Pretenţii. Sentința nr. 338/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 338/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 12-02-2013 în dosarul nr. 338/2013
Dosar nr._ -pretenții-
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA NR. 338
Ședința publică din data de 12.02.2013
Instanța constituită din:
Președinte: L. A.
Grefier: G. F.
Pe rol, pronunțarea asupra acțiunii civile având ca obiect pretenții” privind pe reclamantul F. M., domiciliat în ., județul Suceava în contradictoriu cu pârâtul S. R. P. M. FINANȚELOR P., reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor P. Suceava, cu sediul în mun. Suceava, ..1, județul Suceava.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de 31.01.2013, când a participat, din partea Ministerului Public, d-na procuror J. L., susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și când, pentru a da posibilitate apărătorilor să depună la dosar concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea la data de 07.02.2013 și apoi la data de astăzi, 12.02.2013.
TRIBUNALUL:
Asupra cauzei de față constată următoarele:
P. cererea adresată acestei instanțe la data de 18.10.2012, reclamantul F. M., a formulat acțiune pentru repararea pagubelor materiale și morale în cazul privării și restrângerii de liberate în mod nelegal împotriva STATULUI R. P. M. FINANȚELOR P. reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor P. Suceava ca urmare a privării nelegale de libertate în perioada 10.03._10 respectiv 264 de zile și a aplicării în mod nelegal a măsurilor restrictive de liberate în perioada 03.12._11, respectiv 146 de zile.
Solicită să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună obligarea pârâtului la plata sumelor cerute pentru repararea pagubelor materiale și morale suferite ca urmare a privării de libertate în mod nelegal respectiv_ lei reprezentând daune materiale și 350.000 lei reprezentând daune morale, cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat următoarele:
P. rezoluția din data de 10.03.2010, ora 12.00, confirmată prin rezoluția nr. 734/P/2010 din data de 10.03.2010, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, s-a dispus Începerea urmăririi penale față de Învinuitul F. M. pentru săvârșirea infracțiunilor de viol, prev. de disp. art. 197, alin 1 Cod penal și violare de domiciliu, prev. de disp. art. 192, alin. 1 și 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33, lit. a) Cod penal, constând În aceea că "în seara de 08.03.2010, în jurul orelor 21.00, inculpatul a pătruns fără drept în curtea părții vătămate B. E., mătușa sa, în vârstă de 76 de ani, din ., apoi a urcat pe o scară și a smuls mai multe scânduri de le podul casei, intrând prin spațiul creat și coborând apoi în casă, după care a intrat în camera unde stătea partea vătămată și a întreținut cu aceasta raporturi sexuale prin constrângere fizică, aplicându-i acesteia mai multe lovituri la nivelul feței, brațelor și a pieptului, aceasta necesitând 8-9 zile de îngrijiri medicale pentru leziunile suferite". Infracțiunile de viol și violare de domiciliu reținute în sarcina inculpatului au fost probate prin declarația părții vătămate, declarațiile unor martori indirecți și o așa zisă recunoaștere a inculpatului, declarație ce a fost justificată de acesta prin constrângerea sa de către organele de cercetare penală.
Dispunerea măsurii arestării preventive s-a făcut după ce inițial chiar P. de pe lângă Judecătoria Suceava a respins o astfel de propunere din partea organelor de cercetare penală, pe motiv de lipsă de probe.
Motivarea necesității acestei măsuri preventive a fost justificată interesant prin concluziile procurorului de caz, care în propunerea de luare a măsurii arestării preventive din data de 12.03.2010, explică veridicitatea declarației de recunoaștere: " inculpatul a oferit amănunte care nu rezultau la acel moment din alte mijloace de probă, nefiind cunoscute de organele de poliție, fiind exclusă sugerarea lor".
Cu toate că a formulat mai multe cereri pentru revocarea acestei măsuri ori pentru înlocuirea cu alte măsuri preventive, având în vedere că infracțiunea scop, de viol, era încadrată juridic la alin. 1 al art. 197 Cod penal, caz în care părțile se puteau împăca sau se putea retrage plângerea penală, s-au respins cererile inculpatului. O astfel de cerere pentru eliberarea sub control judiciar a inculpatului, conform disp. art. 1602 Cod procedură penală, ce a format obiectul dosarului_, a fost respinsă de către instanța de fond și apoi de apel cu toate că a arătat că nu sunt suficiente probe care să arate vinovăția inculpatului, mai ales că nu veniseră rezultatele probelor ADN din expertiza criminalistică dispusă în cauză.
Fără aceste concluzii științifice inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriu și a fost înregistrat dosarul penal nr._ în data de 20.04.2010 pe rolul Judecătoriei Suceava.
Judecata pe fond a durat doar patru termene a câte două săptămâni, respectiv: 12.05.2010, 26.05.2010, 09.06.2010 și 16.06.2010, când au avut loc și dezbaterile pe fondul cauzei.
Pronunțarea a fost amânată de trei ori pentru deliberare, ca în data de 02.07.2010 să se dispună prin sentința penală nr. 331/02.07.2010 a Judecătoriei Suceava condamnarea inculpatului F. M. la o pedeapsă rezultantă cu închisoarea de 5 ani pentru infracțiunile pentru care a fost incriminat.
Motivarea instanței de fond s-a făcut, în principal, pe declarația părții vătămate, dar pe care a apreciat-o ca fiind parțial adevărată. Astfel, "instanța reține că declarația părții vătămate nu se coroborează sub toate aspectele ei cu raportul de constatare medico-legală nr. 125A/19.03.2010" și "partea vătămată a declarat că inculpatul a întreținut relații sexuale atât normale cât și anale, ... dar ... raportul de constatare medico-lagală a exclus relațiile sexuale anale". S-a mai marșat și pe declarația de recunoaștere a inculpatului, considerându-se că s-a coroborat cu probele care au fost instrumentate de către organele de urmărire penală, respectiv de prezentă a inculpatului În apropierea locului faptei.
În același timp instanța de fond a considerat ca nerelevante mai multe probe din dosarul de urmărire penală, dar cea mai mare parte din declarațiile date în fața sa. Astfel, faptul că lănțișorul de argint nu s-a dovedit că ar aparține inculpatului este nerelevant, ca de altfel și declarațiile martorilor propuși de către inculpat, cu toate că teoria nesincerității acestora nu era dovedită. Nici neregulile dovedite ale modalității de luare a declarațiilor de martor pe parcursul urmăririi penale nu constituie un motiv de îngrijorare pentru instanța de fond. Chiar dacă martorul asistent de la cercetarea la fața locului afirmă că a auzit pe polițiști vorbind că urmele de bocanci din zăpada din grădina părții vătămate nu coincideau cu cele ale bocancilor inculpatului, instanța concluzionează că " simplele susțineri ale unui martor nu poate constitui un mijloc de probă care să înlăture celelalte mijloace de probă analizate în cauză și care dovedesc contrariul".
Culmea respingerii probelor se referă la rezultatele urmelor ADN din expertiza criminalistică ce au fost propuse chiar de organele de urmărire penală și care, în totalitate lor, exclud prezența inculpatului la fața locului și contactul fizic cu victima.
Pentru efectuarea acestei expertize s-au prelevat toate probele considerate ca fiind importante de pe corpul, îmbrăcămintea și lenjeria victimei ca de altfel și de pe lenjeria și corpul inculpatului.
În urma analizării acestor probe a reieșit faptul că în nici o probă analizată nu s-au găsit celule epiteliale, capete de spermatozoizi sau alte urme care să aparțină inculpatului.
Astfel, În probele din depozitele subunghiale ale inculpatului nu s-a găsit profilul genetic al victimei, rezultând că mâinile lui nu au avut nici un contact cu epiderma părții vătămate, lucru imposibil În condițiile luptei descrise de către victimă.
La fel, s-a constat lipsa celulelor epiteliale ale victimei de pe interiorul chilotului inculpatului (care era murdar, deci folosit și cu o seară înainte) și lipsa capetelor de spermatozoizi rezultați În urma unui contact sexual. Această dovadă arată, Într-un mod de necontestat, faptul că inculpatul nu a avut nici un contact sexual În seara anterioară violului, cu atât mai mult că ar fi autorul unui viol.
De reținut faptul că două probe asemănătoare au fost apreciate diferit. S-a admis că nu avut loc un contact sexual anal deoarece nu s-au găsit urme ale celulelor epiteliale ale inculpatului În prova prelevată de la victimă, dar nu s-a făcut același raționament cu privire la proba vaginală a victimei, respectiv faptul că neexistând celule epiteliale ale inculpatului nu poate fi el autorul violului.
Din toate probele luate de pe hainele și cearceaful victimei, chiar și pentru cele ce nu conțin suficient material ADN pentru a se putea face identificarea genetică, doar una singură are urme de capete de spermatozoizi, deci provine dintr-un act sexual (de reținut că s-a specificat că toate aceste probe au putut fi analizate sub acest aspect).
Această probă, ce are poziția indicată pe cearșaf chiar de către victimă, a arătat În mod absolut faptul că nu inculpatul a fost autorul violului. Mai mult, s-a specificat aspectul că atât urmele epiteliale cât și cele spermatice aparțin unei alte persoane de sex masculin, ce nu a fost identificată. Dovada științifică a urmelor ADN a fost îndepărtată de către instanța de fond ca fiind nedatată, deci neștiindu-se dacă provine din seara precedentă sau dintr-un alt contact sexual anterior al victimei.
În urma apelului pe care l-a formulat împotriva sentinței penale de condamnare a reclamantului s-a dat termen la Tribunalul Suceava pentru data de 06.09.2010, când s-au depus motivele de apel și s-au propus probe de către inculpatul din dosar.
Pe parcursul a celor șase termene de judecată, deci mai multe decât la instanța de fond, s-a solicitat efectuarea unui supliment de expertiză criminalistică pentru datarea probei ce conține a spermatozoizi, efectuarea unei expertize traseologice care să constate științific faptul (evident) că urmele de la fața locului nu coincid cu cele din fotografiile bocancilor inculpatului și s-a propus audierea unor martori și luarea unui supliment de declarație părții vătămate. S-a admis doar audierea a doi martori pentru inculpat și reaudierea victimei, considerându-se că solicitările sunt nerelevante în cauză.
O altă probă propusă de inculpat a fost respinsă de către instanță prin refuzul reprezentantului parchetului de a se extinde urmărirea penală conform disp. art. 337 Cod procedură penală față de Miftodie L. ce a fost martor în dosar, pierzându-se posibilitatea lămuririi identității autorului violului din 08.03.2010 prin compararea probelor ADN cu identitate necunoscută, a urmelor de încălțăminte de la fața locului și stabilirea dacă suspectul purta fes, avea un lănțișor de argint sau căști de telefon mobil.
Bănuiala, total legitimă, vine de la faptul că Miftodie L. era arestat pentru uciderea și violarea unei bătrâne de 81 de ani dintr-o localitate învecinată, faptă săvârșită în vara anului 2010.
A arătat faptul că ancheta s-a desfășurat în mod defectuos prin excluderea unui suspect a căror urme papilare, în număr de trei, au fost găsite pe tocul ușii pe unde se ieșea din camera unde s-a produs violul. S-a motivat, atunci, că acesta nu putea săvârși fapta deoarece el fusese la locuința victimei cu trei zile înainte pentru a-i repara televizorul. Ori, acesta nu era un motiv de excludere, tocmai faptul că fusese recent în casa victimei ne arată că suspectul s-a familiarizat cu locuința. Mai mult, amprentele suspectului nu aveau ce căuta pe tocul interior al ușii decât în condițiile părăsirii în grabă și pe întuneric al casei, așa cum a arătat și victima.
Confirmarea modului de operare al acestui suspect vine și de la martora I. M., care în fața instanței de apel a declarat că acesta a intrat și în casa surorii ei prin aceeași modalitate ca și în prezenta cauză (noaptea, prin efracție și mascat). Nu este de ignorat nici aspectul că M. L. are cam aceeași constituție ca și inculpatul și că spre deosebire de acesta are o fire introvertită și impulsivă.
La termenul din data de 29.11.2010 s-a respins cererea de menținere a arestării preventive a inculpatului și prin respingerea și a recursului parchetului de către Curtea de Apel Suceava s-a dispus judecarea în libertate a reclamantului F. M., dar s-a dispus în temeiul alin. 145 alin. 11 și 12 Cod procedură penală măsura obligării de a nu părăsi localitatea pentru inculpat, precum și alte obligații, toate aceste măsuri fiind de natură a îngrădi libertatea acestuia.
Amânarea cauzei s-a datorat faptului că parte vătămată nu s-a prezentat decât în data de 17.01.2011, când în ședință secretă (și în fața unui alt complet de judecată) a confirmat că nu a mai avut contacte sexuale de mai bine de un an, astfel datând proba științifică a ADN-ului.
P. decizia nr. 32 din 31.01.2011 a Tribunalului Suceava s-a dispus achitarea inculpatului F. M. în baza disp. art. 11, pct. 2, lit. a) raportat la art. 10, alin. 1, lit. c) Cod procedură penală.
Motivarea completului de apel a fost una amplă și s-a referit la statuarea principiilor de drept prevăzute în articolele 1, 3 și 52 raportat la art. 66 Cod procedură penală, respectiv la procesul penal, lămurirea cauzei sub toate aspectele, pe bază de probe și la prezumția de nevinovăție. Se conchide că: "instanța de apel, punând în balanță, pe de o parte probele acuzării pe care s-a bazat trimiterea în judecată și care au stat la temelia formării convingerii primei instanța de judecată în sensul vinovăției inculpatului și condamnării acestuia și, pe de altă parte, probele apărării care, alături de prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul, stau în susținerea nevinovăției și achitării acestuia, constată că, din lecturarea motivării instanței de fond se poate observa faptul că s-a dat o greutate deosebită tuturor probelor acuzatorii, fiind înlăturate cu ușurință și în mod nejustificat dovezile creatoare de dubiu în ceea ce privește vinovăția inculpatului F. M., mai mult decât atât rămânând neelucidate, de către organele de anchetă. nenumărate aspecte de fapt constatate la fața locului, aspecte asupra cărora deși exista o mare umbră de îndoială asupra certitudinii lor ca și probe de acuzare, au fost interpretate astfel, deși legea impune contrariul, orice dubiu trebuind a fi interpretat în favoarea și nu în defavoarea celui acuzat".
Se concluzionează apoi că: "aceste probe atestă faptul că sunt îndoielnice în ceea ce privește reținerea inculpatului F. M. ca făptuitor al infracțiunii de viol asupra părții vătămate B. E. și implicit al infracțiunii de violare de domiciliu. Nu se poate pronunța condamnarea acestuia pentru cele două infracțiuni pentru care a fost cercetat și judecat, bazându-se pe declarațiile unor martori reținute ca fiind contradictorii și care vizează, ca și aspect de fapt probator, locul unde se afla inculpatul în seara de 08.03.2010, și pe o singură declarație de recunoaștere a inculpatului, asupra căreia au fost ridicate o . obiecțiuni și constatate anumite nereguli procedurale de consemnare. în condițiile în care această declarație nu mai este însușită de către inculpat și nici nu relevă atitudinea procesuală constantă a acestuia cu privire la faptele imputate. Toate celelalte probe, astfel cum au fost enumerate, și care sunt probe obiective și directe, vizând chiar elemente materiale ale infracțiunilor de viol și violare de domiciliu, au pur și simplu înlăturate sau nu s-a făcut referire la ele, și aceasta în mod nejustificat față de principiul de drept penal in dubio pro reo".
În urma recursului declarat de către parchet Curtea de Apel Suceava a pronunțat decizia nr. 428 din 28.04.2011, prin care a respins recursul ca nefondat, astfel decizia nr. 32/2011 a Tribunalului Suceava rămânând definitivă.
P. rămânerea definitivă a soluției de achitare a inculpatului, începând cu data de 28 aprilie 2011, asupra reclamantului F. M. au încetat toate măsurile de privare și restrângere ilegale ale libertății sale individuale.
Astfel, reclamantul a arătat că apreciază că sunt îndeplinite dispozițiile exprese ale art. 504 din Codul de procedură penală, referitoare la dreptul persoanei care a fost achitată definitiv, la repararea de către stat a pagubei suferite, atât în ceea ce privește termenul de exercitare a acțiunii de reparare a pagubelor suferite cât și ca justificare a pretențiilor solicitate.
În ceea ce privește cuantumul daunelor materiale solicitate, reclamantul a arătat că ele sunt compuse din lipsa veniturilor pe care le realiza, cheltuielile efectuate cu deplasările și transportul la instanțe, onorariul pentru avocat, cumpărarea de medicamente etc.
Pe parcursul cercetării judecătorești, prin audierea martorilor din lucrări, s-a reținut că acesta lucra zilnic ca muncitor necalificat la AF T. din Fântânele și obținea un venit lunar de aproximativ 800 lei.
De asemenea, reclamantul a lucrat pe timpul verilor împreună cu frații săi în Italia și a obținut un venit mediu de 500 euro pe lună, respectiv cca. 2.200 Iei/lună.
Astfel, în perioada de cca. 14 luni cât a fost arestat sau a fost nevoit să nu părăsească localitatea reclamantul a arătat că a acumulat o pierdere materială de:
11 luni x 800 lei = 8.800 lei
3 luni x 2.200 lei = 6.600 lei
A rezultat un prejudiciu material de 15.400 lei cauzat doar de imposibilitatea prestării unei activități lucrative în perioada cât a fost încarcerat și restricționat privind plecarea în străinătate.
La acest cuantum se adaugă cheltuielile ocazionate de procesul penal, respectiv onorariu avocat, deplasările personale și ale familiei la termenele de judecată, vizitele la penitenciar ale acestora etc.
Practic se acumulează daune materiale în sumă de 20.000 lei, cuantum minim necesar reparării prejudiciului direct pe care l-a suferit, a precizat reclamantul.
Daunele morale solicitate reprezintă privarea de libertate, restricționarea libertății prin obligarea de a nu părăsi localitatea, suferința fizică și psihică, expunerea la disprețul public În calitatea de inculpat, atingerea gravă adusă onoarei și demnității sale, stresul continuu pe perioada cât a durat procesul penal.
La stabilirea acestor daune se iau în considerare și consecințele, traumatizante, determinate după înlăturarea condamnării eronate de dificultățile reintegrării sociale, datorită antecedentelor, nivelul scăzut al studiilor sau lipsa de calificare socială.
În mod paradoxal, acești ultimi factori nu pot duce la o diminuare a cuantumului despăgubirilor, ci deoarece reclamantul avea deja dificultăți de integrare socială, condamnarea nedreaptă și detenția care i-au urmat au fost cu atât mai traumatizante în cazul său.
Față de aceste considerente, ce sunt extrase din practica judiciară recentă a instanțelor din România, solicită acordarea unor daune morale în cuantum diferențiat pentru fiecare drept încălcat, respectiv câte 1.000 lei pe zi de detenție ilegală (264.000 lei) și 500 lei pentru fiecare zi de restricționare a libertății în mod nelegal (73.000 lei).
În speță, va rezulta un prejudiciu moral de aproximativ 350.000 lei, a arătat reclamantul, sumă pe care o consideră suficientă pentru compensarea traumelor suferite .
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în mod constant că în cazurile de violare a art. 5, paragraful I al Convenției privind privarea nelegală de libertate, sunt întemeiate cererile de acordare a despăgubirilor bănești pentru prejudiciul produs victimei, material și moral, pe perioada detenției și a restricționării libertății în mod nelegal.
În dovedirea susținerii reclamantul a propus și instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și martori.
P. întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul M. Finanțelor P. a solicitat respingerea acțiunii.
În motivare a arătat următoarele:
In ceea ce privește cererea de antrenare a răspunderii statului in temeiul dispozițiilor art. 998 si 999 ale vechiului Cod civil, precizează urmatoarele:
1.1. Reclamantul este obligat, sub sancțiunea anularii cererii, să achite taxa de timbru si timbru judiciar.
1.2. Invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. reprezentat prin M. Finanțelor P. și solicită admiterea acesteia pentru următoarele considerente:
S. are o răspundere patrimonială pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare (art. 52 alin. (3) din Constitutia României), in condițiile legii.
P. art. 504 Cod procedură penală, legiuitorul a stabilit răspunderea patrimonială a statului cu privire la erorile judiciare săvârșite in procesele penale.
Antrenarea răspunderii statului in temeiul dispozițiilor art. 998 999 din vechiul cod civil (temeiul juridic al răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie) nu se justifică, întrucât răspunderea statului este de apartenența dreptului public, iar nu a dreptului civil, ca subdiviziune a dreptului privat.
Acceptarea unei alte interpretări ar conduce in mod greșit la ideea ca S. R. reprezentat prin M. Finanțelor P. ar avea o răspundere nelimitată și necondiționată, situație in care normele legale care reglementează răspunderea statului în alte domenii nu se mai justifică din moment ce principiile consacrate de art. 998 - 999 din vechiul Cod civil ar fi general aplicabile.
Potrivit dispozițiilor art. 504 alin. (2) si (3) Cod de procedură penală, are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 /it. j) ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de Încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută În art. 10 alin. 1 /it. j).
2.1. Referitor la invocarea pretinsei privări nelegale de libertate, precizează ca situația de fapt expusă de reclamant nu se circumscrie prevederilor art. 504 Cod de procedura penală.
Prevederile coroborate ale art. 504 alin. (2) si (3) Cod de procedura penala impun concluzia ca dreptul la repararea pagubei se naște numai in situația in care privarea de libertate in mod nelegal a fost stabilita prin: ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate; ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j); hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate; hotărâre definitivă de achitare; hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j).
In speță, măsura arestării preventive nu a fost revocata printr-o hotărâre judecatorească de revocare a măsurii privative de libertate si nici printr-o hotărâre definitivă de achitare.
Astfel, prin încheierea din data de 29.11.2010 pronunțață de Tribunalul Suceava - Secția penală in dosarul nr._, modificată parțial si rămasă definitivă prin decizia penala nr. 545/2.12.2010 a Curții de Apel Suceava, instanța a constatat legalitatea si temeinicia măsurii arestării preventive dispusă prin încheierea nr. 14/12.03.2010 a Judecatoriei Suceava fața de inculpatul Fasola M..
In motivarea hotărârii judecatorești sus menționate, Tribunalul a reținut in urma analizării actelor si lucrărilor dosarului ca "masura privativă de libertate a fost luată si ulterior menținută de instanța de fond in cadrul procedurilor prev. de art. 300"1 si 300"2 Cod procedura penală privitor la inculpatul Fasola M. cu respectarea dispozițiilor legale in materie, in raport de probatoriul administrat in cursul urmăririi penale- până la momentul sesizării instanței competente cu propunerea de arestare preventivă si apoi nemijlocit in cursul cercetarii judecatorești, corect constatându-se că sunt date cerințele prevăzute de art. 143 Cod procedura penală, precum si incident cazul prev. de art. 148 lit. f Cod procedura penală, fiind întrunite cumulativ ambele condiții privitoare la limitele de pedeapsă, dar si cele referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică, incident prin lăsarea sa in libertate".
P. aceeasi încheiere, in temeiul dispozițiilor art. 139 alin. (1) si (3"5) raportat la art. 136 alin. (1) lit. b) Cod de procedura penală, instanța a înlocuit (nu a revocat) măsura arestării preventive luata fața de inculpatul apelant Fasola M., cu măsura obligarii de a nu părăsi localitatea in care locuieste, Tribunalul reținând că temeiurile care au stat la baza privării de libertate a inculpatului Fasola M. s-au schimbat, situație in raport de care se justifică înlocuirea măsurii preventive sub incidenta căreia se afla cu o măsura mai puțin punitivă, dar restrictivă de drepturi.
Diferența dintre cele două instituții (revocarea măsurii arestării preventive, respectiv înlocuirea măsurii preventive cu o alta măsură preventivă) rezultă din însăși motivarea încheierii.
Astfel, revocarea arestării preventive se dispune in situația in care instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventiva au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate. In schimb, înlocuirea măsurii preventive luate inițial cu o măsură mai puțin coercitiva, dar care sa rezoneze in aceeasi măsura dezideratelor înscrise in art. 136 Cod de procedura penala, se dispune in situația in care instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă s-au modificat.
De asemenea, învederează instanței faptul că prin decizia penala nr. 32/31.01.2011 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția penală in dosarul nr._, prin care s-a dispus achitarea inculpatului Fasola M., a fost revocată masura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.
In concluzie, solicită să se constate faptul ca măsura arestării preventive a reclamantului a respectat exigențele Codului de procedura penală. Reclamantul nu poate pretinde că a fost privat de libertate in mod nelegal in condițiile în care privarea de libertate nu a fost stabilită ca fiind nelegală conform dispozițiilor art. 504 afin. (3) Cod de procedura penală, respectiv prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate/ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j)/hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate/hotărâre definitivă de achitare/hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j).
De altfel, precizează ca si în ipoteza in care ar fi fost incidente dispozițiile art. 504 Cod de procedura penală (deși, subliniază încă o dată, nu este cazul), acțiunea pentru repararea pagubei generate de pretinsa privare de libertate in mod nelegal apare ca prescrisă.
Potrivit art. 506 alin. (2) Cod de procedura penală acțiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor procurorului, prevăzute în art. 504.
P. decizia penală a Curții de Apel Suceava nr. 545/2.12.2010, definitivă, a fost admis recursul declarat de P. de pe lângă Tribunalul Suceava împotriva încheierii din data de 29.11.2010 pronunțată de Tribunalul Suceava - Sectia penală in dosarul nr._ prin care a fost inlocuită măsura arestării preventive luata fața de inculpatul apelant Fasola M. cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, s-a dispus casarea in parte a incheierii si in rejudecare: inculpatul Fasola M. se va supune pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea si obligației de a nu se apropia si de a nu comunica direct sau indirect cu partea vătămată B. E., menținându-se celelalte dispozitii ale încheierii.
Pe cale de consecință, termenul de 18 luni ar fi început sa curgă de la data de 2.12.2010.
2.2. Cererea de obligare a pârâtului S. R. reprezentat prin M. Finanțelor P. la plata sumelor de 20.000 lei cu titlu de daune materiale si 350.000 lei cu titlu de daune morale se impune a fi respinsă motivat de faptul ca pretențiile reclamantului sunt nedovedite, urmând a fi avute in vedere si argumentele dezvoltate la pct. 2.1 din prezenta întâmpinare referitoare la neîncadrarea in dispozițiile art. 504 Cod de procedură penală.
Conform mențiunilor din cererea de chemare în judecata, despăgubirile materiale solicitate sunt compuse din lipsa veniturilor pe care le realiza reclamantul, cheltuielile efectuate cu deplasările si transportul la instanță, onorariul avocat, contravaloarea medicamentelor cumpărate.
Cuantumul veniturilor pe care reclamantul pretinde că le încasa in perioada de referință nu este dovedit prin niciun mijloc de proba. De asemenea, nu se justifică cererea de obligare a pârâtului la plata veniturilor ce se pretinde ca ar fi fost obținute in perioada in care cu privire la reclamant se dispusese măsura obligării de a nu părăsi localitatea in care locuiește, întrucât reclamantul avea in aceasta perioada posibilitatea obiectivă si efectivă de a presta servicii remunerate cu respectarea condițiilor impuse de măsura preventivă.
In perioada în care reclamantul s-a aflat in stare de arest preventiv, cheltuielile legate de deplasarea si transportul la instanța nu au fost suportate de către acesta, motiv pentru care nu pot fi solicitate prin prezenta acțiune. In ceea ce privește cheltuielile de acest fel pretins a fi fost efectuate în perioada in care se dispusese măsura obligării de a nu părăsi localitatea, solicită să se observe că reclamantul nu face dovada efectuării acestora. Aceeași concluzie se impune a fi reținută si în ceea ce privește solicitarea de acordare a contravalorii medicamentelor pretins a fi achiziționate. In ceea ce privește suma solicitată cu titlu de onorariu avocat, consideră ca cererea excede dispozițiilor art. 504 Cod de procedura penala, întrucât aceste pretenții trebuiau valorificate in dosarul penal in condițiile prevăzute de art. 193 Cod de procedura penala (plata cheltuielilor judiciare făcute de părți).
Referitor la cererea de obligare a pârâtului S. R. reprezentat prin M. Finanțelor P. la plata sumei de 350.000 lei cu titlu de daune morale, precizează următoarele:
Daunele morale reprezintă consecințe de natură nepatrimonială cauzate persoanei prin fapte ilicite culpabile, constând în atingeri aduse personalității sale psihice si sociale, prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial.
In ceea ce privește cuantificarea daunelor, nu poate fi susținută ideea unui prejudiciu efectiv in cazul daunelor morale, unde prejudiciul se localizează la nivelul valorilor personalității umane, al suferințelor psihice. Chiar daca stabilirea de către instanța a cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial implică de regula si o operațiune de estimare, aceasta nu poate avea un caracter arbitrariu, ci trebuie efectuată în raport cu anumite criterii obiective.
In acest sens dispun si prevederile art. 505 alin. (1) Cod de procedură penală, potrivit cărora la stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă.
In privința cuantumului despăgubirilor, in mod constant in jurisprudența I.C.C.J. s-a apreciat că, în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, având in vedere natura neeconomica a acestor daune, imposibil de echivalat bănește. In schimb, poate fi acordată victimei o indemnitate cu caracter compensatoriu, dar ceea ce trebuie evaluată este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, iar nu prejudiciul ca atare.
In acest sens, consideră ca fiind excesivă cuantificarea de către reclamant a daunelor morale la nivelul sumei de 350.000 lei.
O statuare echitabila, care să asigure o reparatie morală si nu una având exclusiv scop patrimonial, impune concluzia caracterul disproporționat al cuantumului despăgubirilor solicitate. Fac trimitere si la jurisprudenta CEDO potrivit căreia, în cauze privind încălcarea dreptului la libertate, la integritate fizică si morală a persoanei si la demnitatea ei s-au acordat daune morale de o valoare rezonabila, mult mai mica, exemplificand in acest sens:
- Hotararea din 5.10.2004 - Cauza B. A. împotriva României, publicata in M. Of. nr. 422/19.05.2005 - 7.000 euro;
- Hotărârea din 12.10.2004 - Cauza B. împotriva Romaniei, publicată in M. Of. nr. 452/27.05.2005 - 10.000 euro;
- Hotărârea din 24.05.2007 - Cauza D. si M. Pidhorni împotriva Romaniei, publicată in M. Of. nr. 420/23.06.2010 3.000 euro;
- Hotărârea din 29.04.2008 - Cauza S. impotriva Romaniei, publicata in M. Of. nr. 780/21.11.2008 - 5.000 euro;
- Hotărârea din 27.09.2007 - Cauza Reiner si altii impotriva Romaniei, publicata in M. Of. nr. 630/29.08.2008 -4.050 euro;
- Hotărârea din 24.04.2008 - Cauza V. impotriva Romaniei, publicata in M. Of. nr. 876/24.12.2008 - 5.000 euro;
- Hotărârea din 2.03.2010 - Cauza C. si altii impotriva Romaniei, publicata in M. Of. nr. 120/17.02.2011 - 1.200 euro;
- Hotărârea din 23.02.2012 - Cauza C. impotriva Romaniei, publicata in M. Of. nr. 613/27.08.2012 - 8.000 euro.
Pentru considerentele expuse solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului R. reprezentat prin M. Finanțelor P. în ceea ce privește cererea de antrenare a răspunderii statului in temeiul dispozițiilor art. 998 si 999 ale vechiului Cod civil, iar pe fond respingerea acțiunii.
P. încheierea de ședință din data de 14.12.2012 instanța a pus în discuție și a respins, ca nefondate, excepția invocată de pârât prin întâmpinare, respectiv excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Analizând actele și lucrările dosarului, asupra cauzei de față, Tribunalul constată următoarele:
Potrivit datelor din dosarul penal nr.734/P/ 2010 instrumentat de P. de pe lângă Judecătoria Suceava prin rezoluția din data de 10.03.2010 s-a dispus începerea urmăririi penale față de reclamantul din prezenta cauză, F. M., iar prin ordonanța din data de 11.03.2010 s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și violare de domiciliu prevăzute de art. 197 alin. 1 și art.192 alin.1 și 2 Cod penal.
P. ordonanța din 10.03.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a inculpatului F. M., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și violare de domiciliu ,iar prin încheierea nr. 14/12.03.2010 a Judecătoriei Suceava pronunțată în dosarul nr._ acesta a fost arestat preventiv de la data de 12.03.2010.
Ulterior, la data de 19.04.2010 s-a emis rechizitoriul, fiind trimis în judecată F. M. pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și violare de domiciliu prevăzute de art. 197 alin. 1 și art.192 alin.1 și 2 Cod penal.
P. sentința penală nr.331/02.07.2010 Judecătoria Suceava a dispus condamnarea susnumitului pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și violare de domiciliu la pedeapsa de 5 ani închisoare, fiind menținută starea de arest a inculpatului .
P. încheierea din 29.11.2010 a Tribunalului Suceava s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de F. M. cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea în care locuiește respectiv . în libertate a acestuia la data rămânerii definitive a încheierii, respectiv la data de 3.12. 2010, conform mențiunilor din dosarul nr._ al Tribunalului Suceava.
P. decizia nr.32/31.01.2011 a Tribunalului Suceava s-a dispus desființarea în totalitate a sentinței penale nr.331/02.07.2010 a Judecătoriei Suceava și în rejudecare inculpatul a fost achitat în temeiul art.11 p-ct 2 lit. a raportat la art.10 alin. 1 lit. c Cod procedură penală pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și violare de domiciliu fiind revocată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.
Decizia Tribunalului a rămas definitivă prin decizia nr. 428/28.04.2011 a Curții de Apel Suceava.
Potrivit art. 504 Cod procedura penala, are dreptul la repararea pagubei suferite, persoana care a fost condamnata definitiv, daca în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitiva de achitare.
A.. 2 stabilește că are dreptul la repararea pagubei și persoana care în cursul procesului penal a fost privată de libertate, ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
În fine, alin. 3 prevede că privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal, trebuie stabilită după caz, prin ordonanța a procurorului de revocare a măsurii preventive de libertate sau restrictive de libertate, prin ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j, ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j.
Rezultă că statul român este obligat la despăgubiri pentru arestarea sau deținerea persoanei în cazul în care procesul penal este soldat cu o soluție de achitare, cum este cazul în speță, soluția de achitare însemnând automat, în concepția legiuitorului român, că arestarea sau deținerea pe parcursul procesului penal a fost nelegală, așa cum rezultă din interpretarea coroborată a celor două aliniate, 2 și 3 ale art. 504 C. pr. pen.
În speță, reclamantul a fost achitat în baza dispozițiilor art. 10 lit. c Cod procedura penală, reținându-se că nu s-a dovedit că el a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, ceea ce înseamnă implicit că măsura preventivă a restrângerii de libertate a fost nelegală.
În altă ordine de idei, chiar daca s-ar analiza măsura, luând în considerare legislația comunitară, respectiv jurisprudența CEDO, s-ar ajunge la concluzia nelegalității acesteia. Legiuitorul voind să apere toate drepturile unei persoane care a fost condamnată pe nedrept ori împotriva căreia s-a luat abuziv o măsură preventivă a prevăzut în termeni generali și fără a face nici o distincție după natura prejudiciului, că orice pagubă trebuie să fie reparată, deci atât dauna materială cât și cea morală.
La stabilirea întinderii prejudiciului suferit instanța va avea în vedere durata măsurilor preventive luate nelegal față de reclamant, respectiv privarea de libertate în perioada 10.03.2010 -3.12.2010 și obligarea de a nu părăsi localitatea în perioada 3.12._11.
În perioada arestării preventive reclamantul a fost privat de dreptul de a lucra și de a realiza veniturile pe care le obținea anterior .Astfel, din declarațiile martorilor audiați în cauză instanța reține că în mod obișnuit reclamantul realiza un venit lunar de 800 lei lucrând cu ziua la oamenii din . fiind plătită cu aproximativ 50-60 lei. Pe timp de vară, aproximativ 3 luni, reclamantul lucra în Italia câștigând aproximativ 2200 lei pe lună. În condițiile în care privarea de libertate a fost dispusă pe parcursul a 10 luni prejudiciul material suferit este în cuantum de 5600 lei reprezentând veniturile care ar fi fost realizate în țară, la care se adaugă suma de 6600 lei reprezentând veniturile realizate în străinătate. Faptul că, în perioada 3.12._11 reclamantul a fost obligat a nu părăsi localitatea, nu l-a privat de veniturile obținute în Italia știut fiind că munca în străinătate o desfășura doar pe perioada verii iar în restul timpului lucra în localitatea de reședință având astfel posibilitatea obiectivă și efectivă de a presta servicii remunerate cu respectarea condițiilor impuse de măsura preventivă.
Cheltuielile privind medicamentele, pretinse de reclamant nu au fost dovedite. Reclamantul nu a administrat probe de natură a dovedi afecțiunile de care suferea, tratamentul prescris acestuia de vreun medic și medicamentele achiziționate . În privința cheltuielilor de judecată din procesul penal reprezentând onorariu avocat acestea au fost dovedite cu chitanțele nr. 62/16.03.2010, nr.122/7.04.2011 și 26.05.2011 astfel încât vor fi incluse în suma totală datorată pentru acoperirea pagubei materiale ,care va cuprinde și cheltuielile de transport având în vedere că reclamantul după punerea în libertate a fost prezent la două termene de judecată. Cum aceste cheltuieli nu au fost acordate în cadrul procesului penal, pot fi solicitate în baza dispozițiilor art. 504 Cod de procedură penală fiind ocazionate de arestarea până la punerea în libertate și achitarea reclamantului.
Faptul că ceilalți membrii ai familiei l-au vizitat pe reclamant în penitenciar și au participat la termenele de judecată nu presupune producerea unui prejudiciu în patrimoniu reclamantului astfel încât cheltuielile suportate de rudele acestuia nu vor fi incluse în despăgubirile datorate reclamantului.
În literatura juridica s-a considerat ca dauna morală constă in atingerea valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizica a omului, sănătatea si integritatea corporală, sensibilitatea fizică si psihică, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional si alte valori similare.
Este de netăgăduit că orice arestare si inculpare pe nedrept produce celor în cauză suferințe pe plan moral, social si profesional, că astfel de măsuri le lezează demnitatea si onoarea, libertatea individuală, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite prin lege și că din acest punct de vedere le produce un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensații materiale.
Din declarațiile martorilor ,instanța mai reține că reclamantul a suferit datorită acuzațiilor, ce au produs un efect negativ în cadrul comunității, și care i-au știrbit onorarea și demnitatea și i-au provocat dificultăți de reintegrare socială.
Stabilirea cuantumului despăgubirii echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doza de aproximare, astfel instanța având în vedere consecințele negative suferite de reclamant apreciază că suma de 240 000 lei (800 lei /zi privare de libertate și 200 lei /zi restricționare libertate de mișcare) este de natură a acoperi acest prejudiciu.
În consecință, în temeiul art. 504-506 Cod procedură civilă, Tribunalul va obliga pârâtul la plata către reclamant a sumei de_ lei daune materiale și a sumei de_ lei daune morale.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă obligă pârâtul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, conform chitanței aflate la fila 167 dosar.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea civilă având ca obiect pretenții” privind pe reclamantul F. M., domiciliat în ., județul Suceava în contradictoriu cu pârâtul S. R. P. M. FINANȚELOR P., reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor P. Suceava, cu sediul în mun. Suceava, ..1, județul Suceava.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 13.200 lei daune materiale și suma de 240.000 lei cu titlu de daune morale.
Obligă pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.02.2013.
Președinte, Grefier,
L. A. G. F.
Red. L.A.
Tehnored. G.F.
4 ex./ 02.04.2013
.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 164/2013. Tribunalul SUCEAVA | Cereri. Decizia nr. 442/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
