Suspendare provizorie. Sentința nr. 96/2012. Tribunalul SUCEAVA

Sentința nr. 96/2012 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 30-04-2012 în dosarul nr. 903/2012

Dosar nr._ suspendare executare

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR. 903

Ședința publică din 30 aprilie 2012

Președinte: C. N. M.

Judecători: G. F.

: N. M.

Grefier: D. E. M.

Pe rol, judecarea recursului formulat de către reclamantul M. I., împotriva sentinței civile nr. 96/2011 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr._, intimată fiind pârâta M. E..

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care, instanța - din oficiu – a invocat excepția perimării recursului și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

După deliberare,

TRIBUNALUL ,

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei Fălticeni și înregistrată sub nr. 58/227 din 07.01.2011, reclamanta M. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. I., pe calea ordonanței președințiale, să se dispună încredințarea spre creștere și educare a minorului M. D.-A., născut la data de 26.10.2000, acesteia, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a divorțului și stabilirea provizorie a domiciliului acestuia, la domiciliul său.

În fapt, reclamanta a arătat că minorul a fost crescut, îngrijit și educat de ea până la această vârstă, întrucât pârâtul lucra în mun. Piatra-N. și se întorcea la domiciliu o dată la trei săptămâni.

În prezent se află în proces de divorț cu pârâtul și care, sub pretextul că este de acord cu cererea promovată, a solicitat ca minorul să stea la el pe perioada vacanței de iarnă, cu promisiunea că îl va aduce înapoi, la începutul școlii.

De bună-credință, și pentru a nu înrăutăți și mai mult relațiile dintre tată și fiu, a încuviințat plecarea minorului, care nici până în prezent nu a fost adus la domiciliul său, acesta nefiind prezent nici la cursurile școlare de la Școala Generală nr. 2 „I. I.” Fălticeni.

Pârâtul, în mod abuziv a încercat să obțină transferul copilului la o școală din Piatra-N., unde în prezent, este înscris în mod ilegal.

A considerat că măsura încredințării minorului este necesară și urgentă, întrucât acestuia îi este periclitată educația, dat fiind faptul că pârâtul este un consumator de băuturi alcoolice pe fondul cărora devine violent, condițiile de locuit sunt improprii, în sensul că a transformat în garsonieră o cameră de cămin și mai mult decât atât, copilul este rupt de prieteni și colegi.

Posibilitatea asigurării unui trai decent nu poate fi asigurată minorului, întrucât pârâtul locuiește împreună cu concubina sa, care este însărcinată și mai are un copil în întreținere, iar acesta nu este încadrat în câmpul muncii, spre deosebire de ea, care are un loc de muncă și un domiciliu stabil.

În dovedire, a depus la dosar în copie, certificatul de naștere al minorului, foaia matricolă, fișa de caracterizare psihopedagocică, referatul de anchetă socială, adeverința emisă de Asociația de proprietari „S.”, nr. 10, Fălticeni, cerere adresată Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului, N. și plângerea adresată Poliției mun. Fălticeni.

Legal citat, pârâtul s-a prezentat în instanță însă nu și-a exprimat punctul de vedere față de acțiunea reclamantei motivând că nu cunoaște conținutul acesteia. Față de această situație, pentru ca pârâtul să poată preciza poziția față de cererea prin care a fost chemat în judecată, instanța a reluat dezbaterile la sfârșitul ședinței de judecată, însă pârâtul nu a mai fost prezent.

Prin sentința civilă nr. 96 din 18 ianuarie 2011, Judecătoria Fălticeni a admis acțiunea civilă având ca obiect încredințare minor formulată pe cale de ordonanță președințială de către reclamanta M. E. și a încredințat reclamantei în mod provizoriu, până la soluționarea dosarului nr._, spre creștere și educare pe minorul M. D.-A., născut la data de 26.10.2000.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:

Reclamanta a solicitat instanței a se lua măsura provizorie de încredințare a minorului M. D.-A., născut la data de 26.10.2000, până la soluționarea procesului de divorț ce formează obiectul dosarului nr._, în care se află părțile.

În prezent părțile sunt despărțite în fapt, pârâtul locuind în mun. Piatra-N. împreună cu copilul a cărui încredințare o solicită reclamanta.

Potrivit dispozițiilor art. 581 alin.1 C.pr.civilă instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări, iar potrivit dispozițiilor art. 6132 C.pr.civilă instanța poate lua, pe timpul procesului de divorț, prin ordonanță președințială, măsuri vremelnice cu privire la încredințarea copiilor minori, la obligația de întreținere, la alocația pentru copii și la folosirea locuinței.

Astfel, minorul, de când s-a născut a fost în grija mamei, a urmat cursurile preșcolare și școlare în mun. Fălticeni, iar pe tatăl său l-a văzut mai puțin în condițiile în care acesta, de aproximativ 8 ani lucrează în mun. Piatra N. și venea acasă doar de două ori pe lună.

Potrivit Foii Matricole întocmită la 12.01.2011 de către prof. î. primar S. M., minorul a fost afectat de discuțiile apărute între soți, discuții intensificate începând cu vara anului 2010, dovadă fiind dispoziția tristă, deprimată a copilului începând din noiembrie 2010 (f. 17 dosar).

De altfel, aceste discuții dintre părți, au culminat cu promovarea acțiunii de divorț ce formează obiectul dosarului nr._ aflat în curs de soluționare pe rolul acestei instanțe.

Mama a manifestat interes deosebit pentru educarea copilului, implicându-se activ în rezolvarea problemelor apărute și a urmat cursurile de formare pentru părinți „Educați așa!” organizat de către Școala nr. 2 „I. I.” - Fălticeni (f. 12-17 dosar).

În sensul celor de mai sus, a concluzionat în esență și referatul de anchetă socială întocmit de către Serviciul Public de Asistență Socială din cadrul primăriei mun. Fălticeni (f. 18-19 dosar).

Toate cele de mai sus au format instanței convingerea că minorul este atașat de mamă, este bine integrat în mediul pe care aceasta i l-a creat pentru dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială, astfel încât, separarea bruscă de către aceasta prin stabilirea domiciliului său la tată, ar fi de natură să aducă atingere principiului interesului superior al copilului, astfel cum este definit în art. 2 din Legea nr. 272/2004.

Împotriva sentinței civile mai sus menționat a declarat recurs reclamantul M. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, reclamantul a arătat că minorul se află la el, urmează cursurile școlare la o școală din mun. Piatra neamț, are cele mai bune condiții de creștere, îngrijire, educare și frecventează cu regularitate cursurile școlare.

A mai precizat că, încredințarea minorului către M. E., până la soluționarea cererii de divorț, fără să fi luat consimțământul copilului minor, care a împlinit vârsta de 10 ani, este o măsură greșită, atâta timp cât intimata, prin cererea de divorț, nu a solicitat încredințarea minorului, ci el prin cererea reconvențională, ce se regăsește la dosarul de divorț.

Mai mult, singurul care va avea de suferit este minorul, care a fost transferat prin acordul Inspectoratul Școlar al Județului Suceava și N., urmează cu regularitate cursurile școlare, iar mutarea lui la o altă instituție de învățământ dintr-un alt județ, la mijloc de semestru, ar aduce grave prejudicii minorului școlar.

În drept, a invocat dispozițiile art. 582 alin. 2 Cod procedură civilă.

Deși legal citată, pârâta intimată nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat apărări în cauză.

Prin încheierea de ședință din 10 martie 2011, în temeiul art.242 pct.2 Cod procedură civilă tribunalul a suspendat judecata cauzei.

La termenul de astăzi, 30 aprilie 2012, din oficiu, instanța a invocat și a rămas în pronunțare cu privire la excepția perimării cererii de recurs.

Astfel potrivit disp.art.248 cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, apel, recurs, revizuire, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an.

In consecință, cum în speță sunt întrunite dispozițiile legale menționate, tribunalul urmează a constata perimată cererea de recurs formulată de către reclamantul M. I..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite excepția perimării cererii, invocată din oficiu de către instanță.

Constată perimată cererea de recurs formulată de către reclamantul M. I., domiciliat în mun. Piatra N., ., ., jud. N. împotriva sentinței civile nr. 96/2011 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr._, intimată fiind pârâta M. E., domiciliată în mun. Fălticeni, ., ..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 30.04.2012.

Președinte, Judecător, Judecător,

C. N. M. G. F. N. M.

Grefier,

D. E. M.

Red.G.F.

Jud. S. G.

Tehnored. D.E.M.

2 ex.

06.06.2012

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare provizorie. Sentința nr. 96/2012. Tribunalul SUCEAVA