Pretenţii. Decizia nr. 120/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 120/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 03-06-2014 în dosarul nr. 2837/86/2014
Dosar nr._ - contestație în anulare – pretenții -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 120
Ședința publică din 3 iunie 2014
Președinte-M. C.
Judecător- D. D.
Judecător - T. M.
Grefier - P. T.
Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de contestatorii G. M.M. și G. D.S., domiciliați în ., împotriva deciziei civile nr.732 din 20 martie 2014 a Tribunalului Suceava (dosar nr._ ), intimați fiind C. Locală de Fond Funciar Dumbrăveni, C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava și P. comunei Dumbrăveni – P. I..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatînd contestația în anulare în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra contestației în anulare de față:
Prin decizia civilă nr.732 din 20 martie 2014 a Tribunalului Suceava, a fost respins ca nefondat recursul formulat de reclamanții G. M.M. și G. D.S., împotriva sentinței civile nr.3095 din 7 mai 2013 a Judecătoriei Suceava.
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, contestatorii G. M.M. și G. D.S. au formulat contestație în anulare solicitînd desființarea deciziei de recurs și în rejudecare, admiterea acțiunii cum au formulat-o.
În motivare, au arătat că instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la toate capetele de cerere invocate, lăsînd fondul cauzei necercetat.
De asemenea, instanța nu a dat curs cererii lor de a transforma daunele cominatorii în daune compensatorii; că parcelele nu au fost individualizate conform cu planurile și suprafețele indicate; că nu a fost obligată comisia comunală la întocmirea titlului de proprietate și nu au fost respectate normele legii fondului funciar.
Și-au întemeiat cererea pe prevederile art.317 și art.318 Cod procedură civilă.
Verificînd contestația în anulare, tribunalul constată că este nefondată.
Pentru a putea fi admisă, contestația în anulare îndreptată împotriva unei decizii pronunțată de o instanță de recurs, este necesar ca eroarea gravă, invocată de parte, să privească o problemă de procedură.
Prin urmare, greșelile instanței de recurs trebuie să fie greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispozițiilor legale.
De asemenea, instanța de recurs nu este obligată să răspundă la argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de casare, ci este îndreptățită să grupeze aceste argumente pentru a răspunde motivelor invocate printr-un considerent comun.
În cauză, contestatorii invocă aspecte de fond, de necercetare a probelor administrate, sau de ignorare a unor motive de casare invocate.
Cum, însă, din analiza deciziei supusă contestației în anulare rezultă că nu sînt date condițiile cerute de art.318 Cod procedură civilă, instanța va respinge contestația în anulare ca nefondată.
Cît privește prevederile art.317 Cod procedură civilă, acestea nu sînt date, nefiind de altfel indicate de contestatori.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorii G. M.M. și G. D.S., domiciliați în ., împotriva deciziei civile nr.732 din 20 martie 2014 a Tribunalului Suceava (dosar nr._ ), intimați fiind C. Locală de Fond Funciar Dumbrăveni, C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava și P. comunei Dumbrăveni – P. I..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 iunie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
M. C. D. D. T. M. P. T.
Red. T.M.
Tehnored.P.T.
– Ex.2 - 3 iulie 2014
| ← Expropriere. Sentința nr. 1807/2014. Tribunalul SUCEAVA | Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... → |
|---|








