Fond funciar. Decizia nr. 1/2014. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 1/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 09-01-2014 în dosarul nr. 909/227/2013

Dosar nr._ - fond funciar -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA Nr. 1

Ședința publică din 09 ianuarie 2014

Președinte: D. D.

Judecători: M. C.

Judecători: V. E. – L.

Grefier: P. L.

Pe rol, judecarea apelului formulat de pârâtul R. G., domiciliat în comuna Dolhești, . Suceava împotriva sentinței civile nr. 1173 din 25 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr._, intimați fiind reclamanta C. E., domiciliată în comuna Dolhești, .. 21, județul Suceava și pârâții Comisia comunală de fond funciar Dolhești și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns pârâtul apelant, asistat de avocat Z. D. D. și reclamanta intimată, lipsă fiind pârâții intimați.

Procedura de citare cu părțile a fost legal îndeplinită.

Grefierul a expus referatul cauzei, după care:

Avocatul pârâtului recurent a învederat instanței faptul că între părți a intervenit o înțelegere, acestea încheind o tranzacție, pe care o depune la dosar, arătând că este de acord cu admiterea capătului de cerere privind includerea reclamantei pe titlul de proprietate, situație confirmată și de către reclamanta intimată.

Față de precizările părților, instanța a acordat cuvântul la dezbateri pe fondul cauzei.

Avocat Z. D., pentru pârâtul recurent, a solicitat admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței, în sensul de a se lua act de tranzacția părților cu privire la modalitatea de partajare a terenurilor, fără cheltuieli de judecată.

Reclamanta intimată a solicitat a se lua act de tranzacția încheiată.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

T RI B U N A L U L ,

Asupra apelului de față, constată:

Prin cererea adresată Judecătoriei Fălticeni si înregistrată sub nr._ /21.03.2013 reclamanta C. E. a chemat în judecată pârâtul R. G., C. locală de fond funciar Dolhesti si C. Jud.pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunta să se dispună modificarea T.P. nr. 610/14.11.1995 emis pe numele defunctului R. G., la rubrica mostenitori fiind trecut doar pârâtul R. G., în sensul includerii sale a reclamantei pe titlu, ca mostenitor al defunctului R. Gh. G..

De asemenea solicită ca în contradictoriu cu pârâtul R. G. să se dispună iesirea din indiviziune cu privire la imobilele constând în terenurile înscrise în T.P. 610/1995 în suprafată totală de l,87ha intravilan situat in satul Valea Bourei.

Apreciază reclamanta valoarea terenurilor la suma de 5.000 lei.

În fapt, referitor la primul capăt de cerere reclamanta a menționat că a fost trecut ca titular al T.P. nr. 610/1995 doar paratul R. Gh.G. in calitate de mostenitor al defunctului R. Gh.G., când în realitate si ea, reclamanta are calitate de mostenitor legal după defunct.

Cu suprafata de 1,87 ha înscrisă în T.P. nr. 610/1995 a figurat defunctul R. G. în registrul agricol din anii 1959-1962 în care apare si ea, reclamanta si pârâtul R. Gh.G. aspect ce va fi dovedit cu copie după registrul agricol.

Având in vedere faptul că ea are calitatea de mostenitor legal al defunctului R. G., aspect ce va fi dovedit cu acte de stare civila respectiv certificat nastere si certificat casatorie, consideră cererea de includere in titlul de proprietate ca mostenitor al titularului R. G. justificata, motiv pentru care solicită a fi admisă.

În ceea ce priveste cel de al doilea capăt de cerere solicită să se dispună iesirea din indiviziune cu privire la suprafata de 1,87 ha înscrisă în T.P. nr. 610/1995 în cote de ½ pentru fiecare dintre părti.

Ca modalitate de partajare solicită ca suprafetele de 1000 mp teren fînete, 900 mp curti constructii si 400 mp alte terenuri intravilan la locul numit "acasa", să fie atribuite în lotul său, întrucat detine o casă de locuit si anexe amplasate pe aceste terenuri ce au fost primite în proprietate potrivit Contractului de întreținere nr.4024/1978.

Celelalte terenuri, respectiv 1500 mp arabil la locul „La N.”, 1000 mp arabil „lotul scolii” si 1,39 ha arabil la locul „acasă” să fie trecute în lotul pârâtului întrucat sunt în posesia acestuia cu eventuala compensare valorică prin sultă.

In drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozitiile art. 671.1-.673.14 C.p.c, L.18/1991.

În dovedire a anexat în copie certificată T.P. nr. 610/1995, extras din RA 1959-1962, anexa 24 întocmită după R. G., act de identitate, certificat deces a autorului R. G., certificat de nastere si de căsătorie, adeverintă de proprietate nr. 6/1991, contract de întretinere autentificat sub nr. 4024/1978.

Pârâtul R. Gh.G. a comunicat întâmpinare (f.31-33) prin care arată că el este frate cu reclamanta si au calitate de moștenitori ai defunctului lor tată R. I.G., detinând împreună suprafata de 1,87 ha teren conform T.P. nr. 610/1995.Nu are cunostintă care a fost motivul pentru care la emiterea titlului de proprietate a fost trecut doar el în calitate de moștenitor având în vedere că de la aparitia Legii 18/1991 ei s-au înțeles si au împărtit de comun acord terenul .

Este de acord ca suprafata de 1,87 ha teren să fie împărtită în mod egal fiecăruia asa cum îl detin ei în prezent.

C. de fond funciar Dolhesti formulează întâmpinare (f.37) prin care arată că în baza Legii 18/1991 a depus cerere doar R. Gh.G. si titlul de proprietate a fost emis doar cu numele acestuia în calitate de moștenitor. Apreciază că este culpa acestuia întrucat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a fost formulată numai în numele său nu si a surorii sale.

A menționat că cei doi sunt frati si moștenitori de drept după defunctul R. Ghorghe.

În ceea ce priveste cel de al doilea capăt de cerere privind iesirea din indiviziune sunt de acord, lotizarea terenurilor rămânând la aprecierea instantei.

Prin întâmpinarea înaintată si de către pârâta C. Jud.pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava se solicită ca judecarea prezentei cauze să se facă în contradictoriu cu C. locală Dolhesti de la care se pot solicita relatii întrucat este responsabilă cu punerea în posesie a persoanelor îndreptătite si întocmeste documentatia necesară emiterii titlului de proprietate.

La termenul de judecată de astăzi părtile au înteles să stingă litigiul existent între ele pe cale amiabilă si au depus o tranzactie.

Prin sentința civilă nr. 1173 din 25.06.2013, Judecătoria Fălticeni a admis cererea, a dispus modificarea titlului de proprietate nr.610/14.11.1995 prin includerea reclamantei la rubrica „Moștenitor”.

A luat act de tranzactia părtilor și o consființește după cum urmează:

„Tranzacție- încheiată între părtile din proces, prin care ne-am hotărât să partajăm bunurile imobile rămase la decesul defunctului R. G. în următoarea modalitate:

1.C. E., voi primi în proprietate următoarele suprafețe de teren înscrise în T.P. nr. 610/1995:

- suprafata de 1000 mp teren arabil intravilan, la locul numit „Lotul școlii” cu vecinii:M. T, canal P., C. P, B. N.;

- suprafata de 9040 mp teren arabil, intravilan, din suprafata totală de 1,39 ha la locul „Acasă” cu vecinii:drum acces, R. P, R. Ghe. ,B. N.

2.R. Gh.G., voi primi în proprietate următoarele suprafete d teren:

-suprafata de 1500 mp teren arabil intravilan la locul „la Niculăiasa” cu vecinii: drum comunal, V. Ghe, C. D, Aniculăiesei D,

- suprafata de 1000 mp teren fânețe intravilan la locul „Acasă” cu vecinii:R. Gh, drum judetean, B. N.,

- suprafata de 900 mp curti constructii cu vecinii:R. Gh.,R. P, drum acces, B. N.,

- suprafata de 400 mp alte terenuri intravilan la locul „Acasă” cu vecinii; R. Ghe., R. P., R. Ghe., B. N.,

- suprafata de 4860 mp teren arabil la locul „Acasă” intravilan, respectiv 27 prăjini.

Prezenta tranzacție reprezintă voința noastră liberă, neviciată pe care rugăm să o consființiți printr-o hotărâre de expedient.

Semnături:C. E.- ss indscifrabil; R. G.- ss indescifrabil. „

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin titlul de proprietate nr. 610/14.11.1995 eliberat pe numele autorului decedat R. G. s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului de 1 ha si 8700 mp teren situat pe raza satului Valea Bourei loc.Dolhesti jud.Suceava moștenitor legal R. Gh.G...

Din anexa 24 privind dezbaterea succesiunii defunctilor R. I.G. si R. V.I. emisă de Primăria .) reiese că moștenitori după acestia au rămas C. E. si R. G. în calitate de fiică si fiu.

Atât cuprinsul întâmpinării formulată de pârâta C. de fond funciar Dolhesti coroborată cu actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei confirmă susținerile reclamantei, respectiv faptul că si ea este moștenitoare legală în calitate de fiică a defunctului R. I.G. titularul dreptului de reconstituire asupra terenurilor menționate.

Pentru aceste motive, instanța a admis capătul de cerere referitor la modificarea titlului de proprietate nr. 610/ 14.11.1995 astfel cum a fost formulată în sensul de a figura la rubrica moștenitori si reclamanta C. E. alături de R. Gh.G..

S-a constatat că la data de 6 martie 2013 s-a deschis succesiunea defunctilor R. I.G. si R. V.I. cu ultimul domiciliu în loc.Dolhesti jud.Suceava și că moștenitori după aceștia au rămas reclamanta C. E. în calitate de fiică cu o cotă legală de 1/2 și pârâtul R. Gh.G.- fiu cu o cotă parte de ½.

Masa succesorală rămasă după defuncti este compusă din terenurile de 1,87 ha cuprinse în titlul de proprietate nr. 610/14.11.1995 situate pe raza satului Valea Bourei loc.Dolhesti, jud. Suceava.

Părțile au făcut dovada calității lor procesuale și a celei de moștenitori legali de pe urma defunctilor R. I.G. si R. I. prin actele de stare civilă depuse la dosar împreună cu înscrisuri doveditoare ale existenței și compunerii masei succesorale supuse partajului judiciar.

Analizând condițiile tranzacției încheiate între părți la filele 48-49 dosar, instanța a constatat că părțile au capacitate de a tranzacționa, actul reprezintă expresia liberei lor voințe, nu se urmărește realizarea unor scopuri ilicite.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul R. G., solicitând admiterea acestuia, modificarea în totalitate a hotărârii, în sensul respingerii cererii și anulării tranzacției încheiată între el și C. E..

În motivare, a arătat că așa cum rezultă din întreaga documentație înaintată de către intimata C. de fond funciar Dolhești, reclamanta nu a formulat cerere de reconstituire pentru suprafața de 1,87 ha teren nici în nume propriu nici prin mandatar.

Chiar dacă reclamanta are calitatea de moștenitor legal după defunctul R. G., nu este îndreptățită la includerea pe titlu în lipsa unei cereri de reconstituire exprese formulată de acestea în termen legal și cu respectarea condițiilor prevăzute atât de art. 10 cât și de art. 11 din Legea 18/1991.

În ceea ce privește tranzacția, a arătat că nu a beneficiat de asistență juridică la încheierea acesteia, nu i s-a citit conținutul și nici u s-a avut în vedere că este nevăzător. Dacă ar fi beneficiat de asistență juridică sau i s-ar fi numit curator, ar fi înțeles termenii folosiți la acea tranzacție și nu ar fi fost de acord să primească teren mai puțin decât i se cuvine, adică cota de ½.

În drept, a invocat disp. art. 468 Cod procedură civilă.

La termenul de judecată din 09 ianuarie 2014, pârâtul, asistat de apărător, a arătat că este de acord cu soluția pronunțată de prima instanță în ceea ce privește includerea reclamantei pe titlul de proprietate nr. 610/1995 și a invederat instanței că între părți a intervenit o tranzacție ori înțelegere, astfel cum a fost prezentată instanței, fiind confirmată și de reclamanta intimată.

Conform art. 438 Noul Cod de procedură civilă - (1) Părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea o hotărâre care să consfințească tranzacția lor.

(2) Dacă părțile se înfățișează la ziua stabilită pentru judecată, cererea pentru darea hotărârii va putea fi primită chiar de un singur judecător.

(3) Dacă părțile se înfățișează într-o altă zi, instanța va da hotărârea în cameră de consiliu.

Conform art. 439 Noul Cod de procedură civilă „Tranzacția va fi încheiată în formă scrisă și va alcătui dispozitivul hotărârii”.

Față de aceste dispoziții, tribunalul în baza art. 480 alin. 2 N.C.P.C., va admite apelul, și, schimbând în parte hotărârea atacată, va lua act de tranzacția intervenită între părți și va menține dispozițiile privind includerea reclamantei pe titlul de proprietate nr. 610/1995.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Admite apelul formulat de pârâtul R. G., domiciliat în comuna Dolhești, . Suceava împotriva sentinței civile nr. 1173 din 25 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr._, intimați fiind reclamanta C. E., domiciliată în comuna Dolhești, .. 21, județul Suceava și pârâții Comisia comunală de fond funciar Dolhești și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava.

Modifică în parte sentința civilă nr. 1173 din 25.06.2013 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr._ 2013, în sensul că:

Ia act de tranzacția încheiată între părți, astfel:

1. R. G. va primi următoarele terenuri:

- 3200 mp (aprox. 18 prăjini) teren intravilan arabil și C+C „Acasă” învecinat cu B. N., drum național, R. .P, C. E.;

- 4900 mp (aprox. 27 prăjini) teren arabil intravilan „Acasă”, învecinat cu B. N., R. P., C. E. și drum exploatare;

- 1500 mp teren arabil intravilan „La N.” învecinat cu drum comunal, V. Ghe., C. D., Aneculăiesei D.

2. C. E. va primi următoarele terenuri:

- 1000 mp teren arabil intravilan „Lotul școlii”, învecinat cu M. T., canal, C. și B. N.

- 8100 mp (aprox. 45 prăjini) teren intravilan și C+C „Acasă” învecinat cu R. Gh., R. P. drum, B. N.

Părțile au declarat că înțeleg să stingă orice litigiu dintre ei și că nu mai au pretentii una de la cealaltă.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la arhiva Tribunalului Suceava.

Pronunțată în ședința publică din 9 ianuarie 2013.

Președinte, Judecător, Grefier,

M. C. V. E. L. P. L.

Red. M.C.

Jud. fond: R. M.

Tehnored. P.L. / 6 ex. – 17.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 1/2014. Tribunalul SUCEAVA