Legea 10/2001. Sentința nr. 1810/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1810/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 1810/2015
DOSAR NR._ LEGEA 10/2001
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1810
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 10 DECEMBRIE 2015
PREȘEDINTE V. O. D.
GREFIER V. C. P.
Pe rol, pronunțarea asupra acțiunii civile având ca obiect „Legea 10/2001” formulată de către reclamanta B. A., în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice.
Dezbaterile asupra prezentei cauze au avut loc în ședința publică din data de 26 noiembrie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi, 10 decembrie 2015.
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra acțiunii de față, constată:
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._, reclamanta B. A., în calitate de fiică a defunctului S. M., a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul S. R. - prin Ministerul Finanțelor Publice, restituirea următoarelor bunuri confiscate în perioada comunismului sau a contravalorii acestora echivalentă în lei la data achitării efective:
Bunuri confiscate la data arestării, 24.10.1957, fără nici un act: patru costume stofă; patru perechi pantofi; trei perechi cizme marca „Bilder”; 517 gr aur (constând din: 25 cocoșei aur Frantz I. x 12 gr; 1 cărticică, biblie din aur x 80gr; patru lănțișoare cu cruciuliță x 15 gr; două verighete aur x 6-7 gr; un inel cu diamant x 15 gr; un ghiul au cu piatră roșie x 30 gr; două perechi de cercei din aur x 10 gr.).
Bunuri confiscate la data de 19 decembrie 1958 prin sentința nr. 121/22 martie 1958 a Tribunalului M. M.U. Iași și menținută prin Decizia nr. 1377/03.07.1958 a Tribunalului M. al Regiunii a II-a Militară și constând din următoarele bunuri: 593 buc. Ț.; un aparat radio marca B. tip „g” 573 A/1957 cu nr. 2055 la curent; una casă veche acoperită cu draniță, construită din lemn; șură și grajd construite din lemn acoperite cu draniță nouă; suprafața de 2241 mp teren deal.
În motivarea acțiunii, a arătat că acesteia, defunctul Sahlean D. M., născut la data de 18.06.1916, fiul lui Sahlean D. și V., era maistru exploatare forestieră și avea domiciliul în ., raionul Gura Humorului regiunea Suceava.
A fost arestat la data de 24 octombrie 1957 de către securitatea comunistă din Gura Humorului județul Suceava, pentru delictul de „ uneltire contra ordinii sociale".
În seara arestării, au venit mai multe persoane însoțite de miliție și jandarmi și au confiscat toată averea, chiar în lipsa unei hotărâri judecătorești de confiscare, au devastat casa în căutare de alte averi ascunse sau dovezi de încriminare și i-au dat afară și din casă, inițial confiscând și casa.
A solicitat instanței să pună pe rol cererea acesteia, și în conformitate cu art. 4 alin 3 din Legea nr.221/02.06.2009 să ia toate măsurile pentru obținerea dosarului de Ia Tribunalul M. Iași, a Rechizitoriului Procuraturii Militare care a stat la baza trimiterii în judecată, și/sau să procedeze la reconstituirea dosarului și în urma studierii acestui dosar precum și a documentelor ce le se vor administra, să admită cererea așa cum este formulată.
A arătat că nu a putut intra în posesia actelor de confiscare pentru aur și costume arătate mai sus și nici a dovezilor premergătoare arestării tatălui acesteia, iar pentru o parte din documente nu a intrat în posesie decât foarte târziu .
Deosebit de aceasta, a învederat că s-a adresat Prefectului Județului Suceava, dar i-a comunicat că nu ar fi anexat procesele verbale de confiscare, deși aceasta le-a anexat, iar pe fond i-a comunicat că Legea 10/2001 nu ar mai fi aplicabilă, deși nici în textul de lege inițial nici în cele modificatoare, nu s-au stabilit termene de decădere.
Mai mult, prin modificarea adusă prin Legea nr. 165/2013, rezultă indubitabil că termenele de rezolvare de către comisiile special înființate în acest sens, se prelungesc până în 2015 inclusiv.
Pe cale de consecință, Legea nr. 10/2001 cu modificări și republicări, este în vigoare
În drept, acțiunea reclamantei a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
În dovedire, a depus la dosar o . înscrisuri ( filele 7 – 38).
Prin întâmpinarea depusă la data de 05.10.2015 de către pârâtul S. R. - prin Ministerul Finanțelor Publice acesta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea contestației.
În motivarea întâmpinării, a arătat că reclamanta solicită restituirea unor bunuri mobile confiscate fără niciun act, de organele de Miliție si Jandarmerie ale regimului comunist, respectiv a bunurilor mobile si imobile confiscate prin Sentința nr. 121/22.03.1958 a Tribunalului M. Iași, întemeindu-si acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Din adresa nr. 151/P/D.C. din 18.02.2015 emisa de Instituția Prefectului Județului Suceava rezulta ca reclamanta nu a urmat procedura de restituire prevăzuta de Legea nr. 10/2001 si nu a respectat termenele prevăzute de lege.
Prin Legea nr. 10/2001 s-a prevăzut termenul inițial de depunere a notificărilor, pentru persoanele îndreptățite sa solicite restituirea bunurilor, de 6 luni de la data intrării in vigoare a actului normativ, termen ce a fost prelungit apoi prin OUG 109/2001, respectiv OUG nr. 145/2001. Data finala pentru depunerea notificărilor a fost 14 februarie 2002.
Conform dispozițiilor art. 22 alin.(4) din Legea nr. 10/2001 Notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care deține imobilul.
(5) Nerespectarea termenului [...] prevăzut pentru trimiterea notificării trage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Raportat la dispozițiile art. 22 din Legea 10/2001 și având în vedere tactica judiciară în materie, termenul de 12 luni prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (fostul art. 21 din actul normativ inițial) este unul de decădere, iar nu de prescripție, astfel că nu este susceptibil de întrerupere, suspendare sau de repunere în termen.
Rațiunea pentru care a fost instituit ca fiind termen de decădere rezultă din dorința legiuitorului de a dinamiza procedurile de punere în aplicare și (finalizare a operațiunilor de retrocedare în natură sau prin echivalent a bunurilor trecute în proprietatea statului sau preluate în orice mod față de acesta.
Recunoașterea sine die a posibilității persoanei îndreptățite de a declanșa procedura de recuperare a imobilelor preluate abuziv de către stat ar fi fost de natura sa genereze un climat de insecuritate juridica in domeniul proprietății imobiliare, admisibil pe termen scurt, in considerarea finalității reparatorii urmărite, dar intolerabil . drept, o perioada îndelungata sau nelimitata. Curtea Constituționala investita cu soluționarea excepției de neconstitutionalitate a acestor dispoziții legale a reținut ca instituirea unui termen de decădere, nu este de natura a impiedica liberul acces la justiție, acesta presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește actul de justiție. S-a considerat ca legiuitorul are competenta exclusiva de a stabili regulile de desfășurare a procesului in fata instanțelor judecătorești, soluție ce rezulta din dispozițiile constituționale ale art. 125 alin. (3), potrivit cărora "Competenta si procedura de judecata sunt stabilite de lege".
Exercitarea unui drept de către titularul sau nu poate avea loc decât ., prestabilit de legiuitor cu respectarea anumitor exigente, intre care si stabilirea unor termene după a căror expirare, valorificarea respectivului drept nu mai este posibila (Decizia nr. 21/27.01:2004 si Decizia nr. 755/31.10.2006 pronunțate de Curtea Constituționala). In cauza, termenul in interiorul căruia trebuia formulata notificarea stabilit inițial la 6 luni si prelungit de doua ori cu cate 3 luni, s-a împlinit la data de 14 februarie 2002.
Dupa împlinirea termenului legal de 1 an reglementat de art. 22 alin. 1 din Legea 10/2001 astfel cum a fost prelungit succesiv, persoanele îndreptățite pierd dreptul de a solicita in justiție masuri reparatorii in natura sau prin echivalent.
Reclamanta nu a formulat o notificare in interiorul acestui termen. Sancțiunea decăderii pentru neexercitarea acestui drept în termenul legal este expres prevăzut în alin. (5) al art. 22 din Legea nr. 10/2001 - textul prevăzând că nerespectarea termenului pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent - deci pierderea dreptului subiectiv.
Termenul de decădere din dreptul substanțial nu este susceptibil de repunere în termen- pentru că sancțiunea decăderii are ca efect, pierderea dreptului subiectiv.
Sub un alt aspect, a precizat ca in domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001 cu modificările si completările ulterioare intra doar bunurile imobile, nu si cele mobile.
Întrucât reclamanta a facut referire in cuprinsul acțiunii si la dispozițiile Legii nr. 221/2009, a învederat următoarele:
Art. 5 alin.1 lit. b) din Legea nr. 221/2009 dispune: (1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al ll-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, (dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, având in vedere ca potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, acțiunea putea fi formulata in termen de 3 ani de la . legii.
Legea nr. 221/2009 a fost publicata in Monitorul Oficial al României din 11.06.2009 si a intrat in vigoare in trei zile de la data publicării, astfel cum se precizează la art. 11 alin.1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa. întrucât acțiunea a fost introdusa după expirarea termenului de 3 ani prevăzut de lege, a solicitat sa admiterea excepția si respingerea acțiunii, ca prescrisa.
Dispozițiile art. 4 alin. (4) din lege se refera la imprescriptibilitatea acțiunii in constatarea caracterului politic al condamnării, iar nu la acțiunea prevăzuta la art. 5, prin care se solicita despăgubiri.
Reclamanta solicita restituirea averii confiscate prin Decizia nr. 666/19.07.1952 a Tribunalului M. lasi constând si in bunuri mobile.
A mai subliniat ca prin Decizia nr. 6/2013 a înaltei Curți de Casație si Justiție s-a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit, in interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 247/2005. cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu a obținut deja o reparație.
Astfel cum se retine in motivarea deciziei, din conținutul prevederilor art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în domeniul de reglementare al acestei legi, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005. cu modificările și completările ulterioare, nu intră decât terenurile și construcțiile (imobile prin natură), precum și utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul (imobile prin destinație).
În concluzie, atât dispozițiile Legii nr. 221/2009, cat si cele ale Legii nr. 10/2001 se refera doar la bunurile imobile confiscate. Reclamanta nu indica un alt temei legal pentru cererea de restituire a bunurilor mobile. Ambele acte normative prevăd termene de exercitare a acțiunii, a căror nerespectare atrag sancțiunea prescripției, respectiv a decăderii.
F. de considerentele expuse, a solicitat respingerea acțiunii.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 20.10.2015, reclamanta a solicitat respingerea apărărilor invocate de pârât pentru următoarele considerente:
Dreptul de proprietate asupra bunurilor, este un drept imprescriptibil iar pârâtul nu poate prin legi interne și unilaterale, să încalce dreptul de proprietate și să nu restituie bunurile confiscate ( furate fără proces verbal).
Prin legi dictatoriale, tatăl acesteia a fost condamnat la muncă silnică de odiosul regim comunist prosovietic. Limitarea dreptului la acțiune, este o invenție a statului român, o încălcare a dreptului de proprietate și a drepturilor omului.
S. R. și-a inventat legi proprii care să ducă la încălcarea drepturilor omului și să transforme dreptul de proprietate asupra bunurilor într-un drept vremelnic.
Acțiunea în constatarea caracterului politic al condamnărilor dintre 1945 -1989, potrivit Legii nr. 221/2009, nu este prescrisă, acest drept este imprescriptibil.
Relativ la aspectul învederat de pârât conform căruia nu prezintă nici un proces verbal cu privire la bunurile confiscate, a precizat că nu este de vină că statul comunist a furat bunurile tatălui său, pe care 1-a și condamnat la l5 ani muncă silnică și 10 ani degradare civică
Abia acum, prin sentința civilă nr. 932/14 mai 2015, Tribunalul Suceava, a constatat caracterul politic al condamnării tatălui său, deci i s-a deschis calea acțiunii în restituire a bunurilor confiscate pe nedrept de odiosul stat comunist.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției tardivității acțiunii, în conformitate cu art. 248 din noul cod de procedură civilă, tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 22 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului.
Termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și prin O.U.G. nr. 145/2001, data limită pentru depunerea notificărilor fiind 14 februarie 2002.
Reglementările legale ulterioare, care au adus modificări acestei legi, anume legea nr. 247/2005, respectiv legea nr. 165/2013, nu au mai prelungit termenele de depunere a notificării.
În speță, reclamanta nu a depus notificare prin executor judecătoresc, ci a formulat direct acțiune în instanță, la data de 7 august 2015, depășind cu mult termenul legal.
În conformitate cu art. 22 alin. 5 din legea nr. 10/2001, nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Dreptul la măsuri reparatorii, reglementat prin legea nr. 10/2001, este un drept subiectiv, limitat în timp.
Sancțiunea decăderii pentru neexercitarea acestui drept în termenul legal semnifică pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, deci pierderea dreptului subiectiv.
Termenul de decădere din dreptul substanțial nu este susceptibil de repunere în termen, pentru că sancțiunea decăderii are ca efect pierderea dreptului subiectiv.
Dispozițiile art. 186 din noul cod de procedură civilă nu sunt aplicabile în speță.
Aceste dispoziții au ca obiect un drept procedural și deci și decăderea privește un drept procedural subsecvent sesizării instanței de judecată, pe când decăderea prevăzută de art. 22 din legea 10/2001 are în vedere un drept subiectiv.
Notificarea ce trebuia formulată în baza Legii nr. 10/2001 nu constituie un act procedural subsecvent investirii instanței, ci chiar cererea de valorificare a unui drept subiectiv, a dreptului la măsuri reparatorii.
Cum termenul de decădere din dreptul substanțial nu admite repunerea în termen, tribunalul va respinge cererea de repunere în termen, va admite excepția tardivității, va respinge acțiunea ca tardiv formulată, fiind de prisos a mai cerceta celelalte excepții invocate de către pârât prin întâmpinare.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de repunere în termen.
Admite excepția tardivității.
Respinge acțiunea formulată reclamanta B. A., CNP_, domiciliată în Gura Humorului, ., jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în mun. București, ., sector 5 și cu domiciliul procedural ales pentru comunicarea actelor de procedură la Agenția Județeană a Finanțelor Publice Suceava din mun. Suceava, .. 7, jud. Suceava, ca tardiv formulată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Suceava.
Pronunțată în ședința publică din data de 10 decembrie 2015.
Președinte, Grefier,
V. O. D. V. C. P.
Pentru grefier aflat în CO semnează grefier șef secție,
Red./Tehn.V.O.D.
Tehn. D.E.M.
5 ex/07.01.2016
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1576/2015. Tribunalul SUCEAVA | Partaj judiciar. Decizia nr. 465/2015. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
