Contestaţie la legea electorală. Decizia nr. 923/2012. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 923/2012 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 03-05-2012 în dosarul nr. 923/2012
Dosar nr._ - contestație la legea electorală -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
S E C Ț I A C I V I L Ă
DECIZIA NR. 923
Ședința publică din 03 MAI 2012
Președinte: V. O.-D.
Judecător: I. G.
Judecător: L. A.
Grefier: P. I.
Ministerul public a fost reprezentat de procuror M. C.
Pe rol judecarea recursului formulat de contestatorul I. A. D. domiciliat în com. C. Luncii, .. Suceava împotriva sentinței civile nr. 826 din 01 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosarul civil nr._ – intimat fiind F. G. domiciliat în .. Suceava.
La apelul nominal, făcut în ședință publică se prezintă intimatul, lipsă fiind contestatorul recurent.
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care, întrebat fiind intimatul a precizat că nu are de formulat cereri prealabile ori alte cereri, iar instanța constatând recursul în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Intimatul F. G. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind legală și temeinică.
Reprezentanta Ministerului Public a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față, constată:
Prin contestația înregistrată la Judecătoria Fălticeni sub nr._ din 01.05.2012 contestatorul I. A. D. a contestat acceptarea candidaturii la funcția de primar a intimatului F. G. de către Biroul Electoral de Circumscripție nr. 39 C. Luncii, jud. Suceava.
În motivare a arătat că intimatul F. G. și-a depus candidatura la funcția de primar al comunei C. Luncii, candidatură înregistrată sub nr. 3/30.04.2012 și afișată de către B.E.C. C. Luncii conform procesului-verbal încheiat la data de 30.04.2012 ora 14,00.
A mai arătat că, potrivit sentinței penale nr. 147/1995 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosarul nr. 73/1994 intimatul a fost condamnat la pedeapsa de 50.000 lei amendă pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. 1 Cod penal.
Prin hotărârea penală menționată contestatorului i-au fost aduse la cunoștință disp. art. 63 alin. 1 Cod penal cu obligarea de a plăti 9.000 lei cheltuieli judiciare statului și suma de 10.000 lei cu același titlu părții vătămate I. A. D..
A mai menționat contestatorul-parte vătămată că nu cunoaște dacă intimatul a respectat sentința penală, dar acesta cu rea-credință nu i-a plătit suma de 10.000 lei pe care i-o datora și a solicitat obligarea intimatului să facă dovada achitării acestei sume, iar în caz contrar să-i fie respinsă candidatura.
A fost indicat ca temei de drept dispozițiile art. 50 al. 4 din Legea nr. 67/2004.
Intimatul nu a formulat întâmpinare, dar prezent în instanță a depus certificat de cazier judiciar.
Prin sentința civilă nr. 826 din 01 mai 2012, Judecătoria Fălticeni a respins ca nefondată contestația privind acceptarea candidaturii la funcția de primar a comunei C. Luncii din partea Uniunii Social Liberale, formulată de contestatorul I. A. D., în contradictoriu cu intimatul F. G. și a aplicat contestatorului amendă judiciară în sumă de 500 lei pentru introducerea cu rea-credință a contestației.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în motivare următoarele:
Acceptarea de către Biroul Electoral de Circumscripție a unei candidaturi poate fi contestată de către cetățeni, partide politice, alianțe politice și alianțe electorale în termen de 48 ore de la afișarea acesteia, termen respectat de către contestator în prezenta cauză.
Potrivit acelorași dispoziții legale, contestația trebuie să cuprindă datele contestatorului, ale persoanei a cărei candidatură a fost admisă sau respinsă, precum și prezentarea temeiurilor contestației.
Analizând temeiurile prezentei contestații s-a reținut că aceasta a fost formulată deoarece candidatul USL la funcția de primar al comunei C. Luncii, respectiv intimatul, nu a achitat contestatorului suma de 10.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Potrivit dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 67/2004 republicată contestațiile sunt formulate ca urmare a acceptării sau respingerii de către B.E.C. a candidaturii, prin urmare după verificarea îndeplinirii de către cetățeni a condițiilor prevăzute pentru a putea fi aleși în funcția de consilieri, primari, sau președinți al consiliilor județene.
S-a reținut că verificându-se dosarul privind propunerea de candidat din partea Uniunii Social Liberale pentru primar al comunei C. Luncii, jud. Suceava, la alegerile locale din 10 iunie 2012, în persoana intimatului, s-au constatat următoarele: are vârsta de cel puțin 23 ani; nu îi este interzisă asocierea în partide politice, potrivit art. 40 din Constituția României republicată, coroborat cu disp. art. 5 alin. 2 lit. a din Legea nr. 67/2004 republicată, respectiv nu are funcția de: judecător la Curtea Constituțională, Avocat al Poporului, magistrat, membru activ al armatei, polițist sau alte categorii de funcționari publici stabiliți prin lege organică; are domiciliul pe teritoriul comunei C. Luncii; nu face parte din categoria debililor sau alienaților mintali puși sub interdicție, sau din categoria persoanelor lipsite de drepturi electorale pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă; candidează numai pentru o singură funcție de primar; poate candida în același timp pentru funcția de consilier local și de primar;
Biroul Electoral de Circumscripție nr. 39 C. Luncii a examinat respectarea acestor condiții legale pentru ca intimatul să poată candida, circumstanțe în care a hotărât acceptarea candidaturii acestuia și a procedat la afișare conform procesului-verbal încheiat la data de 30.04.2012 orele 14,00.
A constatat instanța de fond că, motivele contestației de față astfel cum au fost prezentate nu se circumscriu temeiurilor de drept vizând respectarea de către intimat a condițiilor legale pentru a putea candida, ci vizează executarea unei hotărâri penale potrivit dispozițiilor art. 415 și următoarele Cod procedură penală și potrivit dispozițiilor art. 1469, 1470 și art. 1516-1518 și art. 1521 și următoarele Cod civil.
Cu privire la pedeapsa stabilită prin sentința penală invocată de către contestator, prima instanță a reținut că sunt incidente și disp. art. 133 și art. 1341 Cod penal.
Date fiind toate cele de mai sus reținute, în temeiul art. 52 alin. 5, art. 121 din Legea nr. 67/2004 coroborat cu disp. art. 2, art. 4, art. 5, art. 6 alin. 1, alin. 2, alin. 5 și 6, alin. 8 din Legea nr. 67/2004 și art. 16, art. 36, art. 37 și art. 40 alin. 3 din Constituția României a fost respingă ca nefondată contestația.
În atare circumstanțe în cauză s-a constatat că sunt incidente și dispozițiile art. 1081 alin. 1 pct. 1 lit. a Cod procedură civilă privitoare la sancțiunea amenzii judiciare de la 50 la 700 lei aplicată de instanță pentru introducerea cu rea-credință a unei cereri vădit netemeinice, astfel încât potrivit acestor dispozițiilor legale coroborate cu disp. art. 121 din Legea nr. 67/2004 și art. 721 și 723 din codul de procedură civilă s-a aplicat contestatorului amendă judiciară în sumă de 500 lei pentru introducerea cu rea-credință a prezentei contestații.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare a susținut că, în conformitate cu prevederile art. 50 alin. 4 din Legea nr. 67/2004, nu pot candida persoanele care la data depunerii candidaturii nu îndeplinesc condițiile legale pentru a fi alese.
A arătat că, prin sentința penală nr. 147/16.05.1995 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosarul nr. 73/1994 având ca obiect art. 180 Cod penal, inculpatul F. G. a fost condamnat la pedeapsa de 50.000 lei amendă pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, fiind obligat și la plata sumelor de 9000 lei cheltuieli în favoarea statului și 10.000 lei în favoarea părții vătămate I. D..
Susține recurentul că intimatul nu și-a respectat obligațiile privind plata sumelor de bani la care a fost obligat.
Mai susține că intimatul, în anul 1995, a fost suspendat din funcția de primar și ulterior demis pentru săvârșirea mai multor fapte penale, conform adresei nr._/16.08.1995, emisă de Prefectura Suceava.
Consideră recurentul că amenda aplicată de instanța de fond este nelegală, întrucât nu a formulat cererea cu rea-credință.
În drept a invocat dispozițiile art. 300, 302, 303, 304 pct. 9, 10 Cod procedură civilă.
Intimatul nu a formulat întâmpinare pentru a-și preciza poziția cu privire la recurs, însă prezent în instanță a solicitat respingerea recursului ca nefondat..
Examinând recursul contestatorului I. A. D., ce se subsumează prevederilor art. 304 pct. 9, art. 3041 Cod procedură civilă, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a considerentelor sentinței și a criticilor invocate, tribunalul îl apreciază ca nefondat, pentru considerentele ce succed:
În conformitate cu art. 52 alin. 1 din legea nr. 67/2004 privind alegerea autorităților publice locale, Acceptarea de către biroul electoral de circumscripție a unei candidaturi poate fi contestată de către cetățeni, (…), în termen de cel mult 48 de ore de la afișarea candidaturii.
În speță, numitul I. A. D. a contestat acceptarea de către Biroul electoral de circumscripție C. Luncii a candidaturii intimatului F. G., apreciind că n-ar fi îndeplinite condițiile legale pentru ca acesta să poată candida.
În acest sens, contestatorul a făcut referire la dosarul nr. 73/1994 al Judecătoriei Fălticeni, soluționat prin sentința penală nr. 147/16.05.1995, definitivă prin nerecurare, prin care candidatul F. G. a fost condamnat la amendă penală de 50.000 lei pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, prevăzută de art. 180 alin. Cod penal și obligat să-i plătească lui, contestatorului, în calitate de parte vătămată, suma de 10.000 lei cheltuieli judiciare.
A apreciat contestatorul că, dată fiind condamnarea penală și împrejurarea că intimatul nu i-a achitat cheltuielile judiciare, acesta n-ar întruni condițiile legale prevăzute de art. 50 alin. 4 din Legea nr. 67/2004 pentru a candida la funcția de primar, critici pe care le-a reiterat și în recurs.
Apreciază tribunalul că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, întrucât aspectele semnalate nu constituie un impediment pentru înregistrarea candidaturii intimatului, neregăsindu-se în condițiile limitativ impuse de Legea electorală, în acest sens, nr. 67/2004.
Astfel, așa cum a reținut și prima instanță, pot candida la funcția de primar persoanele care împlinesc până în ziua alegerilor inclusiv vârsta de 23 de ani, dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit art. 40 alin. 3 din Constituția României (art. 4 alin. 1), au domiciliul pe teritoriul unității administrativ-teritoriale în care urmează să fie alese (art. 4 alin. 2), nu sunt debili sau alienați mintal puși sub interdicție (art. 5 alin. 2 lit. b), nu sunt lipsite de drepturi electorale, în baza unei hotărâri judecătorești definitive (art. 5 alin. 2 lit. b).
Or, verificând actele și lucrările care însoțesc propunerea de candidatură, reiese că intimatul întrunește toate condițiile prevăzute de lege, astfel că în mod corect candidatura sa a fost acceptată.
Condamnarea penală suferită de către intimat nu prezintă relevanță, în condițiile în care, acest drept constituțional nu i-a fost interzis intimatului prin hotărârea penală, ca și pedeapsă accesorie/complementară.
În plus, respectiva condamnare s-a și prescris, între timp, fiind radiată din fișa de cazier judiciar a intimatului.
Împrejurarea dacă acesta a achitat sau nu cheltuielile judiciare către contestator, de asemenea, nu interesează, neconstituind o condiție legală pentru candidatură.
Celelalte pretinse fapte antisociale la care recurentul a făcut referire în memoriul de recurs, nu au fost dovedite și, în plus, puteau constitui impediment la candidatură doar dacă ar fi atras condamnarea penală a intimatului și, corelativ, interzicerea dreptului de a fi ales.
În mod corect s-a reținut reaua-credință a contestatorului în formularea prezentului demers judiciar, câtă vreme motivele invocate nu se încadrează în restricțiile, impedimentele clar enumerate în Legea nr. 67/2004 pe care contestatorul o cunoaște/trebuie să o cunoască, ci sunt expresia unui conflict mai vechi, pe care l-a avut cu intimatul, a unei nemulțumiri personale față de această candidatură, fără legătură cu interesul comunității.
Pentru considerentele învederate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de contestatorul I. A. D. domiciliat în .. Suceava împotriva sentinței civile nr. 826 din 01 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosarul civil nr._ – intimat fiind F. G. domiciliat în .. Suceava, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03 mai 2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
V. O.-D. I. G. L. A.
Grefier,
P. I.
Red. V.O.
Jud. G. S.
Tehnored. I.P./2 ex./03.05.2012
Nr._ din 04 mai 2012
CĂTRE
Biroul Electoral de Circumscripție
C. Luncii
Alăturat vă înaintăm copia deciziei civile nr. 923 pronunțată de Tribunalul Suceava la data de 03 mai 2012, în cauza ce formează obiectul dosarului nr._, privind recursul formulat de contestatorul I. D. împotriva sentinței civile 826 din 01 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosarul civil nr._, pentru a lua cunoștință despre aceasta și a proceda în consecință.
Grefier,
P. I.
| ← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 2/2012. Tribunalul SUCEAVA | Partaj judiciar. Sentința nr. 1870/2012. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|








