Pretenţii. Decizia nr. 67/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 67/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 14-01-2014 în dosarul nr. 1160/314/2013
DOSAR NR._ PRETENȚII
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 67
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 14 IANUARIE 2014
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE M. T.
JUDECĂTOR C. M.
JUDECĂTOR D. D.
GREFIER C. D. I.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul M. S.- prin primar I. L. împotriva sentinței civile nr. 3394 pronunțată la data de 28.05.2013 de Judecătoria S., în dosarul nr._, intimat fiind pârâtul C. T. A. I. C. S.- reprez. prin J. D.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare cu părțile, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului și constatând recursul în stare de judecată, rămâne în pronunțare asupra acestuia.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
T R I B U NA L U L
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. sub nr._/314/2011 din data de 02.11.2011, reclamantul M. S. – prin primar I. L. a chemat în judecată pârâtul C. T. „A. I. C.” S., solicitând obligarea acestuia la restituirea sumei de 40.740 lei încasată necuvenit cu titlu de cheltuieli personal, utilizată pentru plata „spor de ecran”, precum și la restituirea sumei de 7800 lei încasată necuvenit cu titlu de cheltuieli personal, utilizată pentru plata „indemnizației de conducere”.
În motivare, reclamantul a arătat că suma prevăzută la pct.1 din cerere a fost virată în contul pârâtei, la cererea acesteia, în cursul anului 2009, cu titlu de „cheltuieli de personal”, fiind întrebuințată de către unitatea școlară pentru plata „sporului de ecran” și, urmare a controlului efectuat de către auditorii Curții de Conturi, prin Decizia nr.50/74 din 22.12.2010, s-a constatat că sumele menționate au fost plătite de către ordonatorul principal de credite ilegal unității școlare, astfel încât i s-a impus recuperarea acestor sume.
Cu privire la suma solicitată spre restituire la capătul al doilea al cererii, reclamantul a precizat că aceasta a fost virată pârâtei în cursul anului 2009 cu titlu de cheltuieli de personal, fiind întrebuințată de către ordonatorul terțiar de credite pentru plata „indemnizației de conducere”, iar în Decizia Curții de Conturi nr._ se arată clar că și această sumă a fost solicitată de către unitatea școlară în mod nelegal, fundamentarea sa fiind în contradicție cu dispozițiile legale în vigoare.
Reclamantul a învederat faptul că a somat unitatea școlară, solicitând restituirea sumei ce reprezintă obiectul prezentei cereri de judecată, însă aceasta nu a înțeles să returneze suma încasată necuvenit și nelegal.
În drept, reclamantul a invocat disp. art. 1341, 1635 și urm. Cod civil, art. 112 Cod procedură civilă.
Legal citată, pârâta a depus întâmpinare la dosar (f.10 ds.fd.), prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei S., arătând că natura acțiunii de față nu poate fi disociată de temeiul plăților efectuate către angajații săi (drepturi salariale), încât analiza caracterului datorat sau nu al sumelor plătite cu titlu de spor de ecran și de indemnizație de conducere și, implicit, a existenței sau nu a unei baze legale pentru cheltuiala cu plata drepturilor salariale angajată și efectuată din bugetul ordonatorului principal de credite nu ar putea fi realizată decât de instanța de dreptul muncii, respectiv de completele specializate în conflictele de muncă din cadrul Tribunalului S..
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare (f.43 ds.fd.), prin care a solicitat respingerea excepției invocate de pârâtă.
Prin sentința civilă nr. 2296 din data de 15.05.2013 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._/314/2011, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei S. și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului S..
Prin sentința nr. 13 din 11.01.2013 pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel S. – Secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei S..
Dosarul a fost reînregistrat sub nr._ din data de 04.02.2013.
Pârâta a formulat completări la întâmpinare (f.8), prin care a invocat excepția lipsei calității procesual active a Municipiului S., motivat de faptul că, potrivit art. 21 al.1 și 2 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, în sistemul bugetar național, calitatea de ordonator principal de credite al bugetului local o deține primarul unităților administrativ-teritoriale, iar potrivit art. 63 al.1 lit.c din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, primarul îndeplinește atribuții referitoare la bugetul local, iar conform art. 63 al.4 lit.a din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, primarul îndeplinește atribuții referitoare la bugetul local, iar potrivit art. 63 al.4 din Legea nr. 215/2001, primarul exercită funcție de ordonator de credite, funcție care se realizează în nume propriu de către primar și implică responsabilitatea unipersonală, directă și totală a acestuia față de utilizarea banului public.
A susținut pârâta că unitatea administrativ-teritorială nu are calitate în a solicita restituirea sumelor utilizate pentru plata „sporului de ecran” și a „indemnizației de conducere”, această prerogativă având-o doar primarul.
Totodată, pârâta a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, precizând că pârât în cauză nu poate fi unitatea de învățământ, ci doar directorul acesteia, în calitatea sa de ordonator de credite, care răspunde de necesitatea, oportunitatea și legalitatea angajării și a utilizării creditelor bugetare, în limita și cu destinația aprobate prin bugetul propriu.
Tot pe cale de excepție, pârâta a invocat lipsa de obiect a acțiunii, având în vedere Legea nr. 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.
Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare (f.12 ds.fd.), prin care a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale active, ca nefondată, motivat de faptul că cererea de chemare în judecată este formulată în numele Municipiului S., dar prin primar, încadrându-se la prevederile art. 21 din Legea nr. 273/2006.
De asemenea, reclamantul a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, ca nefondată, în condițiile în care, în cererea de chemare în judecată, a arătat exact persoana cu care înțelege să se judece, respectiv unitatea școlară, prin director.
Cu privire la excepția lipsei de obiect a acțiunii, reclamantul a solicitat respingerea acesteia, ca nefondată, arătând că obiectul acțiunii este restituirea unei sume de bani achitate nedatorat către unitatea școlară, iar scopul pentru care au fost utilizate aceste sume de bani este adiacent în raport cu scopul acțiunii.
Reclamantul a precizat că temeiul juridic al prezentei acțiuni sunt disp. art. 992-993 din Vechiul Cod civil, care reglementează plata nedatorată.
Prin încheierea de ședință din data de 16 aprilie 2013, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, invocate de pârâtă, ca neîntemeiate și a calificat excepția nulității cererii pentru lipsa obiectului, ca fiind o apărare de fond.
Prin sentința civilă nr.3394/28.05.2013, Judecătoria S. a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul M. S. prin primar, în contradictoriu cu pârâta C. tehnic „Alexadru I. C.” S. prin director J. D. și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
În cadrul deciziei nr. 50/74 din 22.12.2010 a Camerei de Conturi a județului S. (f. 33), se menționează că s-au evidențiat erori de legalitate și regularitate privind acordarea, în baza contractului colectiv de muncă/acordului colectiv, cât și a dispozițiilor ordonatorului principal de credite a unor sporuri și alte drepturi salariale care nu sunt reglementate prin dispoziții legale, respectiv la ordonatorii terțiari de credite: spor de ecran, și alte drepturi salariale acordate, ca urmare a aplicării acestora asupra indemnizației de conducere. Se mai menționează că au fost încălcate, printre altele, și art.1 al. (2) și anexele 4.2 și 4.4 din OG 15/2008 și art. 8 din H.G. nr. 281/17.06.1993. În baza acestei decizii reclamantul a formulat prezenta acțiune.
Reclamantul și-a motivat acțiunea pe art. 992-993 C.civ. (vechi) privind plata nedatorată (f. 13, dos. nr. 1160/2013). Conform art. 3 din Legea nr. 71/2011 „actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor”, dispoziție reiterată și de art. 6 al. 2 C.civ. În consecință, analiza raporturilor dintre părți se va face prin raportare la dispozițiile în vigoare la data încasării și virării sumelor de bani, respectiv a legislației anterioare.
Conform art. 993 din vechiul Cod civil, în continuare aplicabil în cauza dedusă judecății prin prisma art. 6 din Noul Cod Civil, instanța reține că acela care, din eroare, crezându-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetițiune în contra creditorului. Art. 1092 C.civ. instituie principiul potrivit cu care “orice plată presupune o datorie, ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetițiunii”.
Așadar, plata nedatorată poate fi definită ca fiind executarea de către o persoană a unei obligații la care nu era ținută și pe care a făcut-o fără intenția de a plăti datoria altuia. Prin efectuarea unei plăți nedatorate se naște un raport juridic în temeiul căruia plătitorul (solvensul) devine creditorul unei obligații de restituire a ceea ce el a plătit, iar beneficiarul plății (accipiensul) este debitorul aceleiași obligații.
Totodată, art. 992 C.civ. instituie obligația de restituire a accipiensului: „cel ce din eroare sau cu știință primește ceea ce nu-i este debit este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit”
Așadar, reclamantul M. S., aplicând disp. art. 129 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în sensul că cel care emite o pretenție are obligația de a o proba, avea obligația de a face dovada îndeplinirii următoarelor condiții: a) prestația să fi fost făcută cu titlu de plată, b) datoria pentru care s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic în raporturile dintre solvens și accipiens, c) plata să fi fost făcută din eroare, respectiv solvensul să fi avut credința eronată că este debitor al accipiensului.
Analizând condițiile plății nedatorate raportat la prezenta cauză, instanța de fond a reținut că într-adevăr reclamantul a efectuat o plată către pârâtul C. T. „Al. I. C.” S., în sumă de 40.740 lei cu titlu de cheltuieli de personal (spor de ecran) și suma de 7.800 lei cu titlu de cheltuieli personal - „indemnizație de conducere” (f. 14), aspect necontestat de părți.
Dacă în ceea ce privește efectuarea plății instanța de fond a reținut că este îndeplinită această condiție, în ceea ce privește elementul subiectiv al plății nedatorate, s-a reținut că acesta nu este susținut de probele administrate.
Instanța de fond a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada că datoria pentru care s-a făcut plata nu a existat din punct de vedere juridic în raporturile dintre reclamant și pârât și nici a faptului că plata ar fi fost efectuată din eroare.
Dimpotrivă, s-a reținut că sumele a căror restituire se solicită (plătite cu titlu de spor de ecran și indemnizație de conducere) au fost plătite de reclamant cu bază legală.
Astfel, art. 241 alin. (1) lit. c din Codul muncii coroborat cu art. 11 alin.(1) lit.c din Legea nr. 130/1996 reglementează opozabilitatea clauzelor contractului colectiv de muncă în favoarea salariaților încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
S-a mai reținut că, potrivit art. 13 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură, hotărârile comisiilor paritare sunt obligatorii pentru părți.
În plus, conform art. 36 lit. d și art. 43 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ se pot acorda drepturi salariale suplimentare, respectiv un spor de 10-30% la salariul de bază pentru personalul muncitor care lucrează în condiții deosebite și speciale, iar potrivit art. 41 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007-2010 părțile contractante sunt de acord ca in perioada următoare să acționeze pentru includerea unor sporuri în salariul de baza, care să reprezinte retribuția pentru munca prestata și condițiile de la locul de muncă, astfel încât salariul de bază să aibă pondere majoritară în salariu. Sporurile minime ce se acordă în condițiile prezentului contract sunt: a) pentru condiții deosebite de munca, grele, periculoase sau penibile, 10% din salariul de baza.
Prin Hotărârea nr. 2/14.04.2008 a Comisiei Paritare la nivelul ISJ S. (f. 19 ds.fd.) s-a decis ca începând cu 1.05.2008 să se acorde un spor între 10-30% calculat la salariul de bază pentru personalul din unitățile școlare de învățământ sau inspectoratul școlar care lucrează la calculator. Sporul urma să fie acordat în funcție de timpul lucrat la calculator, pe baza buletinului de determinare prin expertizare a locurilor de muncă emis de Autoritatea de Sănătate Publică, a hotărârii Consiliului de administrație al unității de învățământ/inspectoratului școlar și a deciziilor emise în acest sens.
De asemenea, Consiliul de administrație al pârâtei C. T. „Al. I. C.” S. a decis, în baza cererilor formulate și conform procesului verbal din data de 27.05.2008 acordarea sporului de ecran mai multor persoane printre care: inginerul de sistem (30%), serviciul secretariat, contabilitate, director și director adjunct (25%), catedra tehnică și coordonatorii de proiecte care au în încadrare disciplinele CAD, SSM și proiecte (10%) (f.23 ds.fd.).
În favoarea beneficiarilor sporului de ecran au fost emisă decizia nr. 31 din 09.05.2008 (f. 24 ds.fd.) prin care se statua acordarea acestui spor salarial, decizie care s-a întemeiat pe concluziile Buletinului de determinare prin expertizare a locurilor de muncă nr. 215/05.05.2008 ale Autorității de Sănătate Publică S. (f.21 ds.fd.).
Potrivit mențiunilor din buletinul amintit, personalul din locurile de muncă: secretariat (3 pers.), contabilitate (4 pers.), direcțiune (3 pers.), laborator informatică (8 pers.), laborator tehnic (5 pers.), bibliotecă (1 pers.) lucrează în condiții de expunere la ecrane fluorescente, lumină vizibilă discontinuă și degajare de ozon de la tuburile catodice suprasolicitând acuitatea vizuală, putând favoriza apariția de tulburări neurologice și oftalmologice, recomandându-se, printre altele, acordarea de sporuri salariale.
Susținerea reclamantului în sensul că pârâtul C. T. „Al. I. C.” S. a procedat la acordarea unor sporuri mai mari decât cele revăzute prin legislația în vigoare este neîntemeiată, având în vedere că dispozițiile H.G. nr. 281/1993 la care face referire reclamantul (și care reglementează un spor de maxim 15%) trebuiesc interpretate în concordanță cu modificările legislative intervenite și anume prevederile Codului muncii adoptat în anul 2003, contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007-2010 și contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ pentru aceeași perioadă.
Față de cele ce preced, instanța de fond a observat că la data efectuării plății de 40.740 lei cu titlu de cheltuieli de personal, datoria reclamantului de plată a acestei sume exista din punct de vedere juridic.
În plus, nu s-a putut reține eroarea reclamantului la efectuarea acestei plăți, de vreme ce însuși reclamantul a recunoscut că această plată a fost efectuată pe baza solicitării pârâtei aprobată de reclamant, în calitate de ordonator de credit (or, nimeni nu poate invoca propria culpă în susținerea intereselor sale). Așadar, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei s-a constatat că reclamantul nu a fost în eroare sub acest aspect, efectuând plata în cunoștință de cauză, cu titlu de cheltuieli de personal.
În ceea ce privește indemnizația de conducere în cuantum de 7.800 lei, instanța de fond a apreciat că această sumă a fost plătită de reclamantă cu bază legală, indemnizația de conducere aferentă funcției de administrator patrimoniu-contabil șef fiind corect plătită, funcția fiind una de conducere și nu una de execuție.
Funcția de administrator financiar - patrimoniu se utilizează începând cu data de 24.09.2004, o dată cu . OUG 68/2004 în aplicarea Ordinului MEC 4847 bis/01.01.2004 privind aprobarea Metodologiei pentru utilizarea funcției didactice auxiliare de administrator financiar( patrimoniu) și echivalarea acesteia cu funcțiile de specialitate prevăzute de cap. I lit. a și c din anexa V/1 și cu unele funcții cuprinse în anexa V/2 la OUG 191/2002.
În reglementarea acestei metodologii, funcția de administrator financiar (patrimoniu) este o funcție didactică auxiliară în cadrul instituțiilor și unităților de învățământ, al unităților conexe și al unităților subordonate MEC, pentru activitățile care cuprind atribuții și sarcini cu specific financiar contabil, normare salarizare, investiții, reparații, aprovizionare și administrare. Este o funcție de conducere, echivalentă cu funcția de consilier, expert grad I, inginer, economist grad I A.
Potrivit art. 2 și 3 din Ordonanța 11/2007, modul de calcul al salariului personalului didactic auxiliar, act normativ cu aplicabilitate și în anul 2009, pentru funcția de administrator financiar patrimoniu, se utilizează funcția didactică auxiliară din grila-anexa 3 din OG 15/2008, modif. prin OUG 151/2008, la care se calculează indemnizația de conducere în procentul stabilit, cu respectarea anexei VI/1a la OG 10/2008.
Conform art. 15 al. (1) Legea 330/2009, pentru personalul care ocupă o funcție de conducere, diferențierea salariilor de bază se face potrivit art. 13, utilizându-se două niveluri de salarizare corespunzătoare celor două grade, respectiv trepte de salarizare în cazul funcționarilor publici, care conțin indemnizația de conducere, sporul de vechime, precum și sporurile cuprinse în coeficienții de ierarhizare, prevăzuți în anexele la prezenta lege. De asemenea, raportat la disp. Legii 330/2009, Anexa II/1.3, funcția de contabil-șef (administrator financiar) este o funcție de conducere în cadrul învățământului preuniversitar, cu indemnizație de conducere, funcția având inclusă în salariul de bază indemnizația de contabil șef.
Astfel, instanța de fond a reținut că indemnizația de conducere a admnistratorului financiar II S – contabil șef a fost acordată în baza Ordinului Ministerului Educației pentru aprobarea metodologiei de utilizare a funcției didactice auxiliare de administrator financiar (patrimoniu) și echivalarea acesteia cu funcțiile pentru activitatea de specialitate din anexa V/1 Cap. I lit.a și c din OUG 191/2002 .
Potrivit adresei nr. 812 din 21.10.2010 (f. 30 ds.fd.) emisă de ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, funcția de admministrator financiar a fost introdusă în legislația salarizării personalului din învățământ din anul 2004 prin OUG 68/2004, fiind echivalentă cu funcția de economist, contabil, referent, consilier, inginer prin Ordinul Ministrului 4847 bis/ 2004.
Potrivit adresei nr. 448/25.01.2006 (f. 26 ds. fd.) a Inspectoratului Județean S. și în baza hotărârii Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean S., pârâtul a fost încadrat în categoria I ca instituție de învățământ ordonator terțiar de credite și s-a stabilit că persoana încadrată pe funcția de administrator financiar (patrimoniu) - contabil șef va avea o indemnizatie de conducere de 30% dacă îndeplinește condițiile de ocupare a acestui post, conform Legii Contabilitășii nr. 82/1991.
În baza adresei Inspectoratului Școlar Județean S. nr. 448/2006, Legii Contabilității nr. 82/1991 și Statutul de personal nr. 7450/2005 a fost emisă decizia nr. 1 din 11.01.2006 (f. 27 ds.fd.) prin care se statua acordarea contabilului șef a unei indemnizații de conducere de 30% aplicată salariului de încadrare.
Instanța de fond a mai reținut că prin Statutul de personal emis și aprobat de Inspectoratul Școlar Județean S. este inclusă și funcția de administrator financiar - contabil șef, pârâtul având decizie pentru contabil șef (f. 27 ds.fd.).
În speță s-a făcut doar dovada efectuării unei plăți, dar nu și împrejurarea că datoria în vederea căreia s-a făcut plata nu exista și nici că plata a fost făcută din eroare. De asemenea, adresa nr. 6992 din 06.10.2011 (f. 14 ds.fd.) nu reprezintă o recunoaștere a pretențiilor, așa cum susține reclamanta, fiind doar o justificare a modului de întrebuințare a sumelor.
În aceste condiții, nefiind îndeplinite condițiile plății nedatorate, instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului M. S. prin primar formulată în contradictoriu cu pârâtul C. T. „Al. I. C.” S..
În virtutea principiului disponibilității instanța de fond a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței mai sus-menționate, a formulat recurs reclamantul M. S. - prin primar I. L., solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii, pentru următoarele considerente:
În fapt, prin cererea formulată M. S. a solicitat obligarea unității școlare la restituirea sumei de 40.740 lei utilizată pentru plata sporului de ecran și suma de 7.900 lei utilizată nelegal, pentru plata indemnizației de conducere în cursul anului 2009.
Respingând acțiunea municipalității, instanța a reținut că în cauza de față nu sunt întrunite condițiile restituirii în temeiul prevederilor art. 992, 993 din vechiul cod civil care reglementează situația „plății nedatorate".
Consideră că soluția instanței de fond este nelegală, dată cu interpretarea eronată a dispozițiilor legale invocate pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor dispozițiilor art. 992,993 vechiul Cod Civil, plata nedatorată presupune executarea din eroare de către o persoană a unei obligații de care nu era ținută și pe care a făcut-o fără intenția de a plăti datoria altuia. Mai mult, se impune, în cadrul acestei instituții de drept, ca cel care a făcut plata să fi fost în eroare, respectiv solvensul să fi avut credința eronată că este debitor al accipiensului.
Ori, în privința sumei de bani a cărei restituire o solicită, aceste condiții legale mai sus enunțate sunt pe deplin îndeplinite. Astfel, lunar, unitatea școlară a remis către instituția reclamantului necesarul pentru achitarea „cheltuielilor de personal", fără a face precizări dacă în cuprinsul acestor sume se cuprind sau nu sporuri ori indemnizații stabilite unilateral, la nivelul conducerii unității.
A afirmat instanța de fond în motivarea sentinței că nu a făcut dovada erorii în care s-au aflat la momentul plății. Ori, atât în cererea introductivă cât și în Decizia Curții de Conturi depusă la dosarul cauzei se arată clar că plata acestor sporuri și indemnizații a fost stabilită unilateral de către unitatea școlară fără încuviințarea sau măcar notificarea prealabilă a ordonatorului principal de credite.
Mecanismul de finanțare a unităților de învățământ din fonduri de la bugetul local poate fi lesne înțeles având în vedere că punctul de plecare îl reprezintă solicitarea unității școlare de acordare lunară a fondurilor necesare cheltuielilor de personal, solicitarea pe care unitatea administrativ teritorială o îndeplinește prin emiterea dispozițiilor de finanțarea. Suma ce face obiectul acțiunii a fost achitată unității școlare pe parcursul întregului an, eșalonat, în funcție de cuantumul sporurilor și indemnizațiilor achitate de unitatea de învățământ. Cu alte cuvinte, solicitarea unității școlare de suplimentarea a fondurilor nu a fost susținută cu referat sau alt înscris care să motiveze această suplimentare sau să exemplifice utilizarea sumelor în scopul achitării de sporuri sau indemnizații.
Între instituția reclamantei și unitatea școlară este obligația legală a municipalității de a finanța unitatea de învățământ. în cadrul îndeplinirii acestei obligații legale, M. S. a virat către unitatea școlară sumele necesare achitării cheltuielilor de personal. Dar, făcând plata în baza cererilor unității școlare, municipalitatea a achitat în plus către aceasta, din eroare, suma de 48.540 lei, sumă pe care unitatea școlară a folosit-o în scopul unor plăți suplimentare, respectiv sporuri și indemnizații.
A arătat instanței de fond că suma utilizată de ordonatorul terțiar de credite pentru plata ului de ecran aceasta a fost determinată prin aplicarea la salariul de bază a unor procente inse între 20% - 30% din salariul de bază. Ori, art. 8 alin. c din HG nr. 281/17.06.1993, cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, reglementează un spor de „până la 15% din salariul de bază". Prin urmare, acordând un spor de ecran în cuantum de 20%-30% din salariul de bază, ordonatorii terțiari de credite încălcat dispozițiile art. 8 lin. C din HG nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, act normativ în vigoare în anul 2010, care prevede un spor de până 15% din salariul de bază, pentru condițiile grele de muncă, și, de asemenea art. 14 din legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că „Nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugete și nici nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială".
În ceea ce privește natura indemnizației de conducere achitată de unitatea școlară, în Decizia Curții de Conturi se arată clar că această sumă a fost solicitată de către unitatea școlară în mod nelegal, fundamentarea sa fiind în contradicție cu dispozițiile legale în vigoare. în concret, în cursul anului 2009 la C. tehnic de Industrie Alimentară S. s-au acordat drepturi salariale, reprezentând indemnizație de conducere în procent de 30% din salariul de bază persoanei încadrate pe funcția de administrator financiar cu atribuții în domeniul financiar. Ori, OG nr. 4/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului didactic din unitățile și instituțiile de învățământ, salarizate potrivit Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic - în vigoare la momentul anului 2009, nu prevede pentru funcția de administrator financiar indemnizație de conducere. Indemnizațiile pentru persoanele care ocupă funcții de conducere specifice, precum și indemnizațiile pentru îndeplinirea unor activități specifice învățământului sunt prevăzute în anexele nr. 4.2 și 4.4, din OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 si 2009 personalului din învățământ. Potrivit acestor reglementări, în cadrul unitățile de învățământ preuniversitar, funcțiile de conducere care pot beneficia de indemnizația de conducere sunt cele de director, director adjunct și secretar. Funcția de administrator financiar nu este cuprinsă în categoria funcțiilor de conducere, pentru a beneficia de indemnizația de conducere.
Pentru considerentele de mai sus, în condițiile în care, din eroare, s-a făcut plata unei sume de bani către unitatea școlara fără temei legal, consideră că cererea de restituire apare ca îndreptățită, motiv pentru care a solicitat admiterea prezentului recurs și, pe cale de consecință, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept, a invocat disp. art. art. 3041 Cod procedură Civilă.
Pârâtul intimat C. T. A. I. C. S., deși legal citat, nu a depus la dosar întâmpinare și nu a împuternicit un reprezentant sau un apărător pentru a-și preciza poziția față de recursul formulat de reclamant.
Examinând sentința civilă recurată prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și prin raportare la prevederile art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:
Prezenta acțiune are ca obiect cererea promovată de reclamantul recurent M. S. prin Primar și se solicită obligarea pârâtei intimate la restituirea sumei de sumei de 40.740 lei încasată necuvenit cu titlu de cheltuieli personal, utilizată pentru plata „spor de ecran”, precum și la restituirea sumei de 7.800 lei încasată necuvenit cu titlu de cheltuieli personal, utilizată pentru plata „indemnizației de conducere”, sume încasate necuvenit în cursul anului 2009, temeiul de drept al acțiunii fiind art. 992 – 993 Codul civil de la 1864, sub imperiul căruia au luat naștere raporturile juridice deduse judecății.
Potrivit art. 992 Cod civil, cel ce, din eroare sau cu știință, primește aceea ce nu-i este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit.
Art. 993 Cod civil prevede că acela care din eroare, crezându-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetițiune în contra creditorului.
În cadrul procesual stabilit de către reclamant în considerarea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, instanța de fond a procedat la o analiză a condițiilor impuse de textele de lege menționate, conchizând în conformitate cu doctrina și practica în materie, că art. 992 și 993 trebuie interpretate și aplicate prin raportare la art. 1092 Cod civil de la 1864, care constituie concretizarea practică a principiului în conformitate cu care “orice plată presupune o datorie, ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetițiunii”.
Din coroborarea textelor de lege, tribunalul constată că judecătorul fondului în mod corect a reținut că plata nedatorată poate fi asimilată cu executarea de către o persoană a unei obligații la care nu era ținută și pe care a făcut-o fără intenția de a plăti datoria altuia, cu consecința nașterii unui raport juridic în considerarea căruia plătitorul devine creditorul unei obligații de restituire a ceea ce el a plătit, iar beneficiarul plății este debitorul aceleiași obligații, din raționamentul urmat rezultând fără echivoc, condițiile plății nedatorate, astfel: prestația să fi fost făcută cu titlu de plată, datoria pentru care s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic în raporturile dintre solvens și accipiens, plata să fi fost făcută din eroare, respectiv solvensul să fi avut credința eronată că este debitor al accipiensului.
Raportând aceste împrejurări la susținerile recurentului reclamant, tribunalul constată că, prin criticile susținute în motivele de recurs, practic, se invocă propria culpă a recurentului, atunci când a arătat că a emis dispozițiile privind finanțarea unității școlare la solicitarea acesteia, în condițiile în care pârâta-intimată nu a făcut precizări privind natura sumelor cu titlu de cheltuieli de personal, în sensul că aceasta nu a arătat că sumele solicitate includ sporuri ori indemnizații stabilite de unitatea școlară.
În legătură cu această împrejurare, este de observat că instanța de fond, prin raportare la ansamblul probator administrat în cauză, a concluzionat în mod temeinic și legal, că reclamantul a efectuat plăți către pârâta C. T. A. I. C. S., cu titlu de cheltuieli de personal, fiind astfel dată condiția plății, împrejurare necontestată de nici o parte.
În ceea ce privește însă, inexistența datoriei din punct de vedere juridic, în sarcina reclamantului recurent, o asemenea împrejurare nu rezultă din probele administrate în cauză, după cum nu rezultă nici faptul că plata a fost făcută din eroare, în condițiile în care această operațiune juridică a avut o bază legală, respectiv Hotărârea nr. 2/14.04.2008 a Comisiei Paritare la nivelul IȘJ S., prin care s-a decis ca începând cu 1.05.2008 să se acorde un spor între 10-30% calculat la salariul de bază pentru personalul din unitățile școlare de învățământ sau inspectoratul școlar care lucrează la calculator, sporul urmând să fie acordat în funcție de timpul petrecut la calculator, pe baza buletinului de determinare prin expertizare a locurilor de muncă emis de Autoritatea de Sănătate Publică, a hotărârii Consiliului de administrație al unității de învățământ/inspectoratului școlar și a deciziilor emise în acest sens.
Nu în ultimul rând, trebuie de precizat că Decizia nr. 50/74 din 22 decembrie 2010, emisă de Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi S. deși menționează acordarea, de către ordonatorii terțiari de credite, respectiv de către C. T. A. I. C. S. sporului de ecran, a indemnizației de conducere pentru administratorul financiar și alte drepturi salariale, ca urmare a aplicării acestora asupra indemnizației de conducere, nu concretizează cuantumul acestei sume, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu cuantifică în mod cert, care este suma plătită cu titlu de spor de ecran, care este suma plătită cu titlu de indemnizație de conducere, nu concretizează care sunt „alte drepturi salariale”, cu precizarea că nici unul din aceste elemente nu este arătată în mod cert, nici de către recurentul reclamant nici în acțiune, și nici prin motivele de recurs.
De asemenea, nu se menționează nici persoanele care ar fi beneficiat de asemenea sume, pretențiile fiind susținute la modul generic.
În atare împrejurări, nu se poate vorbi despre o interpretare eronată a dispozițiilor legale invocate de către reclamantul recurent, după cum nu se poate susține nici greșita aplicare a legii, în condițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Prin urmare, instanța de fond, temeinic și legal, a reținut că, în speță, s-a demonstrat doar efectuarea unei plăți, nu și faptul că datoria în vederea căreia s-a făcut plata nu exista și nici că plata a fost făcută din eroare, tribunalul înlăturând criticile aduse prin recursul formulat, ca nesusținute.
Față de cele ce preced, în considerarea art. 3041 Cod procedură civilă, raportat la art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul M. S. - prin primar I. L., cu sediul în mun. S., jud. S., împotriva sentinței civile nr. 3394 pronunțată la data de 28.05.2013 de Judecătoria S., în dosarul nr._, intimat fiind pârâtul C. T. A. I. C. S.- reprezentat prin J. D., cu sediul în S., Calea Unirii, nr. 49, jud. S...
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14.01.2014.
Președinte, M. T. | Judecător, C. M. | Judecător, D. D. |
Grefier, C. D. I. |
RED. M.C.
JUD. A. C.
TEHNORED.ICD
2EX – 19.02.2014
| ← Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 169/2014.... | Partaj judiciar. Decizia nr. 69/2014. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
