Contestaţie la executare. Decizia nr. 907/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 907/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 3751/227/2014*
Dosar nr._ Contestație la executare
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 907
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 24 IUNIE 2015
PREȘEDINTE I. G.
JUDECĂTOR I. M.
GREFIER S. A.
Pe rol, judecarea apelului formulat de intimata CNADR, prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași, cu sediul în .. 19, județul Iași, împotriva sentinței civile nr. 2538 pronunțată la data de 04.12.2014 de Judecătoria Fălticeni în dosar nr._, intimat fiind contestatorul C. N. C., domiciliat în comuna Șcheia, . I A, ., ..
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei, după care:
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, constatând că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 411 al. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, iar prin întâmpinare intimatul a invocat excepția tardivității declarării apelului, rămâne în pronunțare atât cu privire la excepția invocată, cât și pe fondul apelului.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față, reține următoarele:
P. cererea adresată Judecătoriei Fălticeni si înregistrată sub nr._, contestatorul C. N.-C. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C., Direcția Regională Drumuri si Poduri Iași, anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . 11 nr._/28.06.2011, anularea executării silite și a tuturor actelor de executare inițiate de B. D. A. în dosarul execuțional nr. 645/2014, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, iar în subsidiar reducerea cheltuielilor de executare stabilite prin încheierea nr. 645/2014 a executorului judecătoresc D. A..
În motivare a arătat că prin procesul-verbal de contravenție . 11 nr._/28.06.2011 a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 250 lei, pentru fapta prevăzută si pedepsită de art. 8 alin.1 din OG nr. 15/2002 constând în aceea că la data de 31.12.2010 a circulat pe DN 17 km 85+380 m cu vehiculul înmatriculat sub nr._ fără a deține rovinietă valabilă. Totodată, în temeiul art. 8 alin.3 din OG nr. 15/2002, a fost obligat la achitarea tarifului de despăgubire în sumă de 28 euro.
Întrucât tariful de despăgubire nu a fost achitat, la data de 08.07.2014 s-a înregistrat cererea de executare silită la B. D. A..
A mai arătat că procesul-verbal în discuție cuprinde o semnătură electronică, însă, conform dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 455/2001, „înscrisul în formă electronică este destinat pentru a fi citit prin intermediul unui program informatic”, or atâta timp cât procesul verbal a fost primit pe hârtie și nu printr-un program informatic astfel cum prevede legea, semnătura electronică aplicată nu corespunde cu cerințelor prevăzute de art.17 din OG nr. 2/2001.
Întrucât procesului verbal de constatare a contravenției îi lipsește una din mențiunile obligatorii, respectiv semnătura agentului constatator acesta este lovit de nulitate absolută.
Dispoziția legală în temeiul căreia a fost aplicată sancțiunea complementară privind plata tarifului de despăgubire a fost abrogată de pct. 2 al art. 1 din Legea nr. 144/23.07.2012.
Având în vedere că în anul 2012 au fost abrogate dispozițiile care au stat la baza aplicării sancțiunii complementare privind plata tarifului de despăgubire nu este posibil ca în anul 2014 să fie pus în executare tariful de despăgubire pe care o lege mai favorabilă l-a desființat.
În altă ordine de idei, arată contestatorul că dreptul de a obține executarea silită a tarifului de despăgubiri este prescris.
Întrucât suma de 28 de euro a fost aplicată cu titlu de tarif de despăgubire, dreptul de a obține executarea silită a acestuia se prescrie în termenul general de prescripție de 3 ani.
Având în vedere că procesul-verbal de constatare a contravenției a fost încheiat la data de 28.06.2011, iar cererea de executare silită a fost înregistrată la B. D. A. la data de 17.06.2014, apreciază că termenul de prescripție de 3 ani a fost depășit.
Mai mult de atât, a arătat că cheltuielile de executare stabilite sunt vădit disproporționate cu suma a cărei recuperare s-a solicitat.
Creditoarea a solicitat recuperarea sumei de 28 euro, iar raportat la această sumă, cheltuielile de executare de 342 lei sunt vădit disproporționate.
P. întâmpinare intimata a arătat că obiectul dosarului de executare nr. 645/2014 al B. D. A. îl reprezintă executarea silită a obligațiilor înscrise în titlul executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a contravenției . 11 nr._/28.06.2011, respectiv tariful de despăgubire în sumă de 28 euro.
Obligarea la plata acestui tarif este o consecință a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului, ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, respectiv utilizarea rețelei de drumuri naționale fără plata tarifului corespunzător care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.
Din coroborarea dispozițiilor legale exprese cu prevederile referitoare la aplicarea legii contravenționale mai favorabile se poate observa că interpretarea corectă a tarifului de despăgubire este cea echivalentă a unui prejudiciu și nu de sancțiune ce poate fi înlăturată prin aplicarea legii mai favorabile.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită invocată de contestator, a arătat a solicitat executarea silită a tarifului de despăgubire în termenul legal de 3 ani de la data la care s-a născut dreptul de a cere executarea silită. În speță procesul-verbal de contravenție a devenit executoriu după curgerea celor 15 zile de la comunicare, la data de 22.07.2011, iar cererea de executare silită a fost înregistrată la executorul judecătoresc la data de 17.06.2014, deci înlăuntrul termenului de prescripție de 3 ani.
Cuantumul cheltuielilor de executare au fost calculate în mod legal, în temeiul art.37 din Legea nr. 188/2000, precum si în conformitate cu dispozițiile Ordinului Ministrului Justiției nr. 2550/2006 si nr. 2561/2012.
Pentru toate aceste motive, a solicitat respingerea contestației la executare ca nefondată.
P. sentința nr. 2538 din data de 4 decembrie 2014, Judecătoria Fălticeni a respins ca nefondată excepția perimării executării silite invocată de contestator, a admis în parte contestația la executare și a dispus anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 645/2014 al B. D. A. din Fălticeni. Totodată, a obligat intimata să achite contestatorului suma de 39 lei cheltuieli de judecată.
În motivare, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/28.06.2011, contestatoarea a fost obligată să achite amendă pentru săvârșirea contravenției prevăzute de dispozițiile art. 8 alin. 2 din OG nr. 15/2002, precum și contravaloarea tarifului de despăgubire evidențiat ca atare în Înștiințările de plată anexe la procesele-verbale amintite.
Întrucât contestatoarea nu a achitat acest tarif de despăgubire, prin cererea înregistrată sub nr. 1662/30.04.2014 la B. D. A., intimata C. SA a solicitat începerea executării silite. În acest sens au fost emise Somația nr._ din 24.06.2014 și Încheierea din 17.07.2014 privind stabilirea cheltuielilor de executare, respectiv actele ce fac obiectul prezentei contestații.
Conform art. 632 din Codul de procedură civilă, „Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu. Constituie titluri executorii hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare”, iar potrivit art. 37 din OG 2/2001, „procesul verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate”.
În speță, titlul executoriu este reprezentat de procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/28.06.2011 emis de C. SA București.
Cu privire la excepția prescripției executării silite, invocată de către contestatoare, instanța a respins-o ca nefondată, motivat de următoarele:
În materia executării silite a debitelor provenite din amenzi contravenționale, legiuitorul a prevăzut două termene de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a acestora, în ipoteza în care contravenientul nu a achitat benevol creanța. Astfel, OG. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor instituie prin prevederile art. 14 un termen de prescripție special de 1 lună, în timp ce art. 131 alin. 1 și 2 din OG. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală instituie un termen de prescripție general. Conform prevederilor art. 131 din OG. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (1) Dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept. (2) Termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) se aplică și creanțelor provenind din amenzi contravenționale.
P. urmare, în cazul unui proces verbal de constatare a contravenției emis la data de 28.06.2011, necontestat pe calea plângerii contravenționale, termenul de prescripție începe să curgă de la data de 01.01.2012 și se împlinește la data de 01.01.2017. Ori cererea de începere a executării silite a fost formulată de intimată la B. D. A. la data de 17.06.2014, în interiorul termenului de prescripție.
Cu privire la motivele de nulitate absolută ale titlului executoriu, instanța a reținut că, potrivit art. 37 din Ordonanța nr. 2 din 12 iulie 2001, procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31 constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Conform dispozițiilor art. 702 alin. 2 din noul Cod de procedura civila, așa cum sunt modificate prin legea pentru punerea in aplicare a Legii 134/2010, atunci când executarea silita se face in temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, in contestația la executare se pot invoca si motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins in titlul executoriu, cu condiția ca legea sa nu prevadă in legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuala specifica pentru desființarea lui. În speța de față, atare motive de nulitate absolută trebuiau invocate pe cale plângerii contravenționale, fiind inadmisibilă cercetarea lor pe calea contestației la executare.
Referitor la tariful de despăgubire, instanța a reținut că, conform art. I din Legea nr. 144/2012 la data intrării în vigoare se abrogă dispozițiile art. 8 alin. 3, 3 ind. 1 și alin. 6, precum și Anexa 4 din OG nr. 15/2002, iar potrivit art. II din Legea 144/2012 „tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a Legii, se anulează”.
Curtea Constituțională, fiind sesizată cu excepția de neconstituționalitate ridicată de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. - Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași cu privire la dispozițiile art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002, a respins excepția de neconstituționalitate invocată de C. SA și a reținut că potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, iar cuantumul amenzilor este prevăzut în anexa nr. 2. De asemenea, alin. (3) al art. 8 impunea contravenientului obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4. Legea nr. 144/2012, prin art. I pct. 2, a abrogat dispozițiile referitoare la plata tarifului de despăgubire prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, iar prin art. II - care formează obiectul prezentei excepții - s-a prevăzut anularea tarifelor de despăgubire aplicate și contestate până la data intrării în vigoare a legii.
Este adevărat că dispozițiile art. II din Legea nr. 144/2012 se referă expres la anularea tarifelor de despăgubire aplicate și contestate în instanță, dar, în speța de față, instanța a reținut că norma aplicabilă este cea prevăzută în art. I punctele 2 și 5 din Legea nr. 144/2012 prin care au fost abrogate dispozițiile referitoare la tarifele de despăgubire, aceste prevederi având caracter retroactiv, întrucât reglementează pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții. Astfel, instanța a reținut că prin abrogarea normelor legale referitoare la tariful de despăgubire, dispozițiile arătate reprezintă o prevedere legală contravențională mai favorabilă, în concordanță cu prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție.
În acest context legal, instanța a apreciat că în mod greșit s-a pornit executarea silită pentru recuperarea tarifului de despăgubire.
Împotriva sentinței de mai sus a declarat apel, în termen legal, intimata C.N.A.D.N.R S.A. – prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași.
În motivare a arătat că din perspectiva termenilor folosiți de legiuitor, sintagma „tarif de despăgubire" are semnificația juridica a unei sume stabilite în scopul reparării unui prejudiciu material, scop care este cu totul distinct de cel al unei sancțiuni contravenționale.
Tariful de despăgubire a fost introdus pentru prima data în anul 2010 prin OG nr. 8/2010, intrata în vigoare la data de 01.03.2010, act normativ care a modificat si completat prevederile OG nr. 15/2002.
În expunerea de motive ce a justificat adoptarea acestui act normativ s-a stipulat că „a fost stabilita, pentru contravenient, obligația de a achita, în contul C., cu titlu de despăgubire, o suma egala cu tariful pe 12 luni, în funcție de tipul vehiculului folosit, fără a deține rovinieta valabila, aceste sume revenind ca venit extrabugetar C. SA; valoarea despăgubirii s-a stabilit avându-se in vedere faptul ca nu se poate determina în nici un caz întinderea in timp a faptei contravenționale".
Așadar, încă de la momentul conceperii actului normativ, voința legiuitorului a fost clara în sensul că suma stabilita cu titlu de tarif de despăgubire nu este o sancțiune contravenționala, ci o sumă necesara pentru acoperirea unui prejudiciu cauzat prin folosirea drumurilor naționale fără a deține rovinieta valabila.
În cuprinsul deciziei nr. 57/2012, pronunțata de Curtea Constituționala, instanța de contencios constituțional a făcut o analiza detaliata si complexa a prevederilor legale care reglementau tariful de despăgubire ajungând la aceeași concluzie si reținând in considerente ca „tariful de despăgubire nu are natura unei sancțiuni contravenționale, ci a unei modalități de acoperire a unui prejudiciu material".
Considerentele expuse în cuprinsul deciziei nr. 385/2013, pronunțata de Curtea Constituționala, în exercitarea controlului de constituționalitate cu privire la art. II din Legea nr. 144/2012, nu pot fi un argument suficient pentru a retine ca tariful de despăgubire reprezintă o sancțiune contravenționala.
Pe de alta parte, prin aceasta decizie Curtea nu a înțeles sa revină asupra propriei jurisprudențe stabilite prin decizia nr. 57/2012.
P. urmare, consideră ca raționamentul instanței de fond determină o diferențiere de tratament juridic in cadrul aceleași categorii de subiecte de drept, cea a utilizatorilor drumurilor naționale, diferențiere care este permisa numai daca se justifica prin rațiuni obiective si rezonabile.
Or, în speță, nu s-a dovedit existenta unor astfel de rațiuni, contestatoarea trebuie sa beneficieze de aceeași situație juridica cu celelalte categorii de utilizatori ai drumurilor naționale pana la data de 24.07.2012 (data intrării in vigoare a Legii nr. 144) si nu de tratament juridic diferit, pentru ca altfel s-ar aduce atingere principiului constituțional al egalității in drepturi.
În concluzie, a solicitat admiterea apelului, schimbarea hotărârii apelate în sensul respingerii contestației la executare, menținerea executării silite si a tuturor actelor de executare.
P. întâmpinare, contestatorul intimat C. N.-C. a solicitat, în principal, respingerea apelului ca tardiv formulat, motivat de faptul că hotărârea primei instanțe a fost dată cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, iar apelanta a înregistrat apelul după trecerea acestui termen.
În subsidiar, a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței apelate ca fiind legală și temeinică.
P. apelul incident formulat la data de 04.03.2015, petentul C. N.-C. a solicitat admiterea apelului, schimbarea considerentelor sentinței civile nr. 2538 din data de 04.11.2014, pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr._, în sensul admiterii contestației la executare, întrucât titlul executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a contravenției în baza căruia a fost pornită executarea silită este lovit de nulitate absolută.
P. precizările formulate în cauză la data de 25.03.2015, petentul a solicitat calificarea apelului incident depus la data de 04.03.2015 ca fiind o excepție.
A mai arătat că procesul-verbal de constatare a contravenției este lovit de nulitate absolută, întrucât îi lipsește una dintre mențiunile obligatorii, respectiv semnătura agentului constatator.
Având în vedere că legea prevede în mod expres sancțiunea nulității absolute pentru lipsa semnăturii, apreciază că aceasta poate fi invocată oricând.
Pentru aceste motive, precum și pentru motivele prezentate în întâmpinare a solicitat respingerea apelului.
P. decizia civilă nr. 669 din 06.05.2015 Tribunalul Suceava - Secția de C. Administrativ și Fiscal, a admis excepția necompetenței funcționale a Secției de contencios administrativ și fiscal și a trimis cauza având ca obiect „apel-contestație la executare”, formulată de intimata C.N.A.D.N.R. S.A. – prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași, contestator intimat fiind C. N.-C., spre competentă soluționare Secției I civile a Tribunalului Suceava
Pentru a hotărî astfel Tribunalul Suceava - Secția de C. Administrativ și Fiscal a reținut că, cauza de față privește apelul declarat de C.N.A.D.N.R. S.A – prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași împotriva sentinței civile nr. 2538/04.12.2004, pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosarul nr._ .
Tribunalul a reținut că prin cererea introductivă, pe calea contestației la executarea silită, debitorul C. N.-C. a solicitat instanței să dispună anularea formelor de executare efectuate în cadrul dosarului execuțional nr. 645/2014 al B. D. A., pentru executarea sumei de 28 Euro cu titlul de tarif de despăgubire și a cheltuielilor de executare, creditoare fiind Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.
Rezultă așadar că obiectul executării silite îl reprezintă tariful de despăgubiri, iar nu amenda contravențională aplicată debitorului, creanța urmărită având prin urmare o natură pur civilă, iar nu fiscală.
Ori, potrivit dispozițiilor art. 42 din Ordonanța nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în scopul executării despăgubirii stabilite pe bază de tarif actele prevăzute la art. 39 alin. (2) se comunică și părții vătămate, care va proceda potrivit dispozițiilor legale referitoare la executarea silită a creanțelor, astfel că executarea silită este supusă regulilor de drept comun stabilite potrivit Codului de procedură civilă, iar nu cele instituite prin OG nr. 92/2003.
Ca atare, și competența soluționării căii de atac vizând hotărârea judecătorească pronunțată asupra contestației la executare revine instanței ierarhic superioare instanței civile de drept comun, respectiv instanței de apel care judecă apelurile în materie civilă.
Pentru aceasta, constatând că în fapt competența de soluționare a apelului aparține Secției Civile a Tribunalului Suceava, instanța a admis excepția de necompetență funcțională, declinându-și competența în favoarea Secției I civile.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Suceava-Secția I Civilă sub nr._ *.
P. întâmpinare, contestatorul intimat C. N.-C. a solicitat, în principal, respingerea apelului ca tardiv formulat, motivat de faptul că hotărârea primei instanțe a fost dată cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, iar apelanta a înregistrat apelul după trecerea acestui termen.
Potrivit art. 248 al. 1 Cod procedură civilă, instanța este obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe noi ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
P. urmare, tribunalul va proceda la analizarea, cu prioritate, a excepției tardivității formulării apelului.
În conformitate cu dispozițiile art. 468 alin. 1 Cod procedură civilă, termenul de apel este de 30 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
De asemenea, conform art. 185 Cod procedură civilă când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.
Art. 186 Cod procedură civilă stipulează că partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.
În literatura de specialitate s-a arătat că termenul de depunere a apelului este un termen procesual, întrucât atrage decăderea, adică stingerea dreptului procesual de a solicita și obține soluționarea căii de atac.
În speță, apelantului i-a fost comunicată hotărârea atacată la data de 07 ianuarie 2015, conform dovezii de comunicare de la fila 52 din dosarul de fond, iar acesta a declarat apel la data de 19 ianuarie 2015, conform dovezii de la fila 4 dosar apel, deci în termenul de 10 zile impus de prevederile legale citate, raportat la obiectul cererii dedus judecății, motiv pentru care tribunalul va respinge excepția tardivității formulării apelului ca nefondată.
Examinând sentința prin prisma motivelor de apel invocate și în raport de ansamblul probelor ce s-au administrat în dosar, tribunalul apreciază că apelul formulat este neîntemeiat.
Conform art. 632 din Codul de procedură civilă, „executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu. Constituie titluri executorii hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare”, iar potrivit art. 37 din OG 2/2001, „procesul verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate”.
În speță, titlul executoriu este reprezentat de procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/28.06.2011 emis de C. SA București.
Cu privire la motivele de nulitate absolută ale titlului executoriu, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 37 din Ordonanța nr. 2 din 12 iulie 2001, procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31 constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Referitor la tariful de despăgubire, instanța de fond a reținut în mod corect că, în conformitate cu art. I din Legea nr. 144/2012 la data intrării în vigoare se abrogă dispozițiile art. 8 alin. 3, 3 ind. 1 și alin. 6, precum și Anexa 4 din OG nr. 15/2002, iar potrivit art. II din Legea 144/2012 „tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a Legii, se anulează”.
Curtea Constituțională, fiind sesizată cu excepția de neconstituționalitate ridicată de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. - Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași cu privire la dispozițiile art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002, referindu-se la tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012, prin care se dispune anularea lor, a constatat că prevederile de lege ce formează obiect al excepției au caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții. Ca urmare a abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire - suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta - textul de lege criticat conține, însă, o normă legală mai favorabilă, intervenită în domeniul contravențional, conformă prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală.
Apelanta consideră ca raționamentul instanței de fond determină o diferențiere de tratament juridic in cadrul aceleași categorii de subiecte de drept, cea a utilizatorilor drumurilor naționale, diferențiere care este permisă numai dacă se justifica prin rațiuni obiective și rezonabile, iar, în speță, nu s-a dovedit existența unor astfel de rațiuni, astfel că se impune ca și contestatoarea să beneficieze de aceeași situație juridica cu celelalte categorii de utilizatori ai drumurilor naționale pana la data de 24.07.2012, data intrării in vigoare a Legii nr. 144, si nu de tratament juridic diferit, pentru ca altfel s-ar aduce atingere principiului constituțional al egalității in drepturi.
Dispozițiile art. II din Legea nr. 144/2012 se referă expres la anularea tarifelor de despăgubire aplicate și contestate în instanță, dar, în speța de față, instanța de fond a reținut în mod corect că norma aplicabilă este cea prevăzută în art. I punctele 2 și 5 din Legea nr. 144/2012 prin care au fost abrogate dispozițiile referitoare la tarifele de despăgubire, aceste prevederi având caracter retroactiv, întrucât reglementează pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții. Prima instanța a reținut corect că prin abrogarea normelor legale referitoare la tariful de despăgubire, dispozițiile arătate reprezintă o prevedere legală contravențională mai favorabilă, în concordanță cu prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție.
Pentru considerentele expuse, constatând că motivele de apel invocate s-au dovedit a fi neîntemeiate, iar situația de fapt reținută în hotărârea apelată este reală și își găsește fundament în probele administrate în cauză, prima instanță a identificat, interpretat și aplicat corect normele de drept material incidente situației de fapt deduse judecății, în temeiul art. 480 al. 1 Cod procedură civilă coroborat cu dispozițiile art. 717 al. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge apelul ca nefondat cu consecința păstrării hotărârii atacate.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge excepția tardivității formulării apelului ca nefondată.
Respinge apelul formulat de intimata CNADR, prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași, cu sediul în .. 19, județul Iași, împotriva sentinței civile nr. 2538 pronunțată la data de 04.12.2014 de Judecătoria Fălticeni în dosar nr._, intimat fiind contestatorul C. N. C., domiciliat în comuna Șcheia, . I A, ., ., ca nefondat
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 24 iunie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
I. G. I. M. S. A.
Red. I.M./Tehnored. IM/4 ex/08.07.2015
Judecător fond Ghidiuc I.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Anulare act. Decizia nr. 355/2015. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
