Contestaţie la executare. Decizia nr. 320/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 320/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 320/2015
Dosar nr._ - contestație la executare-
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA Nr. 320
Ședința publică din data de 10.03.2015
Președinte I. M.
Judecător I. G.
Grefier P. L.
Pe rol, judecarea apelului promovat de către contestatoarea Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava împotriva sentinței civile nr. 3755 pronunțată la data de 10.09.2014 de Judecătoria Suceava în dosar nr._, intimați fiind I. N., prin moștenitori S. S., Ieremiciuc N., C. A., N. J. H. E., L. M. (prin moștenitor L. R. T.) și B. V., toți cu domiciliul ales la cabinet avocat F. S., din municipiul Suceava, ., nr. 28, ., jud. Suceava.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat F. V., în substituirea avocatului F. S., pentru intimați, lipsă fiind aceștia și apelanta.
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
Grefierul a expus referatul cauzei, după care:
Instanța, dispune rectificarea citativului, în sensul că Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava are calitatea de apelantă – contestatoare.
Întrebat fiind, avocatul intimaților, arată că nu mai are de formulat alte cereri prealabile, sens în care, instanța, constatând că apelul se află în stare de judecată, declară terminată cercetarea judecătorească și trece la dezbateri, acordând cuvântul părții prezente.
A. F. V., pentru intimați, solicită respingerea apelului ca nefondat, obiectul acestuia fiind modificarea încheierii din 3.09.2014, ulterior prin răspunsul la întâmpinare a precizat că înțelege să critice sentința pronunțată, considerând în acest sens tardivă cererea de modificare.
Chiar și în situația în care, instanța de control judiciar va reține că prin calea de atac exercitată se critică sentința, apelul este nefondat, solicitând a fi respins în consecință, fără cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față, constată:
Prin cererea adresată Judecătoriei Suceava și înregistrată sub nr._ din data de 27 septembrie 2013, contestatoarea Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava a fomulat contestație la executare în contradictoriu cu creditorii-intimați I. N., S. S., Ieremiciuc N., C. A., N. J. H. E., L. M. și B. V., solicitând ca, în urma probatoriului administrat, să se dispună anularea actelor de executare întocmite de B.E.J. C. M.G. Sarmis în dosarul execuțional nr. 926/E/2013 (somația din data de 03.09.2013, încheierea nr. 2/03.09.2013 privind stabilirea cheltuielilor de executare în cuantum de 11.077 lei), precum și încetarea executării silite efectuate de B.E.J. C. M.G. Sarmis în dosarul execuțional nr. 926/E/2013.
În motivarea cererii, s-a arătat că, la data de 10.09.2013, D.G.R.F.P. Iași - A.J.F.P. Suceava a primit somația nr. 926/E/2013 din 03.09.2013 emisă de B.E.J. C. Sarmis în dosarul execuțional nr. 926/E/2013, prin care contestatoarea era somată să achite creditorilor I. N., S. S., leremciuc N., C. A., N. J. H., L. M. și B. V., cu domiciliul ales la C. avocat F. S. în mun. Suceava, ., nr. 28, jud. Suceava, suma de 371.158 lei, reprezentând despăgubiri acordate prin decizia nr. 744/29.05.2013, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr._/86/2011 și cheltuieli de executare silită stabilite de executorul judecătoresc.
S-a menționat că somația a fost însoțită de decizia sus-menționată, încheierea nr. 2 privind stabilirea cheltuielilor de executare silită din data de 03.09.2013 și încheierea de încuviințare a executării silite pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._ .
S-a mai arătat că titlul creditorilor consta în decizia nr. 744/29.05.2013 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr._/86/2011, irevocabilă, prin care a fost admis recursul formulat de D.G.F.P. Suceava împotriva sentinței nr. 2167/09.10.2012, a fost modificată sentința recurată în sensul obligării pârâtului Statul R. la plata sumei de 354.625 lei (în loc de 374.565 lei) cu titlu de despăgubiri echivalente valorii bunurilor confiscate, a dobânzii legale aferente.
S-a menționat că, în conformitate cu prevederile art. 662 alin. 1 și 2 din noul Cod de procedură civilă, obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie și că în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă legea nu prevede altfel.
S-a subliniat faptul că dispozițiile procedurale civile nu conferă creditorului un drept de opțiune între a solicita debitorului punerea în executare voluntară a titlului constând în hotărârea judecătorească irevocabilă și posibilitatea de a apela la forța coercitivă a organelor statului, stabilind fără echivoc faptul că obligația se aduce la îndeplinire prin executare silită numai în măsura în care debitorul nu o execută de bunăvoie.
Cu privire la această situație de fapt, s-a arătat că, în mod repetat Curtea Constituțională a statuat că prin intermediul dispozițiilor art. 371 ind.1 Cod procedură civilă, legiuitorul a instituit un ansamblu de mijloace procedurale menite să facă posibilă realizarea efectivă a dreptului chiar și în cazurile în care debitorul nu își execută de bunăvoie obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu. Astfel, executarea silită intervine numai în cazul neexecutării de bunăvoie a măsurilor dispuse de judecător [...] (a se vedea în acest sens decizia Curții Constituționale nr. 774/20.09.2007, publicată în Monitorul Oficial Nr. 715/23.10.2007).
S-a concluzionat că executarea silită intervine exclusiv în situația în care debitorul nu a procedat la executarea voluntară a titlului creditorului sau sesizat fiind în prealabil de acesta cu o cerere de punere în executare a măsurilor dispuse prin hotărârea judecătorească.
De asemenea s-a menționat faptul că, înainte de a solicita demararea procedurii execuționale silite, creditorii I. N., S. S., I. N., C. A., N. J. H., L. M. și B. V. nu au sesizat contestatoarea cu o cerere în vederea punerii în executare a deciziei Curții de Apel Suceava nr. 744/29.05.2013, sub aspectul plății sumelor menționate în titlul executoriu.
S-a mai arătat că, prin Ordinul nr. 2626 emis de Ministerul Finanțelor Publice a fost aprobată procedura operațională PO-05.02 privind "Verificarea și plata obligațiilor bănești stabilite prin hotărâri pronunțate de instanțele judecătorești pe teritoriul Statului Român".
S-a menționat că procedura stabilește etapele și modul de elaborare, avizare și aprobare a documentației privind plata obligațiilor bănești stabilite prin hotărâri judecătorești și arbitrale pronunțate de instanțele judecătorești și arbitrale pe teritoriul Statului Român, în sarcina Ministerului Finanțelor Publice și structurilor subordonate, în nume propriu sau/și în reprezentarea Statului Român. Astfel, potrivit acestei proceduri, aprobarea și plata sumelor stabilite în sarcina Ministerului Finanțelor Publice și a unităților descentralizate ale acestuia se face de către Ministerul Finanțelor Publice, la solicitarea creditorului.
Ca atare, s-a artăat că, anterior demarării procedurii execuționale silite, se impunea ca creditorii I. N., S. S., I. N., C. A., N. J. H., L. M. și B. V. să formuleze și să înregistreze la organul fiscal competent o cerere de punere în executare a titlului sau, urmând ca, numai în măsura în care debitorul refuza sau tergiversa soluționarea acesteia, să apeleze la forța coercitivă a organelor statului.
În drept, au fost invocate prevederile art. 711 și următoarele din Codul de procedură civilă.
Conform art. 30 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, prezenta acțiune este scutită de taxa judiciară de timbru.
La data de 31.01.2014, intimații I. N., S. S., Ieremiciuc N., C. A., N. J. H. E., L. M. și B. V. V. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației ca tardivă în ceea ce privește contestarea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 2/03.09.2013, iar în ceea ce privește fondul cauzei, respingerea contestației la executare, ca nefondată.
În motivare, s-a arătat că prin decizia nr. 744 din 29.05.2013, contestatoarea a fost obligată în calitate de reprezentant al Statului Român și al Ministerului Finanțelor Publice, la plata către intimați a sumei de 360.081 lei, cu titlul de despăgubiri și cheltuieli de judecată.
Deși această decizie era definitivă și irevocabilă încă din data de 29.05.2013, contestatoarea nu a făcut nici un demers de a lua legătura cu intimații și de a achita debitul sau măcar de a arăta cum înțelege să execute decizia Curții de Apel.
S-a arătat că, în mod corect, intimații, după ce au așteptat mai bine de 3 luni de zile, au procedat la executarea silită a contestatorului.
S-a mai precizat faptul că, deși în întreaga motivare a contestatorului s-a făcut trimitere la buna credință a părților, contestatoarea nu a arătat faptul că nici până la acest moment, nu a efectuat nici măcar o plată parțială din despăgubirea acordată prin decizia Curții de Apel, subliniindu-se că obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe se duce la îndeplinire de bunăvoie. Potrivit acestui principiu, contestatoarea avea obligația de a achita debitul de bunăvoie fără să mai aștepte alte solicitări sau cereri din partea intimaților. A fost parte în dosarul în care s-a pronunțat decizia nr. 744/29.05.2013, astfel încât aceasta îi era opozabilă și contestatoarei în aceeași măsură ca și intimaților.
S-a arătat că contestatoarea a denumit executorul judecătoresc drept „organ coercitiv al statului" și a criticat pe intimați că au apelat la el, în condițiile în care acestora nu le-a fost achitată nici măcar o parte din suma datorată nici până la acest moment, subliniindu-se faptul că debitorul în loc să achite suma datorată după primirea somației din partea executorului, a formulat contestație la executare, acuzându-i pe intimați de rea-credință, doar pentru tergiversarea cauzei și întârzierea executării deciziei.
S-a menționat că prevederile Ordinului nr. 2626 emis de Ministerul Finanțelor Publice, precum și procedura operațional PO-05.02 nu are aplicabilitate în cauza de față, indiferent de conținutul lor, prin acestea fiind stabilite un set de reguli și sarcini funcționarilor contestatoarei și în nici un caz obligații în sarcina intimaților.
Cu privire la contestarea încheierii nr. 2/03.09.2013 emisă în dosarul nr. 926/E/2013 prin care s-au stabilit cheltuielile de executare, intimații au arătat că aceasta este tardiv formulată, încheierea fiind comunicată la data de 10.09.2013 potrivit susținerilor contestatoarei, iar contestația la executare a fost înregistrată la Judecătoria Suceava la data de 27.09.2013.
S-a subliniat că, potrivit art. 714 alin. 2 Cod procedură civilă „contestația împotriva încheierilor executorului judecătoresc, în cazul în care aceste nu sunt potrivit legii definitive se face în 5 zile de la comunicare", motiv pentru care intimații au invocat excepția tardivității contestației privind încheierea nr. 2/03.09.2013, termenul de 5 zile prevăzut de art. 714 alin. 2 Cod procedură civilă fiind unul de decădere, contestația fiind depusă cu depășirea acestui termen.
De astfel, s-a mai precizat faptul că cuantumul cheltuielilor de executare ar fi putut fi contestat de către contestatoare în cazul în care aceasta și-ar fi îndeplinit de îndată obligația, dar nu a dat niciun semn că ar avea de gând să facă acest lucru, deși se împlinesc mai bine de 8 luni de când avea această obligație.
Prin precizările făcute la data de 20.03.2014, contestatoarea Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava a arătat că înțelege să renunțe la judecată în contradictoriu cu intimata I. N., care a decedat.
De asemenea, prin precizările făcute la data de 04.04.2014, intimata a solicitat să se dispună și anularea actelor de executare subsecvente somației din data de 03.09.2013 și încheierii privind stabilirea cheltuielilor de executare emise de B.E.J. C. M.G. Sarmis în dosarul execuțional nr. 926/E/2013, respectiv adresa de înființare a popririi emisă la data de 13.03.2014 în același dosar execuțional.
La data de 16.04.2014, contestatoarea a formulat o cerere de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare formulată împotriva actelor de executare întocmite de B.E.J. C. M.G. Sarmis în dosarul execuțional nr. 926/E/2013, invocându-se prevederile art. 718 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă.
Contestatoarea a solicitat admitera cererii de suspendare a executării silite pentru motivele arătate prin contestația la executare.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că prin adresa nr._/19.03.2014, contestatoarea a înaintat către Ministerul Finanțelor Publice documentația de plata a sumei de 354.565 lei, reprezentând despăgubiri pentru bunurile confiscate și 5456 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, conform sentinței civile nr. 2167/09.10.2012, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr._/86/2011.
S-a precizat că prin adresa nr. 287.209/31.03.2014, Ministerul Finanțelor Publice a transmis contestatoarei avizul de legalitate a procedurii de punere în executare a sentinței civile nr. 2167/2012 pronunțată de Tribunalul Suceava, prin care a fost aprobată plata sumei de 354.565 lei - despăgubiri și 5456 lei cheltuieli de judecată, urmând ca plata sumelor să se facă în contul executorului judecătoresc.
În conformitate cu prevederile art. 406, instanța a luat act că reclamanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava a renunțat la judecată împotriva pârâtei I. N..
Prin sentința civilă nr. 3755 din 10 septembrie 2014, Judecătoria Suceava a luat act că reclamanta a renunțat la judecată împotriva pârâtei I. N..
A admis excepția tardivității formulării contestației și a respins ca tardiv formulată contestația la executare așa cum a fost ea precizată.
A respins ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Analizând cu prioritate, conform art. 248 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, excepția tardivității formulării contestației la executare, invocată de intimați prin întâmpinare, instanța a constatat că aceasta este întemeiată.
Astfel, prin decizia nr. 744 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr._/86/2011 la data de 29.05.2013, irevocabilă, a fost admis recursul formulat de Direcția G. a Finanțelor Publice Suceava împotriva sentinței nr. 2167/09.10.2012 și a fost modificată sentința recurată în sensul obligării pârâtului Statul R. la plata sumei de 354.625 lei (în loc de 374.565 lei) cu titlu de despăgubiri echivalente valorii bunurilor confiscate și a dobânzii legale aferente.
Întrucât contestatorul-debitor nu a executat de bunăvoie obligația cuprinsă în titlul executoriu sus-menționat, intimații-creditori au formulat la data de 13.08.2013 cerere de executare silită care a fost înregistrată de B.E.J C. M.G. Sarmis la aceeași dată sub nr. 926/E/2013 (fila 91 dosar).
După cum rezultă din dosarul execuțional aflat la filele 90-154, încheierea nr. 2 privind stabilirea cheltuielilor de executare, în cuantum de 11.077 lei, contestată prin prezenta contestație, a fost comunicată debitorului la data de 09.09.2013 (fila 106 dosar), iar contestația a fost expediată prin poștă la data de 25.09.2013 (fila 22 dosar).
Or, potrivit art. 714 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, „contestația împotriva încheierilor executorului judecătoresc, în cazul în care acestea nu sunt, potrivit legii, definitive ,se face în 5 zile de la comunicare.”
Întrucât comunicarea încheierii nr. 2 a executorului judecătoresc C. M.G. Sarmis privind stabilirea cheltuielilor de executare s-a făcut la data de 09.09.2013, iar contestatorul a contestat-o cu depășirea termenului de 5 zile de la comunicarea acesteia, calculat pe zile libere, instanța a constatat că excepția tardivității formulării contestației invocată de intimați este întemeiată, motiv pentru care a admis-o și a respins contestația la executare așa cum a fost ea precizată, ca tardiv formulată.
De altfel, nici pe fond contestația la executare formulată de debitor nu este întemeiată din următoarele motive:
Astfel, prin contestația sa, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava a susținut că intimații aveau posibilitatea să formuleze cerere de executare silită doar în cazul în care debitorul nu executa de bunăvoie obligația stabilită în titlul executoriu, iar pentru aceasta creditorii erau obligați să sesizeze, în prealabil, debitorul cu o cerere de punere în executare a măsurilor dispuse prin hotărârea judecătorească sus-amintită.
În acest context, contestatoarea a invocat Ordinul nr. 2626 emis de Ministerul Finanțelor Publice la data de 02.11.2010, prin care a fost aprobată procedura operațională PO-05.02 „verificarea și plata obligațiilor bănești stabilite prin hotărâri pronunțate de instanțele judecătorești pe teritoriul Statului român.”
Deși contestatoarea a susținut că procedura prealabilă prevăzută de ordinul invocat ar fi obligatoriu să se desfășoare anterior demarării executării silite, instanța constată că această procedură este una operațională internă care, potrivit punctului 2.1 se utilizează de către Direcția G. Județeană din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, Direcția G. Județeană din cadrul A.N.A.F., compartimentele juridice din cadrul Gărzii Financiare – Comisariatul General și structurile subordonate, Autorității Naționale a Vămilor și structurile subordonate, direcțiile generale ale finanțelor publice județene și administrațiilor finanțelor publice județene.
Din analiza ordinului menționat, rezultă că, fiind o procedură internă aplicabilă instituțiilor enumerate mai sus, desfășurarea prealabilă a procedurii de executare voluntară, anterior celei silite prin executorul judecătoresc nu este obligatorie pentru intimați, regulile și sarcinile stabilite prin acest ordin vizând structurile subordonate Ministerului Finanțelor Publice.
Pentru aceste motive, instanța a apreciat că, nici pe fond, contestația la executare nu este întemeiată.
Față de soluția dată contestației la executare, instanța a constatat că cererea de suspendare a executării silite a rămas fără obiect, motiv pentru care a respins-o ca atare.
Având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil, instanța a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva încheierii de amânare a pronunțării din 03.09.2014 a formulat apel contestatoarea, apel înregistrat pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal, care, prin încheierea din 14.01.2015 l-a înaintat, spre competentă soluționare, secției civile.
Prin apelul formulat a arătat că încheierea din data de 03.09.2014 este netemeinica si nelegala, fiind data cu aplicarea greșita a dispozițiilor legale aplicabile.
Cu privire la excepția tardivității formulării contestației la executare, arată următoarele:
În mod greșit prima instanța a admis excepția tardivității contestației la executare, luând in considerare termenul de 5 zile prevăzut de disp. art. 714, alin. 2 din noul cod de procedura civila.
Prin contestația la executare formulata, au solicitat anularea actelor de executare întocmite de B. C. Sarmis in dosarul execuțional nr. 926/E/2013, respectiv somația din data de 03.09.2013.
Încheierea nr. 2/03.09.2013 privind stabilirea cheltuielilor de executare, precum si încetarea executării silite efectuate de executorul judecătoresc.
Potrivit disp. art. 714, alin. 1 din noul cod de procedura civila „Dacă prin lege nu se prevede altfel, contestația privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când:
1.contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă;
2.cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înștiințarea privind înființarea popririi. Dacă poprirea este înființată asupra unor venituri periodice, termenul de contestație pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei rețineri din aceste venituri de către terțul poprit;
3.debitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de
încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat cunoștință de
primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de
încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație.”
Având în vedere aceste dispoziții legale, termenul în care se poate formula contestație la executare împotriva executării silite si a somației este de 15 zile.
Actele de executare (înștiințare din data de 03.09.2013, somația din aceeași data) au fost comunicate la sediul AJFP Suceava la data de 10.09.2013, iar contestația la executare a fost depusa la Judecătoria Suceava la data de 25.09.2013, respectându-se astfel termenul stabilit de disp. art. 714, alin. 1 din legea nr. 134/2010 privind codul de procedura civilă.
De asemenea, în cuprinsul motivelor contestației la executare, nu au formulat critici cu privire la stabilirea cheltuielilor de executare ce fac obiectul încheierii nr. 2/03.09.2013, urmând ca instanța sa se pronunțe cu privire la anularea somației din data de 03.09.2013 si la încetarea executării silite începute de B. C. Sarmis în dosarul execuțional nr. 926/E/2013.
Termenul de 5 zile reținut de prima instanța pentru formularea contestației la executare era aplicabil doar cu privire la încheierea nr. 2/03.09.2013 si nu pentru toate actele de executare efectuate in cauza.
Pe fondul cauzei, titlul creditorilor constă în decizia nr. 744/29.05.2013 pronunțata de Curtea de Apel Suceava în dosar nr._/86/2011, irevocabilă, prin care a fost admis recursul formulat de DGFP Suceava împotriva sentinței nr. 2167/09.10.2012, a fost modificată sentința recurată în sensul obligării paratului Statul R. la plata sumei de 354.625 lei(in loc de 374.565 lei) cu titlu de despăgubiri echivalente valorii bunurilor confiscate, a dobânzii legale aferente.
Conform prevederilor art. 662 alin. 1 si 2 din noul Cod procedura civilă, obligația stabilita prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.
In cazul în care debitorul nu executa de bunăvoie obligația sa aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silita, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă legea nu prevede altfel.
Învederează faptul că dispozițiile procedurale civile nu conferă creditorului un drept de opțiune intre a solicita debitorului punerea în executare voluntara a titlului constând in hotărârea judecătorească irevocabilă si posibilitatea de a apela la forța coercitiva a organelor statului, stabilind fără echivoc faptul ca obligația se aduce la îndeplinire prin executare silita numai in măsura in care debitorul nu o executa de bunăvoie.
Cu privire la aceasta situație de fapt, în mod repetat Curtea Constituțională a statuat ca prin intermediul dispozițiilor art. 371A1 Cod procedura civila legiuitorul a instituit un ansamblu de mijloace procedurale menite să facă posibilă realizarea efectiva a dreptului chiar si în cazurile în care debitorul nu își execută de bunăvoie obligația stabilita prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu. Astfel, executarea silită intervine numai în cazul neexecutării de bunăvoie a masurilor dispuse de judecător [...] (a se vedea in acest sens decizia Curții Constituționale nr. 774/20.09.2007, publicata in M. Of. Nr. 715/23.10.2007).
Concluzionând, executarea silita intervine exclusiv în situația în care debitorul nu a procedat la executarea voluntara a titlului creditorului sau, sesizat fiind in prealabil de acesta cu o cerere de punere in executare a masurilor dispuse prin hotărârea judecătorească.
A mai arătat că ca, înainte de a solicita demararea procedurii execuțional silite, creditorii S. S., I. N., C. A., N. J. H., L. M. si B. V. nu au sesizat instituția cu o cerere in vederea punerii in executare a deciziei Curții de Apel Suceava nr. 744/29.05.2013, sub aspectul plații sumelor menționate in titlul executoriu.
De asemenea, executarea silită a fost demarată cu nerespectarea prevederilor OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
Sub un prim aspect, arată că executarea silită a fost efectuată împotriva instituției cu nerespectarea termenului de grație de 6 luni prevăzut de OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare.
OG nr. 22/2002 reprezintă legea specială în materia executării obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, astfel că, în baza principiului specialia generalibus derogant, se aplică cu prioritate în această materie.
Potrivit art. 2 din OG nr. 22/2002 dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, ia cererea creditorului.
Din interpretarea dispozițiilor de mai sus rezultă că legiuitorul a stabilit un termen de 6 luni în care instituția publică debitoare are obligația de a face demersurile necesare pentru punerea în executare în mod voluntar a unui titlu executoriu.
Din coroborarea dispozițiilor legale mai sus amintite, având în vedere principiul de drept potrivit căruia interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale se face în sensul în care acestea produc efecte juridice, și nu în sensul în care acestea nu produc efecte juridice, rezultă fără echivoc faptul că efectuarea plații, de către instituția debitoare, în intervalul de 6 luni ce curge de la data primirii somației de plată, înlătură posibilitatea efectuării executării silite potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă.
În deplină concordanță cu art. 137 alin.1 din Constituția României, care prevede că „Formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale instituțiilor publice sunt reglementate prin lege”, Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, a stabilit regulile privind cheltuielile bugetare:
Cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anuale;
Nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. 2 și angajată și efectuată din aceste bugete dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială.
Nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.
În acest context. O.G. nr.22/2002 modificată si completată prin Legea nr. 110/2007 are rolul de a reglementa condițiile în care se realizează executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu respectarea principiilor prevăzute în Constituție si în Legea finanțelor publice.
În altă ordine de idei, chiar dacă în jurisprudența sa anterioară, în anumite situații CEDO sancționa neexecutarea hotărârilor judecătorești definitive și executorii pronunțate de instanțele interne, în jurisprudența sa recentă, Curtea a reținut că măsurile luate pentru menținerea echilibrului bugetar pot fi considerate ca urmărind un scop legitim - a se vedea deciziile pronunțate în cauzele M. și S. c. României (6 decembrie 2011), Panfile c. României (20 martie 2012) și Sulcs c. Letoniei (6 decembrie 2011).
Cu titlu de exemplu menționează că la data de 4.09.2012, în cauza D. D. D. sa. Contra României. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins cererea reclamanților - magistrați în cadrul Tribunalului Argeș.
Pentru a hotărî astfel Curtea a reținut că petenții au reclamat Curții faptul că Guvernul României, adoptând OUG nr. 71/2009 cu modificările ulterioare, prin care a dispus eșalonarea plății drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești pentru personalul din justiție până în anul 2016, a încălcat dispozițiile art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenție (dreptul de proprietate) și prevederile art. 6 din Convenție (dreptul la un proces echitabil).
Prin Decizia nr.5235/2013 pronunțată în dosarul nr._, înalta Curte de Casație si Justiție a reținut că din dispozițiile legale în baza cărora a fost adoptată OG nr. 22/2002, modificată și completată cu OG nr. 4/2011, se evidențiază „necesitatea adoptării unor măsuri care să asigure pe de o parte evitarea blocării instituțiilor publice debitoare, realizarea adecvată și eficientă a atribuțiilor acestora și buna funcționare a administrației publice, iar pe de alta, respectarea dreptului creditorului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești (așa cum rezultă din preambul OUG nr. 4/2011).
Prin urmare, pentru a evite blocarea activității instituției publice, pentru a menține echilibrele bugetare, pentru respectarea angajamentelor interne si internaționale în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar, legiuitorul a prevăzut că nu se pot achita creanțele stabilite prin hotărâri judecătorești. în sarcina instituțiilor si autorităților publice”.
Având in vedere cele arătate mai sus, solicită admiterea apelului, anularea încheierii apelate si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
In drept au fost invocate disp. art. 466, 480 si următoarele Cod procedura civila.
Intimații I. N. prin moștenitori S. S., IEREMICIUC N., C. A., N. J. GH. H. E., L. I. M. (prin moștenitor L. R. T.) au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat
În motivare au arătat că apelanta a formulat apel împotriva încheierii din 03.09.2014 a Judecătoriei Suceava.
Aceasta nu a formulat însă și apel împotriva sentinței civile nr. 3755/10.09.2014.
Totuși întreaga motivare a apelului vizează o sentință care nu a fost apelată. Prin încheierea apelată de intimată s-a dispus doar amânarea pronunțării.
Având în vedere faptul că motivele de apel vizează aspecte ce nu sunt reținute în încheierea apelată, urmează a se respinge apelul ca nefondat.
În subsidiar, în cazul în care se va considera că apelul vizează sentința civilă nr. 3755/10.09.2014 (deși în motivele de apel se indică în mod clar că apelul vizează doar încheierea din data de 03.09.2014) iar orice modificare în acest moment ar echivala cu o schimbare a obiectului, solicităm de asemenea respingerea acestuia ca nefondat.
În mod corect instanța a constatat tardivitatea contestației la executare în ceea ce privește încheierea de stabilire a cheltuielilor de judecată.
Aceasta a fost comunicată la data de 10.09.2013 potrivit susținerilor contestatoarei, iar contestația la executare este înregistrată la Judecătoria Suceava la data de 27.09.2013.
Potrivit art. 714 alin. 2 C. proc. civ. „contestația împotriva încheierilor executorului judecătoresc, în cazul în care acestea nu sunt potrivit legii definitive se face în 5 zile de la comunicare”.
Din acest motiv consideră că excepția tardivității contestației privind încheierea nr. 2/03.09.2013 este dată, termenul de 5 zile prevăzut de art. 714 alin. 2 Cod proc. civ. fiind unul de decădere, iar contestația a fost depusă cu depășirea acestui termen.
Nu pot fi reținute susținerile apelantei potrivit cărora termenul legal era de 15 zile pentru a depune contestația la executare deoarece aceasta viza toate actele de executare. în cadrul contestației la executare depuse la fond aceasta indică în mod expres și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, motiv pentru care devin incidente prevederile art. 714 alin. 2 C. proc. civ.
Cu privire la prevederile art. 662 alin. 1 și 2 din C. proc. civ., respectiv că obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bună voie, sunt perfect de acord. Creditorii au așteptat executarea de bună voie a dispozițiilor deciziei nr. 744/29.05.2013 mai bine de 3 luni, dar acest lucru nu s-a întâmplat, motiv pentru care am apelat la serviciile unui executor judecătoresc.
Nu există nicio prevedere care să impună creditorului obligația unei noi proceduri prealabile cu debitorul său în condițiile în care titlul executoriu (în speță decizia nr. 744/29.05.2013) este opozabilă ambilor.
Prevederile OG nr. 22/2002 au fost respectate în totalitate, astfel că nici acest motiv nu este fondat.
În primul rând apelanta ar trebui să știe că prevederile OG nr. 22/2002 nu operează de drept și că nu orice instituție publică beneficiază de acest termen de grație de 6 luni, ci doar cele care arată că în mod obiectiv din lipsă de fonduri nu pot achita creanțele.
Dar, chiar și dacă s-ar considera că acest termen curge de drept, el se calculează de la primirea primei somații.
Or, exact așa s-a procedat și în cazul dosarului de executare s-a emis prima somație și apoi s-a așteptat 6 luni până s-a efectuat următorul act de executare.
Apelanta solicită anularea primei somații, dar în acest caz, de la ce dată mai curge termenul de 6 luni prevăzut de OG nr. 22/2002.
Pentru toate aceste motive au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Deși prin cererea de apel formulată se menționează că acesta a fost declarat împotriva încheierii de ședință din 3.09.2014 care în fapt reprezintă încheierea de amânare a pronunțării, toate criticile formulate vizează modul de soluționare a contestației la executare, așa încât tribunalul a reținut că apelul vizează sentința civilă nr. 3755/10.09.2014 a Judecătoriei Suceava pronunțată în cauză și nu încheierea de amânare a pronunțării așa cum din eroare s-a menționat, eroare la care apelanta face referire prin răspunsul formulat la întâmpinarea intimatei în care precizează că obiectul apelului de față îl reprezintă hotărârea primei instanțe.
Examinând pe fond apelul în raport de motivele invocate, de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul reține următoarele:
Prin contestația la executare formulată contestatoarea Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava a solicitat în contradictoriu cu intimații I. N., prin moștenitori S. S., Ieremiciuc N., C. A., N. J. H. E., L. M. (prin moștenitor L. R. T.) și B. V.,anularea actelor de executare întocmite în dosarul execuțional nr. 926/E/2013 al B.E.J. C. M.G. Sarmis (somația din data de 3.09.2014, încheierea nr. 2/3.09.2013 privind stabilirea cheltuielilor de executare în cuantum de_ lei), precum și încetarea executării silite.
În speță, titlul executoriu este reprezentat de decizia civilă nr. 744 din 29.05.2013 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosar nr._/86/2011, irevocabilă, prin care a fost admis recursul formulat de Direcția G. a Finanțelor Publice Suceava împotriva sentinței civile nr. 2167/9.V.2012 a Tribunalului Suceava, a fost modificată această sentință, în sensul obligării pârâtului Statul Român la plata sumei de 354.625 lei (în loc de 374.565 lei) cu titlu de despăgubiri echivalente valorii bunurilor confiscate și a dobânzii legale aferente.
Potrivit art. 662 al. 1 și 2 din Noul Cod de procedură civilă, obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bună voie, iar în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare.
Cum debitorul nu a îndeplinit de bună voie, obligația de plată stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu mai sus menționat, creditorii intimați au demarat împotriva sa procedura executării silite formulând în acest sens cererea de executare silită la data de 13.08.2013, înregistrată la B.E.J. C. M.G. Sarmis la aceeași dată sub nr. 926/E/2013 (fila 91 dosar fond).
Art. 661 al. 1 și 2 din Noul Cod de procedură civilă nu condiționează punerea în executare a unu titlu executoriu de sesizarea în prealabil a debitorului cu o cerere de executare silită de către creditor așa cum fără temei susține apelantul, invocând Ordinul nr. 2626 emis de Ministerul Finanțelor Publice la data de 2.XI.2010 prin care a fost aprobată procedura operațională internă PO -05.02 „verificarea și plata obligațiilor bănești stabilite prin hotărâri pronunțate de instanțele judecătorești pe teritoriul Statului Român”.
Din analiza ordinului mai sus menționat, rezultă că este vorba de o procedură internă aplicabilă instituțiilor subordonate Ministerului Finanțelor (pct. 2.1.), astfel că desfășurarea prealabilă a procedurii de executare voluntară anterior celei silite prin executorul judecătoresc nu este obligatorie pentru intimați, regulile și sarcinile stabilite prin acest ordin vizând structurile subordonate Ministerului Finanțelor Publice.
Nici susținerile apelantei în sensul că executarea silită a fost demarată cu nerespectarea prevederilor OG nr. 22/2002 privind termenul de grație de 6 luni pentru executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii și a dispozițiilor art. 2 din Ordonanța care reglementează procedura de urmat din cauza lipsei de fonduri, nu pot fi reținute deoarece, termenul de grație de 6 luni a fost prevăzut pentru instituțiile care în mod obiectiv nu pot achita creanțele din lipsă de fonduri, situație care nu se regăsește în cauză, nefiind probată în nici un fel, iar pe de altă parte termenul de 6 luni începe să curgă de la primirea somației, termen ce a fost respectat în contextul în care prima somație de plată a fost emisă la data de 03.09.2013, iar după expirarea termenului de 6 luni, a fost emis următorul act de executare, respectiv adresa de înființare a popririi emisă la data de 13.03.2014 (fila 67 și 105 dosar fond).
În mod corect prima instanță a constatat tardivitatea contestației la executare nr. 2/3.09.2013 având ca obiect încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare emisă de executorul judecătoresc.
Potrivit susținerilor apelantei, încheierea mai sus menționată i-a fost comunicată la data de 10.09.2013, iar contestația la executare a fost înregistrată la Judecătoria Suceava la data de 27.09.2013, după expirarea termenului de 5 zile de la comunicare, calculat pe zile libere prevăzut de art. 714 al. 2 Noul Cod de procedură civilă care dispune că, „împotriva încheierilor executorului judecătoresc, în cazul în care acestea nu sunt potrivit legii definitive, se poate face contestație în 5 zile de la comunicare”.
Față de reglementarea expresă a termenului de 5 zile pentru formularea contestației la executare împotriva încheierii prin care au fost stabilite cheltuielile de executare prin textul de lege sus citat, susținerea apelantei în sensul că termenul pentru formularea contestației este de 15 zile, nu poate fi reținută.
Potrivit art. 714 a. 1 din Noul Cod de procedură civilă, contestația privitoare la executarea silită propriu zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când:
1. contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă;
2. cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înștiințarea privind înființarea popririi. Dacă poprirea este înființată asupra unor venituri periodice, termenul de contestație pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei rețineri din aceste venituri de către terțul poprit;
3. debitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație.
Față de aceste dispoziții legale, contestația la executare formulată împotriva somației de plată din data de 03.09.2013 și a actelor de executare subsecvente, respectiv: adresa de înființare a popririi emisă la data de 13.03.2014 este în termen, însă instanța nu ar putea dispune anularea lor, în contextul în care contestatoarea (afară de aspectele mai sus analizate) nu a invocat nici un alt motiv de nelegalitate a actelor de executare efectuate.
Cu referire la adresa privind încetarea executării silite, se reține că potrivit art. 702 al. 1 Noul Cod de procedură civilă, executarea silită încetează dacă:
1. s-a realizat integral obligația prevăzută în titlul executoriu, s-au achitat cheltuielile de executare, precum și alte sume datorate potrivit legii;
2. nu mai poate fi efectuată ori continuată din cauza lipsei de bunuri urmăribile sau a imposibilității de valorificare a unor astfel de bunuri;
3. creditorul a renunțat la executare
4. a fost desființat titlul executoriu;
5. a fost anulată executarea.
Cum în speță nu este dat niciunul din cazurile de încetare a executării silite prevăzute de dispozițiile legale sus citate, rezultă că cererea apelantei având acest obiect, nu poate fi admisă.
Pentru aceste considerente, tribunalul în baza art. 480 al. 1 Noul Cod de procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat și va menține sentința primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
În baza art. 453 al. 1 Noul Cod procedură civilă, se va lua act că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată din apel.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de către contestatoarea Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava împotriva sentinței civile nr. 3755 pronunțată la data de 10.09.2014 de Judecătoria Suceava în dosar nr._, intimați fiind I. N., prin moștenitori S. S., Ieremiciuc N., C. A., N. J. H. E., L. M. (prin moștenitor L. R. T.) și B. V., toți cu domiciliul ales la cabinet avocat F. S., din municipiul Suceava, ., nr. 28, ., jud. Suceava.
Ia act că intimații S. S., Ieremiciuc N., C. A., N. J. H. E., L. I. M. nu au solicitat cheltuieli de judecată din apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 10.03.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
I. M. I. G. P. L.
Red. I.G.
Jud. fond: F. M.
Tehnored. P.L. / 7 ex. – 30.03.2015
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 93/2015. Tribunalul SUCEAVA | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
