Pretenţii. Sentința nr. 795/2012. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 795/2012 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 27-03-2012 în dosarul nr. 795/2012
Dosar nr._ - pretenții -
RO M ÂN I A
TRIBUNALUL S.
S E C Ț I A C I V I L Ă
SENTINȚA NR. 795
Ședința publică din 27 MARTIE 2012
Președinte: L. A.
Grefier: P. I.
Pe rol pronunțarea asupra acțiunii civile având ca obiect pretenții formulată de reclamantul P. G. domiciliat în ., jud. S., în contradictoriu cu pârâții S. de Informații și Protecție I. S. cu sediul în mun. S., .. 9, jud. S., M. Administrației și I. cu sediul în mun. București, Piața revoluției, nr. 1 A, sector 1 și S. R. – prin M. Finanțelor P. București cu sediul în mun. București, ., sector 1.
Dezbaterile asupra cauzei de față au avut loc în ședința publică din data de 20 martie 2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta și când din lipsă de timp pentru deliberare, precum și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, pronunțarea a fost amânată pentru data 27 martie 2012.
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra cauzei de față, constată:
P. sentința civilă nr. 2574/2011, Judecătoria S. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului S., cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.05.2011.
P. cererea formulată la data de 23.12.2010, reclamantul P. G. a chemat în judecată pe pârâtul S. de Informații și Protecție I. S., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 300.000 lei reprezentând daune morale, decurgând dintr-o cauză penală.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 24.06.2003 a formulat plângere penală împotriva numiților I. C., I. A., I. M., I. G. și N. A., întrucât aceștia i-au incendiat locuința, însă P. de pe lângă Judecătoria Rădăuți a dispus neînceperea urmăririi penale.
La data de 06.06.2005 s-a adresat Postului de Poliție M. cu solicitarea de interceptare a telefonului familiei I. C. și A. și de înregistrare a unei discuții ambientale între el și I. C..
La cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, la data de 09.06.2005, Judecătoria Rădăuți emite în dosarul nr. 5877/2005 autorizația de interceptare și înregistrare convorbiri, specificându-se că acestea vor fi efectuate prin personalul specializat din cadrul Serviciului de Informații și Protecție I. S..
La data de 16.06.2005, Judecătoria Rădăuți pronunță încheierea de îndreptare eroare materială, menționând nr. de telefon pentru care se încuviințează interceptarea, la sesizarea Serviciului de Informații și Protecție I. S., iar la data de 04.07.2005, dispune suspendarea interceptării și înregistrării convorbirilor telefonice.
Reclamantul a precizat că S. de Informații și Protecție I. S. se face vinovat de faptul că nu a transcris și prezent Judecătoriei Rădăuți, înregistrarea ambientală dintre el și I. C. efectuată la data de 10.06.2005, ci înregistrările au fost secretizate.
De asemenea, S. de Informații și Protecție I. S. se face vinovat de faptul că a stopat din proprie inițiativă înregistrarea și interceptarea telefonică dispusă de Judecătoria Rădăuți, împrejurare care i-a provocat un prejudiciu material și moral.
La data de 16.09.2011, reclamantul a făcut precizări la acțiune, arătând că pârâtul se face vinovat și de faptul că abia după o săptămână de la primirea încheierii de autorizare a interceptării și înregistrării telefonice a sesizat Judecătoria Rădăuți, solicitându-se îndreptarea erorii materiale și menționarea numărului de telefon cu privire la care urma a se efectua interceptarea.
Reclamantul a arătat că, deși pârâtul trebuia de urgență, începând cu data de 16.06.2005, să procedeze la efectuarea interceptărilor și înregistrării convorbirilor telefonice, abia după 7 zile a făcut demersuri în acest sens, constatând însă că nr. de telefon mobil nu a fost utilizat de nicio persoană prezentată în autorizația emisă de instanță, motiv pentru care în perioada 23.06.2005 – 04.07.2005, din proprie inițiativă a suspendat executarea obligației stabilită în sarcina sa.
Reclamantul a precizat că, prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege de către pârâți, i-au fost produce grave prejudicii pe care înțelege să le dovedească cu proba cu înscrisuri, proba cu martori, proba cu audierea înregistrărilor și expertizarea acestora de către specialiști în materie.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 998 – 999 Cod civil.
În dovedirea susținerilor, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Direcția Generală de Informații și Protecție I. a formulat întâmpinare prin care a arătat că S. de Informații și Protecție I. S. este o structură internă a direcției generale, dezmembrământ al acesteia fără personalitate juridică, astfel încât acesta nu poate figura în proces în calitate de pârât.
Totodată, a invocat excepția prescripției răspunderii civile delictuale, excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale de Informații și Protecție I., excepția lipsei capacității procesuale a Direcției Generale de Informații și Protecție I., iar pe fond a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii.
La termenul din 28.02.2012, reclamantul a precizat că dorește să se judece cu S. de Informații și Protecție I. S. și nu cu Direcția Generală de Informații și Protecție I. București, nefiind de acord cu introducerea în cauză a acesteia.
La data de 18.10.2011, reclamantul a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât și a Ministerului I. și Reformei Administrative, organ cu respectare a structurilor subordonate și la data de 22.12.2011 a arătat că înțelege să se judece și contradictoriu cu pârâtul S. R. – prin M. Finanțelor P. București.
Pârâtul M. Administrației și I. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune întrucât termenul prevăzut de art. 8 (1) din Decretul-lege nr. 167/1958 a fost depășit, acesta începând să curgă de la data de 22.05.2006, când reclamantul a formulat plângere penală și când cunoștea instituția care avea calitatea de comitent, precum și întinderea pagubei suferite.
Pe fond, s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtul M. Administrației și I., reclamantul a arătat că cererea de chemare în judecată a fost formulată în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 8 (1) din Decretul-lege nr. 167/1958.
S-a arătat că, la data de 12. mai 2006, a formulat împotriva ofițerilor SIPI S., plângere penală, pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanei, faptă prevăzută de art. 246 Cod penal, la P. de pe lângă Curtea de Apel S., plângere ce a făcut obiectul dosarului penal cu nr. 377/P/ 2007, aflat un an în lucru la această instituție, ca în final după un circuit greoi și de durată această plângere să fie soluționată de Judecătoria S., prin sentința penală nr. 638 din 15 decembrie 2010, dosar nr._/314/2010.
Ca atare, prin sentința penală nr. 638/15 decembrie 2010, pronunțată de Judecătoria S., în dosar nr._/314/2010, care are ca obiect art. 2781 Cod procedură penală, s-a respins ca nefondată plângerea sa, pe motiv că în cauză s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale ai angajaților SIPI S. reclamați pentru refuzul efectuării interceptărilor telefonice dispuse de către instanță în dosarul penal nr. 5877/2005 al Judecătoriei Rădăuți
Față de această situație, se poate susține, pe de altă parte că dreptul său material la acțiune, s-a născut de la data pronunțării sentinței penale nr. 638/15 decembrie 2010, sentință prin care instanța a respins acțiunea civilă formulată împotriva SIPI, ca inadmisibilă, în cadrul procedurii speciale prev. de art. 2781 Cod procedură penală.
Consideră reclamantul că, în mod greșit, pârâtul susține în întâmpinarea sa că în speță nu ar fi incidente disp. art. 20 alin 3 Cod procedură penală, conform cu care persoana vătămată se poate adresa cu acțiune la instanța civilă, pentru repararea pagubelor materiale și a daunelor morale care s-au născut ori s-au descoperit după pronunțarea hotărârii penale de prima instanță.
Totodată a arătat că, nu are relevanță împrejurarea că în cauză nu s-a pronunțat o hotărâre penală de prima instanță, care să vizeze fondul cauzei penale, deoarece consideră că ne aflăm, evident în prezența unor daune morale născute ulterior.
Suferința morală provocată de abuzul în serviciu și de neglijența săvârșită de ofițerii SIPI, s-a perpetuat și s-a accentuat până în prezent.
Pârâtul S. R. – prin M. Finanțelor P. București a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că S. R. are o răspundere patrimonială pentru prejudiciile cauzate în temeiul art. 504 Cod procedură penală, care însă nu sunt incidente în cauză.
Antrenarea răspunderii statului în temeiul art. 998 – 999 Cod civil, nu se justifică, întrucât răspunderea statului este de apartenența dreptului public, iar nu a dreptului civil.
Cu privire la excepția invocată de pârâtul S. R. – prin M. Finanțelor P. București, reclamantul a solicitat respingerea excepției, întrucât, în prezenta acțiune a invocat răspunderea civilă delictuală a unor instituții ce aparțin Statului R., garantate de acesta.
Reclamantul a arătat că se impune ca instanța internă să sancționeze direct S. R. ce a încălcat convenția, în speță nefiind incidente dispozițiile art. 37 (1) din Decretul-lege nr. 31/1954.
Potrivit prevederilor constituționale, statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate pentru erori judiciare, iar în cauza de față s-a invocat și răspunderea civilă delictuală a statului, în calitatea sa de comitent ce răspunde pentru prepușii săi, întrucât statul răspunde pentru pagubele produse de instituțiile sale fără personalitate juridică, indiferent dacă faptele lor se încadrează sau nu în categoria erorilor judiciare.
Examinând, în ordinea prevăzută de art. 137 (1) Cod procedură civilă, excepțiile invocate de pârâți, instanța reține următoarele:
Reclamantul a chemat în judecată S. de Informații și Protecție I. S., care este o structură internă a Direcției Generale de Informații și Protecție I., un dezmembrământ al acesteia, fără personalitate juridică și, prin urmare, conform art. 41 (1) Cod procedură civilă, nu poate sta în proces în calitate de pârât, neavând capacitate de folosință.
În consecință, instanța va admite excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului S. de Informații și Protecție I. S. și va respinge ca atare acțiunea îndreptată împotriva acestuia.
De asemenea, instanța apreciază că este dată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul S. R. – prin M. Finanțelor P. București.
Articolul 52 din Constituția României, reglementează dreptul persoanelor vătămate de o autoritate publică, însă răspunderea patrimonială a statului vizează prejudiciile cauzate prin erori judiciare, condițiile acestei răspunderi fiind stabilite prin prevederile art. 504 Cod procedură penală, care nu sunt incidente în speța de față.
Antrenarea răspunderii statului în temeiul art. 998 – 1000 Cod civil, nu se justifică, întrucât, potrivit art. 37 (1) din Decretul-lege nr. 31/1954, statul nu răspunde pentru obligațiile organelor și celorlalte instituții de stat, dacă sunt persoane juridice.
Or, în cauza de față, pârâtul M. Administrației și I., chemat a răspunde pentru structura din subordine, S. de Informații și Protecție I. S., are personalitate juridică, astfel încât instanța va respinge acțiunea formulată împotriva Statului R., ca fiind împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pârâtul M. Administrației și I. a invocat prin întâmpinare, excepția prescripției dreptului la acțiune, pe care instanța urmează a o admite, pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art. 8 (1) din Decretul-lege nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, în vigoare la data introducerii acțiunii, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
P. urmare, termenul de prescripție începe să curgă în speța de față, cel mai târziu de la data la care reclamantul a formulat plângere penală împotriva lucrătorilor SIPI S., respectiv la data de 22.05.2006, întrucât la data formulării plângerii penale, reclamantul cunoștea că instituția Ministerului Administrației și I., în calitate de comitent era ținută a răspunde pentru prepușii săi, indiferent cum aceștia s-ar fi numit.
Referitor la prejudiciul pe care reclamantul susține că l-a suferit, instanța constată că în plângerea penală s-a invocat săvârșirea de către lucrătorii SIPI S. a faptei prevăzută și pedepsită de art. 246 Cod penal, respectiv abuz în serviciu contra intereselor persoanei, ceea ce presupune că păgubitul cunoștea prejudiciul rezultat ca urmare a comiterii faptei, textul de lege care incriminează această faptă instituind condiția existenței unei vătămări.
P. urmare, instanța constată că termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 (1) din Decretul-lege nr. 167/1958 s-a împlinit la data de 12.05.2009, cu mult înainte de data depunerii cererii în despăgubiri (23.12.2010).
În cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 20 (3) Cod procedură penală invocate de reclamant, întrucât aceste reglementări au în vedere situațiile în care daunele morale s-au născut sau descoperit după pronunțarea hotărârii penale de primă instanță.
Ori, în speța de față nu s-a pronunțat o hotărâre penală care să vizeze fondul cauzei penale, ci una prin care a fost soluționată plângerea reclamantului întemeiată pe dispozițiile art. 278 Cod procedură penală. Totodată, nu ne aflăm în prezența unor daune morale născute sau descoperite ulterior, întrucât o suferință morală ale cărei efecte nu au fost reparate pe o perioadă mai lungă de timp, nu poate fi asimilată cu situația nașterii unui nou prejudiciu moral, de vreme ce în discuție este vorba de o singură faptă considerată ilicită, săvârșită în perioada 09.06.2005 – 04.07.2005.
Fiind dată excepția invocată de pârâtul M. Administrației și I., instanța va respinge acțiunea îndreptată împotriva acestui pârât, ca fiind prescrisă.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei capacității de folosință a Serviciului de Informații și Protecție I. S..
Respinge acțiunea având ca obiect pretenții formulată de reclamantul P. G. domiciliat în ., jud. S., în contradictoriu cu pârâtul S. de Informații și Protecție I. S. cu sediul în mun. S., .. 9, jud. S., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate de folosință.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. - prin M. Finanțelor P. București.
Respinge acțiunea având ca obiect pretenții formulată de reclamantul P. G. domiciliat în ., jud. S., în contradictoriu cu pârâtul S. R. – prin M. Finanțelor P. București cu sediul în mun. București, ., sector 1, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune.
Respinge ca prescrisă acțiunea având ca obiect pretenții formulată de reclamantul P. G. domiciliat în ., jud. S., în contradictoriu cu pârâtul M. Administrației și I. cu sediul în mun. București, Piața revoluției, nr. 1 A, sector 1.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 martie 2012.
Președinte, Grefier,
L. A. P. I.
Red. L.A.
Tehnored. I.P./6 ex./27.04.2012
| ← Fond funciar. Decizia nr. 663/2012. Tribunalul SUCEAVA | Fond funciar. Decizia nr. 654/2012. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
