Fond funciar. Decizia nr. 58/2013. Tribunalul SUCEAVA

Tribunalul SUCEAVA - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 58/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 58/2013

Dosar nr._ - contestație în anulare -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 58

Ședința publică din data de 28 FEBRUARIE 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. M. N.

JUDECĂTOR: F. L.

JUDECĂTOR: G. F. F.

GREFIER: Ș. L. G.

Pe rol, pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de petenta P. A., domiciliată în mun. Suceava, ., . B, . împotriva deciziei civile nr.836 din data de 23 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția Civilă în dosar nr._, intimați fiind reclamantul T. G., domiciliat în ., județul Suceava și C. C. P. S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR A..

Dezbaterile asupra cauzei civile cauzei civile în fond au avut loc în ședința publică din data de 14 FEBRUARIE 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 21 FEBRUARIE 2013, și apoi, și apoi, față de împrejurarea că, completul de judecată a fost nelegal constituit pentru a se putea proceda la deliberare față de lipsa justificată a d-nei magistrat F. L., instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru data de astăzi, 28 FEBRUARIE 2013.

După deliberare,

TRIBUNALUL,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 2.12.2009, așa cum a fost precizată, reclamanta P. A., în contradictoriu cu pârâții T. G. și C. comunala pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor A., reprezentată prin primar Hrincescu I., a solicitat instanței obligarea pârâților la plata următoarelor sume, aferente perioadei 2007 - 2008:

- 2500 lei, pentru lipsa de folosință a terenului în suprafață de 4,5 ha;

- 14.661,45 lei contravaloarea subvenției de care ar fi beneficiat din partea Agenției de Plăți și Intervenții pentru Agricultură;

- 1350 lei contravaloarea rentei viagere;

- cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate încă de la data de 15.09.2005, însă pârâții nu i-au recunoscut dreptul de proprietate, motiv pentru care s-a adresat instanței de judecată, dreptul de proprietate fiindu-i reconstituit prin decizia civilă nr.11 din 11 ianuarie 2007 a Tribunalului Suceava, iar prin sentința civilă nr.4844/3.11.2007, irevocabilă, a fost obligată C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A. să o pună în posesie cu suprafața de 4,5 ha. teren. Cu toate acestea, nici primarul T. G. și nici succesorul său (împotriva cărora a formulat și plângere penală, soluționată prin rezoluția din 13 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și nerespectarea hotărârii judecătorești), nu au întocmit documentația pentru emiterea titlului de proprietate, astfel că a fost lipsită de folosința terenului și pe cale de consecință păgubită, mai ales că Primăria a arendat terenul sau a emis titluri de proprietate unor terți care nu au deținut niciodată teren pe amplasamentul solicitat de ea.

În întâmpinare, intimatul T. G. a arătat că inițial petentei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1,65 ha. teren situat pe raza comunei A., alături de alți moștenitori: M. L., V. P., C. M. și P. G., conform titlului de proprietate nr.1046/15.11.1996. Petenta a formulat cerere pentru a i se reconstitui dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 7,35 ha. teren, cerere înregistrată sub nr.75/15.09.2005, care a fost respinsă de C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A. cu motivarea că nu face obiectul Legii nr.247/2005 și pentru că nu a prezentat acte doveditoare privind calitatea de moștenitor și amplasamentul terenului, iar prin hotărârea nr.857/14.04.2006, C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra trenurilor Suceava a respins contestația petentei. Deși i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin hotărâre judecătorească, petenta nu a prezentat un plan de situație cu vechiul amplasament, pentru identificare și punere în posesie, iar amplasamentul solicitat de petentă este ocupat de persoane cărora li s-a reconstituit în mod legal dreptul de proprietate având eliberate și titluri. Mai arată intimatul că nu s-a reușit punerea în posesie a petentei, întrucât C. comunală nu avea teren în rezervă și abia prin hotărârea Consiliului local nr.71/17.12.2009 s-a aprobat punerea la dispoziția comisiei comunale a unei suprafețe de 9 ha.teren din domeniul privat pentru punerea în posesie a persoanelor care au obținut reconstituirea dreptului de proprietate prin hotărâri judecătorești.

În întâmpinare, intimata C. comunala pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor A. a invocat că obligarea sa la punerea în posesie a reclamantei s-a dispus prin sentința civilă nr.4844/3.12.2007 a Judecătoriei Rădăuți, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă pronunțată la data de 21.02.2008 în dosarul nr._, așa încât, raportat la anul 2007, nu i se poate reține nicio culpă, ridicând și excepțiile de prematuritate (partea de pretenții vizând anul 2006, ori reclamanta și-a precizat sub acest aspect acțiunea), respectiv inadmisibilitate.

Instanța a respins excepțiile, întrucât reclamanta a pretins, potrivit precizărilor aduse oral acțiunii, la termenul de judecată din 18.10.2010, despăgubiri pentru anii 2007 și 2008, nu și pentru anul 2006, iar vinovăția pârâtei C. comunala pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor A., condiție generală pentru angajarea răspunderii civile delictuale, va fi verificată pe fondul cauzei.

Prin sentința civilă nr. 357 din data de 21 ianuarie 2011, Judecătoria Rădăuți a admis acțiunea civilă, având ca obiect daune delictuale, formulată de reclamanta P. A., în contradictoriu cu pârâta C. comunala pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor A., prin primar, așa cum a fost precizată, în parte, a respins acțiunea civilă, așa cum a fost precizată, față de pârâtul T. G., a obligat pârâta Comisia comunală de fond funciar A. să plătească reclamantei suma de 12.312 lei, cu titlu de daune pentru lipsa de folosință a terenului, a respins celelalte pretenții și a obligat pârâta Comisia comunală de fond funciar A. să plătească reclamantei suma de 1417,571 lei, cheltuieli de judecată.

P. a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia civilă nr.11/11.01.2007 a Tribunalului Suceava, irevocabilă, în urma modificării sentinței civile nr.2253/15.09.2006 Judecătoriei Rădăuți, reclamantei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 4,50 teren arabil, situată pe raza comunei A., iar prin sentința civilă nr.4844/3.12.2007 a Judecătoriei Rădăuți, irevocabilă prin decizia civilă nr.442/26.02.2008 a Tribunalului Suceava, pârâta C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A., reprezentată la acea dată prin primar T. G., a fost obligată să o pună în posesie pe reclamantă cu terenul, operațiune realizată, provizoriu, abia la data de 15.10.2009, conform procesului-verbal nr.8719, apoi, pe alte amplasamente, la data de 10.02.2010 – proces verbal nr.1039.

Astfel, deși reclamanta a obținut recunoașterea dreptului de proprietate din 11.01.2007, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, prin neîndeplinirea atribuției de punere în posesie, ce incumbă comisiei locale de fond funciar, și nu primarului dintr-un anume mandat (comisie care, chiar dacă își modifică componență, inclusiv în privința președintelui, preia și obligațiile asumate anterior), a fost împiedicată să aibă folosința terenului, nefiind în măsură să înființeze culturile în anii 2007 și 2008, și să realizeze un câștig material din recoltele pe care le-ar fi putut obține la finele fiecărui an agricol.

Prejudiciul cauzat, anume profitul nerealizat, a fost estimat, în raportul de expertiză întocmit de expert D. G., la suma de 12.312 lei pentru anul 2008 (expertul a avut în vedere producțiile medii realizabile pentru . au fost comunicate de Oficiul Județean pentru Studii Pedologice și Agrochimice Suceava), căci, în anul 2007, terenul trebuia să fie mai întâi desțelenit, devenind propriu cultivării abia în 2008, în acest cuantum urmând a fi admise pretențiile deduse judecății, în temeiul art.999 Cod civil, împotriva Comisiei comunale de fond funciar A., raportat la prevederile art.27 din Legea nr.18/1991, art.5 din Regulamentul de aplicare a Legii fondului funciar adoptata prin HG nr.890/2005, nu și împotriva fostului primar T. G., ce a deținut funcția de președinte al comisiei până la alegerile locale din vara anului 2008, obligația de punere în posesie nerevenind personal acestuia.

Cât privește contravaloarea subvenției de care ar fi beneficiat din partea Agenției de Plăți și Intervenții pentru Agricultură, respectiv contravaloarea rentei viagere, este incertă calificarea reclamantei pentru a le obține, prejudiciul invocat neavând caracter cert, drept pentru care aceste pretenții nu au fost admise.

În temeiul art.274 Cod procedură civilă, pârâta față de care a fost admisă acțiunea a fost obligată la cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariul expertului, proporțional cu partea din pretenții încuviințată.

Împotriva acestei sentinței au declarat recurs petenta P. A. și intimata C. C. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A..

Prin recursul său, pârâta C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A., am solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe sau reținerea cauzei și pe fond, stabilind culpa fiecărei părți litigante, să se respingă acțiunea formulată de reclamanta P. A., ca neîntemeiată.

În motivare a arătat că prin sentința civilă nr. 357/21.01.2011 s-a admis acțiunea promovată de reclamanta P. A., în sensul obligării Comisiei comunale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A. la plata sumei de_ lei cu titlu de daune pentru lipsa de folosință a terenului și la plata sumei de 1417,571 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Consideră că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:

Instanța de fond nu a ținut cont de prevederile art. 998-999 cod civil în sensul de a stabili în mod obiectiv vinovăția Comisiei comunale în aplicarea dispozițiilor art. 27 din Legea nr.18/1991 și a art. 5 din HG 890/2005. Mai mult, nu s-a motivat culpa exclusivă a Comisiei comunale prin prisma susținerilor ei atât la dezbaterea pe fondul cauzei, cât și prin concluzii scrise.

Nu s-a ținut cont de obiecțiunile formulate la raportul de expertiză și fără motive temeinice s-a respins proba cu contraexpertiza, deși comisia a motivat necesitatea administrării ei, pentru o justă soluționare a cauzei.

Potrivit art. 27din Legea nr.18/1991 "punerea în posesie și eliberarea titlurilor de proprietate celor îndreptățiți nu pot avea loc decât numai după ce s-au făcut în teren delimitările necesare pentru măsurători, stabilirea vecinătăților pe temeiul schiței, amplasamentului stabilit și întocmirea documentelor constatatoare prealabile".

Or, așa cum a arătat înaintea primei instanțe, deși reclamanta a insistat permanent în atribuirea vechiului amplasament al autorului său, până la data de 28.10.2008, petenta nu s-a prezentat să arate amplasamentul solicitat și pe care urma să o pună în posesie, deși comisia a solicitat acesteia să se prezinte ea însăși sau prin mandatar pentru a-l indica.

În lipsa unui plan de situație și fără un extras de carte funciară care să o ajute în operațiunea de identificare a terenului C. comunală nu avea cunoștință de amplasamentul solicitat și pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate, cu atât mai mult cu cât în rezerva Comisiei nu exista o suprafață de teren liberă pentru punere în posesie. Abia prin Hotărârea Consiliului Local nr. 71 din data de 17.12.2009 s-a pus la dispoziția Comisiei locale suprafața de 9 ha teren din domeniul privat al comunei A. pentru punerea în posesie a cetățenilor cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate pe baza hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile.

Consideră că în acest caz este vorba de o culpa minimă a Comisiei, caz în care daunele ar trebui admise doar în parte, proporțional cu cota ce s-ar stabili, luându-se în considerare aceste înscrisuri ca probe.

În privința problemei culpei comune, decizia de îndrumare a plenului TS nr. 10/1991 a statuat că "despăgubirile la care urmează a fi obligat autorul unui fapt ilicit pentru repararea pagubei cauzate altei persoane vor fi micșorate dacă se va dovedi că la producerea acestuia a concurat și culpa victimei. Motivarea: Potrivit principiului general înscris în art. 989 C.civ. despăgubirile datorate victimei trebuie să constituie o justă și integrală reparație a pagubei cauzate prin faptul ilicit al autorului. În cazul în care fapta a fost cauzată prin culpă comună, nu există un temei juridic ca partea din pagubă cauzată din culpa victimei să fie reparată de autor. Fixarea cuantumului culpelor autorului și victimei va fi stabilită pe baza probelor dosarului”.

Consideră că instanța de fond nu a reținut deopotrivă și vinovăția reclamantei, procedura de punere în posesie fiind mult întârziată datorită lipsei de colaborare dintre aceasta și C. comunală.

În ceea ce privește proba cu expertiză tehnică judiciară administrată în fața primei instanțe consideră că modul de formulare a obiectivelor expertizei a fost unul deficitar, astfel lăsându-se la latitudinea expertului să stabilească unilateral sursa datelor preluate (Direcția de S. Suceava sau Oficiul Județean pentru Studii Pedalogice și Agrochimice Suceava ) privind producțiile realizate, prețul de valorificare, cheltuielile de producție, dar și de valorificare, acestea din urmă nefiind luate în calcul. Astfel, pârâta C. comunala a fost vizibil defavorizată. Ca exemplu, dacă raportul de expertiză indică la cultura cartofului producția medie realizată ca fiind_ kg la un hectar din care_ kg producție principală și 5265 kg producție secundară, din datele Direcției de S. Suceava rezultă că producția medie la hectar la aceeași cultură este de_ kg/ha, această cantitate reprezentând producția principală și cea secundară însumate. Diferența între cele doua surse este de aproximativ 5000 kg/ha, cantitate semnificativă valoric din punctul său de vedere.

Cu toate că a solicitat administrarea unei contraexpertize cererea a fost respinsă, drept pentru care solicită ca în cazul casări sentinței recurate și trimiterea spre rejudecare să se administreze proba cu expertiza tehnică, însă să se aibă în vedere producțiile efectiv realizate în anii respectivi, ținându-se cont de datele furnizate de Direcția județeană de S. Suceava.

In drept, a invocat disp. art. 299-316 Cod procedură civilă.

Prin recursul său, reclamanta P. A. a solicitat admiterea acestuia și modificarea parțială a sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii pentru daunele reclamate.

În motivare a arătat că i s-au respins pretențiile la daune pentru anul 2007 pe motiv că ”terenul trebuia să fie mai întâi desțelenit, devenind propriu cultivării abia în 2008", ceea ce este inexact.

Deosebit de faptul că terenul în discuție, anterior primirii în posesia sa a fost arendat altor cetățeni din . cultivat, nu trebuie neglijată situația că, dreptul de proprietate i s-a recunoscut definitiv și irevocabil la 11.01.2007 și că putea fi pusă în posesie chiar până la finele lunii martie (deci, mai bine de două luni și jumătate), când exista timpul material pentru arătură și însămânțat, chiar până în aprilie, respectiv, până la Paști, când tot țăranul știe că acesta este timpul cel mai potrivit pentru a ține recolte bune. Prin urmare, avea posibilitatea reală ca pentru acest an să obțină recolta de cartofi planificată.

De altfel, nici un agricultor nu desțelenește un teren și îl lasă un an în nelucrare, ca apoi să îl desțelenească pentru a deveni apt pentru cultură, așa cum lasă să se înțeleagă instanța de fond. În atare situație, ar exista în fiecare an suprafețe mari de teren pârloage.

Consideră că era îndreptățită și la daunele pentru anul 2007, la nivelul celor stabilite pentru 2008, la care s-a limitat expertiza, contrar obiectivelor din acțiunea sa.

Cu privire la contravaloarea subvenției de care ar fi beneficiat de la APIA, respectiv, contravaloarea rentei viagere, instanță de fond reține că aceasta ”este incertă calificarea reclamantei pentru a le obține, prejudiciul invocat neavând caracter cert".

Câtă vreme sumele cuvenite la hectar și în raport cu culturile înființate sunt stabilite, pe baze legale, de către APIA și Primării, evident că ar fi putut beneficia de ele, dacă ar fi fost pusă în posesie cu terenul în condițiile sus-arătate.

În atare situație, nu se poate reține că este vorba de un prejudiciu incert, câtă vreme erau subvenții garantate de stat, cu cadru legal.

Consideră că, și în acest caz, i s-au respins fără justificare legală, așa cum prevăd disp. art. 261 pct.5 Cod proc. civ. aceste pretenții formulate în cauză.

În drept, a invocat disp. art. 3041 Cod proc. civ.

Reclamanta Penteiescu A. a formulat întâmpinare prin care a arătat următoarele:

Recursul pârâtei nu demonstrează și nici nu dovedește că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică sub aspectul criticilor aduse.

Astfel, instanța de fond nu a reținut culpa exclusivă a comisiei recurente, ci comună cu cea a fostului președinte al acestei comisii, care avea dreptul de dispoziție, motiv pentru care a și fost chemat în judecată.

De altfel, fostul președinte al comisiei recurente nu a contestat hotărârea instanței de fond, fiind mulțumit că nu i s-a admis integral acțiunea formulată.

Obiecțiunile formulate la raportul de expertiză au fost respinse motivat de către instanța de fond, mai ales că, la încuviințarea acestei probe, nu s-au depus obiective de care să pretindă că nu s-a ținut seama.

Pârâta susține cu nerespectarea realității că reclamanta nu s-a prezentat să indice amplasamentul câtă vreme știe prea bine că la fiecare apel a fost prezentă, afirmație de natură de a impresiona instanța.

Pretenția la plan de situație și extras de carte funciară exceda prevederilor Legii nr. 18/1991, care admite posibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate și pe baza declarațiilor a doi martori.

În ce o privește și-a dovedit dreptul de proprietate cu privire la suprafață, cu contractul de vânzare-cumpărare al tatălui său, iar cu privire la amplasament, cu martorii S. I. și E. E..

Cu privire la amplasamentul indicat de reclamantă și dovedit în condițiile arătate, primarul intimat, prin întâmpinarea depusă la 18.10.2010 a susținut că s-a reconstituit legal dreptul de proprietate și s-au eliberat titluri de proprietate altor persoane, care nu au stăpânit niciodată terenul tatălui ei și cărora nu li s-a cerut plan de situație, extras de carte funciară sau măcar declarația a doi martori cu privire la posesia anterior colectivizării. Faptul că ar fi lucrat acel teren pe timpul colectivizării - fiindu-le aproape de casă - nu le justifică dreptul de proprietate pentru obținerea titlurilor în acest sens.

Inexistența rezervei în vederea punerii sale în posesie este infirmată de însuși faptul că actualul primar i-a oferit 3 variante de punere în posesie extravilan și, deosebit de stăruința sa, de a i se acorda diferența pentru intravilanul ce-l revendica și nu a fost contestat (deci, implicit s-a recunoscut amplasamentul indicat de ea, acoperit cu titluri pentru alții) i s-a oferit un teren în . (nu în satul Clit - unde a stăpânit până la colectivizare) pentru a nu avea probleme cu cei cărora li se arendaseră cele trei terenuri oferite anterior.

Fireasca întrebare, dacă nu erau terenuri disponibile, de unde rezervă pentru arendare și cine beneficia de aceste arende pentru că se îndoiește că aceste arende figurau în veniturile primăriei.

În lipsa unui titlu propriu de proprietate pe vechiul amplasament a fost pusă în imposibilitatea de a cere anularea titlurilor de proprietate a celor ce nu aveau drept asupra terenului ce a aparținut tatălui său. Consideră că în mod tendențios i s-a cerut extras de carte funciară sau plan de situație, ignorându-se declarația martorilor menționați, tocmai ca să nu poată obține titlul pe vechiul amplasament și să nu poată cere anularea titlurilor emise pentru alții fără justificare legală.

Culpa comună invocată în recurs a lămurit-o mai sus, iar din cele expuse, încă nu s-a dovedit cu nimic culpa sa spre a-i exonera de răspundere cum pretind.

Expertiza a avut în vedere și cheltuielile de producție și a stabilit prejudiciul în raport cu producția medie realizată în comună.

Dreptul la despăgubire este reglementat de art. 27 din Legea nr. 18/1991 și art. 5 din Regulamentul de aplicare a acestei legi, adoptat prin HG nr. 890/2005, iar art. 999 Cod civ, precizează expres că răspunderea operează pentru prejudiciul cauzat prin fapta sa sau și cel cauzat prin neglijență sau imprudență, deci, acest text vine în completarea art. 989 Cod civil invocat în recurs și ca o notă explicativă

În concluzie, consideră că a demonstrat netemeinicia și nelegalitatea recursului comisiei recurente și solicită respingerea lui ca atare.

Cum nu a primit întâmpinare din partea niciunuia din intimați în propriul său recurs, consideră că nu au nimic de obiectat și fără a-și exprima direct punctul de vedere, lasă la aprecierea instanței susținerile sale.

Pârâtul T. G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În motivare a arătat că reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 4,5 ha teren arabil situat pe raza comunei A., județul Suceava prin Decizia nr. 11 din 11 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava-Secția Civilă.

Inițial reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1,65 ha teren alături de alți moștenitori M. L., V. P., C. M. și Pintelescu G. dovada o face cu titlul de proprietate n. 1046/15.11.1996.

Reclamanta R. (P.) A. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 7,35 ha teren, cererea a fost înregistrată sub nr.75 din 15.09.2005,

C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a analizat cererea și a respins-o pe motiv că nu face obiectul Legii nr.247/2005 și pentru că nu a prezentat acte de stare civilă pentru solicitant și autor:nu a prezentat acte de proprietate și plan de situație pentru terenul solicitat; nu a prezentat certificat de moștenitor pentru terenul solicitat; nu face dovada continuității dreptului de proprietate pentru suprafața de teren solicitata; și nu a prezentat declarația prevăzută de art. 10 alin.2 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată cu modificările și completările ulterioare dovada o face cu adresa comisiei comunale nr. nr.2626 din 10.04.2006,

De asemenea, C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava prin Hotărârea nr. 857 din 14.04.2006 a respins contestația formulată de R. A., dovada o face cu hotărârea nr.857/2006.

După obținerea hotărârii judecătorești reclamanta nu a prezentat plan de situație cu vechiul amplasament pentru identificare și punerea în posesie, iar amplasamentul indicat de reclamantă este ocupat de persoanele cărora li s-a reconstituit legal dreptul de proprietate în temeiul legii nr. 18/1991 având eliberate și titluri de proprietate.

În perioada mandatului său de primar și președinte al comisiei comunale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor nu a reușit să o pună în posesie cu suprafața de 4,5 ha teren pe reclamantă pentru că nu a existat teren rezervă, iar consiliul local nu a aprobat să dea teren din domeniul privat al comunei.

Consiliul Local al comunei A. în ședința din 17 decembrie 2009 prin hotărârea n. 71 a aprobat punerea la dispoziția Comisiei comunele pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A. a suprafeței de 9,0 ha teren din domeniul privat pentru punerea în posesie a cetățenilor cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate prin hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile, dovada o face cu hotărârea nr.71/17.12.2009.

Reclamanta urmează a fi pusă în posesie cu suprafața de 4,5 ha teren din terenul pus la dispoziție de Consiliul local al Comunei A.

Pârâta C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de către reclamantă, pentru următoarele motive:

Contrar susținerilor reclamantei referitoare la posibilitatea efectivă de a cultiva terenul începând cu luna martie 2007, precizează că expertul judiciar desemnat a stabilit în mod cert, în calitate de specialist în agricultura, ca nu există posibilitatea reală de a cultiva o suprafață de teren nedesțelenită și de a obține o recoltă satisfăcătoare în cursul aceluiași an calendaristic. Reclamanta, deși avea posibilitatea de a formula obiecțiuni la raportul de expertiză în fața instanței de fond nu a uzat de această posibilitate. Astfel, expertul desemnat și-ar fi expus punctul de vedere în legătură cu această problemă ca specialist în agricultură.

Așa cum arată și expertul judiciar, terenul în suprafață de 4,5 ha atribuit reclamantei, a fost folosit ca pășune mulți ani, fiind necesare lucrări de desțelenire care se efectuează în mod optim toamna, garantând astfel productivitatea terenului pentru anul următor. Susținerile reclamantei cu privire la obținerea unei recolte optime de cartofi prin efectuarea unei arături de primăvară pe un teren înțelenit au ca intenție doar inducerea instanței de judecată în eroare pentru ca pe calea recursului să-i fie acordate daune echivalente prin cuantum cu cele stabilite de expert pentru anul 2008.

In ceea ce privește cererea reclamantei de a-i fi acordată contravaloarea subvenției de care ar fi beneficiat de la APIA, precum și contravaloarea rentei viagere, în mod just instanța de fond a respins cererea, pe considerentul că prejudiciul invocat nu are caracter cert, fiind nesigură calificarea reclamantei pentru a le obține. Totodată, precizează că agricultorii pot beneficia fie de subvenția acordată pentru cultivarea terenului, fie de renta viageră în cazul în care aceștia, în calitate de arendatori încheie contract de arendare. Or, reclamanta a solicitat contravaloarea prejudiciului în ambele calități atât cea de fermier (agricultor), cât și de rentier, deși una și aceeași persoană nu poate întruni decât una din aceste calități

Totodată, potrivit legii, nu pot beneficia de plăți directe de la Uniunea Europeană persoanele care beneficiază de rentă viageră, conform Legii nr. 247/2005.

Deși reclamanta a fost pusă în posesie inițial la data de 15.10.2009, iar ulterior la data de 10.02.2010, până în prezent terenul în suprafață de 4,5 ha nu a fost arat, nu a fost însămânțat cu vrea cultură agricolă, fiind și în prezent lăsat pârloagă. De asemenea, nu a fost arendat în condițiile legii prin încheierea unui contract de arendare și înregistrat la Consiliul Local al comunei A..

Este inexplicabilă cererea reclamantei de a pretinde daune pentru lipsa de folosință a terenului, în condițiile în care după punerea în posesie nu a efectuat nici o lucrare din care să reiasă o minimă intenție de a-și cultiva terenul primit în proprietate.

Așa cum a precizat și la judecarea în primă instanță, este evident că reclamanta cu vădită intenție a lăsat să treacă o perioadă de trei ani fără să colaboreze cu instituția pârâtă pentru punerea sa în posesie, pentru ca, ulterior, fiindu-i deschisă calea unei acțiuni de daune, să solicite și să obțină venituri pentru lipsa de folosință a terenului

Dacă de la punerea în posesie și până în prezent reclamanta nu a efectuat nici un demers pentru cultivarea terenului în cauză, este evident că aceasta dă dovadă de rea-credință solicitând instanței obligarea Comisiei comunale la plata de daune delictuale, confirmând încă o dată că intențiile și acțiunile sale sunt lipsite de onestitate, Din punctul său de vedere reclamanta încalcă dispozițiile art 723 C.proc.civ. care stipulează că drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.

Precizează că, C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată este înființată și funcționează în baza Legii nr. 18/1991 și a Regulamentului de punere în aplicare a acestei legi (HG nr. 890/2005), este constituită ca un organ colegial de lucru, fără patrimoniu și fără buget propriu, nu poate fi catalogată drept persoană juridică și nici instituție publică în sensul conferit de OG nr. 22/2002, astfel încât nu poate fi obligată la plata de astfel de daune.

Pârâtul T. G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta P. A. ca nefondat.

În motivare a arătat că, în ceea ce privește capătul de cerere referitor la subvenția ce ar fi fost încasată de la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură, precum și renta viageră, în mod corect instanța de fond a respins acest capăt de cerere, considerând că prejudiciul invocat nu are caracter cert, fiind incertă calificarea reclamantei pentru a le obține.

Referitor la solicitarea reclamantei de a i se achita și pentru anul 2007 aceeași sumă stabilită de expert pentru anul 2008 cu titlu de daune, solicită respingerea cererii pe motivul că este de notorietate și orice agricultor cunoaște că de pe un teren nedesțelenit arat și cultivat în același an calendaristic nu se poate obține o recoltă vandabilă. Reclamanta de fapt încearcă să obțină o sumă de bani cât mai frumoasă de pe urma pârâtului și a Comisiei pe care a condus-o, în condițiile în care din anul 2010 și până în prezent nu a înființat nicio cultură pe terenul primit în proprietate.

Reclamanta P. A. - urmare a întâmpinării depuse de către intimata secund pârâtă, a formulat răspuns la aceasta prin care a arătat următoarele:

Comentariile privitoare la perioada ulterioară punerii în posesie sunt lipsite de relevanță pentru că exced cauzei de față și pentru că, pentru această perioadă, și-a încasat drepturile cuvenite de la APIA și renta viageră.

P. această perioadă în discuție a fost lipsită de aceste drepturi tocmai datorita lipsei de folosință a terenului urmare refuzului de a fi pusă în posesie.

În acest sens, consideră că este îndreptățită la drepturile de la APIA și renta viageră de care ar fi beneficiat dacă ar fi fost în posesia terenului și de care a beneficiat Primăria prin arendări.

Criticile referitoare la faptul că nu ar fi luat legătura cu organele Primăriei pentru a obține mai repede punerea în posesie sunt contrazise de hotărârea instanței de obligare la punerea în posesie urmare a refuzului în acest sens, sub diverse motive, din partea fostului primar - prim pârât în cauză - și care nu a contestat nimic cu privire la acest aspect și nici pretențiile de față.

Neformularea de obiecțiuni la raportul de expertiză nu justifică neacordarea daunelor pentru cei doi ani la care s-a referit acțiunea, câtă vreme valoarea producției nerealizate era aceeași.

Consideră că justifică dreptul la despăgubiri și pentru cel de-al doilea an.

În concluzie, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul obligării pârâților la plata integrală a daunelor pretinse.

Prin decizia civilă nr. 836 din data de 24 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția Civilă în dosarul nr._ , s-au respins, ca nefondate, recursurile formulate de către petenta P. A., domiciliată în Suceava, ., ., . catre intimata C. C. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A., împotriva sentinței civile nr. 357 pronunțată la data de 21 ianuarie 2011 de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._, intimat fiind T. G., domiciliat în A., jud. Suceava.

P. a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut că, recursul petentei P. A., se subsumează prev. art. 304 pct. 9, art. 304/1 Cod procedură civilă, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a considerentelor sentinței și a criticilor invocate, tribunalul îl apreciază ca nefondat, pentru considerentele ce succed:

Petenta a mai solicitat plata sumei de_,45 lei reprezentând suma de bani pe care ar fi putut-o primi de la APIA în anul 2007, dacă ar fi fost pusă în posesie de către intimata cu suprafața de 4,5 ha teren situat pe raza .> Dar pentru a opera răspunderea civilă delictuală a intimatei, este necesar a fi îndeplinite condițiile prev. de art. 998 din vechiul Cod civil, printre care și vinovăția acesteia, tradusă în speță prin neîndeplinirea în mod culpabil a operațiunii de punere în posesie a petentei, conform art. 5 lit. i, art. 33, art. 34 din HG nr. 890/2005, art. 27 din Legea nr. 18/1991.

Or, analizând actele și lucrările dosarului, nu rezultă că întârzierea în efectuarea punerii în posesie ar fi imputabilă intimatei.

Astfel, dreptul de proprietate al petentei a fost reconstituit în ianuarie 2007 prin decizia civilă nr. 11/11 ianuarie 2007 a Tribunalului Suceava, fiind vorba de o recunoaștere doar în principiu, pe baza înscrisurilor existente la Arhivele Statului – Filiala Suceava (f. 7, 8).

În dosarul de reconstituire nu s-a realizat o identificare a vechiului amplasament, nefiind stabilită nici situația lui juridică prezentă.

Ulterior, petenta i-a chemat în judecată pe aceeași intimati, cerând obligarea lor la punere în posesie și daune cominatorii, acțiunea fiind admisă doar în parte, în ceea ce privește primul capăt de cerere, fiind respinsă solicitarea de daune, prin sentința civilă nr. 4844/3 decembrie 2007 a Judecătoriei Rădăuți, irevocabilă prin decizia civilă nr. 442/26 februarie 2008 a Tribunalului Suceava (f. 16-19).

Au reținut instanțele că în cauză nu este dată culpa președintelui comisiei locale pentru nerealizarea operațiunii de punere în posesie, în condițiile în care petenta nu a indicat vechiul amplasament, pe care nu-l cunoaște.

Admițând totuși că necunoașterea vechiul amplasament nu constituie motiv de refuz sau de întârziere la punerea în posesie, instanțele au stabilit ca intimatele să colaboreze cu petenta în vederea identificării vechiului amplasament, iar în caz de imposibilitate de atribuire a acestuia, să-i predea o parcelă echivalentă.

Aceleași considerente au stat și la baza soluției de neîncepere a urmăririi penale în privința primarului T. G., cercetat pentru infracțiunea de abuz în serviciu prev. de art. 246 Cod penal la plângerea petentei, prin rezoluția din 13 iulie 2009 dată în dosarul nr. 260/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, reținându-se imposibilitatea obiectivă în care s-a aflat comisia locală de a o pune în posesie pe petenta și lipsa de vinovăție a primarului în contextul în care petenta nu a prezentat un plan de situație din care să reiasă amplasamentul exact al terenului solicitat.

Reiese din cele expuse că întârzierea în efectuarea operațiunii de punere în posesie a fost cauzată de către petentă, care nu a identificat vechiul amplasament, deși avea această obligație conform art. 39 din HG nr. 890/2005, astfel că ea nu poate pretinde de la intimati echivalentul lipsei de folosință pentru anul 2007, adică pentru intervalul situat între data reconstituirii dreptului de proprietate și data pronunțării hotărârii de obligare la punere în posesie.

Aceleași considerente sunt valabile și în privința cererii de obligare a intimatilor la plata sumei de 1350 lei – rentă viageră, de care ar fi fost lipsită în anii 2006-2007 pentru terenul în cauză.

Reținând că soluția primei instanțe criticată de petentă este corectă, chiar dacă motivarea este nesatisfăcătoare, fiind substituită cu argumentația de mai sus, tribunalul urmează a o menține, respingând recursul petentei ca nefondat, în baza art. 312 al. 1 Cod procedură civilă.

În ceea ce privește recursul intimatei C. locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 A., ce se încadrează în prev. art. 304 pct. 9, art. 304/1 Cod procedură civilă, este de observat că prin el nu se contestă obligația în sine, stabilită în sarcina recurentei, de plată a daunelor reprezentând lipsa de folosință a terenului pe anul 2008, ci cuantumul acestora, stabilit de instanță pe baza expertizei realizată de către expertul D. G..

Este adevărat că și în fața primei instanțe recurenta a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, arătând că experta trebuia să se raporteze la recoltele (de cartof, de grâu) efectiv obținute, așa cum rezultă din datele de la Direcția Județeană de S. Suceava (f. 89-93), iar nu la cele care s-ar fi putut obține, adică realizabile.

Aceste obiecțiuni în mod corect nu au fost luate în considerare, neimpunându-se așadar o contraexpertiză, în condițiile în care concluziile expertei au avut la bază o sursă credibilă care a evidențiat producția medie realizabilă în zona agricolă a jud. Suceava – Oficiul Județean pentru Studii Pedologice și Agrochimice Suceava (f. 85).

Fără îndoială că datele furnizate de DSJ Suceava puteau constitui, de asemenea, o sursă de informare, însă nu trebuie omis faptul că la determinarea unei producții trebuie avut în vedere potențialul natural al solului, iar nu ceea ce se realizează in fapt, cum corect a subliniat și experta in răspunsul la obiecțiuni (f. 123).

Prin urmare, datele furnizate de DSJ Suceava sunt orientative și nu iau în considerare particularitățile unei anumite suprafețe de teren.

În plus, analizând prin comparație producția și prețul stabilite de expertă (grâu-2100 kg/ha x 1,00 lei/kg; cartof –_ kg/ha x 0,60 lei/kg), respectiv producția și prețul menționate de DSJ (grâu-2966 kg/ha x 0,69 lei/kg; cartofi –_ kg/ha x 0,66 lei/kg), se poate observa că diferențele în plus sau în minus echilibrează din punct de vedere valoric daunele.

În ceea ce privește culpa recurentei, apreciază tribunalul că îi aparține în totalitate începând din anul 2008, în contextul în care față de ea a fost pronunțată o hotărâre irevocabilă prin care a fost obligată să o pună în posesie pe petentă cu suprafața de 4,5 ha teren, hotărâre care trebuia executată de îndată (sentința civilă nr. 4844/3 decembrie 2007 a Judecătoriei Rădăuți, irevocabilă prin decizia civilă nr. 442/26 februarie 2008 a Tribunalului Suceava), pe vechiul amplasament, dacă putea fi identificat și era liber, sau pe unul echivalent conform art. 10 din HG nr. 890/2005.

P. toate considerentele învederate, în baza art. 312 al. 1 Cod procedură civilă tribunalul a respins recursul intimatei ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare petenta P. A. în temeiul disp. art.318 teza a-II-a Cod Procedură Civilă, arătând că prin respingerea recursului s-a confirmat soluția pronunțată de instanța de fond privind neacordarea daunelor pentru lipsa de folosință a terenului pe anul 2007.

Instanța de recurs a reținut că nu a identificat vechiul amplasament al terenului, întemeindu-se doar pe susținerile Comisiei Comunale A., fără a fi susținută de vreo dovadă în acest sens.

Consideră că prin actele depuse la dosar în anexă a făcut dovada că a identificat terenul, dar s-a susținut că ar fi fost atribuit altor persoane, cărora li s-ar fi eliberat titluri de proprietate.

C. a susținut că nu are teren disponibil pentru a o pune în posesie deși variantele propuse la schimb până la finalizare și arendările dovedesc contrariul.

În consecință, faptul că nu a procedat la identificarea terenului a întârziat punerea sa în posesie ci refuzul nejustificat al Comisiei, fapt confirmat prin hotărârea de obligare la punerea în posesie.

În cazul în care punerea în posesie cu întârziere i-ar fi fost imputabilă, instanțele de judecată nu ar fi pronunțat o hotărâre de obligare la punerea în posesie.

Pe de altă parte, i s-a solicitat planul de situație deși Legea nr.18/1991 nu prevede o atare obligație, reconstituirea dreptului de proprietate, punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate fiind posibilă și pe baza declarațiilor a doi martori.

Aceste aspecte au fost invocate de ambele instanțe dar nu au fost examinate și arătate motivele pentru care au fost înlăturate, așa cum prevăd disp. art.261(1) pct.5 Cod Procedură Civilă.

Pe de altă parte, a susținut și dovedit că terenul în discuție anterior punerii în posesie, a fost arendat altor cetățeni din . aceștia, deci, nu era necesar ca în anul 2007 să fie lăsat în nelucrare, ca apoi să fie desțelenit pentru cultură.

Nici un agricultor nu cultivă terenul odată la doi ani, cu un an lăsat în nelucrare.

Or, de la 11.01.2007, când i s-a recunoscut definitiv dreptul de proprietate, putea fi pusă în posesie chiar până la finele lunii martie, când exista timpul material pentru arătură și de însămânțat până în aprilie și deci, exista posibilitatea reală să obțină și în acel an producția planificată de cartofi.

Însă, nici aceste aspecte nu au fost examinate și înlăturate motivat în fapt și în drept în sensul textului citat.

Apoi, acordându-i-se despăgubiri pentru anul 2008, i s-a recunoscut implicit și calitatea de producător (fermier) situație în care, așa cum rezultă din comunicarea APIA Suceava cu nr. 39 din 19.03.2010, era îndreptățită la subvenția pentru 2007-2008, dacă ar fi putut dovedi dreptul de folosință.

Instanța de recurs s-a pronunțat cu privire la acest drept pentru anii 2006-2007 și se întemeiază tot pe faptul că nu ar fi identificat terenul.

Or, cu privire la perioadă, instanța de recurs a fost în eroare, acordarea subvenției fiind condiționată de dovada dreptului de folosință, iar lipsa posesiei a fost demonstrată prin faptul că acesta nu s-a datorat neidentificării terenului.

În concluzie, apreciind întemeiată contestația în anulare, prin admiterea ei solicită a se dispune anularea decizii contestate, admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

Intimatul T. G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare a arătat că, petentei P. A. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 4,5 ha teren arabil situat pe raza comunei A. prin Decizia nr.11 din 11 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția Civilă.

Reclamanta R. (P.) A. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 7,35 ha teren, cererea a fost înregistrată sub nr.75 din 15.09.2005.

Reclamanta urmează a fi pusă în posesie cu suprafața de 4,5 ha teren din terenul pus la dispoziție de Consiliul local al Comunei A..

Intimatul C. C. P. S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR A., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare formulată de contestatoarea P. A. împotriva deciziei civile nr.836/23.04.2012 a Tribunalului Suceava, motivat de următoarele aspecte:

Criticile aduse deciziei atacate vizează pe de o parte respingerea capătului de cerere privind daunele pentru lipsa de folosință a terenului pe anul 2007, iar pe de altă parte respingerea capătului de cerere referitor la subvenția pe care ar fi obținut-o de la APIA pentru anii 2007-2008.

Cu privire la daunele solicitate de contestatoare aferente anului 2007 precizează

că instanța de recurs în mod corect a reținut faptul că prin decizia civilă nr.11/11.01.2007 a

Tribunalului Suceava s-a reconstituit dreptul de proprietate al contestatoarei pentru suprafața

de"4,5 ha teren, fiind vorba de o recunoaștere doar în principiu a dreptului, pe baza

înscrisurilor existente la Arhivele Statului - Filiala Suceava. A mai remarcat că în dosarul de

reconstituire nu s-a realizat o identificare a vechiului amplasament, nefiind stabilită nici

situația lui juridică prezentabila nr.9 decizia 836/23.04.2012). Ulterior, contestatoarea a

promovat o acțiune de obligare la punere în posesie și daune cominatorii, acțiune admisă în

parte prin sentința civilă nr.4844/03.12.2007 a Judecătoriei Rădăuți- irevocabilă prin decizia

nr. 442/26.02.2008. Potrivit hotărârilor judecătorești menționate a fost admis capătul de

cerere referitor la obligarea Comisiei la punerea în posesie, fiind respins capătul de cerere cu

privire la instituirea de daune cominatorii.

Așadar, obligația de punere în posesie a contestatoarei a intervenit odată cu pronunțarea deciziei nr. 442/6.02.2008. Or, contestatoarea solicită daune și pentru anii 2006-2007, deci pentru o perioadă anterioară pronunțării deciziei amintite, cererea fiind inadmisibilă sub acest aspect.

Cu privire la neacordarea subvenției de la APIA la care s-ar fi putut califica dacă ar fi fost pusă în posesie în anul 2007, în mod corect instanța de recurs a reiterat aceleași considerente cu privire la această cerere, reținând că contestatoarea nu este îndreptățită să solicite aceste sume de bani cu titlu de daune pentru intervalul situat între data reconstituirii dreptului de proprietate și data pronunțării hotărârii de obligare la punere în posesie.

în ceea ce privește cererea recurentei de a-i fi acordată contravaloarea subvenției de care ar fi beneficiat de la APIA, precum și contravaloarea rentei viagere, în mod just instanța de fond a respins cererea, iar cea de recurs a menținut soluția, pe considerentul real că prejudiciul invocat nu are caracter-cert, fiind nesigură calificarea reclamantei pentru a le obține. Totodată, precizăm că agricultorii pot beneficia fie de subvenția acordată pentru cultivarea terenului, fie de renta viageră în cazul în care aceștia, în calitate de arendatori, încheie contract de arendare. Or, reclamanta a solicitat contravaloarea prejudiciului în ambele calități, atât cea de fermier(agricultor) cât și de rentier, deși una și aceeași persoană nu poate întruni decât una din aceste calități.

Totodată, potrivit legii, nu pot beneficia de plăți directe de la Uniunea Europeană persoanele care beneficiază de rentă viageră, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 247/2005.

Reiterează faptul că este inexplicabilă cererea reclamantei de a pretinde daune pentru lipsa de folosință a terenului, în condițiile în care după punerea în posesie nu a efectuat nici o lucrare din care să reiasă o minimă intenție de a-si cultiva terenul primit în proprietate, dovadă fiind planșele foto existente la dosar.

Dacă de la punerea în posesie și până în prezent reclamanta nu a efectuat nici un demers pentru cultivarea terenului în cauză, este evident că aceasta dă dovadă de rea-credință solicitând instanței obligarea Comisiei comunale la plata de daune delictuale, confirmând încă o dată că intențiile și acțiunile sale sunt lipsite de onestitate. Din punctul nostru de vedere recurenta încalcă dispozițiile art. 723 C.proc.civ. care stipulează că drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință si potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.

Contestația în anulare de față vizează aspecte care au fost deja verificate de instanța

de recurs. Din analiza comparativă a motivelor de recurs, a motivelor contestației în

anulare si văzând si decizia nr.836/2012 rezultă că instanța de recurs s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate de contestatoare. Mai mult faptul că din considerentele hotărârii

nu rezultă cu claritate în opinia contestatoarei) punctul de vedere al instanței cu privire la

daunele solicitate pentru lipsa de folosință pentru anul 2007 și daunele decurgând din

neîncasarea subvenției APIA aferentă anilor 2007-2008, contestația nu este admisibilă,

întrucât lipsa de claritate a considerentelor nu echivalează cu nepronunțarea asupra unui

motiv de recurs.

P. aceste motive, a solicitat respingerea contestației în anulare promovată de contestatoarea P. A..

Contestatoarea P. A. a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de C. C. A. în care a arătat că dreptul său la acțiunea de față s-a născut odată cu stabilirea definitivă și irevocabilă a dreptului de proprietate asupra terenului în discuție.

Odată cu reconstituirea dreptului de proprietate s-a născut și obligația comisiei de a o pune în posesie, fără a mai fi necesară o altă acțiune pentru obligarea de a se conforma în acest sens.

După doi ani de intervenții pentru punerea în posesie a introdus și acțiunea pentru obligarea la punerea în posesie.

Refuzul comisiei de a se conforma a continuat și după pronunțarea hotărârilor în acest sens, pe de o parte, pe motiv că nu a identificat terenul deși a dovedit că s-a conformat în acest sens și pe de altă parte, că nu a depus plan de situație, deși Legea nr. 18/1990 nu prevede o atare obligație și nici celor cărora li s-a eliberat titluri pe terenul său nu li s-a cerut nu numai că nu trebuia, dar nu ar fi putut dovedi că au stăpânit vreodată acest teren.

Or aceste situații le-a invocat atât la instanța de fond, cât și în recurs și nu au fost examinate și nici arătate motivele pentru care au fost înlăturate, așa cum prevăd disp. Art. 261(1) pot. 5 Cod proc. civ.

Instanța de recurs s-a limitat în a reține doar că nu a identificat terenul deși chiar și după identificare și până la punerea efectivă în posesie s-au făcut nenumărate oferte cu loturi arendate altor cetățeni, ceea ce infirmă și susținerea comisiei că nu ar avea teren disponibil.

Prin urmare sub acest aspect contestația se încadrează în disp. art. 318 teza II Cod proc.civ., neexaminându-se motivele invocate în recurs la care s-a referit.

Ca urmare se consideră îndreptățită și la despăgubirile pentru anul 2007.

În ce privește subvenția de la APIA - a dovedit în recurs cu comunicarea din partea acesteia - că abordarea acestui drept era condiționată de dovada dreptului de folosință, iar lipsa de folosință a terenului nu s-a datorat neidentificării terenului - cum în mod eronat s-a reținut - ci refuzului nejustificat din partea comisiei.

Deci, consideră că dintr-o greșeală materială de interpretare nu i s-a acordat și acest drept.

Examinând decizia contestată prin prisma motivelor indicate de contestatoare, tribunalul reține că, contestația în anulare formulată de către aceasta, pe temeiul disp. art.318 teza a-II-a Cod Procedură Civilă, este nefondată.

Al doilea motiv de contestație în anulare, pe care contestatoarea și-a întemeiat cererea sa se referă la situația în care instanța de recurs a omis să analizeze un motiv cu care a fost legal investită respectiv să cerceteze un motiv de casare sau de modificare.

De fapt, deși contestatoarea invocă disp. art. 318 alin.1 teza a-II-a Cod Procedură Civilă, aceasta este nemulțumită de modul în care instanța de recurs a răspuns acestor motive, reiterând practic criticile formulate prin cererea de recurs.

Or, instanța sesizată cu contestația în anulare nu este îndreptățită să verifice corectitudinea argumentelor cu care anumite motive de recurs au fost respinse și în funcție de rezultatul acestei analize, să schimbe eventual o hotărâre pronunțată în cauză, așa cum solicită contestatoarea.

Câtă vreme cele două motive de recurs au fost respinse în mod argumentat de către instanța de recurs, nu sunt îndeplinite condițiile contestației în anulare speciale, iar acesta va fi respinsă ca atare.

Ca parte căzută în pretenții, pe temeiul disp. art.274 Cod Procedură Civilă, contestatoarea va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimata C. C. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A., în calea de atac, constând în onorariu avocat.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE :

Respinge contestația în anulare formulată de petenta P. A., domiciliată în mun. Suceava, ., . B, . împotriva deciziei civile nr.836 din data de 23 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția Civilă în dosar nr._, intimați fiind reclamantul T. G., domiciliat în ., județul Suceava și C. C. P. S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR A., ca nefondată.

Obligă contestatoarea să plătească intimatei C. C. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A., suma de 900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 28 FEBRUARIE 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C. M. F. L. G. F.

N. F.

GREFIER,

Ș. L.

Red. C.M.N.

Jud. fond I.G. +T.A.M. + V.O.D.

Tehnorted. Ș.L.G./ Ex.2.

← Uzucapiune. Decizia nr. 1924/2012. Tribunalul SUCEAVA		Fond funciar. Decizia nr. 2097/2012. Tribunalul SUCEAVA →

Fond funciar. Decizia nr. 58/2013. Tribunalul SUCEAVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 58/2013. Tribunalul SUCEAVA