Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr. 1248/2013. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 1248/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 1248/2013

Dosar nr._ modificări acte constitutive persoane juridice

înscriere modificare statut

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR. 1248

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 14.05.2013

PREȘEDINTE: I. M.

JUDECĂTOR: N. M.

JUDECĂTOR: G. D.

GREFIER: T. A. C.

Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanta ASOCIAȚIA "O. F. DE C. - S." S. - prin reprezentant MAMCIUC A. V., cu sediul în S., ..63, județul Suceava, împotriva încheierii nr. 155CC din data de 12 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reprezentantul legal al recurentei, Mamciuc A. V., asistat de avocat P. C. D., cu împuternicire avocațială de reprezentare la dosar.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat P. C. D., pentru recurentă, solicită admiterea recursului, desființarea încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea acțiunii precizând că instanța în mod greșit a respins cererea reținând că aceasta a fost formulată doar de președintele asociației, având în vedere că reprezentantul legal al asociației a fost mandatat de membrii asociației prin Hotărârea Adunării Generale a Membrilor Asociației.

Declarând dezbaterile închise,

După deliberare,

T RI B U N A L U L ,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 7 februarie 2013, reclamanta ASOCIAȚIA "O. F. DE C. - S." S. - prin reprezentant MAMCIUC A. V., a solicitat să se înscrie în registrul asociațiilor și fundațiilor modificarea intervenită în statutul asociației.

În vederea dovedirii cererii s-a depus la dosar Actul adițional prin care s-a hotărât completarea Statutului și al Actului constitutiv al asociației, autentificat de B.N.P. I. L. cu nr. 4346 din 07.09.2012.

Instanța a dispus atașarea dosarului nr. 3133/285/A/2012 al Judecătoriei Rădăuți prin care asociația a dobândit personalitate juridică.

Prin încheierea nr. 155CC din data de 12 februarie 2013, Judecătoria Rădăuți a respins cererea având ca obiect înscriere modificare statut formulată de reclamanta ASOCIAȚIA "O. F. DE C. - S." S. - prin reprezentant Mamciuc A. V..

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că prin încheierea nr. 499 CC din 28 mai 2012 a Judecătoriei Rădăuți, pronunțată în dosarul nr._, s-a admis cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA "O. F. DE C. - S." S. - prin reprezentant MAMCIUC A. V., de înscriere a asociației în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa instanței.

Analizând Statutul asociației, instanța a constatat că la art. 13 alin.3 se prevăd expres atribuțiile Adunării Generale printre care și cele de modificare a actului constitutiv și a statutului asociației.

În conformitate cu art. 33 alin. 2 din OG nr. 26/2000 modificată și completată, modificarea statului și a actului constitutiv se face în baza hotărârii adunării generale, însă cum cerere a fost formulată doar de președintele asociației, instanța a respins cererea.

Împotriva încheierii nr. 155CC din 12 februarie 2013 a formulat recurs reclamanta ASOCIAȚIA "O. F. DE C. - S." S. - prin reprezentant Mamciuc A. V., solicitând, în temeiul art.304 pct. 7, 8 și 9 din Codul de procedură civilă, modificarea în întregime a încheierii nr.155 CC din 12.02.2013 și trimiterea dosarului spre rejudecare, având în vedere că prima instanță a respins în mod eronat acțiunea formulată, privind cererea de înscriere a modificărilor de Statut al asociației, considerând că modificările făcute de aceasta s-au făcut fără a avea la bază Hotărârea din Adunarea Generală a Membrilor Asociației, conform procesului - verbal de dezbatere și împuternicire notarială și în instanță, lucru care este total greșit.

A arătat că apreciază respingerea cererii ca fiind netemeinică și nelegală, întrucât modificarea prin completarea statutului asociației, cu cele 3 (trei) capitole prezente în Actul Adițional nr. 4346 din 07.09.2012, a fost făcută în baza Hotărârii Adunării Generale a Membrilor Asociației nr. 01 din data de 06.09.2012, pe care o anexează la dosarul recursului, împreună cu procesul - verbal din data de 07.09.2012 ce face parte integrantă din aceasta, fiind prezentat ca o anexă a Hotărârii.

De altfel, în Hotărârea Adunării Generale a Membrilor Asociației cu nr. 01 din ședința ordinară din 06.09.2012, avută la sediul organizației se stipulează, la art.1, că „dezvoltarea tuturor punctelor ce însumează articolele, alcătuiesc Actul - Adițional, ce va fi autentificat printr-un proces-verbal ulterior", care face parte integrantă din această Hotărâre a Adunării Generale a Membrilor, ca o „anexă a acesteia" și în care președintele asociației a fost împuternicit să facă demersurile de autentificare a Actului Adițional.

La art. 2 din Hotărârea Adunării Generale a Membrilor din data de 06.09.2012, se arată că modificarea statutului prin Act - Adițional autentificat de notar, a avut loc și în baza procesului-verbal, ce arată discuțiile avute în ședințe și că din cauza numărului mai mare de pagini, a solicitat o atenție mai amănunțită și un timp de lectură mai mare din partea asociaților și a notarului.

Din aceste motive, luând în considerare prevederile art. 3 din Hotărârea Adunării Generale a Membrilor, din data de 06.09.2012, cu referire la persoana împuternicită de Asociația "O. F. de C. - S." din S., rezultă că acesta este ales pentru a face demersurile necesare autentificării Actului Adițional la notar și în efectuarea modificărilor de statut, prin înscrierea acestor modificări în „Registrul Asociațiilor și Fundațiilor cu Personalitate Juridică", aflat în grefa Judecătoriei Rădăuți, fiind în deplin acord cu dispozițiile art.33, alin.2 din O.G. nr.26/2000.

Astfel, formularea din încheierea nr. 155 CC a Judecătoriei Rădăuți, respectiv că "prezenta cerere a fost formulată doar de președintele asociației”, drept pentru care ,,instanța respinge cererea", nu este corectă, motivat de faptul că reprezentantul legal a fost mandatat de membrii asociației non-guvernamentale de mai sus, în baza Hotărârii Adunării Generale a Membrilor Asociației cu nr.06.09.2012 și în care procesul-verbal din data de 07.09.2012 este parte integrantă.

Pentru cele expuse solicită modificarea încheierii nr. 155 CC din 12.02.2013 și trimiterea dosarului spre rejudecare, admițând cererea de modificare și completare a Statutului organizației, prin înscrierea modificărilor din Actul Adițional nr. 4346/07.09.2012, autentificat de B.N.P. I. L., în „Registrul Asociațiilor și Fundațiilor cu Personalitate Juridică", aflat în cadrul grefei Judecătoriei Rădăuți.

Examinând recursul în raport de motivele invocate, de dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, de actele și lucrările dosarului și de considerentele încheierii civile atacate, tribunalul reține că, în mod eronat, s-a considerat de instanța de fond că cererea a fost formulată doar de președintele asociației¸ procesul – verbal din data de 07.09.2012 încheiat în ședința ordinară de conducere relevând că președintele Asociației "O. F. de C. - S." din S. este ales și mandatat de asociați să facă demersurile necesare autentificării actului adițional sau să formuleze orice cereri.

În acest context, analizând actele și lucrările dosarului, instanța va admite recursul, în temeiul art. 312 cod procedură civilă, va modifica încheierea recurată în totalitate, în sensul admiterii cererii, va face aplicarea dispozițiilor art. 200 - 204 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, ale prevederilor art. 33 din O.G. nr. 26/2000 și ale Regulamentului privind Organizarea Registrului asociațiilor și fundațiilor, va dispune înscrierea în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor a modificării statutului Asociației "O. F. de cireș -S." din S., conform Actului adițional autentificat sub nr. 4346/07.09.2012 de B.N.P. I. L..

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Admite recursul formulat de reclamanta ASOCIAȚIA "O. F. DE C. - S." S. - prin reprezentant MAMCIUC A. V., cu sediul în S., ..63, județul Suceava.

Modifică în totalitate încheierea nr.155CC din 12.02.2013, pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr._, în sensul că:

Admite cererea.

Dispune înscrierea în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor a modificării statutului Asociației "O. F. de cireș - S." din S., conform Actului adițional autentificat sub nr. 4346/07.09.2012 de B.N.P. I. L..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 14.05.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

I. M. N. M. G. D.

GREFIER,

T. A. C.

Red.:I.M.

Tehnored.: T.A.C./2ex

Judecător fond: C. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr. 1248/2013. Tribunalul SUCEAVA