Partaj judiciar. Decizia nr. 411/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 411/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 18-02-2014 în dosarul nr. 2810/285/2011
Dosar nr._ - ieșire din indiviziune -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 411
Ședința publică din 18 februarie 2014
Președinte- M. C.
Judecător- D. D.
Judecător - T. M.
Grefier - P. T.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantele S.C. „S. C.” Rădăuți – prin administrator Tiperciuc F. și S.C. „S. D.” Rădăuți – prin administrator H. E., împotriva sentinței civile nr.1995 din 17 iunie 2013 a Judecătoriei Rădăuți (dosar nr._ ), intimate fiind pârâtele S.C. „S. L.” Rădăuți – prin administrator T. N. și S.C. „S. C.” Rădăuți.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns administrator Tiperciuc F., administrator H. E. pentru reclamantele recurente asistate de avocat T. V. și avocat B. L. I. pentru pîrîta intimată S.C. „S. L.” Rădăuți, lipsă fiind secund pîrîta intimată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatînd recursul în stare de judecată, a trecut la dezbateri.
Avocat T. V. pentru reclamantele recurente, a cerut admiterea recursului și casarea sentinței conform motivelor, cu cheltuieli de judecată.
Avocat B. L. I. pentru pîrîta intimată S.C. „S. L.” Rădăuți, a cerut, în principal, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată. În subsidiar, a cerut admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți sub nr._ din 9 mai 2011 reclamantele . și . le-au chemat în judecată pe pârâtele . și ., solicitând instanței să înceteze starea de indiviziune existentă între părți cu privire la suprafața de 2.410,8 mp teren situat în intravilanul mun. Rădăuți.
În motivarea acțiunii reclamantele au arătat că, în anul 1992, fosta Cooperativă Meșteșugărească „L.” s-a divizat în: SCM „C.” (reclamanta), SCM „D.” (reclamantă), SCM „L.” (pârâtă) și SCM „S.” (care nu mai există în prezent, succesoarea sa în drepturi fiind pârâta SCM „C.”). Cu acea ocazie s-a încheiat un protocol (la data de 18 februarie 1992), prin care s-a stabilit că reclamanta „D.” are o cotă indiviză de 45,26%, iar reclamanta „C.” are o cotă de 23,20% din bunurile ce aua aparținut fostei Cooperative Meșteșugărești „L.”.
Reclamantele au mai arătat că:
- calitatea de coindivizară a S. „D.” a fost stabilită prin sentința nr.251/22.11.2005 a Curții de Arbitraj de pe lângă Asociația Națională a Cooperației Meșteșugărești;
- calitatea de coindivizară a S. „C.” rezultă atât din sentința sus-menționată, cât și din considerentele deciziei civile nr.1486/2010 a Curții de Apel Suceava.
Pârâta S. „L.” a depus întâmpinare (filele 44-45) a solicitat respingerea acțiunii, susținând că între părți nu există o stare de indiviziune/coproprietate cu privire la terenul din litigiu, reclamantele neavând nici un drept asupra acestuia.
Pârâta S. „C.” a depus întâmpinare (fila 46) prin care a arătat că este de acord cu efectuarea partajului.
Judecătoria Rădăuți, prin sentința civilă nr.1995 din 17 iunie 2013 a respins acțiunea civilă, și a obligat reclamantele să-i plătească pârâtei S.C. „S. L.” suma de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În cursul procesului părțile au mai depus memorii prin acre și-au argumentat punctele de vedere.
Sub aspect probatorii, părțile au depus la dosar înscrisuri și a fost efectuată o expertiză tehnică.
Instanța a apreciat acțiunea ca neîntemeiată.
În anul 1991 exista Cooperativa Meșteșugărească „L.”, cu 1.263 membri cooperatori și un anumit capital. În luna iunie 1991 un număr de 499 cooperatori au decis să părăsească această cooperativă și să înființeze trei noi unități cooperatiste. Astfel, s-au format:
- S. „C.”, cu 273 cooperatori;
- S. „D.”, cu 157 cooperatori;
- S. „S.”, u 69 cooperatori.
Esențial este faptul că societatea inițială a continuat să funcționeze, sub denumirea S. „L.”, cu un număr de 764 cooperatori. Așadar, contrar susținerilor reclamantelor, cooperativa inițială nu și-a încetat existența și nu s-a divizat în patru unități cooperatiste nou înființate..
Această discuție este extrem de importantă, pentru următorul motiv:
Prin protocolul din 18.02.1992 s-a realizat o împărțire a patrimoniului cooperativei inițiale, conform prevederilor Decretului Lg. nr.66/1990 (iar nicidecum în baza art.76 alin.2 din Lg. nr.1/2005, cum în mod eronat au susținut reclamantele – este evident că în anul 1992 nu se putea aplica o lege adoptată în anul 2005). Din eroare, la această împărțire s-a omis terenul din litigiu. Dacă societatea inițială s-ar fi desființat și ar fi luat ființă patru noi cooperative, atunci fiecare din acestea ar fi avut situația juridică a unui succesor cu titlu universal, iar în prezent ar fi putut invoca o eventuală stare de coproprietate, în cotele stabilite prin protocolul sus-menționat. Dar, după cum s-a arătat, societatea inițială a continuat să ființeze, astfel încât, în urma protocolului, cele trei cooperative nou înființate au dobândit situația juridică a unor succesori cu titlu particular. În aceste condiții, terenul a rămas în continuare în proprietatea exclusivă a pârâtei S. „L.”.
Este adevărat că, în acest fel, cooperativele nou înființate (sau, mai exact, cooperatorii care au devenit membrii lor) au suferit un prejudiciu, dar aceasta le dă dreptul să invoce un drept de creanță (cum în mod corect a arătat pârâta în întâmpinare), iar nicidecum un drept de coproprietate. De altfel, modurile de dobândire a dreptului de proprietate sunt expres și limitativ prevăzute în legislația civilă, iar reclamantele nu au putut indica în ce mod au devenit coproprietarele terenului din litigiu.
În ceea ce privește hotărârile anterioare invocate de reclamante, instanța a constatat următoarele: sentința nr.251/22.11.2005 a Curții de Arbitraj de pe lângă Asociația Națională a Cooperației Meșteșugărești (filele 11-14) are un caracter confuz, chiar contradictoriu. Astfel, din dispozitivul acesteia se menționează, mai întâi, că reclamanta S. „D.” „este proprietara” unei suprafețe de 809,3 mp teren (din formulare se deduce că ar fi vorba de un drept exclusiv), dar în continuare se arată că ar fi vorba de un drept indiviz, dar fără să se indice cotele indivize. În această situație – așa cum în mod corect a statuat și Tribunalul Suceava, prin decizia civilă nr.1486/02.11.2010 (filele 30-34) – această sentință nu are practic eficiență, urmând ca eventualele drepturi ale părților să fie stabilite pe calea unui proces de partaj. Se impune precizarea că tribunalul Suceava a decis cât se poate de clar că, prin sentința Curții de Arbitraj, nu s-a prestabilit un drept indiviz al reclamantei S. „D.”.
Ori, după cum s-a arătat, judecătoria constată că nici nu există un asemenea drept, în patrimoniul reclamantelor.
Împotriva sentinței civile au declarat recurs reclamantele S.C. „S. C.” Rădăuți – prin administrator Tiperciuc F. și S.C. „S. D.” Rădăuți – prin administrator H. E..
În motivare, au arătat că prima instanță nu a respectat puterea lucrului judecat în privința sentinței nr.251/22.11.2005 a Curții de Arbitraj de pe lângă Asociația Națională a Cooperației Meșteșugărești, conform cu prevederile art.367 și art.368 Cod procedură civilă, dând o soluție care neagă ceea ce s-a afirmat prin hotărârea menționată.
De asemenea, au criticat că nelegal, prima instanță a reținut că din eroare, la momentul divizării, realizată prin Protocolul din 18 februarie 1992, terenul dobîndit în anul 1961 nu a fost inclus în activul net supus divizării, însă a concluzionat că terenul a rămas în continuare în proprietatea exclusivă a pîrîtei S.C. „S. L.” Rădăuți deși nici o dispoziție a vreunei legi nu justifică o asemenea concluzie.
Pîrîta, în întîmpinare, a solicitat respingerea recursului susținînd că nu sînt date motivele de casare invocate, întrucît puterea lucrului judecat, invocată de recurenți, nu putea fi reținută în raport de o hotărîre care este confuză și contradictorie, venind în contradicție chiar cu decizia civilă nr.1486 din 2 noiembrie 2010 a Tribunalului Suceava și sentința civilă nr.1739 din 8 mai 2009 a Judecătoriei Rădăuți.
A susținut că judecătorul fondului a luat în considerare doar probele existente la dosarul cauzei.
În subsidiar, a solicitat casarea cu trimitere pentru rejudecare conform cu un raport de expertiză corect, complet și nepărtinitor.
Verificînd actele și lucrările dosarului, instanța constată că recursul este fondat, hotărîrea fiind dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de casare prev.de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, rap.la art.312 alin.5 Cod procedură civilă.
Astfel, potrivit sentinței civile nr. 251 din 22 noiembrie 2005 a Curții de Arbitraj de pe lângă UCECOM, supusă controlului judecătoresc prin sentința civilă nr.825 din 5 iunie 2007 a Tribunalului București și decizia civilă nr.300 din 19 februarie 2008 a Curții de Apel București „în urma reorganizărilor intervenite după 1992, potrivit dispozițiilor Protocolului încheiat în 18.02.1992, Protocolului de fuziune prin absorbție și ținând cont și de Protocolul 1161/2000, încheiat între S. L. și ATCOM Suceava, reclamanta „S. D.” Rădăuți dobîndește în urma procentelor stabilite (12,52% + 32,74%) o suprafață în valoare absolută de 809,30 m.p.”.
Potrivit art.363 alin.3 Cod procedură civilă, hotărîrea arbitrară comunicată părților are efectele unei hotărîri judecătorești definitive.
Astfel, în mod greșit prima instanță a contrazis și infirmat existența unui drept indiviz al reclamantei S.C. „S. D.” Rădăuți, soluționând cauza fără a da eficiență hotărârii de arbitraj, dar și CF nr.7469 în care dreptul de proprietate al reclamantelor este înscris în indiviziune cu dreptul de proprietate al pîrîtei.
Așadar, în cauză fiind date motivele de casare invocate, în baza art.312 alin.5 Cod procedură civilă tribunalul va admite recursul, va casa sentința civilă și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Admite recursul declarat de reclamantele S.C. „S. C.” Rădăuți – prin administrator Tiperciuc F. și S.C. „S. D.” Rădăuți – prin administrator H. E., împotriva sentinței civile nr.1995 din 17 iunie 2013 a Judecătoriei Rădăuți (dosar nr._ ), intimate fiind pârâtele S.C. „S. L.” Rădăuți – prin administrator T. N. și S.C. „S. C.” Rădăuți.
Casează sentința civilă și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
M. C. D. D. T. M. P. T.
Red. T.M.
Jud.fond – B. B.
Tehnored.P.T. – Ex.2 – 24 martie 2014
| ← Prestaţie tabulară. Decizia nr. 1671/2014. Tribunalul SUCEAVA | Acţiune în constatare. Sentința nr. 903/2014. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
