Fond funciar. Decizia nr. 297/2014. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 297/2014 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 31-10-2014 în dosarul nr. 2409/740/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 297
-RECURS-
Ședința publică de la 31 octombrie 2014
Tribunalul compus din:
Președinte – E. E.
Judecător – V. M.
Judecător – R. G.
Grefier – Bînciu E.
Pe rol, judecarea recursului civil declarat de recurenții-pârâții P. M. A. și C. L. de Fond Funciar A., cu sediul în A., ., județ Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 1504 din 25 aprilie 2014 și a încheierii de ședință din data de 22.08.2014, pronunțate de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimatele-reclamante M. C., cu domiciliul în București, ., nr. 40, . și domiciliul ales la C.. Av. Z. C. M. în București, . S., nr. 20, parter, ., M. O., cu domiciliul în B., ., .. 67, județ B., și domiciliul ales la C.. Av. Z. C. M. în București, . S., nr. 20, parter, ., D. D. cu domiciliul în București, ., ., . și domiciliul ales la C.. Av. Z. C. M. în București, . S., nr. 20, parter, ., și intimata-intervenientă . SRL cu sediul în București, .. 28, sect. 4, având ca obiect – fond funciar.
Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 24 octombrie 2014, care face parte integrantă din prezenta, când, tribunalul, pentru a da posibilitate recurentelor-pârâte să depună concluzii scrise cum s-a solicitat prin reprezentant, a amânat pronunțarea cauzei la data de 31 octombrie 2014, când a pronunțat prezenta decizie.
TRIBUNALUL:
Deliberând, constată și reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria A. sub nr._ la data de 15 martie 2012, reclamantele M. C., M. O. și D. D. au chemat în judecată pârâtele C. locală de fond funciar A. și P. municipiului A. V. D., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: punerea efectivă în posesie a reclamantelor asupra terenului în suprafață de 5 ha situat în A., .-3, pe același amplasament; obligarea Comisiei locale de fond funciar A. la plata daunelor compensatorii în cuantum de 100.000 lei, pentru prejudiciul cauzat prin refuzul de punere în posesie; obligarea Primarului municipiului A. să execute de îndată hotărârea privind punerea în posesie, iar în caz contrar, obligarea acestuia la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere în cuantum de 1000 lei/zi; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că, în calitate de moștenitoare ale defunctului A. D., au formulat, în contradictoriu cu C. județeană Teleorman, C. locală A. și Primăria municipiului A., plângere împotriva Hotărârii nr._/30.01.2007 a Comisiei județene Teleorman, solicitând anularea acesteia și reconstituirea dreptului de proprietate privind suprafața de teren agricol de 5 ha pe vechiul amplasament. Prin sentința civilă nr.58 din 14.01.2008 a Judecătoriei A. s-a admis plângerea și s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantelor pe vechiul amplasament situat în A., .-3 sau pe un amplasament vecin, ori similar acceptat de petente, ori, în caz contrar, se vor acorda despăgubiri. Ca urmare a recursului declarat de reclamante, Tribunalul Teleorman a pronunțat decizia civilă nr.119 R/19.02.2008, prin care s-a modificat sentința Judecătoriei A., în sensul că s-a dispus ca reconstituirea să se facă pe același amplasament.
S-a mai arătat de către reclamante că, la data de 13.04.2009 au solicitat Primăriei A. punerea în posesie, iar C. locală de fond funciar A. și Primăria municipiului A. au formulat contestație la executare, contestație ce a fost respinsă ca nefondată prin decizia civilă nr.881 R/19.11.2010 a Tribunalului Teleorman, irevocabilă.
Reclamantele au precizat că au efectuat numeroase demersuri pentru punerea în posesie conform deciziei civile nr.119 R/29.02.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman, dar fără nici un rezultat, fiind nevoite să formuleze plângerea de față.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.64 și urm. raportat la art.53 și urm. din Legea 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În dovedirea cererii, reclamantele au depus la dosarul cauzei, în fotocopie, următoarele înscrisuri: deciziile civile nr.119 R/19.02.2008 și nr.881 R/19.11.2010 ale Tribunalului Teleorman (filele 7-16, vol. I).
Legal citat, pârâtul P. municipiului A., V. D. și pârâta C. L. au depus la dosar la data de 31.05.2012 întâmpinare (filele 34-36, vol. I), prin care au invocat excepția tardivității formulării plângerii care, potrivit art.64 pct.3 și art.53 alin.2 din Legea 18/199, trebuia formulată în 30 de zile de la comunicarea hotărârii comisiei. S-a mai arătat că punerea în posesie este o operațiune juridică ulterioară eliberării titlului de proprietate.
Pe fond, pârâții a arătat că reclamantele au solicitat reconstituirea dreptul de proprietate pentru suprafața de 5 ha pe vechiul amplasament, dar au manifestat o poziție oscilantă, situând terenul fie în .-3, fie în .-5, dar nu au oferit nici un element de identificare, numerele 1-3 reprezentând numere poștale de identificare a terenurilor intravilane și nu elemente cadastrale ori de carte funciară. S-a mai arătat că obligația identificării amplasamentului terenului revendicat incumbă reclamantelor, potrivit art.11 din Legea 18/1991.
Pârâții au precizat că în .-3, municipiul A. a deținut în proprietate privată o suprafață totală de 16.994,78 mp din care o suprafață de 0109,16 mp a fost înstrăinată către mai multe persoane juridice prin acte de vânzare-cumpărare, 5623,62 mp au fost concesionați, iar diferența de 2262 mp fiind în domeniul privat de interes local al municipiului. A.. S-a mai arătat și că din anul 1968 terenul nu mai are regim juridic de teren arabil, fiind aferent unor construcții ce au aparținut anterior Federal Coop și Fabricii de Mobilă, iar în prezent este proprietatea unor agenți economici.
În drept au fost invocate dispozițiile art.115 C.pr.civ.
În susținere, pârâții u depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: notificare din 13.04.2009 formulată de reclamante, adresa nr.9487/13.04.2009 a Comisiei locale A. de fond funciar, cerere de punere în executare din 07.10.2010 formulată de reclamante, răspunsul Comisiei locale A. de fond funciar nr._/17.11.2010, somația din 10.02.2011, adresa nr.3799/11.03.2011 a Comisiei locale A., informare privind cererea de restituire a petenților din 10.03.2011, situația terenurilor concesionate în .-3, planuri de situație, sentința civilă nr.58/14.01.2008 a Judecătoriei A., proces-verbal din 10.06.1968, dovadă comunicare somație, proces-verbal de cheltuieli suplimentare în dosar executare nr.43/2011, încheierea nr.473 C/04.03.2011, decizia civilă nr.119 R/19.02.2008 a Tribunalului Teleorman, răspunsul Comisiei locale A. de fond funciar nr.7024/20.04.2010 și cererea înregistrată cu nr.7024/02.04.2010, sentința comercială nr.942/16.10.2009 a Tribunalului Teleorman, certificat de atestare a dreptului de proprietate, planuri de amplasament, memoriu tehnic, adresa nr.335/10.06.1968, adeverința nr.3.879/11.11.1968, proces-verbal din 15.08.1970, răspunsul nr.8047/14.08.1970, extras din decretul nr.620 din 16.12.1970, planuri de amplasament, act de partaj voluntar din 17.02.2004, protocol din 11.12.2003, sentința nr.79/CA/12.06.2006 a Tribunalului B., decizia nr.336R/10.10.2006 a Curții de Apel G., cereri de întregire, de intervenție formulate de reclamante în dosarul nr._ (filele 37- 144, vol. I).
La data de 21.06.2012 S.C. U. S. Impex S.R.L. a depus la dosar cerere de intervenție accesorie în interesul reclamantelor M. C., M. O. și D. D. și înscrisuri (filele 148-156, vol. I), prin care solicită punerea în posesie a reclamantelor pentru suprafața de 5 ha teren arabil situat în A., .-3.
În motivare s-a arătat că, cererea de intervenție este justificată de faptul că, în dosarul nr._, reclamantele au formulat cerere de intervenție principală susținând că terenul pentru care le-a fost reconstituit dreptul de proprietate prin hotărârile judecătorești este situat în A., .-5, unde S.C. U. S. Impex S.R.L. deține în proprietate o anumită suprafață de teren și, au interesul ca reclamantele să fie puse în posesie cu terenul de pe vechiul amplasament, din .-3. Au fost solicitate și cheltuieli de judecată
În susținere, au fost depuse, în copie: declarații martor în dosarul nr._, planuri amplasament.
Cererea de intervenție a fost încuviințată în principiu prin încheierea de ședință din 22.08.2012.
În ședința publică din 22.06.2013, apărătorul reclamantelor a depus răspuns la întâmpinare și înscrisuri (filele 159-236, vol. I), prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de pârâți, atât cu privire la cu privire la excepția tardivității formulării plângerii, întrucât acțiunea formulată de reclamante a fost determinată din culpa exclusivă a pârâtelor care au manifestat o atitudine pasivă și nu au comunicat, printr-una din modalitățile prevăzute de lege, refuzul de a realiza punerea în posesie sau de a înmâna titlul de proprietate, cât și cu privire la susținerea că nu sunt întrunite condițiile art.64 din Legea 18/1991.
S-a mai arătat de către reclamante, cu privire la fondul cauzei că, există autoritate de lucru judecat prin decizia civilă nr.881 R/19.11.2010 a Tribunalului Teleorman, irevocabilă, prin care a fost respinsă ca nefondată contestația la executare formulată de C. locală A. de fond funciar și Primăria A..
În susținere, au fost depuse, în copie: procesele verbale din 28.03.2012, 28.12.2011, 17.11.2011, raport de expertiză extrajudiciară, plan de amplasament, răspunsul nr.144/04.01.2012 al Comisiei locale A. de fond funciar, răspuns OCPI din 30.09.2011, memoriu din 30.03.2011, adresa nr.3799/11.03.2011, somația din 10.02.2011, dovezi comunicare, procese verbale și somații emise în dosarul de executare nr.43/2011.
Prin încheierea de ședință din 12 decembrie 2012, instanța a dispus efectuarea unei expertize topografice, expertiză ce a fost întocmită de expert I. A. C. și depusă la dosar la data de 19.06.2013 (filele 4-6, vol. III).
La data de 22 ianuarie 2014 intervenienta S.C. U. S. Impex S.R.L. a depus cerere (fila 104, vol. III), prin care recalifică cererea de intervenție accesorie formulată la 21.06.2012, ca fiind o cerere de intervenție în interes propriu.
Prin încheierea din data de 24.01.2014, completul nou constituit, a respins cererea de recalificare cu argumentul că instanța - în completul inițial - a admis în principiu cererea de intervenție accesorie, încheierea de admitere din data de 22.08.2012 fiind una cu caracter interlocutoriu care leagă instanța.
În complet nou constituit, instanța, asupra probei cu expertiză tehnică având ca obiectiv identificarea amplasamentului terenului în litigiu, prin încheierea din 14.02.2014, o consideră inadmisibilă și a dispus înlăturarea din dosar a raportului de expertiză.
Prin sentința civilă nr. 1504/_ Judecătoria A. a admis în parte cererea reclamantelor M. C., M. O., D. D., în contradictoriu cu pârâtele C. L. de Fond Funciar A., și P. M. A. - V. D.. ; a obligat pârâții C. L. de Fond Funciar A. și P. M. A. la punerea efectivă în posesie a reclamantelor asupra terenului în suprafață de 5 ha teren,, situat în municipiul A., .-3, județul Teleorman, corespunzător vechiului amplasament ; a obligat pârâtul P. M. A. să execute de îndată hotărârea de punere în posesie a reclamantelor sub sancțiunea plății de daune cominatorii în cuantum de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere, aplicabile începând din ziua imediat următoare rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei C. L. de Fond Funciar A. la plata de daune compensatorii ; a admis în parte cererea reclamantelor privind cheltuielile de judecată și a obligat pârâta C. L. de Fond Funciar A. la plata către reclamante a sumei de 15.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat a admis în parte cererea de intervenție accesorie formulată de S.C. U. S. IMPEX S.R.L. ; a admis în parte cererea intervenientei privind cheltuielile de judecată și obligă pârâta C. L. de Fond Funciar la plata către intervenienta accesorie a sumei de 2000 lei constând în onorariu avocat.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut în esență că, excepțiile procesuale invocate sunt nefondate pentru considerentele pe larg expuse în motivarea hotărârii ; asupra fondului cauzei a reținut culpa exclusivă a pârâtelor în ceea ce privește punerea efectivă în posesie reclamantelor asupra suprafeței de 5 ha situat în A., .-3, pe același amplasament ; a obligat pârâtul P. M. A. să execute de îndată hotărârea de punere în posesie a reclamantelor sub sancțiunea plății de daune cominatorii în cuantum de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere, aplicabile începând din ziua imediat următoare rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri în raport de dispozițiile art. 64 alin.2 din legea nr. 18/1991 și decizia nr. XX din_ a ÎCCJ ; a respins capătul de cerere privind acordarea daunelor compensatorii cu motivarea că acestea nu pot fi cumulate cu executarea în natură ; a admis în parte cererea reclamantelor de acordare a cheltuielilor de judecată în temeiul art. 274 C. având în vedere, pe de o parte că un capăt de cerere a reclamantelor ( cel privind daunele compensatorii) a fost respins coroborat cu posibilitatea instanței de a micșora onorariul de avocat în temeiul art. 274 alin 3 C.pr.civ raportat la munca depusă de avocați, de asemenea cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta . SRL a fost admisă în parte numai în ceea ce privește obligarea pârâtelor de a pune în posesie reclamantele pe vechiul amplasament .
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termenul legal prev. de art. 301 C. proc. civ. recurenții pârâți P. Mun. A. și C. L. de Fond Funciar A. solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Criticând încheierea din_ pentru nelegalitate și netemeinicie au invocat următoarele motive:
În mod greșit prima instanță a respins excepția tardivității cererii de chemare în judecată prin încheierea din_ , cu motivarea că nu există o hotărâre a comisiei locale de fond funciar în funcție de care să se calculeze termenul de 30 zile definit de art.53 pct. 2 din legea nr. 18/1991.
În susținerea motivului invocat au arătat că în cauză s-a făcut dovada că refuzul de atribuire a terenului s-a manifestat în ședințele comisiei locale din zilele respective, iar acest refuz a fost dus la cunoștința petentelor prin adresele menționate.
Cu privire la sentința pronunțată, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie au invocat următoarele motive:
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre care nu poate fi executată, întrucât mun. A. deține în proprietate privată în șoseaua Viilor nr. 1-3 doar 2.262 mp iar C. L. și primarul Mun. A. au fost obligați să atribuie petentelor în această locație suprafața de 50.000 mp .
Un alt motiv în sprijinul imposibilității de punere în executare a hotărârii este acela că, terenul respectiv fiind scos din circuitul agricol prin DCL nr. 520/1970 nu poate face obiectul atribuirii în condițiile legii nr. 18/1991.
Instanța de fond în mod greșit a respins excepția lipsei de interes și a autorității de lucru judecat.
Legat de excepția lipsei de interes, au arătat că, intimatele reclamante uzând de o procedură legală pentru executarea silită a unei hotărâri judecătorești, în cauza de față demersul acestora este lipsit de interes, finalitatea urmărită în acest demers excluzând solicitarea de față.
Cu referire la excepția autorității de lucru judecat, au arătat că, prin procedura legii 18/1991, intimatele reclamante prin plângerea formulată în contradictoriu și cu C. L. A. au obținut prin decizia civilă nr. 119/2008 atribuirea terenului în suprafață de 5 ha în șoșeaua Viilor nr. 1-3 pe vechiul amplasament .
O astfel de hotărâre este supusă executării silite, așa încât prin demersurile întreprinse de intimatele reclamante în cauza de față, în contradictoriu cu aceiași parte, acestea formulează același petit – anume obligarea la atribuirea terenului pe același amplasament.
Privitor la netemeinicia sentinței criticate, au arătat că singura probă pertinentă ar fi fost efectuarea unei expertize topo .
Cu referire la cererea de intervenție accesorie, au arătat că, analizând conținutul acestei cereri, în nici un caz nu putea fi calificată decât ca o cerere de intervenție în interes propriu și nu accesorie.
Sub aspectul cheltuielilor de judecată au criticat soluția instanței de fond pe considerentul că, la primul termen de judecată prin întâmpinarea formulată au recunoscut pretențiile intimatelor reclamante.
În drept cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 C..
Prin întâmpinarea formulată de către intimatele reclamante acestea au solicitat respingerea recursului ca nefundat.
Aceleași concluzii de respingere a recursului declarat de recurenții pârâți au fost păstrate și de intimata intervenientă . SRL .
Recurentele pârâte, prin certificatul de grefă eliberat de ÎCCJ au arătat că au formulat cerere de strămutare a dosarului nr._ la o altă instanță egală în grad, cerere care a fost respinsă .
Au fost depuse la dosarul cauzei note de concluzii de părțile în proces.
În ceea ce privește recursul declarat, Tribunalul constată în virtutea rolului său activ impus de art. 306 alin. 3 Cod de procedură civilă și art. 129 alin. 5 Cod de procedură civilă, că motivele concrete formulate de recurentul pârât, se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, Tribunalul constată că recursul este nefondat având în vedere următoarele considerente:
Motivul de recurs prin care se aduc critici asupra încheierii din data de_ prin care s-a respins excepția tardivității cererii de chemare în judecată, invocată de recurentele pârâte, se constată nefondat .
Recurentele pârâte au invocat ca temei de drept pentru susținerea excepției tardivității, dispozițiile art. 53 și 64 alin. 3 din legea nr. 18/1991, în raport de care, stabilirea datei de la care curge termenul de 30 zile pentru formularea cererii de chemare în judecată, este determinată de data emiterii hotărârii care constată refuzul înmânării titlului de proprietate sau punerea efectivă în posesie .
În cauză corect a apreciat prima instanță că, nu există nici o hotărâre emisă de autoritatea competentă, care să constate refuzul înmânării titlului de proprietate sau punerea efectivă în posesie, în raport de care, conform dispozițiilor menționate să poată fi calculat termenul de 30 zile pentru formularea cererii de chemare în judecată.
Mai mult, dacă o asemenea hotărâre ar fi existat, aceasta ar fi trebuit comunicată intimatelor reclamante, conform acelorași dispoziții ale textelor de lege menționate, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, dovadă care însă nu există la dosarul cauzei.
De altfel doctrina a arătat constant că, în cazul în care C. L. de fond funciar a manifestat o atitudine pasivă și nu a comunicat persoanei interesate, printr-una din modalitățile prevăzute de lege, refuzul de a realiza punerea în posesie sau de a înmâna titlul de proprietate, cel nemulțumit poate face plângere oricând, fără a se putea invoca excepția tardivității plângerii sale.
Motivul de recurs, prin care se critică soluția instanței de fond pe considerentul că aceasta a pronunțat o hotărâre care nu poate fi pusă în executare se constată nefundat.
Pe întreg parcursul desfășurării procesului, prin apărările formulate, recurentele pârâte au susținut acest motiv, însă de reținut este că, această împrejurare se datorează tocmai refuzului de punere în posesie pe un teren constatat a fi liber de către instanțele judecătorești prin pronunțarea deciziilor judiciare care au statuat irevocabil că reconstituirea să se facă pe vechiul amplasament.
Din această perspectivă refuzul autorității competente este nejustificat, de vreme ce prin hotărâre judecătorească s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate al intimatelor reclamante pe fostul amplasament, iar aceasta nu s-a conformat .
Mai mult acest refuz al comisiei de a pune în executare o hotărâre judecătorească este de natură a constitui o ingerință în dreptul de proprietate al intimatelor reclamante în sensul consacrat de dipozițiilor art. 6 din CEDO – dreptul la executarea unei hotărâri judecătorești este unul din aspectele dreptului de acces la justiție - .
Reținând că întârzierea în executare este imputabilă în totalitate recurentelor pârâte, în mod corect prima instanță a constatat că acestea nu au depus diligențe pentru a pune în executare hotărârea de reconstituire a dreptului de proprietate și nu și-au îndeplinit totodată obligația corelativă de punere în posesie, în virtutea plenitudinii de competență pe care o au, având obligația de a face demersuri pentru delimitarea și identificarea vechiului amplasament, de a întocmi documentația și de a solicita validarea din partea Comisiei Județene pentru a se putea proceda la punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate.
Motivul de recurs prin care se critică soluția instanței de fond pe considerentul că, prima instanță în mod greșit a respins excepțiile lipsei de interes și a autorității de lucru judecat, se constată nefondat.
Cu referire la excepția lipse de interes invocată de recurentele pârâte .
Argumentele arătate pentru invocarea acestei excepții, au avut la bază demersul judiciar al intimatelor reclamante de a uza de procedura execuțională a dreptului comun obținând încuviințarea executării silite împotriva recurentelor pârâte în dosarul execuțional nr. 43/2011 al B. Z. S..
Din perspectiva Tribunalului, în acord cu soluția pronunțată de instanța de fond, exceptia de fond si peremptorie a lipsei de interes a intimatelor reclamante în promovarea plângerii al cărei obiect îl reprezintă refuzul comisiei locale de a realiza punerea în posesie a persoanelor solicitante, o apreciază neîntemeiată pentru considerentele ce succed:
Reclamantul, din perspectiva celui ce are initiativa declanșării procesului civil, trebuie sa îndeplinească, conditia generala a interesului, privit ca folos practic urmărit.
Acestei condiții a folosului practic i se adaugă o trasătură specială, aceea ca acțiunea formulată să răspundă dezideratului ca, in cele din urmă să obțina prin cererea formulată o admitere a actiunii sale, având ca finalitate punerea în executare a hotărârii.
În speță, punerea în executare a hotărârii prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate intimatelor reclamante nu se poate realiza, atâta vreme cât obligațiile rezultate dintr-o atare hotărâre, constând în obligații de a face ale autorităților publice se execută conform dispozițiilor legale speciale prevăzute de legea 18/1991.
În materie de fond funciar, legea nr. 18/1991 prevede căi specifice de contestare a măsurilor dispuse de autoritățile administrative cu atribuții în stabilirea dreptului de proprietate precum și împotriva omisiunilor sau refuzului acestora de a-și îndeplini atribuțiunile, fie că este vorba de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate.
Împrejurarea că intimatele reclamante au ales și calea procedurală de drept comun în materia executării silite, nu le privează de dreptul de a recurge la mijloacele legale specifice prevăzute de legea specială, cu atât mai mult cu cât, una dintre atribuțiile prevăzute de art. 5 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 890/2005, stabilesc în sarcina comisiei locale obligația de punere în posesie, prin delimitarea în teren a persoanelor îndreptățite să primească terenul și completarea fișelor de punere în posesie a acestora.
Cu referire la excepția autorității de lucru judecat.
Excepția autorității de lucru judecat a fost invocată de recurentele pârâte având în vedere petitul acțiunii intimatelor reclamante privind obligarea Comisiei Locale de a le pune în posesie cu suprafața solicitată, arătând că există autoritate de lucru judecat raportat la dispozitivul sentinței nr.58/2008 și al Deciziei nr.119/2008 prin care s-a statuat ca reconstituirea să se facă pe vechiul amplasament.
Analizând excepția invocată, Tribunalul reține că în mod corect a procedat prima instanță la respingerea acesteia, întrucât în prezenta cauză se pune în discuție refuzul recurentelor pârâte de a se conforma HCJ nr. 1566/2007 ținând cont de considerentele și dispozitivul sentinței civile nr. 58/2008 astfel cum au fost menținute prin decizia civilă nr. 119/2008 în ceea ce privește amplasamentul terenului.
Astfel, demersul judiciar al intimatelor reclamante prin cererea ce a format obiectul dosarului nr._ este diferit de cel ce face obiectul prezentei cauze, în dosarul nr._ nepunându-se în discuție refuzul comisiei locale de a pune în posesie intimatele reclamante ci doar conținutul HCJ nr. 1561/2007 limitat la amplasament .
Cu referire la proba cu expertiză tehnică respinsă de prima instanță, asupra căreia se formulează critici de recurentele pârâte, Tribunalul reține că, în mod corect a fost respinsă de către instanța de fond această probă, probă care ar fi avut ca obiectiv identificarea amplasamentului și stabilirea dacă este sau nu liber, în condițiile în care prin toate hotărârile judecătorești pronunțate în cauză s-a statuat irevocabil și cu autoritate de lucru judecat că amplasamentul este situat în A., .-3 și că acesta este liber, obiectul prezentei cauze fiind refuzul recurentelor pârâte de a se conforma HCJ nr. 1566/2007 în sensul punerii efective în posesie a intimatelor reclamante asupra terenului în suprafață de 5 ha situat în A. .-3 pe amplasamentul deja stabilit .
Motivul de recurs prin care se critică soluția instanței de fond pe considerentul că, în mod greșit a fost calificată cererea formulată de intervenienta . SRl ca fiind o cerere de intervenție accesorie în sprijinul intimatelor reclamante, și o cerere de intervenție în interes propriu, se constată nefundat.
Prima instanță a apreciat corect asupra caracterului accesoriu al cererii formulate în condițiile în care solicitările atât ale intimatelor reclamante cât și ale intervenientei au vizat aceleași aspecte legate de obligarea recurentelor pârâte de a pune în posesie pe intimatele reclamante pe amplasamentul stabilit prin deciziile judecătorești pronunțate, singura opoziție a intervenietei fiind legată de numerotarea survenită în timp asupra amplasamentului în sensul de 3-5 în loc de 1-3 .
Sub aspectul modului de soluționare a capătului de cerere privind cheltuielile de judecată, Tribunalul constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 C., apreciind cuantumul acestor cheltuieli în raport de încuviințarea în parte a pretențiilor părților în proces, munca depusă de avocați, complexitatea cauzei, durata procesului .
Cu aceste considerente, apreciindu-se că în cauză nu sunt motive de modificare sau casare ale hotărârii atacate potrivit articolului 3041 Cod procedură civilă și nu sunt incidente nici dispozițiile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă, Tribunalul constată că recursul declarat este nefondate și în temeiul articolului 312(1) Cod procedură civilă urmează să îl respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-pârâții P. M. A. și C. L. de Fond Funciar A., cu sediul în A., ., județ Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 1504 din 25 aprilie 2014 și a încheierii de ședință din data de 22.08.2014, pronunțate de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimatele-reclamante M. C., cu domiciliul în București, ., nr. 40, . și domiciliul ales la C.. Av. Z. C. M. în București, . S., nr. 20, parter, ., M. O., cu domiciliul în B., ., .. 67, județ B., și domiciliul ales la C.. Av. Z. C. M. în București, . S., nr. 20, parter, ., D. D. cu domiciliul în București, ., ., . și domiciliul ales la C.. Av. Z. C. M. în București, . S., nr. 20, parter, ., și intimata-intervenientă . SRL cu sediul în București, .. 28, sect. 4.
Obligă recurenții-pârâți la plata sumei de 5604 lei către intimații-reclamanți cu titlu de cheltuieli de judecată.
Respinge ca nefondată cererea privind obligarea recurenților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată formulată de intimatul-intervenient.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31.10.2014.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
E. E. V. M. R. G. Bînciu E.
Red. VM/07.11.2014
Th.red. BE/28.11.2014/2 ex.
Dosar fond._
J.f. V. B.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 157/2014. Tribunalul TELEORMAN | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|
