Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc. Decizia nr. 924/2012. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 924/2012 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 03-05-2012 în dosarul nr. 924/2012
Dosar nr._ Plângere împotriva refuzului
executorului judecătoresc
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 924
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 3 MAI 2012
PREȘEDINTE: I. G.
JUDECĂTOR: T. A.-M.
JUDECĂTOR: V. O. D.
GREFIER: S. A.- M.
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de către contestatoarea M. A., împotriva încheierii camerei de consiliu din data de 6 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._ /E/2011, intimat fiind B. A. E. Judecătorești „L. I. M.” Rădăuți.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 23 aprilie 2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 26 aprilie 2012, când pentru aceleași considerente, a amânat pronunțarea pentru azi, 3 mai 2012.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la data de 06 februarie 2012 la Judecătoria Rădăuți, creditoarea M. A. a solicitat investirea cu formulă executorie a sentinței civile nr. 3996 din 15 noiembrie 2011, a Judecătoriei Rădăuți.
Prin încheierea camerei de consiliu din data de 6 februarie 2012, Judecătoria Rădăuți a respins cererea formulată de creditoarea M. A., de investire cu formulă executorie a sentinței civile nr. 3996 din 15 noiembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Rădăuți.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 3996 din 15 noiembrie 2011 a fost admisă plângerea formulată de contestatoarea M. A., a fost obligat executorul judecătoresc M. C. din cadrul B. A. E. Judecătorești „L. I. M.” Rădăuți, să îndeplinească actele de executare pentru executarea silită în dosarul de executare nr. 242/2010 a titlului executoriu sentința civilă nr. 1993/02.06.2009 a Judecătoriei Rădăuți.
Conform art. 371 indice 2 C. proc. civ., pot fi executate silit obligațiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosinței acestuia, desființarea unei construcții, plantații ori altei lucrări sau în luarea unei alte măsuri admise de lege.
Obligația stabilită prin sentința civilă nr. 3996 din 15 noiembrie 2011 a Judecătoriei Rădăuți, nu poate fi executată silit, nefăcând parte din cele enumerate de articolul anterior arătat.
Față de cele reținute instanța a respins cererea.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs contestatoarea M. A. pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului modificarea încheierii atacate în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată.
În motivare a arătat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 376 al.1 și art. 269 Cod procedură civilă în temeiul cărora se impune investirea cu formulă executorie a sentinței civile nr.3996/15.11.2011 a Judecătoriei Rădăuți pentru a avea posibilitatea să se adreseze unui alt executor judecătoresc din circumscripția Curții de Apel Suceava.
Recursul nu este întemeiat.
Prin cererea formulată petenta M. A. a solicitat investirea cu formulă executorie a sentinței civile nr. 3996 din 15 noiembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._ prin care a fost admisă plângerea formulată de petentă din prezenta cauză și a fost obligat executorul judecătoresc M. C. din cadrul Biroului Executor Judecătoresc L. I. M. Rădăuți să îndeplinească actele de executare pentru executarea silită în dosarul de executare nr. 242/2010 a titlului executoriu, sentința civilă nr.1993/02.06.2009 a Judecătoriei Rădăuți (f.33 ds.).
Potrivit art.3712 al.1 Cod procedură civilă „ Pot fi executate silit obligațiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosinței acestuia, desființarea unei construcții, plantații ori altei lucrări sau în luarea altei măsuri admise de lege „.
Așa cum în mod corect a reținut și prima instanță obligația stabilită prin sentința civilă nr.3996/15.11.2011 a Judecătoriei Rădăuți prin care executorul judecătoresc a fost obligat să întocmească actele de executare în dosarul de executare nr.242/2010 nu poate fi executată silit, nefăcând parte din categoria celor enumerate de art. 3712 Cod procedură civilă, petenta recurentă având la îndemână alte mijloace procesuale pentru constrângerea executorului judecătoresc să-și îndeplinească atribuțiile legale date exclusiv în competența sa, aceea de întocmire a actelor de executare.
Pentru aceste considerente, tribunalul în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat și va menține legalitatea încheierii atacate.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către contestatoarea M. A.,domiciliată în Vicovu de Sus nr. 2338, jud. Suceava, împotriva sentințe civile nr. 3996 din data de 15 noiembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._, intimat fiind B. A. E. Judecătorești „L. I. M.” Rădăuți, cu sediul în Rădăuți, .. 70, jud. Suceava, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 3 mai 2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
I. G. T. A. M. V. O. D.
Grefier,
S. A. – M.
Red. I.G.
Judecător fond V. C./Tehnored. S.A.M./2 ex./ 14.06.2012
| ← Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 1343/2012.... | Fond funciar. Decizia nr. 73/2012. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|








