Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 341/2014. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 341/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 1648/227/2012

Dosar nr._ Ordonanță președințială

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVLĂ NR. 341

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 11.02.2014

PREȘEDINTE G. D.

JUDECĂTOR F. L.

JUDECĂTOR G. F.

GREFIER S. A.

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul R. I., domiciliat în comuna Vadu Moldovei, ., județul Suceava, împotriva sentinței civile nr. 1350 din 05.07.2012 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr._, intimată fiind pârâta M. R., cu același domiciliu.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare cu părțile legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei, după care:

Instanța, verificând actele și lucrările dosarului constată că prin încheierea de ședință din data de 13.09. 2012 a Tribunalului Suceava s-a dispus suspendarea judecării recursului în temeiul art. 242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă față de lipsa nejustificată a părților și a împrejurării că acestea nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La data de 14 noiembrie 2012, cauza a fost repusă pe rol în vederea constatării perimării, în baza referatului întocmit de grefier A. G. din cadrul Biroului Arhivă – Secția civilă a Tribunalului Suceava aflat la fila 14 dosar, iar în data de 11.02.2014, instanța a invocat din oficiu excepția de perimare a acțiunii și a rămas în pronunțare asupra excepției invocate.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

T R I B U NA L U L

Asupra excepției de față, reține următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei Fălticeni și înregistrată sub nr._ din 29 mai 2012, reclamantul R. I. a chemat în judecată pe pârâta M. R., pentru a se dispune evacuarea acestea, pe cale de ordonanță președințială, fără somație și fără acordarea vreunui termen, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, arată că este proprietarul unei case cu anexe gospodărești, situate în loc. Ciumulești, nr. 144, jud. Suceava, în care locuiește împreună cu concubina sa și fiul lor, precum și cu mama sa, R. V., căreia îi acordă întreținere în baza contractului nr. 489 din 21.12.1995, contract prin care părinții săi i-au vândut suprafața de 2700 mp teren împreună cu gospodăria edificată pe acest teren, în schimbul sumei de 450.000 lei și a obligației întreținerii acestora.

Susține că după ce a cumpărat locuința a efectuat îmbunătățiri la aceasta de peste 70.000 lei, situație în care pârâta și o soră a ei, C. M., fac tot felul de presiuni asupra sa pentru a abandona proprietatea, punând alte persoane să îl bată, el formulând penală împotriva acestora.

De peste două luni pârâta, care nu are niciun drept de proprietate ori locativ asupra imobilului, a venit ș s-a instalat în partea de casă unde locuiește mama sa, astfel că zilnic face scandal, creând o atmosferă de nesuportat, de calvar.

În această situație, el și familia sa nu mai pot locui în casă, nu se pot odihni, îi este speriat copilul. În plus, pârâta a promovat acțiune de evacuare pe calea dreptului comun și pe cale de ordonanță președințială.

În nenumărate rânduri a făcut reclamație la poliția din comună pentru a o evacua pe pârâtă din imobil.

Precizează că urgența în cauză este dată de această stare infracțională perpetuă, pârâta ocupând locuința fără niciun drept, nefiind decât un tolerat în locuință, inițial ca un musafir în casa sa, dar care refuză să o părăsească, săvârșind astfel infracțiunea de violare de domiciliu.

În drept, a invocat dispozițiile art. 61 din Legea nr. 114/1996 și art. 581 Cod procedură civilă.

Pentru dovedirea cererii, a depus la dosar înscrisuri și a solicitat proba cu martorii I. A. și S. A..

Legal citată, pârâta nu a depus întâmpinare, însă prezentă în instanță, aceasta arată că nu este de acord cu cererea reclamantului, întrucât ea locuiește cu familia în mun. Timișoara venind doar în vizită la mama sa, R. V..

Prin sentința civilă nr.1350 din 05.07.2012, Judecătoria Fălticenii a respins cererea de evacuare pe cale de ordonanță președințială, formulată de reclamantul R. I., în contradictoriu cu pârâta M. R., cu același domiciliu.

Împotriva sentinței a formulat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea acestuia .

Prin încheierea din data de 13.09.2012 a Tribunalului Suceava s-a dispus suspendarea judecării recursului în temeiul art. 242 alin.1 pct. 2 Cod procedură civilă față de lipsa nejustificată a părților.

La termenul de judecată de astăzi, 11.02.2014, instanța din oficiu, a invocat excepția perimării recursului.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele cu privire la excepția invocată, că așa cum rezultă din dispozițiile art. 137 al. 1 Cod procedură civilă, instanța este obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii iar după cum rezultă din dispozițiile art. 298 Cod procedură civilă, dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul titlu.

După cum rezultă din dispozițiile art. 248 al. 1 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 13.09. 2012, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 alin.1 pct. 2 Cod procedură civilă pentru lipsa nejustificată a părților, iar prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, ne mai îndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de către partea care justifică un interes, iar în cauză nu s-a dovedit existența unui caz de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare.

Prin urmare, în temeiul art. 252 Cod procedură civilă, instanța va admite excepția de perimare invocată din oficiu, excepție de procedură absolută și peremptorie și, în temeiul art. 248 al. 1 Cod procedură civilă, va constata perimat recursul.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE :

Admite excepția de perimare a recursului invocată din oficiu.

Constată perimat recursul declarat de reclamantul R. I., domiciliat în comuna Vadu Moldovei, ., județul Suceava, împotriva sentinței civile nr. 1350 din 05.07.2012 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr._, intimată fiind pârâta M. R., cu același domiciliu.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 11.02.2014

Președinte, Judecător, Judecător,

G. D. F. L. G. F.

Grefier,

S. A.

Red.GD/Tehnored.SA/2ex/14.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 341/2014. Tribunalul SUCEAVA