Rectificare carte funciară. Sentința nr. 1916/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1916/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 17-12-2013 în dosarul nr. 510/2013
Dosar nr._ -rectificare CF-
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR.510
Ședința publică din data de 17 decembrie 2013
Președinte M. C.
Judecător L. A.
Grefier R. M.
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanta L. L. O., împotriva sentinței civile nr. 1916 din 24 aprilie 2012 pronunțată de Judecătoria S. (dosar nr._ ), pârâți intimați fiind S. R. prin M. E. și Finanțelor-Direcția Generală a Finanțelor Publice S. și M. S. prin primar.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat G. C. pentru reclamanta apelantă, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Fiind întrebat, apărătorul reclamantei apelante arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Instanța constatând apelul în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
Apărătorul reclamantei apelante a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și admiterea cererii conform motivelor invocate în scris la dosar, fără cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de față, constată:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 17.03.2011, sub nr._, reclamanta L. L. O., în contradictoriu cu pârâții M. E. și Finanțelor – D.G.F.P. S. și M. S. prin primar, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună admiterea acțiunii în rectificare tabulară, constatarea nevalabilității titlului de proprietate al Statului R. asupra imobilului teren reprezentând diferența de suprafață de 224mp rezultată (. aplicarea Deciziei nr. 44/1972, respectiv a Deciziei nr. 162/1971; să se dispună restabilirea situației anterioare de carte funciară în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al foștilor proprietari tabulari; să fie obligat S. R. la a-i lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie terenul.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, a fost proprietar tabular, în cota parte indiviză a parcelelor 616/2, respectiv 1536 din CF 336 a ..
A mai arătat că în temeiul Deciziei nr. 162/12.08.1971 a Comitetului executiv al Consiliului Popular al mun. S., dreptul de proprietate asupra întreg corpului funciar a fost intabulat pe S. R..
Reclamanta a precizat că, conform acestei decizii, a operat următorul schimb:
- suprafața de 474mp situată în . proprietatea sa și a familiei sale (616/2 respectiv 1536 din CF 336) pentru:
- suprafața de 470mp teren, situat pe . pf 1198/171, înscrisă în CF 2244.
A mai arătat că, ulterior, prin Decizia nr. 44/30.03.1972 a aceluiași Consiliu executiv al Consiliului Popular al Mun. S., se revine asupra deciziei nr. 162/12.08.1971, iar schimbul operează numai între 1536 din CF 336 și 1198/171 din CF 2244. Schimbul a operat numai pentru 250mp teren identic cu . construcție nr. 1536 din CF 336, respectiv 250mp, identic cu 1198/171 din CF 2244.
La art. 3 al Deciziei nr. 44/1972 se dispune de asemenea să se facă intabularea conform modificărilor.
P. Încheierea nr. 1285/1974 a notariatului de Stat Județean S. – Secția Cărților Funciare din 19.12.1974 se dispune dezlipirea parcelei de arătură nr. 1198/171 în suprafața de 474 mp de la CF 242, proprietatea acestora și alipirea acesteia la CF 2244 a Statului R., precum și dezlipirea parcelei de arătură nr. 1198/174 în suprafață de250mp de la CF 2244 a Statului R. și intabularea dreptului de proprietate pentru reclamanta din prezenta cauză și familia sa.
A mai arătat că celelalte mențiuni din CF nu au mai fost operate, astfel încât, diferența de teren rezultată (161/2) . Decretului nr. 44/1974 și Deciziei nr. 162/1971 a rămas intabulat pe S. R..
În drept au fost invocate disp. art. 351 și 36 din Legea nr. 7/1996.
La data de 10.06.2011 pârâtul M. S. – prin primar a depus întâmpinare (f. 9 -10), prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
La data de 21.06.2011, reclamanta a depus, în copie, o . înscrisuri (f. 12 – 20).
La data de 27.09.2011, reclamanta a depus precizări (f. 25 – 26), prin care a arătat că înțelege să renunțe la capătul de cerere privind obligarea la a lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren identică cu pf 616/2 din CF 2244 a UAT S..
A mai precizat în drept cererea a fost formulată în baza disp. art. 6 alin. 3 din Legea nr. 213/1998 care prevăd expres că instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului, precum și disp. art. 36 pct. 1 din Legea nr. 7/1996 și ale art. 650 – 663 cod civil cu privire la capătul de cerere privind rectificarea.
De asemenea a precizat că în privința justificării calității procesuale active a Ministerului Finanțelor Publice a făcut precizarea că a chemat în judecată Statul Român prin Ministerului Finanțelor Publice.
La termenul din 8.11.2011 instanța a constatat că pârât în prezenta cauză este Statul Român prin Ministerului Finanțelor Publice și s-a dispus rectificarea citativului în acest sens.
La solicitarea instanței la data de 10.01.2012 reclamanta a depus precizări, însoțite de o . înscrisuri (f. 33 – 41).
La data de 23.02.2012, la solicitarea instanței OCPI S. a comunicat relațiile solicitate (f. 45 – 50).
P. sentința civilă nr.1916 din 24 aprilie 2012 pronunțată de Judecătoria S. s-a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarele:
P. prezenta acțiune, astfel cum a fost precizată (filele 25-26 dosar), reclamanta a solicitat radierea din cartea funciară a titlului de proprietate a Statului român asupra imobilului teren reprezentând diferența de suprafață de 224 mp din . din aplicarea Deciziei nr. 44/1972 și respectiv a Deciziei nr. 162/1971 și reînscrierea dreptului de proprietate a foștilor proprietari tabulari.
În drept, a fost indicat art. 36 pct. 1 din legea nr. 7/1996, dar instanța constată că, raportat la textul de lege reprodus în cererea de chemare în judecată – fila 3 dosar, este cert că este vorba de o eroare materială, reclamanta întemeindu-și cererea, de fapt, pe dispozițiile art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996, care prevede că orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu este valabil.
În acest sens, a arătat că instanța urmează să constate nevelabilitatea titlului de proprietate al statului pentru suprafața de 224 mp și să dispună restabilirea situației anterioare de carte funciară în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al foștilor proprietari tabulari.
P. Decizia nr. 162 din 12.08.1971 a Consiliului Popular al municipiului S. (filele 15-16 dosar) s-a atribuit în schimb, în cotă parte membrilor familiei: Pelcer M. Adalbert cu 15/20 părți indivize, Pelcer A., Pelcer L., Pelcer M., Pelcer A. I. și Pelcer M. D. cu 3/20 părți indivize fiecare, suprafața de 470 mp teren situat în S., .. înscrisă în cartea funciară nr. 2244 a comunei cadastrale S. proprietatea statului român în schimbul suprafeței de 474 mp teren identic cu . construcție nr. 1536 și .. 616/2 înscrisă în cartea funciară nr. 336 a comunei cadastrale S. proprietatea Pelcer M. Adalbert cu 15/20 părți indivize, Pelcer A., Pelcer L., Pelcer M., Pelcer A. I. și Pelcer M. D. cu 3/20 părți indivize fiecare.
În baza acestei decizii a fost intabulat dreptul de proprietate al statului, respectiv al celor 6 coproprietari (printre care reclamanta Pelcer L. – căsătorită L. și tatăl acesteia, Pelcer M. Adalbert) pentru suprafețele de teren pentru care s-a făcut schimbul.
Ulterior, prin Decizia nr. 44 din 30.03.1972 dată de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al municipiului S. s-a revenit asupra Deciziei nr. 162 din 12.08.197, întrucât atribuirea nu se încadra în prevederile art. 4 din Legea nr. 19/1968 și, în conformitate cu prevederile art. 1 din Decretul nr. 287/1970 s-a atribuit în cotă parte membrilor familiei: Pelcer M. Adalbert cu 15/20 părți indivize, Pelcer A., Pelcer L., Pelcer M., Pelcer A. I. și Pelcer M. D. cu 3/20 părți indivize suprafața de 250 mp teren situat situat în S., .. identic cu . înscrisă în cartea funciară nr. 2244 a comunei cadastrale S. proprietatea statului român în schimbul suprafeței de 250 mp teren identic cu . construcție nr. 1536 înscrisă în cartea funciară nr. 336 a comunei cadastrale S. proprietatea Pelcer M. Adalbert cu 15/20 părți indivize, Pelcer A., Pelcer L., Pelcer M., Pelcer A. I. și Pelcer M. D. cu 3/20 părți indivize fiecare. În baza acestei decizii s-au făcut mențiunile necesare în cartea funciară a comunei cadastrale S., după cum rezultă din încheierea din data de 19.12.1974 –fila 17 dosar.
Raportat la motivul de drept invocat de reclamantă, instanța a constatat că nu s-a constatat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu este valabil.
Din adresa nr. I/514/21.02.2012 a OCPI S. (fila 45) reiese că înscrierile în cartea funciară privind schimbul de terenuri au fost efectuate conform Deciziei nr. 162/12.08.1971 și ulterior s-au făcut modificările impuse prin Decizia nr. 44/30.03.1972.
Așadar, pentru considerentele expuse anterior, dat fiind că actele în temeiul cărora s-au făcut înscrierile erau valabile la momentul efectuării mențiunilor și înscrierile în cartea funciară s-au efectuat în conformitate cu Decizia nr. 162/12.08.1971 a Consiliului Popular al municipiului S. și, ulterior, potrivit Deciziei nr. 44/30.03.1972 al Comitetului Executiv al Consiliului Popular al municipiului S., prin care s-au modificat suprafețele de teren ce au făcut obiectul schimbului, raportat la temeiurile de drept invocate de reclamantă, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile sus-menționate, a declarat apel reclamanta L. L. O., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului reclamanta a arătat că, așa cum rezultă din Certificatul de naștere . nr._, respectiv căsătorie . nr._, a fost proprietar tabular, în cotă parte indiviză a parcelelor 616/2, respectiv 1536 din CF 336 a ..
In temeiul Deciziei nr. 162/12.08.1971 a Comitetului executiv al Consiliului Popular al municipiului S., dreptul de proprietate asupra întreg corpului funciar a fost intabulat pe S. R..
Conform acestei decizii, a operat următorul schimb:
- suprafața de 474 mp situați în . proprietatea sa și a familiei sale (616/2, respectiv 1536 din CF 336 )pentru
- suprafața de 470mp teren, situat pe . pf 1198/171, înscrisă în CF 2244.
Ulterior, prin Decizia nr. 44/ 30,03.1972 a aceluiași Comitet executiv al Consiliului Popular al municipiului S., se revine asupra deciziei nr. 162/12.08.2971, și schimbul operează numai între 1536 din CF 336 și 1198/171 din CF 2244
Astfel, schimbul operează numai pentru 250 mp teren identic cu . construcție nr. 1536 din CF 336, respectiv 250 mp, identic cu 1198/171 din CF 2244.
La art. 3 al Deciziei nr. 44/1972 se dispune de asemenea ca să se facă intabularea, conform modificărilor.
P. Incheierea nr. 1285/1974 a Notariatului de Stat Județean S. - secția cărților funciare din 19.12.1974, se dispune deslipirea parcelei de arătură nr. 1198/171 în suprafață de 474mp de la CF 2422, proprietatea ei și alipirea acesteia la CF 2244 a Statului R..
De asemenea deslipirea parcelei de arătură nr. 1198/174 în suprafață de 250 mp de la CF 2244 a Statului roman și intabularea dreptului de proprietate pentru ea și familia ei.
Evident că celelalte mențiuni de CF nu au mai fost operate, astfel încât, diferența de teren rezultată ( 161/2) . Deciziei nr. 44/1972 și Deciziei nr. 162/1971 a rămas intabulată pe S. R..
Invederează totodată instanței faptul că la 15.06 1961 dreptul de proprietate asupra parcelei 161/2 aparținea în devălmășie soților M. ADALBERT PELCER, PELCER E., fiecare cu cote de ½.
In anul 1971, în baza certificatului de moștenitor nr. 545/24.06.1971 emis de către Notariatul de Stat Județean S., asupra cotei de 1/2 a numitei PELCER E., s-a dispus intabularea pentru M. ADALBERT PELCER cu 5/20 părți indivize, PELCER A., PELCER L1L1ANA, PELCER M., PELCER A. I., PELCER M. D. cu 3/20 părți indivize fiecare.
In conformitate cu certificatul de moștenitor nr. 67/16.07.2001 eliberat de către Biroul Notarului public M. E. B., L. L. -O. este unica moștenitoare a lui PELCER M. A..
Astfel intabularea urmează a se face pentru numiții: L. L. -O. cu cotele de 1/2 + 5/20 din %, ale tatălui ei, + 3/20 din 1/2 cota proprie, rezultând o cotă finală de 28/40 părți indivize din întreg imobilul, PELCER A. ( I. M. A.), PELCER M. ( Holub M.) PELCEAR A. I., PELCEAR M. D., fiecare cu 3/20 din 1f2 părți indivize, respectiv 3/40 fiecare, din întreg imobilul.
Face precizarea că in baza sentinței civile nr. 1614/16.04.1981 pronunțată în dosar nr. 1435/1981 de către Judecătoria S. s-a dispus rectificarea actului de naștere al autorului reclamantei în sensul că în loc de PELCEAR M. ADALBERT se va trece PELCZAR A. –M..
Față de considerentele de fapt mai sus expuse, solicită admiterea acțiunii în rectificare tabulară, sens în care arată că obiectul acțiunii în rectificare, constă, după caz, fie în radierea înscrisurilor inexacte sau nevalabile, fie în îndreptarea, completarea sau reducerea celor inexacte, în funcție de temeiul juridic concret al rectificării înscrierilor din cartea funciară.
Cum acțiunea în rectificarea cărții funciare reprezintă un mijloc de apărare pe cale juridică a drepturilor subiective civile, susceptibile de înscriere în cartea funciară, care conferă oricărei persoane al cărei drept este vătămat printr-o înscriere inexactă, posibilitatea să solicite înlăturarea inexactității și corelarea înscrierii cu situația juridică reală a drepturilor ce formează obiectul înscrierii, iar în conformitate cu disp. art. 34 din Legea 7/1996 rectificarea cărții funciare poate fi dispusă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege, dar situația de fapt expusă atestă fără putință de tăgadă că actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil, el fiind revocat parțial de chiar însuși emitent, astfel încât a condus la încetarea efectelor parțiale în temeiul cărora s-a efectuat înscrierea, consideră reclamanta că cererea ei se impune a fi admisă.
Pârâții intimați, deși legal citați, nu au depus întâmpinare la dosar.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate, tribunalul constată apelul nefondat.
Conform prevederilor art.34 pct.1 fin Legea nr.7/1996, în forma în vigoare la data promovării acțiunii, orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară, dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil.
Este evident astfel caracterul subsecvent al acțiunii în rectificare tabulară care impune existența unei hotărâri judecătorești prin care să se fi constatat nevalabilitatea titlului.
Cum în speță nu există o astfel de hotărâre judecătorească prin care să se fi constatat nevalabilitatea intabulării Statului R. sau prin care să se fi statuat cu privire la dreptul de proprietate al reclamantei, în mod corect prima instanță a respins acțiunea, astfel că, în baza art.296 Cod procedură civilă tribunalul va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta L. L. O., domiciliată în Mun.S., ..6, ., ., împotriva sentinței civile nr. 1916 din 24 aprilie 2012 pronunțată de Judecătoria S. (dosar nr._ ), pârâți intimați fiind S. R. prin M. E. și Finanțelor-Direcția Generală a Finanțelor Publice S., cu sediul în mun.S., ..1, jud.S. și M. S. prin primar, cu sediul în mun.S., ..5A, jud.S..
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din data de 17 decembrie 2013.
Președinte, Judecător, Grefier,
M. C. L. A. R. M.
Red.M.C.
Jud.A. C.
Tehnored.R.M.
6 ex.13.02.2014
| ← Pretenţii. Decizia nr. 2723/2013. Tribunalul SUCEAVA | Expropriere. Sentința nr. 2215/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|








