Fond funciar. Decizia nr. 1155/2015. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 1155/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 1155/2015

Dosar nr._ - fond funciar–

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA Nr. 1155

Ședința publică din 24 septembrie 2015

Președinte: F. L.

Judecător: D. D.

Grefier: P. L.

Pe rol, pronunțarea asupra apelului formulat de petentul L. A., prin mandatar P. P., domiciliat în comuna Vama, ., județul Suceava împotriva sentinței civile nr. 217 din 05.03.2015 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosar nr._, intimați fiind Primăria orașului Gura Humorului, în calitate de președinte al Comisiei locale de fond funciar și petenta L. E., domiciliată în Câmpulung Moldovenesc, ., nr. 5, județul Suceava.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 17 septembrie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat, care face parte integrantă din prezenta și când, din lipsă de timp pentru deliberare, în conformitate cu disp. art. 396 Noul Cod procedură civilă, pronunțarea a fost amânată pentru astăzi, 24 septembrie 2015.

După deliberare,

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față, constată:

La data de 12 decembrie 2014 petenții L. E. și L. A. în contradictoriu cu P. orașului Gura Humorului au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța: să fie obligat intimatul la punerea lor în posesie, cu suprafața de 130.000 m.p. teren pădure (identica cu suprafața de 114.171 m.p., reprezentând . din C.F._ Gura Humorului, sau parte din u.a. 67C%, din U.P.IV Beltag si suprafața de 15.829 m.p., reprezentând aceeași . amenajistica, din aceeași unitate de producție, ambele aparținând Ocolului Silvic F. sau cu un alt amplasament ce se va constata liber), in calitate de moștenitori ai autorului deposedat L. O., cât si la plata de daune cominatorii, pentru fiecare zi de întârziere, până la data punerii efective in posesie cu acesta suprafața și să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, petenții au arătat că potrivit dispozițiilor Sentinței civile nr. 1285, pronunțata la data de 20 septembrie 2007, de către Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc, in dosar nr._, rămasa irevocabila potrivit Deciziei nr. 18, pronunțata la data de 8 ianuarie 2008, a Tribunalului Suceava, s-a reconstituit in favoarea numitului L. O., suprafața de 32 ha teren de pădure, din care a avut loc o punere in posesie pentru 19 ha pădure, rămânând de pus in posesie, diferența de 13 ha pădure, că în urma demersurilor efectuate, li s-a comunicat atât din partea Comisiei de fond funciar Vama, cât și partea din partea Ocolului Silvic Vama, faptul ca această diferență de 13 ha pădure, nu poate fi pusă in posesie pe raza acestei comisii locale, întrucât nu mai exista rezervă si au fost orientați către Comisia de fond funciar Gura Humorului si Ocolul Silvic F., cărora li s-a solicitat prin adresa oficiala, de către Comisia de Fond Funciar Vama, efectuarea punerii in posesie (fiind vorba despre adresele nr. 7330/16 septembrie 2014 si respectiv nr. 8373/30 septembrie 2014), adrese la care, cu toate demersurile făcute, nu s-a răspuns nici până in prezent. Tot în motivarea acțiunii, petenții au arătat că au procedat la identificarea unui amplasament liber a celor 13 ha de pădure, pe raza Ocolului Silvic F., au efectuat documentații, care au fost trimise spre avizare către O.C.P.I. Suceava, din partea Comisiei Locale de fond funciar Vama, cu adresele nr. 9181/24 octombrie 2014 si respectiv nr. 9182/24 octombrie 2014, ocazie cu care s-au întocmit si procese verbale de punere in posesie, din partea aceleași comisii locale, dar fără a se efectua până in prezent nici o punere efectiva in posesie cu această suprafața.

În drept, au fost invocate disp. art. 64 al. 1 și al. 2 din L18/1991 republicată și modificată și art. 453 alin. 1 C.p.c.

În dovedirea susținerilor din acțiune, au fost depuse la dosar, în copie, buletinul de identitate, cartea de identitate, Certificat de moștenitor nr. 73/19.07.2010 după defunctul L. O., Sentința civilă nr. 1285/20.09.2007 pronunțată de Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc, Decizia nr. 18/8 ianuarie 2008 a Tribunalului Suceava, extras Cf nr. 47 Boureni, adresa nr. 7330/16.09.2010 și nr. 8373/30.09.2014 a Comisiei comunale Vama pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra trenurilor către Comisia orășenească Gura Humorului și Ocolul Silvic F., adresa nr. 9181/24.10.2014 către OCPI Suceava, planul de amplasament și proces verbal de stabilire a vecinătăților.

P. întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivând că adresa nu a fost trimisă la Comisia orășenească Gura Humorului, că nu s-a primit nici un înscris în acest sens, că petenții se află într-o eroare totală, deoarece până în momentul primirii citației de la Judecătoria Gura Humorului, la data de 16 decembrie 2014, nu s-a primit nici un document de la Comisia comunală Vama, nici de la Ocolul Silvic F. și nici de la alte persoane fizice interesate. S-a mai arătat în întâmpinare că cei de la Comisia comunală Vama pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor ar fi trebuit să trimită o adresă motivată, cu întreaga documentație cadastrală, alte acte doveditoare către UAT Gura Humorului, respectiv Comisiei orășenești pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin care să solicite acordul, că în acest sens nu a fost trimisă nici o documentație, că adresa nr. 7330/16.09.2014 de care se face vorbire în acțiune nu a fost înregistrată în Registrul de intrări/ieșiri al Primăriei orașului Gura Humorului, că Ocolul Silvic F. trebuia să trimită o adresă prin are să pună la dispoziție întreaga/ parte din suprafața de teren, că dacă ar fi ajuns documentația la comisie ar fi analizat propunerea și ar fi trebuit înaintate Comisiei județene pentru a emite o hotărâre privind validarea/nu a amplasamentului, că în cazul în care s-ar fi primit documentația de la Comisia comunală Vama, Comisia orășenească Gura Humorului nu putea face notă de propunere, urmând ca în acest caz să decidă Comisia Județeană Suceava și că punerea în posesie se face de către comisia locală la care proprietarul sau moștenitorii acestuia au depus cererea de reconstituire a dreptului de proprietate potrivit art. 9 alin. 3 din L 18/1991 cu informarea comisiei locale din unitatea administrativ teritorială respectivă.

În drept, au fost invocate prev. L nr. 165/2013, HG nr. 890/2005, L 18/1991, art. 36, 245 și 247 NCPC.

În conformitate cu prev. art. 223 C.p.c. s-a solicitat judecarea și în lipsă.

P. sentința civilă nr. 217 din 5 martie 2015, Judecătoria Gura Humorului a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului Primăria orașului Gura Humorului și a respins cererea formulată de petenți.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Referitor la excepția calității procesuale pasive a primarului orașului Gura Humorului, invocată prin întâmpinare, așa cum prevăd disp. art. 248 alin. 1 C.p.c., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

P. cererea de chemare în judecată, petenții L. E. și L. A. au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța P. orașului Gura Humorului în calitate de președinte al comisiei locale de fond funciar să fie obligat să-i pună în posesie cu suprafața de 130.000 mp teren pădure, identică cu suprafața de 114.171 mp reprezentând . din Cf_ Gura Humorului sau parte din UA 67 C% din U.P.I.V. Beltag și suprafața de 15.829 mp reprezentând aceeași parcelă funciară, aceeași unitate amenajistică, din aceeași unitate de producție, ambele aparținând Ocolului Silvic F. sau cu un alt amplasament ce se va constatat liber cât și obligarea la plata daunelor cominatorii pentru fiecare zi de întârziere. Celor doi petenți li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 32 ha teren cu vegetație forestieră prin Sentința civilă nr. 1285/20 septembrie 2007. Petenții au fost puși în posesie de către Comisia Locală de fond funciar a comunei vama cu o suprafață de 19 ha, motivat de faptul că pe raza acesteia nu mai există rezervă au fost îndrumați către Comisia orășenească de Fond Funciar din Gura Humorului.

Conform art. 13 alin. 2 din L165/2013 „În situația în care pe raza unității administrativ-teritoriale nu există teren forestier disponibil, reconstituirea dreptului de proprietate se face pe terenuri forestiere situate pe raza altor unități administrativ-teritoriale din județ, cu aprobarea comisiei județene de fond funciar sau, după caz, a Comisiei de Fond Funciar a Municipiului București” iar art. 14 din același act normativ arată că „În situația în care terenul destinat restituirii este pus la dispoziție pe raza unei alte unități administrativ-teritoriale decât cea notificată, punerea în posesie se face de către comisia locală la care proprietarul sau moștenitorii acestuia au depus cererea de reconstituire a dreptului de proprietate potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu informarea comisiei locale din unitatea administrativ-teritorială respectivă”.

Cum, petenții au depus cererea de reconstituire a dreptului de proprietate la Comisia locală Vama, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului orașului Gura Humorului, în calitate de președinte al comisiei orășenești de fond funciar și a respins cererea petenților.

Împotriva sentinței sus menționate, a formulat apel reclamantul L. A., prin mandatar P. P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare, a arătat că, în data de 12.12.2014 a depus împreună cu mama sa L. E., moștenitori ai defunctului L. O., o acțiune de chemare în judecata a Primarului Orașului Gura Humorului, in calitate de președinte al comisiei de fond funciar Gura Humorului, prin care solicitam ca acesta sa fie obligat la punerea in posesie a suprafeței de 130.000 mp pădure, identica cu suprafața de 114.171 mp, reprezentând . din CF_ si 15.829 mp din aceeași . unitatea amenajistica 67 C, din UP.IV Beltag, Ocolul Silvic F. sau cu un alt amplasament ce se va constata liber, cu plata daunelor cominatorii, pentru fiecare zi de întârziere.

In motivarea cererii a arătat că potrivit sentinței civile nr. 1285/20.09.2007 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc rămasă irevocabila prin decizia 18/8.01.2008 a Tribunalului Suceava, s-a reconstituit in favoarea defunctului L. O. suprafața de 32 Ha teren pădure ,din care a avut loc o punere in posesie pentru suprafața de 19 ha, diferența de 13 ha neavând amplasament deoarece acesta era ocupat in mod legal de alți proprietari.

In urma cererii de punere in posesie cu suprafața de 13 ha pădure, Comisia locala de fond funciar Vama a răspuns cererii prin motivarea ca nu mai este suprafața retrocedabila, cantitativ si calitativ pentru aceasta suprafața motiv pentru care a făcut adresele 8373/30.09.2014 către Comisia de Fond Funciar Gura Humorului si 9181/24.10.2014 către Ocolul Silvic F.,in care se specifica ca s-a identificat un amplasament liber aflat pe raza UAT Gura Humorului, Ocolul Silvic F. pentru care s-au făcut documentații topografice de identificare a amplasamentului, însă neavând loc o punere efectiva in posesie. P. precizarea acțiunii a arătat că în amplasamentul identificat a fost făcută o punere în posesie de aceea a identificat alt amplasament situat in . CF_, unitate amenajistică UA 67D,67C,UP IV Beltag,Ocolul Silvic F..

Instanța de fond a invocat în mod eronat lipsa calității procesuale pasive a Președintelui Comisiei de fond Funciar al Orașului Gura Humorului deoarece aceasta potrivit art.14 din legea 165/2013 prevede ca, comisia care face punerea in posesie este cea notificata; punerea in posesie se face de către comisia locala unde au depus cererea de reconstituire a dreptului de proprietate cu informarea comisiei locale din unitatea administrativ teritoriala respective. Insa Comisia Locala de Fond Funciar Gura Humorului face parte integranta din procesul de punere in posesie, prin punerea la dispoziție a terenului daca acesta este liber pe baza de protocol, prin semnarea proceselor de vecinatate pentru validare amplasamentului; fără a îndeplini aceste proceduri nu se poate face punere in posesie efectiva.

Comisia locala de Fond Funciar Vama a început demersurile pentru realizarea documentație ce stă la baza punerii in posesie efectiva a suprafeței de teren cu vegetatie forestiera potrivit art. 10, alin. 1 si 2 din Hotararea de guvern 890/2005, insa Comisia Locala de Fond Funciar Gura Humorului, prin Primar nu a dat in nici un mod disponibilitate de a-si indeplini obligațiile in acest sens desi potrivit art. 10 alin. 2 din HG 890/2005 cu modificările ulterioare, in cazul in care pe raza administrativ teritoriala a comisiei unde este reconstituit dreptul de proprietate nu este teren disponibil restituirea se poate face si pe raza altei unitati administrative teritoriale iar Comisia de fond funciar Gura Humorului era obligata sa pună la dispoziție terenul rămas disponibil ceea ce nu s-a întâmplat.

In drept, a întemeiat prezenta cerere pe dispozițiile art. 181 alin. 2 si art. 466 alin.l Noul Cod de Procedura Civila, HG 890/2005 cu modificările si completările ulterioare, legea 165/2013 si legea 18/1991.

P. întâmpinare, intimatul P. orașului Gura Humorului – președinte al Comisiei orășenești pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Gura Humorului a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței pronunțată de prima instanță.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 1155/2015. Tribunalul SUCEAVA