Anulare act. Decizia nr. 65/2015. Tribunalul TELEORMAN
Comentarii |
|
Decizia nr. 65/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 10-04-2015 în dosarul nr. 40088/3/2012
ROMANIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECTIA CIVILA
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR . 65
R E C U R S
Ședința publică de la 10 aprilie 2015
Tribunalul compus din:
Președinte – V. M.
Judecător - E. E. E.
Judecător - R. G.
Grefier - Ț. N.
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurenta-reclamantă . SRL, cu sediul în București, sector 1, ., .,. civile nr. 822 din 17.02.2015 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Antifraudă Fiscală, cu sediul în A., ., județ Teleorman, având ca obiect – anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, învederând că recurenta-reclamantă . SRL nu a motivat și nu a timbrat recursul declarat.
În conformitate cu dispozițiile art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă, tribunalul verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competentă să soluționeze cauza de față în raport de disp. art. 2 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă și față de prevederile art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă invocă din oficiu excepția nulității recursului și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.
TRIBUNALUL:
Deliberând, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București Secția a IX-a – C. Administrativ și fiscal sub nr._/3/2011 reclamanta .” SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Garda Financiară – Secția Teleorman anularea procesului verbal nr.13/TR din 04 ianuarie 2011 comunicat în data de 14 ianuarie 2011 și a deciziei de instituire a masurilor asiguratorii nr._ din 04 ianuarie 2011.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că măsura sechestrului dispusă în temeiul art.7 lit. f) din O.U.G. nr.91/2003 la cap. IV prin actul de control contestat are un caracter nelegal care rezultă atât din nelegalitatea procesului verbal, cat și din încălcarea dispozițiilor Codului de procedura fiscala. Această decizie de instituire a măsurii sechestrului nu i-a fost comunicată și contrar prevederilor art. 128 din O.G. nr. 92/2003, măsura nu a fost motivată și nu a fost dovedit nici un pericol ca reclamanta să se sustragă unei ipotetice plăți a unei datorii de 5.000 lei.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 7 din O.U.G. nr. 91/2003.
Prin sentința civilă nr. 3910 din data de 16 octombrie 2012, Tribunalul București Secția a IX-a – C. Administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența soluționării cauzei în ce privește contestația formulată împotriva deciziei de instituire a masurilor asiguratorii nr._ din 04 ianuarie 2011 de reclamanta .” SRL în contradictoriu cu pârâta Garda Financiară – Secția Teleorman, în favoarea Judecătoriei A..
La Judecătoria A. s-a format dosarul nr._ în data de 14 noiembrie 2012 cu prim termen de judecată la data de 09 aprilie 2013.
Prin încheierea de ședință din data de 09 aprilie 2013, instanța a dispus revenirea cu citație către reclamantă cu mențiunea de a depune la dosar procesul verbal nr. 13/TR din 04 ianuarie 2011, sub sancțiunea suspendării cauzei și a emis adresă către pârâta Garda Financiară – Secția Teleorman pentru a se comunica actele care au stat la baza întocmirii procesul verbal nr. 13/TR din 04 ianuarie 2011 și a deciziei de instituire asiguratorii nr._ din 04 ianuarie 2011.
Întrucât reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor instanței date prin încheierea de ședință din data de 09 aprilie 2013 și nu a depus la dosar procesul verbal nr. 13/TR din 04 ianuarie 2011, în baza dispozițiilor art. 1551 din Codul de procedură civilă, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei.
Potrivit art. 248 din Codul de procedură civilă: „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”.
Prin sentința civilă nr. 822 din 17.02.2015, Judecătoria A. a constatat perimată cererea având ca obiect anulare act formulat de reclamanta .” SRL cu sediul în București, .. 22, .. A, . în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Antifraudă Fiscală cu sediul în A., ., jud. Teleorman.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs . SRL, solicitând casarea hotărârii recurate, precizând că motivele de fapt și de drept la va depune în termen, după comunicarea hotărârii.
În ședința publică din data de 10 aprilie 2015, tribunalul a invocat din oficiu excepția nulității recursului, față de prevederile art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă.
Excepția este întemeiată.
Potrivit art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. 2.
În speță, sentința recurată a fost comunicată recurentei- reclamante . SRL la data de 09.03.2015 (f. 137 dosar fond), însă aceasta nu a depus motivele de recurs.
Or, față de caracterul imperativ al disp. art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă, reținând că nu există motive de ordine publică de casare sau modificare a sentinței atacate, se va constata nulitatea recursului declarat de recurenta- reclamantă . SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția nulității recursului invocată din oficiu de instanță.
Constată nul recursul declarat de recurenta-reclamantă . SRL, cu sediul în București, sector 1, ., ., . civile nr. 822 din 17.02.2015 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Antifraudă Fiscală, cu sediul în A., ., județ Teleorman.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.04.2015.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
V. M. E. E. E. R. G. Ț. N.
Red. R.G./07.05.2015
Th.red. Ț.N./ 2 ex.
08.05.2015
D.f._
J.f. P. E. S.
Judecătoria A.
← Uzucapiune. Decizia nr. 70/2015. Tribunalul TELEORMAN | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 74/2015. Tribunalul TELEORMAN → |
---|