Anulare act. Decizia nr. 2486/2012. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2486/2012 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 11-12-2012 în dosarul nr. 2486/2012
Dosar nr._ - anulare act -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA Nr. 2486
Ședința publică din 11 decembrie 2012
Președinte: F. G.
Judecători: G. D.
: P. I.
Grefier: P. L.
Pe rol, judecarea recursurilor formulate de pârâții M. S. – prin primar și S. R. prin M. Finanțelor P. – Direcția Generală a Finanțelor P. S. împotriva sentinței civile nr. 2485 din 24.05.2012 pronunțată de Tribunalul S. în dosar nr._, intimați fiind reclamanta FUNDAȚIA C. București, cu sediul în sector 3, .. 6 și pârâtul C. L. al municipiului S..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare cu părțile a fost legal îndeplinită.
Grefierul a expus referatul cauzei, în carul căruia, a învederat că la dosar, prin serviciul registratură, a fost depusă întâmpinare de către reclamanta intimată.
Instanța, constatând că recursurile se află în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la soluționarea acestora.
După deliberare,
T RI B U N A L U L ,
Asupra recursurilor de față, constată:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 01.03.2011 sub nr._, reclamanta Fundația C. București, în contradictoriu cu pârâții M. S. – prin primar, S. R. - prin M. Finanțelor P. București și C. L. al M. S., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de donație autentificat de notariatul de Stat al Județului S. prin încheierea de autentificare nr. 218/20.01.1970, pentru lipsa consimțământului, în raport de disp. art. 953 Cod civ., ca și pentru lipsa intenției de a gratifica.
În motivare, reclamanta a arătat, pentru început, că Fundația C. este înființată de Federația Comunităților Evreiești din România - organizație centrală a cultului mozaic și a Comunităților evreiești din România - și de Organizația Mondială Evreiască pentru Restituirea Bunurilor, având ca scop formularea cererilor de retrocedare, revendicare și dobândirea în proprietate a bunurilor imobile comunitare evreiești care au fost confiscate, naționalizate sau trecute în patrimoniul statului în mod abuziv.
A precizat reclamanta că hotărârea prin care se anulează actul de donație le este necesară în procesul de obținere a despăgubirilor în baza legilor speciale, sens în care s-a depus cerere de acordare de despăgubiri către Comisia Specială de Retrocedare. Aceasta întrucât, la acest moment, terenul de pe . mun. S., care a aparținut anterior comunității evreiești, este cuprins în sistematizarea orașului, situație în care se înțelege că nu poate fi restituit în natură.
Pe fondul cauzei, reclamanta a arătat că, prin contractul de donație autentificat de Notariatul de Stat al Județului S. sub nr. 218/20.01.1970, Comunitatea Evreiască S. a fost nevoită și obligată să doneze Statului R., prin reprezentantul său C. Popular al M. S., imobilul proprietatea comunității constând dintr-un teren în suprafața de 590 mp. Terenul forma . 573/1 din Cartea funciară nr. 928 a comunei cadastrale S. (carte funciară în care S. R. a înscris actul de donație).
În acest context a arătat reclamanta că, la începutul anului 1969, Comunitatea Evreilor (Mozaică) din S. a început să fie presată de statul comunist, prin C. Popular al M. S., să doneze către stat o parcelă de teren în suprafață de 590 mp, pe care se afla o construcție cu destinație de locuință, situată în centrul orașului S., . Popular al M. S. îi era necesară această parcelă de teren pentru sistematizarea orașului. Deși comunitatea a refuzat în nenumărate rânduri să doneze acest teren, presiunile celor din C. Popular au început să fie din ce în ce mai mari, fiind siliți să semneze contractul de donație.
La acel moment li s-a spus că dacă refuză să semneze contractul de donație, atunci comunitatea evreiască nu va mai putea să-și desfășoare activitățile sale. Ca urmare, pentru a-și putea desfășura cât de cât activitățile, Comunitatea Evreiască a fost nevoită și forțată să-și demoleze construcția iar în cele din urmă să semneze actul de donație pentru teren.
Astfel, a precizat reclamanta că deși Comunitatea, forțată de autoritățile statului din acea vreme, a fost de acord cu donația, asta nu înseamnă că, consimțământul său, ca element esențial pentru validitatea unui contract de donație, întrunește condițiile prevăzute de art. 953 Cod civ., care dispune că „consimțământul nu este valabil când este dat prin eroare, smuls prin violență sau surprins prin dol".
Ori, presiunile exercitate de autoritățile comuniste au dus la vicierea consimțământului prin violență psihică întrucât statul comunist i-a amenințat că dacă nu vor face acest act de donație, vor avea de suportat repercusiunile organelor de represiune ale statului totalitar din acea vreme ceea ce însemna ca toți asistații comunității să fi rămas fără niciun fel de sprijin.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 801, art. 948, art. 953, art. 955, art. 956, art. 966, art. 968 Cod civil.
În dovedire, reclamanta a depus la dosar o . înscrisuri (filele 9-64).
Legal citat, pârâtul M. S. – prin primar, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului local al mun. S. și excepția prescripției dreptului la acțiune.
În motivare, raportat la excepția inadmisibilității acțiunii, pârâtul a arătat faptul că, în speță, ar trebui să existe identitate între titularul cererii de chemare în judecată și cel ce pretinde a-i fi viciat consimțământul. Totodată, câtă vreme actul de donație a fost încheiat în formă autentică la notariat, se poate înțelege că voința dispunătorului s-a manifestat în mod liber.
A mai invocat pârâtul faptul că, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. l din Decretul nr. 176/1958, prescripția dreptului la acțiune în anularea unui act juridic pentru violență, începe să curgă de la data când aceasta a încetat, ceea ce face ca în cauză să fie dată prescripția dreptului material la acțiune.
Legal citat, pârâtul S. R. – prin M. Finanțelor P., a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
La termenul de judecată din data de 15.09.2011, instanța a dispus unirea cu fondul cauzei a excepțiilor de inadmisibilitate a acțiunii, a lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliului local al mun. S. și excepția prescripției dreptului la acțiune, invocate prin întâmpinare.
P. sentința civilă nr. 2485 din 24 mai 2012, Judecătoria S. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. local al M. S., invocată prin întâmpinare.
A respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul C. local al M. S. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată atât de pârâtul M. S. – prin P. cât și de pârâtul S. R. – prin M. Finanțelor P., ca neîntemeiată.
A respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul M. S. – prin P., ca neîntemeiată.
A admis acțiunea formulată de reclamanta Fundația C. București în contradictoriu cu pârâții M. S. – prin P. și S. R. – prin M. Finanțelor P. și a constatat nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub nr. 218 din 28 ianuarie 1970 la Notariatul de stat județean S..
S-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță, a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. local al M. S., s-a constatat că legitimarea procesuală pasivă, condiție pentru exercitarea dreptului la acțiune, presupune existența unei identități între pârât și cel obligat în raportul juridic dedus judecății.
Astfel, pentru a determina cine este în prezent beneficiarul contractului de donație a cărui nulitate absolută se solicită a fi constatată, instanța urmează a se raporta nu numai la legislația în vigoare la momentul încheierii contractului (1970), ci și la dispozițiile legale în vigoare la acest moment, deoarece efectele actuale ale unei eventuale admiteri a acestei cereri s-ar răsfrânge asupra patrimoniului beneficiarului donației. Potrivit legislației comuniste, în România, unicul titular al dreptului de proprietate socialistă era S. R., iar bunurile ce intrau în patrimoniul acestuia intrau totodată și în patrimonial unităților administrativ teritoriale, nu cu titlu de drept de proprietate ci cu titlu de drept de administrare directă. D. fiind acest mecanism juridic, participarea Statului, ca unic titular al dreptului de proprietate socialistă la perfectarea contractelor de donație, se făcea prin intermediul Consiliilor Populare.
În prezent, se face distincție în mod expres între dreptul de proprietate publică și dreptul de proprietate privată al statului și al unităților administrativ-teritoriale prin dispozițiile Legii nr. 213/1998 și ale Legii nr. 215/2001.
Terenul în suprafață de 590 m.p. situat în S., . a făcut obiectul contractului de donație, se regăsește pe raza teritorială a M. S. și se încadrează în categoria bunurilor ce fac parte din domeniul public de interes local, conform art. 6 din Legea nr. 213/1998, fiind implicit în patrimoniul acestuia.
Potrivit dispozițiilor art.21 din Legea nr. 215/200: „Unitățile administrativ - teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii".
Legea nr. 215/2001 face o clară distincție între autorități publice și unități
administrativ teritoriale, acestea din urma fiind titularele dreptului de proprietate la nivel local.
C. local, potrivit dispozițiilor art.1 lit. d din Legea 215/2001, republicată, este organ deliberativ, care, așa cum statuează dispozițiile art. 36 alin. 2 lit. c din același act normativ, exercită următoarele atribuții „…atribuții privind administrarea domeniului public și privat al comunei, orașului sau municipiului”.
În speță, contractul de donație a avut ca obiect dreptul de proprietate asupra terenului, operând pe aceasta cale un transfer al acestui drept. Astfel, analiza condițiilor de valabilitate la momentul perfectării actului trebuie realizată în contradictoriu cu titularul dreptului de proprietate, respectiv unitatea administrativ teritorială, M. S.. C. L. este doar o autoritate deliberativă la nivel local, atribuțiile sale fiind exclusiv de administrare a patrimoniului unității administrativ teritoriale.
Ca urmare, instanța constată că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. local al M. S., invocată de pârâtul M. S. prin întâmpinare, este întemeiată, motiv pentru care o va admite și va respinge, în consecință, acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul C. local al M. S. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, instanța a constatat că această excepție, a fost invocată atât de pârâtul M. S. – prin P. cât și de pârâtul S. R. – prin M. Finanțelor P., cu aceeași motivare, respectiv împrejurarea că, în speță, nu există identitate între titularul cererii de chemare în judecată și cel ce pretinde că i-a fost viciat consimțământul.
Față de acestea, instanța a constatat însă că susținerile pârâților nu sunt întemeiate. Astfel, potrivit înscrisurilor de la dosar (f. 40-62), Fundația C. este succesoare în drepturi a fostelor comunități evreiești și a Federației Comunităților Evreiești din România, acestei Fundații fiindu-i transmis dreptul de a revendica bunurile imobile comunitare evreiești preluate de stat.
Scopul Fundației, astfel cum rezultă din Statutul Fundației C., este „dobândirea în proprietate precum și revendicarea, deținerea, protejarea, administrarea și valorificarea bunurilor imobiliare evreiești care vor fi restituite de către autoritățile publice competente române Federației Comunităților Evreiești din România […] precum și revendicarea în numele Federației, ca reprezentantă a tuturor comunităților evreiești din România, a bunurilor ce fac obiectul moștenirilor vacante care vor intra în patrimoniul Fundației” (art. 5 din Statut).
În consecință, instanța constată că excepția inadmisibilității acțiunii, invocată atât de pârâtul M. S. – prin P. cât și de pârâtul S. R. – prin M. Finanțelor P. este neîntemeiată, motiv pentru care a respins-o ca atare.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul M. S. – prin P., instanța a reținut următoarele:
În dreptul civil român se admite că există două elemente care compun cauza actului juridic, și anume, scopul mediat (causa remota) și scopul imediat (causa proxima), denumit scopul obligației. În cazul actului juridic cu titlu gratuit, cum este cazul donației de față, acest scop constă în intenția de a gratifica (animus donandi), iar atunci când lipsește scopul imediat (intenția de a gratifica), lipsește un element esențial al actului juridic civil, iar lipsa scopului imediat absoarbe eroarea asupra scopului mediat, astfel încât sancțiunea va fi nulitatea absolută a actului juridic.
Ori, potrivit art. 2 din Decretul nr. 167/1958, nulitatea absolută poate fi invocată oricând, pe cale de acțiune sau de excepție, fiind imprescriptibilă. D. urmare, instanța a constatat că excepția prescripției dreptului material la acțiune este neîntemeiată, motiv pentru care o a respins-o ca atare.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că, prin contractul de donație autentificat sub nr. 218 din 28 ianuarie 1970 la Notariatul de stat județean S. (fila 9), încheiat între Comunitatea evreiască din S., în calitate de donator pe de o parte, și S. R. prin C. popular al municipiului S., în calitate de donatar, pe de altă parte, a fost donat acestuia din urmă imobilul proprietatea Comunității evreiești S. constând din teren în suprafață de 590 m.p. identic cu .. 573/1 din Cartea funciară nr. 928 a comunei cadastrale S..
S. R. a acceptat donația prin decizia nr. 462 din 4 decembrie 1969 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Județului S. (f. 12).
Potrivit art. 801 C.civ. „Donațiunea este un act de liberalitate prin care donatorul dă irevocabil un lucru donatarului care-l primește", art. 948 pct. 4 C.civ. stipulând că între condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții se numără: „4. cauza licită."
De asemenea, conform art. 966 C.civ. „Obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea nici un efect." Rezultă, așadar, necesitatea ca și contractul de donație să îndeplinească cele patru condiții esențiale prevăzute în art. 948 Cod civil, printre care este înscrisă cea privitoare la cauza licită.
În raport de cele invocate în prezenta cauză, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 966 Cod civil, potrivit cărora obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită, nu poate avea nici un efect. Cauza, în cazul contractului de donație, cuprinde, în primul rând, voința de a dărui – „animus donandi", și apoi motivul care a determinat pe dispunător să facă liberalitatea, fără însă ca aceste elemente să poată fi separate și examinate apoi izolat, ele formând un tot.
Astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia civilă nr. 610/08.12.2003 „în situația în care instanțele judecătorești sunt chemate a se pronunța asupra caracterului acestei condiții esențiale (animus donandi) a contractului de donație, acestea trebuie să aibă în vedere, pe lângă legislația în vigoare la data realizării liberalității și împrejurările contemporane efectuării donației".
Analizând materialul probator administrat în cauză (înscrisurile depuse la dosar ca și declarațiile martorilor G. S. și F. A.), instanța a reținut că actul de donație a fost făcut după instaurarea regimului comunist în România și nu cu intenția de a gratifica statul român, ci forțați de presiunile și amenințările la care erau supuși membrii comunității evreiești.
Martorii audiați în cauză au relatat împrejurarea că, la momentul efectuării donației, exista o puternică presiune de tip social și economic, membrii comunității evreiești fiind amenințați cu pierderea locurilor de muncă. Aceasta și datorită faptului că mare parte dintre evrei solicitaseră plecarea în Israel iar pentru a li se încuviința plecarea, acestora li s-a impus predarea clădirilor, a proprietăților, către statul român. Au precizat martorii că în acea perioadă nu se punea problema unei eventuale opoziții la cedare ori a solicitării de despăgubiri de la statul român, în joc fiind chiar soarta membrilor comunității.
În aceste împrejurări, pentru a putea facilita plecarea în Israel a celor care doreau acest lucru ca și pentru a evita o . sancțiuni de ordin economic și social, membrii comunități evreiești au hotărât cedarea unora dintre clădirile pe care le aveau în proprietate, între care și clădirea de pe . în care, la acel moment, se desfășurau activitățile educațional – religioase ale comunității. Rezultă astfel că proprietarul terenului pe care se afla clădirea, respectiv Comunitatea Evreiască din S., a fost obligat să-și doneze proprietatea, fără a avea însă intenția de a dona.
Ori, în cazul contractului de donație, lipsa intenției de a gratifica („animus donandi”) duce la lipsa cauzei liberalității, cu consecința lipsirii de efecte a obligației asumate, în raport de dispozițiile art. 948 pct. 4 și art. 966 din Codul civil. Donația realizată în scopul îndeplinirii unei condiții impuse pentru obținerea acordului de a părăsi țara nu întrunește elementul esențial care intră în componența cauzei actului juridic civil. Astfel, nu poate fi aplicat mecanismul care determină în forul interior personal intenția de a gratifica statul. De asemenea, nu poate fi ignorat atributul de notorietate al acestui gen de situații la momentul de referință, care conduce la concluzia lipsei lui „animus donandi”.
În cauză, s-a reținut astfel, neîndeplinirea unei condiții esențiale pentru formarea valabilă a contractului de donație - cea a intenției de a gratifica iar lipsa cauzei imediate a contractului de donație se sancționează cu nulitatea absolută a acestui act.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții M. S., prin primar și Direcția Generală a Finanțelor P. S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, pârâtul M. S., prin primar a precizat că instanța de fond, prin admiterea acțiunii, a apelat la argumente de ordin moral și istoric, în detrimentul normelor legale, constatând nulitatea absolută a contractului de donație pe considerentul că la încheierea lui nu a existat intenția de a gratifica. Ori, câtă vreme actul de donație a fost încheiat în formă autentică la notariat, se prezumă că voința dispunătorului s-a manifestat în mod liber.
Potrivit art. 953 Cod civil, „consimțământul nu este valabil când este dat prin eroare, smuls prin violență sau surprins prin dol”.
În cauză nu s-a făcut dovada nici unuia dintre elementele de mai sus. Instanța vorbește despre presiunile regimului comunist asupra comunității evreiești. Dar în același timp admite că actul de donație a înlesnit plecarea unor membri ai comunității în Israel.
În mod clar, în schimbul donației, au fost obținute avantaje. Înscrisurile existente la dosar și chiar declarațiile martorilor nu au relevat existența unei cauze dintre cele reglementare de art. 948, 953 și urm. cod civil care să ducă la vicierea consimțământului.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor P. a Județului S., în motivarea recursului, a precizat că hotărârea primei instanțe este dată cu interpretarea greșită a dispozițiilor legale.
În fapt, petenta a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de donație, autentificat de Notariatul de Stat a județului S. prin încheierea de autentificare nr. 218/28.01.1970.
Potrivit dispozițiilor art. 801 Cod civil „donațiunea este un act de liberalitate prin care donatoarele dă irevocabil un lucru donatarului care-l primește”.
În condițiile în care nu se face dovada vicierii consimțământului nu se poate reține că acesta nu a fost valabil exprimat.
Mai mult, câtă vreme actul de donație a fost încheiat în formă autentică la notariat, instanța nu poate reține decât că voința dispunătorului s-a manifestat în mod liber.
În drept, a invocat disp. art. 304 pct. 8, 9 Cod procedură civilă.
P. întâmpinare, reclamanta intimată a solicitat respingerea ambelor recursuri ca nefondate și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de Judecătoria S..
Față de recursurile declarate de recurenții M. S. – prin primar și S. R. – prin M. Finanțelor P., tribunalul apreciază că motivele invocate în cuprinsul acestora sunt neîntemeiate.
Astfel, critica recurenților în sensul că, actul de donație fiind încheiat în formă autentică, se prezumă că voința dispunătorului s-a manifestat în mod liber, urmează a fi înlăturată, întrucât această prezumție simplă a fost răsturnată în cauză prin proba contrarie – ce a fost produsă prin înscrisurile depuse la dosar și prin depozițiile martorilor G. S. și F. A., din care rezultă lipsa intenției de a gratifica statul român prin încheierea acestui act. La aceste dovezi se adaugă și atributul de notorietate al sancțiunilor de ordin economic și social ce erau aplicate membrilor comunității evreiești ce nu consimțeau la cedarea către stat a unora dintre imobilele ce le aveau în proprietate, cum ar fi și cel în litigiu, în care se desfășurau activitățile educațional – religioase ale comunității.
În ceea ce privește neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 953 din vechiul Cod civil Cod civil, tribunalul reține că instanța de fond a constatat nulitatea absolută a contractului de donație pentru lipsa cauzei imediate potrivit dispozițiilor art. 948 pct. 4 și art. 966 din vechiul Cod civil și nu pentru lipsa consimțământului, așa încât nu au incidență în cauză dispozițiile art. 953 Cod civil, nefiind necesară probarea vicierii consimțământului.
Faptul că în schimbul donației ar fi fost obținute „avantaje” – așa cum precizează recurentul M. S. – prin primar- mai exact că donația a fost realizată în scopul îndeplinirii unei condiții impuse pentru obținerea acordului de a părăsi țara, este un argument în plus pentru constatarea lipsei elementului esențial care intră în componența cauzei actului juridic civil – intenția de a gratifica.
În consecință, motivele invocate de recurenți nefiind întemeiate, potrivit art. 312 al. 1 Cod procedură civilă recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții M. S. – prin primar și S. R. prin M. Finanțelor P. – Direcția Generală a Finanțelor P. S. împotriva sentinței civile nr. 2485 din 24.05.2012 pronunțată de Tribunalul S. în dosar nr._, intimați fiind reclamanta FUNDAȚIA C. București, cu sediul în sector 3, .. 6 și pârâtul C. L. al municipiului S..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 11 decembrie 2012.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier, F. G. G. D. P. I. P. L.
Red. G.D./Jud. B. L. M./Tehnored. P.L./ 2 ex. – 20.12.2012
| ← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 2485/2012.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2483/2012.... → |
|---|
