Fond funciar. Sentința nr. 1835/2012. Tribunalul SUCEAVA

Sentința nr. 1835/2012 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 09-10-2012 în dosarul nr. 1835/2012

Dosar nr._ - fond funciar -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA Nr. 1835

Ședința publică din 09 octombrie 2012

Președinte: G. D.

Judecători: F. G.

: N. M.

Grefier: P. L.

Pe rol, judecarea recursului declarat de C. locală de fond funciar S., împotriva sentinței civile nr. 1835 din 27.12.2011 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosar nr._, intimați fiind petenta B. R., domiciliată în Gura Humorului, .. 10, județul Suceava, C. Județeană Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și intervenienta în nume propriu K. V., domiciliată în Gura Humorului, ., județul Suceava.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns consilier juridic C. C. I., pentru recurentă și avocat A. M. pentru intervenienta în nume propriu intimată, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare cu părțile a fost legal îndeplinită.

Grefierul a expus referatul cauzei, în cadrul căruia, a învederat că la dosar, prin serviciul registratură a fost depusă întâmpinare de către petenta intimată, însoțită de înscrisuri și întâmpinare formulată de către intervenientă, sens în care, instanța a comunicat duplicatele acestora reprezentantului recurentei.

Întrebați fiind, reprezentanții legali prezenți au precizat că nu mai au de formulat alte cereri prealabile, sens în care, instanța, constatând probatoriul epuizat și recursul în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.

C. juridic C. C. I., pentru recurentă a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile, în sensul respingerii acțiunii ca nefondate, motivând că reclamantele au fost puse în posesie cu suprafața de 10,18 ha teren agricol, nefiind făcute nici un fel de obiecțiuni. În ceea ce privește suprafața de 1,20 ha teren, aceasta a mai făcut obiectul unui dosar, acțiunea fiind respinsă irevocabil.

A mai susținut că raportul de expertiză întocmit în cauză nu este clar argumentat și științific.

Avocat A. M., pentru intervenienta în nume propriu intimată a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât instanța de fond a răspuns motivat la toate îndrumările din decizia de casare, schimbul de teren este lovit de nulitate, deoarece la acel moment statul nu era proprietar, cu cheltuieli de judecată.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

T RI B U N A L U L ,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Gura Humorului inițial sub nr._, petenta B. R. a solicitat în contradictoriu cu intimatele C. L. de F. F. S., C. Județeană pentru S. D. de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Suceava și Direcția Silvică Suceava, plângere împotriva Hotărârii nr. 1518/19.05.2006, emisă de către C. Județeană de Stabilire a D. de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Suceava și reconstituirea în favoarea petentei a dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 1,20 ha teren agricol pe care l-a dobândit de la autorii săi.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că în cuprinsul hotărârii atacate se arată că, i s-ar fi reconstituit dreptul de proprietate, eliberându-se Titlul de proprietate nr. 389/1995, situație parțial adevărată, nr. TP fiind 427/1996, însă acesta, prin hotărârea aceleiași comisii, a fost parțial anulat, fiind excluse parcelele în speță.

Intimata C. Județeană P. S. D. de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Suceava, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea plângerii, cu motivarea că, Hotărârea nr. 1518/19.05.2006 este legală și temeinică.

La data de 01.09.2006, a formulat cerere de intervenție în interes propriu K. V., solicitând introducerea sa în cauză în calitate de moștenitoare a autorului Cotlarciuc T..

A depus la dosar testamente, certificate de moștenitor, adeverința nr. 3/1992, sentința civilă nr. 555 din 14 octombrie 1958 pronunțată de Tribunalul M. Iași, certificat tabular.

Prin sentința civilă nr. 862 din 15 septembrie 2006, pronunțată de Judecătoria Gura Humorului, a fost admisă plângerea, admisă cererea de intervenție, anulată Hotărârea nr. 1518 din 19 mai 2006 a Comisiei Județene de Stabilire a D. de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Suceava și reconstituit petentei dreptul de proprietate pentru suprafața de 1,20 ha teren agricol, împreună cu intervenienta.

Prin decizia civilă nr. 682 din 29 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr._, au fost admise recursurile Primăriei Comunei S. și Direcției Silvice Suceava, casată sentința civilă nr. 862/2006 a Judecătoriei Gura Humorului și trimisă cauza spre rejudecare cu motivarea de a se analiza dacă parcelele excluse din Titlul de proprietate nr. 427/1996 se identifică cu suprafața solicitată în cauză, să se constate ce suprafață a avut în proprietate autorul petentei și a intervenientei, pentru ce suprafață i s-a reconstituit dreptul de proprietate, punând în discuție și eventualitatea administrării probei cu expertiză.

Prin încheierea din 09.10.2007 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Direcția Silvică Suceava.

Prin sentința civilă nr. 898 din 29 iunie 2010, Judecătoria Gura Humorului a respins plângerea formulată de petentă.

P. a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin Hotărârea nr. 1518 din 19.05.2006 emisă de C. Județeană de Stabilire a D. de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Suceava, a fost respinsă contestația formulată de petenta B. R., prin care a solicitat o suprafață de aproximativ 2000 mp teren agricol după părinți,, cu motivarea că, pentru suprafața de 1,02 ha teren fânaț, s-a reconstituit dreptul de proprietatwe în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991 și i s-a eliberat Titlul de proprietate nr. 389/21.11.1995, iar pentru diferența până la suprafața solicitată, nu s-au depus acte doveditoare ale dreptului de proprietate, așa cum rezultă și din adresa nr. 867/2006 a Comisiei Locale de F. F. S..

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs petenta, recurs ce a fost admis prin decizia nr.1347 din 14 octombrie 2010 a Tribunalului Suceava, casat sentința civilă nr. 898 din 29 iunie 2010, pronunțată de Judecătoria Gura Humorului, în dosarul civil nr._ și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Tribunalul a reținut că prima instanță, nu a lămurit următoarele aspecte esențiale pentru identificarea persoanei îndreptățite la reconstituire, respectiv:

-cum au trecut aceste terenuri din proprietatea autorului recurentei, T. Cotlarciuc la stat, pentru a sta la baza schimbului cu autoarea numitei Ostanschi M.; în acest sens se va verifica relevanța deciziei penale de condamnare nr. 555/14.10.1958 emisă de Tribunalul M. Iași, prin care se ia și măsura confiscării totale a averii;

-cum a ajuns statul proprietar pe teren pentru a efectua schimbul, câtă vreme din procesul verbal din 17.03.1964 întocmit de C. pentru aplicarea Decretului nr. 115/1959 reiese că transferul terenurilor proprietarului tabular T. Cotlarciuc către stat se face în baza acestui act normativ, act care nu vizează însă un transfer de proprietate, ci doar unul de folosință (art. 10 Decret 115/1959);

-s-a intabulat ori nu statul în cartea funciară, știut fiind că în acea perioadă înscrierile în CF erau constitutive de drepturi;

-cum a ajuns terenul în proprietatea autoarei numitei Ostanschi M. ( N. Aspazia), câtă vreme nu a fost depusă la dosar vreo dovadă a pretinsului schimb cu statul, singura mențiune în acest sens făcându-se în sentința civilă nr. 733/12.03.1992 a Judecătoriei C-lung Moldovenesc, care nu a fost pronunțată în contradictoriu cu recurenta.

La Judecătoria Gura Humorului, dosarul a fost înregistrat sub nr._, cu termen de judecată la data de 7 decembrie 2010, când dosarul a fost închis și reînregistrat sub nr. 2719 cu termen de judecată la 6 ianuarie 2011, motivat de faptul că, a fost admisă cererea de abținere formulată de completul de judecată în dosarul nr._ .

Prin sentința civilă nr. 1835 din 27 decembrie 2011, Judecătoria Gura Humorului a admis plângerea și cererea de intervenție formulată de K. V., în parte, și în consecință:

A anulat Hotărârea nr. 1518/19.05.2006 emisă de către C. Județeană Suceava P. S. D. de Porprietate Privată Asupra terenurilor.

A reconstituit în indiviziune petentei și intervenientei, dreptul de proprietate asupra p.f. nr. 326/11, 326/12, 241/22 și 241/18 din CF nr. 1007 și 1003 a . înscrise în Titul de proprietate nr. 427/20.08.1996, anulat prin Hotărârea nr. 716/30.09.1996 a Comisiei Județene Suceava.

P. a hotărî astfel, prima instanță, a reținut următoarele:

La data de 17 martie 1964, C. comunală din . Humorului, numit prin Decizia nr. 69 din 1959 a Comitetului executiv al Sfatului popular al raionului Gura Humorului, pe baza declarațiilor a 6 locuitori din . Decretului 115/1959, a propus comisiei raionale, trecerea în proprietatea statului, respectiv GAS Ilișești, a terenului în suprafață de 6,53 ha, proprietatea numitului Cotlarciuc T., teren situat pe raza comunei S., la locurile „Țarina de Jos”, 4 ha și „Dealul lui B.” 2,53 ha.

La data de 12 octombrie 1977, printr-o declarație data în fața Președintelui Biroului Exacutiv al Consiliului Popular al . Aspazia, arăta că este de acord ca să schimbe suprafața de 2 ha teren pășune, situat în afara perimetrului construibil, cu o suprafață de teren echivalentă cu terenul predat.

Prin procesul verbal nr. 1335 încheiat la data de 14 aprilie 1978, la Biroul Executiv S., s-a procedat la punere în posesie cu suprafețele de teren schimbate, respectiv Consiliul popular al comunei S. cu suprafața de 2 ha teren, situată la „Dealul Frasinului” primită de la N. Aspazia și aceasta a fost pusă în posesie cu suprafața de 0,82 ha teren la locul numit „Dealul lui B.”, teren identic cu p.f. nr. 326/11, 326/12, nou formate din CF 1007 și p.f. 241/12 nou formată și 241/18 din CF 233 și 1003 a . cu P. V., D. G., Catrinat G..

În aprobarea dată de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Direcția de F. F. și cadastru pentru schimbul de teren, se arată că schimbul s-a aprobat în conformitate cu prevederile art. 32 din Legea nr. 59/1974 și că „Terenurile situate în schimburi, sunt situate în afara perimetrului construibil al comunei S.” (fila 58 dosar_ ), ori din raportul de expertiză, rezultă că parcelele de teren primite în schimb de N. Aspazia sunt în vatra satului (filele 111/112 din dosar_ .

Cu adeverința nr. 3 din 16 ianuarie 1992, petentei B. R. și Hedwigăi Cotlarciuc, li s-a stabilit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 10,46 ha teren.

În baza adeverinței mai sus menționate, în prezența petentei Balanariu R. și a reprezentanților D.G.E. Suceava, OCOT Suceava și a C. Comunale S., la data de 1 februarie 1992, s-a procedat la punerea în posesie.

Conform procesului verbal de punere în posesie, suprafața de teren din centrul satului S., se află în posesia numitului Ostanschi G., iar petenta a fost pusă în posesie cu suprafața de 10,18 ha teren. După încheierea procesului verbal de punere în posesie din data de 1 februarie 1992, numita Ostanschi M., la data de 24 februarie 1992, formulaează în contradictoriu cu Primăria . în prestație tabulară și prin sentința civilă nr. 733 din 12 martie 1992 a Judecătoriei C-lung Moldovenesc, se dispune intabularea dreptului de proprietate asupra p.f. nr. 326/11, 326/12 din CF 1007 S., asupra p.f. nr. 241/22 din CF 233 S. și asupra p.f. nr. 241/18 din CF 1003 S., pe numele numitei Ostanschi M., fiica defunctei N. Aspazia, care a primit în schimb acest teren în anul 1978.

P. suprafața de 10 ha 1876 mp. teren, petentei B. R. și lui Cotlarciuc Hedwiga, decedată, moștenitoare fiind intervenienta K. V., li s-a eliberat Titlul de proprietate nr. 389/21.11.1995 după defunctul Cotlarciuc T., care a fost anulat prin Hotărârea nr. 177 din 5 august 1996 a Comisiei Județene Suceava, motivat de faptul că p.f. nr. 326/2 a fost trecută cu suprafața de 10.200 mp. teren și nu cu suprafața de 300 mp..

După ce a fost anulat prin hotărârea Comisiei Județene Titlul de proprietate nr. 389/21.11.1995, petenta B. R. șinumita Cotlarciuc Hedwiga, au primit, tot după defunctul Cotlarciuc T., Titlul de proprietate nr. 427/20.VIII.1996, pentru suprafața de 10 ha 1419 mp. teren, titlu care a fost anulat prin Hotărârea nr. 716/30.09.1996 a Comisiei Județene Suceava, în sensul excluderii parcelelor de teren nr. 326/11, 326/12, 241/22 și 241/18, parcele intabulate pe numele numitei Ostanschi M..

Conform extraselor de carte funciară și certificatelor emise de Biroul de carte funciară, p.f. nr. 326/11, 326/12, 241/22 și 241/18 din CF nr. 1003 și CF nr. 1007 S., pentru care inițail a fost emis Titlul de proprietate nr. 427/1996, au aparținut lui Cotlarciuc T., autorul comun al petentei și al intervenientei.

În prezent, aceste parcele au fost înscrise în CF nr. 1387 S. pe numele M. Ostanschi, în baza sentinței civile nr. 733/1992 a Judecătoriei C-lung Moldovenesc, care nu este opozabilă moștenitorilor proprietarului tabular Cotlarciuc T..

Schimbul de teren invocat de către C. L. s-a făcut în lipsa unui act de schimb întocmit în condițiile legii, atâta timp cât, pe aceste parcele, statul nu a fost proprietar tabular, ci un detentor precar.

Terenul a fost confiscat de la Cotlarciuc T. în baza Decretului nr. 115/1959 și nu prin Decizia penală de condamnare nr. 555/14.10.1958 emisă de Tribunalul M. Iași, care se referă la o altă persoană, Cotlarciuc T..

În ce privește dispozițiile Decretului 151/1950, art. 3 și art. 32 din Lg. 59/1974, care au stat la baza schimbului dintre statul român și N. Aspazia, față de dispozițiile respective, schimbul este nul, atâta timp cât acestea arată că sunt exceptate de la schimb, terenurile situate în perimetrul construibil al localităților, iar pe p.f. nr. 326/11, 326/12, 241/22 și 241/18, sunt în perimetrul construibil al localității S..

Cum suprafața de teren identică cu p.f. nr. 326/11, 326/12, 241/22 și 241/18 din CF 1003 și 1007 S., în prezent înscrise pe numele M. Ostanschi în CF 1387 S., a aparținut lui T. Cotlarciuc, autorul petentei și a intervenientei, instanța în baza art. 53 din Lg. 18/1991, a admis plângerea și cererea de intervenție în parte.

Împotriva acestei sentinței a declarat recurs intimata C. locală de fond funciar S., prin primar, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare, a învederat că reclamantele au fost puse în posesie cu suprafața de 10,18 ha teren agricol așa cum rezultă din procesul verbal nr. 953 din 01.02.1992. Punerea în posesie s-a făcut prin măsurare și delimitare cu țăruși de către membrii comisiei și înh prezența petentei B. R., care nu a făcut obiecțiuni la data de 01.02.1992 și nici în următoarele 30 de zile.

A mai precizat că suprafața de teren solicitată se află situată cadastral în parcelele topo 326/11, 326/12, 241/22, 241/18 din F_ a . Ostanschi M., în urma schimbului de teren efectuat în anul 1977 între numita N. Aspazia, mama numitei Ostanschi M. și Consiliul Popular S..

Referitor la schimbul de teren, instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 32 din Legea 59/1974 care a stat la baza efectuării acestuia, arătând că respectivul schimb este nul. Din economia art. 32 din Legea 59/1974 rezultă fără echivoc că terenurile care au făcut obiectul schimbului nu aparțin domeniului public al statului, iar schimbul a fost făcut potrivit dispozițiilor legii 59/1974 în vigoare la acea dată având toate aprobările prevăzute de lege, documente de schimb care au fost depuse în copii certificate cu originalul, de care instanța de fond nu a ținut cont.

De asemenea, a arătat că hotărârea primei instanțe este nelegală privind obligarea comisiei la reconstituirea dreptului de proprietate petentelor într-un amplasament deținut legal de către o persoană privată.

Cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1,20 ha teren agricol, aceasta a mai făcut obiectul dosarului nr. 5698/1996 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, iar prin sentința civilă nr. 1653/1997 acțiunea a fost respinsă irevocabil.

În speță, expertiza tehnică judiciară nu prezintă concluzii și răspunsuri clare, argumentate științific față de obiectivele trasate.

Recursul a fost întemeiat pe disp. art. 304 pct. 9 și 304/1 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare, petenta B. R. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Interveninta în nume propriu intimată a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul constată următoarele:

În ceea ce privește primul motiv de recurs invocat în cauză, potrivit căruia reclamanta și intervenienta ar fi puse în posesie cu suprafața de 10,18 ha teren agricol – prin procesul – verbal nr. 953/01.02.1992, ulterior fiind emis și titlul de proprietate nr. 89/1995, astfel că nu s-ar mai justifica prezenta cerere, tribunalul constată că titlul de proprietate anterior menționat (nr. 389/1995) – și implicit și procesul verbal de punere în posesie ce a stat la baza eliberării lui – au fost anulate prin Hotărârea nr. 177/5 august 1996 a Comisiei Județene Suceava (fila 255 dosar fond – al doilea ciclu procesual), astfel că nu se poate susține că terenul în litigiu a făcut deja obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea moștenitoarelor lui Cotlarciuc T..

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs conform căruia – schimbul de terenuri efectuat în anul 1977 între numita N. Aspazia, mama numitei Ostanschi M. și Consiliul Popular S., ar fi fost un schimb de proprietate, valabil perfectat, în condițiile art. 32 din Legea nr. 59/1974 – tribunalul reține din cuprinsul copiei legalizate a procesului verbal întocmit la data de 17 martie 1964 de C. comunală din . Decizia nr. 69/1959 a Comitetului executiv al Sfatului Popular al raionului Gura Humorului (fila 24 – dosar nr._ ) că terenul în litigiu aparținând proprietarului tabular Cotlarciuc T. a trecut la stat (în folosința GAS Ilișești) în baza Decretului nr. 115/1959, pe motiv că proprietarul a încălcat prevederile art. 1 pct. 1 din acest decret, în sensul că a arendat parte din acest teren unor locuitori ai comunei în schimbul unor sume de bani și că a folosit brațe de muncă străine pentru a lucra pământul.

Astfel, potrivit art. 2 din decretul nr. 115/1959, „În scopul de a asigura cultivarea suprafeței de pământ ce nu va mai fi dat în parte sau arendă și nici lucrat prin exploatarea muncii străine, vor trece în folosința gospodăriilor agricole colective sau altor organizații agricole socialiste, în urma aplicării procedurii prevăzute de dispozițiile art. 3 următoarele terenuri agricole:

d) terenurile ce cad sub prevederile art. 1, în măsura în care întinderea or depășește puterea de muncă a celui căruia îi aparțin precum și a membrilor familiei cu care duce gospodăria împreună..”.

În ceea ce privește procedura de preluare a acestor terenuri – explicitată la art. 3 din același decret – se face vorbire doar despre trecerea în folosință a terenului, și nu în proprietate.

În acest context, chiar dacă schimbul a avut loc în temeiul dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 59/1974 – așa cum susține recurenta – acesta nu poate fi interpretat decât ca un schimb de folosință întrucât statul nu avea calitatea de proprietar al terenului (s-a transmis doar folosința acestuia către GAS Ilișești în baza decretului 115/1959) pentru a putea opera transferul proprietății către N. Aspazia.

Cu privire la critica recurentei în sensul că nu pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea petentei și intervenientei cu suprafețe de teren dobândite de o altă persoană, tribunalul reține că sentința civilă nr. 733/1992 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc – dată într-o acțiune în prestație tabulară – în baza căreia numita M. Ostanschi a fost întabulată în CF nr. 1387 S. cu parcelele de teren în litigiu, nu este opozabilă moștenitorilor proprietarului tabular Cotlarciuc T..

Pe de altă parte, soluția de admitere a acestei acțiuni s-a întemeiat pe schimbul din 1978 dintre N. Aspazia (autoarea numitei M. Ostanschi) și Consiliul Popular S., schimb care, potrivit considerentelor anterior expuse, este lovit de nulitate ca schimb de proprietate.

În ceea ce privește susținerea recurentei în sensul că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 1,20 ha teren agricol a mai făcut obiectul dosarului nr. 5698/1996 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1653/1997, definitivă și irevocabilă – și care este opozabilă tuturor părților, tribunalul reține că obiectul prezentei cauze este diferit de cel din acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. 5698/1996 – prin care s-a solicitat anularea Hotărârii nr. 716/1996 a Comisiei Județene Suceava și menținerea titlului de proprietate nr. 427/1996, astfel că nu poate fi reținută excepția autorității de lucru judecat.

Nici autoritatea de lucru judecat ca prezumție nu poate fi reținută întrucât în cadrul acelui litigiu nu s-a procedat la o analiză comparativă a drepturilor opuse de părțile litigante.

Cu privire la criticile aduse raportului de expertiză topo întocmit în cauză, tribunalul apreciază că acestea sunt nefondate atâta vreme cât recurenta nu indică punctual care sunt concluziile din raportul de expertiză ce nu corespund realității.

Concluzia instanței de fond potrivit căreia terenul a fost confiscat de la Cotlarciuc T. în baza Decretului nr. 115/1959 și nu prin Decizia penală de condamnare nr. 555/14.10.1958 emisă de Tribunalul M. Iași este una corectă, însă faptul că numitul Cotlarciuc T. este o altă persoană ce nu are nici o legătură cu proprietarul tabular Cotlarciuc T. sau cu moștenitorii acestuia, nu corespunde realității.

Astfel, din cuprinsul certificatului tabular de la fila 33 dosar nr._, a sentinței penale nr. 555/1958 (fila 30 – dosar nr._ ) și a cererii de recurs formulată de reclamanta B. R. în dosarul nr._, tribunalul reține că proprietarul tabular Cotlarciuc T. – căsătorit cu Cotlarciuc O. născută Pascan a avut doi fii: Cotlarciuc D. – a cărui moștenitoare este reclamanta B. R. și Cotlarciuc T. (cel condamnat politic prin sentința penală nr. 555/1958) – cu moștenitoare legală și testamentară Cotlarciuc Hedwiga (soția acestuia), a cărei legatară universală este intervenienta K. V..

Însă cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a fost în mod corect formulată după autorul comun Cotlarciuc T. (proprietar tabular) care în 1964 avea calitatea de autor deposedat, conform procesului verbal întocmit în baza decretului nr. 115/1959, menționat anterior.

Întrucât motivele invocate de recurentă nu sunt întemeiate, conform art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată în favoarea intimatei K. V. a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată din recurs, reprezentând onorariu de avocat.

P. aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE :

Respinge ca nefondat recursul declarat de C. locală de fond funciar S., împotriva sentinței civile nr. 1835 din 27.12.2011 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosar nr._, intimați fiind petenta B. R., domiciliată în Gura Humorului, .. 10, județul Suceava, C. Județeană Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și intervenienta în nume propriu K. V., domiciliată în Gura Humorului, ., județul Suceava.

Obligă recurenta la plata în favoarea intimatei K. V. a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 09 octombrie 2012.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier, G. D. F. G. N. M. P. L.

Red. G.D.

Jud. G. B.

Tehnored. P.L./ 2 ex. – 12.11.2012

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 1835/2012. Tribunalul SUCEAVA