Pretenţii. Decizia nr. 1080/2012. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1080/2012 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 17-05-2012 în dosarul nr. 1080/2012
Dosar nr._ - pretenții -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 1080
Ședința publică din 17 mai 2012
Președinte-G. F.
Judecător- C. N. M.
Judecător-F. L.
Grefier-P. T.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta Asociația de proprietari nr.31 E., reprezentată prin președinte Porțiuc G., cu sediul în municipiul S. ., ., parter, jud.S., împotriva sentinței civile nr.3391 din 28 iunie 2011 a Judecătoriei S., intimat fiind pârâtul C. F., domiciliat în municipiul S. ., ..
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 10 mai 2012, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când din lipsă de timp pentru deliberare pronunțarea a fost amânată pentru astăzi 17 mai 2012.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față, constată:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 25.03.2011 sub nr._, reclamanta Asociația de proprietari nr.31 S. a chemat în judecată pe pârâtul C. F. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să îl oblige la plata debitului în cuantum de 4430,67 lei reprezentând cheltuieli comune restante și penalități de întârziere, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că pârâtul are față de asociație un debit în cuantum de 2801,54 lei reprezentând cheltuieli comune și de întreținere, lucru ce reiese din listele de plată anexate, plus 1629,13 lei penalități de întârziere.
A mai arătat că această sumă reprezintă cheltuieli restante din perioada decembrie 2009-ianuarie 2011, la care se adaugă penalitățile în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, calculate pentru debitele mai vechi de 30 de zile de la data scadenței, respectiv penalitățile începând din perioada decembrie 2009.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 49 alin.1, art.50 alin.1 și 2 din Legea 230/06.07.2007.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus în copie înscrisuri (f.4-38).
Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu a formulat întâmpinare.
În cauză, instanța a administrat, la solicitarea reclamantei, proba cu înscrisuri,fiind depuse la dosar: copii liste de plată, copie de pe hotărârea Adunării Generale a Proprietarilor și fișă individuală privind calculul penalităților.
La termenul de judecată din data de 21 iunie 2011, reclamanta și-a modificat acțiunea în sensul că a solicitat obligarea pârâtului la plata debitului în cuantum de 4030,67 lei, arătând că, prin chitanța nr.8631 din data de 01.04.2011, s-a achitat suma de 400 lei din debitul reprezentând cheltuieli comune și de întreținere restante, fără a se achita nimic din cuantumul penalităților de întârziere. Totodată a precizat că suma de 4030,67 lei reprezintă: 2401,54 lei cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei februarie 2010 – ianuarie 2011 și 1629,13 lei penalități de întârziere aferente perioadei martie 2008-ianuarie 2011.
Judecătoria S., prin sentința civilă nr.3391 din 28 iunie 2011 a admis în parte cererea, astfel cum a fost modificată, a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 2401,54 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada februarie 2010 – ianuarie 2011, a respins cererea de obligare a pârâtului la plata penalităților de întârziere ca prematur formulată și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 150 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut că din înscrisurile depuse la filele 4-38, respectiv listele de plată cu situația cotelor de întreținere pentru perioada martie 2008 - ianuarie 2011, pentru pârât operează o prezumție de proprietate asupra apartamentului nr. 4 ., . din municipiul S..
Conform art.46 din Legea nr.230/2007, pârâtului C. F. îi incumbă obligația de a achita cheltuielile efectuate pentru plata unor servicii legate de proprietatea individuală și care nu pot fi înregistrate pe fiecare dintre acestea, precum și pentru serviciile legate de întreținerea proprietății comune, proporțional cu suprafața locativă pe care o deține.
Din cuprinsul listelor lunare de plată a cotelor de întreținere depuse de reclamantă, a căror valoare probatorie este stabilită de prevederile art.51 alin.2 din Legea nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, coroborate cu atitudinea procesuală a pârâtului, instanța a reținut că pârâtul a beneficiat pentru apartamentul pe care-l deține de serviciile furnizorilor de utilități, dar nu și-a îndeplinit obligația de plată a cotelor de întreținere.
În consecință, instanța a reținut ca fiind întemeiată cererea reclamantei cu privire la debitul aferent perioadei februarie 2010 - ianuarie 2011 în cuantum de 2401,54 lei, reprezentând cheltuieli comune, astfel cum rezultă din însumarea cheltuielilor lunare din listele de plată, iar pârâtul nu a probat achitarea debitului solicitat, deși conform art.129 alin.1 teza finală C.p.c. această probă îi incumba.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere, instanța a constatat că, potrivit art.II din Legea nr.175/2010, proprietarii care își achită integral cotele de contribuție la cheltuielile asociațiilor de proprietari în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a acestei legi vor fi scutiți de la plata penalităților generate de suma restantă cu titlu de bază. P. cotele de contribuție la cheltuielile asociațiilor de proprietari se înțelege datoria cu titlu de bază fără suma rezultată din penalități.
Față de dispozițiile legale menționate se poate constata că, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr.175/2010, deci până în iulie 2011, proprietarul are posibilitatea de a fi scutit de la plata penalităților dacă achită debitul reprezentând cheltuieli comune și dacă, la data achitării integrale a debitului menționat venitul minim net lunar pe membru de familie nu depășește 1000 lei.
Astfel, a considerat instanța de fond că dispozițiile legale menționate instituie practic un termen legal de grație pentru plata penalităților în favoarea debitorului.
Împotriva sentinței civile sus menționate a declarat recurs reclamanta Asociația de Proprietari nr.31 E. S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că în mod greșit a respins prima instanță cererea de obligare a pârâtului la plata penalităților de întârziere în cuantum de 1629,13 lei deoarece cele două condiții prevăzute de art. II din Legea nr. 175/2010 cu privire la scutirea de la plata penalităților nu sunt îndeplinite.
Astfel, pârâtul nu a făcut dovada achitării integrale a debitului reprezentând cheltuieli comune în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii și nici dovada veniturilor pe fiecare membru de familie.
Faptul că pârâtul a achitat o parte din debit nu determină aplicarea dispozițiilor sus menționate, iar termenul în care avea posibilitatea de a achita integral debitul restant pentru a putea fi scutit de la plata penalităților a expirat.
Pentru aceste motive recurenta solicită desființarea în parte a sentinței recurate, în sensul obligării pârâtului și la plata penalităților de întârziere.
Intimatul C. F., legal citat, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței de recurs.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de dispozițiile legale aplicabile în cauză, constată recursul ca fiind întemeiat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art.46 din Legea nr. 230/2007 toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revin la cheltuielile asociațiilor de proprietari.
Astfel, în mod corect a admis instanța de fond acțiunea reclamantei, constatând că aceasta este îndreptățită să recupereze de la pârât cota de cheltuieli comune restante, de 2401,54 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei februarie 2010 – ianuarie 2011.
Potrivit art. 12 lit. d) din H.G. nr.1588/2007 orice proprietar, membru al asociației, are dreptul să primească explicații cu privire la calculul cotei de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari și, eventual, să o conteste la președintele asociației de proprietari, în termen de 10 zile de la afișarea listei de plată.
Din actele dosarului nu rezultă că pârâtul a formulat o astfel de contestație recunoscând implicit debitul.
În ce privește capătul de cerere privind penalitățile de întârziere, de 1629,13 lei pentru perioada martie 2008 – ianuarie 2011, Tribunalul consideră întemeiate criticile recurentei.
Pentru a beneficia de scutirea de la plata penalităților prevăzută de art. II din Legea nr. 175/2010 debitorul trebuie să facă dovada că a achitat integral suma restantă cu titlu de bază și să probeze cu înscrisuri că venitul minim net lunar pe membru de familie nu depășește 1000 lei.
Astfel, scutirea de la plata penalităților se poate constata de instanță doar dacă se face dovada că debitorul se încadrează în prevederile legale.
Având în vedere că prima instanță nu a dat o corectă interpretare dispozițiilor sus menționate, considerând termenul prevăzut de art. II din Legea nr. 175/2010 ca fiind un termen de grație, fără să analizeze în concret dacă pârâtul îndeplinește condițiile legale și fără să analizeze pe fond capătul de cerere privind plata penalităților, respectiv modul de calcul al acestora cu respectarea dispozițiilor art. 49 pct.1 din Legea nr. 230/2007, Tribunalul consideră că acest mod de soluționare echivalează cu o necercetare completă a fondului cauzei, astfel că se impune casarea parțială a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, soluție ce se impune și din prisma considerentului de a nu priva părțile de o cale de atac.
Față de cele reținute, în temeiul art. 312 C.proc. civ., Tribunalul va admite recursul reclamantei și va casa în parte sentința civilă recurată doar sub aspectul capătului de cerere privind plata penalităților, urmând a trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Admite recursul declarat de reclamanta Asociația de Proprietari nr.31 E., reprezentată prin președinte Porțiuc G., cu sediul în municipiul S. ., ., parter, jud.S., împotriva sentinței civile nr.3391 din 28 iunie 2011 a Judecătoriei S. (dosar nr._ ), intimat fiind pîrîtul C. F., domiciliat în municipiul S. ., ., ..
Casează în parte sentința civilă recurată.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, spre rejudecarea capătului de cerere privind acordarea penalităților de întârziere.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 mai 2012.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
G. F. C. N. M. F. L. P. T.
Red. F.L.
Jud.fond – A. C.
Tehnored.P.T. – Ex.2 - 13 iulie 2012
| ← Fond funciar. Decizia nr. 999/2012. Tribunalul SUCEAVA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1278/2012.... → |
|---|








