Pretenţii. Sentința nr. 3204/2014. Tribunalul SUCEAVA

Tribunalul SUCEAVA - Sentințe și decizii civile / 2014

Sentința nr. 3204/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 04-02-2014 în dosarul nr. 1978/314/2013

Ds. nr._ pretenții

ROMÂNIA

TRIBUNALUL S.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR.285

Ședința publică din data de 04 februarie 2014

Completul compus din:

Președinte: C. L.

Judecător: V. E. L.

Judecător: S. A.

Grefier: N. A.

Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanta M. S. împotriva sentinței civile nr. 3204/16.05.2013 pronunțată de Judecatoria S. în dosarul nr._, intimat fiind C. Național Ș. cel M. S. și intervenientul Bureșcu V. S..

La apelul nominal făcut în ședință publică, la ambele strigări părțile sunt lipsă.

Procedura legal indeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța având în vedere faptul că reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu disp.art.242 al.2 Cod procedură civilă reține cauza spre soluționare în lipsa părților.

Declarând dezbaterile închise, instanța rămâne în pronunțare.

După deliberare,

TRIBUNALUL

Asupra recursului reține:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 07.03.2012, sub nr._, reclamanta M. S. – prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul C. Național Ș. cel M. S. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâtul să fie obligat la restituirea sumei de_ lei încasată necuvenit, cu titlu de cheltuieli de personal, pentru plata indemnizației de conducere.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, suma a cărei restituire o solicită reprezintă cheltuieli de personal virate în contul pârâtului la cererea acestuia în cursul anului 2010.

A arătat reclamanta că, urmare a controlului efectuat de către auditorii Curții de Conturi, prin Decizia nr. 46/68 din 22.11.2011 s-a reținut că sumele mai sus arătate au fost plătite de către ordonatorul principal de credite în mod nelegal unității școlare, astfel încât, s-a impus instituției recuperarea acestor sume.

Reclamanta a susținut că în cursul anului 2010 la unitatea școlară pârâtă s-au acordat drepturi salariale, reprezentând indemnizație de conducere în procent de 30% din salariul de bază persoanei încadrate pe funcția de administrator financiar cu atribuții în domeniul financiar iar OG 4/2006, nu prevede pentru funcția de administrator financiar indemnizație de conducere. A mai precizat că persoanele care ocupă funcții de conducere specifice învățământului sunt prevăzute de anexele 4.2 și 4.4 din OG 15/2008.

În drept au fost invocate disp. art. 1341, 1635 și următoarele cod civil .

La data de 05.06.2012 s- a formulat cerere de intervenție accesorie de către Bureșcu V. S. în interesul pârâtului .

Interveninetul a susținut că el este beneficiarul sumei solicitată de reclamant, sumă care a fost correct plătită în anul 2010, funcția de administrator ptrimoniu-contabil șef fiind unde conducere și nu de execuție.

A mai susținut că prin adresa 448/25.01.2006 a ISJ S. și în baza hotărârii Consiliului de Administrație al ISJ S., pârâtul a fost încadrat în categoria I ca instituție de învățământ ordonator terțiar de credite, iar persoana încadrată pe funcția de administrator financiar contabil sef avea o indemnizatie de conducere de 30%.

Prin sentința civilă nr. 2811 din 07.06.2012 Judecătoria S. a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei S. și a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului S., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului S. sub nr._ la data de 11.10.2012 .

Prin sentința nr. 6668 din 22.11 2012, Tribunalul S. a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului S. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei S., a constatat ivit conflictul negativ de competența și a trimis cauza la Curtea de Apel S., pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Prin sentința civilă nr. 18 din 14.01.2013, Curtea de Apel S. a admis sesizarea privind conflictul negativ de competență intervenit între Judecătoria S. și Tribunalul S. și a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei S..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei S. sub nr._ la data de 27.02.2013 .

La termenul din 04.04.2013 pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată motivat de faptul că indemnizația de conducere a admnistratorului financiar III S – contabil șef a fost acordată în baza Ordinului Ministerului Educației pentru aprobarea metodologiei de utilizare a funcției didactice auxiliare de administrator financiar (patrimoniu) și echivalarea acesteia cu funcțiile pentru activitatea de specialitate din anexa V/1 Cap. I lit.a și c din OUG 191/2002 .

Pârâtul a depus înscrisuri (f.11-46).

La data de 04.04 2013, reclamantă a depus la dosar înscrisuri și răspuns la întâmpinarea pârâtului și precizări privind temeiul de drept al acțiunii. (f. 47-62).

La termenul din 16.05.2013 instanța admis în principiu cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtului formulată de intervenientul accesoriu Bureșcu V. S., apreciind că sunt date condițiile admisibilității în principiu.

La solicitarea părților, instanța a administrat proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosar.

Prin sentința civilă nr. 3204/16.05.2013, prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de pârât, ca neîntemeiată, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, invocată de acesta, ca neîntemeiată, a respins acțiunea reclamantului M. S. – prin Primar formulată în contradictoriu cu pârâtul C. Național Ș. cel M. S., ca nefondată, a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul accesoriu Bureșcu V. S. în interesul pârâtului și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin prezenta acțiune reclamanta M. S. – prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul C. Național Ș. cel M. S. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâtul să fie obligat la restituirea sumei de_ lei încasată necuvenit, cu titlu de cheltuieli de personal.

Ca temei legal au fost invocate dispozițiile art. 992, 993 din Cod civil referitoare la plata nedatorată și restituirea prestațiilor.

Raportat la obiectul, temeiurile de fapt și de drept ale acțiunii, în prezenta cauză are calitate procesuală activă persoana din patrimoniul căreia s-a făcut plata, s-a achitat suma de bani a cărei restituire se cere, iar calitate procesuală pasivă persoana care ar fi încasat necuvenit sumele a căror restituire se cere.

Potrivit disp. art.13 din OUG nr.32/2001 aprobată prin Legea nr.374/2001 începând cu anul 2001-2002 finanțarea învățământului preuniversitar se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază teritorială își desfășoară activitatea instituția de învățământ. Așadar, sumele de bani a căror restituire se cere au fost achitate din bugetul unității administrativ teritoriale, respectiv M. S., care justifică, astfel, calitatea sa procesuală activă în cauză, iar cea care a încasat, potrivit susținerilor reclamantei, cu titlu de cheltuieli de personal, sumele de bani care au fost ulterior folosite pentru plata indemnizației de conducere a fost instituția de învățământ, C. Național Ș. cel M. S. .

Față de acestea, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, invocate de acesta din urmă, ca neîntemeiate.

Pe fondul cauzei reclamantul și-a motivat acțiunea conform art. 992-993 C.civ. privind plata nedatorată.

Prin art. 1092 cod civil se instituie principiul potrivit caruia plata ca operatie juridica presupune existenta unei obligatii care trebuie stinsa. Daca o asemenea obligatie nu exista si eventual s-a facut o plata, ea nu este valabil savârsita, facându-se o plata nedatorată care trebuie restituită.

Plata nedatorata presupune potrivit dispozitiilor art. 992 si 993 C.civ executarea din eroare de catre o persoana a unei obligatii de care nu era tinuta si pe care a facut-o fara intentia de a plati datoria altuia.

Așadar condițiile plății nedatorate sunt prestația să fi fost făcută cu titlu de plată, datoria pentru care s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic în raporturile dintre solvens și accipiens, plata să fi fost făcută din eroare, respectiv solvensul să fi avut credința eronată că este debitor al accipiensului.

Instanța a reținut că reclamanta și-a motivat prezenta acțiune raportat la decizia 50/74 din 22.11.2010 a Curții de Conturi S..

Astfel, potrivit deciziei 50/74 din 22.11.2010 a Camerei de Conturia județului S., se menționează că s-au evidențiat erori de legalitate și regularitate privind acordarea, în baza contractului colectiv de muncă/acordului colectiv, cât și a dispozițiilor ordonatorului principal de credite a unor sporuri și alte drepturi salariale care nu sunt reglementate prin dispoziții legale, respectiv la ordonatorii terțiari de credite C. Tehnic de Industrie Alimentară S. și Școala cu clasele I-VIII nr. 4 S., spor de ecran, indemnizație de conducere acordată nelegal administratorului financiar și alte drepturi salariale acordate, ca urmare a aplicării acestora asupra indemnizației de conducere.

Analizând condițiile plății nedatorate la acțiunea reclamantului, instanța a reținut că într-adevăr reclamantul a efectuat o plată către pârâtul C. Național Ș. cel M. S., respectiv suma de_ lei cu titlu de cheltuieli de personal, fiind astfel dată condiția plății, plata nefiind contestată de pârâtă.

Însă, raportat la probele administrate în cauză instanța a reținut că nu s-a făcut dovada că datoria pentru care s-a făcut plata nu a existat din punct de vedere juridic în raporturile dintre reclamant și pârât și nici a faptului că plata ar fi fost efectuată din eroare.

Instanța a apreciat că sumele a căror restituire se solicită, au fost plătite de reclamantă cu bază legală, indemnizația de conducere aferentă funcției de administrator patrimoniu-contabil șef fiind corect plătită, funcția fiind una de conducere și nu una de execuție.

Criteriile de normare pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic din unitățile de învățământ preuniversitar, aprobate prin notificarea MEN- Direcția Generală a Finanțelor nr._/28.12.1999, prevăd că fiecare școală cu clasele I-VIII, liceu, grup școlar va avea un post de contabil șef pentru fiece ordonator de credite, funcție ce nu este condiționată de existența unui birou, serviciu, sau compartiment în subordine..

Funcția de admnistrator financiar- patrimoniu se utilizează începând cu 24.09.2004, o dată cu . OUG 68/2004 în aplicarea Ordinului MEC 4847 bis/01.01.2004 privind aprobarea Metodologiei pentru utilizarea funcției didactice auxiliare de administrator financiar( patrimoniu) și echivalarea acesteia cu funcțiile de specialitate prevăzute de cap.I lit.a și c din anexa V/1 și cu unele funcții cuprinse în anexa V/2 la OUG 191/2002.

În reglementarea acestei metodologii, funcția de administrator financiar (patrimoniu) este o funcție didactică auxiliară în cadrul institițiilor și unităților de învățământ, al unităților cenexe și al unităților subordonte MEC, pentru activitățile care cuprind atribuții și sarcini cu specific financiar contabil, normare salarizare, investiții, reparații, aprovizionare și administrare. Este o funcție de conducere, echivalentă cu funcția de consilier, expert grad I, inginer, economist grad I A.

Art. 2 și 3 din Ordonanța 11/2007, reglementează modul de calcul al salariului personalului didactic auxiliar, act normativ cu aplicabilitate și în anul 2009. Pentru anul 2009, pentru funcția de administrator financiar patrimoniu, se utilizează funcția didactică auxiliară din grila-anexa 3 din OG 15/2008, modif. prin OUG 151/2008, la care se calculează indemnizația de conducere în procentul stabilit, cu respectarea anexei VI/1a la OG 10/2008.

Potrivit Legii 330/2009, Anexa II/1.3, funcția de contabil-șef (administrator financiar) este o funcție de conducere în cadrul învățământului preuniversitar, cu indemnizație de conducere, funcția având inclusă în salariul de bază indemnizația de contabil șef.

Astfel, instanța a reținut că indemnizația de conducere a admnistratorului financiar III S – contabil șef a fost acordată în baza Ordinului Ministerului Educației pentru aprobarea metodologiei de utilizare a funcției didactice auxiliare de administrator financiar (patrimoniu) și echivalarea acesteia cu funcțiile pentru activitatea de specialitate din anexa V/1 Cap. I lit.a și c din OUG 191/2002 .

Potrivit adresei nr. 448/25.01.2006 a Inspectoratului Județean S. și în baza hotărârii Consiliului de Administrație al ISJ S., pârâtul a fost încadrat în categoria I ca instituție de învățământ ordonator terțiar de credite, iar persoana încadrată pe funcția de administrator financiar contabil sef avea o indemnizatie de conducere de 30% (f.11).

Potrivit adresei 812 din 21.10.2010 emisă de ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, funcția de administrator financiar a fost introdusă în legislația salarizării personalului din învățământ din anul 2004 prin OUG 68/2004, fiind echivalentă cu funcția de economist, contabil, referent, consilier, inginer prin Ordinul Ministrului 4847 bis/ 2004.

Instanța a mai reținut că prin Statutul de personal emis și aprobat de Inspectoratul Școlar Județean S. este inclusă și funcția de contabil șef, pârâta având decizie pentru contabil șef .

De asemenea, instanța a reținut că intervenientul Bureșcu V. S. a deținut în anul 2010 funcția de contabil șef, suma de_ lei fiindu-i achitată interveninetului de Seminarul Teologic Mitropolit D. care era în administrarea pârâtului C. Național Ș. cel M., fapt necontestat de nici una din părți.

Trebuie amintit și faptul că OUG 4/2006 invocată de reclamantă în apărare nu mai era în vigoare la 01.01.2010.

Instanța a apreciat astfel că la data efectuării plății de_ lei cu titlu de cheltuieli de personal, datoria reclamantei de plată a acestei sume exista din punct de vedere juridic având în vedere cele de mai sus. Mai mult, nu a putut reține eroarea reclamantei la efectuarea acestei plăți, având în vedere că această plată a fost efectuată pe baza solicitării pârâtei aprobată de reclamantă în calitate de ordonator de credit. Din înscrisurile de la dosarul cauzei s-a constatat ca niciun moment reclamanta nu a fost in eroare sub acest aspect, efectuand plata in totala cunostinta de cauza, cu titlu de cheltuieli de personal.

Având în vedere cele de mai sus instanța a respins acțiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâtul ca nefondată, nefiind date condițiile plății nedatorate.

Având în vedere soluția pe fondul acțiunii, instanța în baza art. 49 alin.3 C.pr.civ. a constatat întemeiată cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul Bureșcu V. S. în interesul pârâtului și a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul accesoriu în interesul pârâtului.

Potrivit principiului disponibilității instanța a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a promovat recurs reclamantul M. S. – PRIN PRIMAR, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii, pentru următoarele considerente:

În fapt, prin cererea formulată s-a solicitat obligarea unității școlare la restituirea sumei de_ lei încasată necuvenit în cursul anului 2010.

Respingând acțiunea municipalității, instanța de fond a reținut că în cauza de față nu sunt întrunite condițiile restituirii în temeiul prevederilor art. 992, 993 din vechiul Cod Civil care reglementează instituția „plății nedatorate”.

Consideră că soluția instanței de fond este nelegală, dată cu interpretarea eronată a dispozițiilor legale invocate în susținerea cererii noastre, pentru următoarele considerente: executarea din eroare de către o persoană a unei obligații de care nu era ținută și pe care a făcut-o fără intenția de a plăti datoria altuia. Mai mult, se impune, în cadrul acestei instituții de drept, ca cel care a făcut plata să fi fost în eroare, respectiv solvensul să fi avut credința eronată că este debitor al accipiensului.

Ori, în privința sumei de bani a cărei restituire o solicită, aceste condiții legale mai sus enunțate sunt pe deplin îndeplinite. Astfel, lunar, unitatea școlară a remis către instituția noastră necesarul pentru achitarea „cheltuielilor de personal", tară a face precizări dacă în cuprinsul acestor sume se cuprind sau nu sporuri ori indemnizații stabilite unilateral, la nivelul conducerii unității.

Afirmă instanța de fond în motivarea sentinței că nu am făcut dovada erorii în care ne-am aflat la momentul plății. Ori, atât în cererea introductivă cât și în Decizia Curții de Conturi depusă la dosarul cauzei se arată clar că plata acestor sporuri și indemnizații a fost stabilită unilateral de către unitatea școlară fără încuviințarea sau măcar notificarea prealabilă a ordonatorului principal de credite.

Mecanismul de finanțare a unităților de învățământ din fonduri de la bugetul local poate fi lesne înțeles având în vedere că punctul de plecare îl reprezintă solicitarea unității școlare de acordare, lunară, a fondurilor necesare cheltuielilor de personal, solicitarea pe care unitatea administrativ teritorială o îndeplinește prin emiterea dispozițiilor de finanțarea. Suma ce face obiectul acțiunii a fost achitată unității școlare pe parcursul întregului an, eșalonat, în funcție de cuantumul sporurilor și indemnizațiilor achitate de unitatea de învățământ. Cu alte cuvinte, solicitarea unității școlare de suplimentarea a fondurilor nu a fost susținută cu referat sau alt înscris care să motiveze această suplimentare sau să exemplifice utilizarea sumelor în scopul achitării de sporuri sau indemnizații.

Reclamantul recurent a mai arătat că între instituția sa și unitatea școlară este obligația legală a municipalității de a finanța unitatea de învățământ. în cadrul îndeplinirii acestei obligații legale, M. S. a virat către unitatea școlară sumele necesare achitării cheltuielilor de personal. Dar, făcând plata în baza cererilor unității școlare, municipalitatea a achitat în plus către aceasta din eroare, suma de_ lei, sumă pe care unitatea școlară a folosit-o în scopul unor plăți suplimentare, respective sporuri și indemnizații.

În ceea ce privește natura indemnizației de conducere achitată de unitatea școlară, în Decizia Curții de Conturi se arată clar că această sumă a fost solicitată de către unitatea școlară în mod nelegal, fundamentarea sa fiind în contradicție cu dispozițiile legale în vigoare, în concret, în cursul anului 2009 la C. Național Ș. cel M. S., s-au acordat drepturi salariale, reprezentând indemnizație de conducere în procent de 30% din salariul de bază persoanei încadrate pe funcția de administrator financiar cu atribuții în domeniul financiar. Ori, O.G. NR.4/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului didactic din unitățile și instituțiile de creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului didactic din unitățile și instituțiile de învățământ, salarizate potrivit Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic - în vigoare la momentul anului 2009, nu prevede pentru funcția de administrator financiar indemnizație de conducere. Indemnizațiile pentru persoanele care ocupă funcții de conducere specifice, precum și indemnizațiile pentru îndeplinirea unor activități specifice învățământului sunt prevăzute în anexele nr. 4.2 si 4.4. din OG nr. 15/2008 privind creșterile salariate ce se vor acorda în anul 2008 si 2009 personalului din învățământ. Potrivit acestor reglementări, în cadrul unităților de învățământ preuniversitar, funcțiile de conducere care pot beneficia de indemnizația de conducere sunt cele de director, director adjunct și secretar.

Funcția de administrator financiar nu este cuprinsă în categoria funcțiilor de conducere, pentru a beneficia de indemnizația de conducere.

Pentru considerentele de mai sus, în condițiile în care, din eroare, s-a făcut plata unei sume de bani către unitatea școlară fără temei legal, consideră că cererea de restituire apare ca îndreptățită, motiv pentru care solicită admiterea prezentului recurs și pe cale de consecință, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

În drept, reclamantul recurent și-a întemeiat recursul pe dispozițiile prev. de art. 304/1 Cod procedură Civilă, iar potrivit prevederilor art. 242 Cod Procedură Civilă, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Deși legal citat, intimatul pârât nu s-a prezentat în instanță și nici nu aformulat întâmpinare.

Examinând recursul prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, Tribunalul constată următoarele:

Prezenta acțiune are ca obiect cererea promovată de reclamantul recurent M. S. prin Primar, și se solicită obligarea pârâtei intimate la restituirea sumei de_ lei încasată necuvenit în cursul anului 2010, temeiul de drept al acțiunii fiind art. 992 – 993 Codul civil de la 1864, sub imperiul căruia au luat naștere raporturile juridice deduse judecății.

Potrivit art. 992 Cod civil, cel ce, din eroare sau cu știință, primește aceea ce nu-i este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit.

Art. 993 Cod civil prevede că acela care din eroare, crezându-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetițiune în contra creditorului.

În cadrul procesual stabilit de către reclamant în considerarea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, instanța de fond a procedat la o analiză a condițiilor impuse de textele de lege menționate, conchizând în conformitate cu doctrina și practica în materie, că art. 992 și 993 trebuie interpretate și aplicate prin raportare la art. 1092 Cod civil de la 1864, care constituie concretizarea practică a principiului în conformitate cu care “orice plată presupune o datorie, ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetițiunii”.

Din coroborarea textelor de lege, tribunalul constată că judecătorul fondului în mod corect a reținut că plata nedatorată poate fi asimilată cu executarea de către o persoană a unei obligații la care nu era ținută și pe care a făcut-o fără intenția de a plăti datoria altuia, cu consecința nașterii unui raport juridic în considerarea căruia plătitorul devine creditorul unei obligații de restituire a ceea ce el a plătit, iar beneficiarul plății este debitorul aceleiași obligații, din raționamentul urmat rezultând fără echivoc, condițiile plății nedatorate, astfel: prestația să fi fost făcută cu titlu de plată, datoria pentru care s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic în raporturile dintre solvens și accipiens, plata să fi fost făcută din eroare, respectiv solvensul să fi avut credința eronată că este debitor al accipiensului.

Raportând aceste împrejurări la susținerile recurentului reclamant, tribunalul constată că, prin criticile susținute în motivele de recurs, practic, se invocă propria culpă a recurentului, atunci când a arătat că a emis dispozițiile privind finanțarea unității școlare la solicitarea acesteia, în condițiile în care C. Național Ș. cel M. S. nu a făcut precizări privind natura sumelor cu titlu de cheltuieli de personal, în sensul că aceasta nu a arătat că sumele solicitate includ sporuri ori indemnizații stabilite de unitatea școlară.

În legătură cu această împrejurare, este de observat că instanța de fond, prin raportare la ansamblul probator administrat în cauză, a concluzionat în mod temeinic și legal, că reclamantul a efectuat o plată către pârâtul C. Național Ș. cel M. S., în sumă de_ lei, fiind astfel dată condiția plății, împrejurare necontestată de nicio parte.

În ceea ce privește însă, inexistența datoriei din punct de vedere juridic, în sarcina reclamantului recurent, o asemenea împrejurare nu rezultă din probele administrate în cauză, după cum nu rezultă nici faptul că plata a fost făcută din eroare, în condițiile în care această operațiune juridică a avut o bază legală.

Astfel, cum în mod corect a reținut și instanța de fond, Tribunalul apreciază că sumele a căror restituire se solicită, au fost plătite de reclamantă cu bază legală, indemnizația de conducere aferentă funcției de administrator patrimoniu-contabil șef fiind corect plătită, funcția fiind una de conducere și nu una de execuție.

Este de reținut în acest sens că toate criteriile de normare pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic din unitățile de învățământ preuniversitar, aprobate prin notificarea MEN- Direcția Generală a Finanțelor nr._/28.12.1999, prevăd că fiecare școală cu clasele I-VIII, liceu, grup școlar va avea un post de contabil șef pentru fiece ordonator de credite, funcție ce nu este condiționată de existența unui birou, serviciu, sau compartiment în subordine.

Este a se observa apoi, că indemnizația de conducere a admnistratorului financiar III S – contabil șef a fost acordată în baza Ordinului Ministerului Educației pentru aprobarea metodologiei de utilizare a funcției didactice auxiliare de administrator financiar (patrimoniu) și echivalarea acesteia cu funcțiile pentru activitatea de specialitate din anexa V/1 Cap. I lit.a și c din OUG 191/2002 .

Față de cele arătate, se constată că, întemeiat a reținut instanța de prim grad că prin Statutul de personal emis și aprobat de Inspectoratul Școlar Județean S. este inclusă și funcția de contabil șef, pârâta având decizie pentru contabil șef .

De asemenea, în mod just s-a reținut că intervenientul Bureșcu V. S. a deținut în anul 2010 funcția de contabil șef, suma de_ lei fiindu-i achitată intervenientului de Seminarul Teologic Mitropolit D. care era în administrarea pârâtului C. Național Ș. cel M., fapt necontestat de nici una din părți și că OUG 4/2006 invocată de reclamantă în apărare nu mai era în vigoare la 01.01.2010.

În considerarea tuturor celor arătate mai sus, prin aplicarea și interpretarea judicioasă a dispozițiilor legale în materie a concluzionat judecătoria că la data efectuării plății de_ lei cu titlu de cheltuieli de personal, datoria reclamantei de plată a acestei sume exista din punct de vedere juridic nereținându-se eroarea reclamantei la efectuarea acestei plăți, având în vedere că această plată a fost efectuată pe baza solicitării pârâtei aprobată de reclamantă în calitate de ordonator de credit, că din înscrisurile de la dosarul cauzei s-a constatat ca niciun moment reclamanta nu a fost in eroare sub acest aspect, efectuand plata in totala cunostinta de cauza, cu titlu de cheltuieli de personal și că în speță nu sunt date condițiile plății nedatorate.

În atare împrejurări, nu se poate vorbi despre o interpretare eronată a dispozițiilor legale invocate de către reclamantul recurent, după cum nu se poate susține nici greșita aplicare a legii, în condițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Prin urmare, cum instanța de fond temeinic și legal a reținut că în cauză, s-a demonstrat doar efectuarea unei plăți, nu și faptul că datoria în vederea căreia s-a făcut plata nu exista și nici că plata a fost făcută din eroare, tribunalul va înlătura criticile aduse prin recursul formulat, ca nesusținute.

Față de cele ce preced, în considerarea art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul formulat de reclamantul M. S. – PRIN PRIMAR I. L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de reclamanta M. S. împotriva sentinței civile nr. 3204/16.05.2013 pronunțată de Judecatoria S. în dosarul nr._, intimat fiind C. Național Ș. cel M. S. cu sediul în mun. S., ..3, jud. S. și intervenientul Bureșcu V. S. cu domiciliul în mun. S., ..10, ., jud. S., ca nefondat.

Irevocabila.

Pronunțată în sedinta publica din data de 04.02.2014

Președinte Judecător JudecătorGrefier

C. L. V. E. L. S. A. N. A.

Red CL/Tehn. NA

Jud. Fond C. A.

2 ex/25.02.2014

← Contestaţie la executare. Decizia nr. 455/2014. Tribunalul...		Fond funciar. Decizia nr. 157/2014. Tribunalul SUCEAVA →

Pretenţii. Sentința nr. 3204/2014. Tribunalul SUCEAVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3204/2014. Tribunalul SUCEAVA