Fond funciar. Decizia nr. 41/2015. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 41/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 41/2015

Dosar nr._ Contestație în anulare

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.41

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 03.03.2015

PREȘEDINTE C. L.

JUDECĂTOR G. PROVCA V.

JUDECĂTOR S. A.

GREFIER S. A.

Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de contestatorii D. V., D. M. și V. I. toți prin mandatar C. G., domiciliat în . Suceava, împotriva deciziei civile nr. 1628 pronunțată la data de 27.11.2014 de Tribunalul Suceava în dosar nr._, intimați fiind C. L. de Fond Funciar Izvoarele Sucevei, C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate privată asupra Terenurilor Suceava și Direcția S. Suceava, cu sediul în . Suceava.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatorii asistați de av. F. M.,lipsă fiind reprezentanții intimaților.

Procedura de citare cu părțile, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Apărătoarea contestatorilor a arătat că nu mai are de formulat alte cereri și solciită acordarea cuvântului la dezbateri pe fond.

Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat a declarat terminată cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul în susținerea contestației în anulare.

Av. F. M. pentru contestatori a solicitat admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată pentru motive expuse în scris fără cheltuieli de judecată.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

TRIBUNALUL

Asupra contestației în anulare de față, reține următoarele:

P. acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cîmpulung Moldovenesc la data de 15 februarie 2013, reclamanții D. V., D. M. și V. I., au chemat în judecată pe pârâta C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța, instanța să desființeze hotărârea nr. 687/03 iulie 2008, emisă de pârâtă și să li se reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafața de 447,57 ha teren cu vegetație forestieră, situat la locul numit Hrebeni de pe raza Ocolului Silvic B. în calitate de moștenitori după defunctul D. (I.) M..

P. sentința civilă nr. 637 din data de 12 iunie 2014, Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc a admis excepția tardivității acțiunii, invocată de pârâte față de reclamanții V. și D. V. și a respins acțiunea civilă având ca obiect „fond funciar”, formulată de reclamanții D. V., D. M. și V. I., în contradictoriu cu pârâtele C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, C. locală de fond funciar izvoarele Sucevei și Direcția S. Suceava, așa cum a fost precizată, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții prin care au solicitat admiterea acestuia, schimbarea în totalitate a sentinței atacate, evocând fondul, să se dispună: constatarea nulități absolute a Hotărârii nr. 687 din 3.07.2008; să se constate calitatea lor de persoane îndreptate la reconstituirea dreptului de proprietate privind suprafața de teren de 447.57 ha cu vegetație forestieră situată la locul numit „Hreben" O.S. B., pe raza comunei Izvoarele Sucevei în temeiul Legii nr. 1/2000 precum si a Legii nr. 18/1991; să se constate calitatea lor de persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate privind suprafața de teren de 49.00 ha poieni, situat pe raza comunei Izvoarele Sucevei, în temeiul Legii nr. 18/1991; să fie obligate C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava și C. locală de fond funciar Izvoarele Sucevei la reconstituirea dreptului de proprietare în ceea ce privește suprafața totală de 496.57 Ha. compusă din 447.57 ha pădure propriu-zisă si 49,00 Ha poieni; să se constate că termenul prevăzut de art. 53 alin 2 din Legea nr. 18/1991 nu este aplicabil în speță:

În situația în care se va trecere peste această cerință, au solicitat să se dispună repunerea în termenul de contestare prevăzut de art. 53 din Legea nr. 18/1991.

P. decizia civilă nr.1628 din 27.11.2014, Tribunalul Suceava a respins ca nefondat recursul formulat de către reclamanții D. V., D. M. și V. I., împotriva sentinței civile nr. 637 din data de 12 iunie 2014 pronunțată de către Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc în dosar nr._, intimate fiind pârâtele C. L. de fond funciar Izvoarele Sucevei, C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava și Direcția S. Suceava.

Împotriva acestei decizii la data de 12.12.2014, D. V., D. M. și V. I. au formulat contestație în anulare înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr._ .

P. decizia civilă nr. 29 din data de 17.02.2015,. Tribunalul Suceava-Secția civilă a respins contestația în anulare ca nefondată.

La data de 16.12.2014 D. V., D. M. și V. I. prin mandatar C. G. au formulat o nouă „cerere de revizuire” înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr._ .

În motivare, a arătat că, prin Hotărârea nr. 1628/27.11.2014 a Tribunalului Suceava a fost respins recursul introdus împotriva sentinței civile nr. 637/12.06.2014 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc că, cererea de revizuire îndeplinește condițiile prev. de art.322 pct.5 Cod procedură civilă și că înscrisul care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința lor este schița cadastrală anexată la prezenta cerere.

Mai arată că au încheiat un contract cu o firmă de cadastru la data de 21.11.2014 și au reușit după ce instanța de recurs a ieșit în pronunțare să întocmească planul de identificare a amplasamentului terenului în suprafață de 447,50 ha teren pădure revendicat în calitate de moștenitori după autorul D. M..

Instanța a interpretat greșit și dispozițiile legale aplicabile speței, în sensul că contestatorii au făcut dovada identificării vechiului amplasament prin proba cu martori chiar dacă nu aveau la momentul respectiv un plan de amplasament. Conform dispozițiilor legale eventuala neidentificare de către contestatori a vechiului amplasament poate conduce, cel mult, la atribuirea terenului pe un alt amplasament decât cel solicitat, dar în nici un caz nu poate justifica negarea dreptului de proprietate.

În speță, relevant este faptul cine este autorul care beneficiază de acest teren. Nu au avut cunoștință de faptul că trebuie să facă identificarea vechiului amplasament prin întocmirea unui plan cadastral atât timp cât în speță a solicitat efectuarea unui raport de expertiză topo – cadastrală, dar pe care instanța nu a luat în considerare cererea.

Au mai arătat că, în speță, C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava în mod greșit a respins cererea lor pentru lipsa identificării amplasamentului, deși această obligație cade în sarcina comisiilor locale de fond funciar și nu petenților.

În drept au fost invocate dispozițiile art.509 al.5 Cod procedură civilă

Intimata Direcția S. Suceava a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondat arătând în esență că înscrisul prezentat nu este doveditor deoarece acesta nu atestă dreptul de proprietate al autorului lor pentru suprafața de teren solicitată ci identifică un amplasament stabilit unilateral de către petenți, fără a exista înscrisuri precum că acesta ar fi vechiul amplasament al autorului lor.

Acest înscris nu este determinant deoarece acesta nu atestă dreptul de proprietate al autorului lor pentru suprafața de teren solicitată, ci atestă faptul că terenul solicitat este înscrisa în amenajamentul silvic și este ocupat fiind pus în posesie altor persoane cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza legilor fondului funciar.

Mai mult înscrisul nou prezentat nu îndeplinește condițiile de admisibilitate impuse de lege pentru ca cererea să fie admisă.

Ceilalți intimați deși legal citați nu s-au prezentat în instanță și nici nu au depus la dosar întâmpinare.

Cererea de revizuire este neîntemeiată.

Potrivit disp. art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, „revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă la instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire de cere”.

Astfel, potrivit dispozițiile legale sus-menționate, revizuirea hotărârii este admisibilă în situația în care s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire de cere.

În legătură cu admisibilitatea cererii de revizuire instanța trebuie să constate îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: revizuientul invocă un înscris; înscrisul este doveditor; înscrisul este descoperit după darea hotărârii, deci este nou; înscrisul să fi existat la data pronunțării hotărârii, ceea ce reprezintă faptul că înscrisurile constituite ulterior nu pot fi considerate ca și temei al revizuirii; înscrisul nu a putut fi înfățișat în procesul în care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se cere, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților; înscrisul este determinant, să fie prezentat de revizuient, iar nu procurat la solicitarea instanței.

Din conținutul înscrisului nou invocat de revizuienți, respectiv schița cadastrală anexată la cererea de revizuire, nu reiese că acest act îndeplinește condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire astfel cum au fost mai sus prezentate. Acesta reprezintă o schiță cadastrală ce nu atestă dreptul de proprietate pentru suprafața de 447,57 ha teren solicitată la reconstituire, ci doar identifică un amplasament stabilit unilateral de către revizuienți și care nu se coroborează cu alte înscrisuri ce indică vechiul amplasament al autorului lor.

Din actele și lucrările dosarului atașat spre consultare reiese că plângerea petenților a fost respinsă atât pe considerentul că nu au făcut identificarea terenului solicitat pe vechiul amplasament în amenajamentul silvic, cât și pentru faptul că petenții nu au făcut dovada proprietății terenului solicitat, din probele administrate la dosarul cauzei rezultă că revizuienții au făcut dovada dreptului de proprietate al autorului lor pentru suprafața de până la 5 ha teren, fără a indica cât din aceasta este pădure sau pășune.

Pe de altă parte, înscrisul nou invocat de revizuienți nu exista la data de 27.11.2014 când s-a pronunțat hotărârea, acesta fiind întocmit după pronunțarea acesteia, la data de 11.12.2014, fiind constituit ulterior pronunțării hotărârii nu poate fi considerat ca și temei de drept al revizuirii.

Pe de altă parte, în speța de față revizuienții nu au făcut dovada faptului că înscrisul nou invocat nu a putut fi înfățișat instanței pentru că ar fi fost reținut de partea potrivnică sau dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, plângerea fiind formulată încă din luna februarie 2013, petenții știind că nu au identificat vechiul amplasament al terenului.

Mai constată tribunalul că acest înscris nu este determinant întrucât nu atestă dreptul de proprietate al autorilor revizuienților pentru terenul solicitat la reconstituire, acesta confirmând doar faptul că este înscris în amenajamentul silvic și este ocupat de alte persoane cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate și au fost puse în posesie în baza Legilor fondului funciar, cererea revizuienților fiind respinsă pentru faptul că nu au făcut dovada dreptului de proprietate pentru terenul solicitat după autorul lor.

Pentru toate aceste considerente, tribunalul constată că în cauză nu sunt incidente disp. art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, situație de care respinge cererea de revizuire ca nefondată.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE :

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii D. V., D. M. și V. I. toți prin mandatar C. G., domiciliat în . Suceava, împotriva deciziei civile nr. 1628 pronunțată la data de 27.11.2014 de Tribunalul Suceava în dosar nr._, intimați fiind C. L. de Fond Funciar Izvoarele Sucevei, C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate privată asupra Terenurilor Suceava și Direcția S. Suceava, cu sediul în . Suceava, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 03.03.2015.

Președinte Judecător Judecător

C. L. G. P. V. S. A.

Grefier

S. A.

Pentru grefier aflat în concediu eveniment familial,

semnează prim-grefier,

Red.SA

Tehnored.SAM/2 ex/09.03.2015

Judecător rec L. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 41/2015. Tribunalul SUCEAVA