Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 981/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 981/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 05-05-2014 în dosarul nr. 6369/314/2008
Ds. nr._ hotărâre care să țină loc de act autentic
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 981
Ședința publică din data de 05 MAI 2014
Completul compus din:
Președinte: S. A.
Judecător:C. L.
Judecător: V. E. L.
Grefier: N. A.
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâtul M. I. împotriva sentinței civile nr. 2672 din 16.04.2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._, intimat fiind reclamantul U. C..
Dezbaterile asupra prezentei cauze au avut loc în ședința publică din data de 28 aprilie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru, azi, 05 mai 2014.
Se constată depuse la dosar concluzii scrise din partea recurentului M. I..
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 20.10.2008, reclamantul Ursulean C. l-a chemat în judecată pe pârâtul M. I., solicitând instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la suprafața de 150 m.p. teren, identică cu . aparținând de CF nr.9745 a . de 50 m.p. teren identică cu . aparținând de CF nr. 9745 a . de 18 m.p. teren identică cu . de CF 9747 a . ½ din . aparținând de CF 9865 a . de la pârât la data de 24.09.2008 cu suma de 3.000 Euro, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că pe o parte a terenului înstrăinat a încheiat cu pârâtul un contract de asociere autentificat sub nr. 6215/23.05.2000, în favoarea S.C. MECANOSERVICE SA și . Bosanci, notat în CF nr._ a . și soția sa fiind asociați.
A precizat reclamantul că, întrucât pârâtul este nemulțumit de contractul de asociere, fiind mereu discuții, făcându-le oferta de cumpărare a suprafeței de teren menționate, la data de 24.09.2008 au încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare, în prezența a doi martori, prin care a cumpărat de la pârât cele trei parcele de teren de 150 m.p., 50 m.p. și 18 m.p., identificate cadastral, achitându-i suma de 3000 Euro.
Totodată, reclamantul a susținut că actul autentic de vânzare-cumpărare urma să fie încheiat în săptămâna următoare, însă pârâtul a refuzat acest lucru, motivând, fără nici un fel de temei, că prețul este prea mic și că ar trebui să-i mai dea niște bani, deși prețul convenit la încheierea antecontractului era cel convenit, preț care a fost achitat.
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 748 lei și timbru judiciar de 0,6 lei.
În dovedire, reclamantul a depus la dosar copia contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 24.09.2008 (f.4) și extrase de Carte Funciară (f.5, 6).
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare (f.16), prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.
În motivare, pârâtul a arătat că nu s-a înțeles niciodată cu reclamantul pentru a-i vinde acestuia vreo suprafață de teren
Pârâtul a susținut că prin contractul de asociere în participațiune încheiat între el și . Bosanci, prin T. S., a pus la dispoziția societății folosința pe termen nelimitat a suprafeței de 150 m.p. teren situat în fața casei sale, lângă șosea, în vederea organizării unui spațiu de parcare pentru societate și a amplasării unui rezervor de combustibil, iar S.C. S. Bosanci s-a obligat să-i construiască o bucătărie de vară împreună cu o anexă și să realizeze fațada la casa de locuit existentă.
A mai precizat pârâtul că prin sentința nr. 164/11.02.2008 a Tribunalului Suceava, defintiivă prin Decizia nr. 145/07.11.2008 a Curții de Apel Suceava, s-a constatat că au încetat prin denunțare efectele contractului de asociere și participațiune autentificat în baza Încheierii de legalizare semnătură nr. 6215/2000 și s-a dispus evacuarea . de pe suprafața de 150 m.p. situată în fața casei sale, lângă șosea, societatea fiind obligată să-și ridice rezervorul de combustibil pe care l-a montat.
De asemenea, pârâtul a mai susținut că, pentru a contracara efectele acestei hotărâri, reclamantul a pretins că i-ar fi vândut în baza unui act sub semnătură privată, suprafața de 150 m.p., alături de alte două suprafețe, de 50 m.p. și de 18 m.p., la data de 24.09.2008, în prezența martorilor Pustiu M. și Tamapu Ș., însă singura convenție pe care a încheiat-o cu reclamantul este un contract de împrumut a sumei de 3000 Euro, din care a primit suma de 5000 lei, urmând ca diferența de 5000 lei să-i fie predată ulterior, la o dată la care urma să încheie un contract de închiriere cu privire la terenul de 150 m.p.
Pârâtul a susținut că nu a semnat nici un antecontract de vânzare-cumpărare, iar în măsura în care se va prezenta originalul convenției de care se prevalează reclamantul și se va stabili că semnătura de la rubrica „Vânzător” îi aparține, înțelege să invoce excepția nulității acestei convenții pentru eroare asupra naturii juridice a contractului, întrucât nu există nicio rațiune pentru care i-ar fi vândut reclamantului terenul din fața casei sale, peste care își asigură trecerea la drumul public, după cum nu ar fi consimțit niciodată la o asemenea tranzacție, când prețul pe m.p.în zonă este de 2000 Euro.
Pârâtul a menționat că în cursul lunii septembrie 2008 s-a deplasat la locuința reclamantului, pe care l-a găsit împreună cu soția sa și care i-a remis suma de 5.000 lei, semnând o chitanță în acest sens, discuțiile dintre părți fiind în sensul ca reclamantul să-i împrumute suma totală de 3000 Euro, urmând ca diferența de 5.000 lei să-i fie predată ulterior, când vor încheia un contract de închiriere cu privire la terenul de 150 m.p. din fața casei sale.
A menționat pârâtul că a fost însoțit de un coleg, P. I., care l-a așteptat în fața locuinței reclamantului și căruia i-a arătat cei 5000 lei, povestindu-i despre împrumut, iar din suma primită de la reclamant a restituit 300 lei lui P. I., stingând o datorie față de acesta.
La termenul de judecată din data de 11.03.2009, instanța a calificat excepția nulității contractului de vânzare-cumpărare, invocată prin întâmpinare de pârât, ca fiind o cerere reconvențională.
Reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu interogatoriul pârâtului și a probei cu martorii Pustiu M. și Ț. Ș., probe încuviințate și administrate de instanță (f.25, 27,28).
De asemenea, instanța a administrat proba cu interogatoriul reclamantului (f.26) și proba cu martorul P. I. (f.29), solicitat de pârât.
La termenul de judecată din data de 26 martie 2013, pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamantului cu privire la acțiunea care are ca obiect „obligația de a face”, motivat de faptul că reclamantul nu a avut niciodată posesia asupra terenului, care a aparținut până în anul 2008 unei societăți comerciale.
De asemenea, la termenul de judecată din data de 02 aprilie 2013, instanța a invocat, din oficiu, excepția netimbrării cererii reconvenționale.
Prin sentința civilă nr. 2672 din 16.04.2013, prima instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât, ca neîntemeiată, a admis excepția netimbrării cererii reconvenționale, invocată de instanță din oficiu, a anulat cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant M. I. în contradictoriu cu reclamantul-pârât Ursulean C., ca netimbrată, a admis acțiunea având ca obiect „hotărâre care să țină loc de act autentic”, formulată de reclamantul Ursulean C. în contradictoriu cu pârâtul M. I., a constatat că între reclamantul Ursulean C. calitate de cumpărător și pârâtul M. I., în calitate de vânzător a intervenit, la data de 24.09.2008, vânzarea - cumpărarea suprafeței de 150 mp teren, pe care se află o construcție rezervor subteran, identificat cu nr. cadastral 1579/5 în CF nr. 9754 a Comunei cadastrale “Șcheia”, suprafeței de 50 mp teren, . cu nr. cadastral 1579/6 în CF nr. 9754 a Comunei cadastrale “Șcheia”, suprafeței de 18 mp teren, . nr. cadastral 1580 în CF nr. 9747 a Comunei cadastrale “Șcheia” și cota de 1/2 din dreptul de proprietate al parcelei cu nr. 1579/2 din CF 9865 a Comunei cadastrale “Șcheia” în suprafață de 29 mp, teren viran situat în intravilan . prețul de 3000 euro, hotărârea ținând loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1746,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și a respins cererea pârâtului privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că antecontractul de vanzare cumparare este o promisiune bilaterala, iar din formularea acestuia rezultă că ambele părti se angajează sa încheie în viitor un contract, asumându-și obligatia de a face, astfel că raspunderea este contractuală. Astfel, din clauza inserată la art. 2.7, reiese că “vânzătorul declară că, cel târziu, până la data de 10.10.2008 se va prezenta împreună cu cumpărătorul la un birou notarial pentru autentificarea contractului de vânzare-cumpărare”.
Obligației de a face îi corespunde dreptul de creanță (reieșind din contract, art. 2.7) care este apărat printr-o acțiune personală, supusă termenului de prescriptie de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul 167/1958, termen care a început sa curgă din momentul împlinirii termenului prevăzut în contract, conform art. 7 din Decretul 167/1958, respectiv 10.10.2008. Cât timp acțiunea a fost formulată la data de 20.10.2008, în cursul termenului de presripție, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât, ca neîntemeiată.
Referitor la excepția netimbrării cererii reconvenționale, invocată de instanță din oficiu, instanța a admis excepția și a anulat cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant M. I. în contradictoriu cu reclamantul-pârât Ursulean C., ca netimbrată, pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 2 al. 1) lit. d și 1) ind. 1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cererile evaluabile în bani se timbrează cu taxă judiciară, calculată conform articolul menționat, iar în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. 2 din OG 32/1995 privind timbrul judiciar, cererile adresate instanțelor judecătorești indiferent dacă privesc fondul cauzei sau o cale de atac, dacă au ca obiect o valoare de peste_ lei, se timbrează cu timbru judiciar în cuantum de 5 lei. Se constată că cererea reconvențională nu a fost timbrată, deși prin încheierea din data de 26.02.2013, făcându-se aplicarea dispozițiilor Legii nr. 146/1997, s-a pus în vedere pârâtului-reclamant ca până la următorul termen de judecată să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 743,26 lei și timbrul judiciar în cuantum de 3 lei, sub sancțiunea anulării cererii reconvenționale, conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 coroborat cu art. 1 și art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 32/1995.
Pe fond, s-a reținut căla data de 24.09.2008 între reclamantul Ursulean C. și pârâtul M. I. s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la terenul în suprafață de 150 mp teren, pe care se află o construcție rezervor subteran, identificat cu nr. cadastral 1579/5 în CF nr. 9754 a Comunei cadastrale “Șcheia”, terenul în suprafață de 50 mp teren, . cu nr. cadastral 1579/6 în CF nr. 9754 a Comunei cadastrale “Șcheia”, terenul în suprafață de 18 mp teren, . cu nr. cadastral 1580 în CF nr. 9747 a Comunei cadastrale “Șcheia” și o cota de 1/2 din dreptul de proprietate al parcelei cu nr. 1579/2 din CF 9865 a Comunei cadastrale “Șcheia” în suprafață de 29 mp, teren viran situat în intravilan . prețul de 3000 euro.
Aspectele reliefate mai sus sunt confirmate și de declarația martorilor audiați în cauză, Ț. Ș. (f. 27) și Pustiu M. (f. 28), martori prezenți la încheierea contractului, care au relatat că reclamantul a cumpărat terenurile în suprafață de aproximativ 200 m.p. de la pârât, în calitate de vânzător, prețul vânzării fiind stabilit de comun acord la suma de 3000 euro, fiind achitat pe loc de reclamant. Ambii martori au declarat că banii au fost numărați de ambele părți, în prezența martorilor, neexistând discuții cu privire la sumă. Declarațiile acestora se coroborează cu răspunsurile reclamantului la interogatoriul administrat (f.26).
La interogatoriul administrat, pârâtul a arătat că nu a semnat înscrisul din 24.09.2008 intitulat act de vânzare cumpărare, ci doar o chitanță de împrumut, fiind „scrisă doar pe câteva rânduri mențiunea să a primit 3000 euro” (f. 25). În plus, pârâtul a arătat că mențiunea „am primit banii 3000 euro de pe înscrisul intitulat act de vânzare cumpărare din 24.09.2008 îi aparține. Cu toate acestea, pârâtul a susținut că a primit doar suma de 3000-3500 lei.
Potrivit sentinței civile nr. 2335 din 11.05.2011 în dosar nr._ rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 759/2012 a Tribunalului Suceava prin care s-a respins ca nefondat recursul (f. 44-47) s-a respins acțiunea privind anularea convenției din 24.09.2008 ce stă la baza prezentei acțiuni. Instanța a reținut cu putere de lucru judecat că deși reclamantul a susținut că nu putea să înstrăineze singura cale de acces la locuința sa, în fapt, încă din anul 2000, reclamantul, prin contractul de asociere în participațiune încheiat la data de 23 mai 2000, a pus la dispoziția . Bosanci folosința suprafeței de 150 m.p. teren situată în fața casei sale. De asemenea, instanța nu a reținut nici susținerea pârâtului potrivit căreia la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, acesta a înțeles că încheie un contract de împrumut, lipsind scopul specific al convenției de vânzare-cumpărare, constatând că pârâtul nu a putut face dovada caracterului ilicit sau imoral al cauzei (scopului) actului juridic contestat.
Aspectele analizate de această instanță nu mai pot fi puse in discuție, cât timp hotărârea produce efecte cu privire la ambele părți în cauză. Așadar, instanța nu poate reține apărarea pârâtului precum că singura convenție încheiată de acesta cu reclamantul a fost un contract de împrumut al sumei de 3000 euro, din care a primit suma de 5000 lei, urmând ca diferența de 5000 lei să-i fie predată ulterior la o dată la care urma dă încheie un contract de închiriere cu privire la terenul de 150 m.p. acest aspect fiind analizat deja de instanța mai sus menționată. Din aceleași considerente, instanța nu poate reanaliza susținerea pârâtului în sensul că nu ar fi putut să vândă reclamantului pământul din fața casei, care îi asigură accesul la drumul public.
Pe de altă parte, martorul P. V. a relatat că la sfârșitul lunii septembrie 2008 se afla împreună cu părțile când a asistat la o discuție, reclamantul spunându-i pârâtului că i-a achitat o rată la bancă și contravaloarea cheltuielilor comune. De asemenea, a precizat că din spusele pârâtului cunoaște faptul că a primit de la reclamant suma de 500 lei, fără a ști însă ce reprezintă acea sumă de bani. Pe lângă faptul că nu a luat la cunoștință în mod direct de relațiile contractuale intervenite între părți, martorul nu a putut relata aspecte relevante referitoare la cauză, nesusținând afirmațiile pârâtului, care a precizat că suma de 5000 lei i-a fost predată de reclamant în cursul lunii septembrie 2008, iar martorul audiat P. I. l-a așteptat în fața locuinței reclamantului, deci nu a asistat la discuția dintre părți de la acea dată, necunoscând nici ce reprezenta suma remisă, deși pârâtul susține că i-a spus martorului despre împrumut.
Interpretând convenția intervenită între părți, potrivit clauzelor contractuale și principiilor de interpretare prevăzute de legea civilă, instanța reține că aceasta are semnificația unui antecontract, promisiune de vânzare – cumpărare, dat fiind faptul că pentru a fi în prezența unei convenții de vânzare – cumpărare translativă de proprietate, legea impune imperativ ca acordul de voință al părților să fie concretizat în formă autentică, conform prin art. 2 din Titlul X din Legea nr. 247/2005. Or, atari promisiuni de vânzare - cumpărare nu sunt apte prin ele însăși să transfere proprietatea în ce privește terenul; în același timp, însă, ele nu sunt lipse de efectele obligatorii ale unor convenții între părți, astfel ca ele dau naștere unor obligații de a face, acelea de a încheia, în viitor, în forma prevăzută de lege, convenția stabilită (așa cum reiese și din clauza inserată în convenție la art. 2.7). Totodată, neîndeplinirea acestei obligații, atrage răspunderea contractuală a părților care nu și-au îndeplinit obligațiile, răspundere care, potrivit regulilor de drept comun are în vedere în principal, executarea directă în natură – prin prestarea a însuși obiectului contractului, sau, în subsidiar, executare indirectă, prin echivalent, prin despăgubiri bănești.
O formă de reparație în natură a prejudiciului cauzat prin neexecutare, este însăși acțiunea în justiție de perfectare a contractului de vânzare – cumpărare, admisibilă în măsura în care cumpărătorul și-a îndeplinit propria obligație, iar bunul se mai află în patrimoniul promitentului – vânzător. Aceasta acțiune este derivată tocmai din principiul reparației în natură a prejudiciului cauzat prin neexecutarea contractului, consacrat de art. 1073 – 1077 C. civ., potrivit căruia creditorul are dreptul de a obține îndeplinirea exactă a obligației debitorului. Or, aceasta formă de răspundere contractuală este perfect aplicabilă și în cauză.
Astfel, potrivit art. 5 alin. 2 din Titlul X Circulatia Juridica a Terenurilor din Legea 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, dacă “după încheierea unui antecontract cu privire la un teren, cu sau fara constructii, una din parti refuză ulterior sa încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligatiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract”.
În baza art. 969 din Codul civil, “convențiile legal facute au putere de lege între părțile contractante”.
S-a reținut și faptul ca în conformitate cu dispozitiile art. 948 - 968 din Codul civil orice contract trebuie sa îndeplinească toate condițiile generale de validitate ale unui act juridic respectiv cele referitoare la capacitatea de a contracta, consimțământul valabil, obiectul determinat și cauza licită. Față de cele reținute, instanța trebuie să verifice dacă există un antecontract valabil încheiat între părti care să fie dovedit în condițiile dreptului comun, dacă există refuzul părtii acționate în instanță de încheia contractul în forma prevăzută de lege, dacă reclamantul și-a îndeplinit obligațiile asumate prin antecontractul încheiat și daca promitentul - vânzator este proprietarul bunului promis, iar promitentul - cumpărator nu este incapabil de a dobândi acel bun la data pronuntarii hotarârii.
În ceea ce privește faptul că reclamantul nu a stăpânit terenul, instanța a reținut că acest aspect nu are relevanță în cauză, nefiind o condiție necesară care să împiedice reclamantul a solicita îndeplinirea obligației de a face a pârâtului.
Toate aspectele invocate privind valabilitatea convenției au fost verificate prin sentința civile nr. 2335 din 11.05.2011 în dosar nr._ rămasă definitivă și irevocabilă, așadar, în speță, actul juridic îndeplinește condițiile generale de validitate, existența și valabilitatea actului fiind dovedite prin înscrisurile depuse la dosar (f. 4, 44), declarațiile martorilor, proba cu interogatoriul. În ceea ce privește faptul că este de notorietate că pârâtul este consumator de băuturi alcoolice, cât timp nu s-a dovedit că la data încheierii convenției consimțământul pârâtului a fost viciat (din cauza băuturilor alcoolice), așa cum sa reținut în sentința civile nr. 2335 din 11.05.2011 dată în dosar nr._, iar clauza inclusă în convenție la art. 2.6, (“vânzătorul declară că este în deplinătatea facultăților mentale nu urmează un tratament medical care să-i afecteze discernământul și nu a consumat băuturi alcoolice”) reprezintă parte din înțelegerea părților, instanța nu a putut avea în vedere acest aspect.
În ceea ce privește refuzul pârâtului de încheia contractul în forma prevăzuta de lege, instanța a reținut că la întrebarea din cadrul interogatoriului „a fost chemat la notariat pentru a încheia actul?” pârâtul a răspuns „mi-a propus reclamantul și i-am spus clar că nu vând” (f. 25). Mai mult, refuzul pârâtului reiese în mod evident și din atitudinea procesuală adoptată de pârât care nu numai că refuză încheierea contractului în formă autentică, ci nu recunoaște nici existența antecontractului. Cu privire la această obligație, punerea în întârziere s-a realizat prin introducerea cererii de chemare în judecată.
Astfel, reclamantul nu a obținut executarea de bună voie a obligației de încheiere a actului în forma autentică în fața notarului public, cu toate că și-a îndeplinit obligațiile asumate prin acea convenție, în condițiile în care terenul vândut de către pârât se află în patrimoniul pârâtului vânzător, conform actelor de partaj nr. 6839/09.11.1999, nr. 5777/09.09.1999, așa cum reiese din extrasele de carte funciară nr. 9745, 9747, 9865 (f. 76-78, 86), neexistând dovada contrară din partea pârâtului, în acest sens. Dar, în măsura în care o atare obligație nu a fost îndeplinită, părții prejudiciate, în speță, reclamantului, trebuie să i se recunoască posibilitatea de a obține îndeplinirea exactă a însăși obligației asumate în contract, pe calea acțiunii formulate în acest sens.
Cât timp antecontractul de vânzare-cumpărare intervenit între părți la data de 24.09.2008 este valabil încheiat, astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 2335 din 11.05.2011 dată în dosar nr._ și că nu există alte impedimente legale, în baza art.1073 cod civil și art.5, titlul X din Legea nr.247/2005, a admis acțiunea principală și a constatat că între reclamantul Ursulean C. calitate de cumpărător și pârâtul M. I., în calitate de vânzător a intervenit, la data de 24.09.2008, vânzarea - cumpărarea suprafeței de 150 mp teren pe care se află o construcție rezervor subteran, identificat cu nr. cadastral 1579/5 în CF nr. 9754 a Comunei cadastrale “Șcheia”, suprafeței de 50 mp teren, . cu nr. cadastral 1579/6 în CF nr. 9754 a Comunei cadastrale “Șcheia”, suprafeței de 18 mp teren, . nr. cadastral 1580 în CF nr. 9747 a Comunei cadastrale “Șcheia” și cota de 1/2 din dreptul de proprietate al parcelei cu nr. 1579/2 din CF 9865 a Comunei cadastrale “Șcheia” în suprafață de 29 mp, teren viran situat în intravilan . prețul de 3000 euro.
În baza art. 274 C.pr.civ. având în vedere culpa procesuală a pârâtului, l-a obligat pe acesta la plata către reclamant a sumei de 1746,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (taxe de timbru judiciar, timbru judiciar – f. 14 și onorariu avocat –f. 89) și a respins cererea pârâtului privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M. I. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând disp. art. 304 pct. 9 și art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.
În motivare a arătat căhotărârea atacată este nelegală fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor care reglementează materia obligațiilor, respectiv a actelor juridice de transfer a dreptului de proprietate; Că în mod greșit prima instanță a reținut că sunt îndeplinite toate condițiile anticipatorii ale antecontractului de vânzare-cumpărare; Că reclamantul nu a făcut dovada că înainte de sesizarea instanței 1-a notificat pe pîrît pentru a se prezenta la notar, la data convenită în antecontract, de 10.10.2008, sau la o dată ulterioară, în vederea îndeplinirii obligației de autentificare contract de vânzare-cumpărare. Nu exista dovezi că pârâtul ar fi refuzat perfectarea contractului sub semnătura privată, în forma autentică, în dosarul cauzei nefiind depusă nici o notificare, prin executor judecătoresc, de punere în întârziere a pârâtului.
Refuzul vînzătorului la perfectarea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică este o condiție esențială pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumparare, potrivit art.5 din Titlul X din L.247/2005 actualizata.
Conform art.2 din Titlul X al Legii nr.247/2005, terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan si extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrăinate si dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în forma autentica, sub sancțiunea nulității absolute.
Un act juridic încheiat cu nerespectarea formei solemne ceruta imperativ de lege este lovit de nulitate absoluta si nu poate produce nici un efect juridic, cu atât mai puțin transferul unui drept de proprietate dintr-un patrimoniu în altul.
Potrivit art.5 alin.2 din Titlul X al Legii nr.247/2005, în situația în care, după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fară construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract.
Potrivit acestor prevederi legale, doar refuzul pârâtului de a perfecta contractul de vânzare -cumpărare în formă autentică poate duce la admiterea unei astfel de acțiuni în pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic .
Punerea în întârziere a pârâtei nu se poate realiza într-un alt mod, cum ar fi prin cererea de chemare în judecată, deoarece prin această cerere pîrîtul nu a fost invitat să se prezinte la notar în vederea îndeplinirii obligației sale ci a fost chemat direct în judecată pentru ca instanța să dea o hotărâre care să țină loc de act autentic de vînzare cumpărare, aceasta cu atît mai mult cu cât în condițiile în care, potrivit art.1-4 Cod proc.civ., instanțele judecătorești soluționează procese (litigii), în timp ce din coroborarea art.8 alin.l lit.b) cu art.10 si art.13 din Legea nr.36/1995, rezultă că activitatea de autentificare a înscrisurilor redactate de notarul public, de parte personal sau de avocat, prin care se realizează transmisiuni imobiliare, este de competența exclusivă a notarului public, în calitatea sa de persoană învestită într-o funcție autonoma prin care îndeplinește un serviciu de interes public.
Apreciază că în cauza de față se poate prezuma că în lipsa unui refuz al pârâtului de a încheia actul translativ de proprietate conform obligației asumate prin antecontract, nu există nici un litigiu între părți iar acțiunea civilă dedusă judecății nu se fundamentează pe ocrotirea unui interes legitim ci pe scopul de a frauda legea si de a ocoli procedura notarială pentru a se sustragere de la plata taxelor notariale prevăzute de lege.
A precizat că actul reclamantului este un act fals, care se vede că este completat ulterior, la începutul său, unde este trecută data încheierii contractului și la sfîrșit, unde este menționat că înscrisul este redactat în două exemplare originale și predat vînzătorului. În acest act nu se face vorbire despre titlul de proprietate al vînzătorului și nici despre modul de dobîndire a proprietății terenului vîndut.
A precizat că, după mențiunea „am primit bani 3000, trei mii de euro "de la finele actului nu este făcută nici o semnătură din partea primitorului și nici nu este menționată vreo dată, actul fiind făcut la calculator era foarte ușor de falsificat, completat, modificat etc, în cauză exîstînd suficiente motive din partea reclamantului să intre în proprietatea unui bun imobil situat lingă magazinul Lidel, care are o valoare de cel puțin 10 ori mai mare decît cea pe care pretinde că ar fi achitat-o de 3000 euro.
Intimatul U. C. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare a arătat că, în cauză, nu sunt date dispozițiile art. 304 indice 1 Cod procedură civilă și art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. Reclamantul a formulat recurs și motivat pentru prima dată în recurs că instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile anticipatorii a contractului de vânzare - cumpărare în sensul că nu a fost notificat pentru a se prezenta la Notariat și că numai acest refuz (conform art. 5 din Titlul X din Legea 247/2005) îi dă dreptul să promoveze o acțiune în constatarea vânzării și bineînțeles, este o condiție obligatorie pentru admiterea unei asemenea acțiuni. Această apărare nu a fost invocată la instanța de fond, întrucât aceasta ar fi însemnat de fapt recunoașterea înscrisului sub semnătură privată, înscris care (conform întâmpinării depuse de pârâtul recurent la dosar) nu a fost recunoscut de acesta, pretinzând fie că a fost un contract de împrumut, fie că este un contract bazat pe o cauză falsă, sau încheiat cu lipsă de discernământ, sau că semnătura nu îi aparține. Toate aceste susțineri au făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Suceava, dosar în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 2335/1 1.05.201 1 atașată la dosarul cauzei, refuzul încheierii actului fiind confirmat, de chiar poziția recurentului în prezentul dosar.
La fila 10 dosar numitul P. M. a depus cerere de intervenție voluntară accesorie în interesul pârâtului recurent M. I..
În motivare a arătat că pârâtul recurent i-a vândut terenul din litigiu tot printr-un antecontract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 09.09.2009, dată la care i-a achitat prețul de 95. 000 de euro și, întrucât acesta a refuzat să încheie actul notarial, l-a acționat în judecată.
Cu privire la cererea de intervenție voluntară, tribunalul reține că potrivit art. 137 aliniat 1 Cod procedură civilă „Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii”.
Potrivit art. 20 din aliniat 1 și 3 din Legea 146/1997 republicată, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancțoionează cu anularea cererii.
În speță, intervenientului P. M. i s-a pus in vedere obligația de a achita taxa judicară de timbru în sumă de 8.291 lei aferentă cererii de intervenție voluntară formulată până la termenul de judecată din 28.04.2014.
Din înscrisurile aflate la dosar se reține că intervenientul nu și-a îndeplinit obligația de a plăti taxa judiciară de timbru în cuatumul legal stabilit de instanța de recurs, iar pentru neîndeplinirea acestei obligații, potrivit dispozițiilor legale susmenționate, tribunalul va dispune anularea cererii de intervenție voluntară accesorie în interesul pârâtului recurent, ca netimbrată.
Cu privire la recursul declarat de pârâtul recurent M. I., tribunalul analizând legalitatea hotărârii recurate în raport cu criticile formulate, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Examinând întregul probatoriu administrat în cauză, tribunalul constată că instanța de fond a calificat în mod judicios contractul încheiat intre părți ca fiind o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, respectiv o convenție prin care ambele părți și-au asumat obligația să vândă, respectiv să cumpere în viitor terenurile în suprafață de 150 m.p. teren, identică cu . aparținând de CF nr.9745 a . de 50 m.p. teren identică cu . aparținând de CF nr. 9745 a . de 18 m.p. teren identică cu . de CF 9747 a . ½ din . aparținând de CF 9865 a . de la pârât la data de 24.09.2008,cu suma de 3.000 Euro, preț plătit și încasat la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare.
Conform acestei convenții, părțile s-au înțeles să perfecteze contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică până cel târziu la data de 10.10.2008, când se vor prezenta la un birou notarial pentru autentificarea contractului de vânzare-cumpărare.
Din interpretarea gramaticală a clauzei ce vizează condițiile în care a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare rezultă că părțile au stabilit de comun acord ca actul de vânzare-cumpărare să fie întocmit în formă autentică până cel târziu la data de 10.10.2008.
La împlinirea acestui termen, obligația devine exigibilă. Creditorul-beneficiar promisiunii de vânzare-cumpărare are la dispoziție și poate recurge la toate mijloacele juridice ofensive prevăzute de lege pentru a obține de la debitor prestațiile care i se datorează-în speță promovarea unei acțiuni în justiție pentru suplinirea consimțământului promitentului vânzător la vânzare-cumpărare și pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.
Din probele administrate în cauză se mai reține că recurentul pârât a solicitat într-o altă acțiune să se constate nulitatea convenției sub semnătură privată intitulată contract de vânzare cumpărare datat 24.09.2008 pentru caracterul derizoriu al prețului consemnat în cuprinsul acesteia și pentru cauză falsă și imorală, iar în subsidiar să se dispună anularea convenției pentru lipsă de discernământ a recurentului la momentul semnării contractului.
Astfel, prin sentința civilă nr. 2335/11.05.2011, Judecătoria Suceava a respins acțiunea având ca obiect „anulare act” formulată în contradictoriu cu reclamantul intimat, această soluție intrând în puterea lucrului judecat în raport cu valabilitatea actului juridic contestat.
Prin motivele de recurs invocate, pârâtul a adus critici ce vizează încălcarea dispozițiilor art. 5 aliniat 2 din Titlul X din Legea nr. 247/2005 de către instanța de fond.
Potrivit acestui text de lege „în situația in care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una din părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligația poate sesiza instanța competentă, care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic”.
Pentru admisibilitatea acestei acțiuni, în mod judicios s-a reținut de către instanța de fond ca fiind îndeplinite toate condițiile legale:
-existența unui antecontract de vânzare-cumpărare valabil încheiat;
-refuzul promitentului vânzător de a încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică;
-partea reclamantă să își fi îndeplinit obligațiile asumate, în speță plata integrală a prețului;
-promitentul vânzător să fie proprietarul bunului pentru a putea opera transferul dreptului de proprietate;
-bunul să se afle încă în patrimoniul promitentului vânzător;
Referitor la ultimele două condiții, din probatoriul administrat, se reține că pârâtul recurent este proprietarul terenului în litigiu, iar până al momentul pronunțării hotărârii recurate, bunul nu ieșise în mod valabil din patrimoniul său, acesta legitimând calitate de proprietar asupra terenurilor ce au făcut obiectul promisiunilor de vânzare-cumpărare, fiind îndeplinită și această condiție pentru pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să îi suplinească consimțământul la vânzare, conform art. 5 aliniat 2 din legea nr. 247/2005, Titlul X.
Potrivit acelorași dispoziții legale mai susmenționate, refuzul vânzătorului la perfectarea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, este o condiție esențială pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc unui contract autentic de vânzare-cumpărare.
În cauză, din probele administrate coroborate cu susținerile părților aflate în rezultă în mod evident refuzul raportat și la atitudinea sa procesuală, care, nu numai că nu a fost de acord cu încheierea contractului în formă autentică la notar, dar nici nu a recunoscut existența acestui înscris cu toate că reclamantul intimat și-a îndeplinit obligațiile asumate prin acea convenție, situație de fapt, care, de altfel, în mod corect a fost reținută de instanța de fond în considerentele hotărârii atacate.
Motivele de recurs prin care pârâtul invocă că în dosarul cauzei nu a fost depusă nici o notificare prin executor judecătoresc de punere în întârziere, sunt apărări formulate pentru prima dată în recurs și care nu au fost invocate la instanța de fond.
În finalul motivelor de recurs pârâtul a mai arătat că actul invocat de către reclamantul intimat, respectiv antecontractul de vânzare-cumpărare, este un înscris fals, completat ulterior, că după mențiunea „am primit bani 3000 euro” nu este făcută nici o semnătură din partea primitorului și nici nu este datat, toate acestea neavând fundament juridic întrucât valabilitatea acestui antecontract a fost tranșată cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 2335/2011 a Judecătoriei Suceava, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 759/2012 a Tribunalului Suceava.
Față de toate aceste considerente, tribunalul, în temeiul art. 312 aliniat 1 și 304 indice 1 Cod procedură civilă va respinge recursul formulat de pârâtul M. I. împotriva sentinței civile nr. 2672 din 16.04.2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._, intimat fiind reclamantul U. C., ca nefondat.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă va dispune obligarea pârâtului recurent M. I. să achite reclamantului intimat U. C. suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs reprezentând onorariu avocat conform chitanței nr. 26/04.03.2014 aflată la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Dispune anularea cererii de intervenție voluntară accesorie în interesul pârâtului recurent, formulată de P. M., ca netimbrată.
Respinge recursul formulat de pârâtul M. I. domiciliat în .. Șcheia, jud. Suceava împotriva sentinței civile nr. 2672 din 16.04.2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._, intimat fiind reclamantul U. C. domiciliat în mun. Suceava, ., nr.11, ..A, ., ca nefondat.
Dispune obligarea pârâtului recurent M. I. să achite reclamantului intimat U. C. suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05 mai 2014.
Președinte Judecător Judecator, Grefier
S. A. C. L. V. E. L. N. A.
Red.SA/Tehn. NA
Jud. fond C. A.
2 ex/27.05.2014
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 190/2014. Tribunalul SUCEAVA | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1153/2014. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
