la care ar curge prescripția dreptului material la acțiune, fără să observe că numiții P. G. și P. M. au devenit proprietarii terenului în litigiu, prin cumpărare de la numitul P. I., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3155 din 2 iulie 2004, deci ulterior cumpărării de către noi, reclamanții, a acestui teren de la recurentul-pârât, încât această pretinsă tulburare nefiind anterioară vânzării, în mod just prima instanță a înlăturat apărările reclamantului-pârât reținând că termenul de prescripție a început să curgă de la 08.02.2008, când prin sentința civilă nr.695 a Judecătoriei Suceava (f.14 – 15 dosar fond) s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr.785/1994, titlu de proprietate care a stat la baza încheiem contractului de vânzare-cumpărare nr. 1867/2003 încheiat între ei și recurentul-pârât.

Din acest moment s-a produs o tulburare de drept care a dus la pierderea proprietății asupra terenului cumpărat, cauza fiind anterioară încheierii contractului, deoarece nulitatea operează retroactiv în privința titlului de proprietate nr.785/1994, efectele nulității acestuia producându-se din chiar momentul emiterii lui, deci anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1867/26 iunie 2003 (f.4 dosar fond).

Astfel, potrivit art.1337 și urm. cod civil, pe care și-au întemeiat acțiunea, vânzătorul răspunde contra evicțiunii rezultând din fapta unui terț, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții cumulative: să fie o tulburare de drept; cauza evicțiunii să fie anterioară vânzării; și cauza evicțiunii să nu fie cunoscută de cumpărător.

Or, prima și a doua condiție au fost îndeplinite în momentul constatării nulității absolute a titlului de proprietate nr.785/1994 emis pe numele recurentului-pârât, titlu care a stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare a suprafeței de 1.500 mp prin contractul de vânzare-cumpărare nr.1867/26 iunie 2003, cum în mod just a reținut prima instanță pentru motivele expuse în precedent, distincția dintre tulburarea de fapt și tulburarea de drept invocată de recurent fiind irelevantă, față de condiția ca, cauza evicțiunii să fie anterioară vânzării, numiții P. G. și M. devenind proprietarii acestui teren, ulterior vânzării, respectiv la 2.07.2004 prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3155.

Pentru motivele expuse, au solicitat respingerea motivului de recurs care vizează prescripția dreptului la acțiune ca nefondat.

Pe fondul cauzei, recursul pârâtului este, de asemeni, neîntemeiat.

În mod vădit nelegal critică recurentul-pârât sentința recurată pe motiv că nu este conformă cu exigențele de motivare impuse de art.261 alin.1 pct.5 cod proc. civilă și art.6 CEDO, deoarece instanța de fond a examinat îndeplinirea condițiilor răspunderii pentru evicțiune, conform art.1337 cod civil și următoarele, așa cum rezultă din considerentele sentinței recurate, pag.3, 4 și 5 ale acesteia.

Astfel la pag.4 a sentinței recurate, instanța a răspuns criticilor recurentului-pârât referitoare la excepția prescripției dreptului la acțiune în mod detaliat, inclusiv condițiilor răspunderii pentru evicțiune, iar începând cu pagina 5 a sentinței a examinat și întinderea reparațiilor cuvenite cumpărătorului ca urmare a evicțiunii.

Referitor la condițiile răspunderii pentru evicțiune, instanța a reținut că potrivit art.1337 cod civil vânzătorul răspunde contra evicțiunii rezultând din fapta unui terț dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: să fie o tulburare de drept; cauza evicțiunii să fie anterioară vânzării; și cauza evicțiunii să nu fie cunoscută de cumpărător, (pag.4 din sentință, paragraful 8 și următoarele), după care a examinat aceste condiții reținând că: tulburarea de drept a cumpărătorilor s-a produs la data de .08.02.2008 când prin sentința civilă nr.695/08.02.2008 a Judecătoriei Suceava (f. 14 - 15 dosar) s-a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nbr.785/14.10.1994 emis pe numele recurentului-pârât, la cererea numitului P. G..

A mai reținut că prin constatarea nulității absolute a titlului de proprietate 785/1994 a recurentului-pârât, efectele nulității acestuia producându-se din chiar momentul încheierii actului juridic (1994), deci anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare cauza evicțiunii (nulitatea titlului de proprietate 785/1994) nu avea cum să fie cunoscută de către noi, cumpărătorii.

Apărarea recurentului-pârât că ei, cumpărătorii, s-au interesat de situația juridică a terenului, purtând discuții inclusiv cu terții evingatori P. G. și M., care i-au sfătuit să nu cumpere terenul în discuție, conform depoziției lui P. G. (f.68 dosar) nu poate fi primită, fiind contrazisă de celelalte probe administrate în cauză.

Așa cum au declarat și la interogatoriul civil (f.34 dosar fond) P. D. și M. i-au amenințat că le ocupă terenul după ce au încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1867/26 iunie 2003 și au intrat în posesia terenului, ei devenind proprietarii acestui teren, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3155/2.07.2004, deci ulterior cumpărării terenului în litigiu de către noi, de la recurentul-pârât, situație de fapt dovedită și cu declarația martorului S. M. (f.67 dosar), martorul P. G. (f.68 dosar) fiind interesat în cauză, motiv pentru care s-au opus la audierea lui. Deci nu putea să-le ceară să nu cumpere acest teren deoarece el nu a fost proprietar anterior cumpărării.

Ca urmare, au făcut dovada celor 3 condiții cumulative reglementate de art.1337 și urm. din Codul civil pentru atragerea răspunderii pentru evicțiune.

Referitor la buna credință a recurentului-pârât, la data vânzării, invocată prin cererea de recurs, au solicitat a se observa că legea, reglementând răspunderea vânzătorului pentru evicțiune, nu distinge după cum acesta a fost sau nu de bună credință sau de rea credință, iar unde legea nu distinge, nimeni nu poate distinge.

În ce privește motivul de recurs care privește întinderea obligațiilor pecuniare stabilite în sarcina recurentului-pârât.

Conform art.1341 cod civil, când vânzătorul este răspunzător de evicțiune, cumpărătorul, dacă este evins, are dreptul de a cere de la vânzător: 1) restituirea prețului; 2) fructele, dacă este dator a le întoarce proprietarului care 1-a evins; 3) spezele interese; 4) daune interese și spezele contractului de vânzare-cumpărare.

Referitor la întinderea suprafeței de teren vândută, așa cum s-au apărat și prin cererea de recurs acesta a fost de 1.500 mp, prețul pe care l-au achitat recurentului-pârât în anul 2003 fiind stabilit la această suprafață și nu la suprafața de 747 mp cum pretinde recurentul-pârât.

În ce privește momentul la care trebuie raportat prețul primit, diferența dintre preț și sporul de valoare, în mod nelegal pretinde recurentul că acesta trebuie raportat la data de 28.10.2005, deoarece evicțiunea nu s-a produs la acest moment ci în anul 2008 cum în mod temeinic și legal a reținut prima instanță.

De asemeni, terenul în litigiu nu este situat în extravilan, ci la data cumpărării 2003, era situat în intravilan, așa cum au dovedit cu documentația de urbanism nr.9627/1998, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local Ipotești nr.20/10.07.1998 (f.145 dosar fond), încât cuantumul despăgubirilor datorate de pârât este de 29.984 EURO, așa cum au motivat și în cererea de recurs și nu de 14.992 EURO cum a reținut prima instanță sau 9.330 EURO cum pretinde recurentul-pârât.

În ce privește spețele contractului de vânzare în sumă de 207 lei, în mod temeinic și legal a dispus prima instanță actualizarea acesteia cu rata inflației de la data plății (data încheierii contractului de vânzare-cumpărare) și până la restituirea acestei sume, pentru acoperirea integrală a prejudiciului suferit ca urmare a producerii evicțiunii, criticile pârâtului fiind vădit nefondate.

Nefondat este și motivul de recurs referitor la neaplicarea de către prima instanță a art.276 cod proc. civilă.

Conform art.276 cod proc. civilă invocat de pârâtul-recurent când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.

Având în vedere expresia folosită de legiuitor în art.276 cod proc. civilă „când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate în parte acest text își găsește aplicabilitatea doar atunci când pârâtul a făcut cerere reconvențională iar aceasta a fost admisă în tot sau în parte odată cu cererea principală. Ori, în speță nu s-a formulat cerere reconvențională de către pârât, deci nu sunt aplicabile prevederile art.276 cod proc. civilă.

Pe de altă parte, au făcut dovada cheltuielilor acordate, astfel încât nu se impune micșorarea acestora, nefiind incident nici art.274 alin.2 cod proc. civilă pe care recurentul-pârât nu 1-a invocat.

Pentru motivele expuse mai sus au solicitat respingerea recursului pârâtului ca nefondat și fiind dată culpa procesuală a recurentului-pârât au solicitat obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată din recurs.

În drept, au invocat disp. art.1337 și următoarele din vechiul cod civil, art.274 cod proc. civilă.

Examinând recursurile declarate de recurenți prin prisma motivelor invocate de către aceștia, ce pot fi încadrate în prev. de art. 304 pct.9 C.pr.civ., rap. la art- 3041 C.pr.civ, a actelor și lucrărilor dosarului precum și a textelor de lege incidente în speță, tribunalul reține că recursurile sunt nefondate pentru următoarele argumente:

Un prim motiv de recurs invocat de petent-recurent S. D. vizează respingerea de către prima instanță a excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Tribunalul reține însă că acest motiv de recurs este nefondat și că instanța de fond în mod corect a respins această excepție.

Astfel, în doctrină s-a stabilit că, în principiu, vânzătorul poate fi chemat să răspundă pentru tulburări de drept, provenind de la terți, dar numai tulburări a căror cauză este anterioară vânzării.

În speță, recurentul pârât pretinde fără temei că reclamanții au fost evinși de către P. G. și M., la data de 28.10.2005, când prin sentința civilă nr. 3504/28.10.2005 a Judecătoriei Suceava, rămasă irevocabilă, au fost obligați să le lase acestora, în deplină proprietate, terenul de 15 ari de la locul „Hrubă”, ce a format obiectul vânzării, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1867/26.06.2003, moment de la care, susțin ei că ar curge prescripția, fără ca ei să observe faptul că soții P. au devenit proprietarii terenului în litigiu, prin cumpărare de la vânzătorul P. I., prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3155/02.07.2004, deci ulterior cumpărării de către reclamanți a acestui teren, de la recurentul-pârât, astfel încât această pretinsă tulburare nu este anterioară vânzării.

Prima instanță ănsă, în mod just a reținut că termenul de prescripție a început să curgă de la 08.02.2008, când prin sentința civilă nr. 695 a Judecătoriei Suceava s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 785/1994 care a stat la baza încheierii contractului de vânzare cumpărare încheiat între părți.

Începând cu acest moment s-a produs o tulburare de drept care a dus la pierderea proprietății asupra terenului cumpărat, cauza fiind anterioară încheierii contractului, nulitatea operând retroactiv în privința titlului de proprietate nr. 785/1994, efectele nulității acestuia producându-se chiar din momentul emiterii lui, deci anterior încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1867/26.06.2003.

Neîntemeiată este și critica recurentului-pârât în ceea ce privește motivarea sentinței recurate, pe motiv că nu este conformă cu exigențele de motivare impuse de art. 261 al.1 pct.5 C.pr.civ și art. 6 CEDO, instanța de fond examinând îndeplinirea condițiilor răspunderii pentru evicțiune, conform art. 1337C.civil și următoarele așa cum rezultă din considerentele sentinței recurate, paginile 3-5.

Referitor la buna credință a recurentului-pârât la data vânzării, invocată prin cererea de recurs, este de reținut că legea nu distinge după cum acesta este de bună sau de rea credință, iar unde legea nu distinge nici judecătorul nu poate distinge.

Nici critica privind întinderea obligațiilor pecuniare stabilite în sarcina recurentului pârât nu este fondată.

Astfel, potrivit art. 1341 Cod civil când vânzătorul este răspunzător de evicțiune, cumpărătorul dacă este evins, are dreptul a cere de la vânzător: restituirea prețului, fructele, spezele (cheltuielile de judecată) și daune interese și spezele contractului de vânzare cumpărare.

Așadar, în mod corect a reținut instanța de fond că întinderea suprafeței de teren vândută a fost de 747mp, cum a susținut pârâtul și nicidecum suprafața de 1.500mp cum pretind reclamanții, aceasta întrucât deși în contractul autentificat sub nr. 1867/2003 apare ca obiect al vânzării suprafața de 1.500 mp, prin încheierea din 18.04.2003 s-a rectificat întinderea ei ca fiind de 747mp.

Față de această situație urmează a fi respins ca neîntemeiat motivul de recurs invocat de recurenți ce vizează aspectul întinderii suprafeței de teren vândută.

De asemenea, vă fi respinsă ca nefondată și critica reclamanților-recurenți care se referă la întinderea reparațiilor la care a fost obligat pârâtul, instanța de fond reținând în mod corect valoarea suprafeței de teren de 747mp ca fiind de 14.992 Euro, conform evaluării expertului.

Nu poate fi reținută aprecierea reclamanților potrivit căreia încheierea de rectificare contract (fila 33 ds. fond) ar fi opozabilă doar reclamantului L. D. nu și reclamantei L. C. câtă vreme acest act a fost înscris în Cartea Funciară, iar încheierea de CF nu a fost atacată de către reclamanți pe calea plângerii prev. de art. 50 din Legea nr.7/1996.

Constată tribunalul că instanța de fond nu a fost investită nici pe calea principală și nici pe cale de excepție cu vreo cerere vizând verificarea valabilității acestei încheieri, astfel încât aceasta produce efecte juridice opozabile părților la care se referă.

Referitor la spezele contractului de vânzare-cumpărare în mod legal instanța de fond a dispus actualizarea sumei cu rata inflației de la data plății și până la restituirea sumei pentru acoperirea integrală a prejudiciului suferit ca urmare a producerii evicțiunii astfel încât criticile pârâtului vor fi înlăturate ca nefondate.

Nefondat este și motivul de recurs referitor la neaplicarea de către prima instanță a art.276 cod proc. civilă.

Pe de altă parte, reclamanții au făcut dovada cheltuielilor acordate și nu se impune micșorarea acestora, nefiind incident nici art.274 alin.2 cod proc. civilă pe care recurentul-pârât nu 1-a invocat.

Față de toate aceste considerente, cele două recursuri urmează a fi respinse ca nefondate, în temeiul disp. art. 312 C.pr.civ, iar hotărârea instanței de fond va fi menținută ca fiind temeinică și legală.

Pe cale de consecință vor fi respinse și cererile recurenților de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat și taxă de timbru avansată în faza judecății recursurilor, ca nefondată, nefiind îndeplinite cerințele prev. de art. 274 Cod Procedură Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE :

Respinge recursurile formulate de reclamanții L. D. și L. C., ambii domiciliați în . Suceava și pârâtul S. D., domiciliat în mun. Suceava, ..4 A, împotriva sentinței civile nr. 1995 din data de 22 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 23 IANUARIE 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C. M. F. L. G. F.

N. F.

GREFIER,

Ș. L.

Red. C.M.N.

Jud. fond. B. C.

Tehnored. Ș.L.G./ Ex.2.

← Expropriere. Sentința nr. 1640/2014. Tribunalul SUCEAVA		Pretenţii. Decizia nr. 67/2014. Tribunalul SUCEAVA →

Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 169/2014. Tribunalul SUCEAVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 169/2014. Tribunalul SUCEAVA