Pretenţii. Sentința nr. 24/2012. Tribunalul SUCEAVA

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare se prezintă c.j. B. R. pentru reclamantă, lipsă fiind pârâtul.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, prilej cu care se aduce la cunoștința instanței că la dosarul cauzei a fost depusă de pârât o cerere de amânare în vederea angajării unui apărător.

Instanța a pus în discuție cererea de amânare formulată de pârât.

Reprezentantul reclamantei a arătat că este de acord cu aceasta.

Instanța respinge cererea de amânare formulată de pârât având în vedere că dosarul nu se află la primul termen de judecată, iar pentru termenul de azi pârâtul a fost citat la data de 15.12.2011, conform dovezii de citare de la fila 14 dosar, având suficient timp pentru a-și angaja un apărător.

Instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului S. în soluționarea cauzei, față de temeiul de drept invocat de reclamant – art. 998 din fostul Cod civil.

Reprezentantul reclamantei a arătat că prezentul litigiu nu este un litigiu de muncă, că pretențiile reclamantei nu derivă din relațiile de serviciu cu pârâtul și că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a excepției ridicate de instanță.

Declarând dezbaterile închise,

După deliberare,

TRIBUNALUL,

Asupra excepției de față, constată:

Prin cererea adresată Judecătoriei S. la data de 16.10.2009 înregistrată cu nr._ reclamanta . chemat în judecată pe pârâtul M. D. pentru ca instanța să dispună obligarea pârâtului la ridicarea produselor ce fac obiectul procesului verbal de predare-primire nr. 6079/09.04.2008, obligarea pârâtului la plata sumei de 99.913 lei cu titlu de prejudiciu, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a predat în folosință gratuită Sindicatului Liber Independent, reprezentat de pârât, două spații aflate în incinta petentei. Pârâtul a administrat spațiile menționate doar în interes propriu, astfel încât Sindicatul a fost somat să predea spațiile în cauză, și, întrucât somația a rămas fără rezultat a procedat la evacuarea din spațiu și păstrarea în custodie a bunurilor găsite.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, precum și excepția necompetenței materiale a instanței, dat fiind faptul că prezentul litigiu are caracterul unui conflict de muncă. De asemenea, s-a mai arătat că nu se face dovada existenței vreunui prejudiciu.

Prin precizările depuse la dosar pentru termenul din data de 18.03.2010, când dosarul se afla pe rolul Judecătoriei S., reclamanta a arătat că acțiunea este întemeiată în drept pe dispozițiile art.998 din vechiul cod civil fiind o acțiune în răspundere civilă delictuală pentru faptă proprie.

Prin sentința civilă nr. 3038 din 10.06.2010 pronunțată de Judecătoria S. a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței și a fost declinată competența în favoarea Tribunalului S. – Secția civilă.

Pe rolul Tribunalului S. cauza a fost înregistrată la data de 30.06.2010.

La termenul de judecată din data de 12.01.2012, instanța din oficiu a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului S. în soluționarea prezentei acțiuni.

Analizând actele și lucrările dosarului, asupra excepției de față, tribunalul constată următoarele:

Astfel, potrivit dispozițiilor art.2 pct.1 lit. c) din codul de procedură civilă tribunalul judecă în primă instanță conflictele de muncă cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.

Potrivit art.3 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, cu modificările ulterioare, incident în cauză în raport de data sesizării inițiale a instanței, conflictele dintre salariați și unitățile la care sunt încadrați, cu privire la interesele cu caracter profesional, social sau economic ori la drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă, sunt conflicte de muncă. Salariații și unitățile au obligația să soluționeze conflictele de muncă prin bună înțelegere sau prin procedurile stabilite de lege.

Conform art.4 din același act normativ conflictele de muncă ce au ca obiect stabilirea condițiilor de muncă cu ocazia negocierii contractelor colective de muncă sunt conflicte referitoare la interesele cu caracter profesional, social sau economic ale salariaților, denumite în continuare conflicte de interese.

Potrivit art.5 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, cu modificările ulterioare, conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații decurgând din legi sau din alte acte normative, precum și din contractele colective sau individuale de muncă sunt conflicte referitoare la drepturile salariaților, denumite în continuare conflicte de drepturi.

Așadar, din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate, chiar și prin raportare la dispozițiile art.67 și art.68 din Legea nr.168/1999, tribunalul reține, pe de o parte, că pentru ca un litigiu să fie calificat drept conflict de muncă este necesar ca acel litigiu să aibă ca părți salariații și unitățile angajatoare acest lucru fiind de esența conflictului de muncă, iar pe de altă parte, acel conflict trebuie să poarte cu privire la interesele cu caracter profesional, social sau economic ori la drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă.

Or, în cauza de față, din analiza actelor și lucrărilor dosarului tribunalul constată că deși părți în cauză sunt . în calitate de reclamant și M. D. liderul Sindicatului Liber Independent din ., (în nume propriu și nu ca reprezentant al salariaților, sindicatul fiind persoană juridică distinctă potrivit art.14 și următoarele din Legea nr.54/2003, cu modificările ulterioare) în calitate de pârât.

Pe de altă parte, tribunalul reține că obiectul acțiunii de față nu îl constituie interesele cu caracter profesional, social sau economic ori drepturi ale salariaților rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă.

În același sens, tribunalul reține că aceleași caracteristici trebuie să le îndeplinească litigiul pentru a fi calificat conflict de muncă și potrivit art.1 lit. p din Legea nr.62/2011 privind dialogul social.

Prin urmare, față de considerentele anterior arătate tribunalul apreciază că litigiul dedus judecății este unul de natură civilă și nu un conflict de muncă astfel încât competența de soluționare aparține Judecătoriei S., în baza art.1 pct.1 din codul de procedură civilă.

În consecință, tribunalul va admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului S. și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei S..

Totodată, în baza art.20 – art.22 din codul de procedură civilă va constata ivit conflictul negativ de competență și va trimite dosarul la Curtea de Apel S. pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului S..

Declină competența de soluționare a cauzei civile având ca obiect „drepturi bănești” formulată de reclamanta .>cu sediul în mun. S., ., jud. S. în contradictoriu cu pârâtul M. D. cu domiciliul în mun. S., ., ., ., în favoarea Judecătoriei S..