Fond funciar. Decizia nr. 986/2012. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 986/2012 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 10-05-2012 în dosarul nr. 986/2012
Dosar nr._ - fond funciar -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 986
Ședința publică din 10 mai 2012
Președinte -G. F.
Judecător - C. N. M.
Judecător -F. L.
Grefier -P. T.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta D. I., cu domiciliul procedural ales la Cabinet de avocat E.L. - municipiul B. ..9, ., ., împotriva sentinței civile nr.3509 din 8 iulie 2011 a Judecătoriei S. (dosar nr._ ), intimate fiind pârâtele C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S., C. locală de fond funciar A. și R.N.P. ROMSILVA prin Direcția S. S..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat L. E. pentru reclamanta recurentă, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța înmânează apărătorului reclamantei recurente duplicat de pe întâmpinare și constatând recursul în stare de judecată, a trecut la dezbateri.
Avocat L. E. pentru reclamanta recurentă, a cerut admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, pentru motivele expuse pe larg în cererea de recurs, fără cheltuieli de judecată. Totodată a cerut redactarea cu prioritate a sentinței față de vârsta înaintată a clientei sale.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei S. sub nr._ din data de 26.07.2010, reclamanta D. I., în contradictoriu cu pârâtele Comisia comunală de fond funciar A., C. județeană S. și Direcția S. S., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună desființarea Hotărârii nr.1517 din 14.06.2007 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S. și să i se reconstituie dreptul de proprietate asupra suprafeței împădurite de 207 ha și 2534 mp situate pe teritoriul comunei A., județul S.; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că în termenul prevăzut de legea reparatorie a solicitat comisiei locale de fond funciar din cadrul Primăriei Siminicea, propunere pentru restituirea în natură a proprietății, respectiv suprafața împădurită aflată în perimetrul comunei Siminicea, numită și pădurea Fetești, arondată la nivelul anilor 1930 județului B..
A mai arătat că prin adresa nr.51 din 11 octombrie 2005, Primăria Siminicea le-a adus la cunoștință că în zona Fetești mai există sute de hectare de pădure care nu au fost cerute de foștii proprietari, dar care fac parte din teritoriul administrativ al comunei A. din data de 1.01.1961 în urma reorganizării teritorial-administrative, respectiv astăzi județul S..
În aceste condiții, întreg dosarul cu înscrisurile originale sau atestate conforme cu originalul au fost trimise acestei comisii de fond funciar.
A mai arătat că în „convenția de evaluare” încheiată la data de 15 decembrie 1930, între B. Herșcovici, D. Nadler și L. Nadler (tatăl petentei), (înscrisul depus are nr.4916/1930) se face vorbire despre un act de partaj autentificat de Tribunalul B. nr.1882/1930 și se face o evaluare a celor 20 de parcele din pădurea Fetești, ..
Din cuprinsul sentinței civile a Tribunalului B. pronunțată la data de 19 decembrie 1930 rezultă că în urma partajului autentificat de Tribunalul B. nr.1882/1930 au rezultat mai multe parcele care vor fi alese prin această sentință. Rezultă din această sentință că obiectul partajului între L. Nadler, D. Nadler și B.Herșcovici este pădurea Fetești, Salcia-P. din ., în suprafață de cca 688 ha. cu următoarele megieșii: o latură moșia Hînțești și moșia și pădurea Grigorești, o latură cu fosta proprietate Salcia-P., la data partajului proprietatea sătenilor împroprietăriți, o latură cu moșia și pădurea Burdujeni, proprietatea statului și laturile împroprietăriților din anul 1864 a locuitorilor din A..
Din actul Dotal încheiat la data de 10 iulie 1036, rezultă că tatăl petentei, C. L. (fost L. Nadler) a înzestrat petenta la prima ei căsătorie cu Ervin M. Gold cu suprafața de 112 ha și 6500 mp care forma lotul „L.” din pădurea Fetești, ., iar petenta a solicitat în nume propriu și nu în calitate de moștenitor reconstituirea dreptului ei de proprietate asupra acestei păduri.
C. locală de fond funciar i-a solicitat dovada continuității posesiei acestei păduri, iar Arhivele Naționale, la cererea sa, i-a comunicat prin adresă că la data recensământului în anul 1948 se recenzau doar proprietarii, la domiciliul lor de atunci, iar proprietățile aveau doar o valoare declarativă. În aceste condiții, rezultă că statul român a preluat de la petentă suprafața de 207 ha și 2534 mp.
În dovedire, reclamanta a depus la dosar înscrisuri
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.53 pct.2, 58 din Legea nr.18/1991 reactualizată, art.11 pct.8,9, art.13 pct.2 lit.a din HG nr.890/2005.
Pârâta C. Județeană S., legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat introducerea în cauză a Direcției Silvice S..
Pârâta Comisia comunală de fond funciar A., legal citată, a formulat întâmpinare prin care a arătat că potrivit prevederilor art.24 alin.4 din Legea nr.1/2000, în cazul retrocedării terenurilor forestiere – terenul este pus la dispoziția comisiilor locale de unitățile sau subunitățile silvice din subordinea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva – Direcția S. S..
De asemenea a arătat că întrucât reclamanta nu a făcut dovada preluării terenului la stat, nici dovada continuității proprietății sau identificarea în plan parcelar a terenului se impune respingerea acțiunii.
Judecătoria S., prin sentința civilă nr.3509 din 8 iulie 2011 a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta D. I. a solicitat, în temeiul Legii nr. 247/2005, prin cerere adresată autorităților competente reconstituirea, în favoarea sa, a suprafetei de 112 ha.6500mp. teren cu vegetație forestieră situată pe raza ..
Prin Hotărârea Comisiei Județene de fond funciar S. nr. 1517 /14.06.2007, cererea sa a fost respinsă, rețindu-se că petenta nu a facut dovada preluării proprietății de către stat și identificarea în amenajamentul silvic a terenului.
Instanța, examinând întregul material probator administrat în cauză, a apreciat că reclamanta a dovedit că tatăl său a dobândit, în virtutea sentinței civile a Tribunalului B. pronunțată la data de 19 decembrie 1930, o suprafață din pădurea Fetești identificată ca fiind lotul ”L.” compus din parcelele 4=R, 5=P, 6=O, 7=N. (f. 134-137)
Rezultă din această sentință că obiectul partajului între L. Nadler, D. Nadler și B.Herșcovici a fost pădurea Fetești, Salcia-P. din ., în suprafață de cca 688 ha. cu următoarele megieșii: o latură moșia Hînțești și moșia și pădurea Grigorești, o latură cu fosta proprietate Salcia-P. (la data partajului proprietatea sătenilor împroprietăriți) o latură cu moșia și pădurea Burdujeni- proprietatea statului și laturile împroprietăriților din anul 1864 a locuitorilor din A..
Loturile au fost determinate în urma partajului autentificat de Tribunalul B. nr.1882/1930 intervenit între B. Herșcovici, D. Nadler și L. Nadler (tatăl petentei), de unde au rezultat mai multe parcele care vor fi împărțite prin sentința sus menționată. De asemenea prin „convenția de evaluare” încheiată la data de 15 decembrie 1930 între aceleași persoane se face o evaluare a celor 20 de parcele din pădurea Fetești, ..
Din actul dotal încheiat la data de 10 iulie 1036, rezultă că tatăl petentei, C. L. (fost L. Nadler) a înzestrat petenta la prima ei căsătorie cu Ervin M. Gold cu suprafața de 112 ha și 6500 mp care forma lotul „L.” din pădurea Fetești, ..(f. 139-144)
Legătura de rudenie dintre reclamantă și autorul său și respectiv schimbările de nume pe care aceasta le-a suferit de-a lungul timpului (D. L. Nadler fiind căsătorită de 3 ori devenind D. Gold, apoi Schapira și apoi I.) reiese din actele de stare civilă aflate la dosar (f. 146-164).
Cu toate acestea, având în vedere perioada îndelungată de timp scursă de la momentul dobândirii terenurilor, multitudinea operațiilor juridice intervenite și imposibilitatea identificării vechiului amplasament, reclamanta nu a dovedit un drept de proprietate suficient de caracterizat, astfel că cererea sa nu apare întemeiată.
Instanța a reținut că din numeroasele adrese și corespondențe purtate între părți și între reclamantă și diferite instituții publice (Ministerul Administrației și Internelor, Primăria Comunei A., Arhivele Naționale București, Direcția Județeană S. a Arhivelor Naționale, Direcția Județeană B. a Arhivelor Naționale, Direcția S. S., Direcția S. B. și Comisia comunală de fond funciar A. f. 60-133) nu rezultă că petenta figurează ca deținând, terenurile cu vegetație forestieră solicitate de către aceasta și nici ca fiind expropriată sau lipsită în vreun alt fel de proprietatea sa care să fie preluată de statul român.
Instanța mai reține, de asemenea, că în timpul vieții sale, reclamanta a înstrăinat unor diverse persoane, prin intermediul fratelui său, J. L. (care a acționat în calitate de procurator) mai multe suprafețe de teren din pădurea ce i-a revenit de la tatăl său, așa cum atestă înscrisurile de la f. 21-30 din dosar.
Așadar, reclamanta nu a reușit să probeze întinderea și continuitatea dreptului său de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră solicitate.
Înscrisurile invocate de către reclamantă în dovedirea pretențiilor sale respectiv copii după „Borderoul populației proprietăților și exploatațiilor agricole din orașul București întocmit conform recensământului agricol și al populației din ianuarie 1948” nu sunt de natură a conduce la o altă concluzie. Astfel, deși în cadrul acestui „borderou” figurează o Schapira D. cu o suprafață totală de teren de 207ha. 2534mp. și 6 parcele, acest înscris nu precizează unde se găsește acest teren (din moment ce recensământul vizează persoanele ce locuiesc în București) și nici dacă este cu vegetație forestieră sau nu. (f. 47-48). De precizat că atât în cazul fratelui reclamantei L. Jack (care locuia la nivelul anului 1948 în județul B.), cât și mamei acesteia, L. Tirla, se menționează în mod expres din totalul suprafețelor de teren pe care le dețin cât anume sunt păduri și ce suprafețe sunt situate în hotarul altor sate. (f. 50-555)
Potrivit reglementarii actuale cuprinsă în art. 6 alin. 13 din Legea nr. 1/2000, dovada proprietatii terenurilor solicitate va putea fi făcută, în lipsa înscrisurilor doveditoare cu martori, dacă reconstituirea dreptului de proprietate se face pe fostul amplasament și dacă martorii sunt proprietarii vecini ai terenurilor solicitate. Așadar, instanța a procedat la analizarea cererii reclamantei prin prisma dispozițiilor menționate incidente în cauză.
Examinând declarațiile martorilor audiați în cauză, B. V. și A. G. (f. 204-205), instanța a constatat că depozițiile acestora nu formează convingerea instanței în sensul dovedirii caracterului temeinic al cererii reclamantei. Astfel, toți martorii au arătat faptul că tatăl reclamantei (iar nu aceasta din urmă) avea, într-adevăr, o suprafață mare de teren împădurit, o parte din el fiind vândut către diverse persoane, fără a se putea preciza, însă, cât anume.
Potrivit art. 39 din HG nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane. În acest scop se va solicita persoanelor care au depus cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate în termen legal, schița amplasamentului cu terenul deținut sau orice alte informații din care să rezulte identificarea vechiului amplasament solicitat. Pentru terenurile forestiere comisiile locale vor stabili dacă vechiul amplasament, identificat în conformitate cu documentațiile prezentate la alin. (2), nu a fost atribuit legal și poate fi retrocedat. Ocoalele silvice sunt obligate să prezinte toate documentele necesare reconstituirii dreptului de proprietate (hărți amenajistice, extrase de pe amenajament etc.) în termen de 5 zile de la solicitarea comisiei locale.
În acest sens instanța a constatat că planurile cadastrale depuse la dosar nu sunt de natură a demonstra veridicitatea susținerilor reclamantei. Astfel, așa cum se menționează în cadrul acestor planuri ele au fost realizate la cererea beneficiarului “care a asistat și a indicat hotarele”. Planurile de situație identifică terenul solicitat de către reclamantă ca fiind identic cu . U.P. VI A. deținut de Direcția S. S. și administrat de către Ocolul Silvic A.. Or, așa cum se evidențiază de către Direcția S. S. unitățile amenajistice 23,27,28,29 și 31 din cadrul U.P. VI A. (unității de producție) sunt proprietatea publică a statului român nefiind supuse prevederilor legilor fondului funciar privind retrocedarea terenurilor preluate de stat către foștii proprietari.
Deosebit de aceasta instanța a remarcat că nici expertul topo desemnat, inițial, în cauză, nu a fost în măsură să identifice amplasamentul terenului revendicat de către reclamantă precizând, în mai multe rânduri, că expertiza nu poate fi finalizată întrucât nu există elemente obiective (documente sau martori) în funcție de care să se poată determina, în prezent, limitele vechii proprietăți a reclamantei.(f. 273, 306, 314, 325).
Împotriva sentinței civile a declarat recurs reclamanta D. I. solicitând casarea în totalitate a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare deoarece pentru o soluție legală este necesară administrarea de probe noi, respectiv proba cu expertiză de specialitate.
Un motiv de recurs se referă la vânzarea mai multor suprafețe de teren din pădurea ce i-a revenit petentei de la tatăl său, instanța de fond nefăcând coroborarea probelor administrate în cauză și reținând în mod greșit că petenta nu a demonstrat existența și întinderea terenului solicitat.
Susține recurenta că dacă se consideră că în anul încheierii actului dotal, 1936, era proprietara suprafeței de teren împădurit se poate urmări continuitatea dreptului de proprietate.
Astfel, din înscrisul depus în recurs, respectiv un tabel de proprietari și o schiță cu terenurile lor cu vecinătăți din anul 1945, se poate concluziona că acești proprietari au vecinătăți cu terenul petentei, fiind dovedit că în anul 1945 aceasta era proprietara terenului revendicat.
De asemenea, consideră recurenta că motivarea sentinței recurate este contradictorie, în condițiile în care s- a reținut că petenta a vândut o parte din terenul ce i-a revenit de la tatăl ei iar din depozițiile martorilor se reține că tatăl petentei a avut o suprafață mai mare de pădure din care a vândut mai multor săteni.
Față de înscrisul depus din care rezultă că în evidențele silvice petenta apare în anul 1945 cu teren pădure la Fetești, sentința instanței de fond apare ca lipsită de temei legal.
Pe de altă parte, intimații nu au produs probe de aceeași forță cu cele depuse de petentă, susținerile acestora neavând suport probatoriu.
Consideră recurenta că se impune administrarea probei cu expertiză tehnică de specialitate, utilă și obligatorie pentru dovedirea amplasamentului și a regimului juridic actual al pădurii, ce trebuie efectuată de un alt expert, solicitare pe care a adresat-o instanței de fond și a depus-o la dosarul cauzei la ultimul termen de judecată.
Intimata C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S., prin întâmpinare a solicitat respingerea ca nefondat a recursului deoarece petenta nu a dovedit calitatea de proprietar deposedat al autorului său asupra suprafeței de teren în litigiu în sensul prevăzut de art. 3 alin.5 din Legea nr. 1/2000.
Intimata C. locală de fond funciar A. prin întâmpinare a solicitat respingerea ca nefondat a recursului deoarece recurenta nu a făcut dovada continuității proprietății sau a identificării în plan parcelar a terenului solicitat, iar pentru diferența solicitată în baza extrasului din Recensământul agricol al populației din ianuarie 1948 nu a urmat procedura specială prevăzută de legile reparatorii, iar pe de altă parte nu se specifică categoria de teren cu care figura în evidențe petenta.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de dispozițiile legale aplicabile în cauză, constată recursul ca fiind nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse argumentat în cele ce urmează:
Potrivit art. 6 alin. 11 din Legea nr. 1/2000 așa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, comisiile locale de fond funciar au obligația de a valida cererile de reconstituire a dreptului de proprietate, prin recunoașterea actelor primare de proprietate, a forței probante pe care legea le-o acordă.
În situația în care se solicită reconstituirea dreptului de proprietate în baza unui act de proprietate emis înainte de anul 1945, acesta se poate lua în considerare numai cu condiția ca terenul în litigiu să fi fost preluat de la persoana care deține acel act, iar în situația în care nu există identitate între persoana care figurează în acel act și cel deposedat, trebuie să se facă dovada continuității dreptului de proprietate.
Sarcina probei în sensul că terenul se afla în proprietatea sa ori a autorilor săi la data preluării revine celui care a solicitat reconstituirea dreptului.
Persoana care se prevalează la reconstituirea dreptului de proprietate de un act primar de proprietate, indiferent de vechimea acestuia, încheiat în condițiile de valabilitate ale acelui act juridic prevăzute de legea în vigoare de la momentul încheierii sale, va beneficia de prezumția absolută de proprietate instituită prin art. 6 alin. 11 din Legea nr. 1/2000 în situația în care este îndeplinită și cea de-a doua condiție cumulativă prevăzută de textul de lege, aceea ca amplasamentul terenului solicitat să fie liber, sens în care este necesară administrarea probei cu expertiză tehnică de specialitate.
Premisa textului legal este aceea a identității între persoana titulară a dreptului de proprietate conform actului de proprietate obținut anterior intrării în vigoare a Legii nr._ și persoana deposedată, astfel că în ipoteza în care nu există o astfel de identitate, persoana care exhibă actul de proprietate respectiv nu mai beneficiază de această prezumție, fiind obligată să facă dovada că terenul solicitat a fost preluat de stat de la ea sau de la autorul său.
Cu toate că petenta a dovedit că prin actul dotal încheiat în anul 1936 a devenit proprietara unei suprafețe de 112 ha și 6500 m.p. teren care forma lotul „L.” din pădurea Fetești, ., nu a dovedit continuitatea proprietății și vechiul amplasament al terenului cu vegetație forestieră solicitat.
În ce privește diferența dintre suprafața solicitată inițial în baza actului dotal și cea rezultată din înscrisurile depuse ulterior la dosar, respectiv extras din Recensământul agricol al populației din ianuarie 1948, aceasta nu a făcut obiectul unei cereri adresate comisiei locale conform procedurii speciale prevăzută de lege, iar pe de altă parte din probele existente nu se poate stabili ce categorie de folosință avea terenul cu care figura înscrisă petenta.
Prin art. 4 alin.5 din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005 legiuitorul a conferit expertizei extrajudiciare prezentate de părți valoare probantă egală cu expertizele dispuse de instanța de judecată, sub condiția efectuării lor de către experți autorizați, aceste dispoziții fiind supuse controlului de constituționalitate, în cadrul căruia s-a stabilit că prin stabilirea unei valori probante egale a expertizelor extrajudiciare nu se înlătură discutarea în contradictoriu a conținutului raportului de expertiză potrivit regulilor dreptului comun prevăzute de art. 201-214 C.proc.civ. Astfel, partea căreia îi este opusă o expertiză extrajudiciară poate să formuleze obiecțiuni, și de asemenea, poate să solicite efectuarea unei contraexpertize pentru a combate raportul de expertiză extrajudiciară.
În condițiile în care nu s-a efectuat o expertiză extrajudiciară și nici nu s-a mai administrat în cauză proba cu expertiză solicitată de petentă iar planurile cadastrale depuse la dosar nu lămuresc amplasamentul terenului solicitat, parte din terenul identificat făcând parte din proprietatea publică a statului român deținut de Direcția S. S., corect a respins prima instanță plângerea petentei.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D. I., cu domiciliul procedural ales la Cabinet de avocat E. L. - municipiul B. ..9, ., ., jud.B., împotriva sentinței civile nr.3509 din 8 iulie 2011 a Judecătoriei S. (dosar nr._ ), intimate fiind pârâtele C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S., C. locală de fond funciar A. și R.N.P. ROMSILVA prin Direcția S. S..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 mai 2012.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
G. F. C. N. M. F. L. P. T.
Red. F.L.
Jud.fond – C. L. I.
Tehnored.P.T. – Ex.2 – 31 mai 2012
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1133/2012.... | Revendicare imobiliară. Hotărâre din 26-06-2012, Tribunalul... → |
|---|
