Obligaţie de a face. Decizia nr. 174/2013. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 174/2013 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 15-03-2013 în dosarul nr. 1176/329/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 174
RECURS
Ședința publică de la 15 martie 2013
Tribunalul compus din:
Președinte – D. A.
Judecător – S. L.
Judecător – V. M.
Grefier – O. S.
Pe rol, judecarea recursului civil declarat de recurenta reclamantă Fîțoiu M., cu domiciliul în comuna Plopii Slăvitești, ., împotriva sentinței civile nr. 1806 data de 31 octombrie 2012, precum și a încheierii de ședință din data de 04.05.4012, pronunțate de Judecătoria T. M., în contradictoriu cu intimații pârâți O. I. G. și O. R., ambii cu domiciliul în comuna Plopii Slăvitești, ., având ca obiect – obligație de a face.
Dezbaterile în fond au avut loc la data de 08 martie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 15 martie 2013, când a pronunțat prezenta decizie.
TRIBUNALUL:
Deliberând,reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._ din 02 mai 2012, reclamanta Fîțoiu M., domiciliată în comuna Plopii Slăvitești, ., a chemat în judecată și personal la interogatoriu pe pârâții O. I. – G. și O. R., domiciliați în comuna Plopii Slăvitești, . ca prin hotărârea ce va pronunța să se dispună:
- obligarea pârâților în solidar să-i plătească contravaloarea lipsei de folosință de la 17.10.2009 până în momentul soluționării cauzei de față, aferentă fracțiunii din imobilul construcție situat în Plopii Slăvitești, ., constând în încăperile C4 – 10,85 mp, C5-10,85 mp, C6-4,03 mp, C7-9,40 mp, C8-6,55 mp, C9-8,14 mp, în suprafață totală de 49,82 mp, atribuit ei prin decizia civilă nr.428/R/03.05.2006, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Tribunalul Teleorman, având amplasamentul conform schiței anexate la raportul de expertiză final omologat de instanță, cu vecinătățile: N- O. G., S- S. G., E- teren extravilan, V- drum județean, estimând provizoriu contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 17.10.2009 – 02.05.2012 pentru încăperile C4,C5,C6,C7,C8,C9, în suprafață de 49,82 mp, la 3,5 lei/mp x 49,82 mp x 30,5 luni =5320 lei, conform evaluării expertului Bățăuș M., omologată în dosarul_ al acestei instanțe;
- obligarea pârâților în solidar să o despăgubească cu contravaloarea beneficiului nerealizat constând în c/val. producției de țuică în anii agricoli 2010-2011, obținută din fructele recoltate din pomii fructiferi din perimetrul delimitat de punctele_-212, de pe terenul atribuit ei prin decizia civilă nr.428/R/03.05.2006 ,definitivă și irevocabilă, pronunțată de Tribunalul Teleorman, estimând provizoriu c/val. producției de țuică în 2010-2011, la minim 160 l x 9 lei/l=1440 lei, conform evaluării expertului P. L., omologată în dosarul_ al acestei instanțe;
- obligarea pârâților, în solidar, să își ridice construcția din blocheți de beton (suprastructura și fundația) bun comun cuprinsă între punctele A-B-C-H-G-A, conform schiței la raportul de expertiză B. C., omologată de Judecătoria T. M. în dosarul nr._, construcția fiind amplasată între punctele_-_-500, pe servitutea de trecere atribuită ei prin decizia civilă nr.428/R/03.05.2006, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Tribunalul Teleorman, construcție pe care o evaluează la 2000 lei;
- obligarea pârâților ,în solidar, să procedeze la ridicarea porții metalice bun comun, montată la frontal stradă între punctele 400-500, pe terenul reclamantei, poartă de acces pe care o evaluează la 1000 lei.
A solicitat și cheltuieli de judecată și onorariu de avocat.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, că potrivit deciziei civile nr. 428/R/03.05.2006 ,definitivă și irevocabilă,pronunțată de Tribunalul Teleorman, lotul ce i-a fost atribuit de instanță cuprinde fracțiunea din imobilul situat în comuna Plopii Slăvitești, ., constând în încăperile C4 – 10,85 mp, C5-10,85 mp, C6-4,03 mp, C7-9,40 mp, C8-6,55 mp, C9-8,14 mp, în suprafață totală de 49,82 mp, precum și în terenul intravilan aferent, în suprafață totală de 940,86 mp, cuprins între punctele_-_-_-_-500-400, conform schiței anexate la raportul de expertiză final omologat, cu vecinătățile: N- O. G., S- S. G., E- teren extravilan, V- drum județean.
Deși i s-a atribuit prin hotărâre judecătorească, fracțiunea din imobil sus descrisă, compusă din construcții și teren, ea nu poate utiliza acest fond din luna martie 2006, întrucât pârâta, prin violență, a alungat-o din locuință, lipsind-o cu continuitate de folosința casei și terenului aferent, până la data promovării acțiunii de față.
Pentru a fi reintegrată în imobil, a uzat de mijloace legale, acționând-o pe pârâtă în judecată pentru revendicare și pretenții care își aveau izvorul în lipsa de folosință a imobilului casă și teren, pronunțându-se în acest sens hotărâri judecătorești în dosarele_ și_, respectiv sentința civilă nr.1615/03.10.2007 pronunțată de Judecătoria T. M. și sentința civilă nr.1651/16.10.2009 pronunțată de Judecătoria T. M., schimbată în parte prin decizia civilă nr.43A/26.03.2010 pronunțată de Tribunalul Teleorman, ea fiind nevoită să solicite punerea în executare silită a ambelor hotărâri judecătorești, prilej cu care a și intrat în curte, în prezența executorului judecătoresc, fiindu-i permis accesul numai în situația în care executorul judecătoresc se deplasează efectiv la fața locului sau, în cursul procesului, la convocarea unui expert judiciar, însă în prezența unui lucrător de la postul de poliție din comună.
Ultimul act de executare silită s-a desfășurat la 08.12.2010 de executorul judecătoresc M. M. C., care s-a deplasat la fața locului, în imobilul ei, cu prilejul punerii în executare silită a titlului executoriu sentința civilă nr.1651/16.10.2009 pronunțată de Judecătoria T. M., schimbată în parte prin decizia civilă nr.43A/26.03.2010 pronunțată de Tribunalul Teleorman, moment în care a constatat că pârâta nu ridicase construcția amplasată între punctele C-D-E-H-C, conform schiței la raportul de expertiză B. C. omologat de instanță în dosarul_ (care este o construcție din calupi de beton amplasată pe un soclu din ciment, neacoperită), cum se reține în procesul verbal încheiat cu prilejul executării.
Deși pârâtei O. R. i s-au pus în vedere dispozițiile art.580/2 C.pr.civ., aceasta nu a respectat hotărârea judecătorească, motiv pentru care ea, reclamanta, a reușit să obțină pronunțarea sentinței civile 1036/08.09.2011 de Judecătoria T. M., la aproape un an de la ultimul act de executare, prin care s – a dispus autorizarea ei de a ridica construcția pârâtei, respectiv” peretele ce a rămas nedemolat pe traseul C2-C3, conform Anexei 1 la raportul de expertiză tehnică judiciară S. N.”, ca urmare a demolării construcției, exceptând peretele pe traseul indicat, după formularea acțiunii care a format obiectul dosarului nr._ .
Pârâții sunt soți și gospodăresc și locuiesc împreună, utilizând fondul său în comun din anul 2006 și până la data formulării acțiunii de față, iar la data de 21.01.2010, pârâta a vândut mamei pârâtului O. Constanti, lotul ce îi fusese atribuit potrivit deciziei civile nr.428/R/ 03.05.2006 ,definitivă și irevocabilă, pronunțată de Tribunalul Teleorman, așa încât fondul ei devine aservit fondului mamei pârâtului. O. C. a decedat în toamna anului 2010, moment în care pârâtul ,în complicitate cu pârâta, fără a o anunța, a înhumat-o pe O. C. în cavoul său, pârâtul fiind succesorul legal unic al defunctei și deci dobândind nuda proprietate a lotului vândut de pârâta, împreună cu care exercita deja posesia în fapt ( în acest sens a se vedea sentința civilă nr.1100/2011 pronunțată de Judecătoria T. M. menținută ca legală și temeinică prin decizia civilă nr.38/13.01.2012 a Tribunalului Teleorman).
În vederea punerii în executare a titlului executoriu sentința civilă nr.1651/16.10.2009 pronunțată de Judecătoria T. M., schimbată în parte prin decizia civilă nr.43 A/26.03.2010 pronunțată de Tribunalul Teleorman,ea a promovat inclusiv acțiune pauliană, pronunțându-se sentința civilă nr.1338/15.10.2010 de Judecătoria T. M., în contradictoriu cu pârâții, rămasă ca lipsită de obiect ca urmare a executării de către O. R. a pretențiilor din titlul executoriu, în timpul soluționării cauzei.
Și anterior, dar și după 17.10.2009, pârâții au înțeles să o lipsească de fondul atribuit potrivit deciziei civile nr.428/R/03.05.2006, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Tribunalul Teleorman, ea neavând, în primul rând, acces în imobil, întrucât portița de acces amplasată între punctele 101-400, conform schiței anexate la raportul de expertiză finală omologată de instanță, se deschide în lotul atribuit pârâtei, al cărui proprietar a deveni prin moștenirea defunctei „cumpărătoare” chiar pârâtul.
Pârâții au demolat gardul său amplasat la frontul stradal atribuit între punctele 400-500, conform schiței anexate la raportul de expertiză final, omologat, potrivit deciziei civile nr.428/R/03.05.2006, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Tribunalul Teleorman, edificând o poartă dublă metalică pentru accesul camionului lor, care se închide din interiorul curții și pe care ea, datorită vârstei, nu are capacitatea fizică de a o sări, fiind înaltă de aproximativ 1,80-2 m, împrejmuirile existente edificate de pârâți fiind apte să asigure menținerea sa „dincolo de gard”.
Pârâții nu au nici un temei legal să împrejmuiască terenul ce i-a fost atribuit, impunându-i-se o servitute de trecere în beneficiul pârâtei, însă folosesc acest teren, ca de altfel întregul său fond, după bunul plac, în acest sens, a se constata existența construcției din blocheți de beton (suprastructura și fundația) bun comun a pârâților, cuprinsă între punctele A-B-C-H-G-A, conform schiței la raportul de expertiză B. C., omologată de Judecătoria T. M. în dosarul nr._, construcția fiind amplasată între punctele_-_-500, pe servitutea de trecere atribuită ei prin decizia civilă nr.428/R/03.05.2006, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Tribunalul Teleorman, însuși expertul B. constatând că această construcție a pârâților este amplasată pe servitutea de trecere.
Arată că în fața executorului și a martorilor asistenți, dar și în prezența pârâtului, care era acasă și a asistat cu pârâta la executare, ea, reclamanta, a ridicat problema lipsei accesului său în imobil, a imposibilității de a folosi poarta metalică, împrejurare dovedită prin chiar neînmânarea unei chei de acces, însă pârâții nu au făcut comentarii pe acest aspect.
Lipsa unei căi de acces în propria-i curte, edificarea de construcții pe terenul său, folosirea terenului său ca spațiu de depozitare, cu depășirea limitelor unor simple acte de trecere cu pasul, acapararea propriului cavou pentru că așa au apreciat pârâții, după bunul plac, tolerarea ei în curte numai în prezența executorului, expertului, avocatului ales, a unor martori asistenți cu care este de acord pârâta personal și în reprezentarea verbală a soțului pârât care tace și consimte, însă numai asistați de poliție, sunt acte ilicite de împiedicare continuă și vădită a folosinței fondului ce i-a fost atribuit potrivit dec.civ.428/R/03.05.2006, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Tribunalul Teleorman, prin intermediul cărora i se generează un prejudiciu material constând în contravaloarea lipsei de folosință de la 17.10.2009, până în momentul soluționării prezentei cauzei de față, aferentă fracțiunii din imobilul construcție situat în Plopii Slăvitești, ., constând în încăperile C4 – 10,85 mp, C5-10,85 mp, C6-4,03 mp, C7-9,40 mp, C8-6,55 mp, C9-8,14 mp, în suprafață totală de 49,82 mp, c/val.beneficiu nerealizat constând în c/val.producția de țuică în anii agricoli 2010-2011, obținută din fructele recoltate din pomii fructiferi din perimetrul delimitat de punctele_-2012, precum și un prejudiciu moral constând în lezarea sentimentelor de onorare și demnitate pe care o încearcă în calitate de părinte al pârâtei, alungat din locuință de fiică cu consimțământul tacit al ginerelui pârât, acțiunea de față având ca finalitate acoperirea prejudiciului patrimonial suferit și obligație de a face prin încetarea actelor de împiedicare săvârșite de pârâți cu continuitate și stăruință explicită (ridicare construcție, ridicare împrejmuire).
Raporturile dintre pârâți și ea sunt grav și iremediabil vătămate, subzistând starea de fapt de la data promovării acțiunii în revendicare din anul 2007, întrucât pârâții nu îi dau posibilitatea să se stabilească în imobil, chiar camerele ei fiind în stare avansată de degradare, fiind folosite ca anexă pentru adăpostirea păsărilor de curte ale pârâților, pentru depozitarea anumitor obiecte ale acestora, după ce inițial au fost devastate și golite de obiectele personale ale sale, așa cum rezultă din probele administrate în altă procedură judiciară, ea fiind expusă la toate abuzurile pârâților în condițiile în care ea respectă decizia mr.428/R/03.05.2006, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Tribunalul Teleorman, însă pârâții nu își îndeplinesc obligațiile de a respecta dreptul său în condițiile legii.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe art.998-999 C.civ., art.6(2),1349(1) și (2),1357 – 1358 Noul Cod Civil, pentru capătul 1 de cerere, art.998-999 C.civ., art.6(2) Noul Cod civil, pentru al doilea capăt de cerere, art.494, art.6(2) Noul Cod civil, pentru al treilea capăt și al patrulea capăt de cerere, și, în dovedire,prin acțiune, a propus probele cu interogatoriu pârâților, martori, acte, expertize evaluatorii de specialitate construcții civile și industriale, agricole, cercetare la fața locului.
La data de 20 iunie 2012 reclamanta Fîțoiu M. a formulat în cauza de față cerere de acordare ajutor public judiciar solicitând instanței, în temeiul OUG 51/2008, să fie scutită de la plata a 1/2 din cuantumul de 696 lei taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar, taxe de timbru stabilite de instanță în ședința publică din 20.06.2012.
Prin încheierea de ședință dată în camera de consiliu din 27 iunie 2012, instanța a admis cererea formulată de reclamanta Fîțoiu M. și a dispus scutirea acesteia de plata taxei judiciare de timbru în sumă de 348 lei reprezentând 1/2 din taxa judiciară de timbru și timbru judiciar în sumă de 1,50 lei, în cauza civilă ce formează obiectul cauzei de față.
La termenul de judecată din data de 20 iunie 2012, pârâții au depus întâmpinare prin care arată că prin decizia civilă nr.428R din 3.05.2006 a Tribunalului Teleorman, s-a dispus partajarea averii rămase în urma defunctului Fîțoiu M., partaj în urma căruia imobilul situat în comuna Plopii Slăvitești, ., ce a aparținut defunctului, a fost împărțit în două loturi, unul dintre acestea a fost atribuit în proprietate reclamantei, iar celălalt i-a revenit în proprietate pârâtei O. R..
De la momentul pronunțării acestei hotărâri judecătorești, între ei și reclamantă au avut loc mai multe procese civile ce au legătură directă cu folosința imobilului proprietatea acesteia, iar o acțiune civilă care conține în principiu aceleași capete de cerere cu cea de față a format obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei T. M., însă lipsa de folosință a imobilului, contravaloarea cantității de țuică nerealizată, etc. era solicitată pentru o altă perioadă de timp.
Practic reclamanta nu locuiește în imobilul vecin cu proprietatea lor, în prezent are o altă locuință - cea care a aparținut defunctului A. M.- unde locuiește în mod permanent. După trecerea unei anume perioade de timp, sub diferite pretexte, reclamanta le cere să-i achite contravaloarea lipsei de folosință a imobilului sau producția nerealizată de la pomii fructiferi.
În concret, față de capetele de cerere formulate de reclamantă, arată că din anul 2009 luna octombrie, moment de la care reclamanta solicită să-i achite contravaloarea lipsei de folosință a imobilului său, ei, pârâții, nu au ocupat în nici un fel acest imobil și nu o împiedică pe reclamantă să dispună așa cum dorește de proprietatea sa.
Este voința exclusivă a reclamantei de a locui într-un alt imobil, acum proprietatea ei, imobil ce sa aparținut defunctului A. M., cu care reclamanta a trăit în concubinaj de circa 6 ani.
Ușile de acces în casa de locuit și dependințele ce aparțin reclamantei sunt asigurate de aceasta cu cheie și cu lacăt și nu este tulburată de nimeni în a-și folosi după bunul plac aceste imobile.
Pentru că erau amenințați din nou cu judecata pentru a-i plăti daune pentru lipsa de folosință a imobilului, au notificat-o pe reclamantă prin executorul judecătoresc la data de 17 noiembrie 2010 că are acces neîngrădit la imobilul proprietatea sa.
Arată că nu au recoltat fructele din pomii din curtea reclamantei, curte ce este lăsată în paragină, nu este lucrată, iar pe întreaga suprafață au crescut lăstari, pomi sălbatici (paltini), buruieni, bălării și nu cunoaște dacă pomii ei fructiferi au avut sau nu fructe în anii 2010 și 2011, pe care aceasta susține că și le-au însușit pârâții.
De altfel, în anul 2011, reclamanta a tăiat mai mulți pomi din curtea sa (dovadă că are acces nelimitat în imobil) și a transportat lemnul obținut din acești pomi, posibil în curtea proprietății ce a aparținut defunctului A. M..
Arată pârâții, că nu au nici o construcție pe terenul proprietatea reclamantei sau pe terenul ce reprezintă servitutea de trecere și nu înțelege la care structură din blocheți care s-ar afla pe proprietatea sa, face referire în cererea de chemare în judecată; că există o poartă metalică la accesul în curte, pe care au montat-o pentru a proteja proprietatea de . și păsărilor și pentru faptul că în urmă cu ceva timp li s-a furat o bicicletă din curte și chiar polițistul care a făcut cercetările în cauză le-a sugerat să monteze o asemenea poartă la .>
A solicitat să se ia act că sunt de acord să ridice aceste porți metalice.
Pentru considerentele mai sus arătate, au solicitat respingerea acțiunii reclamantei, ca nefondată, referitoare la capetele de cerere privind pretenții și obligația de ridicare a construcțiilor și să se ia act că sunt de acord cu ridicarea porții metalice.
Judecătoria T. M., prin sentința civilă nr. 1806 din 31. 10. 2012, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta Fîțoiu M. împotriva pârâților O. I. – G. și O. R. și a obligat-o pe reclamantă să plătească pârâților suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată și la restituirea către stat a sumei de 349,50 lei, ajutor public judiciar constând în ½ din taxa judiciară de timbru.
Instanța de fond a reținut că acțiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată în privința tuturor capetelor de cerere, pentru considerentele următoare:
Nu s – a dovedit existența unei fapte ilicite din partea pârâților, pentru a fi angajată răspunderea delictuală. Astfel, din probe rezultă că toate camerele atribuite reclamantei sunt închise de aceasta cu lacăt și nu sunt folosite de către pârâți, la . o poartă din metal care a înlocuit un gard din ștacheți, însă nu se cunoaște dacă poarta este închisă cu cheia și dacă reclamanta are cheie de acces și totodată martorii au declarat că nu cunosc dacă reclamanta este sau nu împiedicată să pătrundă în curte și să – și folosească partea din imobil ce i – a fost atribuită, prin urmare nu rezultă nici o faptă de împiedicare a reclamantei de a-și folosi proprietatea.
Dimpotrivă, cu martorii S. S. și S. D. s –a dovedit că reclamanta are accesul liber la imobil, nu a fost împiedicată să – și folosească imobilul pe perioada pentru care solicită despăgubiri pentru lipsa de folosință, neexistând nici o dovadă a faptei că pârâții și – au însușit producția pomilor fructiferi pentru perioada 2010 – 2011.
În ce privește construcția existentă pe servitutea de trecere, expertul extrajudiciar a constatat că în momentul efectuării cercetării la fața locului, nu mai exista nici o construcție care să – i afecteze reclamantei utilitatea. Reclamanta a obținut prin hotărârea judecătorească ( sentința civilă nr. 1036 / 8 . 09. 2011 ) autorizația de a ridica pe cheltuiala pârâților un perete ce rămăsese nedemolat ( schița raportului de expertiză tehnico judiciară întocmit de S. N.), nefăcând nici o dovadă că a fost nevoită să pună în executare această sentință.
Cu privire la porți, deși pârâții au fost de acord să le desființeze, instanța a apreciat că în condițiile în care nu există nici o împiedicare de a fi folosite de către reclamantă, aceste porți sunt mai utile celor două proprietăți, asigurând mai multă siguranță proprietarilor de eventualele pătrunderi nelegale.
Apărările reclamantei în sensul că fapta ilicită este dovedită prin faptul că relațiile dintre părți sunt tensionate, existând un conflict continuu constatat prin numeroasele procese civile și penale existente între părți din anul 2006 și până în prezent, nu au fost primite de către instanță întrucât nu se încadrează în condițiile prevăzute de art. 998 cod civil și art. 1357 Noul Cod Civil care reglementează răspunderea civilă delictuală.
Pentru aceste considerente, instanța a respins, ca nefondată, acțiunea pentru toate capetele de cerere și având în vedere că reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar prin scutirea de 1/2 din taxa judiciară de timbru, promovând o acțiune neîntemeiată, a fost obligată să restituie către stat suma de 349,50 lei, față de dispozițiile art. 19 alin. 2 din OUG nr. 51/ 2008.
În conformitate cu art. 274 și urm. Cod procedură civilă, reclamanta a fost obligată să plătească pârâților suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile nr. 1806 din 31. 10. 2013 a declarat recurs reclamanta Fîțoiu M., înregistrată la dosar la data de 2.11. 2012 și ulterior, prin cererea înregistrată la data de 21.12. 2012, reclamanta a declarat recurs în termen legal atât împotriva încheierii de ședință din data de 4.05. 2012, cât și a sentinței mai sus menționate, ambele pronunțate de Judecătoria T. M. în dosarul nr. 1176 /329/ 2013, pe care le –a apreciat ca nelegale ș netemeinice.
Prin încheierea de ședință din data de 4.05. 2012 a fost admisă cererea de abținere formulată de judecător D. L., judecătorul care a admis cererea de abținere, C. Anișoara, întemeindu - și hotărârea pe dispozițiile art. 6 din CEDO și art. 25 și 27 pct. 7 Cod procedură civilă.
Cererea de abținere a fost soluționată în temeiul unei dispoziții neconstituționale și recurenta reclamantă a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 25 Cod procedură civilă care contravine art. 124 alin (1) și(3) și art. 125 din Constituție.
A mai precizat recurenta reclamantă că în mod greșit judecătorul D. L. s –a abținut de la soluționarea acestei cereri pe motiv că s –a pronunțat prin sentința civilă nr. 1651/2009 asupra capătului de cerere privind obligația de a face în dosarul nr. 2400/ 329/ 2008, în realitate nu există identitate de obiect între cele două capete de cerere și identitatea de părți și cauză nu este suficientă pentru a se reține antepronunțarea.
La rândul său, judecătorul care s –a pronunțat asupra fondului, N. F., a mai soluționat o cauză între aceleași părți, cu același obiect, aceeași cauză fără să se abțină de la soluționarea cauzei.
- La dosar nu există fișa de repartizare aleatorie a dosarului, împrejurare de natură a provoca suspiciuni legitime pentru reclamantă, că abținerea s –a admis în vederea redirecționării dosarului la alt complet.
-La pronunțarea sentinței recurate, instanța s –a limitat să reproducă fragmentat declarațiile martorilor audiați în cauză, fără a da însă eficiență declarațiilor martorei P. S. și excluzând ansamblul probatoriu constând în hotărârile judecătorești depuse la dosar, din care rezultă că după partajul succesoral, între părți s-au statornicit relații tensionate, acutizate, culminând cu alungarea reclamantei de la domiciliu de către fiica sa, pârâta din dosar.
- Deși s –a depus raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expert Iagădă S., din care rezultă că pârâții afectează terenul cu destinație de servitute de trecere ca spațiu de depozitare, instanța nu coroborează această situație de fapt cu cea reținută de executorul judecătoresc M. în procesul – verbal încheiat la 8.12. 2010 în care se reține, de asemenea, că pârâții folosesc servitutea de trecere ca spații de depozitare, pentru trebuințele personale.
În același proces – verbal, executorul judecătoresc a constatat că la ieșirea stradală unde este delimitată servitutea de trecere, pârâta are o poartă metalică, amplasată pe lotul lor deși în nici o hotărâre judecătorească reclamanta nu a fost obligată să își asigure accesul în lotul său în această modalitate.
Instanța a reținut că este legitimă conduita pârâților de a practica împrejmuirea servituții de trecere la frontul stradal, fără a analiza posibilitățile efective de acces ale reclamantei, în lotul său. Împrejmuirea cu poarta metalică de 1,80 m a frontului stradal atribuit reclamantei, cu înlăturarea gardului din scândură al reclamantei, reprezintă fapta ilicită, iar prejudiciul suferit de reclamantă, constă în imposibilitatea de a –și folosi lotul atribuit, fiind concretizat în daune materiale și beneficiu nerealizat.
În ceea ce privește valoarea prejudiciului, reclamanta a solicitat confirmarea evaluărilor efectuate de experții Bățăuș M. și P. L. pentru capetele 1 și 2 din acțiune și în privința capătului 4 de cerere, recunoașterea părâților.
-Instanța de fond nu a făcut o aplicare corectă a art. 274 și urm. Cod procedură civilă, neoperând reducerea onorariului avocatului pârâților care este nejustificat în raport cu activitatea depusă, volumul și valoarea cauzei.
Totodată, cheltuielile de judecată nu au fost compensate pentru capătul 4 de cerere.
În drept, recurentul – reclamant a invocat dispozițiile art. 304 pct. 1, 5, 6, 7,9 Cod procedură civilă și art. 304/ 1 Cod procedură civilă.
Prin cererea înregistrată la data de 8.03 2013 (f. 22), recurenta – reclamantă a depus concluzii scrise.
Recursul declarat de recurenta reclamantă Fîțoiu M. împotriva încheierii de ședință din data de 4.05. 2012 pronunțată de Judecătoria T. M., este nefondat.
Prin încheierea menționată s –a admis cererea de abținere formulată de judecător D. L. - completul de judecată C9- și constatându-se că acesta este incompatibil să soluționeze acțiunea ce face obiectul acestui dosar, judecătorul care a soluționat cererea de abținere a dispus repartizarea aleatorie a cauzei cu debifarea completului nr. 9, conform dispozițiilor art. 98 alin. 3 din Regulamentul de Organizare Interioară al instanțelor judecătorești.
Încheierea prin care s-a încuviințat abținerea nu este supusă la nici o cale de atac, conform art. 34 alin. 1 Cod procedură civilă, încât sub acest aspect recursul declarat de recurenta reclamantă este nefondat .
Recurenta - reclamantă a invocat în motivele de recurs excepția de neconstituționalitate a art. 25 Cod procedură civilă pe care s –a întemeiat încheierea de admitere a cererii de abținere, însă în concluziile orale asupra acestei excepții, recurenta reclamantă, prin apărător, a declarat că nu mai stăruie în această excepție, întrucât dispozițiile invocate au corespondent în art. 48 din Noul Cod procedură civilă, drept pentru care instanța nu va sesiza Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției astfel cum prevede art. 29 alin ( 4 ) din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
Cât privește lipsa fișei de repartizare aleatorie a cauzei, tribunalul constată că încălcarea dispozițiilor art. 98 din Regulamentul de Organizare Interioară al instanțelor judecătorești referitoare la soluționarea incidentelor procedurale, nu sunt prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă în care sunt enumerate situațiile în care se poate cere modificarea sau casarea unei hotărâri, încât recursul este nefondat și sub acest aspect .
Recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 1806 / 31. 10. 2012 este întemeiat în privința capetelor 4 și 5 din cererea formulată de reclamanta Fîțoiu M. la instanța de fond, referitoare la ridicarea porților metalice și la cuantumul cheltuielilor de judecată.
Cât privește împrejmuirea cu poarta metalică de 1,80 m a frontului stradal prin care recurenta reclamantă își asigură accesul în imobil, hotărârea instanței de fond a fost criticată pe motiv că nu a analizat posibilitățile efective de acces ale reclamantei în imobil, la lotul său, reținând că este legitimă conduită pârâților de a practica această împrejmuire, după înlăturarea gardului din scânduri al reclamantei .
Critica este întemeiată față de recunoașterea intimaților pârâți O. R. și O. I. G., că au montat poarta metalică pentru a –și proteja proprietatea de pătrunderea nedorită a animalelor și păsărilor și pe care au fost de acord să o desființeze, așa cum au arătat atât în întâmpinarea formulată la data de 20.06. 2012 (f. 165 dosar fond), cât și în concluziile orale asupra fondului pricinii, menționate în încheierea de ședință din data de 24 octombrie 2012 (f. 235).
Deși instanța de fond a reținut că nu există nici o împiedicare pentru reclamantă de a-și folosi proprietatea prin montarea acestor părți, care, în opinia instanței asigură mai multă siguranță proprietarilor împotriva eventualelor pătrunderi nelegale care pot să le producă prejudicii, tribunalul apreciază că simpla împrejmuire a terenului cu poarta metalică reprezintă o împiedicare a recurentei reclamante de a avea acces la imobilul proprietatea sa și se impune a fi desființată cu atât mai mult cu cât intimații pârâți au fost de acord cu desființarea acestor porți.
D. urmare, se va admite recursul declarata de recurenta reclamantă Fîțoiu M. și în conformitate cu art. 312 alin (3) raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă se va modifica sentința recurată sub acest aspect, în sensul obligării pârâților la ridicarea porților metalice la stradă între pct. 400-500 din raportul de expertiză întocmit de expert B. C. în dosarul nr._ pe terenul asupra căruia s –a constituit servitute de trecere în favoarea recurentei reclamante.
Urmare a admiterii, în parte, a acțiunii reclamantei Fîțoiu M., tribunalul va înlătura obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 2000 lei către pârâții O. I. – G. și O. R. și la restituirea către stat a sumei de 349,50 lei reprezentând ajutor public judiciar, menținând numai obligația reclamantei de restituire către stat a sumei de 339,50 lei aferentă capetelor de cerere pentru care acțiunea formulată de aceasta a fost respinsă, în conformitate cu art. 19 alin(1) din OUG nr. 51 / 2008 care prevede că „ Dacă partea care a beneficiat de ajutor public judiciar care în pretenții, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia „ pentru diferența de 10 lei aferentă capătului de cerere admis, urmând a fi obligați pârâții, către stat cu același titlu, în raport de dispozițiile art. 18 din Ordonanță, care prevăd că „ Partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume „.
De asemenea, ca urmare a admiterii în parte a acțiunii reclamantei, în privința celui de al - patrulea capăt de cerere, cheltuielile de judecată efectuate de părți la instanța de fond vor fi compensate în temeiul art. 276 Cod procedură civilă, reclamanta fiind obligată să mai plătească pârâților suma de 400 lei, cu acest titlu, reținând instanța că diferența dintre onorariile de avocat achitate de reclamantă și pârâți, este de 800 lei.
Cât privește celelalte motive de recurs invocate de recurenta reclamantă Fîțoiu M., tribunalul le apreciază ca nefondate pentru considerentele ce succed:
Sub un prim aspect, recurenta reclamantă a criticat sentința în sensul că instanța de fond nu a analizat materialul probator administrat în cauză, constând în hotărârile judecătorești pronunțate între părți și depozițiile martorilor, în special cea a martorei P. S., din care se poate reține că părțile sunt în relații conflictuale acutizate, încât pârâții i – au ocupat reclamantei și cavoul.
Relațiile tensionate dintre părți sunt de necontestat, între acestea au existat numeroase litigii prin care pârâta O. R. care este fiica reclamantei Fîțoiu M., a fost obligată să – i lase reclamantei în deplină proprietate casa și terenul aferent, atribuite prin decizia civilă nr. 428/3.05 2006 a Tribunalului Teleorman, și totodată, a fost obligată la plata sumei de 1229, 23 lei pentru lipsa de folosință a imobilului (sentința civilă 1615 / 3 octombrie 2007 a Judecătoriei T. M., devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 1134 R / 7. 12. 2007 pronunțată de Tribunalul Teleorman), și tot pentru lipsa de folosință a încăperilor din locuință și terenul aferent atribuite prin decizia nr. 428 / 2006, aceeași pârâtă a fost obligată la plata sumei de 3520,44 lei pentru locuință, 420 lei pentru terenul în suprafață de 940 mp și 1391, 60 lei pentru lipsa de folosință a pătulului ( sentința civilă nr. 1651/ 16. 10. 2009 a Judecătoriei T. M., definitivă prin decizia civilă 13 A din 26.03.2010 a Tribunalului Teleorman).
S-a avut în vedere că deși pârâta a fost obligată să lase reclamantei în deplină proprietate imobilul atribuit prin decizia civilă 428/2006, acest lucru nu s –a realizat, mai mult, pârâta a demolat pătulul atribuit reclamantei, edificând pe terenul acesteia construcții anexe din bolțari, fără permisiunea reclamantei .
Ulterior, reclamanta a fost autorizată să ridice pe cheltuiala pârâtei peretele rămas nedemolat din construcție demolată de pârâtă parțial în luna decembrie 2010 și parțial după formularea acțiunii, cu excepția acestui perete( sentința civilă nr. 1036 din 8 .09. 2011 a Judecătoriei T. M.).
Multitudinea litigiilor demonstrează starea conflictuală dintre părți, fără a fi dovedită însă împiedicarea recurentei – reclamante în folosința imobilului atribuit.
Martorii audiați în cauză au relatat că reclamanta locuiește într-un alt imobil, că toate camerele atribuite acesteia sunt încuiate, fără a fi folosite de către pârâți și deși există o poartă metalică montată de către pârâți, martorii nu au putut preciza dacă reclamanta are sau nu cheie de acces de la poartă, dacă a fost împiedicată sau nu să pătrundă în partea atribuită din casă și teren, însăși martora P. S. (f. 203) la care a făcut referire recurenta – reclamantă în motivele de recurs, declarând că nu știe dacă reclamanta a fost împiedicată să pătrundă în curte.
A mai susținut recurenta – reclamantă, că pârâții afectează terenul cu destinație de servitute de trecere, ca spațiu de depozitare, însă raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert Iagădă S. a infirmat acest lucru, expertul precizând că fundația din beton nu mai exista la data întocmirii raportului, 28.09. 2012, deducând că a fost demolată.
În executarea sentinței civile 1651/ 16. 10. 2009, definitivă prin decizia civilă 43 A / 26. 03. 2010, s –a întocmit procesul – verbal nr. 203 din 8. 12. 2010 de B. M. M. - E., prin care s –a constatat că pe terenul cu destinație de servitute de trecere este amplasat un camion și o grămadă de lemne, iar la ieșire către stradă, pârâta a montat o poartă metalică, însă ulterior s –a pronunțat sentința civilă 1036 din 8.09. 2011 prin care reclamanta a fost autorizată să ridice pe cheltuiala pârâtei peretele rămas nedemolat, iar la data de 28.09. 2012 când expertul Iagădă S. a întocmit raportul de expertiză, pe terenul în litigiu nu mai exista nici o construcție.
Cât privește porțile metalice, sub acest aspect tribunalul a apreciat ca întemeiat recursul declarat de reclamantă, pentru considerentele ce preced, avute în vedere odată cu analizarea primului motiv de recurs.
Pentru motivele expuse, tribunalul va admite recursul declarat de recurenta reclamantă Fîțoiu M., în conformitate cu art. 312 alin ( 3) raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și va modifica sentința, în parte, în sensul celor dispuse, obligând pe intimații pârâți să plătească recurentei reclamante cheltuieli de judecată în sumă de 525 lei- reprezentând 5 lei taxă judiciară timbru, 20 lei cheltuieli de transport și 500 lei onorariu de avocat-, efectuate în recurs, în conformitate cu art. 274 alin (1) Cod procedură civilă, reducând onorariul de avocat la 500 lei față de valoarea pricinii și a muncii îndeplinite de avocat, așa cum prevăd dispozițiile art. 274 alin ( 3) Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta reclamantă Fîțoiu M., cu domiciliul în comuna Plopii Slăvitești, ., împotriva sentinței civile nr. 1806 data de 31 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria T. M., în contradictoriu cu intimații pârâți O. I. G. și O. R., ambii cu domiciliul în comuna Plopii Slăvitești, ..
Modifică, în parte, sentința în sensul că obligă pe pârâți, să ridice porțile metalice montate la stradă între pct. 400-500 din raportul de expertiză întocmit de expert B. C. în dosarul nr._, pe terenul asupra căruia s-a constituit servitute de trecere în favoarea recurentei reclamante.
Înlătură obligarea reclamantei Fîțoiu M., la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond, în sumă de 2000 lei și la restituirea către stat a sumei de 349,50 lei, ajutor public judiciar, menținând această obligație numai pentru suma de 339,50 lei.
Obligă pe pârâți la restituirea către stat a sumei de 10 lei ajutor public judiciar.
Compensează, în parte, cheltuielile de judecată efectuate la fond și obligă reclamanta să plătească pârâților 400 lei, cu acest titlu.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă împotriva încheierii din data de 4.05.2012 pronunțată e Judecătoria T. M..
Obligă pe intimații pârâți, să plătească recurentei reclamante cheltuieli de judecată în sumă de 525 lei reprezentând 5 lei taxă judiciară timbru, 20 lei cheltuieli de transport și 500 lei onorariu de avocat, efectuate în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 15.03.2013.
Președonte, Judecător, Judecător, Grefier,
D. A. S. L. V. M. O. S.
Red. DA.- 8.04. 2013
Thred PS.- 11.04. 2013 – 2 ex
Df.-_ //2012 Jud.T. M.
Jf.- F. N.
| ← Suspendare provizorie. Decizia nr. 92/2013. Tribunalul TELEORMAN | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
