Pretenţii. Decizia nr. 779/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 779/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 779/2015
Dosar nr._ - pretenții –
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 779/2015
Ședința publică din 28 mai 2015
Președinte: C. N. M.
Judecător: G. F.
Grefier: D. E. M.
Pe rol, judecarea apelului declarat de către reclamanta Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Suceava, cu sediul în mun. Suceava, ., nr. 7, jud. Suceava împotriva sentinței civile nr. 4416 din 02.10.2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, intimați fiind pârâții A. M. E., domiciliată în mun. Suceava, Ș. cel M., nr. 13, ., ., V. M., domiciliat în mun. Suceava, .. 27, ., ., B. M. M., domiciliat în mun. Suceava, Al. Lalelelor, nr. 3, ., ., S. S. M., domiciliată în mun. Suceava, Al. Lalelelor, nr. 3, ., . și M. O., domiciliat în mun. Suceava, ., nr. 10, ., ..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat B. L., pentru apelant, avocat I. C., pentru intimații A. M. E., B. M. M. și M. O. și avocat C. C.-C., pentru intimatul S. S. M., lipsă fiind părțile .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că apelantul a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 lei – fila 14 dosar.
În considerarea art. 219 Cod procedură civilă, instanța a procedat la legitimarea doamnei avocat B. L., care a depus împuternicire avocațială la acest termen de judecată, a doamnei avocat I. C., care are împuternicirea depusă la fila 34 dosar și a domnului C. C. C., care are împuternicirea depusă la fila 4 dosar fond.
Instanța pune în discuție competența.
Avocat B. L., pentru apelant, precizează că Tribunalul Suceava este competent din punct de general, material și teritorial în soluționarea cauzei.
În considerarea art. 482 raportat la art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, instanță constată că este competentă din punct de vedere general, material, teritorial și funcțional în soluționarea acestei pricini.
Instanța constată că pârâții intimați au depus la dosar întâmpinări, în termen procedural.
Întrebată fiind, apărătoarea apelantului precizează că nu mai are alte probe de solicitat.
Instanța, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitate și constatând cererea de apel în stare de judecată, declară cercetarea procesului încheiată și deschide dezbaterile, acordând cuvântul la dezbateri, potrivit art. 216 Cod procedură civilă.
Avocat B. L., pentru apelant, solicită admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, motivat de faptul că în cauză în mod greșit instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, cu precizarea că s-a avut în vedere la momentul formulării cererii ca momentul al începerii curgerii termenului de prescripției data de 30.10.2013, este un moment la care practic reclamanta a avut centralizată o situație a clienților de la care nu s-au recuperat creanțele pe care aceștia le înregistrau în contabilitatea reclamantei, că anterior acestui moment existau pe rolul instanțelor o multitudine de dosare care avea ca și scop recuperarea creanțelor. Cu cheltuieli de judecată constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru aferentă cererii de apel.
Avocat I. C., pentru intimații A. M. E., B. M. M. și M. O., solicită respingerea apelului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, întrucât data exigibilității creanței pornește de la data nașterii creanței, nu putem discuta de termene ulterioare. În mod corect instanța de fond a soluționa excepția prescripției dreptului material la acțiune având în vedere această dată ca fiind momentul de la care curge termenul de prescripție, potrivit dispozițiilor Decretului nr. 167/1958, aplicabil în cauza dedusă judecății. Potrivit art. 8 al acestui act normativ, „în cazul reparării pagubei pricinuite prin fapta ilicită, prescripția începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea”.odată, întocmită situația clienților la data de 24.09.2010, fără îndoială că apelanta a cunoscut de la acest moment atât paguba, cât și persoanele care ar fi trebuit să răspundă pentru aceasta. Cu cheltuieli de judecată pentru cei trei intimați.
Avocat C. C.-C., pentru intimatul V. M., solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, întrucât instanța de fond în mod legal a admis prescripția dreptului material la acțiune și a avut în vedere prevederile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privând prescripția exctintivă. Acest termen începe să curgă la data de 24.09.2010, când prin acel protocol de predare-primire nr. 1702, cu anexele aferente – file 13-14 dosar fond, practic în acel moment apelanta a cunoscut respectivele debite care îl priveau și pe intimatul V. M.. Cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 14.01.2014, sub nr._, reclamanta Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Suceava, în contradictoriu cu pârâții A. M. E., V. M., B. M. M., S. S. M. și M. O., a solicitat obligarea pârâților la plata, în solidar, a sumelor ce totalizează 47.431 lei, reprezentând creanțe neîncasate/nerecuperate de la debitori, la data de 24.09.2010, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că, la data de 24.09.2010, s-a încheiat Protocolul de predare-primire nr. 1602 prin care Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Suceava a preluat activul și pasivul celor două direcții desființate conform legii (Direcția pentru Sport a Județului Suceava și Direcția pentru Tineret a Județului Suceava) și prin care s-a constatat și s-a consemnat că, la data fuzionării, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret a județului Suceava avea rămase neîncasate creanțe reprezentând contravaloarea unor facturi pentru cazare Bucșoaia și Rădăuți și chirie autocamion, emise în perioada anilor 2002-2006 ce totalizează 47.431 lei.
A precizat reclamanta că s-au luat măsuri imediate, constând în efectuarea demersurilor legale pentru recuperarea acestor creanțe, însă cererile de chemare în judecată au fost respinse motivat de faptul că intervenise prescripție dreptului la acțiune.
Reclamanta a apreciat însă că răspunderea civilă pentru producerea acestui prejudiciu revine pârâților, în calitate de directori/ordonatori de credite, în prezent foști angajați ai Ministerului Tineretului, ce au emis facturile către beneficiari și nu au acționat la timp și cu diligența minimă necesară unui bun manager pentru recuperarea creanțelor de la debitori.
Astfel, a precizat că pârâta A. M. a avut calitatea de director coordonator în perioada 01.08._05, timp în care s-au acumulat creanțe neîncasate în cuantum de 20.904 lei; pârâtul V. M. a ocupat funcția de director în perioada 21.04._06, perioadă în care trebuia să acționeze pentru recuperarea sumei de 20.904 lei, rămasă neîncasată anterior și, mai mult decât atât nu a acționat pentru recuperarea sumei de 15.518 lei, reprezentând contravaloare facturi emise către beneficiari în perioada în care a fost ordonator de credite; pârâtul B. M. M. a deținut funcția de director în perioada 20.09._08, lui incumbându-i pasivitatea în recuperarea creanțelor cu privire la care nu se împlinise termenul de prescripție extinctivă iar pârâții S. S. M. și M. O. au avut calitatea de directori în perioada 08.08._09, 22.07._10 prima și 23.05._09 cel de al doilea și nici aceștia nu au acționat la timp și eficient pentru recuperarea creanțelor neîncasate de la beneficiarii datornici.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1349 alin. 1 și 2, art. 1357-1371 Cod civil, art. 453 C.pr.civ..
În dovedire, reclamanta a depus la dosar înscrisuri ( filele 6-30 ).
Legal citat, pârâtul B. M. M. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată având în vedere faptul că în cauză nu sunt date condițiile răspunderii civile delictuale și nici ale răspunderii solidare a pârâților, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta S. S. M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În susținere, pârâta a depus la dosar înscrisuri (f. 62-97).
Pârâții V. M. și M. O. au formulat, de asemenea, întâmpinare prin care au invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune precum și excepția autorității de lucru judecat.
Pârâta A. M. E. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei și a lipsei de interes. Totodată, a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul de judecată din data de 11.09.2014, instanța a pus în discuția contradictorie a părților excepțiile invocate prin întâmpinările formulate în cauză și a rămas în pronunțare asupra acestora.
Prin sentința civilă nr. 4416/02.10.2014, Judecătoria Suceava a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare de pârâții A. M., V. M., B. M. M. și M. O..
A respins acțiunea civilă având ca obiect pretenții formulată de reclamanta Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Suceava, în contradictoriu cu pârâții A. M. E., V. M., B. M. M., S. S. M. și M. O.,, ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
A obligat reclamanta la plata către pârâta A. M. a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A obligat reclamanta la plata către pârâtul B. M. M. a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut următoarele:
Pe calea prezentei acțiuni, reclamanta Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Suceava a solicitat obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei totale de 47.431 lei reprezentând creanțe neîncasate/nerecuperate de la debitori la data de 24.09.2010.
Reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe principiile răspunderii civile delictuale (art. 1357-1371 Noul Cod Civil) întrucât nerecuperarea creanțelor reprezentând contravaloare facturi cazare și chirie autocamion s-a datorat faptei culpabile a pârâților care, în calitate de directori, nu au acționat la timp și cu diligența minimă necesară a unui bun manager pentru recuperarea creanțelor de la debitori.
În drept, instanța a reținut că, potrivit art. 6 alin. 2 NCC., „Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor”.
Față de aceste aspecte, s-a constatat că în speță devin aplicabile dispozițiile art. 7 din Decretul nr. 167/1958 potrivit cărora, termenul de prescripție, stabilit de art. 3 din același act normativ la trei ani în cazul drepturilor personale, curge de la data când se naște dreptul la acțiune, iar art. 8 prevede că „în cazul reparării pagubei pricinuite prin fapta ilicită, prescripția începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea”.
În cauza de față, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar ca și din atitudinea de recunoaștere a reclamantei, valoarea prejudiciului ce se dorește a fi recuperat pe calea prezentei acțiuni a fost stabilit și prevăzut în cuprinsul Protocolului de predare – primire nr. 1602 din 24.09.2010 (cu anexele sale) prin care Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Suceava a preluat activul și pasivul celor două direcții desființate - Direcția pentru Sport a Județului Suceava și Direcția pentru Tineret a Județului Suceava - și prin care s-a stabilit că sumele neîncasate, reprezentând contravaloarea unor facturi pentru cazare Bucșoaia și Rădăuți și chirie autocamion, emise în perioada anilor 2002 – 2006, se ridică la 47.431 lei (f. 13 -18 ds.).
D. urmare, în condițiile în care instituția reclamantă a luat cunoștință de cuantumul prejudiciului cel mai devreme la data de 24.09.2010, instanța constată că prezenta acțiune, înregistrată pe rolul instanței la data de 14.01.2014, a fost formulată cu depășirea termenului legal de prescripție de trei ani.
Față de acestea, instanța a constatat că excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare de pârâții A. M., V. M., B. M. M. și M. O., este întemeiată, motiv pentru care a admis-o și a respins acțiunea ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
Față de soluția dată excepției prescripției dreptului material la acțiune, instanța nu a mai analizat celelalte două excepții invocate prin întâmpinare, respectiv excepția autorității de lucru judecat și excepția lipsei de interes în formularea acțiunii.
Totodată, în temeiul art. 453 alin. 1 C.pr.civ., instanța a obligat reclamanta la plata către pârâta A. M. a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și la plata către pârâtul B. M. M. a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile nr. 4416 din 02.10.2014 a Judecătoriei Suceava a declarat apel reclamanta Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Suceava, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, reclamanta a arătat că, a formulat acțiunea în pretenții solicitând obligarea pârâților la plata, în solidar, a sumelor ce totalizează 47.431 lei, reprezentând creanțe neîncasate/nerecuperate de la debitori, la data de 24.09.2010, precum și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată aferente acestui proces.
Cererea a fost motivată, subscrisa reclamanta precizând din capul locului faptul ca DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU SPORT ȘI TINERET SUCEAVA, s-a organizat și funcționează, cu personalitate juridică, potrivit. Art. l din Hotărârea Guvernului nr.776 din 78 iulie 2010 privind organizarea și funcționarea direcțiilor județene pentru sport și tineret, respectiv a Direcției pentru Sport și Tineret a Municipiului București, publicată în Monitorul Oficial nr.5S8/9.08.2010.
În baza Art.2 a preluat personalul, activitatea, patrimoniul și bugetul direcției județene pentru sport și a direcției județene pentru tineret, care s-au desființat, conform Art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2010, privind unele masuri de reorganizare a activităților de tineret și sport și ale Hotărârii 776/7010. La data de 24 septembrie 2010 s-a încheiat PROTOCOLUL DE PREDARE-PRIMIRE nr. 1602, prin care Direcția Județeană pentru Sport și "Tineret Suceava, a preluat activul și pasivul celor două direcții desființate conform legii. S-a constatat și consemnat în acest protocol faptul că, la data fuzionării, Direcția pentru Tineret a județului Suceava avea rămase neîncasate creanțe reprezentând contravaloarea unor facturi pentru cazare Bucsoaia și Rădăuți si chirie autocamion emise în perioada anilor 2002-2006, ce totalizau 47.431 lei conform anexei (Situația clienților la data de 24,09.2010) întocmită cu acea ocazie.
În perioada următoare încheierii protocolului s-au efectuat verificări cu privire la existenta și stadiul judecații cererilor de chemare în judecata a datornicilor, identificându-se cauzele existente pe rolul instanțelor de judecata, în final, întocmindu-se Situația clienților neîncasați la data de 30.10.2013 pentru care dreptul de acțiune în vederea încasării era prescris – Lista de inventar).
Până la acel moment,( 30.10.2013) existând procese în derulare și fie nu se pronunțaseră, fie nu se comunicaseră încă hotărârile, pentru a verifica daca deveniseră definitive/irevocabile, favorabile sau nefavorabile, DJTS nu a avut posibilitatea să determine prejudiciul efectiv, faptele care l-au cauzat și persoanele cărora le putea fi imputat.
Așa fiind, raportat la acest moment, ca și moment al începerii curgerii termenului de prescripție, consideră că acțiunea a fost introdusă înlăuntrul acestuia, încât se impune respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune.
În drept, a invocat disp. art. 466, 470, 480 alin. 3 Cod procedură civilă.
În dovedire, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Prin întâmpinare, pârâtul V. M. a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind legală și temeinică.
Prin întâmpinările formulate separat, pârâții A. M. E., B. M. M. și M. O. au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, tribunalul reține următoarele:
Reclamanta Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Suceava a formulat apel împotriva sentinței civile nr. 4416/02.10.2014, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu motivarea că prima instanță, în mod eronat a soluționat cauza pe excepția prescripției dreptului material la acțiune, fără a intra în cercetarea fondului.
Astfel, apelanta arată că, în baza art. 1 și 2 din HG 776/28 iulie 2010, a preluat personalul, activitatea, patrimoniul și bugetul direcției județene pentru sport și a direcției județene pentru tineret; cu acest prilej, s-a întocmit protocolul de Predare – Primire nr. 1602/24 septembrie 2010, prin care apelanta a preluat activul și pasivul instituțiilor desființate; că în Protocol s-a consemnat că suma de 47.431 lei reprezintă creanțe neîncasate constând în facturi pentru cazare Bucșoaia și Rădăuți și chirie autocamion, emise în perioada 2003 – 2006; că s-au efectuat verificări privind existența și stadiul derulării cererilor de chemare în judecată a datornicilor, iar la data de 30.10.2013, a întocmit lista de inventar cu clienții neîncasați; prin urmare, data la care a început să curgă termenul de prescripție este 30 octombrie 2013, întrucât până atunci, nu a avut posibilitatea să determine prejudiciul efectiv, faptele care l-au cauzat și persoanele cărora le poate fi imputat.
Practic, motivul de apel invocat se referă la determinarea datei la care a început să curgă termenul de prescripție.
Pentru o justă soluționare a cauzei, instanța de control judiciar are în vedere că temeiul juridic al acțiunii îl constituie prevederile art. 1357 – 1371 Noul Cod civil, referitoare la răspunderea civilă delictuală, reclamanta invocând că nerecuperarea creanțelor rezultând din facturile de cazare și de chirie autocamion se datorează culpei pârâților.
În atare împrejurări, tribunalul reține că momentul nașterii raportului juridic litigios dedus judecății se situează în anul 2010, an în care s-au desființat instituțiile la care au lucrat pârâții intimați și în care reclamanta apelantă a preluat activitatea, patrimoniul, activul și pasivul celor două instituții.
La acea dată erau în vigoare normele Codului civil de la 1864, aspect reținut de altfel, și de prima instanță, în condițiile art. 6 alin. 2 din noul Cod Civil.
În atare împrejurări, judecătorul fondului, în mod temeinic și legal a reținut și incidența prevederilor Decretului 167/1957, privitor la prescripția extinctivă.
Astfel, conform art. 3 din actul normativ menționat, termenul prescripției este de 3 ani.
Pe de altă parte, potrivit art. 6, dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani, cu precizarea că, în conformitate cu dispozițiile art. 7, prescripția începe să curgă de la data cînd se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită. În obligațiile care urmează să se execute la cererea creditorului precum și în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începe să curgă de la data nașterii raportului de drept.
Instanța reține și incidența art. 8 din decret, în conformitate cu care prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data cînd păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atît paguba cît și pe cel care răspunde de ea.
În contextul legislativ detaliat mai sus, tribunalul reține că data la care reclamanta a luat cunoștință despre existența sumelor cu titlu de creanțe neîncasate este data de 24 septembrie 2010, dată la care s-a încheiat Protocolul de preluare a activului și pasivului instituțiilor desființate de către apelantă.
Din această perspectivă, susținerile apelantei, referitoare la faptul că momentul de la care curge termenul de prescripție este 30 octombrie 2013, nu sunt întemeiate, fiind contrazise chiar de apărările formulate în legătură cu data încheierii Protocolului.
Faptul că unitatea reclamantă a procedat de-abia la data de 30 octombrie 2013, la întocmirea unei liste de inventar care conține situația clienților neîncasați nu este relevantă sub aspectul determinării datei de la care începe să curgă termenul de prescripție.
De asemenea, nu are relevanță nici faptul că în perioada 2010- 2013, pe rolul instanțelor de judecată, au existat mai multe litigii între reclamantă și salariați din cadrul acesteia, în scopul recuperării unor eventuale debite, întrucât soluțiile pronunțate în dosarele enumerate în memoriul de apel nu se impun cu autoritate de lucru judecat față de părțile din acest litigiu, iar pe de altă parte, împrejurarea legată de existența mai multor litigii de aceeași natură pe rolul instanțelor nu constituie un caz de întrerupere sau de suspendare a termenului de prescripție.
Având în vedere situația descrisă anterior, tribunalul reține că instanța de fond în mod temeinic și legal a reținut că data la care a început să curgă termenul de prescripție este data de 24 septembrie 2010.
A da o soluție contrară, în sensul celei susținute de apelantă ar echivala cu împrejurarea că o astfel de acțiune poate fi exercitată oricând, sine die, golind astfel de conținut, noțiunea prescripției dreptului material la acțiune, precum și cea a termenului de prescripție.
Raportând aceste împrejurări, la cele rezultând din ansamblul probator administrat în cauză, tribunalul constată că sentința primei instanțe este legală și temeinică, fiind rezultatul unei juste aplicări a legii și a unei corecte interpretări a probelor administrate în cauză; că motivele invocate nu sunt de natură să determine anularea sau schimbarea sentinței în condițiile art. 480 alin. 2 și 3 Cod procedură civilă, motiv pentru care, în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat.
Față de prevederile art. 482 raportat la art. 451 – 453 Cod procedură civilă, cum apelanta reclamantă a căzut în pretenții, aceasta va fi obligată să plătească pârâtei-intimate A. M. E. suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din apel; pârâtului-intimat B. M. suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din apel; pârâtului-intimat M. O. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din apel și pârâtului intimat V. M. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de către reclamanta Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Suceava, cu sediul în mun. Suceava, ., nr. 7, jud. Suceava împotriva sentinței civile nr. 4416 din 02.10.2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, intimați fiind pârâții A. M. E., CNP -_, domiciliată în Suceava, ., nr. 13, ., ., V. M., CNP -_, domiciliat în Suceava, .. 27, ., B. M. M., CNP -_, domiciliat în Suceava, .. 3, ., ., S. S. M., CNP -_, domiciliată în Suceava, ., ., . și M. O., CNP -_, domiciliat în Suceava, ., nr. 10, ., ..
Obligă reclamanta-apelantă să plătească pârâtei-intimate A. M. E. suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din apel; pârâtului-intimat B. M. suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din apel; pârâtului-intimat M. O. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din apel și pârâtului intimat V. M. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 28 mai 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
C. N. M. G. F. D. E. M.
Red. G.F.
Jud. B. L.M.
Tehnored. D.E.M.
8 ex.
12.06.2015
| ← Cerere de ajutor public judiciar. Decizia nr. 770/2015.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 781/2015. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
