Pretenţii. Sentința nr. 4185/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4185/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 13-05-2014 în dosarul nr. 11091/314/2011
Dosar nr._ -pretenții-
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR.1029
Ședința publică din data de 13 mai 2014
Președinte: C. L.
Judecător: V. E. L.
Judecător: A. C.
Grefier: R. M.
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta L. A., împotriva sentinței civile nr. 4185 din 11 iulie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._, reclamant intimat fiind L. I..
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 6 mai 2014, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, în baza dispozițiilor art.156 alin. 2 Cod procedură civilă, pentru a da posibilitate apărătorului pârâtei-recurente de a depune concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 13 mai 2014.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr._ din data de 24 noiembrie 2011, reclamantul L. I. a chemat-o în judecată pe pârâta L. A. solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să o oblige pe aceasta la plata sumei de 4000 euro sau echivalentul în lei, sumă pe care i-a dat-o acesteia cu titlu de împrumut la data de 13 noiembrie 2008. A solicitat, de asemenea, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, la data de 13 noiembrie 2008, la solicitarea pârâtei, i-a împrumutat acesteia suma de 4000 de euro, sumă pe care pârâta s-a obligat să i-o restituie până la data de 30.11.2008, prilej cu care s-a încheiat și un înscris sub semnătură privată intitulat „proces-verbal”, înscris semnat de ambele părți.
A precizat reclamantul că a mai împrumutat și alte sume de bani pârâtei, datorită bunelor relații pe care le-a avut cu aceasta, bazate pe încredere reciprocă, sume de bani pe care i le-a restituit.
În schimb, începând cu data de 30 noiembrie 2008, când s-a împlinit termenul până la care pârâta se obligase să-i restituie suma luată cu împrumut, a contactat-o pe aceasta în mai multe rânduri solicitându-i să-și respecte obligația de restituire și de fiecare dată a primit promisiunea că îi va restitui banii, solicitând amânarea pentru o dată ulterioară și motivând că a avut alte cheltuieli. În acest context a arătat reclamantul că, la data de 19 noiembrie 2009, a trimis o notificare pârâtei solicitându-i restituirea sumei de 4000 de euro, însă deși a primit notificarea, aceasta nu a înțeles să îl contacteze în vederea restituirii banilor.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 998, art. 999 Cod civil.
În dovedire, reclamantul a depus la dosar, în copie, înscrisului intitulat „proces-verbal” încheiat la data de 13.11.2008 și notificarea nr. 112/19.11.2009 (f. 4-7).
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 1143 lei și timbru judiciar de 5 lei.
Legal citată, pârâta a solicitat respingerea cererii ca nefondată, motivat de faptul că i-a restituit acestuia suma de bani datorată.
În cauză, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri, proba testimonială cu martorii S. N. (f. 29 ds.), C. C. D. ( f. 32-33 ds.), proba cu verificare de scripte (f.71-72) și proba cu interogatoriul civil al pârâtei ( f. 38 ds.).
Prin sentința civilă nr.4185 din 11 iulie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava s-a admis acțiunea, pârâta fiind obligată la plata către reclamant a sumei de 4000 euro, în echivalentul în lei la cursul BNR de la data plății, reprezentând împrumut nerestituit, și a sumei de 1148 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
În fapt, astfel cum rezultă înscrisul sub semnătură privată întocmit la data de 13.11.2008 și depus la fila 4 ds., reclamantul a împrumutat pârâtei L. A. suma de 4000 euro, aceasta din urmă obligându-se a o restitui până la data de 30.11.2008.
Martorul S. N. a confirmat susținerile reclamantului arătând faptul că, în toamna anului 2008, a fost de față când reclamantul i-a înmânat pârâtei suma de 4000 de euro. De asemenea, martorul C. C. D., a relatat despre împrumutul de 4000 euro acordat pârâtei de către reclamant în perioada vară – toamnă a anului 2008, el luând cunoștință de acest aspect chiar de la pârâta.
În condițiile în care reclamantul a probat existența obligației de a restitui împrumutul, revenea pârâtei sarcina de a dovedi stingerea acesteia prin plată sau alt mijloc, fie în parte, fie în integralitate, astfel cum impun prevederile art. 1169 C.civ..
Prezentă în instanță, pârâta a recunoscut încheierea convenției de împrumut pentru suma arătată în înscrisul sub semnătură privată încheiat la data de 13.11.2008 însă a invocat faptul că împrumutul s-a stins prin plată, ea achitând în integralitate suma de 4000 euro la data de 31.01.2010, în condițiile în care părțile nu stabiliseră o dată pentru restituirea banilor, astfel cum rezultă din răspunsurile oferite la interogatoriul civil administrat în cauză (f. 38).
În schimb, în ciuda susținerilor sale, pârâta nu a făcut dovada celor invocate, sarcină ce îi incumbă în raport de prevederile art. 129 alin. 1 teza finală C.pr.civ. și ale art. 1169 C.civ. potrivit cărora „cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”.
În acest sens, instanța a constatat că depozițiile celor doi martori propuși în dovedire de către pârâta L. A. s-au dovedit a fi contradictorii, fiecare dintre aceștia relatând în modalități diferite despre stingerea împrumutului. Astfel, dacă martorul S. N. a arătat că el a fost cel care a restituit, personal, suma de 4000 euro în perioada august – septembrie 2009 fără a fi încheiat vreun act cu ocazia predării banilor (f. 29), martorul C. C. D. a relatat împrejurarea că, din contră, el a fost cel care, la solicitarea pârâtei, a restituit împrumutul, predându-i reclamantului, în aproximativ 20 de tranșe, diferite sume de bani între 20-30 milioane ROL, de asemenea, fără a întocmi vreun înscris în acest sens și fără a fi de față și alte persoane (f. 32-33).
Depozițiile de martori, în afara faptului că sunt contradictorii prin ele însele, sunt în aceeași măsură contrazise de afirmațiile și răspunsurile pârâtei L. A. care a arătat că banii au fost restituiți atât prin intermediul martorului S. N. cât și prin intermediul martorului C. C. D., achitarea împrumutului fiind consemnată în scris. În dovedirea acestui ultim aspect, pârâta a depus la dosar un înscris intitulat „Proces – verbal” încheiat la data de 31.01.2010 (fila 39 ds.) care, prin mențiunile de pe verso, ar confirma primirea de către reclamant a sumei de 3000 de euro precum și eșalonarea plății pentru diferența de bani.
În schimb, instanța a constatat că aceste mențiuni scrise, deși recunoscute ca scriere de către reclamant, nu sunt de natură a face dovada restituirii împrumutului acordat la data de 13.11.2008 întrucât, pe de o parte, nu fac mențiune despre acest lucru iar pe de altă parte nu sunt însușite prin semnătură de către reclamant și nici nu poartă o dată certă.
D. urmare, reținând contradicțiile și lipsa de coerență din probatoriul administrat de pârâta L. A., instanța a constatat că reclamantul a probat existența obligației de restituire a sumei împrumutate, în cuantum de 4000 euro, potrivit înscrisului sub semnătură privată întitulat „Proces – verbal” încheiat la data de 13.11.2008.
Față de cele expuse, în baza art. 969 Cod civil, potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părți, precum și art. 1584 C. civ., care prevede că împrumutatul este dator să restituie lucrurile împrumutate în aceeași calitate și cantitate și la timpul stipulat, constatând că obligația de restituire a sumei neachitate a devenit scadentă la data de 30.11.2008, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 4000 euro, în echivalentul în lei la cursul BNR de la data plății, reprezentând împrumut nerestituit.
De asemenea, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanța a obligat pârâta, ca parte căzută în pretenții, la plata către reclamant a sumei de 1148 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în data de 18 noiembrie 2013 pârâta L. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare a arătat că a fost chemată în judecată de către reclamantul-intimat să-i restituie suma de 4000 euro, sumă pe care a restituit-o deja până la data depunerii cererii de chemare în judecată, dar cu toate acestea, instanța de fond a obligat-o să-i restituie încă odată aceeași sumă.
Învederează instanței de recurs, faptul că reclamantul-intimat a procedat astfel încât, de fiecare dată când îi trimitea banii, evita semnarea unui înscris în acest sens, motiv ce o determină să creadă că încă de atunci premedita nerecunoașterea restituirii, pentru a avea posibilitatea obligării sale să-i restituie pentru a doua oară aceiași sumă de bani pe care a restituit-o deja.
Așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, rec1amantul- intimat a primit în repetate rânduri sume de bani de la martorii audiați în cauză, dar a refuzat să semneze pentru primirea acestora, aspect reținut de către instanța de fond, dar cu toate acestea, s-a admis cererea reclamantului-intimat, obligând-o să-i restituie suma pentru a doua oară, deși au fost administrate probe ce dovedesc restituirea împrumutului.
La data de 04.04.2013 când a fost interogată, reclamantul a primit un exemplar din procesul-verbal din data de 31.01.2010, refuzând să semneze pentru încasare, dar pe verso a menționat personal "am primit c/valoarea a 3000 euro și din a-4-a mie de euro: 21 milioane până pe 21.01, 5,9 mil pe 31.01, rest de primit 15,1 mii sau 1510 lei", fără a semna și de această dată.
Faptul că reclamantul este de rea-credință și că a urmărit în mod intenționat încasarea pentru a doua oară a aceluiași împrumut, rezultă din faptul că inițial a afirmat că scrierea de pe verso procesului-verbal din data de 31.01.2010, nu îi aparține și că acesta este un fals.
Abia după ce instanța de judecată a încuviințat proba cu expertiză grafoscopică și a depus un înscris semnat de către reclamant, acesta a recunoscut că scrierea îi aparține.
Pe parcursul procesului, reclamantul a intervenit cu întrebarea, de ce nu i-au fost restituiți banii cu semnătură, știind că a refuzat în mod constant să semneze pentru primirea diverselor sume de bani din împrumut, având în vedere încrederea de care se bucura.
Așadar, indirect reclamantul recunoaște restituirea banilor, dar spera să încaseze încă odată suma împrumutată, bazându-se chiar pe încrederea de care a beneficiat.
Dacă ar fi fost de bună credință, ar fi semnat de fiecare dată când primea banii, sau cel puțin ar fi trebuit să aprecieze încrederea pe care i-a acordat-o.
De altfel, reclamantul a procedat în același fel și cu martorul S. N., căruia i-a împrumutat bani, în sensul că la restituirea în tranșe a împrumutului, acesta semna uneori, la insistentele angajaților pe file de caiet, în care se țineau evidențele cheltuielilor (în dosarul de fond sunt depuse înscrisuri cu numele, suma primită și semnătura reclamantului), cu precizarea că nici pentru aceste sume de bani pentru care a semnat, reclamantul nu le-a recunoscut ca fiind încasate, promovând o cerere de chemare în judecată și împotriva lui S. N..
Pentru motivele arătate, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerii cererii ca nefondată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar (fil.7-8), reclamantul intimat L. I., a solicitat respingerea recursului ca nefondat, și a se avea în vedere următoarele aspecte:
- pârâtei i-a împrumutat în data de 13.XI.2008 suma de 4.000 Euro prin proces verbal cu semnătura ambelor, părți până pe data de 30.XI.2008( 17 zile) până îi vine un văr din străinătate și îi returnează banii fără nici o grijă, insistând telefonic de nenumărate ori; (Anexa 1).
- în realitate suma nu i-a fost înapoiată la termen, pârâta motivând prin minciuni diferite situații (nu a venit vărul, va împrumuta de la un prieten, etc.); după trecerea unui an de zile a încercat să-și recuperez banii prin conciliere directă la executorul judecătoresc C. M.G.Sarmis, care i-a trimis pârâtei notificarea nr.112/19.XI.2009 la care aceasta nu a avut nici o reacție lăsând să se înțeleagă că nu v-a mai recupera banii (Anexa 2).
- în această situație a dat-o în judecată în data de 24.XI.2011, înregistrându-se pe rolul judecătoriei dosarul nr._ /20 11;
- prin procesul verbal întocmit de el și pârâtă și prin declarațiile martorilor S. N. (patron) și C. C. D. (muncitor), aceștia recunosc că i-a dat acești bani, solicitând în mod similar acte scrise și declarații acoperite cu fapte că a primit banii împrumutați;
- din declarațiile martorilor, neacoperite cu fapte concrete ( dare de bani cu semnătură de primire ) rezultă în timpul judecății că a primit această sumă înzecit, folosindu-se de diferite variante și anume:
- suma de 4.000 Euro i-a fost returnată de martorul S. N. (patron) prin lunile august-septembrie 2009;
- martorul C. C. D. a declarat că i-a restituit suma de 4.000 Euro în 20 tranșe a câte 20-30 milioane lei vechi, deci 600 milioane lei;
- văzând că nu poate duce în eroare instanța pe aceste căi cu martori, pârâta a confecționat un proces verbal din 31.01.2010, în care afirmă că i-a returnat 4.000 Euro, dar nu a semnat (Anexa 3).
- în acest proces verbal semnat și de martorul C. C. D. se afirmă că i-a returnat banii dar i s-au dat și prin martor în 20 tranșe a 20-30 milioane lei vechi ;
- pe verso acestui proces verbal din 31.01.2010 este scris că a primit acei 4.000 Euro împărțiți în 3.000 Euro și apoi în 21,9 mil; 5,9 și 15,1 mil. ce urmează să-i primească fără termen și dată;
- recunoaște că scrisul de pe verso procesului verbal seamănă cu al lui dar afirmă că nu a scris niciodată acest text și crede că e o făcătură folosind mijloace de scanare și creând acest text;
- din simplă coincidență i-a împrumutat și martorului S. N. (patron) suma identică de 4.000 Euro (Anexa 4) pe care i-a înapoiat-o și poate să afirme că acel text de pe verso procesului verbal din 31.01.2010 se referă pentru acea sumă returnată de la S. N., având în vedere că acest text nu are titlu, pentru ce s-a returnat, cine sunt autorii, la ce dată și semnături;
- toată această tergiversare prin folosirea a diferite variante este în sensul de a duce în eroare instanța de judecată, trăgând nădejde că cineva îi va da dreptate la variantele propuse la procese.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 04.02.2014 (fil.15-16), reclamantul intimat L. I., pe cale de excepție a solicitat anularea recursului ca nemotivat, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, cu privire la excepția invocată, a arătat că, potrivit art. 3021 alin.(1) lit. c C.proc.civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C.proc.civ. indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art.304 C.proc.civ.; per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C.proc.civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.
În speță, nu numai că recurenta nu s-a conformat exigențelor art. 3021 alin.(1) lit.c C.proc.civ., neindicând motivele de nelegalitate din art.304 C.proc.civ. pe care își întemeiază recursul, dar nu a formulat nici critici, care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art.304 C.proc.civ. Simpla invocare de către recurentă a articolului 299 și următoarele Cod procedură civilă, nu îmbracă caracterul unor critici de nelegalitate formulate la adresa considerentelor reținute de instanța de fond în motivarea soluției pronunțate.
Astfel, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din instanța de fond, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată în fond și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia, încât solicită anularea recursului ca nemotivat.
Pe fondul cauzei, a arătat intimatul că sentința instanței de fond este temeinică și legală, pentru următoarele motive:
Nu pot fi primite criticile recurentei potrivit căreia prin probatoriul administrat în fața instanței de fond, a dovedit restituirea împrumutului în cuantum de 4000 euro obținut de la intimatul reclamant la data de 13.11.2008 întrucât deși aceasta a recunoscut existența acestui împrumut, din probatoriul administrat în cauză nu reiese și restituirea acestei datorii, afirmațiile recurentei-pârâte în acest sens, fiind contradictorii și nefondate.
Astfel, pe de o parte, potrivit declarației martorului S. N. (f. 29 dosar fond), acesta a fost cel care a restituit împrumutul obținut de recurenta-pârâtă în cuantum de 4000 euro intimatului-reclamant, pârâta depunând în acest sens la dosarul cauzei înscrisul sub semnătură privată de la f. 22 dosar fond.
Aceste susțineri s-au dovedit a fi neadevărate întrucât, așa cum a făcut dovada în fața instanței de fond, suma de 4000 euro pretins a fi restituită reclamantului de martorul S. N. în contul împrumutului acordat pârâtei L. A., reprezintă obiectul altui împrumut pe care el, reclamantul, l-a acordat acestui martor prin înscrisul de la f. 25 dosar.
Pe de altă parte, potrivit declarației martorului C. C. (f. 32 dosar), la cererea recurentei-pârâte, acesta a dus în mai multe rânduri intimatului-reclamant, sume de bani cuprinse între 20-30 milioane lei vechi, în total fiind 20 de tranșe restituite, în contul împrumutului de 4000 euro.
De asemenea, susținerile acestui martor, nu pot fi reținute în dovedirea restituirii împrumutului câtă vreme sumele pretins a fi înmânate de acesta intimatului-recurent depășesc cu mult suma de 4000 euro împrumutată.
Constatând că nu a reușit să probeze restituirea împrumutului cu declarațiile martorilor menționați în precedent, recurenta-intimată prin răspunsul la interogatoriu (f. 38 dosar), la întrebarea nr. 3, a susținut că a restituit intimatului-pârât împrumutul de 4000 de euro prin înscrisul sub semnătură privată intitulat Proces verbal, f. 39 dosar fond.
Această susținere nu poate fi primită întrucât, pe de o parte, este contrazisă de răspunsul la întrebarea nr. 6 la interogatoriu prin care recurenta-pârâtă a susținut că a restituit banii prin martorii C. și S. în sume de câte 2000 lei, 1500 lei și alte astfel de sume, precum și de probatoriul menționat în precedent, iar pe de altă parte, mențiunile de pe înscrisul sub semnătură privată aflat la f. 39 dosar fond, nu sunt însușite sub semnătură de către intimatul-reclamant, și nici nu poartă o dată certă, contrar prevederilor art.1180 și 1182 cod civil.
Ca urmare, având în vedere că depozițiile martorilor sunt contradictorii prin ele însele, precum și faptul că acestea sunt contrazise de afirmațiile și răspunsurile recurentei-pârâte la interogatoriu, restituirea împrumutului de 4000 euro nu a fost probată, cum nefondat susține recurenta.
Susținerile recurentei-pârâte potrivit căreia intimatul-reclamant a refuzat să semneze în momentele care i s-au restituit banii, fiind astfel de rea credință nu pot fi primite, reaua credință trebuind a fi dovedită, iar din probatoriul administrat nu reiese decât reaua credință a recurentei-pârâte, care a încercat prin diverse tertipuri să se sustragă de la obligația de restituire a împrumutului de 4000 euro față de intimatul-rec1amant.
Referirile recurentei la împrumuturile acordate de intimatulreclamant martorului S. N., precum și înscrisurile referitoare la acestea, anexate la dosarul de fond (f. 78-98), pe de o parte, sunt străine cauzei, iar pe de altă parte, sunt nefondate, cererea de chemare în judecată promovată față de acesta fiind admisă prin Sentința civilă nr. 4583/17.10.2012 a Judecătoriei Suceava, instanța obligându-l pe acesta să-i restituie rec1amantului împrumutul de_ euro.
În drept, a invocat dispozițiile art. 115 și urm., art. 274, art. 3021 alin.(l) lit. c C.proc.civ., art. 1180 și 1182 c. civil.
Analizând recursul declarat în cauză prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor și a lucrărilor dosarului și a considerentelor hotărârii atacate, tribunalul reține următoarele:
După cum rezultă din înscrisul sub semnătură privată intitulat ,, Proces verbal”, pârâta-recurentă a împrumutat de la reclamantul-intimat L. I., suma de 4000 Euro în data de 13 noiembrie 2008, sumă pe care trebuia să o restituie la data de 30 noiembrie 2008.
După cum rezultă din dispozițiile art. 1584 Cod civil, principala obligație a împrumutatului este de a restitui, la expirarea contractului, lucruri de același gen, în aceeași cantitate și aceeași calitate iar după cum rezultă din dispozițiile art. 1578 Cod civil, atunci când lucrul împrumutat este o sumă de bani, împrumutatul va restitui banii la cursul lor legal din momentul plății.
Cum reclamantul a dovedit existența împrumutului și a scadenței acestuia, era obligația împrumutatului să dovedească restituirea acestuia având în vedere că, dacă reclamantul a dovedit faptul generator al dreptului său, pârâtul este obligat să iasă din pasivitate și să se apere, să dovedească netemeinicia pretențiilor reclamantului-intimat.
Or, pârâta-recurentă nu a dovedit susținerile sale din întâmpinare și din cererea de recurs și anume că i-a restituit împrumutul reclamantului-intimat.
Astfel, după cum a reținut în mod corect prima instanță, declarațiile martorilor S. N. și C. C. nu fac dovada restituirii împrumutului de 4000 Euro către reclamantul-intimat, având în vedere că declarațiile celor doi martori se contrazic între ele. Astfel, pe de o parte, martorul S. N. susține că el a fost cel care i-a restituit suma de 4000 Euro pe care o datora pârâta-recurentă, reclamantului-intimat iar, pe de altă parte, martorul C. C. D. susține că el a fost cel care a restituit banii, existând contradicții între susținerile martorilor cu privire la modalitatea de restituire a împrumutului
De asemenea, după cum a reținut prima instanță, susținerile martorilor sunt contrazise chiar de afirmațiile pârâtei-recurente însăși care, pe de o parte, la interogatoriul luat în cauză, a susținut că banii au fost restituiți prin intermediul celor doi martori iar restituirea împrumutului a fost consemnată în scris și anume, în înscrisul intitulat ,,Proces verbal” încheiat la data de 31 octombrie 2010 depus la f. 39-ds. fond din care ar rezulta că reclamantul-intimat ar fi primit suma de 3000 Euro în lei în diferite tranșe dar, după cum a remarcat în mod corect prima instanță, acest înscris nu este semnat de reclamantul-intimat, nu poartă dată certă iar din el nu rezultă că este vorba de restituirea împrumutului din data de 13 noiembrie 2008, susținerile din cererea de recurs referitoare la faptul că indirect reclamantul recunoaște restituirea banilor, dar speră să încaseze încă o dată suma împrumutată, nefiind dovedite.
În plus, după cum a arătat chiar pârâta, aceasta are calitatea de comerciant și, în această calitate, în cadrul raporturilor comerciale, știe mijloacele prin care se poate face dovada plății și anume, prin eliberarea de către creditor a unei chitanțe liberatorii, a remiterii voluntare a titlului original făcută de creditor debitorului, în condițiile art. 1138 cod civil sau, în cazul în care creditorul, din diverse motive, refuză plata, debitorul are posibilitatea ofertei de reale plată urmată de consemnațiune, prevăzută de art. 1114-1121 Cod civil și de art 586-590 Cod pr. civilă.
Prin urmare, dacă susținerile pârâtei-recurente ar fi fost reale în sensul că reclamantul-intimat ar fi refuzat de mai multe ori să elibereze chitanțe liberatorii pentru primirea banilor pe care i-ar fi primit în mai multe tranșe, este puțin credibil faptul că pârâta-recurentă, văzând această împrejurare și având în vedere calitatea ei de comerciant familiarizat cu raporturile contractuale și cu modalitățile de executare a obligațiilor, ar fi dat dovadă de lipsă de diligență și de prudență încât să continue să îi restituie reclamantului-intimat suma de bani împrumutată în aceeași manieră, mai ales că trecuse termenul de scadență a împrumutului iar în caz de refuz de eliberare a unei chitanțe, debitoarea avea posibilitatea ofertei reale de plată urmată de consemnațiune.
Tribunalul mai reține și un alt aspect. Operația plății este un act juridic, indiferent de izvorul din care s-a născut obligația. Ca atare, mijloacele de probă vor fi cele din materia actelor juridice astfel încât, pentru prestațiile mai mari de 250 lei, dovada plății se va putea face numai prin înscris, după cum rezultă din art. 1191 Cod civil iar aceste dispoziții legale sunt incidente și în prezenta cauză iar înscrisul prezentat de pârâta-recurentă nu întrunește condițiile prevăzute de lege pentru a face dovada restituirii împrumutului.
Având în vedere că a trecut termenul de scadență a împrumutului iar împrumutata nu a făcut dovada restituirii sumei împrumutate reclamantului-intimat prin unul din mijloacele prevăzute de lege, enumerate mai sus, așa cum prevăd dispozițiile art. 1584 Cod civil, în mod corect s-a admis acțiunea în răspundere contractuală promovată de reclamantul-intimat și a fost obligată pârâta-recurentă la restituirea împrumutului.
Prin urmare, prima instanță a dat o interpretare corectă actului juridic dedus judecății iar situația de fapt reținută în hotărârea atacată reflectă realitatea și își găsește fundament în probatoriul administrat în cauză, criticile de nelegalitate și netemeinicie invocate fiind neîntemeiate astfel încât, în temeiul art. 312 al. 1 Cod pr. civilă, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
Având în vedere că pârâta-recurentă a căzut în pretenții ca efect al respingerii recursului declarat în cauză și reținând culpa procesuală a acesteia prin promovarea unei căi de atac care s-a dovedit a fi nefondată, în temeiul art. 274 Cod pr. civilă prin raportare la dispozițiile art. 298 și 316 Cod pr. civilă, tribunalul va dispune obligarea pârâtei-recurente la plata către reclamantul-intimat a sumei de 527 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat, după cum rezultă din chitanța de la f. 29-ds. recurs și a contravalorii copiilor xerox din dosar, după cum rezultă din chitanța de la f. 30-ds. recurs.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta L. A., domiciliată în municipiul Suceava, ..3, ., ., împotriva sentinței civile nr. 4185 din 11 iulie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._, reclamant-intimat fiind L. I., domiciliat în municipiul Suceava, ., ., ., ca nefondat.
Dispune obligarea pârâtei-recurente la plata către reclamantul-intimat a sumei de 527 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 13 mai 2014.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
C. L. V. E. L. A. C. R. M.
Red.V.E.L.
Jud.B. M. L.
Tehnored.R.M.
2 ex.13.06.2014
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 551/2014.... | Fond funciar. Sentința nr. 4539/2014. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
