Pretenţii. Decizia nr. 618/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 618/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 25-06-2014 în dosarul nr. 3363/314/2013*
Dosar nr._ Pretenții
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.618
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 25.06.2014
PREȘEDINTE I. G.
JUDECĂTOR I. M.
GREFIER S. A.
Pe rol, judecarea apelului formulat de reclamantul V. G., domiciliat în mun. Suceava, ., ., ., împotriva sentinței civile nr.5328 pronunțată la data de 31.10.2013 de Judecătoria Suceava, în dosar nr._, intimate fiind pârâtele Direcția G. R. a Finanțelor Publice Iași, cu sediul în ..26, județul Iași, Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Suceava prin reprezentant legal, cu sediul în .,județul Suceava și Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași prin reprezentant legal, prin D.J.A.O.V Suceava.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc păr4țile.
Procedura de citare cu părțile, legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei, după care:
Verificând actele și lucrările dosarului și constatând că apelantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă instanța, din oficiu invocă excepția de necompetență funcțională a Tribunalului Suceava-Secția civilă în soluționarea apelului, apreciind că aceasta revine Secției de contencios administrativ și Fiscal din cadrul Tribunalului Suceava, sens în care va sesiza Curtea de Apel Suceava cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 12.04.2013 sub numărul de dosar_, reclamantul Vărvăroi G. în contradictoriu cu pârâtele Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Suceava și Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 2210 lei încasată potrivit chitanței ./2009 nr._ din data de 26.01.2010. De asemenea, a mai solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de la data de 26.01.2010 a achitat către pârâta Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Suceava, suma de 2.210 lei, reprezentând diferență taxe și accize vamale, ca urmare introducerii în România a unui autoturism, marca Opel Corsa, achiziționat în anul 2001 din Germania. Reclamantul a precizat că la momentul introducerii în țară a acestui autoturism a beneficiat de regim tarifar preferențial întrucât deținea certificat de circulație a mărfurilor EUR 1 nr. AO_/29.09.2001 (emis de autoritățile vamale din Germania și reverificat de către acestea) fapt ce a făcut să achite taxe și accize vamale inferioare introducerii în țară a unui autoturism pentru care nu ar fi existat un asemenea certificat.
De asemenea, reclamantul a precizat că ulterior, pârâtele, apreciind că, s-a greșit atunci când s-a procedat la acordarea regimului vamal preferențial (certificatul EUR 1 nr. A017642 din data de 29.09.2001 neîndeplinind condițiile de autenticitate), au dispus în baza actului constatator nr. 47 din data de 03.03.2004 anularea acestuia și obligarea subsemnatului la plata unei diferențe de 2.210 lei, sumă achitată așa cum a arătat la data de 26.01.2010, întrucât risca a fi executat silit. Reclamantul a arătat că la data de 27.07.2010, prin adresa nr._/TFO din data de 27.07.2010, Autoritatea Națională a Vămilor a informat Direcția R. Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași că certificatul EUR 1 nr.A017642/29.09.2001 îndeplinește toate condițiile de legalitate si autenticitate; aceste aspecte au fost comunicate de către DRAOV Iași și pârâtei Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Suceava prin adresa nr. l8344/ STVTV din data de 18.08.2010.
Reclamantul a menționat că în cursul anului 2011, luând cunoștință de faptul că, certificatul EUR 1, în baza căruia beneficiase de un tarif vamal preferențial, îndeplinește toate condițiile de legalitate și autenticitate și că, pârâtele, au încasat acea diferență de bani în mod greșit, s-a adresat acestora cu o cerere de restituire a sumei de 2.210 lei, cerere înregistrată la DJAOV Suceava sub nr. FN/12.09.2011.
Reclamantul a mai arătat că prin decizia nr. 8306/1/23.09.2011 a DJAOV Suceava a fost anunțat că cererea sa a fost respinsă, întrucât pârâta DRAOV Iași prin adresa nr._/STVTV/18.08.2010 (prin care aducea la cunoștința DJAOV Suceava că certificatul EUR 1 este perfect valabil) dispunea menținerea măsurilor de recuperare a acelei diferențe, întrucât a intervenit prescripția termenului în care taxele vamale și fiscale pot fi restituite; cu alte cuvinte, deși pârâtele recunoșteau că în mod greșit s-a procedat la încasarea acelei diferențe reprezentând taxe și accize vamale, acestea refuzau restituirea sumei încasate, întrucât ar fi intervenit termenul de prescripție în care taxele vamale puteau fi restituite.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 din Codul civil, art. 148 și 194 din Codul de procedură civilă.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus înscrisuri, în copie, respectiv chitanța CHANV/2009 nr._, actul constatator privind taxele vamale și alte drepturi cuvenite bugetului de stat nr. 47 din data de 03.03.2004, decizia nr. 8306/1 din data de 23.09.2011 (filele 7-11).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 188 lei, conform chitanței . nr._/17.05.2013 și timbru judiciar de 3 lei (fila 16).
Pârâtele nu și-au delegat un reprezentantă în instanță, dar au formulat întâmpinare (filele 22-27).
Prin întâmpinare, pârâtele au solicitat respingerea acțiunii, ca inadmisibilă, și au invocat excepția autorității de lucru judecat și excepția tardivității introducerii cererii.
În motivarea întâmpinării, pârâtele au arătat că în data de 07.11.2001, reclamantul V. G., s-a prezentat la Biroul Vamal Suceava în vederea vămuirii autoturismului marca Opel Corsa, . VSX000093N4364603, an fabricație 1992; valoarea în vamă a autoturismului a fost stabilită la suma de 76.626.081 lei, valoare în baza căreia s-a eliberat chitanța vamală nr. 906c/07.11.2001, conform căreia s-a încasat de la V. G. suma de 20.996.619 lei, din care 4.597.565 lei reprezentând taxe vamale, 812.236 lei reprezentând accize, iar 15.586.818 lei reprezentând TVA, acordându-i-se regimul tarifar preferențial (scutire de la plata taxelor vamale) în baza certificatului de circulație a mărfurilor EUR 1 nr. A_ și a cererii înregistrată la Biroul Vamal Suceava sub nr._/07.11.2001.
Pârâta a precizat că după acordarea regimului tarifar preferențial, în baza prevederilor legale în vigoare (menționate în actul constatator nr. 47/03.03.2004), s-a procedat la efectuarea controlului vamal ulterior ,,a posteriori" privind verificarea îndeplinirii criteriilor de origine și a autenticității dovezii care atestă originea bunului acoperit de certificatul EUR 1 nr. A_; în urma controlului ulterior efectuat, Administrația Vamală Germană a comunicat Autorității Naționale a Vămilor din România faptul că exportatorul nu a prezentat documente pentru a dovedi originea bunului; acest aspect a fost adus la cunoștința DRV lași prin adresa nr. 3869/26.01.2004, înregistrată la Direcția R. Vamală lași sub nr. 2063/29.01.2004, fiind anexată o copie a certificatului EUR1 vizat de către Administrația Vamală Germană în căsuța nr. 14 (viză care atestă faptul că bunul nu este de origine comunitară ).
Pârâta a menționat că Biroul Vamal Suceava a întocmit actul constatator nr. 47/03.03.2004 privind taxele și alte drepturi cuvenite bugetului de stat, în conformitate cu prevederile legale în vigoare la acea dată (menționate pe larg în cuprinsul actului), prin care s-au stabilit diferențe de drepturi vamale de achitat în cuantum de 22.103.252 lei (2.210 lei noi). De asemenea, pârâta a arătat că deși actul constatator nr. 47 din data de 03.03.2004 nu a fost contestat în termenul legal, după primirea somației susmenționate, reclamantul s-a prezentat în data de 26.01.2010 la sediul DJAOV Suceava unde a achitat debitul inițial de 2.210 lei, eliberându-i-se chitanța ./2009 nr._ din data de 26.01.2010, refuzând însă să achite și contravaloarea penalităților de întârziere, în vederea stingerii debitului.
Pârâta a mai solicitat să se constate reclamantul nu și-a exercitat nici dreptul de a contesta Somația nr. 2779//SJ/RC din data de 15.12.2009, emisă de Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale lași, în termenul legal de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, în conformitate cu art. 172-174 din O.G. nr. 92/2003, solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă întrucât reclamantul a avut la dispoziție pentru realizarea dreptului său calea unei acțiuni în contencios administrativ, împotriva actului constatator nr. 47/03.03.2004 prin care s-a stabilit debitul inițial, precum și calea unei contestații la executare împotriva somației nr. 2779//SJ/RC/15.12.2009, emisă de Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale lași. De asemenea, a mai precizat că actul constatator nu a fost contestat în termenul legal nici în procedura administrativă prevăzută expres de art. 205 - 207 și următoarele din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și nici în fața instanței de contencios administrativ în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Pârâta a mai precizat că nici decizia nr. 8306/1/23.09.2011 nu a fost contestată în condițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
In drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 - 208 din Codul de procedură civilă.
În dovedire, pârâta a depus înscrisuri (filele 28-83).
La data de 11.07.2013, reclamantul a depus răspunsul formulat la întâmpinare (filele 90-91).
Prin încheierea de ședință din data de 19.09.2013, instanța a respins, ca neîntemeiată, excepția autorității de lucru judecat invocată de către pârâtă prin întâmpinare.
La data de 15.10.2013 pârâta a depus o cerere (fila 103) prin care a adus la cunoștință instanței faptul că Direcția G. R. a Finanțelor Publice Iași se subrogă în toate drepturile și obligațiile Autorității Naționale a Vămilor și dobândește calitatea procesuală a acesteia.
În conformitate cu dispozițiile art. 258 din codul de procedură civilă instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.5328, Judecătoria Suceava a respins acțiunea având ca obiect „pretenții” formulată de reclamantul V. G., în contradictoriu cu pârâta Direcția G. R. a Finanțelor Publice Iași – prin Biroul Vamal de Interior Suceava, ca neîntemeiată și cererea formulată de către reclamant privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, între părțile din prezenta cauză s-au derulat raporturi specifice operațiunilor vamale, în sensul că la data de 07.11.2001, reclamantul V. G. s-a prezentat la Biroul Vamal Suceava în vederea vămuirii unui autoturism marca Opel Corsa achiziționat din Germania. Reclamantului i s-a acordat un regim tarifar preferențial, în baza certificatului de circulație a mărfurilor EUR 1 nr. A107642 și a cererii înregistrată la Biroul Vamal Suceava sub nr._ din data de 07.11.2001, acesta având de achitat suma totală de 20.996.619 lei vechi (filele 30-41).
În urma unui control efectuat a posteriori, Autoritatea Vamală Germană a comunicat Autorității Naționale a Vămilor din România faptul că reclamantul nu a prezentat documente pentru a dovedi originea bunului (fila 42). Pe cale de consecință, Direcția R. Vamală Iași a comunicat Biroului Vamal Suceava, prin adresa nr. 2063 din data de 18.02.2004, faptul că se impune anularea regimului tarifar preferențial acordat reclamantului (fila 43).
În baza acestei adrese, Biroul Vamal Suceava a întocmit actul constatator nr. 47 din data de 03.03.2004 prin care s-a stabilit în sarcina reclamatului o diferență de obligații vamale de achitat în cuantum de 22.103.252 lei vechi (filele 44-46). Actul constatator nr. 47 din data de 03.03.2004, însoțit de nota de calcul a dobânzilor de întârziere, a fost comunicat reclamantului, cu mențiunea că acesta are dreptul de a contesta actul comunicat la Biroul Vamal Suceava în termen de 30 de zile de la data comunicării, organul de soluționare competent fiind Direcția G. a Finanțelor Publice Suceava (filele 47-52).
A mai reținut instanța că, prin adresa nr._/SJ/RC din data de 15.12.2009 emisă de Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, reclamatul a fost somat să plătească suma de 7328 lei, pentru care s-a început executarea silită în temeiul actului constatator nr. 47 din data de 03.03.2004, aducându-i-se totodată la cunoștință posibilitatea de a contesta somația la instanța judecătorească în termen de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință (filele 56-62).
La data de 26.01.2010, reclamantul s-a prezentat la sediul Direcției Vamale pentru Accize și Operațiuni Vamale Suceava unde a achitat doar debitul inițial de 2210 lei, fără penalitățile de întârziere, fiindu-i eliberată chitanța ./2009 nr._ din data de 26.01.2010 (fila 67).
Instanța a reținut, de asemenea, că reclamantul a solicitat DJAOV Suceava restituirea sumei achitate prin cererea nr. 8021 din data de 12.09.2011 (fila 74), cerere care a fost respinsă prin decizia nr. 8306/1 din data de 23.09.2011 a DJAOV Suceava, motivat de faptul că, deși prin adresa nr._/STVTV/ CNVO din data de 18.08.2010 emisă de DRAOV Iași (fila 79) s-a învederat că certificatul de circulație a mărfurilor EUR1 nr. A017642/29.09.2001 aparținând reclamatului îndeplinește condițiile de legalitate și autenticitate, suma deja achitată nu-i mai poate fi restituită întrucât a intervenit prescrierea termenului în care taxele vamale și fiscale pot fi restituite (filele 77-78).
În ceea ce privește pretențiile solicitate de către reclamant, instanța a reținut cu prioritate incidența art. 129 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în sensul că cel care emite o pretenție are obligația de a o proba, principiu al procedurii civile exprimat prin adagiul „actori incumbit probatio”.
Față de temeiurile de drept invocate de către reclamant, respectiv dispozițiile privind răspunderea civilă delictuală, precum și față de situația de fapt expusă prin cererea de chemare în judecată, instanța a reținut că reclamantul a avut obligația în prezenta cauză de a proba condițiile răspunderii civile delictuale.
Potrivit dispozițiilor art. 998-999 din Codul civil de la 1864, orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara; orice persoană este responsabilă nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
Din prevederile legale amintite, instanța de judecată a reținut că, pentru a fi în prezența unei răspunderi civile delictuale pentru fapta proprie, trebuie să fie întrunite cumulativ mai multe condiții, respectiv să existe o faptă ilicită, un prejudiciu, un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția autorului faptei ilicite. Însă, cu priortate față de analiza acestor condiții, instanța apreciază că trebuie probată inexistența în cauză a unor dispoziții legale speciale în virtutea cărora persoana care a suferit un prejudiciu să poată obține repararea acestuia.
Din probele administrate în cauză, instanța a reținut că reclamantul nu a probat îndeplinirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale. Astfel, reclamantul nu a probat săvârșirea de către pârâtă a unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, și, implicit nici a celorlalte condiții ale răspunderii civile delictuale.
Instanța amintește că o faptă este ilicită atunci când este contrară legilor imperative și bunelor moravuri, având ca efect încălcarea sau atingerea drepturilor subiective sau cel puțin a intereselor legitime ale altor persoane, interese care nu sunt potrivnice normelor juridice și moralei.
În prezenta cauză, nu este dată săvârșirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii de natură a fi reparată în temeiul dispozițiilor legale privitoare la răspunderea civilă delictuală. Față de situația de fapt descrisă de către reclamant, în cauza dedusă judecății, fapta ilicită ar consta în încasarea de către pârâtă a sumei de 2210 lei, sumă ce ar constitui totodată și prejudiciul cauzat reclamantului.
Din actele aflate la dosarul cauzei, instanța a apreciat că nu reiese însă caracterul ilicit al perceperii sumei de bani de către pârâtă. Astfel, pârâta a încasat suma de bani în temeiul actului constatator nr. 47 din data de 03.03.2004, iar acesta, ca act administrativ emis de o autoritate publică în virtutea atribuțiilor sale legale, beneficiază de prezumția de legalitate și veridicitate. În consecință, caracterul legal al actului prin care s-a stabilit obligația de plată conferă legalitate însăși perceperii sumei de bani menționate în acesta. Atât timp cât prezumția de legalitate a actului administrativ subzistă, nu se poate vorbi despre caracterul ilicit a aducerii la îndeplinire a mențiunilor din acesta.
Or, în cauză, reclamantul nu a contestat niciodată actul administrativ prin care s-a stabilit obligația de plată, deși avea această posibilitate și a fost chiar adusă la cunoștință de către pârâtă.
În aceeași ordine de idei, instanța a apreciat că nici împrejurarea că prin adresa nr._/STVTV/CNVO din data de 18.08.2010 emisă de DRAOV Iași s-a concluzionat asupra faptului că certificatul de circulație a mărfurilor aparținând reclamantului îndeplinește condițiile de legalitate și autenticitate, dar și asupra faptului că s-a prescris dreptul reclamantului de a recupera taxele vamale nu este de natură să imprime un caracter ilicit conduitei pârâtei. Adresa emisă de către pârâtă nu are natura unui act apt a înlătura efectele actului constatator nr. 47 din data de 03.03.2004.
Inexistența unei fapte ilicite în sensul dispozițiilor art. 998-999 din Codul civil este dată, astfel, și de aceea că legea prevede mijloace specifice raporturilor care s-au derulat între părți, în cauză raporturi de vămuire, prin care să se evite producerea unui prejudiciu în patrimoniul uneia sau alteia dintre acestea. Or, instituția răspunderii civile delictuale este o instituție de sine stătătoare, iar mecanismele acesteia nu pot fi utilizate în mod subsidiar față de alte mijloace prin care s-ar putea obține obligarea pârâtei la repararea unui prejudiciu.
Față de cele prezentate mai sus, instanța a respins acțiunea având ca obiect „pretenții” formulată de reclamantul V. G., în contradictoriu cu pârâta Direcția G. R. a Finanțelor Publice Iași – prin Biroul Vamal de Interior Suceava, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea privind plata cheltuielilor de judecată formulată de către reclamant, instanța a reținut că, potrivit art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, ca o sancțiune a culpei procesuale a acesteia.
Având în vedere că în cauza de față, acțiunea reclamantului a fost respinsă, ca neîntemeiată, instanța nu a putute reține nicio culpă procesuală în sarcina pârâtei, astfel încât să o poată obliga pe aceasta din urmă la plata cheltuielilor de judecată, motiv pentru care acest capăt de cerere a fost respins, ca neîntemeiat.
Împotriva acestei sentințe la data de 30.01.2014 a formulat apel reclamantul V. G., înregistrat pe rolul Tribunalului Suceava-Secția de C. Administrativ și Fiscal sub nr._, solicitând admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 466 și următoarele Cod procedură civilă.
Intimata Direcția G. R. a Finanțelor Publice Iași, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat ți menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
În drept au fost invocate dispozițiile art.205-208 Cod procedură civilă.
Ceilalți intimați deși legal citați nu și-au delegat un reprezentant în instanță și nici nu au depus la dosar întâmpinare.
Prin încheierea pronunțată în ședința Camerei de Consiliu din data de 07.05.2014, Secția de C. Administrativ și Fiscal din cadrul Tribunalului Suceava a admis excepția de necompetență funcțională a Secției de C. Administrativ și Fiscal invocată din oficiu de instanța de judecată și a dispus trimiterea cauzei spre soluționare Secției Civile din cadrul Tribunalului Suceava.
La data de 19.05.2014, dosarul a fost înregistrat pe rolul Secției civile din cadrul Tribunalului Suceava sub nr._
La termenul de astăzi 25 .06.2014, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență funcțională a Tribunalului Suceava-Secția civilă în soluționarea apelului, apreciind că aceasta revine Secției de contencios administrativ și Fiscal din cadrul Tribunalului Suceava.
Examinând excepția de necompetență funcțională a instanței civile, tribunalul apreciază că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Prin cererea formulată reclamantul V. G. a solicitat obligarea pârâtelor Direcția G. R. a Finanțelor Publice Iași, Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Suceava prin reprezentant legal, și Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași prin reprezentant legal, prin D.J.A.O.V Suceava, la restituirea sumei de 2210 lei reprezentând taxe și accize vamale ca urmare a introducerii în România a unui autoturism achiziționat în anul 2001 din Germania, susținând în esență că actul constatator nr.47/30.03.2004 emis de Biroul vamal Suceava prin care s-a stabilit în sarcina sa obligația de plată a sumei de 2210 lei a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art.100 din Codul vamal.
Potrivit art. 10 al.1 din legea nr.554/2004, cu modificările și completările ulteriore ” Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
În conformitate cu dispozițiile legale suscitate, litigiile vizând actele administrative fiscale, care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora sunt de competența instanței de contencios administrativ și fiscal.
Împrejurarea că în speță, reclamantul a apreciat că încălcarea dispozițiilor Codului vamal de către autoritățile vamale reprezintă o faptă ilicită în înțelesul art.998-999 Cod civil, nu schimbă natura juridică a litigiului dedus judecății ce vizează derularea raporturilor specifice operațiunilor vamale, de natură să atragă competența instanței civile.
Pentru aceste considerente, tribunalul în baza art.130 al.2 raportat la art.132 al.3 și art.136 al.1 din Noul cod de procedură civilă, va admite excepția de necompetență funcțională a instanței invocată din oficiu și constatând conflictul negativ de competență intervenit, în temeiul art. 135 al.2 din Noul cod de procedură civilă va sesiza Curtea de Apel Suceava cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Admite excepția necompetenței funcționale a secției civile a Tribunalului Suceava.
Constată ivit conflictul negativ de competență în soluționarea apelului formulat de reclamantul V. G., domiciliat în mun. Suceava, ., ., ., împotriva sentinței civile nr.5328 pronunțată la data de 31.10.2013 de Judecătoria Suceava, în dosar nr._, intimate fiind pârâtele Direcția G. R. a Finanțelor Publice Iași, cu sediul în ..26, județul Iași, Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Suceava prin reprezentant legal, cu sediul în .,județul Suceava și Direcția R. pentru Accize și Operațiuni.
Sesizează Curtea de Apel Suceava cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit.
Pronunțată în ședința publică din 25.06.2014.
Președinte Judecător Grefier
I. G. I. M. S. A.
Pentru judecător aflat în CO
semnează președintele instanței
Red.IG
Tehnored.SA/2ex/03.07.2014
| ← Pretenţii. Decizia nr. 34/2014. Tribunalul SUCEAVA | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 77/2014. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
