Acţiune în constatare. Decizia nr. 781/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 781/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 781/2015
Dosar nr._ - acțiune în constatare –
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 781
Ședința publică din 28 mai 2015
Președinte: C. N. M.
Judecător: G. F.
Grefier: D. E. M.
Pe rol, judecarea apelului declarat de către reclamantul A. C., domiciliat în mun. Suceava, .. T2, scara A, . împotriva sentinței civile nr. 5377 din 13.11.2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, intimat fiind pârâții M. D. și M. E., ambii domiciliați în loc. Hînțești, jud. Suceava și M. C., domiciliat în mun. Suceava, ., ., ., jud. Suceava.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul apelant A. C., asistat de avocat U. R. și avocat I. Doinița, pentru pârâții intimați M. D., M. E. și M. C., lipsă fiind aceștia din urmă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, în considerarea art. 219 Cod procedură civilă, instanța a procedat la legitimarea domnului avocat U. R., care are legitimația depusă la fila 5 dosar și a doamnei avocat I. Doinița, care a depus împuternicirea avocațială la acest termen de judecată.
Instanța comunică apărătoarei intimaților un exemplar de pe răspunsul la întâmpinare formulat de către reclamantul apelant A. C..
Instanța constată că apelantul a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 lei cu chitanța nr._/25.03.2015 – fila 12 dosar.
Instanța pune în discuție competența.
Apărătorul apelantului apreciază că Tribunalul Suceava este competent să soluționeze prezentul litigiu.
În considerarea art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. XXI din Legea nr. 2/ 2013, care modifică art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, instanță constată că este competentă din punct de vedere general, material, teritorial și funcțional în soluționarea acestei pricini.
Instanța pune în discuție cererea de probe formulată de către apelantul A. C..
Avocat U. R., pentru apelant, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile deja existente la dosarul cauzei, precum și efectuarea unor adrese către Camera Notarilor Publici Suceava și OJCPI Suceava, asupra cărora instanța de fond a revenit nelegal, pentru că primele relații solicitate de la arhiva Judecătoriei Suceava care a comunicat că actele solicitate nu se află în posesia lor, ci în arhiva Camerei Notarilor Publici Suceava de unde ar fi trebuit solicitate. De asemenea, relațiile solicitate de la Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava au primit răspuns că documentele solicitate se află în arhiva OJCPI Suceava, de unde instanța nu a considerat necesar, deși admisese prealabil cererea să insiste cu aceste relații.
Avocat I. Doinița, pentru intimați, arată că se opune solicitărilor formulate de către apărătorul apelant, întrucât față de răspunsurile date la dosar, din altă parte nu există alte acte.
Instanța, verificând actele lucrărilor, constată că la fila 64 dosar există răspunsul Biroului Individual Notarial I. L., filele 64-90 există toată documentația; în legătură cu Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Suceava a constatat că la fila 92-100 dosar răspunde Primăria comunei Hânțești și depune toate înscrisurile care interesează cauză.
Apărătorul apelantului întreabă dacă documentația despre care face vorbire instanța se referă la eliberarea titlului de proprietate nr. 1950, nu mai insistă în proba solicitată.
Instanța respinge cererea solicită de către apelant privind efectuarea unor adrese către Camera Notarilor Publici Suceava și OJCPI Suceava ca neutilă soluționării cauzei, la dosarul de fond existând documentația menționată anterior.
Întrebat fiind, apărătorul apelantului arată că nu mai are alte probe de solicitat.
Instanța, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitate și constatând cererea de apel în stare de judecată, declară cercetarea procesului încheiată și deschide dezbaterile, acordând cuvântul asupra apelului, potrivit art. 216 Cod procedură civilă.
Avocat U. R., pentru apelant, solicită admiterea apelului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, motivat de faptul că în cauză nu sunt date condițiile prevăzute de Decretul 167/58, astfel că acest lucru echivalează cu necercetarea fondului. Mai mult, instanța nu a luat în discuție solicitarea sa de a se constata faptul că, acest curs al prescripției prev. de art. 3 din Decretul 167/1958, a fost întrerupt, conform art. 16 lit. a din același act normativ, ceea ce echivalează cu necercetarea și nepronunțarea asupra fondului, motiv pentru care se impune casarea sentinței. Chiar dacă instanța a reținut că ar fi invocat drept motiv de nulitate a acestui certificat dolul, prescripția este întreruptă și în acest caz, susținerile sale fiind confirmate de existența titlului de proprietate nr. 1950/1996, care îi conferă calitatea de moștenitor acceptant tacit al succesiunii, astfel că această formă de acceptare nu poate fi anulată de nicio renunțare, ce nu produce efecte juridice în această situație, a acceptării inițiale, tot ce urmează acestui moment fiind nul. Greșit a stabilit instanța că ar fi obținut acest titlu de proprietate ca titular al dreptului de proprietate și nu ca moștenitor al părinților săi, care l-au predat la CAP. Cu cheltuieli de judecată din ambele instanțe.
Avocat I. Doinița, pentru intimați, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, motivat de faptul că la data de 12.03.1991 tatăl reclamantului apelant a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 2,78 ha teren, obținând adeverința nr. 1015/1991. În ce privește acceptarea tacită a succesiunii tatălui său, prin obținerea titlului de proprietate nr. 1950/1996, așa cum a reținut și instanța nu s-a făcut dovada că acest teren ar fi fost proprietatea defunctului și așa cum a susținut reclamantul nu beneficiază de dispozițiile art. 13 din Legea nr. 18/1991. La data de 25.05.2005 s-a emis titlul de proprietate nr. 1490/1995 pentru suprafața 2,78 ha pe numele lui A. M.. Potrivit art. 13 alin. 2 teza a II-a din Legea nr. 18/1991, moștenitorii care au formulat cerere de reconstituire sunt considerați că au acceptat moștenirea. Dispoziția se aplică numai foștilor proprietari decedați până la data de 20.02.1991, iar pentru cei decedați ulterior, se aplică dreptul comun în sensul că reconstituirea se poate cere în condițiile art. 13 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, moștenitorii trebuind să-și dovedească calitatea. Cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru 2800 mp teren, admisă prin sentința civilă nr. 4146/23.05.1994, urmată de titlul de proprietate nr. 1950/1996, nu are ca efect acceptarea tacită a succesiunii tatălui A. Gh. M., cum se susține, ci îi conferă reclamantului doar calitatea de coindivizar cu mama sa E. pentru acest teren. Față de motivul de nulitate invocat – dolul, instanța a reținut în mod corect că dreptul la acțiune s-a prescris prin împlinirea termenului de trei ani la data de 17.01.2002, termen față de care acțiunea introdusă la data de 25.03.2014 este prescrisă. Mai mult, prin încheierea finală din 17.07.1997 a BNP I. L. dată în dosarul succesoral nr. 383/1997, rezultă clar că reclamantul a renunțat la moștenirea mamei sale A. E., semnând în fața notarului public. Cu cheltuieli de judecată.
În replică, apărătorul apelantului precizează că, s-a arătat că apelantul a obținut titlul de proprietate în coindiviziune cu mama sa, astfel că, potrivit acestei afirmații, reclamantul împreună cu mama sa, au predat la CAP terenul, ori, acest titlul de proprietate de proprietate obținut în acest mod implicit dovedește că el a fost obținut nu ca persoane titulare a dreptului de proprietate, ci în calitate de moștenitor după un autor comun, astfel că raționamentul pârâților nefiind dovedit, autorul comun a predat terenul la CAP. Totodată, depune la dosar un contract de donație autentificat sub nr. 878/12.02.1998 a BNP P. A..
Întrebată fiind, apărătoarea intimaților precizează că are cunoștință despre contractul de donație depus la dosar de către apărătorul apelantului, întrucât există la un alt dosar în care părțile se judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 05.03.2014, sub numărul de dosar_, reclamantul A. C., în contradictoriu cu pârâții M. D., M. E. și M. C., a solicitat instanței să se constate că reclamantul are calitatea de moștenitor după tatăl său A. M. – decedat la 05.04.1991 și după mama sa A. E. – decedată la 03.04.1995, întrucât a acceptat în mod tacit moștenirea după cei doi părinți, precum și să se dispună să fie trecut ca moștenitor după părinți în certificatul de moștenitor nr. 1670/20.12.1991 a notariatului de Stat Suceava; certificatul de moștenitor suplimentar nr. 361/17.07.1997 a Notarului I. L. și a certificatului de moștenitor nr. 362 din 17.07.1997 a Notarului I. L..
În motivare, reclamantul a arătat că, în mod greșit s-a scris că nu are drept de moștenire după părinții săi, fiind păcălit de sora sa M. E., că de fapt vor împărți averea după părinți și nu e nevoie să vină la notar; în acest fel sora sa s-a trecut singură pe certificatele de moștenitor, fără știrea sa și întrucât la data de 06.11.2013, ea a decedat, prin prezenta cauză a chemat în judecată, pe pârâți, care sunt copiii acesteia.
A mai precizat că, în realitate, a acceptat succesiunea după ambii părinți, dovadă că din 1991 a făcut formalitățile și a cerut teren de la părinții săi, sens în care a și obținut titlul de proprietate nr. 1950/1996 pentru 0,28 ha teren ce provine de la părinții săi.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 111 din vechiul Cod de procedură civilă și art. 35 din noul Cod de procedură civilă.
În dovedire, reclamantul a depus, în copie, înscrisuri (filele 4-11).
Cererea a fost legal timbrată (filele 18 și 101).
La data de 22.04.2014, pârâții au depus întâmpinare, însoțită de o . înscrisuri (filele 27-41).
Prin întâmpinare, pârâții au precizat că cererea pentru constatarea calității de moștenitor nu este fondată, iar cea privind trecerea reclamantului ca moștenitor în certificatele de moștenitor este inadmisibilă. Au mai arătat că, deși nu menționează expres, reclamantul invocă acceptarea tacită conform art. 13 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, considerând că, prin obținerea titlului de proprietate nr. 1950/1996 pentru 2800 mp a acceptat succesiunea și pentru suprafața de 2,78 ha reconstituită prin titlul de proprietate nr. 1490/1995. Pârâții au arătat că A. Gh. M., tatăl reclamantului, a decedat la data de 05.04.1991 dar, la data de 12.03.1991 a formulat cerere de reconstituire conform Legii nr. 18/1991 pentru suprafața de 2,78 ha, eliberându-i-se adeverința de reconstituire nr. 1015/1991 și ulterior, titlul de proprietate nr. 1490 din data de 25.05.1995, iar prin certificatul de moștenitor nr. 1670 din data de 20.12.1991 s-a constatat că moștenitorii sunt soția E. și fiica E., reclamantul fiind renunțător conform art. 700 din Codul civil.
Pârâții au menționat că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru 2800 mp adresată de reclamant la data de 02.07.1993 Judecătoriei Suceava, urmată de titlul de proprietate nr. 1950/2.06.1996, nu are ca efect acceptarea tacită a succesiunii tatălui A. Gh. M., cum se susține, ci îi conferă doar calitatea de coindivizar, cu mama – E., pentru acel teren; pentru restul terenului reconstituit prin titlul de proprietate nr. 1490/1995, reclamantul nu are vocație succesorală, fiind renunțător conform art. 700 din Codul civil, nefăcând dovada calității de moștenitor acceptant după tatăl său.
Pârâții au mai arătat că, în ceea ce privește succesiunea mamei A. E., decedată la 03.04.1995, prin certificatul de moștenitor nr. 362 din data de 17.07.1997, s-a stabilit calitatea de moștenitor acceptant doar a fiicei E., reclamantul fiind renunțător conform art. 700 din Codul civil, iar cererea pentru cei 2800 mp nu are nicio eficiență juridică privind această succesiune; de altfel, reclamantul a recunoscut în dosarul nr._ al Judecătoriei Suceava că este renunțător după părinții săi (sentința civilă nr. 1328/2012 a Judecătoriei Suceava).
La data de 29.04.2014, reclamantul a depus răspuns la întâmpinare (fila 48), prin care a menționat că, în mod expres, a acceptat succesiunea după părinții săi, dovadă fiind titlul de proprietate obținut. A mai arătat că susținerile pârâților conform cărora, obținerea titlului său nu ar avea ca efect acceptarea succesiunii după tatăl său, sunt greșite, întrucât dacă ar fi fost așa nu ar fi primit titlu, deci este moștenitor legal.
De asemenea, a mai arătat că nu este adevărat că prezenta cerere de trecere a sa în cele trei certificate de moștenitor este inadmisibilă, întrucât pentru că trecerea sa, se face în mod implicit prin anularea parțială a acestor certificate de moștenitor, deci a solicitat acest lucru, câtă vreme a cerut să fie trecut în cele trei acte, lucru ce nu se poate face decât prin anularea parțială, conform art. 119 din Legea nr. 36/1995.
La termenul de judecată din data de 05.06.2014 (filele 57-58), instanța a luat act precizările reclamantului cu privire la împrejurarea că solicită anularea celor trei certificate de moștenitor.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, în temeiul prevederilor art. 258 din Codul de procedură civilă.
La data de 25.06.2014, BNP I. L. a comunicat relațiile solicitate de instanță (filele 64-89).
Primăria Comunei Hănțești a depus la dosar înscrisurile solicitate (filele 92- 100).
La data de 24.09.2014, Comisia Județeană Suceava a depus precizări (filele 108 – 109).
La data de 20.03.2014, Serviciul Arhivă al Judecătoriei Suceava a comunicat faptul că nu este în posesia relațiilor solicitate (filele 111-112).
Pârâții au depus, la data de 13.10.2014, precizări prin care au invocat excepția prescripției dreptului la acțiune.
La data de 16.10.2014, Primăria Comunei Hănțești a depus la dosar precizări (fila 114).
Prin sentința civilă nr. 5377 din 13.11.2014, Judecătoria Suceava a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect anularea certificatului de moștenitor nr. 362 din data de 17.07.1997 eliberat după defuncta A. E..
A respins capătul de cerere având ca obiect anularea certificatului de moștenitor nr. 362 din data de 17.07.1997 (defunctă A. E.), formulată de reclamantul A. C., CNP_, cu domiciliul în mun. Suceava, .. T2, ., jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâții M. D., M. E., ambii cu domiciliul în ., și M. C., cu domiciliul în mun. Suceava, ., ., ca prescris.
A respins excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect anularea certificatului de moștenitor nr. 1670 din data de 20.12.1991 și a certificatului de moștenitor suplimentar nr. 361 din data de 17.07.1997, eliberate după defunctul A. M., ca neîntemeiată.
A respins capătul de cerere având ca obiect anularea certificatului de moștenitor nr. 1670 din data de 20.12.1991 și a certificatului de moștenitor suplimentar nr. 361 din data de 17.07.1997 (defunct A. M.), precum și capătul de cerere având ca obiect constatarea calității de moștenitor, formulate de către reclamantul A. C. în contradictoriu cu pârâții M. D., M. E. și M. C., ca neîntemeiate. A obligat reclamantul la plata către pârâți a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat).
Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut următoarele:
Analizând excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect anularea certificatului de moștenitor nr. 362 din data de 17.07.1997 eliberat după defuncta A. E. invocată de către pârâți, instanța a constatat următoarele:
Potrivit certificatului de deces . nr._ eliberat la data de 04.04.1995 de către Primăria Comunei Adâncata, la data de 03.04.1995, a decedat numita A. E. (fila 84). La decesul acesteia erau în viață reclamantul A. C., în calitate de fiu, și numita M. E. (autoarea pârâților din prezenta cauză), în calitate de fiică (fila 84).
În urma dezbaterii succesiunii, a fost eliberat certificatul de moștenitor nr. 362 din data de 17.07.1997 de către Biroul Notarului Public I. L., în care s-a menționat ca fiind unică moștenitoare a defunctei A. E., fiica acesteia M. E. (fila 8). De asemenea, s-a menționat că au renunțat la succesiune reclamantul A. C., în calitate de fiu, numita R. M., în calitate de nepoată de fiică, și numitul Chmilevski M., în calitate de nepot de fiică.
Potrivit încheierii finale din data de 17.07.1997 a Biroului notarului Public I. L., instanța a constatat că reclamantul A. C. și numiții R. M. și Chmilevski M. au renunțat la moștenire, semnând în fața notarului public I. L. înscrisul menționat (filele 86-87).
În ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită anularea certificatului de moștenitor, instanța a amintit prevederile art. 119 alin. 1 din Legea nr. 36/1995, potrivit cărora cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței judecătorești anularea acestuia și stabilirea drepturilor lor, conform legii.
Instanța a constatat că reclamantul A. C. a invocat drept motiv de nulitate a certificatului de moștenitor dolul, menționând că a fost păcălit de sora lui, M. E., că vor împărți averea după părinți (fila 3).
Față de acest motiv de nulitate, instanța a reținut dispozițiile art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, potrivit cărora dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, precum și pe cele ale art. 3 din Decretul nr. 167/1958, conform cărora termenul de prescripție este de 3 ani.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 1 și 2 din același act normativ, prescripția dreptului la acțiune în anularea unui act juridic pentru violență începe să curgă de la data când aceasta a încetat; în caz de viclenie ori eroare sau în celelalte cazuri de anulare prescripția începe să curgă de la data când cel îndreptățit, reprezentantul său legal sau persoana chemată de lege să îi încuviințeze actele, a cunoscut cauza anulării, însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului.
Față de dispozițiile legale mai sus menționate, precum și în raport de situația de fapt astfel cum a fost reținută, instanța a apreciat că termenul de prescripție de 3 ani în care reclamantul ar fi putut solicita anularea certificatului de moștenitor nr. 362 din data de 17.07.1997 eliberat după defuncta A. E. pentru dol, a început să curgă cel mai târziu la data de 17.01.1999 și s-a împlinit la data de 17.01.2002. Or, instanța constată că reclamantul A. C. a formulat prezenta acțiune la data de 25.03.2014.
Pe cale de consecință, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect anularea certificatului de moștenitor nr. 362 din data de 17.07.1997 eliberat după defuncta A. E. și a respins capătul de cerere având ca obiect anularea certificatului de moștenitor nr. 362 din data de 17.07.1997 (defunctă A. E.), formulată de reclamantul A. C.în contradictoriu cu pârâții M. D., M. E. și M. C.,ca prescris.
Analizând excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect anularea certificatului de moștenitor nr. 1670 din data de 20.12.1991 și a certificatului de moștenitor suplimentar nr. 361 din data de 17.07.1997, eliberate după defunctul A. M., invocată de către pârâți, instanța a constatat următoarele:
Potrivit certificatului de deces . nr._ eliberat la data de 06.04.1991 de către Primăria Comunei Adâncata, la data de 05.04.1991, a decedat numitul A. M. (fila 84). La decesul acestuia erau în viață numita A. E., în calitate de soție supraviețuitoare, reclamantul A. C., în calitate de fiu, și numita M. E. (autoarea pârâților din prezenta cauză), în calitate de fiică (fila 84).
În urma dezbaterii succesiunii, a fost eliberat certificatul de moștenitor nr. 1670 din data de 20.12.1991 de către Notariatul de Stat Județean Suceava, în care s-a menționat ca moștenitori ai defunctului A. M., soția supraviețuitoare – A. E. și fiica defunctului M. E. (fila 6). De asemenea, s-a menționat că sunt străini de succesiune prin neacceptare conform art. 700 din Codul civil, reclamantul A. C., în calitate de fiu, numita R. M., în calitate de nepoată de fiică, și numitul Chmilevski M., în calitate de nepot de fiică.
Instanța a reținut că prin certificatul suplimentar de moștenitor nr. 361 din data de 17.07.1997 la certificatul de moștenitor nr. 1670/1991 eliberat de către Biroul Notarului Public I. L., au fost menționate ca făcând parte din masa succesorală a defunctului A. M. și terenurile înscrise în titlul de proprietate nr. 1490 din data de 25.05.1995 (fila 7).
Cât privește prescriptibilitatea sau imprescriptibilitatea acțiunii în anularea certificatului de moștenitor, instanța a reținut că o asemenea acțiune nu este o acțiune de sine stătătoare, ci o acțiune grefată pe acțiunile care sancționează direct drepturile moștenitorilor sau, după caz, ale terților, așa încât urmează a fi supusă regulilor, în materie de prescripție extinctivă, aplicabile acestor acțiuni, fiind deci necesar să se stabilească dacă dreptul care se pretinde că a fost încălcat este sau nu supus prescripției extinctive. Astfel, instanța a reținut că persoana care nu a participat la procedura succesorală notarială poate solicita instanței să constate calitatea lui de moștenitor și să stabilească drepturile fiecărui moștenitor, ipoteză în are acțiunea în anularea certificatului de moștenitor deja emis are caracterul unei acțiuni în constatare și, deci, este imprescriptibilă extinctiv.
În prezenta cauză, din înscrisurile depuse la filele 65-75, instanța a constatat că numita M. E., autoarea pârâților M. D., M. E. și M. C., a solicitat emiterea unui certificat suplimentar de moștenitor la certificatul de moștenitor nr. 1670/1991, fără ca reclamantul A. C. să participe la procedura succesorală notarială.
În ceea ce privește certificatul de moștenitor nr. 1670 din data de 20.12.1991 emis de către Notariatul de Stat Județean Suceava, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 249 din Codul de procedură civilă, pârâților le revenea sarcina de a proba că sunt îndeplinite condițiile prescripției extinctive, respectiv că reclamantul A. C. a participat la procedura succesorală notarială. Or, instanța a reținut că pârâții nu au făcut o astfel de dovadă.
Mai mult, instanța a constatat că, în referatul grefierului arhivar din cadrul Judecătoriei Suceava, s-a menționat că documentația aferentă certificatului de moștenitor a fost înaintată la Camera Notarilor Publici, iar prin adresa nr. 770 din data de 18.06.2014 emisă de către Camera notarilor Public Suceava, s-a menționat că această instituție nu mai deține spre păstrare dosarele succesorale (filele 111 și 62).
Pe cale de consecință, instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect anularea certificatului de moștenitor nr. 1670 din data de 20.12.1991 și a certificatului de moștenitor suplimentar nr. 361 din data de 17.07.1997, eliberate după defunctul A. M., ca neîntemeiată.
Analizând materialul probator administrat în cauză cu privire la capătului de cerere având ca obiect anularea certificatului de moștenitor nr. 1670 din data de 20.12.1991 și a certificatului de moștenitor suplimentar nr. 361 din data de 17.07.1997 (defunct A. M.), și a capătului de cerere având ca obiect constatarea calității de moștenitor, instanța a constatat următoarele:
Prin prezenta acțiune, reclamantul A. C. a solicitat să se constate că a acceptat tacit moștenirea după defuncții A. M. și A. E., având astfel calitatea de moștenitor al acestora.
Potrivit dispozițiilor art. 689 din Codul civil de la 1864, acceptarea poate fi sau expresă sau tacită; este expresă când se însușește titlul sau calitatea de erede într-un act autentic sau privat; este tacită când eredele face un act, pe care n-ar putea să îl facă decât în calitatea sa de erede, și care lasă a se presupune neapărat intenția sa de acceptare. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 690 din Codul civil de la 1864, actele curat conservatorii, de îngrijire și de administrație provizorie, nu sunt acte de primirea moștenirii, dacă cel ce le-a făcut n-a luat titlu sau calitate de erede.
Instanța a amintit că, potrivit art. 249 din Codul de procedură civilă, părțile au îndatorirea de a-și dovedi, în condițiile legii, pretențiile și apărările, principiu al procedurii civile exprimat prin adagiul „actori incumbit probatio”.
Față de dispozițiile legale mai sus amintite și având în vedere împrejurarea că reclamantul, prin probele administrate în cauză, nu a făcut dovada că și-a manifestat intenția neîndoielnică de a accepta moștenirea defuncților A. M. și A. E., instanța a apreciat că acțiunea reclamantului nu este întemeiată.
În ceea ce privește moștenirea defunctei A. E., instanța a reținut că prin încheierea finală din data de 17.07.1997 emisă de Biroul notarului Public I. L., reclamantul A. C. a renunțat la moștenire, semnând în fața notarului public I. L. înscrisul menționat (filele 86-87).
În ceea ce privește moștenirea defunctului A. M., instanța a reținut că reclamantul a invocat, ca și act tacit de acceptare a succesiunii, eliberarea titlului de proprietate nr. 1950 din data de 12.06.1996 (fila 9).
Potrivit dispozițiilor art. 13 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, moștenitorii care nu-și pot dovedi această calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiți repuși de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului lor; ei sunt considerați că au acceptat moștenirea prin cererea pe care o fac comisiei. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. 1 din H.G. nr. 890/2005, stabilirea dreptului de proprietate pentru foștii cooperatori în viață la momentul intrării în vigoare a legii se face pe numele persoanelor îndreptățite, iar pentru cooperatorii decedați, pe numele moștenitorilor.
Instanța a reținut că prin aceste texte de lege se reglementează un caz special de repunere în termenul de opțiune succesorală, dispozițiile art. 13 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 fiind aplicabile însă numai în cazul foștilor proprietari decedați până la data de 20.02.1991, în cazul celor decedați după această dată aplicându-se dreptul comun, urmând ca moștenitorii să fie stabiliți în condițiile legii civile.
În prezenta cauză, instanța a reținut că, prin titlul de proprietate nr. 1950 din data de 12.06.1996 s-a reconstituit dreptul de proprietate reclamantului A. C. și defunctei A. E. cu privire la suprafața de 2800 mp teren situat în satul Hânțești, .. De asemenea, potrivit certificatului de deces . nr._ eliberat la data de 06.04.1991 de către Primăria Comunei Adâncata, instanța a reținut că defunctul A. M. a decedat la data de 05.04.1991 (fila 84), dar că anterior a formulat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate înregistrată sub nr. 1662 din data de 12.04.1991 (fila 33).
Mai mult, instanța a apreciat că și în condițiile în care s-ar reține că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de către reclamantul A. C. în urma căreia s-a emis titlul de proprietate nr. 1950 din data de 12.06.1996, ar avea ca efect repunerea acestuia în termenul de opțiune succesorală, obiectul repunerii în termen se referă la cota ce i se cuvine reclamantului din terenurile care au aparținut autorului lui, fiind o derogare de la caracterul indivizibil al devoluțiunii succesorale,
Totodată, instanța a reținut că la baza emiterii titlului de proprietate nr. 1950 din data de 12.06.1996 a stat sentința civilă nr. 4146 din data de 23.05.1994 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 7597/1993, în considerentele căreia s-a reținut că reclamantul A. C. deține o suprafață de 0,18 ha grădină, intravilan, și o suprafață de 0,10 ha, extravilan, la locul numit „La pârâu”, suprafețe ce nu au fost trecute în registrul agricol (filele 81-82).
Prin urmare, instanța a reținut că reclamantul nu a făcut dovada că terenul pentru care a formulat cerere de reconstituire și pentru care s-a emis titlul de proprietate nr. 1950 din data de 12.06.1996 a aparținut defunctului A. M..
Față de considerentele mai sus menționate, instanța a respins capătul de cerere având ca obiect anularea certificatului de moștenitor nr. 1670 din data de 20.12.1991 și a certificatului de moștenitor suplimentar nr. 361 din data de 17.07.1997 (defunct A. M.), precum și capătul de cerere având ca obiect constatarea calității de moștenitor, formulate de către reclamantul A. C. în contradictoriu cu pârâții M. D., M. E. și M. C., ca neîntemeiate.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, reclamantul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei suportate de către pârâți cu prilejul soluționării prezentei acțiuni, reprezentând onorariu avocat (chitanța . C. nr._ din data de 04.06.2014, fila 116).
Împotriva sentinței civile nr. 5377 din 13.11.2014 a Judecătoriei Suceava a declarat apel reclamantul A. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare, apelantul a arătat că instanța de fond nu a luat în discuție solicitarea sa de a se constata faptul că, acest curs al prescripției prev. de art. 3 din Decretul 167/1958, a fost întrerupt, conform art. 16 lit. a din același act normativ, ceea ce echivalează cu necercetarea și nepronunțarea asupra fondului.
Mai mult, cât timp el a ținut terenul menționat în titlul de proprietate nr. 1950/1996, prescripția care curgea în folosul pârâților s-a întrerupt, aceștia recunoscându-i dreptul său, respectiv calitatea de moștenitor după mama sa, întrerupere care funcționează și în prezent, excepția invocată urmând a fi respinsă.
Chiar dacă instanța a reținut că el ar fi invocat drept motiv de nulitate a acestui certificat – dolul, prescripția este întreruptă și în acest caz, susținerile sale fiind confirmate de existența titlului de proprietate nr. 1950/1996, care îi conferă calitatea de moștenitor acceptant tacit al succesiunii, situație care se menține inclusiv față de orice altă mențiune a oricui, că el ar fi renunțat la succesiune, după ce în prealabil a acceptat-o tacit, astfel că această formă de acceptare nu poate fi anulată de nicio renunțare, ce nu produce efecte juridice în această situație, a acceptării inițiale, tot ce urmează acestui moment fiind nul.
Considerentele instanței de fond, potrivit cărora nu a dovedit intenția de a accepta succesiunea după părinții săi, sunt înlăturate de faptul că după anul 1991, el a folosit terenul de 0,28 ha, care a fost proprietatea părinților săi, cu acceptul pârâților și pentru că părinții săi nu au obținut reconstituirea dreptului de proprietate și pentru acest teren al lor, folosit de el, el formulând separat cerere de reconstituire, ceea ce echivalează cu o repunere în termen a sa privind calitatea de moștenitor, obținând titlul de proprietate nr. 1950/1996, ceea ce confirmă încă odată faptul că a acceptat succesiunea după părinții săi, orice altă renunțare ulterioară, după această formă de acceptare, fiind nulă și neputând produce efecte juridice.
Mai mult, instanța de fond a continuat aprecierile nereale, cum că el ar fi obținut acest titlu, pentru că a deținut terenul de 0,28 ha, ignorând însă faptul că terenurile acestea au aparținut părinților săi, situație care este evidentă, câtă vreme chiar pârâții au confirmat implicit aceste susținerile ale sale, prin faptul că nu au invocat o altă situație sau proveniență a acestor terenuri, față de cea arătată de el.
În drept, a invocat disp. art. 466 și urm. Cod procedură civilă, art. 470 Cod procedură civilă, art. 480 alin. 3 Cod procedură civilă, art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimații M. D., M. C. și M. E. au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Examinând apelul prin prisma motivelor invocate, tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 16 lit. a din Decret 167/1958, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția; prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească ori la un organ de arbitraj necompetent; printr-un act începător de executare.
Se susține de către apelant, că prescripția a fost întreruptă prin exercitarea actelor de folosință asupra terenului menționat în titlul de proprietate nr. 1950/1996, și că aceste acte echivalează cu o acceptare tacită a moștenirii, pârâții recunoscându-i reclamantului, dreptul său, respectiv calitatea de moștenitor după mama sa.
În legătură cu acest aspect, tribunalul constată că instanța de fond în mod temeinic și legal, a dat eficiență dispozițiilor art. 689 din Codul civil de la 1864, care face vorbire despre acceptarea expresă și tacită, și care definește acceptarea tacită,ca fiind actul efectuat de un erede, pe care n-ar putea să îl facă decât în calitatea sa de erede, și care lasă a se presupune neapărat intenția sa de acceptare.
Ori, ansamblul probator administrat în fața instanței de fond demonstrează că reclamantul apelant a renunțat în mod expres la succesiune, așa cum rezultă din mențiunile efectuate în certificatul de moștenitor 1670/20 decembrie 1991 și certificatul de moștenitor suplimentar nr. 361 la certificatul de moștenitor 1670/1991.
La filele 66 – 91 dosar fond se regăsește întreaga documentație, respectiv cererea formulată de M. E., titlul de proprietate 1490/25 mai 1995, contractul de vânzare – cumpărare, acte de stare civilă, testamentul întocmit de A. M..
Aceste înscrisuri nu fac dovada acceptării tacite a moștenirii, de către reclamant, după A. E..
De altfel, corect judecătorul fondului a reținut că reclamantul nu a făcut dovada acceptării tacite a succesiunii după această autoare, în condițiile art. 249 Cod procedură civilă.
Mai mult, după cum s-a consemnat în încheierea finală din data de 17.07.1997 emisă de Biroul notarului Public I. L., apelantul reclamant A. C. a renunțat la moștenire în mod expres, semnând în fața notarului public I. L. acest act depus la filele 86-87 dosar fond.
Mai invocă reclamantul apelant, că dovada acceptării tacite a succesiunii după autorii săi este titlul de proprietate 1950/12 iunie 1996.
Într-adevăr, prima instanță a făcut referire la prevederile art. 13 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, care arată că moștenitorii care nu-și pot dovedi această calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiți repuși de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului lor; ei sunt considerați că au acceptat moștenirea prin cererea pe care o fac comisiei; la incidența art. 13 alin. 1 din H.G. nr. 890/2005, potrivit căruia stabilirea dreptului de proprietate pentru foștii cooperatori în viață la momentul intrării în vigoare a legii se face pe numele persoanelor îndreptățite, iar pentru cooperatorii decedați, pe numele moștenitorilor.
Din interpretarea coroborată a acestor texte de lege, prima instanță a raționat în mod logic, că prin aceste prevederi, legiuitorul a prevăzut un caz special de repunere în termenul de opțiune succesorală, cu precizarea că de dispozițiile art. 13 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 beneficiază numai foștii proprietari decedați până la data de 20.02.1991. Pentru persoanele decedate după această dată, urmează a se aplica dreptul comun, moștenitorii urmând a fi stabiliți în condițiile legii civile.
Tribunalul constată că titlul de proprietate nr. 1950 din data de 12.06.1996 este consecința punerii în executare a sentinței civile nr. 4146 din data de 23.05.1994 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 7597/1993, care a statuat cu autoritate de lucru judecat, că reclamantul A. C. deține o suprafață de 0,18 ha grădină, intravilan, și o suprafață de 0,10 ha, extravilan, la locul numit „La pârâu”, însă această suprafață nu a fost trecută în registrul agricol.
Este de precizat că acest titlu a fost emis pentru A. C. și defuncta A. E., pentru suprafața de 2800 mp teren situat în satul Hânțești, ., în condițiile în care, potrivit certificatului de deces depus la fila 84 dosar fond, autorul A. M. a decedat la data de 05.04.1991.
Acest autor, la rândul său, a formulat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate înregistrată sub nr. 1662 din data de 12.04.1991, depusă la fila 33 dosar fond, însă din coroborarea acestor acte, nu rezultă că terenul pentru care a formulat cerere de reconstituire și pentru care s-a emis titlul de proprietate nr. 1950 din data de 12.06.1996 a aparținut defunctului A. M..
Documentația depusă la dosarul de fond demonstrează că la data de 12.03.1991, tatăl reclamantului apelant a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 2,78 ha teren, fiind eliberată astfel, adeverința nr. 1015/1991, precum și titlul de proprietate 1490/1995.
În speță, nu există probe din care să rezulte identitatea dintre terenurile menționate în titlul de proprietate 1490/1995 și titlul de proprietate 1950/1996, pentru ca astfel, să se poată susține că terenul evidențiat în titlul de proprietate nr. 1950/1996 a aparținut defunctului A. M..
În ceea ce privește existența dolului, invocată de reclamantul apelant prin cererea de chemare în judecată, tribunalul constată că nici aceste susțineri nu sunt demonstrate în cauză.
Dimpotrivă, înscrisurile depuse la dosar demonstrează că reclamantul apelant a fost cel care, de bună voie, a renunțat la succesiunea după A. M., alături de Chmilevschi M., ca și la succesiunea după A. E., în speță nefiind dovedite manoperele dolosive, de către cine au fost exercitate, în ce modalitate.
Ori, din această perspectivă, judecătorul fondului a raționat în mod logic, în sensul că termenul de prescripție de 3 ani în care reclamantul ar fi putut solicita anularea certificatului de moștenitor nr. 362 din data de 17.07.1997 eliberat după defuncta A. E. pentru dol, a început să curgă cel mai târziu la data de 17.01.1999 și s-a împlinit la data de 17.01.2002.
Prin raportare la data introducerii cererii de chemare în judecată, 25.03.2014, temeinic și legal instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la capătul de cerere având ca obiect anularea certificatului de moștenitor nr. 362/17.07.1997 eliberat după defuncta A. E., respingând acest capăt de cerere ca prescris.
Constată instanța de control judiciar, că nici criticile referitoare la faptul că ar fi exercitat acte de stăpânire a terenului de 28 ari, nu sunt întemeiate.
La dosar nu există dovezi din care să rezulte exercitarea, din partea reclamantului – apelant, a unor astfel de acte, după cum, așa cum arătam anterior, nu există dovezi nici cu privire la actele care ar fi determinat întreruperea cursului prescripției.
Tribunalul mai reține și faptul că titlul de proprietate pe care reclamantul l-a obținut alături de A. E. îi conferă acestuia numai calitatea de coindivizar, cu privire la acel teren; pentru restul terenului apelantul reclamant nu mai justifică vocație succesorală, fiind renunțător conform art. 700 din Codul civil, nefăcând dovada calității de moștenitor acceptant după tatăl său.
Este evident astfel, că motivele de apel invocate se referă la situații de fapt ce au fost susținute și în fața primei instanțe și care au primit o justă soluționare.
Față de cele ce preced, tribunalul constată că sentința apelată este temeinică și legală, motiv pentru care, în considerarea art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, apelul formulat de către reclamantul A. C. împotriva sentinței civile nr. 5377 din 13.11.2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._ .
În considerarea art. 482 raportat la art. 451 – 453 Cod procedură civilă, va obliga reclamantul apelant A. C. să plătească intimatului-pârât M. D. suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din apel, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței de la fila 34 dosar apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
.
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de către reclamantul A. C., domiciliat în mun. Suceava, .. T2, scara A, . împotriva sentinței civile nr. 5377 din 13.11.2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, intimat fiind pârâții M. D. și M. E., ambii domiciliați în loc. Hînțești, jud. Suceava și M. C., domiciliat în mun. Suceava, ., ., ., jud. Suceava.
Obligă reclamantul apelant A. C. să plătească intimatului-pârât M. D. suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 28 mai 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
C. N. M. G. F. D. E. M.
Red. G.F.
Jud. Timiță O.E.
Tehnored. D.E.M.
6 ex.
01.07.2015
| ← Pretenţii. Decizia nr. 779/2015. Tribunalul SUCEAVA | Acţiune posesorie. Decizia nr. 322/2015. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
