Fond funciar. Decizia nr. 118/2012. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 118/2012 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 19-01-2012 în dosarul nr. 118/2012

Dosar nr._ - fond funciar -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL S.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR. 118

Ședința publică din 19 ianuarie 2012

Președinte-G. F.

Judecător- C. N. M.

Judecător-V. E. L.

Grefier-P. T.

Pe rol, judecarea recursului declarat de intimata Instituția P. Județului S., împotriva sentinței civile nr.538 din 1 februarie 2011 a Judecătoriei Rădăuți (dosar nr._ ), intimați fiind petentul P. M., domiciliat în . ..35/126, jud.S. și C. orășenească pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Milișăuți.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul intimat P. M., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatînd recursul în stare de judecată, a trecut la dezbateri.

Petentul intimat a cerut respingerea recursului și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.

Declarînd dezbaterile închise, după deliberare,

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea adresată Judecătoriei Rădăuți la data de 1 februarie 2011 și înregistrată sub nr._, reclamantul P. M. a chemat în judecată C. orășenească de fond funciar Milișăuți și Instituția P. S., arătând că înțelege să conteste Ordinul 427/28.10.2010 emis de către Instituția P. S., prin care i s-a constituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 250 mp teren.

În motivarea cererii, petentul a arătat că a formulat cerere în baza Legii 18/1991 pentru constituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 852 mp teren aferent locuinței; că prim pârâta a făcut propunere de validare pentru suprafața de 250 mp teren, conform contractului de vânzare autentificat sub nr. 2296/28.01.1978 și deciziei 10/07.02.1979 a Biroului executiv al Consiliului popular al comunei E. B., și că în baza acestei propuneri, Instituția P. a emis Ordinul 427/28.10.2010.

Mai arată petentul că acest ordin a fost emis doar pentru suprafața de 250 mp teren, deși în realitate, suprafața pe care o deține este d e852 mp, astfel că se impune admiterea contestației, și constituirea dreptului de proprietate pentru 852 mp teren.

Petentul nu a indicat temeiul de drept al acțiunii.

În susținerea cererii, la dosar a depus copie după Ordinul 427/28.10.2010.

Părțile au fost legal citate, iar Instituția prefectului a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată, depunând și documentația care a stat la baza emiterii Ordinului contestat.

Prin întâmpinarea formulată la fila 38 – 39 dosar fond, C. de fond funciar a orașului Milișăuți a solicitat admiterea cererii, desființarea în parte a Ordinului 427 și constituirea dreptului de proprietate în favoarea petentului, însă în limita suprafeței de 500 mp teren.

Prin sentința civilă nr. 538 din 1 februarie 2011, pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._, s-a admis plângerea, așa cum a fost restrânsă; s-a desființat în parte Ordinul 427/28.10.2010 și s-a constituit petentului, dreptul de proprietate pentru o diferență de 250 mp teren, în completarea suprafeței de 250 mp cât i s-a constituit prin Ordin.

P. a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că antecesorii petentului nu au fost membri cooperatori; că au avut în proprietate suprafața de 500 mp teren aferent construcțiilor; că petentul a avut în posesie în mod continuu acest imobil, fără ca vânzătorii să revendice diferența de 250 mp teren.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Prefectul județului S., solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței și respingerea contestației petentului.

A arătat recurentul, că prima instanță în mod greșit a apreciat că vânzătorii au edificat locuința în baza autorizației 34/30 mai 1972, pe suprafața de 500 mp teren atribuită în acest scop, cu plată, de către CAP, conform chitanțelor depuse la dosar; că această situație poate fi clarificată în temeiul art. 24 din Legea 18/1991 și art. 36; că din interpretarea acestor texte de lege, rezultă fără echivoc, că suprafața de teren care poate forma obiectul dreptului de constituire este reprezentată de suprafața de teren care i-a fost acordată prin decizia administrativă 10/7 februarie 1979 a Biroului Executiv al Consiliului Popular al comunei E. B., prin care s-a constituit petentului, dreptul de folosință; că prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 2296/28.11.1978, petentul P. M. a dobândit o casă de locuit în localitatea Bădeuți, pe . 1132 a . terenul aferent construcțiilor, în suprafață de 250 mp, a fost trecut în proprietatea statului conform Legii 58/1974.

Mai arată recurentul, că Prefectul poate dispune constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului numai în limita propunerii primăriei, iar cu adresa 5452/21 septembrie 2010, aceasta a propus atribuirea suprafeței de 250 mp teren.

Așa fiind, în baza art. 299 și art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, recurentul solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și menținerea Ordinului 427/28.10.2010 ca fiind legal și temeinic.

De asemenea, recurentul a solicitat judecarea recursului și în lipsa părților, în considerarea prevederilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

Părțile au fost legal citate, însă nici una dintre ele nu s-a prezentat în instanță și nu a exprimat vreo opinie asupra prezentului recurs.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, prin raportare la probatoriul administrat în cauză și la prevederile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:

Petentul P. M. a solicitat anularea parțială a Ordinului nr. 427/28 octombrie 2010 emis de către Instituția prefectului județului S., în sensul constituirii dreptului de proprietate pentru diferența dintre suprafața de 852 mp teren, la care ar fi îndreptățit, și suprafața de 250 mp teren, cât i s-a constituit prin Ordinul atacat.

Ulterior, petentul și-a restrâns acțiunea, precizând că solicită anularea parțială a Ordinului nr. 427/28 octombrie 2010 emis de către Instituția prefectului județului S., în sensul constituirii dreptului de proprietate pentru încă 250 mp teren, în continuarea celorlalți 250 mp, deja constituiți prin Ordinul P..

Este de observat că la fila 16 dosar fond se regăsește copia contractului de vânzare – cumpărare din 28 noiembrie 1978, încheiat între P. V. și P. Garofina, în calitate de vânzători, și P. M., în calitate de cumpărător, prin care, acesta din urmă dobândea dreptul de proprietate asupra locuinței proprietatea personală a vânzătorilor, amplasată pe . din CF 1132 a com. cad. Bădeuți, .>

În același înscris autentificat, se menționează că terenul aferent construcțiilor, în suprafață de 250 mp, identic cu . în proprietatea Statului, în baza Legii 58/1974, cumpărătorul primind în folosință suprafața de teren necesară.

Ulterior, prin decizia nr. 10/1979 emisă de Biroul Executiv al Consiliului Popular al comunei E. B.– fila 14 dosar fond, petentului i s-a atribuit dreptul de folosință pentru terenul în suprafață de 250 mp situat în perimetrul construibil al satului Bădeuți, identic cu . Cf 1132 a . durata existenței construcției, începând cu data de 28 noiembrie 1978.

Este de observat că proprietarul inițial al construcției a formulat o cerere de autorizație pentru construirea unei case de locuit de 8*9 m, amplasată pe o suprafață de 500 mp teren, cu precizarea că suprafața clădirilor este de 100 mp.

În același timp, autorizația pentru executarea lucrărilor nr. 34 din 30 mai 1972 – fila 23 dosar a fost emisă pentru ridicarea unei case de locuit, însă este de observat că nici cererea de autorizație și nici autorizația nu este însoțită și nu are la bază vreun plan de situație care să identifice suprafața efectivă pe care se află sau urma să fie amplasată construcția. De altfel, că este așa, rezultă din planul de situație depus la fila 24 dosar fond, care, deși evidențiază casa în construcție, nu menționează suprafața terenului aferent construcției.

Pe de altă parte, este de observat că la fila 29 dosar fond există un plan de situație pentru un teren de 852 mp, respectiv cel solicitat inițial de către petent prin prezenta contestație.

Însă, așa cum am mai arătat, petentul și-a restrâns acțiunea, precizând că solicită constituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață de încă 250 mp teren, în plus față de cel deja constituit prin Ordin, rezultând astfel, o suprafață de 500 mp teren.

Mai observă tribunalul, că intimata C. de fond funciar a orașului Milișăuți, prin întâmpinarea formulată la fila 38 dosar fond a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii petentului, astfel cum a fost restrânsă, în sensul constituirii dreptului de proprietate pentru suprafața de 500 mp teren.

Deși instanța a dat eficiență poziției acestei intimate, constituind petentului dreptul de proprietate pentru încă 250 mp teren, tribunalul constată că în nici un plan de situație existent la dosar nu există evidențiată suprafața totală de 500 mp, prin identificarea și individualizarea efectivă a imobilului.

Simpla mențiune a unei întinderi de 500 mp în cererea pentru emiterea autorizației de construire a unei case nu echivalează individualizarea terenului în maniera arătată.

Având în vedere aceste aspecte, tribunalul, în considerarea prevederilor art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, va admite recursul formulat de Instituția P. Județului S., va casa în totalitate sentința civilă 538/1 februarie 2011 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._ și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu prilejul rejudecării, instanța de fond va ține seama de poziția procesuală a părților, va administra probe, respectiv expertiză tehnică prin care să se identifice suprafața de 500 mp teren pentru care petentul solicită constituirea dreptului de proprietate pe care se află amplasate construcțiile; care este suprafața de teren care asigură accesul, întreținerea și buna folosință a lor, precum și alte probe pe care instanța le apreciază pertinente, utile și concludente în rezolvarea corectă a pricinii.

P. aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Admite recursul declarat de intimata Instituția P. Județului S., împotriva sentinței civile nr.538 din 1 februarie 2011 a Judecătoriei Rădăuți (dosar nr._ ), intimați fiind petentul P. M., domiciliat în . ..35/126, jud.S. și C. orășenească pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Milișăuți.

Casează sentința civilă nr.538 din 1.02.2011 pronunțată de Judecătoria Rădăuți și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19 ianuarie 2012.

Președinte, Judecător, Judecător,

G. F. C. N. M. V. E. L.

Grefier,

P. T.

Red. G.F.

Jud.fond – P. G.

Tehnored.P.T. – Ex.2 – 31 ianuarie 2012

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 118/2012. Tribunalul SUCEAVA