Fond funciar. Hotărâre din 24-01-2014, Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 24-01-2014 în dosarul nr. 12/2014
Dosar nr._ Contestație în anulare
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
D E C I Z IA NR. 12
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 24 IANUARIE 2014
PREȘEDINTE: L. A.
JUDECĂTOR: A. I. M.
JUDECĂTOR: V. O. D.
GREFIER: S. A.- M.
Pe rol, judecarea contestației în anulare a deciziei civile nr. 907 din data de 2 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr._, formulată de către contestatorul C. D. V., intimate fiind C. C. de aplicare a L. fondului funciar C. Luncii, C. C. de aplicare a L. fondului funciar Horodniceni și C. Județeană de aplicare a L. fondului funciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul, lipsă fiind reprezentanții intimatelor.
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Întrebat fiind, dacă a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 907 din data de 2 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr._, contestatorul arată că a contestat decizia sus-menționată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra contestației în anulare de față, constată:
Prin cererea adresată acestei instanțe, contestatorul C. D. V., în contradictoriu cu intimatele C. C. de aplicare a L. fondului funciar C. Luncii, C. C. de aplicare a L. fondului funciar Horodniceni și C. Județeană de aplicare a L. fondului funciar, a solicitat anularea deciziei civile nr. 907 din data de 2 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr._ .
Intimata C. C. de aplicare a L. fondului funciar Horodniceni a depus la dosar precizări prin care a arătat următoarele:
- terenul solicitat în speță, de 0,36 ha teren agricol, situat la locul „Dealul Porcului” pe raza loc. D., . a făcut obiectul Comisiei Comunale Horodniceni;
- C. (S. M.) nu a fost înregistrată cu teren în registrul agricol din 1959-1962 în .> - revendicările la Legea nr. 18/1991 s-au făcut fără a se respecta vechiul amplasament;
- moștenitorilor li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru întreaga suprafață deținută până la confiscare, suprafața regăsindu-se în titlul de proprietate nr. 542/20 decembrie 1993, proprietar C. V. și titlul de proprietate nr. 2894/22 decembrie 1996, eliberat de C. C. de fond funciar C. Luncii, pentru S. I. A., tatăl vitreg al lui C. V. și unde acesta apare ca moștenitor alături de ceilalți doi frați.
În concluzie, suprafața de teren revendicată, conform registrelor agricole din 1959-1962, a corespuns cu suprafața validată și pentru care s-au emis titlurile de proprietate menționate mai sus.
A considerat că respingerea de la validare a acestei suprafețe prin hotărârea Comisiei Județene de fond funciar nr. 242/23 iunie 2011 a fost corectă.
Contestatorul nu a prezentat Comisiei Comunale de fond funciar alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate pentru această suprafață, înafara celor pentru care s-au eliberat deja titlurile de proprietate, conform prevederilor legilor fondului funciar, coroborate cu art. 9-11, cap. IV din HG nr. 890/2005.
Celelalte intimate, deși legal citate, nu au formulat întâmpinare.
Contestația în anulare este nefondată.
Potrivit art. 317 din vechiul Cod de procedură civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;
2. când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
Potrivit art. 318 din vechiul Cod de procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Așa cum rezultă din prevederile legale sus-citate, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce se poate exercita numai în cazurile și pentru motivele anume prevăzute de lege.
Având așadar un câmp limitat de aplicație, creat de lege numai pentru înlăturarea unor neregularități privitoare la procedura de citare a părților, la competență (contestația în anulare obișnuită), respectiv pentru remedierea unor greșeli materiale, involuntare, în legătură cu aspecte formale ale judecății sau pentru omisiunea cercetării unui motiv de casare sau modificare (contestația în anulare specială), această cale de atac trebuie interpretată/aplicată, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide în ultimă instanță părții calea unui veritabil recurs.
Or, este de observat că în cauză contestatorul C. D. V. nu a invocat niciunul dintre cazurile, motivele de contestației puse la dispoziție de legiuitor, prin prevederile art. 317, art. 318 din vechiul Cod de procedură civilă, astfel că demersul său apare ca nefondat, urmând a fi respins ca atare în baza art. 320 din același act normativ.
Pentru aceste motive,
În numele L.,
DECIDE:
Respinge contestația în anulare a deciziei civile nr. 907 din data de 2 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr._, formulată de către contestatorul C. D. V., domiciliat în ., jud. Suceava, intimate fiind C. C. de aplicare a L. fondului funciar C. Luncii, C. C. de aplicare a L. fondului funciar Horodniceni și C. Județeană de aplicare a L. fondului funciar.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din data de 24 ianuarie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
L. A. A. I. M. V. O. D.
Grefier,
S. A.-M.
Red. V.O.D./Judecător T. M./Tehnored. S.A.M./2 ex./10.02.2014
| ← Pretenţii. Decizia nr. 174/2014. Tribunalul SUCEAVA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 250/2014. Tribunalul... → |
|---|








