Fond funciar. Decizia nr. 338/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 338/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 200/285/2013
Dosar nr._ - fond funciar -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 338
Ședința publică din 11 februarie 2014
Președinte-T. M.
Judecător- M. C.
Judecător - D. D.
Grefier - P. T.
Pe rol, judecarea recursului declarat de intimata C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor H. de Sus – prin primar S. G., împotriva sentinței civile nr.2361 bis din 17 septembrie 2013 a Judecătoriei Rădăuți (dosar nr._ ), intimați fiind petenta C. M., domiciliată în municipiul Rădăuți ..7F, jud.Suceava,C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava și S. G. – primarul comunei H. de Sus.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns primar S. G. pentru intimata recurentă și petenta intimată C. M., lipsă fiind intimata C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța înmânează reprezentantului recurentei duplicat de pe întâmpinare și constatînd recursul în stare de judecată, a trecut la dezbateri.
Reprezentantul intimatei recurente a cerut admiterea recursului așa cum a fost formulat și respingerea acțiunii.
Petenta intimată C. M. a depus la dosar înscrisuri, a cerut respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr.2361 bis din 17 septembrie 2013 Judecătoria Rădăuți a respins plângerea formulată de petenta C. M., împotriva intimatei C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis plângerea, așa cum a fost precizată, formulată de petenta C. M., împotriva intimaților C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor H. de Sus și S. G.; a obligat pe intimatul S. G. la plata de daune cominatorii în cuantum de 300 lei pentru fiecare zi de întârziere în executarea obligației de a înainta Comisiei județene de fond funciar Suceava documentația pentru eliberarea titlului de proprietate pentru suprafața de 2,33 ha teren pe raza comunei H. de Sus, ce a făcut obiectul reconstituirii potrivit adeverinței de proprietate nr.4895/30.09.1991 eliberată de Comisia comunală de fond funciar H. (suprafața de 0,95 ha înscrisă în anexa nr.2A poziția nr.701, pentru G. M., validată prin hotărârea nr. 10.842/1991 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava), adeverința de proprietate cu același număr (suprafața de 0,20 ha parte din . ha înscrisă în anexa nr.3, poziția 1073, pentru N. E. și G. M., în indiviziune, validată prin aceeași hotărâre a comisiei județene), sentinței civile nr.5337/7 decembrie 1993 a Judecătoriei Rădăuți, irevocabilă (0,19 ha teren, pentru G. M., în urma desființării hotărârii nr.6253/1993 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava), hotărârii nr.17.820/30.04.1992 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava (0,50 ha teren pentru G. M.), respectiv hotărârii nr.30.362/15.10.1992 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava (0,49 ha teren, pentru G. M.), obligație statuată prin sentința civilă nr.1017/15.04.2004 a Judecătoriei Rădăuți, irevocabilă, așa cum a fost rectificată prin încheierea pronunțată la data de 19 iunie 2013, în dosarul nr.1568/2004 al Judecătoriei Rădăuți, irevocabilă, daune cominatorii datorate începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de față și până la îndeplinirea obligației și a obligat intimații, în solidar, să plătească petentei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, potrivit adeverinței de proprietate nr.4895/30.09.1991 eliberată de Comisia comunală de fond funciar H. (suprafața de 0,95 ha înscrisă în anexa nr.2A poziția nr.701, pentru G. M., validată prin hotărârea nr. 10.842/1991 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava), adeverinței de proprietate cu același număr (suprafața de 0,67 ha înscrisă în anexa nr.3, poziția 1073, pentru N. E. și G. M., în indiviziune, validată prin aceeași hotărâre a comisiei județene), sentinței civile nr.5337/7 decembrie 1993 a Judecătoriei Rădăuți, irevocabilă (0,19 ha teren, pentru G. M., în urma desființării hotărârii nr.6253/1993 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava), hotărârii nr.17.820/30.04.1992 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava (0,50 ha teren pentru G. M.), respectiv hotărârii nr.30.362/15.10.1992 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava (0,49 ha teren, pentru G. M.), în favoarea autorului petentei, G. M. - decedat la data de 6.11.1999, față de care petenta are vocație succesorală concretă, în calitate de fiică - a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața totală de 2,8 ha teren pe raza comunei H. de Sus.
Prin sentința civilă nr.1017/15.04.2004 a Judecătoriei Rădăuți, irevocabilă, așa cum a fost rectificată prin încheierea pronunțată la data de 19 iunie 2013, în dosarul nr.1568/2004 al Judecătoriei Rădăuți, irevocabilă, Comisia comunală de fond funciar H. de Sus a fost obligată să înainteze Comisiei județene de fond funciar Suceava documentația necesară pentru emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de 2,88 ha teren înscrisă în adeverințele de proprietate nr.4895/30.09.1991 eliberate de Comisia comunală de fond funciar H., în sentința civilă nr.5337/7 decembrie 1993 a Judecătoriei Rădăuți, irevocabilă, în hotărârea nr.17.820/30.04.1992 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, respectiv în hotărârea nr.30.362/15.10.1992 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava.
Potrivit art.64 din Legea nr.18/1991 (în forma în vigoare la data promovării acțiunii pendinte), în cazul în care comisia locală refuză înmânarea titlului de proprietate emis de comisia județeană sau punerea efectivă în posesie, persoana nemulțumită poate face plângere la instanța în a cărei rază teritorială este situat terenul, iar în cazul în care instanța admite plângerea, primarul va fi obligat să execute de îndată înmânarea titlului de proprietate sau, după caz, punerea efectivă în posesie, sub sancțiunea condamnării la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, anume stabilite de instanță.
Având în vedere data actelor de reconstituire a dreptului de proprietate (în urmă cu mai bine de 20 de ani), apoi data statuării prin hotărâre judecătorească irevocabilă a obligației de a înainta comisiei județene de fond funciar documentația pentru eliberarea titlului de proprietate asupra terenurilor mai sus individualizate, împrejurarea că amplasamentele sunt cunoscute, pentru niciunul nefiind probat că nu este liber,anume că s-ar fi stabilit dreptul de proprietate în favoarea unui terț sau că s-ar fi procedat la punerea în posesie și emiterea titlului de proprietate pentru un terț, cum titlu de proprietate trebuie emis pe numele tuturor moștenitorilor, în condițiile art.13 al. final din Legea nr.18/1991, care vor proceda apoi la împărțeală potrivit dreptului comun, cum punerea efectivă în posesie trebuie realizată în condițiile prev. de art.34 din HG nr.890/2005, iar documentația ce trebuie înaintată este cea prevăzută în art.36 al.1 din Hotărâre, nefiind dovedit în cauză efectuarea vreunui demers în sensul acestor prevederi, dar nici imposibilitatea onorării atribuțiilor, instanța a conchis că se refuză în mod culpabil executarea obligației, așa încât pretenția de condamnare la plata de daune cominatorii este întemeiată.
Intimații C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor H. de Sus și S. G., în solidar, au fost obligați la cheltuieli de judecată, constând în onorariul avocatului, conform art.274, 277 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C. C. pentru stabilirea dreptului de proprietate H. de Sus prin primar care a invocat motive de nelegalitate.
A susținut în acest sens că nu se refuză întocmirea documentației, petenta fiind prezentă la data de 11.02.2013 când a semnat fișa proces verbal de punere în posesie pentru titlul de proprietate nr.315/13.03.2013 eliberat pe numele mamei acesteia G. Sevastia pentru 1700 mp întocmindu-se un plan parcelar aducându-i-se la cunoștință că pentru celelalte suprafețe de teren ce au aparținut tatălui este nevoie de planuri parcelare pentru a i se putea întocmi documentația.
C. a angajat o persoană autorizată pentru a întocmi fișa proces de punere în posesie, însă planurile parcelare nu intră în atribuțiile acesteia așa încât în condițiile în care petenta deține evidența suprafețelor de teren poate întocmi planuri parcelare pentru terenul în litigiu, mai mult o parte din terenurile pentru care se solicită eliberarea titlului de proprietate sunt vândute de către tatăl petentei vânzări validate prin sentințe judecătorești.
A precizat că petenta este așteptată la comisie pentru a i se întocmi documentația în vederea eliberării titlului de proprietate așa încât în condițiile în care comisia nu s-a opus pretențiilor petentei în mod greșit s-a dispus obligarea la daune cominatorii și la plata cheltuielilor de judecată.
A depus la dosar înscrisuri (f 5-16).
Intimata C. C. Mihaelaprin întâmpinare (f 22) a solicitat respingerea recursului susținând că recurenta nu a depus diligențele necesare pentru a se conforma sentinței instanței timp de 10 ani, așa încât în cauză sunt aplicabile prevederile art.64 alin.2 din legea 18/1991, acțiune fiind în mod corect admisă.
A depus la dosar îmscrisuri (f 26-38).
Analizând motivele de recurs invocate tribunalul constată că nu sunt întemeiate, din următoarele considerente:
Astfel, în favoarea autorului petentei, G. M. prin adeverinte de proprietate validate prin hotărâri ale Comisiei Județene precum și prin sentințe judecătorești s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafața de 2,88 ha teren pe raza comunei H. de Sus, teren pentru care comisia comunală a fost obligată prin S.C. nr.1017/15.04.2004 a Judecătoriei Rădăuți să înainteze Comisiei Județene Suceava documentația în vederea eliberării titlului de proprietate aferent acesteei suprafețe.
Deși recurenta susține că nu are nici o culpă că până în prezent nu a înaintat Comisiei Județene documentația în vederea eliberării titlului de proprietate invocând lipsa planurilor parcelare ce trebuiau întocmite de petenta intimată, tribunalul reține că față de dispozițiile S.C. nr.1017/15.04.2004 a Judecătoriei Rădăuți aceasta avea obligația înaintării documentației pentru suprafața de 2,88 ha teren înscrisă în adeverința de proprietate nr.4895/1991 și în S.C. nr.5336/1993 respectiv S.C. nr.5337/1993 a Judecătoriei Rădăuți și Hotărârile nr._ /_ din 1992 a comisiei Județene Suceava, instanța reținând la acea dată o culpă a comisiei comunale.
Cum, comisia a refuzat în mod nejustificat îndeplinirea acestei obligații, față de dispozițiile art. 64 alin 2 din Legea nr.18/1991 în mod corect a fost admisă acțiunea petentei prin obligarea la daune cominatorii.
Nu se poate reține că în cauză lipsesc planurile parcelare astfel încât documentația nu poate fi trimisă pentru că nu este completă, în condițiile în care întocmirea fisei proces verbal de punere în posesie este atributul comisiei, mai mult la data pronunțării S.C. nr 1017/2004 nu s-a reținut nici un impediment care să conducă la imposibilitatea înaintării documentației, la acea dată constatându-se tocmai culpa comisiei acesta fiind și motivul pentru care prin acea hotărâre acțiunea petentei a fost admisă.
Prezenta cerere este tocmai consecința nerespectării sentinței civile nr.1017/2004 Judecătoriei Rădăuți, care dă dreptul petentei de a cere aplicarea sancțiunilor prevăzute de art.64 din Legea nr.18/1991, așa încât tribunalul, în temeiul prevederilor art.312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat, cheltuielile de judecată fiind acordate în virtutea art.274 Cod procedură civilă.
Conform art.274 Cod procedură civilă recurenta va fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cale de atac și care constau în plata onorariului de avocat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intimata C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor H. de Sus – prin primar S. G., împotriva sentinței civile nr.2361 bis din 17 septembrie 2013 a Judecătoriei Rădăuți (dosar nr._ ), intimați fiind petenta C. M., domiciliată în municipiul Rădăuți ..7F, jud.Suceava, C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava și S. G. – primarul comunei H. de Sus.
Obligă recurenta C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor H. de Sus – prin primar S. G. să plătească intimatei C. M. suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 februarie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
T. M. M. C. D. D. P. T.
Red. D.D.
Jud.fond – P. G.
Tehnored.P.T. – Ex.2 – 7 martie 2014
| ← Fond funciar. Sentința nr. 1445/2014. Tribunalul SUCEAVA | Partaj judiciar. Decizia nr. 279/2014. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|








