Fond funciar. Decizia nr. 117/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 117/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 117/2015
Dosar nr._ - fond funciar -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 117
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 12 FEBRUARIE 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: F. L.
JUDECĂTOR: C. M. N.
JUDECĂTOR: G. F. F.
GREFIER: Ș. L. G.
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâtul P. M., domiciliat în MUN. Suceava, Bulevardul 1 Mai, nr.14, ., . împotriva sentinței civile nr.3024 din data de 04.07.2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimații pârâți C. L. DE FOND FUNCIAR LITENI și C. JUDEȚEANĂ SUCEAVA PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat G. C. pentru recurentul reclamant, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat G. C. depune la dosar împuternicirea avocațială prin care face dovada asigurării reprezentării juridice în instanță a recurentului reclamant ( fila 11).
Instanța văzând că nu mai sunt alte cereri, probe de solicitat sau excepții de invocat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra dezbaterii cauzei pe fond.
Avocat G. C. pentru recurentul reclamant solicită admiterea recursului, modificarea sentinței nr. 3024/4.07.2014 a Judecătoriei Suceava, iar pe fondul cauzei, admiterea plângerii, anularea în parte a Hotărârii nr. 483/21.07.2010 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Suceava, respectiv cu privire la poziția 15 din anexa 3, reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 3900 mp teren agricol situate pe raza orașului Liteni.
Astfel, în temeiul art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 și a prevederilor art. 26 si urm. Legea nr. 1/2000 așa cum a fost modificată succesiv, inclusiv prin Legea nr. 247/2005, Regulamentului de organizare și funcționare a comisiilor de fond funciar aprobat prin HG nr. 890/2005, reclamantul a formulat plângere împotriva Hotărârii nr. 483/21.07.2010 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, prin care s-a respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 3900 mp teren agricol, ca diferență între suprafața reconstituită (5,18 ha) și suprafața totală deținută în proprietate de către antecesoarea sa P. A. (5,57 ha) .
Este de reținut că cele trei suprafețe, dispuse în trei trupuri, s-au bucurat de recunoașterea limitelor proprietății de către vecini, și au fost consemnate ca atare în documente constatatoare, documente existente la filele 29, 31 si 32 dosar, după cum urmează:
Pentru trupul G., declarațiile lui B. G. și P. D.; pentru trupul Râuri, declarațiile lui S. M. și Maniliuc M., iar pentru trupul Româneasca, declarațiile lui S. I. G. și I. E., declarații date în conformitate cu Legea nr. 215/2001 a administrației publice.
Astfel, aceste declarații au fost legalizate de către secretarul unității administrativ teritoriale, in baza dispozițiilor art. 85 alin. 1 lit. k din Legea nr. 215/2001.
În consecință, solicitând a se lua act și de motivele de recurs arătate pe larg în petitul recursului, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL:
Asupra recursului de față, a constatat următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._/314/2011 din data de 24.11.2011, reclamantul P. M., în contradictoriu cu pârâtele Comisia comunală de fond funciar Liteni și C. județeană Suceava, a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce va pronunța, să dispună anularea în parte a Hotărârii nr. 483 din 21.07.2010 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, cu privire la poziția 15 din anexa 3 și reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 3900 mp teren agricol situat pe raza orașului Liteni.
În motivare, reclamantul a arătat că prin Hotărârea nr. 483/21.07.2010 a Comisiei județene Suceava, în mod nelegal și abuziv a fost invalidată cererea sa de reconstituire a dreptului de proprietate pentru diferența de 3900 mp teren agricol situată pe raza orașului Liteni.
A mai arătat că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 1/2000, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, în termen legal s-a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de teren agricol mai sus menționată, reprezentând diferența dintre suprafața deținută de antecesoarea sa în baza titlului de proprietate emis anterior apariției Legii nr.247/2005 și terenul efectiv avut în proprietate, deoarece în baza înscrisurilor deținute probează fără echivoc acest drept.
A mai arătat că diferența de teren se regăsește pe raza orașului Liteni, având amplasament comun cu suprafața deja reconstituită și că dovada proprietății este indiscutabilă, terenul este înscris în Registrul agricol, a existat în proprietatea antecesoarei sale până la preluarea abuzivă de către stat și după anul 1991 a plătit impozit pentru acesta.
Reclamantul a mai arătat că fără nici un temei, toate aceste probe indubitabile au fost desconsiderate de către C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, deși potrivit art. 6 alin. 2 ind. 2 din legea nr.1/2000 modificată, diferențele între suprafețele înscrise în titlurile de proprietate și celelalte acte, inclusiv din Arhivele Statului și situația de fapt la data punerii în posesie, se corectează în favoarea foștilor proprietari.
În același timp, potrivit art. 27 alin. 2 din Legea nr.18/1991 modificată prin Legea nr.247/2005, în toate cazurile în care reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, cu ocazia măsurătorilor, comisia ia act de recunoașterea reciprocă a limitelor proprietății de către vecini, le consemnează în documente constatatoare, întocmind planuri parcelare și înaintează documentația comisiei județene sau prefectului pentru validare și, respectiv pentru eliberarea titlurilor.
A mai arătat că în cauză sunt date toate condițiile pentru reconstituirea în întregime a suprafeței de teren agricol deținută de antecesoarea sa, dar în mod șicanator și cu rea credință, s-a respins cererea de reconstituire.
În dovedire, reclamantul a depus la dosar înscrisuri (f. 5-36)
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 53 al. 2 din Legea nr.18/1991 rep. și a prevederilor art. 26 și urm. Legea nr.1/2000, Lg.247/2005, Regulamentul de organizare și funcționare a comisiilor de fond funciar aprobat prin HG nr.890/2005.
Pârâta C. Județeană Suceava, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant. (f. 37-39)
În apărare, pârâta a depus la dosar înscrisuri. (f. 40-56)
În cauză, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială în cadrul căreia au fost audiați martorii R. C. și Maniliuc Gigel, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la filele 95, 96 dosar.
Prin sentința civilă nr. 256 din data de 18 ianuarie 2013 a Judecătoriei Suceava s-a admis, în parte, acțiunea formulată de către reclamantul P. M. în contradictoriu cu C. L. de fond funciar Liteni și cu C. Județeană de fond funciar Suceava și a anulat, parțial, Hotărârea nr. 483/21.07.2010 a Comisiei Județene de fond funciar Suceava și s-a dispus reconstituirea în favoarea reclamantului a dreptului de proprietate după defuncta P. A. pentru suprafața de 1000 mp. teren intravilan situat la locul „G.”, pe raza satului Roșcani, orașul Liteni, jud. Suceava și 900 mp. teren extravilan situat pe raza satului Roșcani, orașul Liteni, jud. Suceava.
Împotriva sentinței civile nr. 256 din data de 18 ianuarie 2013 a Judecătoriei Suceava pârâta C. județeană Suceava a declarat recurs și prin decizia nr. 1728 din data de 25 iunie 2013 a Tribunalului Suceava s-a admis recursul declarat de către pârâta C. județeană Suceava, s-a casat sentința civilă nr. 256/18.01.2013 a Judecătoriei Suceava și a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei Suceava.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 17.06.2013 sub nr._ .
În cauză instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și proba cu audierea martorilor Maniliuc C. ( f. 38), P. D. (f. 39), N. M. (f. 54-55), L. S. (f. 56) .
Prin sentința civilă nr. 3024 din data de 04.07.2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._ , s-a respins acțiunea formulată de reclamantul P. M. cu domiciliul în mun. Suceava, .. 14, ., . în contradictoriu cu pârâtele C. L. de fond funciar Liteni, cu sediul în . și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, cu sediul în mun. Suceava, . nr. 36, jud. Suceava, ca neîntemeiată.
S-a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, reclamantul P. M. este fiul numitei P. A. și nepotul numitei H. Parachiva, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, cu precădere din înscrisul aflat la fila 24 dosar nr._/314/2011 al Judecătoriei Suceava .
Ulterior apariției legilor fondului funciar, defuncta P. A., autoarea reclamantului a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate și i-a fost reconstituit dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 5 ha și 1800 m.p. pe raza satului Liteni, jud. Suceava astfel cum reiese din titlul de proprietate nr. 1868/25.10.1999.
Prin cererea nr. 297 din 12.10.2005, reclamantul a formulat, în temeiul Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 3900 m.p. teren agricol reprezentând diferența dintre suprafața deținută de antecesoarea sa în baza titlului de proprietate emis anterior apariției Legii nr. 247/2005 și terenul efectiv avut în proprietate (f. 41 dosar nr._/314/2011).
Conform Hotărârii Comisiei Județene de fond funciar nr. 483/21.07.2010 cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a reclamantului pentru suprafața de 3900 mp. teren agricol situat pe raza orașului Liteni, jud. Suceava, a fost respinsă. (f. 40 dosar nr._/314/2011).
În adresa nr. 297/247 din 06.10.2006 emisă de C. Orășenească Liteni pentru Stabilirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor s-a propus reconstituirea pentru suprafața de 1000 m.p. teren grădină și s-a respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafețele de 700 m.p. Râuri și 2200 m.p. Româneasca pe motiv că reclamantul nu deține terenurile și nici nu a anexat la cerere acte de proprietate din care să rezulte modul de dobândire a terenurilor de către părinții reclamantului.
În drept, instanța reține că potrivit art. 11 din Legea nr.18/1991, republicată, cu modificările ulterioare, suprafața adusă în cooperativa agricolă de producție este cea care rezultă din: actele de proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativă, registrul agricol de la data intrării în cooperativă, evidențele cooperativei sau, în lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declarații de martori. Dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în ceea ce privește suprafețele preluate de cooperativele agricole de producție în baza unor legi speciale sau în orice mod de la membrii cooperatori. Terenurile preluate abuziv de cooperativele agricole de producție de la persoanele fizice, fără înscriere în cooperativele agricole de producție sau de către stat, fără nici un titlu, revin de drept proprietarilor care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane. Stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere, pe baza situației terenurilor deținute de cooperativa agricolă de producție la 1 ianuarie 1990, înscrisă în sistemul de evidență a cadastrului funciar general sau a registrului agricol, corectată cu înstrăinările legal efectuate de către cooperativă până la data intrării în vigoare a legii.
Totodată, potrivit art. 6 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, la stabilirea, prin reconstituire, a dreptului de proprietate pentru terenurile agricole și forestiere, în conformitate cu prevederile prezentei legi, comisiile comunale, orășenești, municipale și comisiile județene, constituite potrivit legii, vor verifica în mod riguros existența actelor doveditoare prevăzute la art. 9 alin. (5) din Legea nr.18/1991, republicată, precum și pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența acestor acte, ținându-se seama și de dispozițiile art.11 alin. (1) și (2) din aceeași lege. Titlurile de proprietate obținute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991 și existența liberă a vechilor amplasamente fac dovada absolută a proprietății, obligând comisiile de fond funciar să procedeze la validarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate. Consemnările efectuate între anii 1945 și 1990 în registrele agricole, cererile de intrare în fostele cooperative agricole de producție, documentele existente la arhivele statului referitoare la proprietatea terenurilor, neînsoțite de titlurile de proprietate, au valoare declarativă cu privire la proprietate. În situația în care nu mai există înscrisuri doveditoare, proba cu martori este suficientă în reconstituirea dreptului de proprietate când aceasta se face pe vechile amplasamente și când martorii ce le recunosc sunt proprietarii vecini sau moștenitorii lor, pe toate laturile terenului pentru care s-a cerut reconstituirea.Orice probă dovedind dreptul de proprietate al foștilor proprietari poate fi înlăturată numai printr-o probă de aceeași forță produsă de către deținătorul actual al terenului sau de către terți, tăgăduind dreptul de proprietate.
Instanța analizând întregul material probator administrat în cauză, apreciază ca reclamantul P. M. nu a probat faptul că este proprietar al suprafeței de teren de 1000 mp. teren intravilan situat la locul „G.”, pe raza satului Roșcani, orașul Liteni, jud. Suceava și nici al suprafeței de 900 mp. teren extravilan situat pe raza satului Roșcani, orașul Liteni, jud. Suceava.
În primul rând instanța reține că în cuprinsul cererii de chemare în judecată reclamantul menționează că suprafața de teren de 3900 m.p. solicitată pe raza orașului Liteni este înscrisă în Registrul agricolafirmație care nu este adevărată. Astfel, după cum reiese din copia din registrul agricol după P. C., soțul numitei P. A., aflată la fila 22 dosar nr._ al Judecătoriei Suceava instanța reține că autoarea reclamantului numita P. A. a fost înscrisă în registrul agricol cu suprafața de 5,18 ha teren, iar conform titlului de proprietate nr. 1868/25.10.1999 această suprafață de teren i-a fost reconstituită în totalitate autoarei reclamantului.
Faptul că reclamantul este înscris în prezent în Registru Agricol Liteni (f. 9 dosar nr._/314/2011) cu suprafața de 5,6 ha teren nu probează faptul că acesta ar fi proprietarul unei suprafețe suplimentare de teren față de cei 5,18 ha reconstituiți deja conform titlului de proprietate nr. 1868/25.10.1999 pe numele autoarea reclamantului și nici nu probează titlul cu care reclamantul ar deține această suprafața suplimentară de teren.
În ceea ce privește declarația martorului R. C. (f. 95 dosar nr._/314/2011) care a arătat că suprafețele de teren de 1000 m.p. teren intravilan situat la locul „G.” și de 900 m.p. teren extravilan situat pe raza satului Roșcani orașul Liteni, jud. Suceava sunt deținute de reclamant de la părinții săi instanța nu o va avea în vedere întrucât după cum reiese din înscrisurile aflate la filele 15-22 dosar martorul nu are terenuri vecine, cu cele două terenuri pentru care reclamantul solicită reconstituirea. În același sens, instanța nu va avea în vedere nici declarația martorului Maniliuc Gigel (f. 96 dosar nr._/314/2011) dat fiind că la rândul lui acest martor nu este proprietar și nici moștenitor al proprietarilor terenurilor vecine cu terenurile solicitate de reclamant. Mai mult, instanța remarcă că martorul Maniliuc Gigel a arătat că nu poate preciza de unde provin aceste suprafețe de teren.
În continuare, cu privire la suprafața de teren de 9 ari de la locul numit Râuri evidențiată în planul de amplasament aflat la fila 18 dosar nr._ instanța reține că aceasta se învecinează cu terenurile deținute de Maniliuc G. și R. Ramil. În aceste condiții instanța nu va lua în considerare declarația martorei Maniliuc C. (f. 58) dat fiind că din conținutul declarației acesteia reiese că martora nu este nici proprietar și nici moștenitor al proprietarilor terenurilor vecine cu terenul de 900 m.p. solicitat de reclamant. Mai mult, aceeași este situația și în ceea ce o privește pe martora L. S. care, contrar situației reținute în înscrisul aflat la fila 18 dosar, a arătat că soțul ei L. I. ar fi proprietarul unei suprafețe de teren, primită de acesta de la părinții lui, vecină cu suprafața de 9 ari pe care ar deține-o reclamantul. În acest context instanța remarcă că în declarația luată martora L. S. precizează următoarele „crede că reclamantul are teren la Râuri probabil de la părinții săi”. De asemenea, instanța constată că deși la fila 18 dosar în planul de amplasament cu privire la terenul de la Râuri este menționat ca vecin numitul R. Ramil în fața instanței reclamantul prin apărător susține că R. Ramil ar fi decedat și acesta ar avea în fapt o parcelă de teren perpendiculară pe o parcelă de teren ce aparține numitei L. S.. Mai mult, instanța reține că reclamantul nu a probat faptul că numitul R. Ramil, în prezent decedat, nu ar avea moștenitori.
Cu privire la suprafața de teren de 10 ari de la locul numit G. din planul de amplasament aflat la fila 21 dosar instanța reține că aceasta se învecinează cu terenurile deținute de B. I., P. P. și moștenitorii lui P. A.. De asemenea, instanța reține că suprafața de 10 ari de teren pe care o solicită reclamantul este în același loc cu suprafață de 40 ari teren, din care 30 ari teren arabil și 10 ari teren curți construcții, pentru care autoarea reclamantului deține titlul de proprietate nr. 1868/25.10.1999.
Din probatoriul administrat cu privire la această suprafață de teren respectiv înscrisuri și martorii P. D. (f. 39) și N. M. (f. 54), instanța apreciază că reclamantul nu a făcut dovada faptului că este proprietarul unei suprafeței de 10 ari de la locul numit G., suplimentară față de suprafața de 40 ari teren, din care 30 ari teren arabil și 10 ari teren curți construcții, pentru care autoarea reclamantului deține titlul de proprietate nr. 1868/25.10.1999. În condițiile în care terenul nu este înscris în registrul agricol după nici una dintre autoarele reclamantului P. A. și H. P. reclamantul era obligat să probeze faptul că este proprietarul terenurilor în calitate de moștenitor după cele două autoare prin susținerile tuturor proprietarilor terenurilor vecine cu acest teren. Din declarația martorului P. D. instanța reține că acesta deși are vârsta de 65 ani arată că „nu știe de la cine are reclamantul acest pământ, dar crede că de la părinții lui”. De asemenea, având în vedere situația mai sus expusă instanța apreciază că susținerile martorei N. M. ai cărei părinți numiții B. I. (în prezent decedat) și B. A. sunt vecini cu reclamantul la locul numit G. nu sunt în măsură să confirme faptul că reclamantul ar deține de la părinții săi o suprafață de 10 ari diferită de terenul cu privire la care s-a reconstituit dreptul de proprietate prin titlului de proprietate nr. 1868/25.10.1999 în favoarea autoarei reclamantului. Astfel, martora N. M. arată că știe că reclamantul are cam jumătate de hectar de teren arabil și construcții la locul numit G., în condițiile în care a fost vecină cu reclamantul în copilărie, iar mama sa este și în prezent vecină, dar în același timp menționează „că nu are idee cât teren este arabil și cât construcții”.
Cu privire la suprafața de 2000 m.p. teren extravilan situat pe raza satului Roșcani orașul Liteni, jud. Suceava la locul numit „Româneasca” instanța reține că dreptul de proprietate asupra acesteia a fost reconstituit în favoarea moștenitorilor defunctei H. P., bunica reclamantului, în baza mențiunilor Registrului Agricol din perioada 1959-1962 prin Hotârârea Comisiei Județene nr. 2315/10.08.1991 astfel cum reiese din înscrisurile aflate la filele 34-36, 66-73 dosar nr._/314/2011 și filele 45-52 dosar nr._ . Astfel, din adeverința de proprietate nr. 296/28.08.1991 emisă de C. Orașului Liteni (f. 46) care atestă că a fost reconstituit dreptul de proprietate cu privire la suprafața de teren de 2,39 ha în favoarea moștenitorilor numitei H. P., printre care și defuncta P. A., mama reclamantului, mai exact din specificația locurilor de așezare de pe verso-ul acestei adeverințe, instanța reține că terenul de 2000 m.p. de la locul numit Româneasca a fost deja reconstituit în favoarea moștenitorilor autoarei reclamantului defuncta H. P.. În aceste condiții, instanța reține că cererea reclamantului nu poate fi primită întrucât terenul nu este liber nemaigăsindu-se la dispoziția Comisiei Locale de fond funciar Liteni fiind deja reconstituit în favoarea moștenitorilor numitei H. P., printre care și mama reclamantului
Pentru toate considerentele mai sus expuse, instanța de fond a apreciat că în mod corect s-a respins cererea de reconstituire formulată de reclamant prin Hotărârea nr. 483 din 21.07.2010 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, în ceea ce privește suprafața de 3900 mp teren agricol situat pe raza orașului Liteni, motiv pentru care va respinge acțiunea formulată de reclamantul P. M. ca neîntemeiată.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., dat fiind că pârâtele nu sunt în culpă procesuală instanța de fond a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs reclamantul P. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței nr. 3024/4.07.2014 a Judecătoriei Suceava, iar pe fondul cauzei admiterea plângerii, anularea în parte a Hotărârii nr.483/21.07.2010 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Suceava, respective cu privire la poziția 15 din anexa 3 și reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 3900 mp teren agricol situate pe raza orașului Liteni.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că, în fapt, sentința civilă nr. 3024/4.07.2014 este nelegală și netemeinică întrucât, deși considerentele susțin si argumentează în drept o soluție de admitere a acțiunii, susținerea si argumentarea în fapt se contrazic și în aceeași măsură sunt străine cauzei.
Astfel, în temeiul art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 și a prevederilor art. 26 și urm. Legea nr. 1/2000 așa cum a fost modificată succesiv, inclusiv prin Legea nr. 247/2005, Regulamentul de organizare și funcționare a comisiilor de fond funciar aprobat prin HG nr. 890/2005, reclamantul a formulat plângere împotriva Hotărârii nr. 483/21.07.2010 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, prin care s-a respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 3900 mp teren agricol, ca diferență între suprafața reconstituită (5,18 ha) și suprafața totală deținută în proprietate de către antecesoarea sa P. A. (5,57 ha) .
Prin Hotărârea nr. 483/21.07.2010 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, în mod nelegal și abuziv a fost invalidată cererea sa de reconstituire a dreptului de proprietate pentru diferența de 3900 mp teren agricol situată pe raza orașului Liteni.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 1/2000, așa cum a fost modificată și completată prin legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, în termen legal s-a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de teren agricol mai sus menționată, reprezentând diferența dintre suprafața deținută de antecesoarea sa în baza titlului de proprietate emis anterior apariției legii nr. 247/2005 și terenul efectiv avut în proprietate.
Diferența de teren agricol se regăsește pe raza orașului Liteni, având amplasament comun cu suprafața deja reconstituită.
Dovada proprietății este indiscutabilă, a existat in proprietatea antecesoarei sale până la preluarea abuzivă de către stat și după anul 1991 a plătit impozit pentru ea.
Dar, fără nici un temei, toate aceste probe indubitabile au fost desconsiderate de către C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, deși potrivit art. 6 alin. 2 indice 2 din Legea nr. 1/2000 modificată, diferențele între suprafețele înscrise în titlurile de proprietate și celelalte acte, și situația de fapt la data punerii în posesie se corectează în favoarea foștilor proprietari.
În același timp, potrivit art. 27 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 modificată prin Legea nr. 247/2005, în toate cazurile în care reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, cu ocazia măsurătorilor, comisia ia act de recunoașterea reciprocă a limitelor proprietății de către vecini, le consemnează în documente constatatoare, întocmind planuri parcelare și înaintează documentația comisiei județene sau prefectului pentru validare și, respectiv, pentru eliberarea titlurilor.
În cauză sunt date toate condițiile pentru reconstituirea în întregime a suprafeței de teren agricol deținută de antecesoarea sa, dar în mod inexplicabil s-a respins cererea de reconstituire.
Astfel, planurile de amplasament și de încadrare în zonă pentru cele trei trupuri de teren solicitate, respectiv pentru 1000 mp teren gradină; 700 mp la locul numit Râuri și 2000 mp la locul numit Româneasca, recepționate de OCPI Suceava, au identificat și delimitat aceste suprafețe.
Totodată toate cele trei suprafețe, dispuse în trei trupuri, s-au bucurat de recunoașterea limitelor proprietății de către vecini, și au fost consemnate ca atare în documente constatatoare, documente existente la filele 29, 31 si 32 dosar, după cum urmează:
Pentru trupul G., declarațiile lui B. G. și P. D.; pentru trupul Râuri, declarațiile lui S. M. si Maniliuc M., iar pentru trupul Româneasca, declarațiile lui S. I. G. și I. E., declarații date în conformitate cu Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale.
Astfel, aceste declarații au fost legalizate de către secretarul unității administrativ teritoriale, în baza dispozițiilor art. 85 alin. 1 lit. k din Legea nr. 215/2001.
Totodată, în cadrul cercetării judecătorești, cele de mai sus au fost confirmate prin declarațiile martorilor audiați, respectiv R. C., Maniliuc Gigel, Maniliuc C., P. D., N. M. și L. S..
Așadar, este fără putință de tăgadă că trebuia să se ia act de recunoașterea reciprocă a limitelor proprietății de către vecini, aceasta consemnându-se în documente constatatoare.
Separat de cele de mai sus, cele consemnate in plângere sunt parțial recunoscute și prin propunerea Comisiei orășenești Lîteni nr. 297/6.10.2006 care propune spre reconstituire suprafața de 1000 mp, dar și prin adresa formulată către Judecătoria Suceava existentă la fila 34 dosar, în care comunică instanței că pentru două din cele trei trupuri se poate reconstitui dreptul de proprietate, respectiv pentru G. și Râuri.
În consecință, reclamantul a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței nr. 3024/4.07.2014 a Judecătoriei Suceava, iar pe fondul cauzei, admiterea plângerii, anularea în parte a Hotărârii nr. 483/21.07.2010 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, respectiv cu privire la poziția 15 din anexa 3, reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 3900 mp teren agricol situate pe raza orașului Liteni.
Intimații pârâți deși legali citați nu s-au prezentat în instanță și nici nu au formulat întâmpinare.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și prin raportare la prevederile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, tribunalul constată următoarele:
Reclamantul recurent P. M. a formulat plângere împotriva Hotărârii nr. 483/21 iulie 2010, emisă de C. Județeană Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, solicitând anularea acesteia și reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 3900 mp teren, reprezentând diferența dintre suprafața pe care autoarea sa, numita P. A., a avut-o în proprietate, și suprafața de teren deja reconstituită în favoarea antecesoarei sale.
Precizează reclamantul că această suprafață este dispusă în două trupuri, respectiv 2000 mp la locul numit „Româneasca” și diferența, la locul numit „G.”.
În legătură însă, cu aceste parcele, tribunalul reține că, potrivit registrului agricol aferent anilor 1959 – 1964 – fila 34 dosar fond coroborat cu înscrisurile depuse la filele 70 – 73, la locul numit „Româneasca”, aflat pe raza satului Roșcani, apare ca titular, H. V. P.. Mai mult, această persoană a obținut reconstituirea dreptului de proprietate prin Hotărârea nr. 2315 din 20 august 1991, emisă de C. Județeană Suceava, pentru suprafața totală de 2,39 ha teren, din care face parte și suprafața de 2000 mp teren la locul numit „Româneasca” – fila 72 dosar fond.
În ceea ce privește pe autoarea reclamantului – recurent, P. A., este de observat că în al doilea ciclu procesual, s-a depus la dosar copia registrului agricol pentru anii1959 – 1963, din care rezultă ca și cap de gospodărie, P. P. C., în . 189, cu suprafața totală de 5,18 ha teren; ori, pentru această suprafață de teren, tribunalul reține că există emis titlul de proprietate 1868 din 25.10.1999 pe numele autoarei reclamantului – recurent, P. C. A..
În atare împrejurări, instanța de control judiciar constată că dreptul de proprietate al autoarei reclamantului recurent a fost reconstituit în totalitate; că reclamantul - recurent nu a făcut dovada că terenul în litigiu, de 3900 mp a aparținut anterior cooperativizării, autorilor săi, sau că a fost preluat de către CAP și că autoarea lui a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.
De altfel, din această perspectivă, instanța de fond a reținut în mod corect, că, în ceea ce privește suprafața de 2000 m.p. teren extravilan situat pe raza satului Roșcani orașul Liteni, jud. Suceava la locul numit „Româneasca”, asupra acesteia a fost reconstituit în favoarea moștenitorilor defunctei H. P., bunica reclamantului, în baza mențiunilor Registrului Agricol din perioada 1959-1962 prin Hotârârea Comisiei Județene nr. 2315/10.08.1991, în condițiile în care din adeverința de proprietate nr. 296/28.08.1991 emisă de C. Orașului Liteni (f. 46) rezultă că a fost reconstituit dreptul de proprietate cu privire la suprafața de teren de 2,39 ha în favoarea moștenitorilor numitei H. P., printre care și defuncta P. A., mama reclamantului.
Așadar, din specificația locurilor de așezare de pe verso-ul acestei adeverințe, instanța în mod corect a reținut că terenul de 2000 m.p. de la locul numit Româneasca a fost deja reconstituit în favoarea moștenitorilor autoarei reclamantului defuncta H. P..
Cât privește apărările referitoare la faptul că reclamantul – recurent a demonstrat cu declarații de martori, pretențiile deduse judecății, tribunalul le va înlătura ca neîntemeiate, întrucât îndrituirea reclamantului – recurent la reconstituirea dreptului de proprietate se poate dovedi pe bază de acte, care pot fi completate cu declarații de martori, în condițiile speciale impuse de Legile fondului funciar. Or, simplele declarații testimoniale, fără vreo altă dovadă în sensul celor descrise anterior, nu au relevanță în susținerea pretențiilor recurentului.
Așadar, tribunalul reține că sentința instanței de fond este temeinică și legală, și că motivele de recurs nu se încadrează în cazurile de modificare/casare ale hotărârii, astfel cum au fost ele prevăzute în art. 304 Cod procedură civilă.
Față de cele ce preced, în considerarea art. 304 ind. 1 raportat la art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul formulat de reclamantul P. M. împotriva sentinței civile nr.3024 din data de 04.07.2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. _, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Respinge recursul formulat de reclamantul P. M., domiciliat în mun. Suceava, Bulevardul 1 Mai, nr.14, ., . împotriva sentinței civile nr.3024 din data de 04.07.2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimații pârâți C. L. DE FOND FUNCIAR LITENI și C. JUDEȚEANĂ SUCEAVA PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 12 FEBRUARIE 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
F. L. C. M. G. F.
N. F.
GREFIER,
Ș. L.
G.
Red. G.F.F.
Jud. fond. T. R.
Tehnored. Ș.L.G.
Ex.2./18.03.2015.
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 118/2015. Tribunalul SUCEAVA | Partaj judiciar. Decizia nr. 151/2015. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|








