Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2577/2012. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2577/2012 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 04-12-2012 în dosarul nr. 2577/2012
Dosar nr._ - despăgubiri la Legea nr. 221/2009 –
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA NR. 2577
Ședința publică din data de 4 decembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. E. L.
GREFIER: G. F.
M. Public a fost reprezentat prin procuror G. S. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava
Pe rol, judecarea acțiunii civile având ca obiect „despăgubiri la Legea nr. 221/2009” privind pe reclamantul B. D. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P..
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns reclamantul, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se faptul că prin serviciul arhivă s-a depus la dosar o cerere de lăsare a cauzei la a doua strigare formulată de către apărătoarea reclamantului, însoțită de o listă de probe și întâmpinare din partea pârâtului.
Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns reclamantul, asistat de avocat P. N., lipsă fiind pârâtul.
În temeiul art. 1591 al. 4 Cod pr. civilă, instanța procedează la verificarea competenței sale și constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze cauza, având în vedere natura juridică a litigiului și anume „despăgubiri la Legea nr. 221/2009” și împrejurarea că reclamantul are domiciliul în circumscripția teritorială a Tribunalului Suceava, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 4 al. 4 din Legea nr. 221/2009 prin raportare la dispozițiile art. 5 al.1 din același act normativ.
Instanța procedează la comunicarea duplicatului întâmpinării către apărătoarea reclamantului.
Instanța dispune efectuarea de adresă către d-na grefier Ș. L. pentru a înainta la dosar citativul pentru termenul de judecată de astăzi și să întocmească un referat în care să indice motivul pentru care nu a întocmit citativul.
Instanța acordă cuvântul pentru propunerea de probe.
Apărătoarea reclamantului solicită încuviințarea probei testimoniale în care să fie audiați doi martori și anume M. G. și M. Robcărate, ambii domiciliați în Căzănești, jud. Ialomița, solicitând citarea acestora. Arată că dorește să dovedească pretențiile și situația întrucât acolo s-a întâmplat incidentul.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava arată că este de acord cu încuviințarea probelor solicitate.
Întrebată fiind, apărătoarea reclamantului arată că acțiunea se încadrează în dispozițiile art. 3 și anume la măsură administrativă cu caracter politic.
Instanța invocă, din oficiu, excepția de inadmisibilitate a acțiunii și pune în discuția părților excepția invocată.
Apărătoarea reclamantului arată că acțiunea este admisibilă.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava arată că este de acord cu excepția invocată.
Instanța rămâne în pronunțare cu privire la excepția invocată.
După deliberare,
TRIBUNALUL:
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
P. cererea adresată acestei instanțe la data de 8 iunie 2012 și înregistrată sub nr._, reclamantul B. D., în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P. a solicitat obligarea Statului R. la despăgubiri către el, conform prevederilor Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, solicitând admiterea cererii așa cum a fost formulată, arătând că cuantumul despăgubirilor urmează să-l precizeze în fața instanței de judecată.
În motivare a arătat că prin sentința civilă nr. 2466/22.11.1983 a Judecătoriei Slobozia, a fost sancționat cu 6 luni închisoare contravențională pentru pretinsa săvârșire a unor abateri la normele de conviețuire socială- reglementate la acea vreme, de Decretul 153/1970, reținându-se în sarcina sa vina de a nu avea loc de muncă. Arată că a avut de suferit de pe urma aplicării sentinței antemenționate atât ca urmare a faptul că a fost închis un număr de 6 luni de zile, cât și datorită obligării sale la efectuarea unor munci, în regim de detenție, munci pe care le-a prestat efectiv. Arată că a fost reținut, judecat și condamnat pe nedrept, el având un comportament corespunzător în societate și nu a săvârșit nici o faptă de natură a atrage sancționarea sa. De altfel, el muncea la acea vreme, dar autoritățile nu au luat în considerare ocupația sa prin care manufactura căldări. Măsurile luate au fost abuzive și au avut un caracter eminamente politic, fiind un mijloc de represalii al regimului comunist de la acea vreme, îndreptat împotriva tuturor cetățenilor români de etnia romă, etnie din care face și el parte.
În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.
A depus la dosar o . înscrisuri.
P. precizările la acțiune depuse la dosar în data de 4 decembrie 2012, reclamantul a arătat că solicită suma de 10.000 Euro cu titlu de daune morale(f.25).
P. întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivare a arătat că prin Decizia nr. 1358 din 21.10.2010, Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin M. Finanțelor P.- Direcția Generală a Finanțelor P. C. și a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările si completările ulterioare, sunt neconstituționale.
De asemenea, prin Decizia nr. 1354/2010 a Curții Constituționale, s-au constatat ca fiind neconstituționale prevederile art. 5 alin. 1 lit. ,,a” din Legea nr. 221/2009, așa cum a fost modificat prin art. I pct. 1 din O.U.G nr. 62/2010, prin care s-a stabilit un plafon maxim al despăgubirilor ce pot fi acordate în funcție de calitatea solicitantului.
Potrivit prevederilor art. 147 alin. 1 din Constituția României, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei de neconstituționalitate, în speță de la 15 noiembrie 2010, dacă în acest interval Parlamentul nu pune aceste dispoziții în acord cu Constituția, iar pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale, sunt suspendate de drept.
P. urmare, în prezent nu mai există un temei juridic pentru acordarea daunelor morale, ca măsuri reparatorii, putând fi acordate în continuare despăgubirile la care se referă art. 5 alin. 1 lit. ,,b” și ,,c” din Legea nr. 221/2009.
Ca atare, urmează ca, față de obligativitatea Deciziei nr. 1358/21.10.2010 pronunțată de Curtea Constituțională, să se constate că S. R. nu mai poate acorda despăgubiri cu titlu de daune morale.
În data de 4 decembrie 2012, instanța a invocat din oficiu excepția de inadmisibilitate a acțiunii și a rămas în pronunțare pe excepția invocată.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
După cum rezultă din dispozițiile art. 137 al. 1 Cod pr. civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
După cum s-a arătat în doctrina și practica judiciară, inadmisibilitățile sunt mijloace de apărare specifice, caracterizate prin trăsături ce le apropie și, în același timp, le deosebesc atât de apărările de fond, cât și de excepțiile de procedură; prin intermediul lor, pârâtul, fără a contesta direct dreptul invocat de adversarul său, se opune acțiunii acestuia, declarând-o inacceptabilă, susținând că instanța nu poate examina cererea ce i s-a supus.
Dispozițiile art. 21 al.1 și 2 din Constituția României consacră dreptul liberului acces la justiție, arătând că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime și că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, bineînțeles, dacă nu există un fine de neprimire.
P. cererea de chemare în judecată, așa cum a fost precizată în data de 4 decembrie 2012, reclamantul B. D. a solicitat obligarea pârâtului S. R. la suma de_ Euro cu titlu de despăgubiri morale pentru faptul că i-a fost aplicată sancțiunea contravențională de șase luni de închisoare în baza art. 5 din Decretul nr. 153/1970 prin sentința civilă nr. 2466 din data de 22 noiembrie 1983 a Judecătoriei Slobozia( dosar nr. 4308/1983)(f.4) pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 1 lit.,,a” și ,,d” din același act normativ.
În considerentele hotărârii se reține că s-a dispus sancționarea contravențională a reclamantului pentru faptul că deși era apt de muncă, refuza să se încadreze în muncă, fiind asociat în grup parazitar cu ceilalți locuitori din cartier și pentru a-și câștiga existența, apela la mila publicului și confecționa la domiciliu, fără autorizație, diferite obiecte ca fărașe, ceaune, oale, pe care le vindea și, deși nu realiza venituri din muncă, consuma băuturi alcoolice la bufetul apropiat de cartier și la alte unități de alimentație publică, în grupuri mari.
După cum rezultă din prevederile art. 3 din Legea nr. 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative:
a) Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, Decretul nr. 60 din 10 martie 1950, Decretul nr. 257 din 3 iulie 1952, Decretul nr. 258 din 22 august 1952, Decretul nr. 77 din 11 martie 1954 și Decretul nr. 89 din 17 februarie 1958;
b) Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2/1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.154 din 26 octombrie 1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 344 din 15 martie 1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 326/1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.554 din 22 august 1952, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 337 din 11 martie 1954, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 237 din 12 februarie 1957, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 282 din 5 martie 1958 și Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.108 din 2 august 1960;
c) Ordinul nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcțiunii Generale a Securității Poporului;
d) Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26.500/Cabinet/1948, Ordinul nr. 490/Cabinet/1952 și Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;
e) deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;
f) Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952 al Ministerului Securității Statului.
După cum rezultă din prevederile art. 4 al. 2 din Legea nr. 221/2009, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
Tribunalul constată că sancțiunea contravențională a închisorii aplicată reclamantului prin sentința civilă nr. 2466 din data de 22 noiembrie 1983 a Judecătoriei Slobozia( dosar nr. 4308/1983)(f.4) pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 1 lit.,,a” și ,,d” din Decretul nr. 153/1970, nu se numără printre măsurile administrative enumerate în mod expres și limitativ ca având caracter politic de către art. 3 din Legea nr. 221/2009 iar Decretul nr. 153/1970 nu se numără printre actele normative enumerate în acest text de lege a căror aplicare asupra reclamanților în timpul regimului comunist constituie una din primele condiții de admisibilitate ale unei acțiuni în despăgubiri întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009.
De asemenea, contravențiile incriminate de Decretul nr.153/1970 și reținute în sarcina reclamantului prin hotărârea judecătorească sus menționată nu sunt fapte care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945 în accepțiunea art. 1 al. 1 și al. 3 din Legea nr. 221/2009 și pentru care persoanele condamnate pentru astfel de fapte ar putea cere, eventual, constatarea caracterului politic al unor astfel de condamnări și acordarea de despăgubiri, lipsind una din primele condiții de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 221/2009 care ar putea atrage incidența acestui act normativ.
După cum rezultă din dispozițiile art. 4 al. 2 din Legea nr. 221/2009, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, arătându-se că prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător. În prevederile art. 1 al. 3 din același act normativ se arată că ,,Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare”.
După cum rezultă din prevederile art. 2 al. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999, constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop:
a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică;
b) susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic;
c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta;
c^1) acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forță a regimului comunist;
d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale;
e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Tribunalul constată că prin hotărârea judecătorească sus menționată, reclamantul nu a fost condamnat penal iar din interpretarea logică și sistematică a dispozițiilor art. 4 al. 2 din Legea nr. 221/2009 prin raportare la cele ale art. 2 al.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 rezultă că persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3 din Legea nr. 221/2009 pot să solicite instanței constatarea caracterului politic al unor astfel de măsuri și, eventual, despăgubiri, doar dacă aceste măsuri administrative au fost aplicate pentru săvârșirea unor fapte în scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999, enumerate mai sus.
Din simpla lectură a considerentelor sentinței civile nr. 2466 din data de 22 noiembrie 1983 a Judecătoriei Slobozia( dosar nr. 4308/1983) se observă că reclamantul nu a fost sancționat pentru săvârșirea unor fapte care au avut drept scop exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică, susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic, propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forță a regimului comunist; respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale sau înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Una din primele condiții de admisibilitate ale acțiunilor întemeiate pe dispozițiile art. 4 al. 2 din Legea nr. 221/2009 este ca solicitanților să li se fi aplicat măsuri administrative pentru săvârșirea unor fapte în scopurile indicate mai sus, inexistența reținerii unor astfel de fapte în sarcina lor constituind fine de neprimire ale acțiunii în despăgubiri întemeiate pe dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, având în vedere că din interpretarea coroborată a dispozițiilor al.1 din acest text de lege și a celorlalte dispoziții legale enumerate mai sus rezultă că se pot cere despăgubiri în temeiul acestui act normativ de persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, doar pentru săvârșirea unor fapte care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945 în accepțiunea art. 1 al.1 și al. 3 din Legea nr. 221/2009.
Or, faptele reținute în sarcina reclamantului prin hotărârea judecătorească invocată de acesta, nu au în mod clar acest caracter și nu îi conferă acestuia posibilitatea de a se adresa instanței pentru a obține despăgubiri în temeiul art. 5 din Legea nr. 221/2009, dată fiind existența acestor fine de neprimire prevăzute de legiuitor în actul normativ invocat de reclamant în susținerea pretențiilor sale, astfel încât excepția invocată din oficiu este întemeiată, neexcluzându-se, bineînțeles, în cauză, incidența altor temeiuri legale care ar îndreptăți pretențiile reclamantului, temeiuri legale cu care instanța nu a fost învestită și în alt cadru procesual, cererea de chemare în judecată fiind fundamentată în mod clar și repetat pe dispozițiile Legii nr. 221/2009.
Tribunalul mai reține și alt fine de neprimire al cererii de chemare în judecată a reclamantului.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată, așa cum a fost precizată în data de 4 decembrie 2012, reclamantul B. D. a solicitat obligarea pârâtului S. R. la suma de_ Euro cu titlu de despăgubiri morale în temeiul Legii nr. 221/2009.
Singurul text din acest act normativ care conferea posibilitatea solicitării de despăgubiri materiale pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare beneficiarilor Legii nr. 221/2009 este art. 5 al.1 lit. ,,a” care a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1358 din data de 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
În argumentarea soluției sale, Curtea Constituțională a reținut împrejurarea că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Curtea a mai apreciat că nu poate exista decât o obligație ,,morală” a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă.
Curtea a mai reținut, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.
Având în vedere toate aceste considerente, Curtea a constatat că acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici, astfel cum a fost reglementată prin art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, contravine art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoare supremă.
P. aceeași decizie, Curtea Constituțională a mai reținut că textul de lege criticat, astfel cum este redactat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice.. Astfel, lipsa de claritate și previzibilitate a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) referitoare la acordarea despăgubirilor din Legea nr. 221/2009 a condus la aplicarea incoerentă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valoare de până la 600.000 euro, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă. Chiar dacă prin art. I pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 s-au introdus niște criterii minime de acordare a despăgubirilor, și anume durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare și consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social, precum și măsurile reparatorii deja acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, Curtea a constatat că acestea sunt insuficiente pentru a putea caracteriza norma legală ca fiind clară și previzibilă. Principiul legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor, astfel cum reiese și din jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 5 ianuarie 2000 în Cauza Beyeler contra Italiei, Hotărârea din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei, Hotărârea din 8 iulie 2008 în Cauza F. Rum Patrikligi contra Turciei).
Curtea a mai observat că în materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite ale instanțelor de judecată, ceea ce ar putea conduce la constatări ale violării drepturilor omului de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Această problemă a legislației incoerente și ineficiente a României în materia restituirilor a fost menționată și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 9 decembrie 2008, în Cauza V. împotriva României. Cu acel prilej, Curtea a constatat că Legea nr. 1/2000 a suferit atât de multe modificări ca număr și conținut, încât precizia și previzibilitatea cerute de noțiunea de ,,legalitate” au fost grav atinse.
Având în vedere și aceste aspecte, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, contravin și prevederilor art. 1 alin. (3) și (5) din Legea fundamentală.
Curtea Constituțională a ajuns la aceleași concluzii și prin Decizia nr. 1360/2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
După cum rezultă din dispozițiile art. 147 al. 4 din Constituție și ale art. 31 al. 1 din Legea nr. 47/1992, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
După cum rezultă din dispozițiile art. 147 al. 1 din Constituție și ale art. 31 al. 3 din Legea nr. 47/1992, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Cum singurul text de lege din Legea nr. 221/2009 care conferea posibilitatea acordării de despăgubiri materiale pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare beneficiarilor Legii nr. 221/2009, a fost declarat neconstituțional, de la publicarea deciziei Curții Constituționale au trecut mai mult de 45 de zile iar până în prezent, nu a intrat în vigoare alt act normativ prin care să se fi pus de acord prevederile declarate ca fiind neconstituționale cu dispozițiile Constituției, tribunalul constată că prevederile din Legea nr. 221/2009 care confereau posibilitatea acordării de despăgubiri materiale pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare beneficiarilor Legii nr. 221/2009 și-au încetat efectele juridice.
Referitor la obligativitatea efectelor deciziilor Curții Constituționale pentru instanțele de judecată, este și decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011 în interesul legii prin care s-a statuat că „deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, ceea ce înseamnă că trebuie aplicate întocmai, nu numai în ceea ce privește dispozitivul deciziei, dar și considerentele care îl explicitează", că „dacă aplicarea unui act normativ în perioada dintre . și declararea neconstituționalității își găsește rațiunea în prezumția de neconstituționalitate, această rațiune nu mai există după ce actul normativ a fost declarat neconstituțional, iar prezumția de constituționalitate a fost răsturnată" și, prin urmare, „instanțele erau obligate să se conformeze deciziilor Curții Constituționale și să nu dea eficientă actelor normative declarate neconstituționale".
În sensul considerentelor anterior dezvoltate, s-a pronunțat Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 789 din 7 noiembrie 2011, care a statuat în interesul legii că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358 și nr. 1360/2010, „dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial”.
P. urmare, dreptul la despăgubiri pentru prejudiciu moral solicitate de reclamant, nu mai este recunoscut prin dispozițiile de drept material invocate de el, astfel încât excepția invocată din oficiu este întemeiată prin raportare și la acest aspect, neexcluzându-se, bineînțeles, în cauză, incidența altor temeiuri legale care ar îndreptăți pretențiile reclamantului, temeiuri legale cu care instanța nu a fost învestită și în alt cadru procesual, cererea de chemare în judecată fiind fundamentată în mod clar și repetat pe dispozițiile Legii nr. 221/2009.
Inadmisibilitatea unei cereri poate interveni atunci când dreptul nu este recunoscut de lege sau dacă condițiile de admisibilitate ale căii procedurale exercitate nu sunt îndeplinite în raport de reglementarea legală.
Dată fiind existența acestor fine de neprimire prevăzute de legiuitor în actul normativ invocat de reclamant în susținerea pretențiilor sale și cum dreptul la despăgubiri materiale pentru un prejudiciu moral nu mai este recunoscut prin dispozițiile de drept substanțial invocate prin cererea de chemare în judecată, tribunalul constată că excepția invocată este întemeiată, motiv pentru care va fi admisă în temeiul art. 137 al. 1 Cod pr. civilă, iar ca efect al admiterii excepției, acțiunea va fi respinsă ca inadmisibilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de inadmisibilitate a acțiunii, invocată din oficiu.
Respinge acțiunea având ca obiect acordarea de despăgubiri la Legea nr. 221/2009, așa cum a fost precizată, formulată de reclamantul B. D., domiciliat în comuna Udești, ., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., cu sediul în municipiul București, sector 5, ., ca inadmisibilă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 decembrie 2012.
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. E. G. F.
L.
Red. V.E.L.
Tehnored. G.F.
4 ex./ 17.12.2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DATA: 10 decembrie 2012
CĂTRE
d-na grefier Ș. L. de la Tribunalul Suceava
Vă solicităm să înaintați la dosar citativul aferent dosarului cu nr. de mai sus pentru termenul de judecată din data de 04.12.2012 și să întocmiți un referat în care să indicați motivul pentru care nu ați întocmit citativul.
Președinte, Grefier,
V. E. L. G. F.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 838/2012. Tribunalul SUCEAVA | Servitute. Decizia nr. 2445/2012. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
