Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 611/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 611/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 611/2015
Dosar nr._ Acțiune în răspundere delictuală
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.611
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA_ 2015
PREȘEDINTE I. M.
JUDECĂTOR I. G.
GREFIER S. A.
Pe rol, judecarea apelului formulat pârâtul I. A. V. în calitate de președinte al Comisiei Comunale de Fond Fuincioar Frătăuții Vechi,județul Suceava, împotriva sentinței civile nr.3126 pronunțată la data de 06.11.2014 de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._, intimați fiind reclamanta I. E., domiciliată în comuna Frătăuții Vechi, ., județul Suceava.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. Z. A. pentru pârâtul apelant și reclamanta intimată I. E..
Procedura de citare cu părțile, este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei, după care:
Av. Z. A. pentru apelant învederează instanței faptul că intimata a formulat plângere împotriva Hotărârii nr.147 din 18.12.2014, emisă de Comisia județeană, hotărâre care nu a fost depusă la dosar a cărei copie înțelege să o depună astăzi. Deosebit de aceasta solciită instanței încuviințarea probei cu înscrisuri precizând totodată că nu mai are de formulat alte cereri și solicită acordarea cuvântului la dezbateri..
Instanța în temeiul disp. art.479 al.2 Cod procedură civilă încuviințează proba cu înscrisuri și constatând că nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat în cauză, în temeiul disp.art.244 al.1 Cod procedură civilă, declară cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul la dezbateri pe fondul acestuia.
Av. Z. A. pentru apelant solciită admiterea apelului așa cum a fost formulat pentru motivele expuse pe larg în cererea de apel, cu consecința respingerii acțiunii reclamantei ca nefondată . Deosebit de aceasta solciită instanței a lua act de faptul că nu solicită cheltuieli de judecată, deși această cerere a fost formulată prin apel
Intimata reclamantă I. E., solciită respingerea apelului ca nefondat pentru motivele arătate în întâmpinare și menținerea sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 17.05.2013,pe rolul Judecătoriei Rădăuți, așa cum a fost restrânsă, I. E., în contradictoriu cu pârâtul I. A. V., a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 26.222 lei, cu titlu de daune materiale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 2470 din 15.09.2003 pronunțată de Judecătoria Rădăuți, în dosarul nr. 3252/2003, definitivă și irevocabilă, i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1388 mp. teren identic cu pf 2121 din CF 2501 a Comunei cadastrale Frătăuții Vechi.
Ulterior, prin sentința civilă nr. 537/22.02.2005 a Judecătoriei Rădăuți (dosar 5942/2004), primarul, în calitate de președinte al Comisiei comunale pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Frătăuții Vechi, a fost obligat la plata de daune cominatorii de câte 50 lei pe zi de întârziere, începând cu a 30 - a zi de la rămânerea definitivă a hotărârii.
De asemenea, prin sentința civilă nr. 2732 din 09.09.2010 a Judecătoriei Rădăuți, pronunțată în dosar nr._, definitivă și irevocabilă, Comisia locală de fond funciar Frătăuții Vechi a fost obligată să procedeze la punerea în posesie a sa cu suprafața de 1,56 ha teren, conform adeverinței nr. 1259 din 18.10.1991, sub sancțiunea de daune cominatorii în suma de 150 lei pe zi întârziere, începând cu data rămânerii irevocabile a hotărârii și până la punerea efectivă în posesie.
Referitor la prima hotărâre înmulțind numărul de zile începând cu a 30 - a zi de la rămânerea definitiva a hotărârii și până în prezent ar exista un prejudiciu de 148.450 lei (2969 zile x 50 lei), iar pentru cea de-a doua hotărâre (979 zile x 150 lei) ar exista un prejudiciu de 146.850 lei.
Fiind de principiu că daunele cominatorii reprezintă numai un mijloc de constrângere a debitorilor la îndeplinirea obligației convenite, precum și că suma stabilită în cadrul acestor daune nu poate fi considerată certă și lichidă, apreciază că acțiunea este admisibila cu privire la transformarea daunelor cominatorii în daune compensatorii.
Prejudiciul decurge din lipsa de folosința a terenurilor:
suprafața de 1388 mp. teren identic cu pi. 2121 din CF 2501 a Comunei cadastrale Frătăuții Vechi;
suprafața de 1,56 ha teren, conform adeverinței nr. 1259 din 18.10.1991, cu privire la care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate, lipsa de folosință determinată de refuzul categoric a organului local de a realiza punerea în posesie și de lipsa de folosința reprezentată de valoarea de exploatare a terenului.
Acțiunea civilă de fata reprezintă singura modalitate de a-l determina pe pârât să dispună punerea în posesie și de a obține repararea prejudiciului datorat întârzierii de punere în posesie cu terenurile menționate.
In raport de decizia nr. XX din 12 decembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, solicită admiterea acțiunii.
În întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii civile, ca nefondată.A motivat că decizia nr. XX din 12 decembrie a ICCJ nu poate constitui temei în drept în prezenta speță, nefiind aplicabilă în condițiile în care a intrat în vigoare NCPC, decizia menționată făcând aplicarea prev. art. 580/3 din vechiul Cod de pr. civ. (nu este in vigoare).
Petentei i-au fost încheiate următoarele procese-verbale de punere în posesie:
Pr.-vb. F.N. /23.10.1995 - nesemnat de reclamanta I. E.;
Pr.-vb. nr.9/07.05 1997 - nesemnat de reclamanta I. E.;
Pr.-vb. provizoriu de punere în posesie (teren in litigiu)F.N./27.11.1997 - nesemnat de reclamanta I. E.;
Pr. -vb. nr.9/28.03.2005 - nesemnat de reclamanta I. E.;
Pr.-vb. nr. 68/11.02.2010 - nesemnat de reclamanta I. E.;
Pr.-vb. nr. 208/15.11.2010 - nesemnat de reclamanta I. E.;
Invitația nr. 322/05.02.2010 adresata reclamantei prin care a fost invitată în data de 11.02.2010 să semneze procesul-verbal de punere in posesie conform S.C. nr. 2470/15.09.2003 a Judecătoriei Rădăuți.
Adresa nr. 1183/27.05.2010 adresată reclamantei prin care aceasta este încunoștințată că i s-a întocmit documentația necesară în vederea eliberării titlului de proprietate, de două ori, însa a refuzat să o semneze, iar pentru întocmirea titlului de proprietate după I. A. i s-a adus la cunoștința că „Comisia se va deplasa in teren la fiecare parcelă pentru întocmirea schițelor, în baza unei solicitări făcută de reclamantă” - nu s-a solicitat.
Adresa nr. 262/02.02.2011 adresată OCPI Suceava de înaintare a „Procesului-verbal de punere in posesie " privind reclamanta, împreună cu sentințele în copie. Se face mențiunea că reclamanta deține în fapt terenurile din procesul-verbal de punere în posesie, însă din motive nejustificate refuză semnarea acestuia.
Adresa nr. 1119/05.05.2011 adresata reclamantei, prin care aceasta este încunoștințată că a refuzat de fiecare data invitațiile Comisiei locale de fond funciar, comunicate cu scrisori recomandate cu confirmare de primire, invocând motive nejustificate. Tot în această adresă a fost încunoștințată că are obligația să prezinte planuri parcelare întocmite de o persoană autorizată, care să aibă referate de admitere date de OCPI Suceava, conform Ordinului ANCPI nr. 621/2011 - obligație neîndeplinita nici până în prezent de reclamantă.
Adresa nr. 1085/05.05.2011 adresata Instituției Prefectului Suceava prin care Comisia a informat această instituție că motivul nepunerii în aplicare a S.C. 3732/2010 și a S.C. nr. 2470/2003, privind reclamanta, fiind faptul că reclamanta nu a depus planurile parcelare întocmite de o persoană autorizată cf. Ordinului A.N.C.P.I. 621/2011.
Adresa nr. 1775/08.08.2011 adresată Instituției Prefectului Suceava prin care comisia a informat această instituție că motivul nepunerii în aplicare a S.C. 3732/2010 și a S.C. nr. 2470/2003, privind reclamanta, fiind faptul că reclamanta nu a depus planurile parcelare întocmite de o pers. autorizată cf. Ordinului A.N.C.P.I. 621/2011.
Cum reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii obligației menționate, stabilite de legile și Ordinele ANCPI în vigoare, rezultă că nu poate fi obligat la plata vreunor daune către reclamantă.
În vederea soluționării cauzei, s-au administrat probele cu înscrisuri și expertiză judiciară în specialitatea agricultură.
Prin sentința civilă nr.3126 din 06.11.2014,Judecătoria Rădăuți a admis acțiunea civilă, așa cum a fost restrânsă, formulată de reclamanta I. E., în contradictoriu cu pârâtul I. A. V., primarul comunei Frătăuții Vechi și președinte al Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Frătăuții Vechi și în consecință:
A obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 26.222 lei cu titlu de despăgubiri, precum și suma de 2004,70 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, potrivit adeverinței de proprietate nr._ eliberată de Comisia comunală de fond funciar Frătăuții Vechi, în favoarea reclamantei a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1,56 ha teren pe raza comunei Frătăuții Vechi, pentru care Comisia comunală de fond funciar Frătăuții Vechi a fost obligată la punerea în posesie, sub sancțiunea daunelor cominatorii de 150 lei pe zi de întârziere, conform art.64 al.2 din Legea nr.18/1991, prin sentința civilă nr.2732/9.09.2010 a Judecătoriei Rădăuți, irevocabilă.
Prin sentința civilă nr.2470/15.09.2003 a Judecătoriei Rădăuți, irevocabilă, reclamanta a obținut reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1388 mp teren identic cu p.f.2121 din CF nr.2501 Frătăuții Vechi, pentru care Comisia comunală de fond funciar Frătăuții Vechi a fost obligată la punerea în posesie, sub sancțiunea daunelor cominatorii de 50.000 lei Rol pe zi de întârziere, conform art.64 al.2 din Legea nr.18/1991, prin sentința civilă nr.537/22.02.2007 a Judecătoriei Rădăuți, irevocabilă.
Punerea în posesie presupune, potrivit art.27 din Legea nr.18/1991, art. 33, 34 din Regulamentul de aplicare a legilor fondului funciar aprobat prin HG nr.890/2005, o delimitare și parcelare a terenurilor, care se finalizează prin încheierea procesului-verbal de punere în posesie, dacă punerea în posesie se face pe fostele amplasamente comisia locală de fond funciar va lua act de recunoașterea reciprocă a limitelor proprietății, pe toate laturile, după efectuarea măsurătorilor comisia locală va întocmi planurile de delimitare și planurile parcelare, care vor fi supuse validării comisiei județene de fonf funciar, după validare urmând a întocmi procesul-verbal de punere în posesie, ori procesul-verbal nr.208 încheiat la data de 15.11.2010 (pentru suprafața de 1,9188 ha), precum și cele anterioare, nr.9/28.03.2005 (pentru suprafața de 1388 mp) și 68 din 11.02.2010 (pentru suprafața de 1388 mp) nu îndeplinesc aceste cerințe, terenul nefiind în mod real identificat și redat prin vecinătăți și dimensiuni, pentru a putea fi efectiv predat în posesie, precum și pentru a putea fi emis titlul de proprietate, actele întocmite fiind ineficiente, așa cum însăși comisia locală recunoaște în adresa nr.1119/5.05.2011, prin care aduce la cunoștință reclamantei refuzul comisiei județene de emitere a titlului de proprietate, pretinzându-i întocmirea de planuri parcelare prin persoană autorizată pentru fiecare parcelă din cele înscrise în procesul-verbal nr.208/15.11.2010.
Atât timp cât actele de reconstituire a dreptului de proprietate nu au fost desființate, bucurându-se de validitate, iar într-o procedură contradictorie, soluționată printr-o hotărâre judecătorească obligatorie pentru comisiile locală și județeană de fond funciar, s-a statuat asupra obligației de punere în posesie, sub sancțiunea daunelor cominatorii, terenul în suprafață de 1388 mp fiind identificat și din punct de vedere cadastral, iar pentru terenul de 1,56 ha nu s-au invocat vreodată dificultăți în identificarea vechilor amplasamente, iar Legile nr.18/1991 și 1/2000, respectiv Regulamentul de punere în aplicare a acestora stabilesc obligații în sarcina comisiilor de delimitare a terenului, punere în posesie și emitere a titlului de proprietate, inclusisv întocmirea planului parcelar, neonorarea acestora le este lor strict imputabilă și nu beneficiarului actului de reconstituire.
De altfel încheierea pur-formală a procesului-verbal de punere în posesie nr.208 încheiat la data de 15.11.2010 rezultă și din faptul că reclamanta nu a fost încunoștințată, conform art.1 din OUG nr.127/2002, cu confirmare de primire asupra datei când urma să se realizeze punerea în posesie, în cazul în care beneficiarul actului de reconstituire, încunoștințat în mod legal, nu se prezintă, fie personal, fie printr-un mandatar, operațiunea de punere în posesie și de întocmire a procesului-verbal putând fi efectuată de comisia locală în prezența a doi martori, de regulă proprietari puși în posesie în vecinătate, împrejurare de care se face mențiune în procesul-verbal de punere în posesie, care trebuie semnat și de martorii prezenți, în cauză operațiunea de punere în posesie pretinsă comisia locală nefiind efectuată cu respectarea acestor dispoziții legale.
În funcție de culturile care puteau fi înființate în anii 2010, 2011 și 2012 pe terenul în suprafață totală de 16.988 mp, de categoria de folosință a fiecărui trup de teren, recolta medie ce putea fi obținută și prețul mediu practicat, cu scăderea cheltuielilor de producție, din raportul de expertiză întocmit de expertul judiciar R. L. rezultă un prejudiciu cert de 26.222 lei.
În temeiul art.1349 Cod, cum reclamanta a fost lipsită de exercițiul practic al dreptului său de proprietate, ca urmare a refuzului comisiei locale de fond funciar de punere efectivă în posesie, este îndrituită la repararea prejudiciului material astfel pricinuit, instanța apreciază că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, prin urmare a admis acțiunea, așa cum a fost restrânsă, transformând daunele cominatorii la care a fost obligat pârâtul, în calitate de președinte al comisiei locale de fond funciar, în daune-interese.
În temeiul art.453 Cod procedură civilă, pârâtul a fost obligat la cheltuieli de judecată constând în onorariile avocatului și expertului.
Împotriva sentinței a formulat apel pârâtul I. A. V. Președinte al Comisiei Locale de fond funciar Frătauții Vechi, solicitând admiterea apelului. anularea S.C. nr. 3126/2014 din 06.11.2014 iar pe fond, admiterea plângerii, cu cheltuieli.
În motivarea apelului său pârâtul a arătat că Decizia nr. XX din 12 decembrie a ICCJ nu poate constitui temei in drept in prezenta speța, nefiind aplicabilă în condițiile î care a intrat in vigoare NCPC, decizia menționata făcând aplicarea prev. art. 580/3 din vechiul Cod de pr. civ. (nu este in vigoare).
Așa cum s-a reținut si in doctrina, dar si in practica judecătoreasca si in cuprinsul Decizii XX/2005 a înaltei Curți de Casație si Justiție pronunțata . interesul legii, daunele cominatorii reprezintă un mijloc de constrângere spre a-l determina pe debitor sa-si execute obligația asumata. Ele sunt un mijloc indirect de asigurare a executării in natura a obligațiilor, cu posibilitatea de a fi aplicate chiar si in cazul obligațiilor intuitu personae. Daunele cominatorii nu au nici o legătura cu prejudiciul încercat de creditor si nu au un caracter reparator, ci caracterul unei pedepse civile tocmai prin amenințarea pe care o prezintă pentru debitor.
Pentru repararea prejudiciului pe care creditorul îl suferă ca urmare a neexecutării totale sau parțiale a obligației debitorului, se poate cere obligarea acestuia din urma la daune compensatorii (înlocuirea daunelor cominatorii cu daune compensatorii in măsura prejudiciului suferit).
Astfel, potrivit disp.art.1073 cod civil, aplicabil in raport de data „săvârșirii” faptei „creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligației”, iar daca acest lucru nu este cu putința, el „are dreptul la desdaunare”. Aceste desdăunări reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare de către debitor si se numesc despăgubiri (daune interese) compensatorii. Condițiile de acordare a acestor daune interese sunt acele condiții existente in cazul răspunderii civile delictuale. Fapta ilicita in speța constând in neexecutarea sau executarea necorespunzatoare a obligației de către debitorul acesteia. Raoortandu-ne la condițiile antrenării răspunderii civile delictuale (art.998, 999 cod civili rezulta ca pentru acordarea daunelor compensatorii trebuie întrunite cumulativ cele patru condiții si anume: existenta unei fapte ilicite, existenta unui prejudiciu, legătura de cauzalitate intre fapta si prejudiciu si vinovăția autorului faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu.
In speța fapta ilicita nu a fost dovedita întrucât nesemnarea proceselor-verbale de punere in posesie de datorează exclusiv recl. care a refuzat constant semnarea acestora în acest fel nefiind îndeplinita nici condiția vinovăției paratului, acesta convocând-o de mai multe ori pe recl. dovadă adresele depuse la ds. pentru a-i oferi semnarea proceselor-verbale de punere in posesie pe amplasamente conform sentințelor judecătorești - teren deținut de recl. in
fapt,daraceasta a refuzat.
In ceea ce privește prejudiciul cauzat reclamantei prin neexecutarea obligației a se retine că acesta este determinat de atitudinea șicanatorie a recl. care, prin nesemnarea proceselor-verbale a creat aceasta situatie.
Menționează ca nici nu s-a prezentat cu planuri cadastrale așa cum i s-a solicitat ,conform ordinelor ANCPI. Pe cale de consecința, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu nu exista deoarece întreaga situație este creata de atitudinea culpabila a recl.
Prin urmare, apreciază ca nu se impune repararea pecuniara a prejudiciului suferit de către reclamanta, chiar daca acesta este un prejudiciu patrimonial.
Petentei i-au fost încheiate următoarele procese-verbale de punere in posesie:Pr.vb. F.N._, Pr.vb. nr.9/07.05.1997 Pr.vb. provizoriu de punere in posesie (teren in litigiu) F.N./27.11.1997, Pr. vb. nr.9/28.03.2005, Pr.vb. nr. 68/11.02.2010, Pr.vb. nr. 208/15.11.2010 toate nesemnate de recl. I. E.
Invitația nr. 322/05.02.2010 adresata recl., prin care a fost invitata in data de 11.02.2010 sa semneze procesul-verbal de punere in posesie cf. S.C. nr. 2470/15.09.2003 a Judecătoriei Radauti.
Adresa nr. 1183/27.05.2010 adresata reci, prin care aceasta este încunoștințată ca i s-a întocmit documentația necesara in vederea eliberării t.p. de doua ori, însa a refuzat sa o semneze, iar pt. întocmirea t.p. dupa I. A. i s-a adus la cunoștința ca ,Comisia se va deplasa in teren la fiecare . în baza unei solicitări făcuta de recl. nu s-a solicitat.
Adresa nr. 262/02.02.2011 adresata OCPI Suceava de înaintare a Procesului-verbal de punere in posesie privind recl. împreuna cu sentințele in copie. Se face mențiunea ca recl. deține in fapt terenurile din procesul-verbal de punere in posesie însa din motive nejustificate refuza semnarea acestuia.
Adresa nr. 1119/05.05.2011, prin care aceasta este încunoștiințată ca a refuzat de fiecare data invitațiile Comisiei locale de fond funciar comunicate cu scrisori recomandate cu confirmare de primire invocând motive nejustificate. Tot in aceasta adresa a fost încunoștiințată ca are obligația sa prezinte planuri parcelare întocmite de o persoana autorizata care sa aibă referate de admitere date de OCPI Suceava, conform Ordinului ANCPI nr. 621/2011 - obligație neîndeplinita nici pana in prezent de recl.
Adresa nr. 1085/05.05.2011 adresata Instituției Prefectului Suceava prin care Comisia a informat aceasta instituție ca motivul nepunerii in aplicare a S.C. 3732/2010 si a S.C. nr. 2470/2003.privind rect., fiind faptul ca rect, nu a depus planurile parcelare întocmite de o pers, autorizata cf. Ordinului A.N.C.P.I. 621/2011.
Adresa nr. 1775/08.08.2011 adresata Instituției Prefectului Suceava prin care Comisia a informat aceasta instituție ca motivul nepunerii in aplicare a S.C. 3732/2010 si a S.C. nr. 2470/2003.privind recl. fiind faptul ca reci, nu a depus planurile parcelare întocmite de o pers, autorizata cf. Ordinului A.N.C.P.I. 621/2011.
Cum recl. nu a făcut dovada îndeplinirii obligației menționate, stabilita de legile si Ordinele ANCPI in vigoare, rezulta ca nu poate fi obligat la plata vreunor daune către recl., culpa fiind in exclusivitate a acesteia.
Intimata I. E. a formulat întâmpinare în motivarea căreia a arătat faptul că, cele arătate in motivele de apel nu sunt reale. Hotărârile de obligare punere in posesie sunt din anul 2005 respectiv 2010 si nici până in prezent nu are titlu de proprietate pentru terenurile ce au aparținut autorilor ei.
Prin sentința civilă nr. 2732 din 09.09.2010 a Judecătoriei Rădăuți. pronunțată în dosar nr._ definitiva si irevocabilă, Comisia locală de fond funciar Frătăuții Vechi a fost obligată să procedeze la punerea în posesie cu suprafața de 1,56 ha teren, conform adeverinței nr. 1259 din 18.10.1991, sub sancțiunea de daune cominatorii in suma de 150 lei pe zi întârziere, începând cu data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri și până la punerea efectivă în posesie.
Prin sentința civilă nr. 537/22.02.2005 a Judecătoriei Radauti - dosar 5942/2004, primarul in calitate de președinte a Comisiei comunale pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Frătăuții Vechi a fost obligat la plata de daune cominatorii de câte 50 lei pe zi de întârziere, începând cu a 30 - a zi de la rămânerea definitiva a hotărârii.
Prejudiciul real suferit rezulta din lipsa de folosința a terenurilor pe ultimii trei ani si din refuzul apelantului de a întocmi documentația si a o înainta Comisiei pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor a județului Suceava.
In mod tendențios arată pârâtul ca a fost pusă în posesie atâta timp cat nu deține teren, nu s-a făcut delimitări in teren prin borne sau țăruși si nu s-a luat act de recunoașterea reciproca a limitelor proprietății a vecinilor.
In ceea ce privește identificarea si măsurarea terenurilor înscrise in așa zisele procese verbale, a luat legătura cu inginerul cadastral B. Pazica, așa cum prevăd dispozițiile Ordinului ANCPI nr. 621/2011. Aceasta s-a deplasat in comn. Fratautii Vechi, a luat legătura personal cu primarul care a fost de rea credința si a refuzat sa dea relații sau sa trimită o persoana in teren in vederea identificării si măsurării terenurilor menționate in adeverința de proprietate si in așa zisul proces - verbal întocmit (in birou) cu nerespectarea dispozițiilor legale.
Întrucât pe o parte din parcele sunt construcții, iar localnicii nu le-au permis sa măsoare parcelele, inginerul a identificat doar . 1388 mp. teren identic cu pf 2121 din CF 2501 a Comunei cadastrale Fratăuții Vechi.
Interesul său real este acela de a primi in posesie teren si de a obține titlu de proprietate. Mai mult, a se ave in vedere si petițiile formulate la Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Suceava.
Astfel, potrivit disp. art. 905 cod civil raportat la art._ Cod civil orice persoana are îndatorirea sa respecte regulile de conduita pe care legea sau obiceiul locului le impune si sa nu aducă atingere prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor personale.
Mai mult, potrivit art. 1357 Cod civil cel care cauzează altuia un prejudiciuprintr-o fapta ilicita este obligat sa îl repare.
Plata sumei de 26.222 lei reprezintă echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a neexecutarii punerii in posesie cu terenul reconstituit in condițiile Legii nr. 18/1991.
In cauza, sunt întrunite cumulativ cele patru condiții și anume: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate între faptă si prejudiciu si vinovăția autorului faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu. Așa cum s-a arătat mai sus fapta ilicită a pârâtului a fost dovedită prin aceea că nu au executat în mod corespunzător obligația de a face delimitări in teren si a întocmi procesul - verbal de punere in posesie in condițiile legii.
F. de considerentele expuse solicită respingerea apelului si menținerea sentinței pronunțata de instanța de fond. Cu cheltuieli de judecata.
Examinând în limitele cererii de apel formulate stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, tribunalul reține următoarele :
Prin cererea formulată astfel cum a fost precizată reclamanta I. E. a solicitat obligarea pârâtului I. A. V. în calitate de președinte a Comisiei comunale de fond funciar Frătăuții Vechi, la plata sumei de 26.222 lei cu titlu de daune materiale, prejudiciu ce decurge din lipsa de folosință a terenului pentru care reclamanta a obținut reconstituirea dreptului de proprietate și obligarea pârâtului la punerea în posesie sub sancțiunea plății de daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere.
Din actele dosarului rezultă că prin sentința civilă nr.2732/09.09.2010 a Judecătoriei Rădăuți pronunțată în dosar nr._ definitivă și irevocabilă, Comisia Locală de fond fuciar Frătăuții Vechi a fost obligată să procedeze la punerea în posesie a reclamantei cu suprafața de 1,56 ha teren, conform adeverinței nr.1259/18.10.1991, sub sancțiunea plății daunelor cominatorii în sumă de 150 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data rămânerii irevocabile a hotărârii și până la punerea efectivă în posesie .
De asemenea, prin sentința civilă nr.2470/15.09.2003 a Judecătoriei Rădăuți, irevocabilă, reclamanta a obținut reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1388 mp teren, identic cu pf.2121 din CF.2501 Frătăuții Vechi, pentru care Comisia comunală de fond funciar Frătăuții Vechi a fost obligată la punerea în posesie, sub sancțiunea daunelor cominatorii de 50.000 ROL pe zi de întârziere, conform artz.64 al.2 din Legea nr.18/1991, prin sentința civilă nr.537/22.025.2007 a Judecătoriei Rădăuți, irevocabilă (f.5,6 ds.fond).
Pentru repararea prejudiciului pe care creditorul îl încearcă ca urmare a neexecutării totale sau parțiale a obligației debitorului, se poate cere obligarea acestuia din urmă la daune compensatorii ( înlocuirea daunelor cominatorii cu daune compensatorii în măsura prejudiciului suferit).
Astfel, potrivit art.1073 Cod civil din 1864 – aplicabil în cauză în raport de data nașterii raportului juridic devenit litigios, „creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației „ iar dacă acest lucru nu este cu putință, el „ are dreptul la desdăunare”.Aceste desdăunări reprezintă prejudiciul suferit de creditor ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligației de către debitor și se numesc despăgubiri (daune interese compensatorii). Condițiile pentru acordarea acestor daune interese sunt condiții existente în cazul răspunderii civile delictuale reglementate de aert.998 și 999 Cod civil din 1864 care dispun că „ Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara. Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauza prin fapta sa, dar și de acela ce a cauza prin neglijența sau imprudența sa”.
În conformitate cu textele de lege sus citate, pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ 4 condiții și anume: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul produs și vinovăția autorului faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu.
În speță, fapta ilicită a pârâtului constă în îndeplinirea defectuoasă a obligației de punere în posesie a reclamantei, cu privire la care aceasta a obținut reconstituirea dreptului de proprietate, dar și punerea în posesie prin sentința civilă la care s-a făcut mai sus referire.
Astfel, potrivit art.27 din HG.nr.18/1991, art.33,34 din Regulamentul de aplicare a legilor fondului funciar aprobat prin HG.nr.890/2005, punerea în posesie se face prin întocmirea procesului verbal și prin semnarea acestuia.
În acest scop, autoritățile comunale și orășenești vor încunoștința în scris, cu confirmare de primire, persoanele cărora li s-a restabilit dreptul de proprietate, asupra datei la care va avea loc punerea în posesie ( art.34 al.4 și 5).
Operațiunea de punere în posesie presupune delimitarea și parcelarea pe proprietari pe baza hărților și planurilor de situație la zi ( art.33 al.1 din HG. nr.890/2005), iar în cazurile în care reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente ale proprietarilor deposedați, iar proprietarii vecini recunosc limitele proprietății pe toate laturile, comisia locală ia act de recunoașterea reciprocă a limitelor proprietății, formulate în scris, întocmește planurile parcelare și înaintează în termen de 10 zile documentația comisiei județene sau prefectului pentru validare și respectiv, pentru eliberarea titlului de proprietate ( art.34 al.2 din HG.890/2005), după validare, urmând a se întocmi procesul verbal.
Apărarea pârâtului apelant în sensul că și-a îndeplinit obligația de punere în posesie a reclamantei cu terenurile la care fac referire hotărârile judecătorești de obligare la punere în posesie, nu poate fi reținută, procesele verbale fiind întocmite în mod formal, cu nesocotirea dispozițiilor legale mai sus menționate.
Astfel, procesul verbal nr.208 încheiat la data de 15.11.2010 pentru suprafața de 1,9188 ha precum și cele anterioare nr.9/28/03.2005 pentru suprafața de 1388 mp și nr.68/11.02.2010 pentru suprafața de 1388mp, nu îndeplinesc cerințele legale referitoare la punerea în posesie, terenul nefiind în mod real identificat și redat prin vecinătăți și dimensiuni pentru a putea fi predat efectiv în posesie și pentru a putea fi emis titlu de proprietate, actele astfel întocmite fiind ineficace, fapt recunoscut de însăși comisia locală care prin adresa nr.1119/05.05.2011,. face cunoscut reclamantei refuzul comisiei județene de emitere a titlului de proprietate, solicitându-se întocmirea de planuri parcelare prin persoană autorizată pentru fiecare parcelă din cele înscrise în procesul verbal nr.208/15.211.2010.
În acest sens, se reține că terenul în suprafață de 1388 mp este identificat din punct de vedere cadastral, pentru terenul de 1,56 ha nu s-au invocat dificultăți de delimitare, iar art.33 al.1 și art.3 al.2 din Regulament, stabilesc obligația comisiilor de delimitare a terenului, punerea în posesie, inclusiv întocmirea planurilor parcelare, neîndeplinirea acestor obligații fiind imputabile comisiilor și nicidecum beneficiarului reconstituirii.
Față de modul defectuos, lipsit de eficiență juridică în care au fost întocmite procese verbale de punere în posesie, refuzul reclamantei de a le semna este întemeiat.
Contrar susținerilor pârâtului apelant, reclamanta nu a fost încunoștințată conform art.1 din OUG nr.127/2002, cu confirmare de primire asupra datei când urma să se realizeze punerea în posesie, la dosar nefiind depusă nici o dovadă în acest sens; în cazul în care beneficiarul actului de reconstituire” încunoștințat în mod legal” nu se prezintă, fie personal, fie prin mandatar, operațiunea de punere în posesie și de întocmire a procesului verbal poate fi efectuată de comisia locală în prezența a doi martori, de regulă proprietari puși în posesie în vecinătate, împrejurare despre care se face mențiune în procesul verbal de punere în posesie, care trebuie semnat și de martorii prezenți.
Cum operațiunea de punere în posesie a reclamantei nu a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor legale mai sus menționate, fapta ilicită ca fundament al răspunderii civile delictuale reținută în sarcina pârâtului apelant, apare ca fiind deplin dovedită.
Între fapta ilicită a apelantului și prejudiciul reclamantei există un raport de cauzalitate directă, în condițiile în care reclamanta a fost lipsită de exercițiul practic, efectiv al dreptului său de proprietate asupra terenului, ca urmare a punerii în posesie în mod formal, cu nerespectarea dispozițiilor legale la care s-a făcut mai sus referire.
În aceste circumstanțe, în mod corect prima instanță a reținut că în speță sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale și pe cale de consecință a obligat pârâtul să plătească reclamantei despăgubiri în cuantum de 26.222 lei, conform raportului de expertiză efectuat în cauză de expert judiciar R. L. și care nu a fost contestat de către apelant.
Pentru aceste considerente, tribunalul în baza art.480 al.1 din Noul Cod de procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat și va menține sentința primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Respinge apelul, formulat pârâtul I. A. V. în calitate de președinte al Comisiei Comunale de Fond Fuincioar Frătăuții Vechi,județul Suceava, împotriva sentinței civile nr.3126 pronunțată la data de 06.11.2014 de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._, intimați fiind reclamanta I. E., domiciliată în comuna Frătăuții Vechi, ., județul Suceava,ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 12.05.2015.
Președinte Judecător Grefier
I. M. I. G. S. A.
Red./IG
Tehnored SA/ 4ex/15.06.2015
Judecător fond P. G.
| ← Abţinere. Decizia nr. 276/2015. Tribunalul SUCEAVA | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 1047/2015. Tribunalul... → |
|---|








