Expropriere. Sentința nr. 699/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 699/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 15-04-2014 în dosarul nr. 8047/86/2013
Dosar nr._ - expropriere -
RO M ÂN I A
TRIBUNALUL SUCEAVA
S E C Ț I A C I V I L Ă
SENTINȚA NR. 699
Ședința publică din 15 APRILIE 2014
Președinte: M. C.
Grefier: P. I.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror A. L.
Pe rol judecarea acțiunii civile având ca obiect expropriere formulată de reclamanții C. D. și C. E. cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet avocat C. D.-A. din ., jud. Suceava în contradictoriu cu pârâtul S. R. – reprezentat Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – Direcția regională de Drumuri și Poduri Iași cu sediul în mun. Iași, .. 19, jud. Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat C. D.-A. pentru reclamanți și avocat R. S. care substituie pe avocat N. L. pentru pârât, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că pârâtul a formulat și depus la dosar obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză, sens în care acordă cuvântul cu privire la aceste obiecțiuni.
Apărătoarea pârâtului solicită admiterea obiecțiunilor așa cum au fost formulate și refacerea raportului de expertiză.
Apărătorul reclamanților solicită respingerea obiecțiunilor ca neîntemeiate.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea obiecțiunilor la raportul de expertiză, așa cum au fost formulate.
Instanța, având în vedere că raportul de expertiză a fost efectuat de către o comisie formată din trei experți, din care unul dintre ei a fost propus de pârât, aceasta având posibilitatea să-și exprime punctul de vedere cu privire la concluziile lucrării, respinge obiecțiunile ca neîntemeiate.
Întrebați fiind, apărătorii părților, precizează că nu mai au de formulat cereri de probe ori alte cereri, iar instanța constatând cercetarea judecătorească încheiată și acțiunea în stare de judecată, acordă cuvântul cu privire la fondul pricinii.
Apărătorul reclamanților solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, modificarea în parte a hotărârii contestată și obligarea pârâtului la plata despăgubirilor, așa cum au fost constatate prin raportul de expertiză efectuat în cauză.
Totodată solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat și onorariu experți.
Apărătoarea pârâtului solicită respingerea acțiunii ca nefondată, având în vedere că prin hotărârea de expropriere despăgubirile au fost corect stabilite.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea cererii reclamantului ca neîntemeiată, cu motivarea că despăgubirile au fost corect calculate.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 25 iulie 2013 și înregistrată sub nr._, reclamanții C. D. și C. E. cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet avocat C. D.-A. din ., jud. Suceava în contradictoriu cu pârâtul S. R. – reprezentat Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – Direcția regională de Drumuri și Poduri Iași cu sediul în mun. Iași, .. 19, jud. Iași, au formulat contestație la expropriere împotriva Hotărârii nr. 176 din 22.11.2011 dată în Dosarul nr. 98/2011 de către Comisia de Verificare a Drepturilor de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor a Comunei Șcheia și au solicitat să se verifice temeinicia ei cu privire la cuantumul despăgubirilor cu care nu sunt de acord, acestea fiind calculate la un preț mult inferior față de prețul de piață, a valorii de înlocuire și a prețului solicitat de noi, să se dispună anularea parțială a Hotărârii sub aspectul despăgubirilor acordate, obligarea expropriatorului Stătu! R. reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași la plata acestora raportat la prețul de piață a imobilului expropriat de 20 euro pe mp, în sumă de 18.860 euro; obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri reprezentând prejudiciul rezultat din imposibilitatea utilizării conform cu destinația agricolă a parcelelor afectate de zona de protecție a șoselei de centură și a prejudiciului rezultat din diminuarea valorii terenului rămas în urma exproprierii; cu cheltuieli de judecată.
În motivare au arătat următoarele:
În fapt, prin Hotărârea nr. 176 din 22.11.2011 s-a dispus exproprierea suprafeței de 943 mp, identică cu parcela nr._ a Comunei Cadastrale Șcheia, rezultată dezmembrarea parcelei nr.1939/1 din C.F._.
Imobilul a fost expropriat conform Hotărârii de Guvern nr.614/2011 (poziția nr. 126 din anexa la hotărâre) privind declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul „Variantei de ocolire a municipiului Suceava, Km 0+000-Km 13+173,,.
Din documentația cadastral juridică rezultă că în prezent noi suntem titularii dreptului de proprietate și îndreptățiți a primi despăgubirea ce va fi stabilită de instanță, conform următoarelor înscrisuri: Titlu de proprietate nr.707/1995, contract de vânzare-cumpărare aut. sub nr.4154/2004 de BNP I. L. și extras de carte funciară.
Despăgubirea acordată de expropriator a fost stabilită avându-se în vedere valoarea minimă de impozitare cuprinsă în Grila Camerei Notarilor Publici la vânzarea de imobile și nu prețul de piață al imobilului supus exproprierii.
Potrivit art.18 din Norma metodologică de aplicare a Legii 255/2010, „în situația în care persoana îndreptățită nu este de acord cu cuantumul despăgubirii, comisia face referire despre această situație în procesul verbal, arătând că persoana îndreptățită este în drept să se adreseze instanței de judecată în condițiile prevederilor art.21-27 din "Legea"nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică ...,,.
Art.16 din Legea nr.33/1994 prevede că despăgubirea ce se acordă expropriatului se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea despăgubirii, experții, precum și instanța de judecată trebuie să țină cont de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, Ia data întocmirii raportului de expertiză, precum și din daunele produse proprietarului sau altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
Art. 44 alin.3 din Constituția României și art. l din Protocolul I adițional Ia Convenția Europeană a drepturilor omului prevăd că exproprierea pentru cauză de utilitate publică se poate face numai după o justă și prealabilă despăgubire, deoarece în caz contrar, ar exista o încălcare a dreptului de proprietate al expropriatului.
Î.C.C.J. prin Decizia nr. 9760/2.12.2009 a stabilit că „ sintagma prețul cu care se vând, în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, prevăzută de art.2 6 alin. l și alin. 2 din Legea nr. 33/1994 definește prețul de piață, anume prețul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate,,.
Expropriatorul nu a realizat și nu ne-a prezentat un raport de evaluare sau o schiță topo-cadastrală din care să vedem exact situația terenului rămas neexpropriat, dar la o simplă vedere, terenul alăturat șoselei de centură este afectat din cauza extinderii zonei de protecție, iar utilizarea acestor parcele pentru destinația lor agricolă nu mai este posibilă în condițiile respectării OG nr.43/1997, care stipulează că realizarea de culturi agricole sau forestiere pe zonele de siguranță este interzisă, motiv pentru care solicit plata daunelor aferente acestor parcele afectate, echivalentă cu prețul lor de circulație.
Conform rapoartelor de expertiză care s-au întocmit pentru terenurile vecine, prețul de piață este situat între minim 20 și maxim 40 euro pe mp.
În concluzia celor susținute solicită admiterea prezentei contestații cu cheltuieli de judecată.
În drept a invocat Legea nr. 255/2010, Legea nr. 33/1994, Constituția României, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 453 Cod procedură civilă.
În dovedire au depus la dosar următoarele înscrisuri: Hotărârea nr.176/22.11.2011 a Comisiei de Verificare a dreptului de proprietate și acordare a despăgubirilor Șcheia; Procesul verbal nr. 176/22.11.2011 a aceleiași Comisii.
În procedura premergătoare primului termen de judecată, pârâtul a formulat întâmpinare, în care a arătat următoarele:
În fapt, prin hotărârea nr. 176 din 22 noiembrie 2011 s-a dispus plata despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru suprafața de teren expropriată conform HG 743/2010, astfel cum a fost modificată și completată prin HG 614/2011, în anexa acestei din urmă hotărâri reclamanții figurând înscriși la poziția nr. 126 cu suprafața de 943 mp teren, identică cu parcela nr._ din CF_, pentru care s-a acordat cu titlul de despăgubire suma de 1164 lei.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, acesta a fost stabilit în conformitate cu criteriile prevăzute de Legea nr. 255/2010 și de Normele Metodologice de aplicare a acestei legi.
Astfel, potrivit art. 5 alin. 1, art. 11 alin. 7 și 8 din lege sumele individuale aferente despăgubirilor sunt estimate de expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit sub coordonarea Uniunii Naționale a Notarilor Publici, având în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici potrivit art. 77 ind. 1 alin. 5 din codul fiscal.
Totodată,potrivit art. 8 alin. 1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 expertul evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România - ANEVAR, care va întocmi raportul de evaluare prevăzut la art. 11 alin. (7) din lege, este obligat să se raporteze la expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 77 ind. 1 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
În conformitate cu dispozițiile legale sus menționate,prin raportul de evaluare întocmit de evaluator C. C., valoarea terenului expropriat a fost stabilită la suma de 0,3 euro/mp, corespunzător valorii determinate prin expertiza întocmită de Camera Notarilor Publici Suceava pentru terenurile arabile extravilane situate pe raza .> Susține pârâtul că, nu este întemeiată pretenția reclamanților privind plata unei despăgubiri în sumă de 20 euro/mp dat fiind faptul că, potrivit raportului de evaluare întocmit în procedura administrativă, terenul în cauză este situat în extravilanul . numit "G.", are destinația de teren arabil, nu beneficiază decât de racord la rețeaua de energie electrică, celelalte utilități (respectiv rețelele de apă, termoficare, gaze, canalizare, telefonie, televiziune) fiind inexistente, iar distanța față de mijloacele de transport în comun și de unitățile comerciale din zonă este de peste 500 m. Față de elementele de individualizare sus menționate și față de faptul că la data exproprierii piața imobiliară din zonă suferise un declin accentuat, ofertele de cumpărare fiind reduse iar prețurile de vânzare fiind mult mai mici decât cele practicate în anii 2008-2009, apreciază că despăgubirea solicitată de reclamanți este nejustificată.
De asemenea, consideră pârâtul că nu este întemeiată nici pretenția reclamanților privind plata unei despăgubiri ca urmare a diminuării valorii terenului rămas în patrimoniul lor după expropriere.
Sub acest aspect, precizează că numai suprafața individualizată în hotărârea contestată se află pe coridorul de expropriere, iar suprafețele de 5078 mp și respectiv 1586 mp teren rămase în patrimoniul reclamanților pot fi utilizate în continuare ca terenuri arabil conform categoriei de folosință existente Ia data exproprierii, aceste suprafețe nefiind afectate de lucrările de investiții executate de expropriator sau de zona de protecție a investiției. Totodată, parcelele neexpropriate au acces la viitoarea șosea de centură, nefiind afectate nici de restricțiile aplicabile zonelor de siguranță și protecție ale investiției, iar valoarea acestora nu s-a diminuat, ci dimpotrivă, a sporit ca urmare a construirii șoselei de centură în imediata lor vecinătate.
Față de apărările sus menționate, consideră că nu este justificată nici pretenția reclamanților privind plata cheltuielilor de judecată.
În cauză au fost administrate probele cu înscrisuri și cu expertiză tehnică.
La data de 14 aprilie 2014, reclamanții au formulat precizări la cererea de chemare în judecată, prin care au arătat că renunță la capătul al doilea din cerere, respectiv renunță la judecata cererii privind plata unei despăgubiri pentru prejudiciul rezultat din imposibilitatea utilizării terenului afectat de zona de protecție a șoselei de centură și pentru prejudiciul rezultat din diminuarea valorii terenului rămas neexpropriat.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4154 din 26 iulie 2004 de BNP I. L., reclamanții sunt proprietarii unei suprafețe de 8000 mp teren arabil situat în intravilanul comunei Șcheia la locul numit „G.”.
Din această suprafață, prin Hotărârea nr. 176 din 22.11.2011 s-a dispus exproprierea suprafeței de 943 mp, identică cu parcela nr._ a Comunei Cadastrale Șcheia, rezultată dezmembrarea parcelei nr.1939/1 din C.F._ și acordarea de despăgubiri în cuantum de 1164 lei.
Imobilele au fost expropriate conform HG nr. 614/2011 pentru modificarea și completarea HG nr. 743/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Varianta de ocolire Suceava” (poziția 296 din anexa la această hotărâre).
La stabilirea despăgubirilor, expropriatorul a avut în vedere dispozițiile art. 5 alin. 1 din Legea nr. 255/2010, potrivit cărora sumele acordate cu titlu de despăgubiri sunt estimate de către expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit având în vedere expertizele întocmite sau actualizate de camerele notarilor publici.
Criteriul sus-menționat nu poate fi însă primit, observându-se că el vizează faza administrativă necontencioasă a stabilirii despăgubirilor și este prevăzut în vederea stabilirii estimative a sumelor care urmează a fi aprobate prin hotărâre de guvern pentru îndeplinirea obiectivului „Varianta de ocolire Suceava”.
De asemenea, expertizele notariale nu reflectă valoarea de piață a imobilelor expropriate, valoare care se impune a fi avută în vedere la stabilirea despăgubirilor prin prisma dispozițiilor legale în materie.
Astfel, potrivit art. 22 alin. 1 din Legea nr. 255/2010, cu modificările și completările ulterioare, expropriatul poate contesta hotărârea de expropriere sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate, iar potrivit art. 22 alin. 3 din lege, acțiunea se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 – art. 27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.
Art. 26 alin. 1 și 2 din Legea nr. 33/1994 (legea-cadru generală în materie de expropriere) la care Legea specială nr. 255/2010 face trimitere, deci aplicabil în cauză, stabilește criteriile pentru determinarea cuantumului despăgubirii, stipulând că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane interpuse și că la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța de judecată, trebuie să țină seama de prețul la care se vând în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile aduse de aceștia.
Prin Decizia nr. 9760/02.XII.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție București s-a stabilit că „sintagma prețul cu care se vând în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială prevăzută de art. 26 alin. 1 și 2 din Legea nr. 33/1994, definește prețul de piață, anume prețul cel mai probabil la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că niciunul dintre aceștia nu este supus unei constrângeri exagerate”.
Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, pentru terenul expropriat s-a stabilit o valoare de piață de 12,66 euro/mp, rezultând un total de 11.938 euro, concluziile expertizei fiind însușite de toți cei trei experți care au format comisia de evaluare stabilită în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994.
La data de 14 aprilie 2014, reclamanții au formulat precizări la cererea de chemare în judecată, prin care au arătat că renunță la capătul al doilea din cerere, respectiv renunță la judecata cererii privind plata unei despăgubiri pentru prejudiciul rezultat din imposibilitatea utilizării terenului afectat de zona de protecție a șoselei de centură și pentru prejudiciul rezultat din diminuarea valorii terenului rămas neexpropriat.
În consecință, tribunalul va admite acțiunea precizată, în sensul că va desființa în parte Hotărârea nr. 176 din 22.11.2011 emisă de Comisia de Verificare a Dreptului de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor Șcheia, va obligă pârâtul să plătească reclamanților suma de 11.938 euro (sau echivalentul în lei de la data plății) cu titlu de despăgubiri pentru suprafața de 943 mp teren expropriat și va lua act de renunțarea reclamanților la judecata cererii privind plata unei despăgubiri pentru prejudiciul rezultat din imposibilitatea utilizării terenului afectat de zona de protecție a șoselei de centură și pentru prejudiciul rezultat din diminuarea valorii terenului rămas neexpropriat.
Conform art. 274 Cod procedură civilă, pârâtul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat și onorarii experți.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea civilă având ca obiect expropriere formulată de reclamanții C. D. și C. E. cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet avocat C. D.-A. din ., jud. Suceava în contradictoriu cu pârâtul S. R. – reprezentat Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – Direcția regională de Drumuri și Poduri Iași cu sediul în mun. Iași, .. 19, jud. Iași, precizată.
Desființează în parte Hotărârea nr. 176 din 22.11.2011 emisă de Comisia de Verificare a Dreptului de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor Șcheia.
Obligă pârâtul S. R. – reprezentat Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – Direcția regională de Drumuri și Poduri Iași să plătească reclamanților C. D. și C. E. suma de 11.938 euro (sau echivalentul în lei de la data plății) cu titlu de despăgubiri pentru suprafața de 943 mp teren expropriat.
Ia act de renunțarea reclamanților C. D. și C. E. la judecata cererii privind plata unei despăgubiri pentru prejudiciul rezultat din imposibilitatea utilizării terenului afectat de zona de protecție a șoselei de centură și pentru prejudiciul rezultat din diminuarea valorii terenului rămas neexpropriat.
Obligă S. R. – reprezentat Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – Direcția regională de Drumuri și Poduri Iași să plătească reclamanților C. D. și C. E. suma de 3400 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Suceava.
Pronunțată în ședință publică azi 15 aprilie 2014.
Președinte, Grefier,
M. C. P. I.
Red. M.C.
Tehnored. I.P./6 ex./16.04.2014
| ← Fond funciar. Sentința nr. 4539/2014. Tribunalul SUCEAVA | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|








