Anulare act. Decizia nr. 1162/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1162/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 1162/2015
Dosar nr._ - anulare certificat de moștenitor -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1162
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 24 SEPTEMBRIE 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: G. F. F.
JUDECĂTOR: C. M. N.
GREFIER: Ș. L. G.
Pe rol, judecarea apelului formulat de reclamantul T. R. G., domiciliat în oraș Cajvana, nr.1950, județul Suceava împotriva sentinței civile nr.923 din data de 18martie 2015 a Judecătoriei Rădăuți în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți T. V., domiciliat în oraș Cajvana, nr.1141, județul Suceava și T. G., domiciliat în oraș Cajvana, nr.1006, județul Suceava.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul reclamant, lipsă fiind intimații pârâți.
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța procedând la verificarea competenței sale, așa cum prevăd dispozițiile art.130, 131 al. 1 Cod procedură civilă, constată că apelantul reclamant apreciază că Tribunalul Suceava este competent din punct de vedere general, material, funcțional și teritorial să soluționeze apelul formulat în conformitate cu dispozițiile NCPCIV, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 482 din Noul Cod de procedură civilă.
De asemenea, instanța constată că prezentul apel este legal timbrat, întrucât la fila 32 este depusă chitanța . nr.932 din data de 26.06.2015 în cuantum de 60 lei, luându-se astfel act de achitarea taxei judiciare de timbru aferente apelului promovat în cauză, sens în care se dispune anularea acesteia.
Intimații T. V. și T. G. sunt decăzuți din dreptul de a ridica excepții și de a solicita alte probe, în afara celor de ordine publică, ca urmare a faptului că nu a depus întâmpinarea în termenul procedural prevăzut de lege în conformitate cu disp. 208 raportat la art.482 NCPCIV.
Instanța acordă apoi cuvântul apelantului pe probe.
Apelantul solicită încuviințarea probei cu înscrisurile deja depuse la dosarul cauzei.
Instanța în considerarea disp. art.254 – 258 NCPCIV raportat la art.482 NCPCIV admite proba cu înscrisurile deja existente la dosarul cauzei, după care, văzând că în susținerea motivelor de apel sau în apărare părțile nu mai au alte cereri, probe de solicitat sau excepții de invocat, constată cercetarea judecătorească încheiată iar în baza art.392 Cod procedură civilă deschide dezbaterile asupra cauzei în fond, dând cuvântul părților în ordinea și condițiile prevăzute de art.216 Cod procedură civilă.
Apelantul reclamant T. R. G. solicită admiterea apelului, anularea sentinței civile pronunțate de instanța de fond cu consecința anulării certificatului de moștenitor nr.611 din 09.07.1989.
Apelantul mai învederează faptul că intimatul T. G. a recunoscut și a dat declarație în fața notarului prin care a arătat că înțelege să renunțe la moștenire după autorul lor, iar în ceea ce îl privește pe intimatul T. V. acesta nu s-a prezentat niciodată în instanță.
Potrivit art. 394 Noul Cod procedură civilă, instanța considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL:
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 16.09.2014, sub nr._, reclamantul T. R. G. i-a chemat în judecată pe pârâții T. V. si T. G., solicitând constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor, nr. 611 din 09.07.1989 eliberat de notariatul de stat Rădăuți, ca fiind încheiat prin încălcarea dispozițiilor imperative a legii (frauda de lege).
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat următoarele:
Defunctul T. I., fratele tatălui său, s-a căsătorit cu defuncta T. E. (autoarea paraților) in luna noiembrie 1952, cu care a conviețuit doar 6 săptămâni, după care aceasta l-a părăsit, iar ulterior, la doar 2 sau 3 săptămâni a început sa trăiască in concubinaj cu numitul C. G., cu care a conviețuit pana la decesul acestuia, relație din care s-au născut si parații.
La data de 14.12.1988, unchiul său, T. I., a decedat, lăsând in urma sa toate bunurile mobile ce făceau parte din inventarul casnic, inventarul bunurilor specifice activității de cizmărie (calapoade si alte tipare de croiala, diverse cantități de cupoane si alte materiale specifice, precum si presupusa suprafața de 250 mp teren, o casa(o construcție mica,numita in limbajul specific locului „bordei",compusa dintr-o camera proprie de locuit si un hol mic numit „tinda") si o anexa (sura),ca bunuri imobile.
La data de 09.07.1989, Notariatul de stat Rădăuți a eliberat in dosarul nr. 347/1989, certificatul de moștenitor nr. 611/1989, care consideră că a fost întocmit prin încălcarea dispozițiilor imperative cuprinse in prev. art. 689 si 700, alin. 1 din Codul civil, în sensul că moștenitorii, respectiv parații din prezenta cauza si autoarea lor, in calitate de soție supraviețuitoare ,nu au acceptat moștenirea in termenul legal de acceptare.
Conform disp. art. 689 din Codul civil, în vigoare la data eliberării actului, acceptarea poate fi expresa sau tacita. Cum acceptarea moștenirii in ambele sale forme este in esența ei o stare de fapt, aceasta trebuie dovedita.
Reclamantul a arătat că a solicitat efectuarea de verificări in Registrul de înregistrare a acceptărilor, dacă înăuntrul termenelor de prescripție este înregistrata vreo cerere de acceptare a moștenirii ,pe numele vreunuia dintre moștenitorii din cauza, iar răspunsul a fost negativ. Dovada ca notarul nu a manifestat rol activ in lămurirea stării de fapt si de drept, prin solicitarea si analizarea actelor de proprietate ce dovedesc masa succesorala, declarații ale moștenitorilor, declarații de martori etc. rezulta fără echivoc din mențiunea făcuta la Cap I, "Masa succesorala", lit. b, respectiv "Restul de ½ parte din bunurile de mai sus... formează cota de bun comun al soțului supraviețuitor".
Ori in speța, soțul supraviețuitor a conviețuit cu defunctul doar 6 săptămâni, iar la data încheierii căsătoriei defunctul deținea în întregime bunurile imobiliare ce constituie întreaga masa succesorala descrisa in cuprinsul certificatului de moștenitor.
Reclamantul a mai arătat că in anexa fila 3 se menționează că in data de 08.11.1988, s-a întocmit in prezenta martorului G. I. (in prezent decedat), un așa zis testament prin care unchiul său i-a lăsat lui toate bunurile mobile si imobile ce se vor constata ca ii aparțin la moartea sa, stabilind totodată ca lui revine sarcina de a-l înmormânta conform obiceiurilor din Cajvana. Reclamantul a precizat că, neavând studii de specialitate, dar auzind totuși ca poate fi valabil si testamentul olograf, fără sa știe că pe lângă semnătura, atât scrisul, cat si datarea trebuie făcuta integral de mâna testatorului, a scris el testamentul.
La data de 14.12.1988, unchiul său si pretinsul autor al paraților a decedat, iar după ce l-a înmormântat pe cheltuiala sa proprie integrala, nici soția supraviețuitoare si nici parații nu au venit măcar la priveghi sau la înmormântare, fără sa cunoască la acea vreme viciile testamentului, știindu-se însă atât legatar universal desemnat, cat si unica ruda supraviețuitoare, a devenit stăpânul întregii mase succesorale și fiind handicapat de gradul 2, având din naștere deficiente majore la ambele mâini, ceea ce face sa-i fie imposibila practicarea unor îndeletniciri manuale, a donat vecinilor Chindrisi I. si Chindrisi G., tot inventarul specific activității de cizmărie, rămas de la răposatul meu unchi.
Reclamantul a arătat că părinții lui si defunctul pretins autor al pârâtilor au avut gospodăriile învecinate (față în față), ambele construite pe aceeași suprafața de teren rămasa după defuncții lor părinți. Într-un asemenea context al vecinătăților, a procedat la distrugerea in întregime a gardului care separa cele doua gospodarii,iar la aproximativ 2 luni dupa deces s-a mutat împreuna cu mama sa, T. F., in locuința defunctului T. I., a spart propria locuința in vederea construirii unei noi case si a unei noi anexe (ambele, proiectate la dimensiuni aproape duble fata de cele existente, profitând de noul context creat ca urmare a reîntregirii proprietății ,anterior divizate), situație în care consideră că toate aceste acte materiale săvârșite de el înlăuntrul termenului de acceptare in calitate de moștenitor al defunctului T. I., pot fi calificate ca acte de acceptare tacita a moștenirii.
A mai arătat reclamantul că, raportat la masa succesorala menționata in cuprinsul certificatului atacat, cu excepția casei care a fost construita integral de defunctul T. I., atât terenul, cat si anexa au aparținut numitului T. S., autorul defuncților T. I. si T. S., tatăl reclamantului. În consecința, in dosarul nr. 347/1990, in care a fost eliberat certificatul atacat, notarul trebuia sa îi convoace atat pe el, in calitate de descendent al defunctului T. S., cat si pe mama sa, T. F. in calitate de soție supraviețuitoare.
Cum notarul nu a solicitat acte doveditoare si nu a luat declarație de martor in vederea lămuririi stării de fapt, a procedat la înscrierea in fals.
În subsidiar, in eventualitatea in care instanța va constata că atat parații, cat si soția supraviețuitoare post decedata au acceptat . altul moștenirea in timp util, solicită să se constate că parații T. G. si T. V. nu au cum sa fie fiii defunctului T. I. si în consecința, sa se stabilească faptul că aceștia nu pot avea vocație succesorala in speța.
Astfel, reclamantul a susținut că defunctul T. I., pretinsul autor al paraților, s-a căsătorit cu mama acestora T. E., cu care a conviețuit in fapt doar 6 săptămâni. Dupa doar aproximativ 3 săptămâni, aceasta l-a părăsit si a inceput sa conviețuiască in concubinaj cu numitul Chindrisi G., multi ani dupa nașterea paraților. În anul 1955, când s-a născut primul copil, respectiv T. G., concubinul Chindrisi G. s-a prezentat la sfatul popular, a recunoscut copilul si a solicitat sa poarte numele de C., solicitare aprobata inițial de ofițerul stării civile. Ulterior, situația nefiind conforma politicii statului comunist, numele C. a fost tăiat si s-a trecut numele T.. În anul 1965, cunoscând relitatea biologica si sociala, pretinsul autor al paraților, unchiul meu, tatăl lor biologic C. G. si mama lor s-au prezentat la sfatul popular cu o cerere prin care au solicitat, fara efect, infierea acestora.
La aproximativ un an dupa acest esec, in urma unor neintelegeri ,autoarea paraților s-a despărțit temporar de tatăl lor biologic, respectiv concubinul C. G., copilul cel mare rămânând la acesta iar cel mic a fost luat de soție. Aceasta având resurse reduse, probabil si indrumata de cineva, in 28 iunie 1966 solicita instanței (anexa 6 ) obligarea soțului legal la plata pensiei de intretinere și desi acesta arata ca sunt despărțiți in fapt de peste 16 ani, ca minorul este al paratului Chindrisi G., motivat de faptul ca nu a tăgăduit paternitatea in timp util, instanța l-a obligat la plata pensiei de intretinere. In realitate însă nu a plătit nimic, întrucât ulterior concubinii s-au impacat si nu au mai pretins respectiva pensie. La o luna dupa ce autoarea paraților a introdus cererea pentru pensie de intretinere, soțul acesteia, respectiv T. I. a solicitat desfacerea căsătoriei, dar cum nu a inteles sa timbreze cererea a fost respinsa pe excepție (Sentința civila 213/1967-anexa 2). Dupa ce unchiul său a fost părăsit de autoarea paraților, acesta a conviețuit cu nu mai puțin de alte 4 femei, fara sa aiba copii cu nici una dintre ele.
Față de situația expusă, reclamantul a solicitat instanței sa constate si sa admită că in speță, folosirea stării civile a copiilor (paraților) este neconforma cu certificatul lor de nastere.
Reclamantul a mai menționat că pârâtul T. G., cunoscând realitatea biologica si sociala, desi are aceleași drepturi conferite prin certificatul atacat, nu a pretins si nu a solicitat niciodată nimic din masa succesorala rămasa dupa pretinsul sau autor și nici celalalt parat, respectiv T. V., pana vara aceasta nu a intreprins nici un demers procedural in vederea intrării in posesia pretinsei moșteniri. Abia in vara aceasta si-a insusit in mod abuziv recolte,inclusiv de pe pământul pe care-l moștenește de la tatăl său,motiv pentru care a formulate trei plângeri penale impotriva sa.
În concluzie, in baza celor mai sus menționate, reclamantul a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a certificatului de moștenitor sus-menționat, iar în subsidiar, sa se constate ca parații nu au vocație succesorala de pe urma defunctului T. I., ci doar de pe urma defunctei T. E. si in consecință să se anuleze certificatul de moștenitor atacat si sa se dispună totodată eliberarea unui nou certificat in acest sens.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 25 din Decretul 40/1953 si art 53 teza ultima coroborat cu art 51 alin. 2 din Codul familiei 1953.
Pentru a-și dovedi susținerile, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Pârâții nu s-au prezentat în instanță, însă pârâtul T. G. a formulat întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu acțiunea formulată de reclamant, respectiv cu anularea certificatului de moștenitor nr. 611/1989, sens în care a dat și o declarație notarială autentificată sub nr. 162/5.12.2014 la notar public M. M. E., pe care a atașat-o la întâmpinare.
În vederea soluționării cauzei, instanța a avut în vedere înscrisurile depuse la dosar și s-a solicitat atașarea dosarului notarial nr. 347/1989.
Prin sentința civilă nr. 923 din data de 18martie 2015 a Judecătoriei Rădăuți în dosarul nr._ , s-a respins acțiunea civilă ce are ca obiect anulare certificat moștenitor, formulată de reclamantul T. R. G., domiciliat în Cajvana, nr. 1950, județul Suceava, împotriva pârâților T. V., domiciliat în Cajvana, nr. 1141, județul Suceava și T. G., domiciliat în Cajvana, nr. 1006, județul Suceava.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Din probatoriul administrat în cauză, instanța a constatat că la data de 7 iulie 1989 s-a emis certificatul de moștenitor 611 din 7 iulie 1989 după defunctul T. I., decedat la 14 decembrie 1988.
În masa succesorală au fost incluse în categoria bunuri imobile suprafața de 250 m.p. teren moștenire de peste 50 de ani, cu ½ parte casă și anexe, construite în timpul căsătoriei, situate în Cajvana, cu vecinii C. V. și C. I., restul de ½ fiind cota de bunuri comune al soțului supraviețuitor.
Ca moștenitori au fost înscriși T. Eutimia, soție supraviețuitoare, cu cota de 2/8 și T. G. și T. V., în calitate de fii, cu cote de 3/8 p.i. fiecare.
Reclamantul a solicitat să se constate nulitatea absolută a acestui certificat de moștenitor, invocând frauda la lege, respectiv încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 689 și 700 alin.1 Cod civil, în sensul că moștenitorii nu au acceptat moștenirea în termenul legal de acceptare.
Conform art. 689 Cod civil, acceptarea este expresă când se însușește titlul sau calitatea de erede într-un act autentic sau privat.
Conform art. 700 Cod civil, dreptul de acceptare a succesiunii se prescrie în termen de 6 luni de la data deschiderii succesiunii.
Reclamantul a susținut că moștenitorii înscriși în certificatul de moștenitor a cărui nulitate absolută o solicită nu au acceptat succesiunea, întrucât în acest certificat nu s-a completat de către notar rubrica privitoare la data acceptării succesiunii.
În certificatul de moștenitor, cei trei moștenitori sunt înscriși la rubrica moștenitori care au acceptat succesiunea, iar faptul că nu este înscrisă data acceptării succesiunii de către notar nu poate duce la concluzia că moștenitorii sunt străini de succesiune, astfel că motivul de nulitate absolută privitor la frauda la lege nu este întemeiat.
Reclamantul a mai arătat că el a devenit stăpânul întregii mase succesorale rămase după defunct, susținând că în masa succesorală s-a trecut terenul și anexa care au aparținut altui defunct, respectiv T. S., autorul defuncților T. I. și T. S., tatăl reclamantului, astfel că în dosarul 347/1989 în care s-a emis certificatul de moștenitor 611/1989 trebuia convocat și reclamantul, cât și mama sa, T. F., ca moștenitori după T. S..
Având în vedere că certificatul de moștenitor 611/1989 s-a emis după defunctul T. I., reclamantul și mama sa nu aveau calitatea de moștenitori după acesta, astfel că în mod corect aceștia nu au fost citați la eliberarea certificatului de moștenitor, reclamantul nefăcând dovada că s-a dezbătut succesiunea după defunctul T. S. și că bunurile rămase moștenite după acesta s-au inclus și în masa succesorală rămasă după fiul său, T. I..
De asemenea, nici susținerea reclamantului că cei doi pârâți nu sunt fiii defunctului T. I., pentru a se constata nulitatea absolută a certificatului de moștenitor, nu este întemeiată, în cauză nefiind făcută dovada promovării unei acțiuni în tăgada paternității, deși prin sentința civilă nr. 821/1966 a Tribunalului Popular al Raionului Gura-Humorului s-a arătat că susținerea numitului T. I., în sensul că minorul T. V. nu este fiul său, nu este întemeiată de vreme ce nu s-a promovat și admis o acțiune în tăgada paternității, iar acesta avea posibilitatea reglementării situației juridice a celor doi pârâți.
Așa fiind, acțiunea va fi respinsă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat apel reclamantul T. R. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând anularea în totalitate a sentinței civile apelate și în rejudecare admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivare a arătat că în fapt, prin acțiunea introductiva a solicitat instanței, în principal, să constate nulitatea absolută a Certificatului de moștenitor nr. 611/1989 emis de Notariatul de Stat Rădăuți, ca fiind încheiat prin încălcarea dispozițiilor imperative a legii (frauda de lege): nu a fost acceptată moștenirea în timp util de către niciunul dintre pretinșii acceptanți; masa succesorală a fost stabilită prin înscrierea în fals, în sensul ca agentul instrumentator nu a solicitat si nu i s-au prezentat înscrisuri in sensul dovedirii acesteia si nici nu s-a făcut dovada prin alte mijloace de proba (martori).
În eventualitatea in care aceste acuzații vor fi respinse a solicitat să se anuleze certificatul de moștenitor, întrucât pârâții T. G. si T. V., nefiind fii defunctului T. I. nu au vocație succesorala (acțiune in contestarea recunoașterii paternității).
Instanța, printr-o hotărâre motivată succint (împrejurare ce practic echivalează cu lipsa motivării), fără sa răspundă pertinent, concret si convingător la acuzele făcute i-a respins acțiunea.
Astfel, raportat la primul motiv de nulitate absoluta a certificatului atacat, respectiv lipsa acceptării moștenirii, am arătat detaliat si motivat, ca in timpul acceptării legale niciunul dintre moștenitorii prezumați acceptanți nu au avut nici o tangență cu întreaga masa succesorala si in consecința este exclus orice act material care ar fi putut da eficienta acceptării tacite a moștenirii. Prin urmare, singura modalitate de acceptare in timp util a moștenirii, in speța, prezumata a fi avut loc, ar fi fost acceptarea expresa, in una din modalitățile recunoscute de lege, respectiv forma scrisa sub semnătura privata sau autentică.
Cum unul din parați, respectiv T. V., nu s-a prezentat nici personal, nici prin mandatar si nu a depus nici întâmpinare, iar cel de-al doilea parat, respectiv T. G., a depus întâmpinare prin care a arătat ca pretențiile apelantului sunt justificate si reale achiesând la acestea prin declarație autentica, rezulta ca la dosarul cauzei nu exista niciun document din care să rezulte că ar fi avut loc acceptarea expresă printr-un act în forma scrisă sub semnătura privată.
Așadar, singura formă de acceptare a moștenirii prezumată a fi avut loc astfel încât sa mențină valid certificatul de moștenitor eliberat în speța, ar fi fost acceptarea expresă autentica.
Or, eliberarea certificatului de moștenitor si declarația autentica de acceptarea a moștenirii, specifice epocii, chiar daca se efectuează de același notar si in favoarea acelorași părți, constituie proceduri notariale distincte, reglementate strict de norme juridice de asemenea distincte; procedura succesorala notariala era reglementata de Decretul 40/1953 iar autentificarea actelor notariale (inclusiv a declarației de acceptare) se făcea conform procedurii instituit de Decretul 377/1960 si Hotărârea nr. 1518/1960 pentru aprobarea Regulamentului privind aplicarea dispozițiilor Decretului 377/1960.
Prin acțiunea introductiva a învederat instanței împrejurarea ca dosarul nr. 347/1989 in care s-a desfășurat procedura succesorală, în baza căruia a fost eliberat certificatul atacat, respectiv nr. 611/1989 a fost distrus în procedura legala de casare. Cu toate acestea instanța, in tentativa sa de a crea aparenta rolului activ in aflarea adevărului si soluționării juste a cauzei, a solicitat, prin adresa de la fila nr. 37, Biroului de arhiva notariala de stat Rădăuți, atașarea dosarului cu numărul de mai sus.
Daca instanța ar fi dorit sa afle daca s-a procedat la luarea declarației autentice de acceptare a moștenirii, trebuia sa solicite aceluiași birou date referitoare la îndeplinirea procedurii de autentificare a declarației de acceptare si nu de îndeplinire a celorlalte formalități si dosarul de succesiune. R. sa observați ca, potrivit art. 20 din Hotărârea 1518/1960 îndeplinirea actelor notariale se constata prin încheiere, întocmită de notariatul de stat, iar la art. 26, același act normativ prevede ca „înscrisul ce urmează a fi autentificat se întocmește in numărul de exemplare originale cerut de părți si in plus unul care este păstrat de notariatul de stat la care s-a autentificat înscrisul".
Din economia disp. art. mai sus menționat rezulta ca cel puțin un exemplar original ar fi trebuit sa fie in posesia unuia dintre parați iar in arhiva Biroului notarial de stat trebuie sa se găsească obligatoriu un exemplar original precum si dosarul in care a fost înregistrata respectiva încheiere.
In concluzie, daca instanța ar fi dorit aflarea adevărului ar fi trebuit sa solicite informații despre procedura autentificării declarației de acceptare si nu sa solicite dosarul despre care știa si despre care a arătat că este casat.
Este de observat în pagina 4, alin. 11 a hotărârii atacate prin prezenta ca instanța apreciază ca el ar fi susținut ca moștenitorii nu au acceptat succesiunea „întrucât in acest certificat nu s-a completat de către notar rubrica privitoare la data acceptării succesiunii", iar in alineatul imediat următor susține ca „faptul ca nu este înscrisa data acceptării succesiunii de către notar nu poate duce la concluzia ca moștenitorii sunt străini de succesiune".
Este o interpretare simplistă a instanței pe care o suspectează de rea credința. Bănuiala sa legitima că nu au acceptat succesiunea a fost fundamentata pe argumentele mai sus menționate si nu exclusiv pe împrejurarea ca nu este completata rubrica privitoare la data acceptării. Aceasta împrejurare, respectiv necompletarea respectivei rubrici nu poate duce neapărat la concluzia ca moștenitorii sunt străini de succesiune dar poate conduce la concluzia ca moștenitorii nu au acceptat moștenirea in mod expres in forma autentica. Altfel, conform practicilor constante in cadrul notariatelor, in situația in care moștenirea a fost acceptata expres prin declarație autentica se completează si rubrica respectiva cu data atribuita încheierii de autentificare a respectivei declarații.
Mai mult, atâta timp cât la dosar exista declarație autentică a unuia dintre pârâți, respectiv T. G. din care rezulta fără echivoc ca acesta achiesează necondiționat la pretențiile reclamantului, deci si la acuzele făcute de el referitoare la neacceptarea expresă autentica a succesiunii.
Împrejurarea ca parații s-au conformat solicitării notarului de a se prezenta in vederea dezbaterii succesiunii precum si calitatea prezumat legala stabilita prin actul de sesizare a notariatului (adresa Consiliului popular din care rezulta calitatea de soție supraviețuitoare si descendenți ai defunctului) au creat agentului instrumentator convingerea ca aceștia au acceptat in mod tacit succesiunea având in mâinile lor bunurile ramase după defunct astfel încât nu a simțit nevoia sa ia acestora o declarație autentica de acceptare.
Prin acțiunea introductiva, pe lângă invocarea neacceptării moștenirii in una din formele cerute de lege, am contestat si bunurile menționate in cuprinsul certificatului de moștenitor ca făcând parte din masa succesorala precum si o contestație privind recunoașterea de paternitate (chiar daca temeiul in drept nu a fost complet indicat, stabilirea exacta a acestuia este atributul instanței).
Raportat la masa succesorala a învederat instanței ca notarul este suspect de înscrierea în fals atâta timp cat nu a procedat la determinarea acesteia conform procedurii legale specifice; fiind o stare de fapt, trebuia dovedita prin înscrisuri sau martori. Mai mult a arătat ca este falsă mențiunea din cuprinsul rubricii consacrate masei succesorale constant in bunuri imobile, respectiv „1/2 parte indiviza din o casa si anexa construita in timpul căsătoriei", in condițiile in care am arătat ca in cele 6 săptămâni de conviețuire . absolut nimic împreună.
Fiind vorba de o chestiune de fapt ce trebuia dovedita prin probe, in condițiile in care a acuzat agentul instrumentator de înscriere in fals iar unul dintre parați a achiesat necondiționat la aceste acuze, in timp ce unul nu a invocat si nu a prezentat nici un mijloc de proba prin care sa combată acuzațiile formulate, instanța, deși aspectele nu vizau ordinea publica sau interesul general astfel încât sa poată interveni din oficiu a respins acuzele in baza unei argumentații absolut bizare.
În condițiile in care a susținut ca nu s-a dezbătut succesiunea după defunctul T. S., ca atât terenul cat si anexa inclus in masa succesorala cuprinsa in certificatul atacat aparțineau acestuia, care era si autorul tatălui lui, în alineatul 14 din pg. 4 a sentinței atacate, instanța respinge acuza pe considerentul ca, „reclamantul nefăcând dovada ca s-a dezbătut succesiunea după defunctul T. S.".
Deci el afirmă ca nu s-a dezbătut succesiunea dupa T. Samuila (la data decesului acestuia tatăl meu T. S. avea 1 an, iar defunctul T. I. avea 3 ani, aceștia rămânând orfani de ambii părinți) iar instanța pretinde sa fac dovada contrariului.
A mai învederat instanței ca agentul instrumentator era in fata dezbaterii unei succesiuni succesive, calitatea procesuala activa a mea rezulta din calitatea sa de erede, atât el cat si parații venind la moștenire prin reprezentare, in același grad fata de titularul masei succesorala nepartajate, respectiv T. S. si nu in calitate de terț cu interese vătămate ca urmare a includerii in masa succesorala a unor bunuri proprii.
În consecința, a solicitat admiterea ca motivarea instanței prin care i s-a respins acest capăt de cerere este străina cauzei.
Raportat la cel de-al treilea capăt de cerere, respectiv solicitarea de a constata ca parații nu au vocație succesorala după defunctul T. I., întrucât aceștia nu sunt copiii lui, rog sa observați ca instanța, dand dovada de rea intenție a respins si aceasta solicitare pe considerentul ca aceasta nu este admisibila atâta timp cat „in cauza nefiind făcuta dovada promovării unei acțiuni in tăgada paternității".
Instanța, așa cum nu a înțeles ca procedura de dezbatere succesorala (determinarea masei succesorale, a moștenitorilor si a cotelor ce le revin acestora) si procedura de acceptare expresa a moștenirii sunt doua proceduri distincte (a solicitat atașarea dosarului privind procedura succesorala in loc sa solicite date privind autentificarea declarației de acceptare expresa), tot așa nu a înțeles ca procedura in tăgada paternității si cea in contestarea recunoașterii paternității, chiar daca ambele tind sa răstoarne prezumția legala de paternitate sunt totuși doua proceduri distincte si nu pot fi condiționate in niciun sens.
Daca ar fi fost promovata in timp util o acțiune in tăgada paternității mai mult ca sigur ca aceasta situație conflictuala nu s-ar fi iscat.
Este adevărat ca, motivat de împrejurarea ca parații nu au avut niciun moment din existenta lor o folosire a stării civile care sa fie conforma cu certificatul lor de naștere am indicat ca temei in drept al acțiunii formulate doar art. 53 si art. 51 (2), din Codul familiei 1953, fără sa facă trimitere si la art. 49 din acel act normativ. Dar, din relatarea detaliata a stării de fapt rezulta fără echivoc ca acțiunea promovata sub acest aspect a fost o veritabila contestare de recunoaștere de paternitate consacrat de art. 49 din Codul familiei 1953.
Astfel, în alin. 6 din pg. a 4-a a acțiunii introductive ca am arătat ca in anul 1955 când s-a născut primul dintre parați, concubinul C. G., tatăl biologic al acestora s-a prezentat la sfatul popular si a fost trecut in registru, la rubrica privind tatăl copilului numele acestuia, respectiv C.. Ulterior cu ocazia unui control al autorităților competente aceasta recunoaștere a fost înlăturata, s-a tăiat cu o linie numele C. si s-a menționat, fără sa se fi îndeplinit procedura legala in acest scop (practic fără recunoaștere) numele T..
A solicitat in zadar instanței să administreze această proba, instanța considerând-o probabil inutilă iar un alt mijloc de proba existent la dosar prin care a arătat că tatăl biologic al paraților, însoțit de mama lor biologica si de tatăl prezumat legal s-au prezentat la sfatul popular solicitând înfierea acestora, a fost de asemenea ignorat de instanța.
A numit 3 persoane care puteau depune mărturie cu privire la veridicitatea tuturor acuzelor formulate prin intermediul celor 3 capete de cerere, proba fiind înlăturtă de asemenea nemotivat de către instanța.
Înscrisul autentic ca mijloc de proba prin care unul dintre parați a achiesat necondiționat la toate acuzațiile si pretențiile formulate de apelant a fost de asemenea ignorat în totalitate de către instanța.
În baza celor mai sus menționate, a solicitat admiterea apelului și a se constata ca sentința atacata este viciată în totalitate, ca instanța nu a manifestat rol activ in sensul aflării adevărului si soluționării juste a cauzei, ca argumentele lapidare si străine solicitărilor nu pot fi calificate ca fiind o motivare in accepțiunea cerințelor unui asemenea demers procedural într-o cauza atât de complexă si în consecința admiterea apelul, casarea în totalitatea sentinței atacate și în rejudecare admiterea acțiunii în sensul constatării nulității absolute a certificatului de moștenitor atacat.
In drept,apelantul și-a întemeiat prezenta acțiune pe dispozițiilor art. 466- 482 din Noul Cod de procedura civila.
Conform art. 411 (1), pct. 2 din Noul Cod de procedura civila, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Intimații T. V. și T. G. sunt decăzuți din dreptul de a ridica excepții și de a solicita alte probe, în afara celor de ordine publică, ca urmare a faptului că nu a depus întâmpinarea în termenul procedural prevăzut de lege în conformitate cu disp. 208 raportat la art.482 NCPCIV.
Analizând sentința civilă apelată prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, tribunalul constată următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamantul apelant a solicitat a se constata nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 611/9.07.989, eliberată de Notariatul de Stat Rădăuți, invocându-se frauda la lege.
În susținerea acestui argument, reclamantul apelant a susținut că, de fapt, persoanele enumerate în certificatul de moștenitor sus – menționat, ca având calitatea de moștenitor după autorul T. I., nu au de fapt, o astfel de calitate. În acest sens, apelantul arată că inițial, autorul T. I. a fost căsătorit cu T. E.; că au conviețuit împreună doar 2- 3 săptămâni, după care E. a părăsit domiciliu conjugal, refăcându-și viața alături de numitul C. G., adevăratul autor al pârâților intimați din prezenta cauză; că certificatul de moștenitor atacat nu a fost emis în termenul de 6 luni; că în speță, pârâții nu a făcut acte de acceptare a moștenirii, nici exprese nici tacite.
La fila 11 dosar fond se regăsește sentința civilă nr. 213/15 februarie 1967, pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului Gura Humorului în dosar nr. 1275/1966, prin care s-a anulat ca netimbrată, acțiunea de divorț formulată de reclamantul T. I..
Cât privește înscrisul de la fila 12 dosar fond, acesta este un act sub semnătură privată, impropriu intitulat testament, act din care rezultă intenția autorului T. I., ca întreaga avere să revină nepotului de frate T. G.. Arată autorul, că acest nepot îl întreține, urmând ca tot el să se ocupe de funeralii.
Acest înscris însă, nu produce efecte juridice, nefiind încheiat în forma prevăzută de lege.
Aceeași soartă juridică o are și înscrisul de la fila 14 dosar fond, care constituie doar un început de dovadă scrisă referitoare la faptul că numitul C. G. ar fi intenționat să înfieze minorul numitei T. Eftemia. Nici acest înscris nu întrunește condiții de valabilitate, nepurtând data încheierii sale, și necuprinzând vreo referire cu privire la datele personale ale copilului, nici acordul tatălui minorului. În plus, nu îmbracă forma autentică prevăzută de lege.
Pe de altă parte, acest act nu a fost urmat de vreo procedură oficială din care să rezulte că numitul C. G. a inițiat procedura de adopție.
În plus, din sentința civilă 821/1966, pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului Gura Humorului, rezultă fără echivoc, că pârâtul T. I. a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea copilului T. V., statuându-se cu autoritate de lucru judecat, că T. I. este tatăl lui T. V., nefiind răsturnată prezumția conform căreia copilul născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soțul mamei, nefiind promovată vreo acțiune în tăgada paternității.
În atare împrejurări, tribunalul reține că înscrierile din certificatul de moștenitor a cărui nulitate se solicită, sunt corecte, întrucât probele administrate în cauză demonstrează că T. G. și T. V. sunt fiii numitului T. I., așa încât moștenitori după acest autor sunt: soția supraviețuitoare, T. Eutimia, cu cota de 2/8 și cei doi fii, fiecare cu câte o cotă de 3/8 p.i.
În speță, reclamantul apelant nu a făcut dovada existenței unei fraude la lege; nu a reușit să demonstreze în ce constă o astfel de împrejurare, în condițiile în care lipsa mențiunii referitoare la data acceptării succesiunii de către notar nu este de natură să antreneze o renunțare implicită a moștenitorilor, la succesiune.
Dimpotrivă, este necesară mențiunea datei exacte, în momentul în care succesorul dă o declarație expresă că renunță la moștenire, ceea ce nu este cazul.
De altfel, prima instanță în mod corect a reținut incidența în speță, a prevederilor art. 689 cod civil de la 1864, în conformitate cu care acceptarea este expresă când se însușește titlul sau calitatea de erede într-un act autentic.
În speță, această împrejurare a fost confirmată tocmai prin certificatul de moștenitor, dispozițiile legale ce guvernează materia neincluzând dispoziții speciale în sensul celor susținute de apelantul reclamant, referitoare la faptul că actul trebuie să poarte data certă a acceptării succesiunii. Așadar, concluzia primei instanțe, în sensul că faptul că nu este înscrisă data acceptării succesiunii de către notar nu duce la concluzia că moștenitorii sunt străini de succesiune, este una temeinică, rezultând din însuși textul de lege menționat, așa încât corect a fost înlăturat motivul de nulitate absolută argumentat prin frauda la lege.
Nici criticile referitoare la faptul că în dosarul notarial ar fi trebuit citați reclamantul și mama acestuia, nu sunt întemeiate, deoarece certificatul de moștenitor 611 a fost emis după T. I., după care au rămas soția supraviețuitoare, Eutimia și fiii G. și V..
Ori, descendenții de gradul I înlătură de la moștenire celelalte categorii de succesibili.
În condițiile în care la dosar, reclamantul nu a produs dovezi din care să rezulte că cei doi soți, T. I. și Eutimia au fost divorțați în baza unei hotărâri judecătorești, în condițiile în care s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat, că T. I. este tatăl numiților T. G. și T. V., este evident că apărările reclamantului apelant, referitoare la faptul că pârâții intimați nu sunt fiii lui T. I., sunt nefondate, neimpunându-se constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor 611/1989 pentru acest motiv.
De altfel, criticile formulate în apel reiterează susținerile formulate de reclamant în fața instanței de fond, acestea primind o justă dezlegare prin sentința criticată.
Astfel, nu are relevanță că T. V. nu s-a prezentat personal sau prin mandatar în instanță și nu a depus întâmpinare, întrucât nu s-a solicitat citarea pârâților personal la interogatoriu, pentru ca astfel, să opereze prevederile art. 358 Cod procedură civilă.
Pe de altă parte, pârâtul care nu a formulat întâmpinare în condițiile și termenele impuse de instanță, este decăzut din dreptul de a mai solicita probe și invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
Așadar, acest pârât intimat a fost sancționat de lege, în considerarea art. 208 alin. 2 Cod procedură civilă.
Cât privește declarația dată de pârâtul T. G. – fila 34 dosar, aceasta nu are relevanță în soluționarea cauzei. Dacă într-adevăr, acest pârât intimat ar fi de acord cu pretențiile reclamantului apelant, atunci are la dispoziție un alt mijloc legal de a proceda în sensul celor arătate, declarația sus – menționată neavând valoarea juridică a unei renunțări exprese la moștenirea după autorul său, în sensul prevederilor Codului civil, așa cum a susținut apelantul.
Față de cele ce preced, în considerarea art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, cum soluția instanței de fond este temeinică și legală, și cum motivele de apel invocate de reclamant nu sunt întemeiate, tribunalul va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Respinge apelul formulat de reclamantul T. R. G., domiciliat în oraș Cajvana, nr.1950, județul Suceava împotriva sentinței civile nr.923 din data de 18martie 2015 a Judecătoriei Rădăuți în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți T. V., domiciliat în oraș Cajvana, nr.1141, județul Suceava și T. G., domiciliat în oraș Cajvana, nr.1006, județul Suceava, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 24 SEPTEMBRIE 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
G. F. C. M. Ș. L.
F. N. G.
Red. G.F.F.
Jud. fond. G. R.
Tehnored. Ș.L.G.
Ex.5/05.10.2015.
| ← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 570/2015.... | Fond funciar. Decizia nr. 1155/2015. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
