Contestaţie la executare. Decizia nr. 321/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 321/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 321/2015
Dosar nr._ - contestație la executare -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA Nr. 321
Ședința publică din data de 10.03.2015
Președinte I. M.
Judecător I. G.
Grefier P. L.
Pe rol, judecarea apelului promovat de către contestatorul T. P., reprezentat de avocat N. L., cu sediul în Suceava, ., nr. 47, ., . împotriva sentinței civile nr. 2331 pronunțată la data de 13.11.2014 de Judecătoria Fălticeni în dosar nr._, intimată fiind I. R., domiciliată în mun. D., .. B, ., județul Hunedoara.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat N. L., pentru contestatorul apelant, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
Grefierul a expus referatul cauzei, după care:
Întrebat fiind, avocatul contestatorului precizează că nu mai are de formulat alte cereri prealabile, sens în care instanța declară terminată cercetarea judecătorească și trecere la dezbateri, acordând cuvântul părților în acest sens.
A. N. L., pentru contestatorul apelant, solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii și anularea actelor de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 20/2014, cu cheltuieli de judecată.
Precizează că dată fiind soluția de respingere a acțiunii promovată de reclamantă împotriva părții pe care o reprezintă, prin sentința civilă nr. 1805/2013 nu a fost stabilită în sarcina sa nici o obligație de natura celor prevăzute la art. 628 al. 1 Cod procedură civilă, astfel încât nu are calitatea de debitor în raport de titlul executoriu în temeiul căruia a fost declanșată executarea silită contestată. Executarea silită nu se justifică a fi declanșată împotriva contestatorului nici în considerarea dispozițiilor art. 897 Cod procedură civilă..
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față, constată:
Prin contestația adresată Judecătoriei Fălticeni si înregistrată la data de 13.11.2014 sub nr._, contestatorul T. P. în contradictoriu cu intimata I. R., ca prin hotărârea ce se va pronunța, în urma probelor pe care le va face, să se dispună anularea actelor de executare privind predarea casei de locuit cu o anexă împreună cu terenul aferent în suprafață de 3.119 mp situate în intravilanul satului Probota, oraș Dolhasca, în baza titlului executoriu constând în sentința civilă nr. 1805/25.10.2013 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosarul nr._, acte de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 20/2014 al Biroului executorului judecătoresc H. V., (dosar instanța nr._ ), ce i-a fost comunicată în data de 12.05.2014; să se dispună suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații și să fie obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației a arătat că prin sentința nr. 1805/25.10.2013 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosarul nr._, rămasă definitivă si irevocabilă, având ca obiect partaj judiciar, a fost admisă acțiunea cu obiect partaj succesoral după autoarea Todiras A., prin care s-a constatat că moștenitoare a defunctei este reclamanta I. R., în calitate de fiică si legatară universală, în baza testamentului autentificat sub nr. 2422/27.05.1976, cu o cota de 1/1. De asemenea, constată ca ceilalți descendenți ai defunctei: Todiras C., Todiras T., fii postdecedati si Todiras P., în calitate de fii sunt renunțători la succesiune, atribuindu-i reclamantei toate bunurile.
În temeiul hotărârii judecătorești sus menționate a fost declanșata executarea silită împotriva contestatorului în calitate de debitor, în dosarul execuțional nr. 20/2014 al executorului judecătoresc H. V., dosar în care a fost somat în data de 12.05.2014 sa își îndeplinească obligațiile referitoare la predarea terenului in suprafața de 3119 mp situate în intravilanului satului Probota, oras Dolhasca, jud. Suceava împreună cu casa de locuit si anexe, învecinate cu U. V. (N), Todiras P. (E), drum sătesc (S) și G. Ghe. C-tin (V), conform planului de amplasament si delimitare a corpului de proprietate, evaluate la suma de 28.485,60 lei.
A susținut că actele de executare efectuate în dosarul execuțional, sunt nelegale întrucât pe rolul Judecătoriei Fălticeni se afla dosarul nr._ ce are ca obiect constatarea vânzării, vânzare încheiata intre el în calitate de cumpărător si creditoare în calitate de vânzătoare, contract prin care aceasta i-a înstrăinat bunurile ce fac obiectul prezentei contestații.
În ceea ce privește bunurile ce fac obiectul executării silite, contestatorul susține că justifică un drept de proprietate asupra întregii suprafețe de teren cat si a imobilului casa de locuit, întrucât imediat după decesul mamei lor, Todiras A., între el si creditoarea I. R. care era unica moștenitoare, a intervenit o convenție de v/c prin care aceasta i-a vândut casa bătrânească cu anexă (grajd) ambele construite în anul 1920 si pentru care, în anul 1986, sora sa a primit suma de 1.894 lei. Convenția a vizat suprafața de 3.383 mp teren curți construcții si gradina aferenta (măsurata atunci cu mijloace tehnice rudimentare) pentru care creditoarea a primit în anul 2006 suma de 10 milioane lei vechi. În acest sens, pentru a se consfinți înțelegerea părților au fost încheiate în aceiași zi, la data de 06.08.2006, la Primăria Dolhasca doua înscrisuri sub semnătura privată denumite „acte de vânzare-cumpărare".
A mai precizat că, din primul act de v/c si din „nota" privind declarațiile date de I. R., Todiras Trian si Todiras R. (soția supraviețuitoare după T. C. sau C., dec. la 27.04.2004, fără moștenitori rezervatari, rezulta faptul ca toți au fost de acord cu aceasta vânzare, motivat de faptul ca fiii autoarei au fost înzestrați, iar el a locuit din totdeauna la câțiva metri distanta de casa mamei acestora si a avut mereu grija de aceasta si de bunurile sale, dar mai ales ca creditoarea s-a stabilit de peste 40 ani în mun. D..
Chiar dacă T. T. și T. R. nu mai aveau calitatea de moștenitori în virtutea declarațiilor exprese de renunțare date în anul 1986, au înțeles încă o dată să-și exprime acordul cu privire la aceasta promisiune bilaterala de vânzare-cumpărare.
După apariția Legii nr. 18/1991, a formulat cererea de reconstituire, tocmai pentru că s-a împăcat cu frații săi, considerându-se prezumtiv proprietar pe casa si terenul vândut, bunuri cu care figurează în registrul agricol, suprafața de teren fiind mai mare, adică de 0,72 ha, în care intra si suprafața cumpărata.
Pentru că sora sa este unica moștenitoare a bunurilor succesorale în virtutea acceptării exprese si, implicit, a renunțării celorlalți moștenitori în temeiul dispozițiilor art. 696 C civil, a înțeles să încheie actul de vânzare-cumpătare cu aceasta.
De altfel, renunțătorii nu mai pot beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate, chiar daca au fost trecuți greșit în titlul de proprietate, știut fiind ca un titlu de proprietate nu poate constitui devoluțiunii succesorale. In acest sens s-a pronunțat si ICCJ prin Decizia în interesul legii nr. 11/2007.
Terenul vândut este reconstituit prin titlul de proprietate nr. 1417/1996 după Todiras A. la rubrica „intravilan", suprafața trecută în acest act fiind de 3600 mp, însă în realitate, ea este de 3119 mp. (compusa din 1000 mp 1CC si 2119 mp 2A) conform planului de amplasament si delimitare a corpului de proprietate.
Promisiunea de vânzare-cumpărare prin care părțile s-au obligat sa constituie în viitor un drept real asupra unui bun imobil naște in sarcina acestora obligația de a încheia contractul asumat, instanța judecătorească având posibilitatea sa pronunțe o hotărâre care sa tina loc de act autentic.
Contestatorul menționează că dosarul nr._ ce are ca obiect constatarea vânzării are termen de judecata în data de 19 iunie 2014, dispunându-se efectuarea unei expertize grafoscopice pentru a se stabili daca semnăturile efectuate pe actele sub semnătura privata îi aparțin creditoarei I. R..
Cum potrivit celor arătate anterior el, contestatorul este titularul unui drept de proprietate atât în ceea ce privește terenul supus executării silite cat si asupra imobilului casa de locuit si anexe, si cum instanța de judecata urmează sa se pronunțe în dosarul nr._, consideră ca actele de executare silită au fost efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale, ele fiind lovite de nulitate necondiționată în condițiile art. 176 pct. 6 cod de procedură civilă.
Așa fiind, având în vedere faptul că predarea imobilelor asupra cărora el invocă un drept de proprietate, în temeiul unor acte sub semnătură privată prin care contestatoarea i-a înstrăinat bunurile ce fac obiectul prezentei contestații, urmând ca instanța de judecată să se pronunțe în acest sens, în conformitate cu dispozițiile art. 714 alin. 4 cod procedura civila, cei vătămați printr-un act de executare silita își pot valorifica drepturile lor pe calea contestației la executare, contestatorul solicită admiterea prezentei contestații astfel cum a fost formulată si anularea actelor de executare referitoare la predarea bunurilor individualizate anterior.
Deosebit de aceasta, în temeiul art. 718 alin. 1 Cod procedură civilă a solicitat suspendarea executării silite pana la soluționarea contestației de fata, motivat de faptul că, în ipoteza continuării executării silite prin predarea bunurilor individualizate anterior, va fi scos în . 83 de ani, dreptul său de proprietate asupra acestor imobile ar fi iremediabil afectat, fiindu-i de altfel pusă în primejdie viata si sănătatea, întrucât văzându-se evacuat din propria locuință efectele pot fi irecuperabile.
În temeiul art. 453 Cod procedură civilă solicită obligarea creditoarei intimate la plata cheltuielilor de judecată.
In drept, invocă dispozițiile art. 711 alin. 1, art. 714 alin. 4, art. 718 alin. 1, art. 176 pct. 6, art. 649, 453 cod procedura civila
Intimata I. R. a formulat si depus la dosar întâmpinare (f.39-40).
În motivarea întâmpinării, a invocat pe cale de excepție insuficienta timbrare a cererii de chemare în judecată și a susținut că actele de executare făcute de executorul judecătoresc H. V. în dosarul de executare silită nr. 40/2014 sunt legale si temeinice. In cauză este vorba de punerea în executare a sentinței civile nr. 1805/2013 dată de Judecătoria Fălticeni în dosarul nr._ .
Nu s-a menționat în contestația formulata care este ilegalitatea comisă de executor odată cu punerea în executare a acestui titlu executoriu.
Motivele invocate de contestator nu pot justifica temeiuri pentru a se dispune anularea actelor de executare efectuate până la momentul suspendării provizorii. Daca contestatorul ar fi fost nemulțumit de conținutul hotărârii judecătorești de mai sus, avea posibilitatea sa formuleze in termen legal apel împotriva acesteia, lucru care nu s-a întâmplat, însă chiar el în cadrul dosarului de partaj nr._ al Judecătoriei Falticeni a fost de acord cu atribuirea întregii mase partajabile în lotul acesteia. .
Pe rolul acestei instanțe se află si dosarul nr._ având ca obiect constatarea vânzării în care contestatorul are calitate de reclamant. In acel dosar susține reclamantul că în anul 1986 ea i-ar fi vândut suprafața de 3383 mp teren în baza unei convenții în schimbul sumei de 1894 lei.
A precizat că, convenția intitulata „Act de vânzare cumpărare" s-ar fi făcut în baza unul Titlu de vânzare eliberat în viitor, 09.02.1996, ceea ce este practic imposibil, așa cum este imposibil ca ea să fi semnat cele doua acte sub semnătură privată invocate de reclamant.
În niciuna din cele doua convenții nu sunt individualizate imobilele casa plus anexe, construite în anul 1920, amplasament, întindere si nici nu se stipulează un preț al acestor bunuri.
Pe de altă parte, antecontractele de vânzare cumpărare încheiate în 1986 respectiv 2006, materializate în două înscrisuri sub semnătură privată, prin care I. R. i-ar fi transmis reclamantului, terenul său împreună cu una casă de locuit si anexa, în virtutea dispozițiilor art.2 din Titlul X al Legii nr. 247/19.07.2005 cu privire la Circulația juridică. a terenurilor, nefiind încheiate în formă autentică, sunt lovite de nulitate absolută.
Conform art. 5 (alin; 2) din același Titlu, numai în cazul existenței unui antecontract încheiat în formă autentică partea care își îndeplinește obligațiile contractuale, în situația în care cealaltă parte refuză să încheie contractul în formă autentică, cerută de lege, sub sancțiunea nulității absolute, poate sesiza instanța competenta pentru a pronunța o hotărâre care să țină loc de contract autentic.
Este de observat că dat fiind conținutul art. 2, art. 5 nu poate fi interpretat decât în sensul unui antecontract autentic și nu ai unui antecontract sub semnătură privată, o altă interpretare ar conduce la concluzia inaplicabilității art. 2 fața de cuprinsul art. 5, cele două articole, în rațiunea legiuitorului, nefiind contradictorii.
Pe de alta parte, a susținut intimata că actele sub semnătură privata depuse de reclamant, încheiate în 1986 st 2006, intitulate „Act de vânzare cumpărare", nu poarta semnătura sa, motiv pentru care, în temeiul art. 292 si 293 Cod procedură civilă a solicit instanței să-i pună în vedere reclamantului să înfățișeze în instanță originalele acestora.
Nu recunoaște aceste înscrisuri ca fiind semnate de ea, motiv pentru care solicită ca în conformitate cu dispozițiile art. 301 si 302 Cod procedură civilă, instanța să procedeze la verificarea lui cu semnătura acesteia din alte înscrisuri pe care le-a depus cu titlu de script de comparație și în prezent în acel dosar se efectuează expertiza grafoscopică.
A apreciat că, contestatorul a recurs la confecționarea acestor "Acte de vânzare cumpărare", numai pentru a se prevala de ele și a susține că dată fiind existența lor, ca și început de dovadă scrisă, reclamantului îi este admisă dovada cu martori a convenției de vânzare-cumpărare, conform Codului civil inițial, în petitul acțiunii, acesta susține că ar fi încheiat cu ea doua acte la aceeași dată 6.08.2006.
Este exclusa posibilitatea ca acele acte să fi fost încheiate la aceeași dată, . nr. cărții de identitate ale martorei O. C. sunt diferite.
Pe pagina 2 a aceleiași acțiuni se contrazice si susține ca unui din cele doua acte este de fapt încheiat în 1986.
În M., din 2000-2009 a fost doar de trei ori, odată la înmormântarea fratelui T. C. în 2004, în 2008 în vizită la rude, iar în 2009 la înmormântarea fratelui T. T. .
La despărțirea de rude în anul 2008 susține că, contestatorul a rugat-o să semneze un înscris întitulat NOTA, prin care toți frații sunt de-acord sa-i cedeze folosința casei părintești si a terenului aferent. Nu i s-a dat o copie după act si nu a dat importantă înscrisului la acel moment.
Este real faptul că reclamantul are posesia bunurilor, tot datorita ei paratei care i-a permis să aibă grijă si să se folosească de ele cât timp ea nu este în localitate. Periodic fiica acesteia L. C. merge în zonă pentru a supraveghea modul cum paratul gestionează bunurile.
Convenția dintre ea si contestator a fost ca el să plătească impozitul în schimbul folosinței bunurilor. Nu am intenționat niciodată să-i transfere dreptul de proprietate asupra bunurilor cu care autoarea sa a înzestrat-o întrucât, atât timp cât trăiește, dorește să-i respecte voința.
Totodată a dorit să-i îndeplinească si dorința fratelui ei de a-l lăsa să locuiască în acel imobil, până atunci când copiii ei împreună cu ea se vor hotărî să se retragă la țară în M..
A mai susținut că niciodată nu a avut măcar intenția să sa încaseze vreun preț de ia fratele său pentru terenuri si casă. a dorit să se retragă împreună cu familia la țară însă încă de când a început demersurile pentru partaj, contestatorul dat semne ca nu înțelege să-i lase să-și reia posesia.
În situația în care instanța nu va reține niciuna din apărările sale, intimata solicită a se avea în vedere că din actul sub semnătură privată lipsește un element esențial si anume prețul imobilelor casă si grajd, în conținutul lor fiind stipulat doar prețul imobilului teren, prin urmare nu se poate vorbi de un act valabil încheiat (singurul de altfel cu care își justifică contestatorul dreptul de proprietate asupra bunurilor în litigiu.
Mai susține că nu este dată în cauză nici cererea de suspendare a executării silite, contestatorul mințind instanța că locuiește în imobilul în litigiu, în realitate el are o casă învecinată cu a intimatei, în care a locuit dintotdeauna.
Prin sentința civilă nr. 2331 din 13 noiembrie 2014, Judecătoria Fălticeni a respins excepția lipsei de interes și contestația la executare formulată de contestator, obligându-l la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei către intimată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță, a reținut că prin interes, ca și condiție de exercitare a acțiunii se înțelege folosul practic pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a acțiunii judiciare.
În speță, contestatorul invocă prin cererea de chemare în judecată motive de nelegalitate ale actelor de executare ce justifică interesul în promovarea acțiunii si care urmează a fi analizate pe fond, condiții în care excepția lipsei de interes a fost respinsă.
Pe fondul cauzei, a reținut că în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1805/2013, definitivă, a Judecătoriei Fălticeni s-a demarat procedura executării silite la solicitarea creditoarei-intimate, formându-se dosarul de executare nr. 20/2014 al B. H. V..
Pe calea contestației la executare, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. 712 al. 1 Cod procedură civilă, debitorul nu poate revoca motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecății în primă instanță sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă.
De asemenea, art. 711 al. 1 Cod procedură civilă statuează că împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum si împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Prin urmare, în cadrul contestației la executare instanța nu poate cerceta și menține decât fapte sau împrejurări intervenite după obținerea titlului ce se execută, adică ceea ce se poate obține pe această este numai anularea măsurilor de executare ilegale, fără a se putea cere anularea însuși a titlului executoriu și, deci, fără a se invoca motive de fond.
Faptul că între părți se poartă un litigiu vizând constatarea vânzării-cumpărării imobilului în litigiu nu atrage nulitatea actelor de executare și nu reprezintă un impediment la executare în dosarul execuțional nr. 20/2014.
Față de acestea, contestația la executare a fost respinsă ca nefondată.
In temeiul art. 453 Cod procedură civilă a obligat contestatorul să plătească intimatei suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată, onorariu avocat.
Împotriva sentinței a formulat apel contestatorul TODIRAS P., în motivarea căruia a arătat că sentința apelată a fost dată cu aplicarea greșită a legii și cu interpretarea eronată a probatoriului administrat în cauză din perspectiva următoarelor argumente:
Nu există un titlu executoriu care să îi confere calitatea de debitor și care să justifice efectuarea actelor de executare silită împotriva sa.
Astfel, potrivit somației emise la data de 14 aprilie 2014, în dosarul execuțional nr. 20/2014 executarea silită a fost declanșată la cererea creditoarei intimate în temeiul titlului executoriu constând în sentința civilă nr. 1805 din 25 octombrie 2013 a Judecătoriei Fălticeni.
Prin sentința sus menționată a fost respinsă acțiunea promovată de creditoarea intimată împotriva sa, fiind reținută excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar cererea de partaj judiciar a fost soluționată pe fond doar în contradictoriu cu pârâții T. C., T. V., stabilindu-se calitatea reclamantei de unică moștenitoare acceptantă după defuncta T. A. și atribuindu-i-se acesteia întreaga masă succesorală.
Potrivit art. 628 alin. 1 Cod procedură civilă, pot fi executate silit obligațiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosinței acestuia, desființarea unei construcții, a unei plantații ori a altei lucrări, încredințarea minorului, stabilirea locuinței și vizitarea acestuia sau în luarea unei alte măsuri stabilite prin titlul executoriu.
Dată fiind soluția de respingere a acțiunii promovate de reclamantă, prin sentința civilă nr. 1805/2013 nu a fost stabilită în sarcina sa nici o obligație de natura celor prevăzute la art. 628 alin. 1 Cod procedură civilă, astfel încât el nu are calitatea de debitor în raport de titlul executoriu în temeiul căruia a fost declanșată executarea silită contestată.
Prin somația ce i-a fost adresată de executorul judecătoresc în dosarul execuțional nr. 20/2014 i s-a pus în vedere ca în termen de 8 zile să se conformeze dispozitivului sentinței civile nr. 1805/2013 în sensul predării bunurilor imobile descrise în dispozitivul sentinței și achitării sumei de 1520 lei cu titlul de cheltuieli de executare, fiind indicate ca temeiuri juridice ale acestor obligații dispozițiile art. 887, art. 667 și art. 692 Cod procedură civilă însă aceste dispoziții nu sunt aplicabile în cauză. Astfel, dispozițiile art. 667, 692 cod procedură civilă se referă la somația, respectiv înștiințarea debitorului, iar dispozițiile art. 887 Cod procedură civilă reglementează executarea silită directă în cazul în care obligația debitorului prevăzută în titlul executoriu constă în lăsarea posesiei unui bun, în predarea unui bun sau a folosinței acestuia ori în evacuarea debitorului dintr-o locuință sau dintr-o altă incintă, în desființarea unei construcții, plantații sau a altei lucrări ori în îndeplinirea oricărei alte activități stabilite pentru realizarea drepturilor creditorului, iar debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa în termenul prevăzut în somație.
Prin urmare, dispozițiile legale menționate justifică efectuarea actelor de executare silită directă împotriva debitorului, respectiv împotriva persoanei în sarcina căreia au fost stabilite prin titlul executoriu obligații de natura celor indicate în cuprinsul art. 887 alin. 1 ori în speță, față de argumentele expuse anterior, el nu are calitatea de debitor.
Pe de altă parte, executarea silită nu se justifica a fi declanșată împotriva sa nici în considerarea dispozițiilor art. 897 Cod procedură civilă, potrivit cărora executorul este îndreptățit să evacueze din imobil pe debitor împreună cu toate persoanele care ocupă imobilul în fapt ori fără nici un titlu opozabil creditorului.
Din această perspectivă, învederează faptul că, potrivit celor reținute în considerentele sentinței civile nr. 1805/2013, creditoarea însăși a precizat că imobilul casă de locuit și terenul intravilan sunt deținute de el, cu acordul său, motiv pentru care aceasta nici nu a solicitat în cadrul acțiunii de partaj judiciar predarea bunurilor ce i-au fost atribuite. Raportat la această recunoaștere a creditoarei privind existența unui acord de voință în temeiul căruia el exercită posesia asupra construcției și terenului intravilan este evident faptul că el deține imobilele urmărite în temeiul unui titlu, respectiv în temeiul convenției încheiate cu creditoarea, confirmată de aceasta în dosarul de fond.
Aceeași concluzie se justifică și prin prisma antecontractelor de vânzare cumpărare încheiate la data de 6 august 2006, care atestă acordul de voință dintre el și creditoare în sensul transmiterii dreptului de proprietate asupra casei de locuit și suprafeței de 3383 mp teren în contul sumelor de 10.000.000 lei și 1894 lei. Chiar dacă aceste antecontracte nu au efect translativ de proprietate și chiar dacă nu a fost încă soluționată acțiunea prin care a solicitat perfectarea convențiilor de vânzare cumpărare prin pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, clauzele anticipatorii ale antecontractelor referitoare la plata prețului și predarea bunurilor au fost executate, aspect confirmat de declarațiile de martori depuse la dosarul cauzei, dar și de recunoașterea creditoarei cu privire la exercitarea posesiei de către mine cu acordul său, recunoaștere consemnată în considerentele sentinței civile nr. 1805/2013.
Prin urmare, în cauză a făcut dovada existenței unui titlu care nu a fost desființat și care, chiar dacă nu are efect translativ de proprietate, justifică posesia exercitată de mine asupra imobilelor urmărite, așa încât în ceea ce îl privește nu sunt aplicabile dispozițiile art. 897 Cod procedură civilă.
Totodată, dat fiind faptul că în dosarul de fond creditoarea nu a solicitat în mod expres predarea bunurilor atribuite de către copărtașii a căror legitimare procesuală pasivă a fost recunoscută iar în dispozitivul sentinței civile nr. 1805/2013 nu a fost stabilită vreo obligație de predare nici în sarcina sa, nici în sarcina celorlalți pârâți, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 995 alin. 2 Cod procedură civilă, potrivit cărora, în absența obligației de predare stabilite prin hotărârea de partaj, pentru a intra în posesia bunurilor atribuite a căror predare a fost refuzată de ceilalți coproprietari partea interesată va trebui să exercite acțiunea în revendicare.
În raport de toate aceste argumente consideră că actele de executare efectuate împotriva sa în dosarul execuțional nr. 20/2014 sunt nelegale și se impuneau a fi anulate.
Pe cale de consecință, solicită admiterea apelului și schimbarea în totalitate a sentinței apelate în sensul admiterii contestației la executare și anulării actelor de executare efectuate împotriva sa în dosarul execuțional nr. 20/2014 al Biroului executorului judecătoresc H. V..
În temeiul art. 453 Cod procedură civilă a solicitat și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată din ambele faze procesuale.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 și urm. Cod procedură civilă, art. 628 alin. 1, art. 887, 897, art. 995 alin. 2 Cod procedură civilă, art.711 și urm; Cod procedură civilă, art. 453 Cod procedură civilă.
Examinând sentința prin prisma motivelor de apel invocate și în raport de ansamblul probelor ce s-au administrat în dosar, tribunalul apreciază că apelul formulat este neîntemeiat.
Executarea silită este o procedură prin intermediul căreia creditorul, titularul unui drept recunoscut printr-o hotărâre judecătorească sau un alt titlu executoriu, constrânge, cu concursul organelor competente, pe debitorul său, care nu își execută de bună voie obligațiile decurgând dintr-un asemenea titlu, de a-și aduce la îndeplinire în mod silit. În cazul în care obligația stabilită printr-un titlu executoriu nu se aduce la îndeplinire de bună voie, legea prevede posibilitatea recurgerii la procedura executării silite până la realizarea integrală a dreptului recunoscut prin titlul care se execută, inclusiv debite sau penalități, precum și a cheltuielilor la executare.
Procedurile de executare sunt realizate de executorul judecătoresc cu încuviințarea și sub controlul instanței judecătorești, pentru că există și posibilitatea intervenției instanței pentru rezolvarea unor incidente procedurale ivite în cursul executării sau pentru soluționarea contestației la executare. De aceea, executarea silită trebuie văzută ca un proces complex, de acte succesive și interdependente, întocmite de organul competent cu respectarea strictă a unor dispoziții legale imperative, de ordine publică pentru că, în cele mai multe cazuri, este o fază de continuare a procesului civil, care urmează judecății, care se circumscriu unui scop unic, realizarea efectivă a unui drept recunoscut printr-un titlu executoriu. În temeiul răspunderii debitorului cu toate bunurile sale, mobile și imobile, în baza dreptului de gaj general și comun al creditorilor chirografari, persoana care are a-și realiza o creanță bănească, poate cere ca executarea silită să se îndrepte împotriva unor bunuri aflate în patrimoniul debitorului său, care, fiind indisponibilizate și apoi valorificate, în condițiile legii, permit ca, din sumele astfel deținute, să fie îndestulată creanța pusă în executare.
Actele de executare trebuie îndeplinite cu stricta respectare a prevederilor legale pentru a nu prejudicia dreptul părților sau a altor persoane. De aceea, pentru a asigura desfășurarea legală a procedurii de executare s-a prevăzut un mijloc procedural prin care părțile din raportul de executare, sau terțe persoane vătămate, se pot plânge instanței competente în scopul de a obține desființarea actelor ilegale de executare, și anume calea contestației la executare.
În speță, apelantul consideră nu există un titlu executoriu care să îi confere calitatea de debitor și care să justifice efectuarea actelor de executare silită împotriva sa.
Potrivit somației emise la data de 14 aprilie 2014, în dosarul execuțional nr. 20/2014 executarea silită a fost declanșată la cererea creditoarei intimate în temeiul titlului executoriu constând în sentința civilă nr. 1805 din 25 octombrie 2013 a Judecătoriei Fălticeni. Prin această sentință a fost respinsă acțiunea promovată de creditoarea intimată împotriva sa, fiind reținută excepția lipsei calității sale procesuale pasive și cererea de partaj judiciar a fost soluționată pe fond doar în contradictoriu cu pârâții T. C., T. V., stabilindu-se calitatea reclamantei de unică moștenitoare acceptantă după defuncta T. A. și atribuindu-i-se acesteia întreaga masă succesorală.
În apărare, apelantul invocă prevederile art. 628 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit cărora pot fi executate silit obligațiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosinței acestuia, desființarea unei construcții, a unei plantații ori a altei lucrări, încredințarea minorului, stabilirea locuinței și vizitarea acestuia sau în luarea unei alte măsuri stabilite prin titlul executoriu.
În acest context, față de soluția de respingere a acțiunii promovate de reclamantă, prin sentința civilă nr. 1805/2013 nu a fost stabilită în sarcina sa nici o obligație de natura celor prevăzute la art. 628 alin. 1 Cod procedură civilă, astfel încât apelantul apreciază că nu are calitatea de debitor în raport de titlul executoriu în temeiul căruia a fost declanșată executarea silită contestată.
Prin titlul executoriu ce a declanșat executarea silită în dosarul de executare în care au fost emise actele contestate s-a dispus atribuirea tuturor bunurilor succesorale reclamantei, intimata din prezenta cauză. Este real că în cuprinsul hotărârii nu s-a menționat obligarea predării bunurilor în favoarea intimatei de către persoanele care le dețin, însă acest argument nu este de natură a determina anularea actelor, întrucât se subînțelege că bunurile respective au devenit proprietatea intimatei, iar terților deținători le revine obligația predării acestora, fără alte intervenții.
Din această perspectivă, nici apărările referitoare la indicarea ca temeiuri juridice ale unor obligații prin somație a dispozițiilor art. 887, art. 667 și art. 692 Cod procedură civilă nu sunt relevante. Dispozițiile art. 667, 692 cod procedură civilă se referă la somația, respectiv înștiințarea debitorului, iar dispozițiile art. 887 Cod procedură civilă reglementează executarea silită directă în cazul în care obligația debitorului prevăzută în titlul executoriu constă în lăsarea posesiei unui bun, în predarea unui bun sau a folosinței acestuia ori în evacuarea debitorului dintr-o locuință sau dintr-o altă incintă, în desființarea unei construcții, plantații sau a altei lucrări ori în îndeplinirea oricărei alte activități stabilite pentru realizarea drepturilor creditorului, iar debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa în termenul prevăzut în somație.
Apelantul susține că în situația în care în dosarul de fond creditoarea nu a solicitat în mod expres predarea bunurilor atribuite de către copărtașii a căror legitimare procesuală pasivă a fost recunoscută, iar în dispozitivul sentinței civile nr. 1805/2013 nu a fost stabilită vreo obligație de predare nici în sarcina sa, nici în sarcina celorlalți pârâți, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 995 alin. 2 Cod procedură civilă, potrivit cărora, în absența obligației de predare stabilite prin hotărârea de partaj, pentru a intra în posesia bunurilor atribuite a căror predare a fost refuzată de ceilalți coproprietari partea interesată va trebui să exercite acțiunea în revendicare.
Argumentele prezentate nu pot fi reținute, întrucât prin art. 994 Cod procedură civilă se statuează cu caracter de noutate caracterul constitutiv al hotărârii de partaj, spre deosebire de reglementarea anterioară care stabilea caracterul declarativ al acesteia. Practic, datorită acestui efect constitutiv, fiecare coproprietar devine proprietarul exclusiv al bunurilor atribuite, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de partaj
Al doilea aliniat al art. 994 Cod procedură civilă instituie ca normă generală o soluție jurisprudențială clasică, potrivit căreia hotărârea de partaj rămasă definitivă constituie titlu executoriu, chiar dacă prin hotărâre nu s-a dispus predarea bunurilor către copărtașii în lotul cărora acestea au căzut, așa încât nu este necesară introducerea de către copărtaș a unei acțiuni în revendicare împotriva copărtașului care deține bunul atribuit și refuză să îl predea.
Apărarea apelantului referitoare la dispozițiile art. 995 Cod procedură civilă nu sunt relevante, întrucât nu sunt aplicabile în cazul de față, în situația în care intimata nu a declarat în mod expres că nu solicită predarea bunurilor. Art.. 995 Cod procedură civilă are, de asemenea, caracter de noutate și vizează o situație excepțională, derogatorie de la regula stabilită de art. 994 Cod procedură civilă.
În lipsa unei declarații exprese de tipul celei menționate, hotărârea are caracter executoriu prezumată, predarea bunului putând fi cerută în termenul de prescripție de 20 ani, stabilit de art. 994 și 705 Cod procedură civilă, de aceea, norma art. 995 constituie doar un caz de excepție de la regula caracterului executoriu al hotărârii de partaj.
Raportat la aspectele detaliate anterior, nu poate fi reținut nici faptul că între părți se derulează un litigiu vizând constatarea vânzării-cumpărării imobilului în litigiu, împrejurare care nu atrage nulitatea actelor de executare și nu reprezintă un impediment la executare în dosarul execuțional nr. 20/2014.
Pentru considerentele expuse, tribunalul apreciază că cele reținute anterior sunt de natură să confirme că soluția primei instanțe este temeinică și legală, motiv pentru care, în baza art. 480 Cod procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de contestatorul T. P., reprezentat de avocat N. L., cu sediul în Suceava, ., nr. 47, ., . împotriva sentinței civile nr. 2331 pronunțată la data de 13.11.2014 de Judecătoria Fălticeni în dosar nr._, intimată fiind I. R., domiciliată în mun. D., .. B, ., județul Hunedoara.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 10.03.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
I. M. I. G. P. L.
Red. I.M
Jud. fond: D. E. G.
Tehnored. P.L./4 ex./31.03.2015
| ← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 315/2015. Tribunalul... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 246/2015. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
